Main Content:

Pagini: [1] 2

PROTEST EXTREM AL REVOLUŢIONARILOR CARE SE ÎNCADREAZA ÎN LEGE !!!

  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4140
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul

Anunţ
Eu mă voi lega în lanţuri pentru toţi revoluţionarii care în decembrie 1989,prin jertfă,curaj şi dăruire au schimbat în bine faţa ţării noastre iar acum sunt supuşi unui genocid planificat de către guvernanţi.
Voi arăta şi situaţia jalnică în care a fost adusă România de către TOATĂ clasa politică care a fost la putere începînd cu anul 1989 şi pînă în prezent.
Voi avea următorul program:
În data de 12 MAI 2014,ora 10-12 mă voi lega cu lanţuri în faţa PREFECTURII-SIBIU.De la ora 12:30-15 mă voi lega in lanţuri în faţa sediului PSD-SIBIU.
Acest protest va continua şi după această dată,pînă cănd se vor rezolva toate problemele revoluţionarilor adevăraţi.Voi face toate demersurile ca acest protest sa fie puternic mediatizat în tară şi străinătate.
Î

Solicit pe această cale ca în toate localităţile reşedinţă de judeţ şi în faţa ambasadelor sa se organizeze acest protest extrem,incepînd  cu data de 12 mai 2014.
Dragi prieteni,
lnvit pe toţi revoluţionarii sa uităm tot ce ne desparte şi să ne amintim numai ce ne apropie.
Cu Dumnezeu înainte!
Sucuturdean Nicolae-Sibiu
E-mail: nsv5255@yahoo.com

Ps.Dacă politicienii si guvernanţii actuali vor lucra pentru ţară şi pentru revoluţionarii care au adus democaţia in ROMÂNIA programul se poate modifica.
   
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • alexpress1
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 7479
  • Propunere referitoare la Legea 341 completată și m

NU STIU CINE ESTI, DAR TE INVIT IN DIRECT LA INTERNATIONAL RADIO. TEL DE CONTACT 0733406899

AAAAA, SUCUTURDEAN, TU ERAI, OK, ORICIND ESTI INVITATUL NOSTRU IN DIRECT. LA FEL ORICE COLEG REVOLUTIONAR ARE ACCES LA ACEST POST DE RADIO
Memorat
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4140
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul

Bine Alex.Ne vom unii eforturile si ne vom străduii să scoatem revoluţionarii din starea de letargie,indiferenţă,nepăsare,lene....
Te rog sa mediatiezi protestul extrem pe care l-am anunţat.Sper să facem cît mai mulţi acest protest extrem.
Sucuturdean.
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • alexpress1
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 7479
  • Propunere referitoare la Legea 341 completată și m
  • Vezi Profilul

Bine Alex.Ne vom unii eforturile si ne vom străduii să scoatem revoluţionarii din starea de letargie,indiferenţă,nepăsare,lene....
Te rog sa mediatiezi protestul extrem pe care l-am anunţat.Sper să facem cît mai mulţi acest protest extrem.
Sucuturdean.

IN SFIRSIT MA BUCUR CA TE-AI DUMIRIT CAM CARE E TREABA. BINE AI REVENIT
Memorat
  • Marius
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 1075
  • Vezi Profilul

PROTEST EXTREM AL REVOLUŢIONARILOR CARE SE ÎNCADREAZA ÎN LEGE !!!

Anunţ
Eu mă voi lega în lanţuri pentru toţi revoluţionarii care în decembrie 1989,prin jertfă,curaj şi dăruire au schimbat în bine faţa ţării noastre iar acum sunt supuşi unui genocid planificat de către guvernanţi.
Voi arăta şi situaţia jalnică în care a fost adusă România de către TOATĂ clasa politică care a fost la putere începînd cu anul 1989 şi pînă în prezent.
Voi avea următorul program:
În data de 12 MAI 2014,ora 10-12 mă voi lega cu lanţuri în faţa PREFECTURII-SIBIU.De la ora 12:30-15 mă voi lega in lanţuri în faţa sediului PSD-SIBIU.
Acest protest va continua şi după această dată,pînă cănd se vor rezolva toate problemele revoluţionarilor adevăraţi.Voi face toate demersurile ca acest protest sa fie puternic mediatizat în tară şi străinătate.
   
Poate cu prilejul ăsta o să ridici şi problema schimbării denumirii străzii din Sibiu numite în cinstea criminalului comunist Vasile Milea.
Ai mai spus că vei acţiona în această problemă dar n-ai făcut nimic, de unde ţi-ai creat faima de demagog care doar vorbeşte fără să facă.

Te inseli.Nu am promis ca voi face demersuri pentru schimbarea denumirii strazii Vasile Milea pentru ca schimbarea denumirii strazilor in Sibiu nu se face usor.Acest lucru ti l-a spus si Fesan Puiu cu care tu ai discutat aceasta problema.Mai mult,nu consider o prioritate pentru mine schimbarea denumirii acestei strazi.

Daca vroiai sa citesti mai in urma pe forum,puteai sa constati ca atunci cand consider ca o actiune intra in prioritatile mele,fac tot posibilul ca acea actiune sa se realizeze cu bine.Poate ca ar trebuii sa amintesc ca,chiar si redeschiderea legii pentru depunerea dosarelor de revolutionari in anul 1996 este facuta cu aportul meu substantial,sau obtinerea aprobarilor si a fondurilor pentru ridicarea monumentului revolutiei din Sibiu,dupa 10 ani de la revolutie, sau alte actiuni.Sigur ca toate astea nu le-am facut singur dar aportul meu a fost substantial.Pot numii aici doar cîtiva colegi cu care am facut lucruri bune la care m-am angajat:Brai Ioan,Comşa Nicolae,Carlotescu Dragoş,Carlotescu Dumitru,Bleahu Dumitru,Crăciun Petru,Diaconu Dorel,Solomon Nicolae,Fesan Puiu,Bucur Mircea,Iacob Marius si altii pe care îi rog sa ma ierte daca i-am omis.Am participat si la alte actiuni initiate de altii,cum ar fi,Cruciat Iulina si altii.Deci,atunci cand ma angajez la ceva o fac cu toata taria.In cazul protestului extrem anuntat de mine,daca problemele reale si stringente ale revolutionarilor se vor rezolva pana la data anuntata,va fi OK.Daca nu se rezolva,Cu ajutorul lui Dumnezeu si a colegilor voi face ce am promis.
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • Marius
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 1075
  • Vezi Profilul

Poate cu prilejul ăsta o să ridici şi problema schimbării denumirii străzii din Sibiu numite în cinstea criminalului comunist Vasile Milea.
Ai mai spus că vei acţiona în această problemă dar n-ai făcut nimic, de unde ţi-ai creat faima de demagog care doar vorbeşte fără să facă.

Te inseli.Nu am promis ca voi face demersuri pentru schimbarea denumirii strazii Vasile Milea pentru ca schimbarea denumirii strazilor in Sibiu nu se face usor.Acest lucru ti l-a spus si Fesan Puiu cu care tu ai discutat aceasta problema.Mai mult,nu consider o prioritate pentru mine schimbarea denumirii acestei strazi.

Am mai avut discuția asta în 2008: http://www.portalulrevolutiei.ro/forum/index.php?topic=3.msg10974#msg10974
Atunci ai scris: "Noi putem repara chestia cu denumirea strazii Milea".
De aici trăsesem concluzia că te vei ocupa de asta.
Acum am înțeles: puteți repara chestia cu denumirea străzii Milea, dar n-aveți chef.
E adevărat că i-am cerut și lui Fesan să se implice în problema asta, singura dată în viață cînd m-am întîlnit personal cu el. Atunci domnul Fesan mi-a spus că se bucură de respectul primarului Sibiului Klaus Iohanis, care îl recunoaște ca revoluționar autentic, și i-am zis să profite de acest respect și să discute cu primarul problema asta. Nu știu dacă a făcut ceva dar nu se vede nici un rezultat.

În lume sînt 2 feluri de oameni: cei care găsesc soluții de rezolvare a problemelor și cei care găsesc explicații pentru ce problemele n-au fost rezolvate.
Memorat
  • Tinel
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 529
  • Vezi Profilul

PROTEST EXTREM AL REVOLUŢIONARILOR CARE SE ÎNCADREAZA ÎN LEGE !!!

Anunţ
Eu mă voi lega în lanţuri pentru toţi revoluţionarii care în decembrie 1989,prin jertfă,curaj şi dăruire au schimbat în bine faţa ţării noastre iar acum sunt supuşi unui genocid planificat de către guvernanţi.
Voi arăta şi situaţia jalnică în care a fost adusă România de către TOATĂ clasa politică care a fost la putere începînd cu anul 1989 şi pînă în prezent.
Voi avea următorul program:
În data de 12 MAI 2014,ora 10-12 mă voi lega cu lanţuri în faţa PREFECTURII-SIBIU.De la ora 12:30-15 mă voi lega in lanţuri în faţa sediului PSD-SIBIU.
Acest protest va continua şi după această dată,pînă cănd se vor rezolva toate problemele revoluţionarilor adevăraţi.Voi face toate demersurile ca acest protest sa fie puternic mediatizat în tară şi străinătate.
Î

Solicit pe această cale ca în toate localităţile reşedinţă de judeţ şi în faţa ambasadelor sa se organizeze acest protest extrem,incepînd  cu data de 12 mai 2014.
Dragi prieteni,
lnvit pe toţi revoluţionarii sa uităm tot ce ne desparte şi să ne amintim numai ce ne apropie.
Cu Dumnezeu înainte!
Sucuturdean Nicolae-Sibiu
E-mail: nsv5255@yahoo.com

Ps.Dacă politicienii si guvernanţii actuali vor lucra pentru ţară şi pentru revoluţionarii care au adus democaţia in ROMÂNIA programul se poate modifica.
   
    Iarasi? Revin cu precizarea: Pentru omul care esti am tot respectul si aprecierea, esti prietenul meu, acelasi, pentru revul care esti ... am fost afectat profund de alegerile facute de tine, dar trecand peste cele doua te intreb: Ce vei rezolva?  Iti reamintesc draga prietene, sincer, ca nu asta-i calea, ratacesti legat la ochi si indrumat pe cai gresite, altai lupta, cate cure de slabire nu s-au tinut? Ce rezultate au avut? Regandeste strategia, hai la lupta nu la suicid. Este nevoie de barbati adevarati pentru lupta, lasii isi iau zilele.
Memorat
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4140
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul

Salut TINEL.Bine ai revenit prietene.Sunt deschis la orice actiune care readuce respectul pentru revolutie si revolutionari si,bine"nteles gratitudinea pe deplin meritata conform legii.Am anuntat protestul extrem impotriva clasei politice(TOATĂ CLASA POLITICĂ),impotriva guvernantilor,cu speranta ca un asemenea protest extrem se poate face mai usor auzit in tara si strainatate tocmai prin caracterul lui extrem.Trebuie sa specific ca am anuntat ca ma voi lega cu lanturi(nu ca voi face greva foamei)in speranta ca astfel de protest extrem(completat cu toata recuzita necesara)va fi facut simultan in mai multe localitati si in acest caz va avea un impact mai mare.
Timpul trece iar revolutionarii sunt mintiti sistematic si"aruncati la cosul de gunoi a istoriei".
Daca sunt variante mai bune sunt dispus sa le accept dupa ce le voi analiza.
Memorat

Nihil sine Deo!!

Poate daca langa el mai vin vreo 10 -15 se schimba situatia.euzic sa nu-l lasam singuri si sa punem cati mai multi umarul.
Si nu la Sibiu ci la Bucuresti.
Eu unul sunt alaturi de el.
Memorat
  • Tinel
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 529
  • Vezi Profilul

Salut TINEL.Bine ai revenit prietene.Sunt deschis la orice actiune care readuce respectul pentru revolutie si revolutionari si,bine"nteles gratitudinea pe deplin meritata conform legii.Am anuntat protestul extrem impotriva clasei politice(TOATĂ CLASA POLITICĂ),impotriva guvernantilor,cu speranta ca un asemenea protest extrem se poate face mai usor auzit in tara si strainatate tocmai prin caracterul lui extrem.Trebuie sa specific ca am anuntat ca ma voi lega cu lanturi(nu ca voi face greva foamei)in speranta ca astfel de protest extrem(completat cu toata recuzita necesara)va fi facut simultan in mai multe localitati si in acest caz va avea un impact mai mare.
Timpul trece iar revolutionarii sunt mintiti sistematic si"aruncati la cosul de gunoi a istoriei".
Daca sunt variante mai bune sunt dispus sa le accept dupa ce le voi analiza.

    Ma bucur chiar eu de revenire, ciudat si adevarat, ma bucur sa vad in textul tau -prietene- fara ghilimele, zic eu ca-i de bine, dar daca ai inteles ca ma refeream la protestul tau extream ca fiind o cura, imi asum proasta exprimare, era o comparatie cu protestele de slabit, nicidecum viitorul tau protest. Bun, acum revenind la protest intrebare: tot exclusiv pentru revolutionari? Atentie Mare, desi e de apreciat pe portal este de condamnat la nivel social, adica ... iar vom fi pusi la zid, de 9 ani arat acest lucru, grija fata de semenii nostri ... altii decat revii v-a fi apreciat, inteles si apreciat. Nu vreti, nu ati vrut sa intelegeti asta, iar lucrurile au mers spre ce este azi, inca ceva, un pas atat mai au de facut politimile romaniei, anularea legii 341, prin neaplicarea ei, ceea ce va dovedi ca este o lege imorala, dar asta este cel mai mic rau posibil, s-o judecam logic: cade legea - nu mai sunt revi recunoscuti, revolutie fara revi? Nu exista, atunci se poate demonstra aberatia istorica "Revolutia Romana", impunerea "relitatii" istorice, schimbare de regim , nu va fi demonstrata lovitura de stat ci doar initiativa schimbarii pe fondul sustinerii generale a populatiei.
     Si ca sa nu ma fac de ras prin limbajul prea pro revi, va atrag atentia ca sunteti inconstienti daca inca va limitati la actiuni in nume propriu exclusiv cu si pentru revi, in acesti ani am facut eu si colegii mei de la UNCRR, actiuni si sunt materiale (foto pe portal) pentru toti conationalii nostri, mediatizati asta, actiuni umanitare cu bani din indemnizatii ! Este adevarat ca cei mai multi dintre voi ati fost sceptici, v-a fost frica ca fug cu banii, mi-am si ne-am facut treaba cat am putut de bine, sa va mandriti si sa aratati lumii ce fac revii nu UNCRR, sunteti orbi aveti asi in maneca si-i aruncati. Tind sa cred din ce in ce mai mult ca voi sunteti de fapt cei ce vreti sa dispareti.
      Nicule, mai ti minte ce tip de lupta vreau sa port sau sa purtam? Nu s-a schimbat a ramas acelasi, timpul este prea scurt, si ... nu intereseaza pe nimeni.
Memorat
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4140
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul

Tinel,
Sigur ca protestul va fi cu revendicari mai largi(am spus ca protestez impotriva la TOATA clasa politica incepînd din anul 1989 si pana in prezent).Vreau si eu ca familia mea sa traiasca mai bine,vreau si eu ca rudele mele,prietenii mei(chiar si dusmanii mei)sa traiasca mai bine.Vreau ca toti romanii sa traiasca mai bine.Vreau o tara prospera.Pentru asta sunt deschis la tot ce poate aduce prosperitate.Dar pentru revolutionari timpul este la fel de scurt ca si pentru toti nevoiasii din frumoasa si bogata noastra tara.Stiu ca este bine sa facem donatii sa ajutam direct si nemijlocit pe cei aflati in nevoi,un fond constituit legal pentru intrajutorare este necesar,actiuni de caritate sunt absolut necesare.Dar trebuie sa luptam cu cei care decid soarta poporului si sa-i determinam sa respecte legile(inclusiv legea revolutionarilor) si sa-si faca treaba pentru care au fost alesi.

Memorat

Nihil sine Deo!!
  • nna
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 3710

PONTA NU ASTA A PROMIS<CA RESPECTA LEGEA> SI CE A FACUT Huh???EL CA SI TOTI IN ACESTI 25 de ani NUMAI PTR EI AU PRESTAT
Memorat
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4140
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul

Salut TINEL.Bine ai revenit prietene.Sunt deschis la orice actiune care readuce respectul pentru revolutie si revolutionari si,bine"nteles gratitudinea pe deplin meritata conform legii.Am anuntat protestul extrem impotriva clasei politice(TOATĂ CLASA POLITICĂ),impotriva guvernantilor,cu speranta ca un asemenea protest extrem se poate face mai usor auzit in tara si strainatate tocmai prin caracterul lui extrem.Trebuie sa specific ca am anuntat ca ma voi lega cu lanturi(nu ca voi face greva foamei)in speranta ca astfel de protest extrem(completat cu toata recuzita necesara)va fi facut simultan in mai multe localitati si in acest caz va avea un impact mai mare.
Timpul trece iar revolutionarii sunt mintiti sistematic si"aruncati la cosul de gunoi a istoriei".
Daca sunt variante mai bune sunt dispus sa le accept dupa ce le voi analiza.

Sper ca in aceasta forma de protest sa intre mai multi revolutionari.Daca vom fi putini rezultatele vor fi spre zero si in acest caz protestul nu-si mai are rostul.Acum sunt plin de speranta ca vom fi mai multi.
Memorat

Nihil sine Deo!!
Pagini: [1] 2
Schimbă forumul: