Portalul Revolutiei

CE INTERESANT SUNTETI DOMNULE MARIUS PETRESCU.. CGHIAR FOARTE INTERESANT. MAI CEVA CA MOS CRACIUN...
POATE GASITI CEVA MORTI RANITI SI RETINUTI PINA IN 22 ORA 12 IN PRAHOVA.....
POATE.....

CUM S-A AJUNS CA PADURILE JUDETULUI PRAHOVA SA FIE PARCELATE SI ATRIBUITE UNOR REVOLUTIONARI DIN BUCURESTI ?
SIMPLU. FAC PARTE DIN TERITORIUL ROMANIEI. TEREN ARABIL CATE GORIA A 4 A.....
DE CE NU PUBLICATI LISTA CU CEI DE LA CRINGUL LYUI BOT?

242 HONCIU DUMITRU GHEORGHE ANICA 10/18/1954 FD/14290/1997 5 000 HCJFF.3235/2004
247 COSTIN GEORGE MIHAI MARGARETA 3/8/1956 FD/00593/1996 10 000 “
250 PREDA VALENTIN GHEORGHE MARIN MARIN MELANIA-TEREZA 5/28/1963 FD/01307/1996 5 000 “

Pe domnii Costin și Preda ii cunoaște toată lumea ca pe doi feți cucuieți. Dar cine e persoana de al 242?

Cine credeti ca a dat credibilitate - in prag de campanie electorala, in urma cu cateva luni - dezinformarii conform cariea Marian Munteanu ar avea dosar de informator al fostei Securitati a Statului? Doar un om credibil, nu-i asa, putea sa-si asume o asemenea dezvaluire? Sa vedem cine a fost "omul" si ce "hram" poarta.

www.activenews.ro/stiri-politic/Dinu-Zamfirescu-informator-al-Securitatii-agent-de-influenta-si...-membru-al-Colegiului-CNSAS-135317#.V5c2LUIHifw.facebook
Marţi, 26 iulie 2016

Dinu Zamfirescu, informator al Securității, "agent de influență" și... membru al Colegiului CNSAS



"Există un dosar la CNSAS pe numele lui Marian Munteanu", a "confirmat"pentru presă Dinu Zamfirescu, proeminent membru al CNSAS, la momentul zarvei declanșate de o angajată a puscăriașului DIICOT Cristian Burci de la ziarul "Adevărul", Ramona Ursu.
 
Dinu Zamfirescu, fost membru de rang înalt al PNL și un cunoscător al secretelor Securității a lăsat astfel să se înțeleagă că dosarul respectiv ar fi unul de informator, "confirmând" indirect acuzele false, demontate ulterior de ziaristii de la "Cotidianul". Dinu Zamfirescu, ca cunoscător, putea să precizeze dacă este un dosar de rețea (R), unul informativ (I) sau unul de urmărire informativă (DUI). Tot așa cum putea să precizeze, timp de 55 de ani, sau măcar în ultimii 26 de ani de la căderea regimului comunist, în 22 decembrie 1989, că el însuși este protagonistul mai multor dosare de Rețea dar și Informative. Mai concret: că, de fapt, chiar el a fost informator al Securității.

22 decembrie nu reprezintă pentru Dinu Zamfirescu, fost deținut politic manșurtizat în Occident, ziua eliberării de trecutul comunist ci, conform documentelor Securității, acum ale CNSAS, data când, în urmă cu 55 de ani, la 22.12.1961, membrul Colegiului CNSAS era recrutat de Departamentul Securității Statului primind numele conspirativ de "Victor Sterescu".

Deși membru al Colegiului CNSAS din octombrie 2012, venerabilul Dinu Zamfirescu a fost cercetat de proprii săi colegi de abia după doi ani, chestiune care sfidează însăși Legea CNSAS, fiind găsit informator dar, "normal", nu și "lucrător sau colaborator al Securității, în sensul legii". Se pune întrebarea logică: dacă era găsit "în sensul legii"? Ce se întâmpla cu toate "sentințele" CNSAS din cei doi ani și întreaga activitate a Colegiului CNSAS bazată pe vot? Se ducea direct la vasul de WC, evident! Și toate acestea pe banii noștri, membrii Colegiului CNSAS fiind răsplătiți regește de regimurile trecute cu rang de secretari de stat, cu salariul și beneficiile cunoscute noilor nomenklaturiști ai democraturii.

Dinu Zamfirescu, alias "sursa conspirativă" "Victor Sterescu", uimește în primul rând prin lunga amnezie de 55 de ani, perioadă cu trecere de veacuri, în care niciodată nu și-a găsit răstimpul - fie în exilul "liber" sau în România democratică, unde a revenit în 1994, în tabăra liberalilor "roșii" strânși sub pulpana lui Dinu Patriciu - să mărturisească public, asemenea altor colegi ai săi liberali - dintre care se detașează însuși președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, un informator prodigios al Securității - că a fost și el "silit" de odioasa Securitate să-și toarne prietenii, cunoștințele întâmplătoare sau tovarășii de drum. Informările sale date timp de cel puțin trei ani sunt penibile, ce-i drept: că unul "posedă o cabană pe malul lacului Snagov", că una "este căsătorită cu un evreu", că altul vrea să plece din țară, etc, etc, etc. Dar sunt Note Informative consemnate ca atare de ofițerul recrutor (Dosarul Fond Informativ I 233891 din Arhiva CNSAS).

Pentru a evidenția nevoia de anamneză subliniem că din propria-i biografie romanțată, disponibilă chiar pe site-ul CNSAS lipsește cu desăvârșire această informație, importantă, credem noi, cel puțin din punct de vedere al moralității celor care judecă și dau sentințe de bună sau rea purtare, în funcție de intereselor lor politice sau de grup. Normal ar fi fost ca Dinu Zamfirescu să anunțe public această intersecție până la congruență cu organele de Securitate chiar la numirea sa ca membru al Colegiul CNSAS, lăsând apoi documentele să vorbească: a fost sau nu a fost informator "potrivit legii". Așa ar fi eliminat suspiciunea automată că de fapt a intrat în Colegiul CNSAS cu speranța că va reuși să-și elimine datele compromițătoare din trecutul său. Nu ar fi prima oară în istoria CNSAS: în mandate trecute Andrei Pleșu și Mircea Dinescu, foști propagandiști ai PCR, au intrat în Colegiu încălcând "legea Ticu" care interzicea foștilor membri ai Partidului Comunist să facă parte din CNSAS. Ulterior s-a aflat că soția lui Andrei Pleșu, Catrinel Pleșu, fusese de asemenea recrutată de fosta DIE a Securității.

Revenind la "sursa" STERESCU, alias ZAMFIRESCU, poate n-am fi știut, nici noi, nici cititorii noștri, nimic din toate acestea, dacă n-am fi descoperit întâmplător Adeverința Nr.1434/10.06.2014, îngropată în site-ul CNSAS, unde Dinu Zamfirescu apare sub numele real, respectiv acela de Zamfirescu Gabriel Toma Nicolae Constantin. O punem la dispoziția publicului larg, atașată aici, în format PDF.

Dinu Zamfirescu, fost deținut politic (timp de șase luni, conform Dosarului Penal P 13 din Arhiva CNSAS), fost membru în Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în România a lui Mihnea Berindei și cosemnatar al "Declarației de la Budapesta" concepută de acesta, este fondatorul și președintele Institutului Național pentru Memoria Exilului Românesc (INMER); a fost și președinte al Senatului de onoare al liberalilor, vicepreședinte al Fundației ”Horia Rusu”; din 2012, este membru în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Comunismului (CNSAS), din partea PNL; tot în 2012, a fost numit Președintele Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Consultat de ActiveNews privind activitatea din exil a lui Dinu Zamfirescu, cunoscutul opozant anticomunist Jean Varlam ne-a declarat într-un interviu video că Dinu Zamfirescu a fost mult mai mult decât ce rezultă din hârtia CNSAS: "a fost un agent de influență", afirmă Varlam, fost deținut politic închis de la 14 ani (!).
 
Tot Varlam mai afirmă că un alt membru al Colegiului CNSAS este un impostor științific, conform unor specialiști militari care i-au depus mărturie. Din alte surse se prezintă indicii că mai există cel puțin un alt "lucrător" al fostei Securități în actualul Colegiul CNSAS. Despre aceasta, în curând, în exclusivitate, pe ActiveNews. Ancheta este în derulare.

Aoleuuu!!!!!dupa ce-ati citit povestea cu Florinel Paslaru,poveste ce noi galatenii o stiam cu totii de mult timp iata ca acum a venit si desnodamantul la enigma enigmelor si ne lumineaza cum de se face ca ciripitorii si lucratorii securitatii stau fara nici o grija fara ca cineva sa-i deranjeze caci,de,acolo sus la cnsas veheaza pentru o"cauza nobila" la soarta lor.
Este bine asa este foarte bine si miram de ce toate fu.ctiile innalte sunt ocupate de astfel de personaje si de ce punctul 8de la Timisoara nu  s-a vrut sa se aplice,ba mai mult a fost mutilat de dragii nostrii alesi ai poporului.
Putem striga inca o data din toti bojocii "traiasca neocomunismul si toti cei care ii servesc cauzele nobile"
Acum poate multi dintre noi vor intelege de ce  politicienilor nostrii  de curte veche nu le place cuvantul revolutie ca sa nu mai vorbesc de revolutionari,probabil ca aceste doua cuvite le dau fiori,probabil ca auzind cele 2 cuvinte camasile sunt umplute de transpiratie.
Si ca sa-nchei intr-o nota mai vesela:rade ciob de oala sparta,nu-i asa
P.S. oare  cati oameni au suferit din cauza acestia ?
Sa se publice dosarele tuturor politicienilor si a inntilor functionari publici din 90 incoace.

Nu se va face asa curand...
As vrea sa va ganditi serios si in perspectiva unui serviciu de informatii - cum a fost si Securitatea Statului - care are constiinta incarcata (poate termenul constiinta nu e cel mai nimerit) si e pus sa-si desecretizeze o parte dintre dosare. Oare ar proceda democratic, adica ar proceda la desecretizare, sau similidemocratic? Nu cumva, de dragul aparentelor, prin oamenii sai din parlamentul tarii ar da o lege care sa-i permita o repliere din mers?
CNSAS - ca si alte institutii - a fost creat pentru a se oferi acces la informatiile desecretizate. Dar nu prin scanarea si publicare paginilor pe net, ci prin deplasarea solicitantului la sediul unic din Bucuresti, formularea de creri, respectarea unor conditii stricte, si in final, acesul partial la paginile dosarelor, pentru ca unele "lipsesc", iar numele multor securisti si informatori, dar si alte persoane, sunt secretizate.
Dar, cu toate acestea, credeti ca o asemenea structura ar accepta sa piarda controlul noii institutii? Nu, desigur. Asa se face ca a avut grija ca toata conducerea noii institutii sa fie alcatuita din oamenii ei. Cei numiti, pe diferite cai, ii apartin, dar ajung acolo ca reprezentanti ai societatii civile, revolutionarilor, universitarilor, partidelor, insa toti sunt oamenii securitatii si vegheaza zilnic, in mod dinamic, la "bunul mers al treburilor".
Extindeti la alte institutii schema si o sa va speriati.

Gigi ce spui tu se pare ca are suport si crede-ma ca ma-nspaimanta.
Sa ne fereasca Dumnezeu de un asa blestem

Am un cumnat in America, unul extrem de bine pregatit si cu o minte sclipitoare. A lucrat in inventica si e romanul cu cele mai multe brevete din SUA. Din tara a plecat in timpoul comunismului, cu mare scandal, international, scos de un Vicepresedinte american, in urma demersurilor facute de ocupantul de la acea vreme a Casei Albe. La mai multi ani dupa Revolutie, mi-a cerut sa-l ajut sa-si cerceteze dosarul la CNSAS. M-am interesat de program si l-am dus cu masina la Bucuresti, la sediul institutiei, sa-si redescopere trecutul.
Demersurile au fost anevoioase. Mai intai au pretins ca nu prea ar avea ce sa-i arate, apoi i-au dat un dosar, apoi inca unul - in ani diferiti -, dar niciodata tot si sub nici un chip dosarul care il interesa cel mai tare. A fost o lupta pentru fiecare pagina. La functiile pe care le avusese in tara si marimea exporturilor pe care le realizase, ceea ce i-au pus la dispozitie e mizilic, sau bataie de joc daca privim din alt punct de vedere.
Am fost si pentru mine de cateva ori. Mai intai la primul sediu. Apoi si la cel nou, dar de fiecare data mi s-a spus ca nu am dosar la ei. Evident, era o minciuna, dar nu stau acum sa detaliez de ce. O singura data, cand am dus un grup de revi la Bucuresti, printre care si Maria Patrascu (abia cu acea ocazie am aflat ca si ea era revolutionar!), au confirmat verbal ca ar fi gasit ceva. Maria insita sa-mi cer si eu dosarul, eu nefiind deloc convins ca ar mai avea rost, avand deja vreo cateva raspunsuri negative in scris. Insa mi-a explicat ca intrase inca o transa de dosare si ca as putea sa am o surpriza. M-am conformat si am completat un formular. Doamna care s-a ocupat de noi si Maria se cunosteau bine. A luat formularele completate si a revenit dupa un sfert de ora cu cate un raspuns pentru fiecare. Mie mi-a spus ca "ar fi ceva", dar ca trebuie sa cerceteze sa nu fie o coincidenta de nume, loc si timp. Mi-a spus sa revin cu un telefon peste vreo saptamana. Tot timpul conversatiei insa o privea pe Maria in ochi, nu pe mine. La intoarcere, pe drum si zilele urmatoare ma-am tot gandit care ar putea fi probabilitatea unei coincidente si concluzia la care am ajuns a fost ca era extrem de mica, fiind practic imposibil sa fie asa ceva. Cu toate acestea, cand am sunat mi s-a confirmat banuiala ca nu voi primi nimic, raspunsul fiind ca cele dinainte. Astfel se pare ca am ratat singura ocazia de a-mi afla dosarul de urmarire.

Am gasit fotografia zilei respective si, in acest fel, pot sa precizez si data - joi, 21 februarie 2007.



Fotografia a mai fost publicata pe Forum, cu mai multi ani in urma. Cei din ea aveau cu totii probleme de dosar la CNSAS, asa cum s-a dovedit in timp. Nu-mi face placere sa intru in amanunte, nici nu are sens, caci pot sa transmit ideea principala si fara sa aplelez la ele. Sa ne imaginam o fotografie imensa, cu toti revolutionarii surprinsi in ea. Cam cati dintre ei crezi ca pot fi considerati a avea probleme de dosar la CNSAS si cati nu. Dintre cei cu problme, cam cati au fost, sau mai sunt in cnducerile asociatiilor, cati ai CNSAS-ului insusi, precum si ai altor institutii si cati nu. Dupa ce vei medita suficient la aceste aspecte generale, dar si la altele, vei intelege mai bine in ce capcana ne aflam.

Da Gigi,incurcate sunt caile domnilor sau pana la Dumnezeu te manaca sfintii.Lupii si-au schimbat parul dar naravul inca nu.
Cum iti inchipui ca tocmai tie sau unuia ca tine care au participat la doua evenimente majore sa-i dea dovezi impotriva celor cate te-au cantat (sau)si-n potriva "auditoriului select"de la serviciile statului.
Intreb si eu:oare cu ajutorul unei televiziuni sau ziar de scandal nu poti sa le fortezi mana?spre exemplu acum cand tot a-nceput scandalul cu Zamfirescu ai putea turna putin gaz pe foc ca sa se amplifice fumul.

DOMNULE GHEORGHE IOSIF, INTERPRETEZI SI MANIPULEZI DIN NOU, LUCRURILE STAU ALTFEL, SE POATE VERIFICA . POZA E FACUTA INAINTE  CA  CNSAS SA DEA DECIZIE  PRIN CARE ARATA CA CEI DOI DIN  MIJLOC AU SEMNAT ANGAJAMENT CU SECURITATEA, UNUL DINTRE EI AVIND DECIZIE DEFINITIVA  CA  COLABORATOR AL SECURITATII. IN CE IL PRIVESTE PE TEODOR MARIES, NU AI CE SA POSTEZI IMPOTRIVA LUI, INVIDIA SI RAUTATEA  TE FAC SA CALOMNIEZI. CIT DESPRE MARIA PETRASCU, AM VAZUT DOSARUL DE URMARIRE A SOTULUI EI MARIUS PETRASCU , UNDE ERA SI EA INCONDEIATA. NU-TI MAI CAUTA SCUZE, CA  TU AI, CA N-AI , CA AI VREA SA AI, CA TI SE PARE CA AI AVEA DOSAR DE URMARIT !!!! DUMNEATA TOT TIMPUL AI AVUT PROTECTIE, VARUL TAU PRIMAR MIRCEA BUCUR  A FOST COLONEL DE MILITIE PE VREMEA LUI  CEAUSESCU, IAR PE VREMEA LUI ILIESCU A AJUNS GENERAL. SIMPATIZEZI SI ADORI, ESTI FAN MARIN DRAGNEA , CEL CU DIVIZIA TUDOR VLADIMIRESCU, ITI PLAC SARBATORILE DE LA MOSCOVA , LA CARE PARTICIPI, NU TE MAI MINTI, ASUMA-TI CINE ESTI !!!!

http://brasovnews.blogspot.ro/2009/02/asta-doare-psd-il-reactiveaza-pe.html

 Ce Drq.-i incrancenarea asta aici ? Se trage de la soarele ce radiaza mai tare ca deobicei pentru perioada asta ? Incetati ca faceti ...insolatie !

Un portret al lui Lazlo Tokes realizat de un ziarist atent si documentat, Dorin Suciu.

www.ziaristionline.ro/2016/08/20/portretul-neretusat-al-unui-agent-de-influenta-laszlo-tokes-studiu-de-caz-prezentat-la-universitatea-de-vara-de-la-izvoru-muresului
Sambata, 20 august 2016

Portretul neretuşat al unui agent de influenţă: László Tőkés.
Studiu de caz prezentat la Universitatea de vară de la Izvoru Mureşului



România și războaiele de imagine
Portretul unui agent de influență
„Poate că omul e făcut numai din cuvintele lui…”
László Tőkés
Fost colaborator a două servicii de informații comuniste – al Securității și al AVO, serviciul de informații ungar -, fost episcop reformat, fost președinte de onoare al UDMR, fost vicepreședinte al Parlamentului European, fost soț adulterin (fost, pentru că soția sa a divorțat de el) și fost cavaler al Ordinului Steaua României, László Tőkés a fost, este și va fi, în calitate de agent de influență, un vector al războaielor psihologice și de imagine împotriva României.
Cea mai recentă „performanță”, care dă și măsura capacităților sale profesionale și mentale, a fost să repete la Universitatea de vară de la Tușnad inepția care a provocat retragerea Ordinului Steaua României: un nou apel către prim-ministrul Victor Orban ca Ungaria să-și asume statutul de „putere protectoare” faţă de maghiarii din Transilvania…
O simplă căutare pe Google arată că despre László Tőkés s-a scris enorm, îndeosebi în presa online și mai ales după retragerea, decisă de justiția română, și confirmată de președintele Iohannis, a Ordinului Steaua României. Cele mai multe materiale arată, în mod explicit, o aversiune fățișă față de personaj, fapt care nu miră.
Există cărți ale unor autori reputați, dintre care unii, prin forța împrejurărilor, sunt în deplină cunoștință de cauză, iar alții produc sau coroborează dovezi, care ajung la concluzii inechivoce: cariera lui László Tőkés a început cu semnarea unui angajament cu Securitatea în 19 noiembrie 1982, numele sau de colaborator fiind Vasile.
Primele persoane care au suferit de pe urma delațiunilor lui Tőkés au fost soţii Klaas şi Ida Eldesing, cetăţeni olandezi, misionari ai Bisericii Reformate, care au fost expulzaţi din România. [fotocopia delaţiunilor a fost reprodusă în paginile revistei Tinerama nr. 210 din 21-27 decembrie 1994].
Interesul Securităţii pentru László Tőkés se manifestă cu adevărat abia în iarna anului 1985, când Direcția de Informații Externe află că László Tőkés este în vederile organizațiilor iredentei maghiare. În 1988,preluat de emisari speciali trimişi din Occident, Tőkés citește la posturile de radio Kossuth și Europa Liberă scrisori privitoare la acțiunea „Villages roumains” – Salvați satele românești, acuzând statul român că vrea să demoleze satele maghiare [Ulterior, așa cum arăta în ediția sa din 15 februarie 1990, cotidianul francez Le Monde, organizația franceză care a inițiat acţiunea Villages roumains a admis că ea a avut și aspectele unei manipulări].
Între aprilie 1988 şi decembrie 1989, László Tőkés este înregistrat audio şi video în mai multe întâlniri conspirative cu agenţi ungari. La un moment dat i se plasează un agent român pe post de emisar ungur, iar Tőkés îi face un raport complet asupra activităţii sale!
În septembrie 1989, Securitatea îi cere lui Ceauşescu arestarea lui, dar șeful statului nu ia nici o măsură, „pentru a nu aduce prejudicii relațiilor cu Ungaria”. În octombrie 1989, la granița româno-ungară, asupra a doi membri ai serviciilor de informații ungare, este găsită o chitanță olografă pentru 20.000 lei semnată de László Tőkés, două pagini cu informații date de acesta și un chestionar a cărui ultimă întrebare era: „Când credeţi că va cădea Ceauşescu?”, la care Tőkés nu a completat nici un răspuns. Nu știa, nu i s-a spus. Faptul vine să întărească teza conform căreia Tőkés nu a fost decât un simplu instrument [Alex M. Stoenescu,Istoria loviturilor de stat, vol. 4, partea II, Editura RAO, 2006, pp. 275-276].
Modalitatea prin care cazul de trădare al lui László Tőkés s-a transformat în declanșatorul dezordinilor din Timişoara, continuate printr-o revoltă populară împotriva iobăgiei ceaușiste, rămâne, deocamdată, o necunoscută. Există doar o singură certitudine: dincolo de activitatea lui de agent aservit structurilor spionajului ungar, László Tőkés n-a fost decât o unealtă într-o subversiune marca KGB & Co.
Ridicat în grad de „erou al revoluției”, gonflat – de la început, i se decernează de către Academia Ungară de Ştiinţe premiul literar (?!) „Berzsenyi” -, pentru activitatea din anul 1989 [Anca Florea, Păstraţi România întreagă, Editura Viitorul Românesc, 1996, p. 12], devenit, aproape peste noapte, din simplu pastor,episcop reformat de Piatra Craiului [la 26 martie 1990], promovat pe filiera politico-religioasă a bisericilor reformate din Olanda și Elveția, „uns” președinte de onoare al UDMR [la 26 mai 1990], beneficiind la maximum de relațiile Hungarian Human Rights Foundation (HHRF), a lobby-ului și diasporei ungare cumass media internaționale, se antrenează în operațiuni de dezinformare, urmând, așa cum voi arăta în episoadele următoare, să devină agent de influență în acțiuni de anvergură îndreptate împotriva României.
Aș dori să mulțumesc autorilor la care am făcut referire la începutul acestui eseu-analiză. Fără informațiile cuprinse în cărțile lor, elaborarea sa nu ar fi fost posibilă. Ei sunt: Filip Teodorescu (Un risc asumat, Editura Viitorul Românesc), Radu Tinu (Timișoara, no comment!, Editura Paco, București), Anca Florea ( Păstraţi România întreagă, Editura Viitorul Românesc), Alex M. Stoenescu (Istoria loviturilor de stat, vol. 4, partea II, Editura RAO), Gheorghe Rațiu (Raze de lumină pe cărări întunecate, ed. PACO), Andrassew Ivan (Ne vígy minket a kísértésbe, Noran Libro Kiadó) Ion Pitulescu și alții (Șase zile care au zguduit România. Ministerul de Interne în decembrie 1989), Victor Negulescu (De la informații la contraspionajul militar – drumul anevoios al unui serviciu secret, Editura Bibliotheca), Colecția de documente Marius Mioc, (dosarul Ildiko Sepssy), Radu Portocala (România. Autopsia unei lovituri de stat, Editura Agora Timișoreană), Aurel Perva, Carol Roman (Misterele revoluției române, Editura Răscruci de Milenii), Alisson Muttler , corespondent în România al Associated Press. http://bigstory.ap.org/author/alison-mutler și, nu în ultimul rând, Larry L. Watts (Ferește-mă Doamne, de prieteni – Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Editura RAO).
Pentru a putea argumenta atât aserțiunea cuprinsă în titlu, cât și pe cele de la sfârșitul frazei de mai sus, va trebui să prezint, cu riscul de a părea didactic, câteva noțiuni necesare sine qua non nu doar lămuririi titlului, ci și înțelegerii conținutului acestui eseu.
Agentul de influență este „un fel de agitator în stare pură care încearcă, la comanda puterii-origine, să destabilizeze, la modul general, societatea-ţintă adversă” [Roger Mucchielli, La Subversion CLC, Paris, 1976, p. 35.]. Alți autori nu sunt pe deplin acord cu această ultimă nuanță și consideră că agentul de influență încearcă să manipuleze opiniile publicului – inclusiv ale celui internațional – în beneficiul celui care l-a recrutat prin utilizarea de informaţii tendențioase, eronate sau falsificate [Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, de la Calul Troian la Internet, Editura Antet, 2009, p. 21].
Procedeul preferat al agenților de influență este logomahia [cuvânt din greaca veche, însemnând „luptă prin cuvinte”, prin combinarea vocabulelor: lógos, cuvânt, și máhe, luptă], una dintre formele cele mai insidioase ale dezinformării. Urmărind denigrarea, discreditarea inamicului, expunerea sa deriziunii, disprețului sau ridicolului, logomahia constă în folosirea de formulări care să solicite emoțiile și care, prin colportare și promovare sistematică, sfârșesc prin a fi acceptate ca adevărate [Vladimir Volkoff,Dezinformarea – armă de război, Editura Antet, 2000, p. 9].
Aceste formulări sunt concepute de specialiști conform mecanismele psihice publicității dar care urmăresc obținerea unui efect invers: acela de a-l face odios pe adversar și supunerea sa oprobriului publicului. Exemplele în literatura de specialitate sunt numeroase, începând cu primul război mondial «Halt the Hun!» – Oprește-l pe Hun (referire la germani), «Hun or Home», al doilea război mondial: «Good shooting and Hunting: TO BERLIN! » sau epoca Războiului Rece: «Vânătoarea de vrăjitoare» (referire la McCarthy- creație KGB ), «Besser rot als tot» – Mai bine comunist decât mort – creație STASI. Așa cum voi arăta, «pogromul de la Tg. Mureș», «bomba etnică cu explozie întârziată» (referire la minoritățile maghiare), «epurare etnică» și altele sunt exemple tipice de formulări logomahice.
Unul dintre cei care a intuit printre primii potențialul deosebit al luptei prin cuvinte a fost Niccolò Machiavelli care scria în „Principele” – primul manual de marketing politic: „Arta politicii constă în aceea de a face să se creadă”…
Intuiția genială a lui Machiavelli poate fi explicată prin o teoremă formulată în 1928 de sociologul american William I. Thomas: „Nu este important dacă interpretarea este corectă sau nu – dacă oamenii definesc anumite situaţii ca reale, în consecinţele lor acestea se vor manifesta ca reale”. Bazată pe conceptuldefinirii de situație, teorema lui Thomas arată că semenii noştri nu reacţionează doar la situaţiile obiective, ci și la semnificaţiile pe care le atribuie unor situaţii despre care pot fi făcuți să creadă că sunt reale.
Cel care a atras atenția asupra repercusiunilor perverse ale falselor definiri de situaţie a fost un alt sociolog, Robert K. Merton. Într-un articol care a făcut epocă, publicat în 1948, Merton a demonstrat că acestea, dacă nu sunt combătute prompt şi eficient, dobândesc o forţă interioară de a se consolida şi de a produce efecte. Merton a denumit această forță „The self fulfilling prophecy”- profeţia care se realizează prin ea însăși.
Capacitatea falselor definiri de situație de a produce efecte prin promovarea lor sistematică stă la bazamecanismului psihic al operaţiunilor de publicitate, dar și la a celor de subversiune realizate, în principal, prin dezinformare şi intoxicare.
Ambele concepte au fost studiate minuțios de Vladimir Volkoff, fost consilier al serviciile secrete franceze. Acesta consideră că dezinformarea constă în manipularea opiniilor publicului în scopuri politice, folosind «informaţii deturnate»”, adică tendențioase, eronate sau falsificate”. În ceea privește intoxicarea, ea este o tehnică care țintește un grup restrâns de factori de decizie și constă în furnizarea de informaţii deturnate pentru a-l determina ia anumite hotărâri favorabile celui care practică intoxicarea [Vladimir Volkoff, Dezinformarea – armă de război, p. 22].
Aceste gen de „informații”, potențat de zvonuri insidioase [Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, cel mai vechi mijloc de informare din lume, Editura Humanitas, 1993, p. 228], este colportat de agenții de influență prin așa-numitele cutii de rezonanță: în general mass media – presa scrisă și audio-vizuală -, Internet, rețele de socializare, dar și prin lideri de opinie, personalități civile sau religioase, diverse organizații non guvernamentale sau de lobby.
Volkoff a ajuns la concluzia că dezinformarea reprezintă rezultanta unei concepții politice: este sistematică, concepută și pusă în aplicare de profesioniști, recurge prioritar la mass-media și se adresează opiniei publice naționale sau internaționale.
Henri-Piere Cathala, un alt specialist de marcă, specifică în plus că dezinformarea implică disimularea surselor și a scopurilor reale, precum și intenției de a face rău. Dezinformarea se numără printre acțiunile psihologice subversive, vizează distrugerea moralului adversarului sau compromiterea gravă a acestuiași este o formă de agresiune [Henri-Piere Cathala, Epoca dezinformării, Editura Militară, Bucureşti, 1991, p. 24].
Concluzionând, cele trei coordonate ale dezinformării sunt:
   maniheismul, prin împărțirea în două tabere, a celor buni și a adversarilor cei răi;
   diabolizarea celor răi prin intermediul unor formulări logomahice destinate să-i denigreze și să-i discrediteze, acestea fiind structurate pe acuzații inventate și colportate prin agenții de influență;
   ținta dezinformării, care este opinia publică internă sau internațională.

Într-o carte de excepție, jurnalista și scriitoarea Anca Florea observa la pagina 10: „În 1990, a început un joc politic, care ne-a găsit naivi, dezbinați și bezmetici”. În acest context, voi prezenta în continuare o mică parte din declarațiile și acțiunile agentului de influență László Tőkés, conforme cu propria formulare: „Poate că omul e făcut numai din cuvintele lui…”.
14 martie 1990, Postul de radio Vocea Americii. După ce cere o lege specială a minorităţilor în România, László Tőkés declară: „mi-am propus să urmăresc în activitatea mea bisericească şi politică reconcilierea dintre Ungaria şi România”. (sic!)
20 martie 1990, într-un interviu apărut în ziarul „Toronto Star”, la afirmaţia reporterului că vinovăţia pentru cele petrecute la Târgu Mureş ar fi împărţită, pastorul László Tőkés tranşează: „Aceasta este o prezentare falsă. Nu ambele părţi sunt de vină. Acesta nu este şovinism maghiar, este şovinism românesc(…) Violenţa va continua atâta vreme cât guvernul pune o parte de vină pe seama minorităţii maghiare!” (s.n.)
21 martie 1990, TV CBC, Canada: „Guvernul român este responsabil pentru tot ce se întâmplă la Târgu Mureş, în centrul Transilvaniei”.
22 martie 1990, TV CTV, Canada: „Aceasta nu este o confruntare între români şi unguri. Este un terorism unilateral, practicat de români împotriva populaţiei maghiare” (s.n.)
28 martie 1990, Geneva. Într-o conferinţă de presă, László Tőkés susține: „Există acolo (la Târgu Mureş) un conflict unilateral, în sensul că maghiarii continuă să fie victimele terorii şi violenţei”. (s.n.)
28 martie 1990, cotidianul „The Globe and Mail” din Canada publică articolul „Represiunea anti-etnică pune în pericol alegerile”, din care aflăm varianta de curând devenitului episcop reformat László Tőkés despre ce s-a întâmplat în conflictul din 20 martie: „Maghiarii demonstrau paşnic pentru drepturile lor când au fost atacaţi brutal de către criminalii naţionalişti români”. (s.n.)
30 martie 1990. Într-un interviu acordat postului de radio BBC, la întrebarea reporterului: „Excludeţi o manipulare din Ungaria sau din exilul maghiar?”, episcopul Tőkés afirmă ambiguu: „Rolul Ungariei îl exclud.(s.n.) Toate forţele majore din Ungaria se înţeleg şi sprijină cultural poporul maghiar care e separat de graniţe, dar aparţine ei pe plan spiritual, cultural şi lingvistic.”
2 aprilie 1990. Agenţia spaniolă EFE reproduce afirmația lui László Tőkés: „Ceauşescu a murit, dar spiritul său trăieşte, în sensul că Guvernul, PNȚ şi Vatra Românească doresc să lase impresia că minoritatea maghiară din România, guvernul ungar şi turiştii din Ungaria au provocat ciocnirile naţionaliste.” (s.n.)
6 aprilie 1990, Budapesta. În emisiunea Panorama a Televiziunii naționale ungare, László Tőkés subliniază: „A eticheta pe unguri ca fiind naţionalişti în contextul de la Târgu Mureş este o dezinformare flagrantă”. Şi în continuare: „Agresorii de la Mureş sunt şovinii şi naţionaliştii de la Vatra Românească”. (s.n.)
În aceeaşi perioadă, AFP şi Reuter citează declarațiile episcopului László Tőkés, după primirea la preşedintele american George Bush: „Am căzut de acord cu preşedintele Bush ca SUA să nu acorde României clauza naţiunii celei mai favorizate (sic!) decât atunci când vor avea loc alegeri libere şi vor fi asigurate drepturile depline ale minorităţilor”.
14 iunie 1990. Copenhaga, Conferinţa General Europeană asupra Drepturilor omului. Într-o conferinţă de presă, László Tőkés, devenit președinte de onoare al UDMR, afirmă: „Problema minorităţii maghiare este o problemă universală de democraţie şi una dintre cele mai urgente de reglementat în noua Europa care se conturează”. Și avertizează: „Mă tem de o catastrofă dacă ea nu se rezolvă rapid”. (s.n.)
15 iunie 1990. Tv Antenne 2 – Franţa. László Tőkés declară: „Dacă noua conducere a României nu este capabilă să realizeze un dialog între minorităţi, stabilitatea va fi de scurtă durată, iar condiţiile pentru a doua revoluţie sunt realizate”. (s.n.)
19 iunie 1990. Europa Liberă, scrisoarea deschisă a episcopului László Tőkés către preşedintele Ion Iliescu. Episcopul se arată îngrijorat de situaţia maghiarilor, respectiv a credincioşilor, faţă de evenimentele condamnabile din 13-15 iunie, şi aseamănă acţiunea minerilor cu instigarea ţăranilor din judeţul Mureş la manifestările violente comise împotriva maghiarilor. Tőkés mai deplânge stadiul democratizării ţării,invocând un război civil! (s.n.)
Aici, trebuie remarcat ceea ce în limba maghiară se numește sugestiv „szépség hiba”, adică un „defect de frumusețe”: la 13-15 iunie1990 nu numai că nu a fost agresat nici un minoritar maghiar, dar în diverse localități din județele Covasna și Harghita, printre care și Miercurea Ciuc, au fost atacate și devastate mai multe sedii de poliție…
Devenit, la 26 martie1990, din simplu pastor episcop reformat de Piatra Craiului, „uns” după numai două luni președinte de onoare al UDMR, beneficiind la maximum de relațiile lobby-ului și diasporei ungare cumass media internaționale, László Tőkés se antrenează în operațiuni de dezinformare și devine, cum vom vedea mai jos, agent de influență în acțiuni de anvergură îndreptate împotriva României:
4 august 1990. Ziarul italian L’Unitá, organul oficial al Partidului Comunist Italian (!), reproduce declarația episcopului Tőkés conform căruia „România nu are tradiţie democratică, de aceasta fiind responsabilă cultura ortodoxă bizantină, care a pus în valoare ierarhizarea. (…) Transilvania poate fi considerată imaginea extrem orientală a democraţiei occidentale”. (s.n.)
Specialiștii în dezinformare ar putea fi invidioși pe o asemenea performanță: un ziar comunist dintr-o țară catolică este folosit de un episcop calvin, lider al unei formații politice a dreptei radicale, pentru a face propagandă neagră împotriva țării al cărei cetățean este…
5 august 1990, în ziarul finlandez Helsingen Sanomat, László Tőkés completează: „Problema este că naţionaliştii din România nu vor democraţie şi că românii nu au fost obişnuiţi cu alternative, neavând niciodată o posibilitate de alegere”.
10 august 1990, Televiziunea națională ungară, emisiunea Panorama: „În România de azi se instaurează o dictatură asemănătoare celei de dinainte de Revoluţie, dictatură care se exercită împotriva minorităţilor etnice şi a forţelor de opoziţie”
Mult mai interesantă însă este afirmația că: „maghiarimea noastră nu poate fi niciodată împărţită prin intermediul graniţelor” și, în consecință, dl. Tőkés afirmă senin: „Apartenenţa naţională a Ardealului este o problemă care trebuie discutată de Ungaria şi România”. (s.n.)
14 august 1990, Elveția: „La 20 martie 1990, la Târgu-Mureș a avut loc un pogrom sângeros împotriva populației maghiare”, declară László Tőkés la o reuniune ecumenică a World Council of Churches (WCC) ținută la Geneva.
La acea dată se lămurise demult că dramaticele evenimente provocaseră românilor un număr de două ori mai mare de răniți decât maghiarilor și că victima acelei scene atroce, în care un om căzut la pământ, fără cunoștință, continua să fie lovit cu cruzime, se numea Mihăilă Cofar și era român.
10 noiembrie 1990. Declaraţia publicată de ziarul Corriere della sera, după ce László Tőkés suferise un accident rutier în Ungaria: „Chiar dacă nu pot merge, voi conduce a doua revoluţie în România (s.n.) paşnică, fără vărsare de sânge” – speră proaspăt devenitul episcop reformat.
11 martie 1991, Olanda, ziarul Algemeen Dagblad: „Se pare că într-un viitor apropiat problema minorităţilor va deveni problema centrală, de maximă importanţă a politicii mondiale (…) Din această perspectivă chestiunea minorităţilor din România capătă o importanţă deosebită, mai cu seamă în privinţa aspectului transilvănean al problemei”. László Tőkés îşi exprimă speranţa că se vor pune bazele noii arhitecturi a minorităţilor în Europa: „o arhitectură în care se va integra organic – şi multiconfesionala şi multinaţionala Transilvanie (…)”.
10 iunie 91. Europa Liberă anunță că episcopul Tőkés a avut o întrevedere cu congresmanul Frank Wolf,prin intermediul căruia a cerut Congresului american „sprijin pentru asigurarea securităţii personale” și a reclamat că a fost ameninţat cu expulzarea din ţară.
23 iunie 1991. Budapesta, Radio Kossuth. „În zilele noastre – spune episcopul Tőkés – pe frontispiciul gândirii internaţionale se află probleme privind confederaţia, autonomia, autodeterminarea, regionalismul. (…) Nouă nu ni se refuză doar autonomia ci drepturile umane, individuale şi colective ale unei naţionalităţi”. (s.n.)
3 iulie 1991. București. Romániai Magyar Szó, relatare din 20-21 iulie: La Reuniunea de drept internațional de la Geneva, László Tőkés a ținut un discurs intitulat Politica antimaghiară a României în care temele principale au fost „românizarea”, „asimilarea”, „colonizarea în masă cu români a Ardealului”, „alungarea și emigrarea maghiarilor”, „genocidul psihic și cultural”.
5 iulie 1991. Erdélyi Napló ; Romániai Magyar Szó; Falvak Népe; Csángó Újság, relatează între 12 și 15 iunie că episcopul reformat László Tőkés a fost primit de Papa Ioan Paul al II-lea. Tőkés l-a informat pe Papă despre situația minorităților din România, a cerut sprijin pentru ceangăii din Moldova în vederea păstrării limbii lor materne informându-l pe sanctitatea sa de intențiile de asimilare a ceangăilor (s.n.) și de presiunile care se fac în acest sens de românii greco-catolici. (?!)
12 noiembrie 1991. Paris. Într-o conferinţă de presă președintele de onoare al UDMR László Tőkés afirmă că „Transilvania nu aparţine României, ci a celora care locuiesc aici”.
Peste câteva zile, el susține la Strasbourg că România nu satisface condiţiile pentru a deveni membru al Consiliului Europei. (s.n.)
8 ianuarie 1992. Televiziunea națională ungară, dar şi presa scrisă, înştiinţează publicul că viaţa episcopului Tőkés e în pericol, ba mai mult, pe capul domniei sale s-a pus un preţ: 150.000 de dolari!
11 februarie 1992. Episcopul László Tőkés este primit de regina Belgiei. Printre temele abordate de acesta: „necesitatea sprijinirii poporului maghiar din România şi a regionalizării ţării după modelul Flandrei şi al Valoniei” (s.n.).
[Sursele informațiilor de mai sus sunt Anca Florea, Păstrați România întreagă, pp. 12-23, date coroborate prin manuscrise personale.]
12 februarie 92. Austriacul Die Presse redă, în articolul „În România domină vechile metode”, opiniile episcopului Tőkés care îşi afirmă îngrijorarea faţă de situaţia maghiarilor din Ardeal pe care „naţionaliştii români îi tratează ca pe cetăţeni de categoria a doua” şi conchide că „situaţia viitoare a minorităţii maghiare va fi similară evreilor sau germanilor” (s.n.). Această ultimă formulare prin excelență logomahicăva fi reluată și amplificată.
19 februarie 1993. Cotidianului Süddeutsche Zeitung dedică o pagină întreagă problematicii minorităților maghiare din afara granițelor Ungariei. „Situația actuală a maghiarilor din România este similară cu cea a evreilor din anii 1930” (!), susține episcopul László Tőkés.
19 februarie 1993. Cu ocazia unei vizite organizate în statul american Ohio de liderii emigrației ungare din SUA și a reprezentanților bisericilor protestante ungare, László Tőkés ține la City Club din Cleveland o conferință televizată în direct despre faptul că „în România are loc împotriva minorităţii maghiare un proces de epurare etnică, la fel ca în Serbia sau Bosnia, doar că maghiarii nu au arme” [Informația are ca sursă editorialul semnat de Remus Grama în săptămânalul America, publicație a Uniunii Românilor din Statele Unite. Articolul specifică prezența la conferința de la Cleveland a poetului Ioan Alexandru, senator PNȚ, aflat în vizită în SUA.].
Ca urmare a conferinței, în ediția din 20 februarie, publicația Plain Dealer din Cleveland va scrie un articol având ca subiect „fascismul românesc”! [http://udvardy.adatbank.transindex.ro/?action=nevmutato&nevmutato=TőkésLászló&kezd=331].
23 februarie 1993. În vizită la Washington, László Tőkés, episcop și președintele de onoare al UDMR, este primit la Departamentul de Stat de subsecretarul de stat Ralph Johson. Temele discuțiilor, așa cum a reiese din articolele publicate la 24 februarie în ziarul Magyar Nemzet din Ungaria și la 25 februarie în Romániai Magyar Szó au fost „restaurația comunismului în România” și „epurarea etnică ce are loc în România”.
La conferința de presă care a urmat, Tőkés va susține că există o singură soluție a dezamorsării „bombei etnice”: împărțirea Transilvaniei în cantoane, după modelul elvețian, și autonomia teritorială pe baze etnice.  [http://udvardy.adatbank.transindex.ro/?action=nevmutato&nevmutato=TőkésLászló&kezd=331].
26 februarie 1993. Sub titlul Ethnic Cleansing in Transylvania – Epurare etnică în Transilvania, cotidianulThe Washington Times publică un amplu interviu cu László Tőkés în care acesta susține că în Transilvania are loc o epurare etnică ca și în Bosnia, dar nu cu mijloace violente (?!). Pe larg, ziarul relatează că în țările vecine Ungariei minoritățile maghiare constituie bombe etnice cu ceas.(s.n.) Conform ziaristului Andrew Borowiec, „unii dintre maghiari vorbesc despre rectificarea frontierelor de la Trianon”.
27 februarie 1993. Cotidianul ungar Magyar Hirlap reia articolul din The Washington Times sub titlul „Ziar american despre bomba etnică”.
27 februarie 1993. Budapesta. Prezent la conferința de presă a lui László Tőkés referitoare la turneul pe care l-a făcut în Statele Unite, corespondentul TVR, Dorin Suciu, îl întreabă pe acesta dacă își menține afirmațiile despre epurarea etnică a maghiarilor din Transilvania apărute în The Washington Times.Președintele de onoare al UDMR confirmă, specificând însă că mijloacele sunt mai subtile. (s.n.)
Difuzarea înregistrării pe postul de televiziune național declanșează un imens scandal public. Tőkés este contestat de toate partidele politice, inclusiv de Alianța Civică, partener politic al UDMR. Presa titrează:Declarații de export (România Liberă)  Episcopul e unealta diavolului (Tineretul Liber), Un trădător, un provocator, un nimeni, avocatul diavolului: László Tőkés (Vremea) ș.a.m.d.
Ministerul de externe român califică declarația episcopului ca „dezinformare gravă și neconformă adevărului”. UDMR, prin liderii săi, se „delimitează” de președintele său de onoare, iar mai multe asociații ale revoluționarilor de la Timișoara îi retrag lui László Tőkés calitatea de revoluționar.
Acesta va primi o altă grea lovitură peste numai câteva luni, în iunie 1993, când va izbucni scandalul Fundației Internaționale Transilvania. Înființată la inițiativa episcopului și a scriitorului András Sütö la 29 mai 1990, fundația, cu sediul la Budapesta, era destinată să-i sprijine pe maghiarii expatriați care intenționau să se reîntoarcă în România. Președinte este ales scriitorul András Sütö, vicepreședinte episcopul László Tökés, iar membri ai comitetului de conducere Géza Szöcs, lider marcant al UDMR, și Sándor Csóori, președintele Uniunii Mondiale a Ungurilor.
În primii doi ani de activitate, fundația va obține un rezultat greu de prevăzut: reușește să repatrieze un singur maghiar – Attila Kelemen din Târgu Mureș. Izbutește, în schimb, să arunce cel mai deplin mister asupra dispariției mai multor zeci de milioane de forinți, sau a echivalentului lor în valută! Scandalul care a urmat a fost imens. El a marcat începutul declinului lui László Tökés ca om politic, dar nu și a carierei de agent de influență a acestuia.
Se pare însă că megalomania și pandantul ei, mitomania, o dată încolțite, nu au leac. În plin scandal al Fundației Internaționale Transilvania, cea păstorită de episcopul László Tőkés și din pușculița căreia dispăruseră sutele de milioane de forinți, acesta își continuă turneele destinate denigrării românilor și României…
23-24 octombrie1993. București, cotidianul Romániai Magyar Szó relatează că László Tőkés a făcut o vizită în Marea Britanie la invitația institutului teologic Wycliffe Hall. După ce a fost primit de lordul cancelar, la 20 octombrie Tőkés a ținut o conferință la care au participat reprezentanți ai celor două camere ale parlamentului. El a subliniat că „Problema minorităților trebuie apreciată ca o partea procesului de democratizare”. Una dintre remarcile sale a fost că „în lipsa unei tradiţii democratice, românii au în mare parte o mentalitate de iobagi” (sic!) și că „în comparaţie cu România, Ungaria este o ţară occidentală�