Am primit un mesaj de la dl Adrian Pitca in care imi spune ca nu se deschide atasamentul. Nu am cum sa va scriu tabelul, cu acele caracteristici fata in fata, aici (nu ma pricep). Voi pune insa textul asa cum este. Pina la sfirsitul saptaminii viitoare, voi scana partial cartea. Si alte materiale ce ar putea interesa.
Ideologia precede şi se intersectează cu imagologia.
Regimurile dictatoriale, autoritare au precedat, au creat şi au utilizat ideologia.
Ideologia transformă elementele comunităţii - limba, arta, educaţia, reeducarea (a se vedea manualul rasei ariene, a bunului comunist) în propagandă.
Şi ideologia, şi imagologia prelucrează informaţia, realitatea (transformă brutul în net).
Instituţiile ideologice şi de propagandă aparţin fără excepţie statului.
Statul este creator de ideologie (partid unic, ideologie unică), nu are abilitate în materie de imagologie. Chiar şi în era televiziunii el se bazează pe cuvânt. Statul este logocrat nu imagocrat. Explicaţia poate fi istorică: ideologiile sunt opera secolului al XIX-lea şi au plătit tribut originii lor (dominaţia cuvântului, a limbii).
Schimbarea în ideologie se petrece în timp, în succesiune ca o fază într-un proces, într-o evoluţie.
Revoluţiile sunt de regulă ideologice.
Istoria este plină de lovituri de stat, de schimbări de regim.
Războaiele sunt ideologice. Războaiele se soldează cu morţi.
Imagologia urmează şi se intersectează cu ideologia.
Regimurile democratice au creat şi recurg la imagologie.
Acolo unde democraţia a urmat dictaturii, ideologia intră în comă şi va fi înlocuită de imagologie.
Instituţiile imagologice sunt private. Ele tind, în regim de concurenţă, să capete putere de monopoluri, dar nu au nevoie de pârghiile etatiste.
Imagologia gândeşte schimbarea dinspre stânga dogmatică spre centru dreapta, ori de sus în jos. Conţinutul lingvistic lasă loc discontinuului imagistic. Istoria nu mai este succesiune, ci alternanţă sau reluare.
Reformele sunt de regulă imagologice.
Postistoria cunoaşte alternarea la putere prin consecinţa alegerilor.
Apusul dictaturilor pune capăt celui mai vechi şi mai tragic mod al colectivităţilor umane de a-şi rezolva problemele economice, religioase sau politice.
IDEOLOGIA
Ideologia manipulează realitatea pe calea dogmelor sau a armelor, prin interdicţie sau represiune.
Ideologia are tendinţe de răspândire forţată, imperialiste.
Limba, cultura, specificul naţional fac o anumită diferenţiere a ideologiilor reale, pe teren.
Şi ideologia, şi imagologia prepară oamenilor o realitate ad usum delphini (aranjată, cosmetizată, suportabilă).
În acest sens, ideologia procedează în virtutea unui proiect (universal, veşnic) manipulator şi represiv.
Ideologia este raţională; o raţionalitate care cere vieţii să se comporte logic, nefiresc.
Viaţa fiind naturală, iraţională, alogică.
Ideologia este agresantă, exasperantă, mai ales pentru cei care-i suportă propagarea.
Concurenţa imagologică are şi ea învingători sau învinşi dar victimele sale nu sunt morţii, ci falimente economice, politice, morale.
Imagologia acţionează ca o “ideologie paşnică”.
Imagologia manipulează realitatea prin puterea de convingere a exemplului.
Terenul pe care se luptă imagologia este cel al pieţei libere şi al concurenţei. Tendinţa de a acapara piaţa ca un monopol, deşi prezentă, nu ţine, întrucât legea o face diversitatea, nu uniformizarea şi supunerea.
Globalizarea este un fenomen actual. Ea este ajutată şi de rapiditatea difuzării pretutindeni a imaginilor. Aceasta creează condiţii pentru diferenţiere, pentru schimbarea schimbării şi fac (probabil) ca victoria şi înfrângerea să fie efemere.
Alternările la putere sunt mai rapide, mai frecvente decât schimbările de regim.
Şi această efemeritate a modelor nu permite dominaţii şi monopolisme, garantând dreptul la diferenţă.
Imagologia este spontană (proiectul este eventual pe termen scurt). Ea este opera pieţei şi a inventivităţii nu a planului.
Imagologia este iraţională (nu ştim de ce ne place la un moment dat o anumită modă) şi misterioasă, ca viaţa însăşi.
Cu toate stupidităţile, cu tot kitsch-ul de care se face continuu vinovată, manipularea imagologiei încearcă să placă.