VICTIME ALE COMUNISMULUI

<< < (17/37) > >>

KRONSTADT.:
http://www.gandul.info/viata/generalul-care-in-puscarie-a-scris-un-roman-in-gand.html?3931;2951346
REGIM Cinci ani printre torţionari – potcoviţi pe viu, bătuţi cu varga peste testicule
Generalul care, în puşcărie, a scris un roman în gând
de Alina BĂDĂLAN TURCITU | 22 AUGUST 2008
Povestea lui Ion Eremia, considerat „Soljeniţîn al românilor“, a fost tradusă în 20 de limbi şi serveşte ca material didactic în şcoli din SUA
Administraţia Prezidenţială refuză să-i acorde, post-mortem, un banal Ordin de ofiţer al Armatei Române

Generalul care, în puşcărie, a scris un roman în gând
Îi aduceau deţinuţii la tortură, despuiaţi, ea rămânea în chiloţi, le zâmbea, apoi lua o vargă şi-i bătea peste testicule, până le făcea praf. Wanda avea chip de înger, dar era diavolul închisorii comuniste de la Râmnicu Sărat. Cine încăpea pe mâna torţionarei nu mai ieşea om. Securitatea o folosea ca ultimă soluţie, pentru cazurile cele mai grele. Însă asta era cea mai cumplită metodă de reeducare a deţinuţilor politici, mai existau multe altele, dar mai „blânde”. Botezul era „potcovitul”. Băgau deţinutul în fierărie, îi prindeau talpa în mână, cum prinzi copita calului la potcovit şi, cu baros şi nicovală, îi puneau brăţări ascuţite la glezne. Intrau în carne, iar primii paşi lăsau dâre de sânge pe podea. De brăţări se legau apoi lanţuri zdravene.
Ion Eremia, fost deţinut politic la Râmnicu Sărat, a trăit toate astea, prin anii ‘60. În tinereţe, fusese comunist convins, partidul îl făcuse general şi locţiitor al ministrului Forţelor Armate. Mare greşeală! Din poziţia aia, omul putuse să vadă exact cât rău făcea regimul ţării. S-a apucat să scrie pe furiş o carte contra comunismului („Gulliver în ţara minciunilor”), pe care vroia să o trimită la Paris, ca să fie publicată. Trădat de amici, manuscrisul a ajuns pe masa Securităţii, iar el a fost condamnat la 25 de ani de puşcărie. Plus că-l prinseseră şi că ar fi complotat împotriva lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Procesul s-a ţinut cu uşile închise, iar acuzaţilor li s-a interzis să se privească între ei. La anchetă, Ion Eremia a declarat senin că s-au risipit aiurea 7 miliarde de lei pentru Canal, „numai aşa, ca să smulgem un zâmbet de aprobare lui Stalin”.
Alergatul în saci, la „pinsionul“ Jilava
Prima sa celulă: Jilava, o sală mare, plină cu intelectuali şi miros de fecale. „Pinsionul”, îi ziceau gardienii. Pat la comun, cu paie putrede, unde nu se putea dormi decât pe o coastă, fără să te răsuceşti noaptea în somn. Regulamentul interzicea până şi vorbitul în şoaptă. Ca să se distreze, gardienii îi puneau pe deţinuţi la „alergări în saci”. Li se trăgea câte un sac peste cap, sacul se lega la gură, iar oamenii făceau concurs de alergat. De fapt, ţopăiau toţi ca vrăbiile, că sacii nu-i lăsau să alerge. Codaşul era snopit în bătaie. Şi sinuciderea era interzisă prin regulament. De asta, la fiecare cinci minute, un gardian venea şi se uite pe vizetă, să vadă ce fac deţinuţii. Dacă-i prindeau că se sprijină cu spinarea de perete sau de scaun, riscau să-i mănânce carcera.
Rugăciuni în codul Morse
Mai târziu, când fostul general a  fost mutat singur în celulă, ca „deţinut foarte periculos”, a început să vorbească cu camarazii prin codul Morse cu bătăi în perete. După ce a ieşit din puşcărie, Eremia a povestit cum a scris o carte în gând,  memorialul de închisoare „Insula Robinson”. Mai târziu, când a reuşit să îl publice a descris şi modul în care l-a scris: a memorat frază cu frază, capitol cu capitol, ştergând şi refăcând, cu lanţuri la picioare. „Asta, doar ca să nu înnebunesc”, explică el, în carte. Mai încolo, era închis Constantin Noica. Incredibil, dar deţinuţii aveau adevărate discuţii filosofice prin perete,
Cu codul Morse trebuia grijă mare, că orice vecin de celulă era sincer: era plin de instigatori care-şi turnau camarazii pentru trei linguri de arpacaş. Ion Eremia povesteşte că a reuşit să-şi facă, însă, adevăraţi prieteni ... prin perete: un doctor în matematică şi un preot. Doctorul preda matematica în gând, unui elev imaginar, ca să nu cadă în depresie. Preotul fusese condamnat pe motiv că ar fi ascuns un anticomunist. Ca să vorbească, torţionarii l-au bătut cu saci de nisip peste plămâni. Acum tuşea continuu şi vărsa sânge.
Era, oricum,  singurul puşcăriaş care putea tuşi fără a fi pedepsit. În ziua de Sfântul Ştefan, preotul a fost scos afară, la aer. A început din nou să tuşească şi... din celulele lor, deţinuţii au înlemnit. Preotul le transmitea ceva. Dar ce? O tuse simplă însemna un punct, o tuse dublă, o linie. Era o rugăciune în Morse, către Sfântul Ştefan. „După preot, am urmat eu la plimbare. (...) Întreaga curte era împrejmuită de un cordon roşu, pe zăpada proaspătă. Preotul îşi însoţise ruga de o bogată jertfă de sânge”, povesteşte Ion Eremia în memorialul său. 
Cum să cânţi în gând arii de operă
Într-o zi, deţinutul a descoperit că, dintr-un anume unghi, de pe fereastra lui se văd şapte vârfuri de plopi. Gardienii nu-l lăsau să le privească. Dar a găsit soluţia - se cocoţa pe scăunel şi le privea de acolo, numărând în gând 200 de secunde. Apoi, invariabil, venea gardianul de serviciu, să vadă ce face. Pleca, omul se cocoţa iar, din nou număra, până când l-a prins paznicul şi l-a băgat la carceră. I-a aruncat un sfert de pâine, masa pe trei zile.
Ca să nu moară de foame, puşcăriaşul a împărţit-o în grămăjoare de fărâmituri, fiecare corespunzând unei ore. Mai târziu, o felie de pâine unsă cu marmeladă i s-a părut „ceva fabulos”. Şi mai erau umilinţele - periodic, li se controla camera, fiecare cută a chiloţilor, urechile, dinţii, chiar şi rectul. Ca să nu-l doboare toate astea, deţinutul Eremia s-a apucat serios să scrie în gând. În afară de memorial, a mai scris în gând vreo 200 de poezii, pe care le-a publicat în libertate. Apoi a început să şi cânte în gând lieduri, canţonete şi arii de operă. În şoaptă putea să cânte numai 30 de minute, dimineaţa şi după amiaza, când îl acopereau sirenele fabricilor din apropiere. 
„Revoluţia (...) aşa am gândit-o să fie“
Când a ieşit din puşcărie, Ion Eremia avea 32 de kile şi nici nu putea să păşească. L-au eliberat după şase ani, prin amnistia generală din 1964. A refuzat să semneze că nu va povesti despre regimul din puşcărie, aşa cum au făcut majoritatea deţinuţilor. Securitatea a continuat să-l urmărească până în ‘89. „Pe 22 decembrie, când priveam Revoluţia la televizor, el mi-a spus brusc: aşa am gândit-o să fie”, povesteşte Nicoleta Eremia, soţia sa. După ce a pus pe hârtie memorialul şi „Gulliver în ţara minciunilor”, fostul general a murit.
În SUA este catalogat drept „Soljeniţîn al românilor”, mai ales că „Gulliver” (în manuscris) a fost prima carte din sud-estul Europei scrisă împotriva comunismului. După toate astea, statul român refuză să-i acorde post-mortem un ordin banal („Semnul onorific în Serviciul Patriei”), care normal se dă tuturor ofiţerilor cu o anumită vechime. Ministerul Apărării este de acord, dar nu vrea Administraţia Prezidenţială. Conform Ministerului Apărării, Ion Eremia poate primi acest ordin în baza Legii 238/1998, conform Administraţiei Preziden¬ţiale nu îl poate primi, conform Legii 573/2007 care nu poate acorda distincţia post –mortem. „Nu aş primi nici un leu de pe urma Ordinului, dar i se cuvine. Mă zbat să-l obţin doar ca să i-l duc la cavou. Atât”, ne-a spus văduva sa.  Acum a dat în judecată Administraţia Prezidenţială. 
Povestea lui Ion Eremia a fost spusă şi în SUA. Fiica sa a publicat acolo o carte despre viaţa tatălui său, iar volumul a fost un mare succes. Extrase din el s-au  publicat în 20 de limbi şi în ziare străine. Cartea este folosită acum în unele şcoli din SUA, ca material didactic. 
„După preot, am urmat eu la plimbare. (...) Întreaga curte era împrejmuită de un cordon roşu, pe zăpada proaspătă. Preotul îşi însoţise ruga de o bogată jertfă de sânge”  -  Ion Eremia, „Insula Robinson“
Mi-e sete de cer
Ion Eremia
De ce mi-aţi luat cerul sfânt
Şi m-aţi zidit în mormânt
Sub boltă şi lespezi de ghiaţă
Sub valuri şi trâmbe de ceaţă?
De ce mi-aţi luat zările,
Şi mi-aţi ascuns depărtările
Săpându-mi groapă adâncă
Şi-acoperind-o cu stâncă?
De ce mi-aţi luat ziua dalbă
Căldura, lumina cea albă
Şi mi-aţi dat noaptea cernită,
Geroasă şi nesfârşită?

 
alina.badalan@gandul.info

KRONSTADT.:



http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-08-26&id=241879
"Sfintii inchisorilor" interzisi la Iasi



-- O expozitie cu martiri ai temnitelor comuniste propusi spre canonizare in Biserica Ortodoxa Romana a fost interzisa la Iasi
Expozitia itineranta "Destine de martiri", realizata de Muzeul Judetean Ialomita, CNSAS si Asociatia Rost la sediul Muzeului "Mihail Kogalniceanu" din Iasi, este inchisa in urma unor denunturi realizate prin presa in stilul "Scanteii" anilor '50. Folosind ace¬leasi argumente ca si anchetatorii si securistii regimului bolsevic, noii acuzatori ai memoriei martirilor anticomunisti au speriat organizatorii expozitiei ca "fac imagine unor legionari". Miscarea Legionara nu a fost condamnata la Procesul de la Nürenberg, iar dintre cei sase martiri doar unul a fost legionar, ispasind ani grei de temnita ca "dusman al poporului". In cadrul expozitiei erau prezentate destinele a sase militanti anti-co¬munisti propusi spre canonizare, consemnate inclusiv in documentarul discursului prezidential de condamnare a comunismului din Romania. Si anume: Ioan Ianolide, cu 21 de ani de temnita si o viata mutilata; Valeriu Gafencu, "Sfantul inchisorilor", mort in penitenciarul de la Targu Ocna, dupa ce isi donase doza de streptomicina oferita de un prieten pentru salvarea evreului Richard Wurmbrand; parintele Gheorghe Calciu, cu cei 21 de ani de temnita si marturisire impotriva daramarii bisericilor in anii '80, eliberat la cererea
presedintelui SUA Ronald Reagan, devenit simbol al apararii drepturilor omului in Romania comunista; parintele Daniil (Sandu Tudor), initiator al Rugului Aprins, mort la Aiud dupa ce purtase patru ani lanturi la picioare; parintele Arsenie Boca, supranumit inca din timpul vietii "Sfantul de la Sambata", mare predicator, inchis, umilit, caterisit, marginalizat pana la sfarsitul vietii, al carui mormant este vizitat si acum de mii de ortodocsi; nu in ultimul rand, parintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei, care a implinit recent 94 de ani si este un stalp al Bi¬sericii Ortodoxe Romane la Manastirea "Sfanta Maria" Techirghiol.
Decizia CNSAS
Decizia de interzicere a expozitiei privind viata si suferinta unor autentici anticomunisti constituie o premiera in Romania post-de¬cembrista, mai ales dupa ce insusi presedintele tarii, Traian Basescu, a condamnat comunismul. Organizatorii principali ai expozitiei afirma ca s-au facut presiuni dintr-o zona politica asupra CNSAS pentru a se retrage din proiectul expozitiei, cu toate cele 120 de documente si fotografii pe care le-a furnizat. Prin grija vicepresedintelui Virgil Tarau si semnatura presedintelui Colegiului CNSAS Ladislau Csendes, CNSAS a anulat vinerea trecuta colaborarea cu Muzeul. Fara contributia CNSAS, expozitia nu mai poate sa continuie in celalalte orase din tara. Pe de alta parte, documentele din dosarele Securitatii deja date publicitatii sunt parte a unui bun public, national, mai afirma organizatorii, care au anuntat ca pentru prejudiciul de imagine provocat, Asociatia Rost ii va actiona in judecata pe autorii campaniei impotriva martirilor anticomunisti, Dorin Dobrincu, inca administrator al unor documente de stat si pe cercetatorul Alexandru Florian, iar impotriva lui Virgil Tarau va face plangere pentru abuz in functie. In acelasi timp, organizatorii s-au adresat oficial si Sfantului Sinod. Surse din Palatul Patriarhal ne-au informat ieri ca actiunea denuntatorilor a fost considerata la Patriarhie drept o "a doua condamnare a martirilor ortodocsi anticomunisti" de catre membri ai unei "noi Securitati".


Victor RONCEA

ilie_jean_flt:
Cind eu am spus ca papagalii astia de popi sunt contra tuturor.Bine inteles ca nu vreau sa atac religia ci doar aceste boaite care isi bat joc in continuare de toti si de toate.

carmen21:
    1946-1947. Se pregateste guvernul Argetoianu!
    Petre Otu

    Cum a putut un politician atât de versat, lipsit de scrupule si care reprimase anterior (în 1920-1921), în calitate de ministru de Interne, cu atâta virulenta miscarea comunista l-am numit pe Constantin Argetoianu (Magazin istoric, nr. 1-9/1967, 1-3/1968) sa se întoarca în tara, unde comunistii, sub umbrela Moscovei, erau deja atotputernici? Câta diversiune, cât joc politic sau cât firesc uman s-au aflat în spatele deciziei sale? Vom afla oare vreodata adevarul?

    La 6 martie 1945, sub presiunea ultimativa a lui A.I. Vîsinski, a fost impus guvernul prezidat de dr. Petru Groza (Magazin istoric, nr. 3/2000), controlat de comunisti, dar în care au intrat si o serie de "tovarasi de drum", cum au fost gruparile lui Gheorghe Tatarescu si Anton Alexandrescu.

    Incurajat de atitudinea mai ferma a S.U.A., conduse din 12 aprilie 1945 de presedintele Harry Truman, care nu a recunoscut guvernul Groza, regele Mihai a initiat, la 20 august 1945, asa-numita "greva regala". Blocajul politic din România a fost solutionat în cele din urma printr-un compromis. Washingtonul si Londra au recunoscut guvernul Groza, conditionând largirea acestuia prin includerea a doi reprezentanti ai partidelor "istorice" Emil Hatieganu (P.N.T.) si Mihail Romniceanu (P.N.L.). De asemenea, guvernul român si-a luat angajamentul sa organizeze în cel mai scurt timp alegeri parlamentare.

    Batalia alegerilor a prilejuit o confruntare dura între comunistii si aliatii lor masati în Blocul Partidelor Democratice si partidele "istorice". In realitate, alegerile desfasurate la 19 noiembrie 1946 au fost câstigate de Partidul National-Taranesc, dar rezultatele au fost falsificate, astfel ca Blocul Partidelor Democratice a obtinut peste 70 la suta din voturi (Magazin istoric, nr. 11/1995). Unii istorici considera ca înfrângerea comunistilor si teama unei reactii dure a puterilor occidentale fata de falsificarea alegerilor au îngrijorat Moscova, determinând-o sa ia în calcul posibilitatea unei operatii cosmetice, prin aducerea în tara a lui Constantin Argetoianu si formarea de catre acesta a unui guvern care sa fie acceptat si de catre occidentali.

    "Cu rusii ne putem întelege daca vrem"

    Constantin Argetoianu plecase din tara în primavara anului 1944, stabilindu-se în Elvetia. Aici, precum si în capitala Frantei, fusese contactat de reprezentanti ai guvernului sovietic si, posibil, si de autoritatile guvernamentale românesti. Oricum, din Paris, la 25 iunie 1946, Argetoianu îi scria prietenului sau politic din Bucuresti Grigore Popescu ca astepta împrejurari favorabile ca sa se înapoieze în tara. "Nu cred însa aprecia el sa fie cu putinta înainte de septembrie-octombrie". In aceeasi scrisoare, îsi exprima parerea ca "politica istoricilor" (P.N.T. si P.N.L.) era complet depasita, ca România trebuie sa se adapteze la noile situatii. "Numai o politica de buna întelegere cu Rusia poate salva România. Cu lealitate, cu sinceritate si cu cinste, o asemenea politica poate fi îndrumata. Cu rusii ne putem întelege daca vrem, si trebuie sa vrem".

    O astfel de pozitie nu trebuie totusi sa mire. Pragmaticul "boier de la Breasta" avusese intuitia rolului pe care avea sa-l joace Uniunea Sovietica la sfârsitul razboiului înca din sedinta Consiliului de Coroana din 6 septembrie 1939, care hotarâse neutralitatea României. Spre deosebire de fruntasii P.N.T. si P.N.L., Argetoianu nu credea în ajutorul anglo-american, afirmând ca România se afla plasata în sfera de interese a Uniunii Sovietice. De aici apelul constant adresat de el politicienilor români de a se "adapta realitatii".

    Constantin Argetoianu a sosit în tara la 6 noiembrie 1946, cu motonava "Transilvania", care a adus din Occident numerosi reprezentanti diplomatici români. La Constanta, a fost întâmpinat de fiica sa Marie Jeanne Argetoianu, de nepotul sau Ion Lahovary si de amici politici (Grigore Popescu, August Filip, generalul George Alimanescu s.a.). In primele sale contacte, Argetoianu a declarat ca s-a întors în tara pentru ca "a fost rugat cu insistenta de catre guvernul român". De altfel, în primele saptamâni de sedere în România, a fost foarte prudent, asteptând rezultatul alegerilor programate pentru 19 noiembrie. In declaratiile publice n-a lasat sa se întrevada ca avea intentia de a porni vreo actiune politica, afirmând doar ca voia sa ramâna definitiv în tara.

    Reactia presei si a formatiunilor politice a fost de asemenea prudenta, majoritatea ziarelor consemnând evenimentul fara a face prea multe speculatii pe marginea întoarcerii lui Argetoianu. Totusi, Dreptatea, organul Partidului National-Taranesc, i-a dedicat un acid articol, Bine ai venit, coane Costica: "D. Argetoianu se întoarce azi în tara, pentru a-si verifica abilitatile. Tara-l primeste cu încrederea admirativa, pe care o pune în calificarea de �cutra batrâna� si asteapta de la d-sa rezolvarea situatiei atât de încâlcita". Semnatarul articolului, ascuns sub pseudonimul "Profilo", era de parere ca batrânul politician va fi în elementul sau "conducând intriga pentru un comunism pe baza de proprietate individuala, un socialism cu temeiuri capitaliste, o democratie fara mase... Tara ti se pune la dispozitie cu încredere. Iata sfori: trage-le! Iata culise: manevreaza-le! Iata �poporul�: du-l!"

    Spre sfârsitul anului 1946, Argetoianu a devenit mai activ. El considera ca odata cu semnarea tratatelor de pace, România va ramâne în zona de influenta a Uniunii Sovietice, conlucrând însa pe tarâm economic cu aliatii occidentali. Statul român avea sansa sa devina "o punte de trecere" între interesele anglo-americane si cele sovietice. Pornind de aici, unii din oamenii politici, în special cei din jurul sau, apreciau ca nu peste mult timp va veni "momentul Argetoianu", acesta fiind singurul capabil sa asigure concilierea dintre interesele occidentalilor si cele ale sovieticilor.

    Initial, Argetoianu a intentionat sa intre în Partidul National Popular, o formatiune satelit a comunistilor, dar aceasta idee a fost abandonata destul de repede. S-a decis în cele din urma sa creeze propriul partid, multiplicându-si contactele cu diverse personalitati. La 4 decembrie 1946 s-a întâlnit cu Emil Bodnaras, secretarul general al Consiliului de Ministri, iar la 13 decembrie cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, caruia, potrivit surselor informative comuniste, i-a apreciat priceperea economica. De asemenea, a facut demersuri pentru a sonda intentiile unor lideri ai partidelor istorice: Ion Mihalache, Dinu Bratianu s.a.

    Semnificativa a fost întâlnirea din 22 decembrie 1946 cu fruntasul national-taranist Mihail Popovici. Argetoianu i-a repetat teza sa ca România era inclusa în sfera de influenta sovietica. Mihail Popovici a respins-o, afirmând ca national-taranistii erau întelesi cu anglo-americanii si pe aceasta baza se desfasoara activitatea opozitiei. Mai mult, Popovici l-a sfatuit pe Argetoianu sa nu se afiseze ca sustinator al politicii sovietice si comuniste, caci se temea sa nu fie silit sa-l viziteze la... Jilava, fiindca Partidul National-Taranesc avea sa-i pedepseasca foarte drastic pe toti cei care au fost instrumentele ocupatiei sovieto-comuniste.

    "Imensa realitate rusa" bate la usa

    "Contactele politice ale lui Constantin Argetoianu au avut ca rezultat formarea unui nucleu compus, printre altii, din prof. Nicolae D. Cornateanu, fost ministru al Agriculturii si Domeniilor, dr. Coriolan Tataru, fost rezident regal la Cluj, R. Ottescu, fost ministru de Interne si rezident regal în Dobrogea, Zamfir Bratescu, fost ministru de Finante s.a.

    Largindu-si cercul de adeziuni, Argetoianu a trecut la organizarea unei formatiuni politice, numita initial Uniunea Gospodarilor. Prima manifestare publica a noii formatiuni, denumita în cele din urma Uniunea Nationala Munca si Refacere (U.N.M.R.), a fost "chemarea" adresata tarii la 3 ianuarie 1947, care dadea expresie programului acestei formatiuni. Documentul evidentia rolul burgheziei care "trebuia reintegrata în desfasurarile politice ca sa-si îndeplineasca noua ei misiune", iar taranimea era chemata sa paseasca la consolidarea fortelor sale, reforma agrara urmând a fi dublata de o noua organizare a agriculturii. In rest, formule precum: "Factorii de productie trebuie încurajati. Capitalul sa munceasca. Munca sa se capitalizeze". Cât priveste orientarea externa a tarii, un singur lucru trebuie sa fie bine înteles: "Sa ne trezim! Istoria si geografia ne dicteaza linia de conduita. Oricare ar fi zig-zagurile Istoriei, România se va gasi permanent cu imensa realitate rusa la portile ei". Raporturile de buna si strânsa vecinatate dintre România si Uniunea Sovietica se impuneau de la sine. Colaborarea trebuie sa fie "calda, sincera, continua, practica si fara posibilitate de rastalmacire".

    Aparitia noului partid a tulburat apele, multi vazând în el o expresie a întelegerilor dintre marii aliati. Unele cercuri apreciau ca guvernul Groza, nefiind recunoscut de anglo-americani ca reprezentant al vointei poporului român, exprimata prin alegerile din 19 noiembrie 1946, nu va putea semna tratatul de pace. Acest lucru îl putea face însa un guvern Argetoianu, care era agreat atât de rusi cât si de anglo-americani. Altii vedeau în U.N.M.R. ceea ce si era în realitate un instrument de farâmitare si izolare a fortelor opozitiei grupate în cele doua partide "istorice".

    In aceasta stare de evidenta confuzie, în lunile ianuarie si februarie 1947 -a înregistrat un numar sporit de adeziuni. Ca atare, la 29 ianuarie 1947, la sediul Uniunii din strada Brezoianu nr. 18, s-a tinut o întrunire sub conducerea lui N.D. Cornateanu (Argetoianu era bolnav), la care au participat aproximativ 150 de persoane. S-a constituit Comitetul Executiv si a fost desemnata conducerea organizatiei din Capitala, ce avea în frunte pe C.C. Braescu. Desemnarea acestuia ca presedinte a generat însa mari nemultumiri, astfel ca la 13 februarie 1947, Argetoianu a convocat Comitetul Executiv, care a decis dizolvarea organului de conducere al organizatiei de Bucuresti si a numit delegati pe sectoarele Capitalei si în judete, în vederea constituirii organizatiilor locale. Totodata, s-au stabilit si sectiile comitetului provizoriu, nominalizându-se urmatoarele responsabilitati: organizatiile judetene N.D. Cornateanu; presa N. Ottescu; cercul de studii prof. C. Stoianovici (decanul Facultatii de drept); statute avocat Paul Iliescu; organizarea administrativa centrala generalul Paltineanu; organizatiile profesionale general B. Alinescu; miscarea feminina Sanda Matei; tineret D. Vorniceanu. Secretari generali ai U.N.M.R. au fost desemnati prof. N.D. Cornateanu si Eugen Titeanu, iar casier general avocatul August Filip.

    Uniunea urma sa fie condusa de un comitet executiv format din 100 de persoane, din care se alegea delegatia permanenta compusa din 20 de membri si, în sfârsit, un birou politic format din persoane.

    In lunile februarie-aprilie 1947 s-au constituit filiale în 45 de orase ale tarii, dar acestea aveau un numar redus de membri. De altfel, Argetoianu considera ca Uniunea nu trebuia sa fie "partid de mase, ci unul de cadre".

    Siguranta "lucreaza"

    U.N.M.R. era compus din mai multe categorii de membri: prieteni politici ai lui Argetoianu (din marea finanta si din masonerie), asa-numitele personalitati independente, fara prea multa aderenta la mase, o serie de elemente oportuniste, resturi gogocuziste si vaidiste (C.C. Braescu, Emil Odagescu, Dan Teodorescu s.a.).

    Sa remarcam însa faptul ca atât Constantin Argetoianu, cât si partidul sau se aflau în permanenta sub supravegherea organelor de siguranta, controlate de comunisti. Astfel, în interiorul noii formatiuni a fost introdusa Actiunea National Agrara (A.N.A.) condusa de avocatul Paul Iliescu, Max Schapira si ing. Zaharescu, aceasta având misiunea de produce, la nevoie, spargerea U.N.M.R.-ului (A.N.A. facuse parte initial din P.N.T., de care se desprinsese în preajma alegerilor din 19 noiembrie 1946). Aceeasi misiune a avut-o si gruparea meseriasilor condusa de Petre Misale. Racolat de organele de informatii, Eugen Titeanu a primit si el dispozitii sa intre în noua organizatie.

    Inlocuirea lui C.C. Braescu din fruntea organizatiei Bucuresti a fost de altfel opera grupului condus de Paul Iliescu si Max Schapira.

    Perioada de apogeu a actiunii conduse de Constantin Argetoianu a fost primul trimestru al anului 1947, când multi l-au vazut preluând sefia guvernului. La februarie 1947, Argetoianu l-a primit pe ziaristul englez Harrison, trimis special al Agentiei Reuter. Pe baza convorbirii, ziaristul a redactat un Interviu cu un viitor prim-ministru, pe care l-a remis agentiei sale. Argetoianu era prezentat ca "omul viitorului", în casa caruia era "un furnicar de vizitatori". Ziaristul britanic a inserat si o serie de opinii ale lui Argetoianu referitoare la situatia în care se gasea România. El credea ca era necesara constituirea unei noi formatiuni politice, deoarece de o parte se afla blocul dominat de comunisti, adusi la putere de ocupatia sovietica, iar de cealalta parte opozitia complet negativa. Noua formatiune trebuia sa realizeze echilibrul care lipsea în viata politica. Ulterior, Argetoianu a negat interviul, u si întâlnirea cu ziaristul englez; nu este exclus ca totul sa fi fost un balon de încercare lansat e el pentru a vedea reactiile diferitelor cercuri politice.

    Pe fondul intensificarii zvonurilor pe tema venirii sale la putere, la 9 martie 1947, Argetoianu a inaugurat cercul de studii, facând o serie de declaratii linistitoare prin care a dezmintit zvonurile privind iminenta preluare a sefiei guvernului. El a definit U.N.M.R. drept un "partid de opozitie obiectiva", facând apel la "munca rodnica si neprecupetita". A criticat însa opozitia negativa a Partidului National-Taranesc si a Partidului National Liberal si a aratat ca îsi propunea o sincera, cinstita si prieteneasca colaborare cu U.R.S.S.".

    "Vreau sa mor în tara"

    Edificarea structurilor partidului stagna, liderul complacându-se într-o situatie de expectativa. Firesc, au aparut critici si reprosuri în rândul celor care chiar crezusera ca vor ajunge rapid "la frâiele puterii". O nota informativa de la jumatatea lunii februarie 1947 înregistra nemultumirile membrilor de partid provocate de faptul ca sovieticii începeau sa-l abandoneze pe Argetoianu (se observase ca acesta avusese o singura întâlnire cu ambasadorul Kaftaradze si aceasta la Jockey Club, unde nu s-a putut discuta politica).

    La 5 iunie 1947, secretarul de stat american George Marshall a propus tuturor statelor europene un plan de reconstructie. Moscova, initial dispusa sa colaboreze la acest plan, cu conditia sa aiba controlul fondurilor destinate Estului Europei, a înteles, atunci când i s-a respins acest drept, ca risca sa piarda controlul asupra sferei sale de influenta. Prin urmare, Stalin a refuzat, la 12 iulie 1947, planul Marshall (Magazin istoric, nr. 11/1992) si a creat Biroul Informativ, destinat sa asigure controlul tarilor aflate sub hegemonia sa si carora urma "sa le impuna sistemul sovietic". In aceste conditii, "formula Argetoianu" a devenit complet inutila, U.N.M.R. dezarticulându-se rapid. Grupul N.D. Cornateanu-Virgil Dumitriu s-a înscris n Frontul Plugarilor; Paul Iliescu si Max Schapira au trecut în Partidul National Popular, la fel ca si Petre Misale, iar elementele de dreapta s-au raspândit în masa celor nemultumiti.

    O soarta mult mai trista a avut C. Argetoianu. Dupa destramarea meteoricei sale formatiuni, a suportat o operatie grea de prostata. Arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, batrânul om politic a fost aruncat în închisoare. Renumit pentru sarcasmul si butadele sale, le-a spus celor veniti sa-l aresteze: "Ba, dar tari mai sunteti voi, comunistii astia, daca va este frica de un mos basinos ca mine".

    A murit, fara judecata, la închisoarea Sighet în anul 1955. Social-democratul Serban Voinea, ambasadorul român la Berna (1946-1948), relateaza o discutie pe care o avusese cu el la Paris, în 1946. Argetoianu îi spusese cu acel prilej ca se va întoarce în tara: "Domnule, uite ce este. Eu ma duc sub cuvânt ca vreau sa întemeiez un partid (am aflat, dupa aceea, ca ar fi fost chiar unele încercari si convorbiri cu comunistii), dar realitatea este urmatoarea: nu vreau sa mor în strainatate, vreau sa mor în tara si sa fiu înmormântat la mine, la Breasta".

    A fost pacalit de comunisti boierul din Breasta Doljului sau a dorit, cu orice risc, sa-si traiasca ultimele zile pe meleagurile natale? Indiferent de raspuns, vânturata formula de guvern Argetoianu nu putea fi pentru contemporanii avizati decât o diversiune. Una tragica însa, cum au fost atâtea altele în acele zile de început ale razboiului rece si ale consolidarii comunismului în România.

    Doua secole în câteva rânduri

    In termeni istorici, secolul XX este secolul totalitarismului. Cel mai teribil lucru este, de altfel, ca adesea totalitarismul a vrut sa se ocupe de problema sociala si deci de problema muncitoreasca. Fenomenul istoric a fost, asadar, paralel cu realitatea sociala, care era dezvoltarea societatii industriale.

    Ceea ce mi se pare determinant este ca secolul viitor nu va mai fi, sper, al totalitarismului, nu vom mai avea aceste fenomene de fuzionare a practicii cu ideologia urii, vom fi mai dispusi spre democratie si vom intra într-o societate pe care nu stiu cum s-o numesc, dar nu va mai fi industriala, va fi a comunicarii, o societate de retea, poate, centrata pe devenirea persoanei, individului: în orice caz, cred ca tocmai iesim din secolul precedent, cu toate relele lui.

KRONSTADT.:
http://www.gardianul.ro/Manualul-despre-istoria-comunismului,-renegat-de-oprimatii-regimului-s120391.html
Manualul despre istoria comunismului, renegat de oprimatii regimului
12-09-2008

Primul manual pentru liceu care trateaza istoria dictaturii comuniste, “O istorie a comunismului din România”, a iscat indignarea unor istorici din Romania. Fosti detinuti politici se plang ca nu au fost consultati in legatura cu ororile prin care au trecut, iar regizorul de documentare Cornel Mihalache spune ca in manual s-au strecurat greseli care dau un alt inteles celor intamplate cu adevarat.

Daca pentru ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, lansarea manualului, care a avut loc miercuri, este “un prilej de bucurie personala”, cunoscatorii intr-ale istoriei au tinut sa traga un semnal de alarma asupra unor greseli sau lipsuri. Regizorul Televiziunii Romane, Cornel Mihalache, care a realizat mai multe documentare privind Revolutia din 1989, a remarcat o greseala care s-a strecurat in pagina 177, cand se vorbeste despre “Mostenirea comunismului in anii ‘90”. Pasajul suna in felul urmator: “Mircea, sa se vada ca lucrezi!”, acestea sunt primele cuvinte care s-au auzit la Televiziunea Romana pe 22 decembrie 1989, la cateva minute dupa “fuga lui Ceausescu”. In timp ce citea din manualul care va ajunge din acest an pe bancile catorva licee-pilot, Mihalache a mentionat: “Ceausescu nu a fugit, asta istoricii ar fi trebuit sa stie.” Textul continua cu: “Acesta a fost primul semn ca exista o istorie a comunismului, recunoscuta sau nu, prezenta in subconstient sau explicit afirmata, in fiecare dintre cei care erau de acum oameni liberi. Sau poate in orele acelea a inceput punerea in scena a unui spectacol, spun unii, ramas pana astazi cu actori si regizori necunoscuti”. Citand documentul, inregistrarile TVR din timpul evenimentelor in ’89, regizorul a spus ca acolo se aud cuvintele “Mircea, arata ca lucrezi!”, si nu “sa se vada ca lucrezi” sau “fa-te ca lucrezi”, invocat de Partidul Romania Mare. “E un document pentru istorie, un manual pentru liceu. Deci, ce reiese din acest «sa se vada» si din aceast spectacol pus de Mircea Dinescu si de Ion Caramitru... ca Ion Caramitru si Mircea Dinescu sunt la baza teroristilor si a celor 1.104 morti. Reiese din aceasta fraza, intrebati istorici!”, a completat Cornel Mihalache. In replica, unul dintre autorii manualului, Raluca Grosescu, spune ca la realizarea acestuia colectivul s-a bazat mult pe surse, desi regizorul Mihalache afirma contrariul. “Manualul este bazat pe foarte multe surse si mai putin pe text de autor”, explica aceasta.

Stejarel Olaru: Manualul contine prea putine poze
Fosti detinuti politici, prezenti la evenimentul de lansare, au fost si ei nemultumiti. “Cred ca trebuia sa fim si noi consultati la realizarea acestui manual. Ni se acorda o importanta prea mica in aceasta carte”, spuneau cei prezenti la evenimentul de lansare. De asemenea, mai multe voci s-au aratat nemultumite de faptul ca nici harta deportarilor continuta de “O istorie a comunismului din Romania” nu este completa. Nici Stejarel Olaru, consilierul lui Calin Popescu Tariceanu, nu a fost cu adevarat multumit de continutul manualului, mentionand ca ar fi fost necesare mai multe imagini. Unul dintre autorii manualului, Dorin Dobrincu, a spus ca scopul celor care au lucrat la acest volum a fost sa arate ceea ce au considerat semnificativ din istoria comunismului românesc. In ciuda tuturor aceastor obiectii, Adomnitei considera ca, prin intermediul manualului, elevii vor avea “o perspectiva realista” asupra istoriei. “Aceasta carte nu poate sa patrunda raul atât de mult, iar dovada ca raul a fost atât de mare este prezenta atâtor nostalgici dupa regimul comunist”, a spus actorul Victor Rebengiuc, prezent la eveniment. “Partidul comunist s-a straduit sa atraga artistii de partea sa. Mai sunt oameni slabi de înger si acum care accepta niste privilegii. Intentia pe care Ceausescu a avut-o a fost desfiintarea învatamântului artistic. Nenorocirea din teatru a fost cenzura. Atentia pe care o acorda partidul artei era de dragul propagandei, care se putea face prin arta”, a povestit actorul. Manualul este editat de Polirom sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) si va intra, anul acesta, în câteva licee românesti, cu statutul de proiect-pilot, urmând ca, în anul scolar 2009/2010, sa fie introdus în programa claselor a XI-a si a XII-a, ca materie optionala. Manualul a fost realizat de o echipa formata din cercetatori din cadrul IICCR, profesori de istorie si membri ai Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Autorii manualului sunt Mihai Stamatescu, Raluca Grozescu, Dorin Dobrincu, Andrei Muraru, Sorin Andreescu si Liviu Plesa, iar referentii stiintifici sunt Stelian Tanase, Daniela Zaharia si Dennis Deletant. Volumul este însotit de un DVD, realizat de IICCR cu sprijinul Televiziunii Române si al TVR Media, intitulat “O zi la Televiziunea Româna în 1988”. Manualul contine aproape 200 de pagini de istorie si a fost scos la vânzare la pretul de 20 de lei.
Theodora Stoica

Navigare

[0] Indexul de mesaje

[#] Pagina următoare

[*] Pagina anterioara