Joi, 15 noiembrie 2007

 

Eroii de la Braşov şi "societatea civilă"

de Ilarion Tiu

Jurnalul National

ILARION TIU/JURNALUL NATIONAL

SEMNAL. Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei "15 Noiembrie 1987", denunţă "obrăznicia" intelectualilor care-şi fac imagine pe seama revoltei de la Braşov. Îi anunţă că participanţii sunt în viaţă şi că stau mărturie vie pentru istorie

După 20 de ani de la revolta din 1987, muncitorii braşoveni privesc dezamăgiţi cum apropiaţii prin legături de rudenie sau prietenie cu "elita roşie" s-au autodeclarat "societate civilă" a României. Pretutindeni în fostele state comuniste, contestatarii publici ai fostelor regimuri au fost consideraţi cei îndreptăţiţi să gireze cu autoritatea lor morală transformările politice şi sociale ce-au urmat. Excepţie – România. Eroilor de la Braşov nu li se respectă nici măcar dreptul gratuităţii la medicamente, de care au nevoie după efectele represaliilor la care au fost supuşi.

În preajma aniversării evenimentului ne-am deplasat la Braşov să-i revedem pe "revoltaţii" din 1987. La sediul Asociaţiei "15 Noiembrie 1987" l-am întâlnit pe domnul Florin Postolachi, preşedintele asociaţiei. În oraşul unde în urmă cu 20 de ani a fost anchetat dur, a fost condamnat şi a primit domiciliu obligatoriu, acum se zbate pentru a găsi fonduri necesare organizării unei conferinţe aniversare. Într-un timp în care ţara cheltuieşte miliarde de lei pe finanţarea de comisii, institute de cercetare şi publicaţii de dezvăluire şi condamnare a crimelor comunismului, eroii de la Braşov sunt uitaţi. Cum s-a ajuns aici? a fost gândul de la care am pornit în discuţia ce urmează.

Florin Postolachi: Eroi în viaţă este mult spus... Eu şi colegii mei suntem nişte oameni mândri de gestul pe care l-am făcut în 1987. Nu am regretat nimic nici atunci când am fost anchetaţi şi torturaţi cu bestialitate. După 1990, prima dorinţă a fost să ne întoarcem în Braşov din locurile unde fuseserăm deportaţi. Nu am dorit nici favoruri materiale, nici funcţii ca gesturi de recunoştinţă. De fapt, noi nu am cerut nimic, am aşteptat ca societatea, autorităţile să ni se adreseze cum cred de cuviinţă. Însă am fost tare dezamăgiţi de tratamentul societăţii şi al politicienilor. Astăzi, la 20 de ani de la evenimentele din 1987, ne zbatem cu bolile cauzate de anchete fără nici un ajutor din partea statului. Cât despre societatea civilă... s-a folosit de noi cât a avut nevoie. Şi atât!

Privaţi de accesul la adevăr!

Suntem foarte dezamăgiţi de documentele pe care le avem despre revolta de la Braşov. În permanenţă am cerut dosare – în primii ani nici nu se spunea că există, nu era nici măcar o speranţă... Nu ni s-au pus la dispoziţie fotografii, spre exemplu. Însă acestea există, ca şi casete cu înregistrarea protestului – ne-au fost arătate la anchete ca probe. De asemenea, există o casetă cu înregistrarea procesului, toţi ne aducem aminte că în sală erau camere de filmat. În primul rând am făcut adrese la Poliţia Braşov. Şi am primit un răspuns care mi se pare incredibil – că, după zece ani, aceste documente se topesc. Acelaşi lucru l-am aflat şi la Judecătoria Braşov... Noi nu credem că există aşa ceva, cum să se distrugă astfel de documente?! Am făcut adrese la SRI, la Ministerul Justiţiei. Nu am primit însă nici un răspuns.

Am aflat că unii dintre noi nu avem dosare! Am făcut cerere în prima fază 20 de persoane. A venit un răspuns nu din partea CNSAS, ci din partea SRI pe fluxul Mediafax – că din cele 20 de solicitări, şase au dosare, şase nu le--au găsit şi şase au fost informatori. În momentul acela era domnul Patapievici în Colegiul CNSAS. M-am dus la GDS şi m-am întâlnit cu dânsul, am dus şi un articol dintr-un ziar în care apăruse chestiunea aceasta. I-am spus: "Ia uite, domnule, răspunsul de pe flux!". A luat ziarul şi mi-a spus că, de fapt, ei au primit cu totul alt răspuns, dar nu mi-a spus care e. Nu concordau răspunsurile. A rămas în coadă de peşte. Am avut emisiune la TVR 1 cu disidentul rus Vladimir Bukovski în care am ridicat aceeaşi problemă, a răspunsului sfidător al SRI. Nici atunci nu a răspuns nimeni – nici să spunem că minţim, nici că s-au găsit documente. Totuşi, SRI este o instituţie publică, ar trebui să fi luat atitudine, credem noi...
În primul rând vrem să vedem ce s-a întâmplat în noiembrie 1987, cum au perceput autorităţile evenimentele în momentul acela, ce impact au avut, cât de mult s-au speriat.

Absolut nici unul! Noi, în primă fază, am contestat aproape tot ce s-a scris despre Braşov 1987, pentru că ni s-a părut o chestie simplistă modul cum s-a relatat acest eveniment foarte important. Şi nu spunem noi că a fost important – istorici cunoscuţi au afirmat că mişcarea de la Braşov a fost cea mai puternică mişcarea de rezistenţă anticomunistă a anilor ’80 din Europa de Est. În raport s-a scris că a fost o mişcare anticeauşistă în primul rând şi chiar l-am auzit la un moment dat pe domnul Tismăneanu spunând că n-a avut impact internaţional, deşi dânsul în momentul acela era în Statele Unite şi zicea că a scris un articol foarte amplu despre mişcarea de la Braşov, cu date importante... Şi după aceea să spună că n-a avut impact internaţional... Într-o întâlnire cu domnul preşedinte Băsescu i-am mulţumit pentru apariţia acestui raport – bineînţeles că era necesar să apară –, dar i-am spus că documentul nu este complet, este perfectibil, pentru că despre Braşov s-au spus multe lucruri care nu sunt adevărate şi noi considerăm că nu este bine. Domnul preşedinte ne-a spus că într-adevăr raportul este perfectibil şi după o perioadă a apărut domnul Tismăneanu la Braşov, am avut discuţie cu el, am semnat un protocol prin care îi transmiteam corecţiile legate de Braşov. L-am încredinţat că trăim şi că, în viaţă fiind, e normal şi util pentru raport să fi discutat cu noi...

Jigniri mai dure ca ale Securităţii

Nu, vai! Nu numai că nu ne-au consultat, dar la un moment dat, când noi contestam ce se scria despre Braşov, au apărut tot felul de opinii jignitoare în ziare. Una a fost a domnului Traian Ungureanu, care spunea că de fapt muncitorii de la Braşov au ieşit de foame în stradă şi că l-au huiduit şi fluierat pe Ceauşescu şi că ar fi bine să ne ştim rostul în istorie, chiar dacă ne supărăm. Deci a fost de o obrăznicie care ne-a jignit foarte mult. Poate că bătăile de la Securitate n-au fost atât de dure cât remarca acestui domn. A venit domnul Tismăneanu la Braşov, i-am prezentat dorinţele noastre şi i-am spus: "Domnule Tismăneanu, ştim că aveţi posibilitatea să intraţi în arhive, aţi intrat în arhive – vă rog să ne puneţi şi nouă la dispoziţie documente legate de Braşov". "Cum să nu...", a spus el, o să vă punem la dispoziţie... Şi... aici am rămas.

Nu ne-au ajutat. Avem şi un răspuns la acest lucru. Evenimentul este foarte aproape... Documente despre luptătorii din munţi din anii ’50 pot fi văzute acum, după atâtea zeci de ani, pentru că torţionarii lor şi cei care s-au implicat atunci în anchete sunt morţi. Şi bănuim că şi noi peste 30 de ani o să ştim cine ne-a bătut, pentru că aceia or să fie morţi sau "pe linie moartă".

Dintre politicieni nu ne-a jignit nimeni, n-au avut tupeul acesta... Însă ne-au lovit prin indiferenţă, ceea ce ni se pare mai grav. Au încercat unii să ne atragă în lupta lor politică – în fiecare an sunt oameni politici care încearcă să ne propună tot felul de lucruri. De multe ori ne gândim dacă n-am greşit prin faptul că n-am acceptat la un moment dat anumite privilegii care ar fi fost folositoare oamenilor din Asociaţie, care le şi doreau şi le meritau într-un fel. De multe ori ne gândim dacă am greşit sau am făcut bine că am rămas aşa cum suntem – fără să intrăm în combinaţii cu organizaţii, cu partide, cu oameni...

Cât de greu e un control medical?

Despre acest aspect sunt multe lucruri de spus... Însă o să mă opresc asupra chestiunii gratuităţii medicamentelor şi a controalelor medicale generale, deoarece asta este cea mai mare nemulţumire a noastră. În 1990 am decis să beneficiem de Legea nr. 118/1990 a deţinuţilor politici, care prevedea anumite facilităţi ce ne erau necesare: gratuitatea medicamentelor şi tratamentelor medicale, un mic ajutor financiar prevăzut în acea lege... Am fi avut şi opţiunea să fim "încadraţi" la legea revoluţionarilor, dar noi nu am dorit. Tocmai pentru că ne consideram deţinuţi politici, nu aveam nevoie de terenuri sau alte facilităţi apărute pentru "disidenţi" după revoluţie.
Din păcate, după o perioadă, au venit cei de la Ministerul Sănătăţii cu un amendament că aceia care au venituri nu mai beneficiază de gratuitate. Legea a fost făcută pentru foştii deţinuţi politici din anii ’50, oameni trecuţi de o anumită vârstă. Şi astfel am rămas şi fără gratuitate la medicamente. O perioadă scurtă am beneficiat şi de scutirea de impozit pe salariu. Am avut o problemă mare, pentru că noi, la locurile de muncă, în momentul când ni s-a acordat această prevedere, i-am deranjat pe colegii de muncă: câştigam mai mult decât ei. N-au protestat, dar de fiecare dată când se măreau salariile, când se acorda câte un spor, noi nu beneficiam. Pentru că se considera că noi aveam scutirea de impozit. Şi l-au luat cei care aveau salarii mici. Din momentul în care s-a scos şi acea prevedere cu impozitul pe salariu, s-au dus cu mult sub ale celorlalţi şi retribuţiile noastre.

Sigur că da, şi în ziua de astăzi ne luptăm pentru acest drept... Important pentru noi este şi un control medical general periodic, deoarece bănuim că am fost iradiaţi în timpul anchetelor. Se vorbea despre asta încă din 1987, aşa că prin ianuarie 1990 a venit un grup de medici din Franţa, care ne-au invitat la Hotel "Aro" să ne testeze gradul de radiaţii din organism.
Ne-au luat sânge şi, la un moment dat, în timpul procedurii, unul a exclamat: "Dacă vă aveam noi, francezii, vă treceam pe calendar, vă declaram sfinţi pentru ceea ce aţi făcut". A fost o chestie frumoasă! Printre puţinele cuvinte frumoase pe care le-am auzit din 1990 încoace legate de noi. După aceea, domnul Iliescu "s-a simţit dator" să ne invite la Bucureşti pentru a ni se face un control medical general. Am dat peste un simulacru de control medical! Ne-am împărţit pe serii de câte zece oameni şi ne-am deplasat la Bucureşti ca să fim examinaţi. Parcă prima şi a doua serie au fost trataţi într-adevăr bine. Era chiar înainte de mineriadă. Eu am fost în a treia sau a patra serie şi nu ne-a primit la spital, aşa că a trebuit să plecăm acasă. După mineriadă, împreună cu nouă colegi, am plecat la Bucureşti. Ne-am întâlnit cu un doctor pe nume Baron. Nu era ministrul Sănătăţii, dar avea ceva funcţii. Ne-a spus că o să avem patru-cinci salvări care să ne ducă la Fundeni, că o să avem tot ce ne trebuie. "Vă iubesc, sunteţi ai mei", ne-a zis. Până când a văzut că unul dintre ai noştri citea România Liberă. În momentul acela a înnebunit. A luat ziarul, l-a aruncat şi... a plecat. Apoi am fost cazaţi la Spitalul Titan. Am nimerit în salon cu unul care-şi scuipa plămânii în borcan în fiecare zi. Trei zile nu m-a întrebat nimeni ce fac. Mâncam în oraş. După trei zile a venit o doctoriţă care s-a uitat la mine, m-a pus să ridic mâinile, mi-a dat doi pumni în spate şi mi-a spus: "Ai o problemă, ai suflu sistolic". Atunci am zis că nu vreau să mai stau – m-a pus să semnez asta şi am plecat. Acesta a fost controlul medical din 1990.
După aceea am cerut în permanenţă controlul medical, dar nimic... La un moment dat ne-a primit în audienţă preşedintele Iliescu (după alegerile din 2000), împreună cu consilierul Mircea Beuran, care a fost după aceea ministrul Sănătăţii. Atunci i-am spus că, pentru liniştea noastră şi a familiilor noastre, îl rugăm să ni se facă un control, să stăm liniştiţi. Şi ne-a spus domnul Beuran că, dacă am fi fost iradiaţi, în cei 15 ani am fi murit toţi. Acesta a fost răspunsul... Bineînţeles că i-am mai trimis nenumărate adrese, dar nu a răspuns. După aceea i-am zis preşedintelui Iliescu că vrem să facem un control la Braşov – preşedintele Iliescu a dat ordin prefectului Braşovului, prefectul Braşovului directorului de la Direcţia de Sănătate, acesta celui de la Spitalul Judeţean. Acesta a chemat la rândul lui un medic care a promis că ne va ajuta să intrăm zilnic câteva persoane la un control. Acolo trebuie să stăm la rând, să luăm bonuri de ordine, asistentele vorbeau urât cu noi pentru că le deranjam – eram mulţi oameni... A fost, aşa, un simulacru răspunsul la cererea noastră.

Bolile cardiace, diabetul, şi cei mai mulţi au probleme cu sistemul osos (în general la coloana vertebrală). Foarte multe bătăi le-am suportat în spate – ficat, rinichi şi coloana vertebrală. Eu îmi amintesc că primul pumn pe care l-am luat a fost în rinichi – m-au legat de un belciug fixat în perete, cu faţa la perete, şi mi-a dat un pumn în rinichi de am căzut pe jos. Cred că toate loviturile astea pe care le-am primit sunt cauza afecţiunilor la coloana vertebrală. Cele psihice sunt cauzate de loviturile continue cu capul de birou.

Câţi "oameni simpli" are ţara?

Nu dorim decât să se respecte legea în ceea ce ne priveşte. Însă gratuitatea medicamentelor este vitală pentru noi – foarte mulţi colegi, după ce au depăşit vârsta de 40 de ani, s-au îmbolnăvit grav, îşi cheltuiesc mai mult de jumătate din venituri pe medicamente. Avem semnale de la Guvern că luna aceasta se va da o ordonanţă de urgenţă prin care se completează Legea 118/1990 în ceea ce priveşte gratuitatea medicamentelor, dreptul la bilete de tratament, o indemnizaţie lunară şi o reducere cu cinci ani a vârstei de pensionare pentru cei care au fost incluşi în anchetele din 1987. Oamenii aşteaptă cu sufletul la gură această ordonanţă, când ne întâlnim numai despre asta vorbesc. Am fost oameni simpli şi am rămas oameni simpli – aşa că dacă ni s-ar face dreptate, chiar după 20 de ani, am fi foarte mulţumiţi. Sperăm ca Guvernul să se ţină de cuvânt şi să nu ne înşele încă o dată aşteptările...

Imagine şi interese politice

"Nu ştiu dacă poţi să spui că există societate civilă în România în momentul de faţă, afirmă Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei «15 Noiembrie 1987». Se ştie foarte clar că am avut câteva luări de poziţie şi am fi avut nevoie de sprijinul acestor oameni care se numesc societatea civilă. Niciodată nu au venit lângă noi să ne sprijine. Au venit doar în prima fază, cât au avut nevoie – vorbim despre celebrul caz Ristea Priboi –, atâta timp cât s-a putut crea imagine prin acest proces. Cât timp s-a lovit în PSD, foarte mulţi oameni au fost lângă Werner Sommerauer, nu lângă Asociaţie. După un timp nu a mai venit nimeni la procese, doar Asociaţia «15 Noiembrie 1987», Iulius Filip, Vasile Paraschiv, Doina Cornea – oamenii care au suferit, care ştiau ce înseamnă suferinţa. În rest, societatea civilă care în prima fază a fost alături de Sommerauer a dispărut – nu mai era interesant, nu mai aducea beneficii de imagine Sommerauer. Apoi a fost cazul judecătoarei Bejenariu de la Curtea Supremă de Justiţie. Asociaţia «15 Noiembrie 1987» a atras atenţia că această doamnă a dat note informative legate de Braşov 1987 şi – mai mult – a luat bani! În afară de două asociaţii profesionale – SocJust şi Asociaţia Magistraţilor,  împreună cu doamna Monica Macovei, altcineva nimeni nu ne-a susţinut. Chiar am discutat la un momet dat despre lustraţie într-o conferinţă a «Societăţii Timişoara» şi am spus: «Ce lustraţie se întâmplă în România, lustraţie faţă de anumite persoane când doreşte societatea civilă sau când are vreun interes...». S-au uitat toţi la mine ca la un duşman.
Nici nu poate să fie făcută lustraţie în felul în care îşi doresc ei. Dacă e să facem lustraţie ori îi luăm pe toţi şi îi analizăm şi îi demascăm, fie ne vedem de treaba noastră. Aşa, pe interese, pe ăla vreau să-l lustrez că mi-e duşman şi nu are culoarea mea politică, pe celălalt nu-l mai lustrez că e prieten cu mine. Asta nu mai e lustraţie..."

 

Comentarii

Draga Domnule Postolachi, / Puteam sa vorbim de 1000 de ori la telefon si nu as fi aflat ce scrie in articol. Cand in septembrie 2006 nu ati participat la acea intalnire a noastra organizata la UNIVERSITATEA BRASOV ( initiativa STRATEGIA DEZVOLTARII ROMANIEI...), ma gandeam si eu ca de fapt faceti parte din “societatea civila”, cea stipendiata...Ulterior, in cazul lichidarii Tractorul, mi-am dat seama ca ma inselasem... Din pacate nu mai aveam energie atunci, atat timp cat deznodamantul nu mai depindea de noi ! Romania trebuie sa-si respecte eroii. Toti politicienii din lume ar trebui dusi la mormantul lui Napoleon din Paris, sa vada ce-nseamna respectul pentru eroi in Franta ( Franta avea acel gen de eroi atunci, Romania, ce i-a mai putut permite istoria pervertita, fara a micsora cu nimic meritele dvs. – veti vedea mai jos...) ...Va sunasem acum cateva zile sa va spun despre organizarea FORUMULUI DE LA NEPTUN editia 2008 ( odata cu Conferintele STRATEGIA DEZVOLTARII ROMANIEI ) . Va voi propune sa acceptati functia de vicepresedinte al unei asociatii nationale denumite SOCIETATEA CIVILA. Ideea ii apartine d-lui Vasile Paraschiv si. adaptata, poate fi un MIJLOC eficient de regasire a suflului natural al Romaniei . Articolul de azi cu interviul dvs. confirma acest lucru . / Cu bine, Dezideriu Dudas / PS. : Daca Romania va reusi sa modifice structura constitutionala a statelor democratice, introducand alaturi de Consiliul Suprem al Magistraturii, inca 2 institutii de “dez-parcelare” a societatii civile, Consiliul Suprem al Economiei si Consiliul Suprem al Socialului ( unde cu siguranta ati fi printre lideri, cum bine v-au zis francezii... ), comparatia dihotomica dintre eroii din Franta si cei din Romania, nu ar mai parea ridicola. Doar ca va trebui ca celebrele CODURI ale lui Napoleon, sa fie refacute, integral, pentru prima oara dupa ce MUNCA a dezechilibrat total CAPITALUL, in societatile post-totalitare est - europene....Ceea ce facuse si CAPITALUL, MUNCII, in societatile africane sau sud-americane. Dezechilibre care s-au adunat in INSTITUTII. Aceste INSTITUTII ar trebui sa regandeasca integral dinamica LEGISLATIVA a JURIDICULUI la confluenta cu ECONOMICUL si SOCIALUL...Ceea ce la Napoleon si la cei ce au urmat apoi...ar fi fost la fel de “ridicol”... El avea in mana posibilitatea cresterii ECONOMICULUI ( prin noi cuceriri...) putand controla astfel cu atentie si SOCIALUL ( cel propriu, celalalt, mai putin...)...Ceea ce a devenit imposibil dupa razboiul rece...Desi tendintele la nivel subteran, sau in forme pervertite, se manifesta in continuare. A reusi oprirea TRENDULUI, acum, echivaleaza cu CODURILE lui NAPOLEON din sec. 18...Doar ca acum va fi diferit. CODURILE... au fost generate de puterea lui NAPOLEON, acum, OPRIREA TRENDULUI ( de crestere continua a dezechilibrelor globale), va fi generata de PUTEREA OMENIRII ( prin conceptul de ETERIALIZARE, istoricul englez Arnold Toynbee, intuieste aceasta PUTERE, chiar daca nu o identifica in structura ei extinsa. Se apropie mult de ea, prin eliminare, Constantin Noica, prin “maladiile spiritului contemporan”...)

Am aflat de la redio: in Romania, ziua de 15 noiembrie este declarata Ziua luptei impotriva fumatului. Treaba laudabila daca nu am tine cont de faptul ca inca din 1990 aceasta zi a fost declarata de brasoveni Zi nationala de lupta impotriva comunismului. Noiembristi ce spun, sau nici nu au observat.