http://romuluscristea.wordpress.com/2009/04/21/cautari-dupa-20-de-ani 2009
Cautari, dupa 20 de ani. Despre
oamenii dintr-o fotografie-document
Jean Constantinescu; Foto: Business Magazin
La sfārşitul anului trecut, am primit un e-mail de la dl Jean Constantinescu. Cunoşteam numele dānsului din cu totul alte īmprejurari, mai degrabă profesionale, fără să-mi īnchipui vreodată că ar exista legături cu preocupările mele privind cercetarea evenimentelor şi arhivelor referitoare la revoluţie şi evenimentele post-decembriste.
Conţinutul scrisorii era următorul: Dacă mai interesează pe cineva, aş putea descrie evenimente şi īmprejurări interesante la care am fost martor. Mărturisesc că intervenţia mea de acum este un pic interesată: una din fotografiile postate de către d-voastră, probabil preluată din albumul editurii Denoel, mă prezintă alături de două doamne. Una din ele, aceea puţin mai vārstnică, sau poate ambele, mi-au salvat atunci viaţa şi, īn ciuda unor eforturi, nu am reuşit pānă acum să le identific. Aţi putea să mă ajutaţi īn vreun fel?. Ca să fie mai clar, dl Constantinescu se referea la o fotografie surprinsă īn fostul Comitet Central PCR care īnfăţişa o persoană grav rănită prin īmpuşcare, plină de sānge, stānd culcată pe o canapea. De-o parte şi de alta a rănitului, două femei.
Jean Constantinescu, rănit prin īmpuşcare, īn sediul CC-PCR
Tocmai postasem această fotografie pe blog, īn legătură cu un articol despre revoluţie. Ştiam fotografia de 20 de ani. Şi eu şi alţi colegi ne-am īntrebat de mai multe ori cine este persoana rănită şi cine ar putea fi īnsoţitoarele.
După cāteva zile am primit şi o declaraţie, dată de dl Constantinescu, īn faţa procurorilor militari. O declaraţie luată de Parchet, la aproape 20 de ani de la revoluţie. Şi nu era vorba de un simplu memoriu, al unui participant la revoluţie, ci o descriere a evenimentelor , relatată, se pare, de prima persoană īmpuşcată īn sediul CC-PCR. Şi mai interesant: Jean Constantinescu sosise īn clădirea asediată la invitaţia lansată la TV de către domnul Ion Iliescu unor categorii de specialişti, inclusiv din domeniul energiei, de a veni la orele 17 la sediul fostului CC.
Ca să scurtez, rugamintea dlui Jean Constantinescu este una simpla: doreşte să afle cine sunt persoanele care i-au stat alături, după īmpuşcare şi cānd starea sa devenise critică. Pierduse o cantitate īnsemnată de sānge, transportarea la spital a īntārziat ore şi ore. Mult după miezul nopţii, după ce fusese transportat īn subsol alături de alţi zeci de răniţi, dar şi morţi, tot una din doamanele care i-au stat alături a reuşit să găseasca un taxi pentru a-l transporta la Spitalul de Urgenţă. Au urmat alte evenimente pe care vă las să le descoperiţi citind declaraţia dlui Jean Constantinescu.
Cei care cunosc identitatea celor două doamne care au stat alături de dl Constantinescu sunt rugaţi să sune la mobil-0721 288 362 (Romulus Cristea) sau să posteze un comentariu la acest articol, fie să scrie un e-mail la adresa: romulus.cristea@gmail.com.
Domnul Jean Constantinescu doreşte să le mulţumesca celor două doamne pentru că, afirmă dānsul, i-au salvat viaţa: Nu ştiu ce s-ar fi īntāmplat cu mine dacă nu erau alături cele două persoane. Ajunsesem īn stare de inconştienţă, pierdusem o cantitate mare de sānge şi dacă nu mă transportau la spital, cu siguranţă soarta mea ar fi fost alta
Declaraţia dlui Jean Constantinescu dată īn faţa procurorilor militari, īn legătură cu evenimentele din 22 decembrie 2008:
Declaraţie privind īmprejurările īn care am participat şi am fost rănit īn fostul CC al PCR, la Revoluţia din 22 decembrie 1989
Subsemnatul
Jean Constantinescu, născut īn data de 5 martie 1946 īn comuna
Stoeneşti judeţul Argeş, legitimat cu CI seria RR nr. 4188xx,
CNP XXXX, domiciliat īn str. Ioan Caragea Vodă nr.xx, sectorul 1,
Bucureşti, declar următoarele:
In ziua de 22 decembrie 1989 la orele 14:00 - 14:15, m-am reīntors acasă, īn
strada Semilunei din cartierul Armenească, de la manifestaţiile de
stradă. Soţia şi vecina de apartament mi-au relatat despre
invitaţia lansată la TV de către domnul Ion Iliescu unor
categorii de specialişti, inclusiv din domeniul energiei, de a veni la
orele 17 la sediul fostului CC. Mi-am amintit de prelegerea domniei sale de
prin anii 1987-88 la o conferinţă de la Politehnica din
Bucureşti. M-am gīndit ca īn īmprejurarile acelea, menţinerea īn
funcţiune a sistemului energiei electrice, adus deja īntr-o stare
critică, putea fi o problemă pentru succesul Revoluţiei, iar
experienţa mea ar putea fi de folos. Condusesem laboratorul de cercetari
Sisteme Electroenergetice al Institutului de Cercetări şi
Modernizări Energetice (Icemenerg), soluţiile mele erau īn folosire
curentă la Dispecerul Energetic National, aveam şi un doctorat īn
conducerea, reglarea şi dezvoltarea sistemului electroenergetic
naţional.
Jean Constantinescu; Foto: Mediafax/Ziarul Financiar
Am reuşit să intru īn sediu pe la intrarea de S-E, īntre orele 14:30 15:00, cu oarecare greutate şi riscuri. Clădirea părea īn stare de asediu iar īn jurul ei se formase un no-mans land. Nimeni nu ştia de dl Iliescu şi nici de īntilnirea de la orele 17, au mai venit cīteva persoane, am fost duşi succesiv īn mai multe īncăperi, la etaje diferite, pentru ca īn final să ne strīngem īntr-o sală de şedinţe cu o masă ovală, la etajul IV, din aripa stīngă a clădirii, īn faţa palatului regal. Pe la orele 17:30 se adunaseră 40-50 persoane, īn mare parte necunoscute mie. In timp ce se primeau mesaje ameninţătoare, despre apa otrăvită etc., īncercam să-mi dau seama cine sīnt specialiştii din jurul meu. Devenisem oarecum bănuitor observīnd că nu primeam răspunsuri concrete şi, mai ales, după ce am văzut că īn sală intrau personalitaţi ale vechiului regim, ca de pildă, Corneliu Mănescu şi un fost ministru al energiei. Se circulase o listă pentru identificarea persoanelor şi specialităţilor, primisem hīrtie şi creion, aşteptam sosirea domnului Iliescu. In īncăpere funcţiona un televizor iar pe cele două ferestre deschise spre piaţă ajungeau la noi frīnturi din cuvīntările de la balconul clădirii.
Cu totul pe neaşteptate, pe la orele 17:45, atmosfera destul de destinsă a fost brusc curmată de īmpuşcături de foc automat, care mie mi s-a parut intens. Am fost atunci sigur că ricoşează gloanţe printre noi. Ulterior, privind din stradă clădirea, m-au mirat puţinele urme de gloanţe din jurul ferestrelor şi am ajuns la īnţelegerea că răpăiala aceea intensă a fost īn mare parte simulată. [Am mai realizat că tragerile au debutat atunci cīnd mulţimea devenise nemulţumită de ce auzea şi vedea la balcon]. După un moment de derută, cineva a fost rugat să stingă lumina şi sala s-a golit īn grabă prin cele doua uşi către coridorul dinspre curtea interioară. Cred ca am fost singurul rămas īn īntunericul din īncapere. Mi-am aruncat īn grabă pe umeri fularul şi un pardesiu larg, şi m-am aşezat lateral līngă una din cele două fereastre deschise, cu mīna dreaptă spre Piaţă, īncercīnd să disting trăgătorii şi mai ales ce se īntīmpla īn Piaţa plină de oameni, de unde răbufnise un vuiet amplu.
După a doua sau a treia apariţie la marginea ferestrei, nu īndeajuns de precaute, deşi mă aflam īn īntuneric, am fost doborīt de o lovitură puternică. Foarte probabil, s-a tras cu armă automată cu vizare īn infraroşu şi am fost, dacă nu īntīiul, oricum īntre primii răniţi după fuga Ceauşeştilor. Socul a fost atīt de puternic īncīt la īnceput am crezut că am fost lovit īn piept, mortal. Dezmeticindu-mă puţin, mi-am dat seama că durerea venea din braţul drept şi că acesta fusese practic secţionat la nivelul antebraţului. M-am tīrīt cu greutate pīnă la una din uşi şi am reuşit s-o deschid. Pe culoar, o mulţime īnghesuită de oameni privea paralizată şi cu stupoare la mine, aflat pe jos. I-am rugat să-mi foloseacă cravata drept garou, a făcut acest lucru o femeie. Ea m-a īntrebat dacă poate īncredinţa unei persoane cunoscute porthartul militar īn care ţinem actele personale. Am zărit pe d-l Emilian Dobrescu, fost preşedinte de CSP şi atunci ministru secretar de stat la CNST, unde ajunsesem şi eu, prin jocul īntīmplarii, detaşat de către institut. Se pare că acesta nu a dorit să-l ia. 5-6 zile mai tīrziu, soţia mea a făcut eforturi disperate pentru a-mi recupera actul de identitate şi a mă salva dintr-o situaţie delicată la spital, despre care voi mai vorbi. Cīteva acte, printre care şi buletinul de identitate, au fost găsite īntr-o magazie inundată din cladirea ocupată de revoluţionari.
Am rămas īn clădire pīnă spre miezul nopţii, pansat rudimentar de mai multe ori, transportat de colo pīnă colo, cu sprijin esenţial din partea acelei doamne, de la īnceput şi pīnă la ieşirea din clădire. Nu am reuşit să-i cunosc numele nici pīna astăzi, deşi apare īntr-o fotografie din volumul LIBERTATE ROUMANIE al editurii Dėnoel din Franţa (martie 1990), la pagina 33 jos, care mă arată pe o canapea, pe unul din culoare. Fotografia mi-a fost semnalată īntīmplator, şase luni mai tīrziu. Mi-am pierdut de cīteva ori cunoştinţa, garoul şi apoi pansamentele sumare nu opreau pierderea de sīnge. După o astfel de reanimare, pornisem la drum, mă mai sprijinea o a doua fată, şi ea apare īn fotografie, trebuia sa coborīm de la etaul I la parter pentru a forţa ieşirea din clădire. Scara monumentală dinspre palatul regal era supusă unui foc intens si nu am fost lăsaţi să deschidem uşa de la ieşire. Holul de la parter părea să fie īn foc deschis, mulţi tineri trăgeau de līngă noi, din spatele fiecarui stīlp al holului. M-au dus īntr-o cameră de la parter (subsol?) plină cu răniţi. Eram īntins pe jos, un tīnăr mi-a schimbat bandajul, mi-am piedut din nou cunoştinţa. M-am trezit īntre răniţi grav şi morţi, am facut efortul să ies din cameră, m-am tīrīt din nou spre holul de la intrarea principală, m-am aşezat pe una din numeroasele lăzi de muniţie īmprăştiate peste tot. Uşa de la intrare continua să fie sub asediu iar eu aşteptam un moment mai liniştit pentru a ieşi. Am văzut cum sīngele curge nestingherit pe līngă pansament, mi-am pierdut din nou cunoştinţa, m-am regăsit īn camera cu oamenii răniţi īntinşi pe jos, apoi nu ştiu ce s-a mai īntīmplat. Spre miezul nopţii am fost trezit de doamna din fotografie, să-mi spună că mă aşteaptă un taxi. In timp ce ieşeam am mai putut să observ flăcările care mistuiau clădirea dintre sediul CC si Biblioteca Universitară, acoperişul bibliotecii şi, de asemenea, tirul īndreptat de armată asupra clădirilor incendiate.
La spitalul de urgenţă Floreasca m-am mai īnviorat, m-au īnregistrat, am comunicat telefonul unui unchi din cartier (acum decedat), acesta a venit curīnd īnsoţit de soţia sa, am schimbat cīteva cuvinte īncercīnd să-i liniştesc, pe ei şi mai ales pe soţia mea şi pe cei doi baieţi ai mei. Am fost dus pe unul din culoarele spitalului, lăsat şi uitat pe un scaun mobil. M-a găsit leşinat, īn jurul orei 4 din 23.12.1989, dr. ortoped Pavel (acum decedat), ieşit se pare la o ţigară din sala de operaţie. M-a luat īn sală şi operat imediat, fără pregătire specială. In aceste condiţii, la cīteva zile am fost din nou operat, deoarece rana insuficient curăţată se infectase. In muşchii antebraţului drept mai port numeroase fragmente metalice. Am īmpărţit o rezervă cu dl. Dumitru Stănescu, rănit grav īn şold īn timp ce īncerca să pună drapelul găurit pe palatul regal. Nopţile, spitalul parea să fie atacat şi apărat cu disperare. Am mai fost cercetat de către un comitet ad-hoc care identifica răniţii. Porthartul cu actele personale nu era de găsit deşi soţia īnfrunta riscuri mari prin preajma fostului CC. A putut totuşi să-mi aducă mai īntīi o adeverinţă semnată de Iordan Rădulescu, ştampilată rudimentar. Buletinul a fost găsit după 8 10 zile.
Biletul de ieşire din spital, cu nr. E10 21627, din 13.01.1990, menţioneză diagnosticul Plagă prin īmpuşcare transfixiantă antebraţ drept cu fractură cominutivă 1/3 prox. a cucubitusului - ameliorată şi observaţia Rănit īn timpul Revoluţiei. Văzīndu-mi hainele, mi-am dat seama cīt de norocos am fost. Un snop de gloanţe cu īmprăştiere de numai vreo zece centimetri, neaşteptat de mică faţă de distanţa de la care se trase, găurise fularul si pardesiul, razant faţă de pieptul meu. Un singur glonţ exploziv īmi secţionase antebraţul drept strapungīnd mīneca hainelor.
După vindecare, nu am cautat foloase politice sau materiale. Am beneficiat totuşi un numar de ani de scutirea legală de impozit pe salariu. Am primit Certificatul nr. 396 / 05 August 1991 şi Brevetul nr. 110 / 1991 de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Romāne din Decembrie 1989 potrivit Legii 42 / 2004 (confirmate acum prin Certificatul de luptător rănit nr. 00222). Am avut două īntīlniri cu reprezentanţii parchetului. Primul procuror m-a vizitat acasă, la circa două luni de la evenimente, a ascultat şi notat cu atenţie relatarea mea şi, ca o concluzie personală, informală, mi-a spus ceva de genul cunoaştem deja mare parte dintre trăgători, aceştia sīnt īn măsură să plăteasca şi daune civile, puteţi să vă declaraţi parte civilă şi să solicitaţi daune consistente. După o ezitare, am adăugat şi o astfel de pretenţie, la sfīrşitul scurtei declaraţii scrise, pe care am semnat-o. Al doilea procuror, ajuns mai tīrziu să conducă instituţia, m-a invitat după cīteva luni la parchetul situat pe līngă Piaţa Rosetti. La sfīrşitul convorbirii, acesta īncerca să mă convingă că ne-am īmpuşcat īntre noi.
Cred că viaţa a demonstrat buna mea credinţă de atunci, adică īncercarea mai puţin obişnuită de a susţine Revoluţia. De atunci, am primit īnsărcinări importante īn sectorul energiei electrice, fără sprijin politic şi complicităţi, şi mai ales, fără să fac vreo referire la participarea mea īn Revoluţie. Am fost pe rīnd: şef serviciu programare operaţională la Dispecerul Energetic Naţional, consilier al preşedintelui Renel abia īnfiinţat, coordonator al Comitetului de Strategie şi Reformă al Renel, care a elaborat programul de restructurare a sectorului energiei electrice, de două ori director general al Icemenerg, de două ori preşedinte al ANRE (pe care am şi īnfiinţat-o), director general al Transelectrica (pe care am īnfiinţat-o) iar acum, după pensionarea fără voie din martie 2005, īnainte de limita de vīrstă, sīnt preşedintele neremunerat al asociaţiei Institutul Romān al Energiei (IRE), care reprezintă Romānia la Eurelectric, asociaţia europeană a industriei energiei electrice. Din septembrie 2005 şi pīnă īn august 2007, am mai fost consultant-coordonator al Programului USAID de asistenţă a Romāniei īn domeniul Energiei (REP 3). In prezent, sīnt consultant pe prioade scurte de timp īn programul USAID de asistenţă acordată ţărilor din Europa de SuSud-Est īn domeniul energiei electrice.
Jean Constantinescu
17 iulie 2008.
* Puteti afla şi alte amănunte despre acest caz accesānd: