Main Content:

Pagini: 1 ... 22 23 [24] 25 26 ... 1007

ARICOLE DE PRESA

  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4023
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: ARICOLE DE PRESA
« Răspunde #345 : Iunie 07, 2010, 18:07:57 »
Memorat

Nihil sine Deo!!
Răspuns: ARICOLE DE PRESA
« Răspunde #346 : Iunie 07, 2010, 18:17:23 »

http://www.pesurse.ro/2010/6/7/deci-legea-lustraiei-e-pe-lng-constituie.html
http://users.heeloo.ro/ioska/127591867057415110574_comunicat-ccr.pdf
Deci... Legea Lustraţiei e pe lângă Constituţie
Aşadar... încă "un succes marcă Băsescu-Boc"... Traiască marile cuceriri ale portocaliilor. Încă o lege care contestată de Opoziţie este declarată neconstituţională de Curtea Constituţională. Evident că acum se pot şterge la fund cu această lege şi asta doar pentru că au făcut-o în aşa fel încât să fie căzută la Curte.
Memorat
  • leo
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 719
  • Vezi Profilul
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: ARICOLE DE PRESA
« Răspunde #351 : Iunie 08, 2010, 22:27:14 »
Memorat
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4023
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: ARICOLE DE PRESA
« Răspunde #352 : Iulie 02, 2010, 23:13:23 »

FMI a acordat Romaniei cea de-a cincea transa din imprumut
FMI a decis sa acorde Romaniei cea de-a cincea transa din imprumut, in valoare de 850 de milioane de euro.

Consiliul Executiv al FMI a aprobat, vineri, a patra revizuire a acordului stand-by cu Romania, astfel ca va elibera cea de-a cincea transa din imprumut, in valoare de 850 milioane de euro.

De altfel, reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, declarase vineri, pentru Ziare.com, ca avem toate sansele sa obtinem o decizie favorabila, avand in vedere ca "toate scaunele, respectiv reprezentantii celor mai importante state, reprezentand Uniunea Europeana, Statele Unite, Canada, Australia, sunt puternic ancorate in sustinerea programului cu Romania si eliberarea celei de-a cincea transe".

Boardul FMI s-a intrunit in a doua partea a zilei de vineri, ora Washington-ului, pentru analiza raportului asupra evaluarii indeplinirii de catre Romania a obligatiilor asumate prin Acordul stand-by.

Tanasescu: Romania, sustinuta de toate statele pentru obtinerea transei FMI

Sedinta ar fi trebuit sa aiba loc inca de pe 28 iunie, insa boardul a decis amanarea ei dupa ce Curtea Constitutionala a Romaniei a declarat neconstitutionala masura taierii pensiilor cu 15% de la 1 iulie, parte a planului de austeritate propus de Guvernul Boc.

Executivul a trebuit sa vina cu un plan de rezerva asupra caruia sa cada de acord cu reprezentantii FMI. Noile masuri au mers de data aceasta direct pe propunerile fondului - cresterea taxelor si impozitelor.

Astfel, printre masurile care au intrat in vigoare de la 1 iulie se numara majorarea TVA-ului la 24%, precum si impozitarea cu 16% a tichetelor de masa si vacanta. Totodata, cei care primesc drepturi de autor beneficiaza acum de o deductibilitate de doar 20%, iar restul de 80% din aceasta remuneratie este impozitat cu 16%. Si masurile din planul initial care au trecut de CCR au intrat in vigoare, bugetarii avand de la 1 iulie salariile scazute cu 25%.

Miza cea mare: restabilirea increderii

Miza cea mai mare a acordarii celei de-a cincea transa din imprumut nu are legatura cu deficitul bugetar, banii urmand sa ajunga in vistieria Bancii Nationale.

Decizia FMI, insa, reprezinta un semnal puternic de incredere in Romania catre pietele externe, aratand ca masurile adoptate de Guvernul roman sunt suficiente pentru a restabili un echilibru economic.

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat vineri, pentru Ziare.com, ca acordarea acestei transe este foarte importanta pentru restabilirea increderii si atragerea de investitori straini.

"(Acordarea transei FMI, n.red.) asigura, prin rezerva mai mare, credibilitatea tarii in lume. Rezerva mai mare da siguranta in piata, atrage investitori straini", ne-a explicat Vasilescu.

Soarta Romaniei, la mana FMI

Potrivit spuselor sale, nu este atat de important momentul in care intra banii, ci faptul ca FMI sa-si dea acordul in acest sens.

"In primul rand, sa vedem o hotarare care sa ne dea banii astia. Dupa ce o avem, nu mai conteaza cand intra banii, luni, marti, miercuri. Asta da unde verde. Fara unda asta verde, nu luam nici un ban de la nimeni", a adaugat oficialul BNR. De altfel, fara acordul FMI, Romania nu ar putea primi banii de la Comisia Europeana si Banca Mondiala, care se vor duce la buget, pentru acoperirea deficitului sau investitii.

De altfel, se poate spune ca piata a anticipat decizia FMI, moneda natioanala, care suferise deprecieri record in raport cu euro la inceputul saptamanii, castigand teren.

Curs euro-leu: Leul s-a intarit din nou, in asteptarea transei de la FMI

Banii FMI, in conturile BNR in 48 de ore

Potrivit practicilor in vigoare la FMI, o transa aprobata de Board este virata in maximum 48 de ore tarii beneficiare.

Programul de asistenta financiara a Romaniei, in valoare totala de 20 de miliarde de euro, este sustinut de FMI (12,9 miliarde de euro), Comisia Europeana (5 miliarde de euro), Banca Mondiala (un miliard de euro) si alti finantatori internationali.

Pana in prezent, Romania a primit aproape 9,3 miliarde de euro de la FMI, 2,5 miliarde de euro de la UE si 300 de milioane de euro de la Banca Mondiala.
http://www.ziare.com/economie/fmi/fmi-a-acordat-romaniei-cea-de-a-cincea-transa-din-imprumut-1026858
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • buzdugan
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 3257
  • Vezi Profilul
Răspuns: ARICOLE DE PRESA
« Răspunde #353 : Iulie 03, 2010, 09:13:51 »

Redau si eu aici un articol care l-a mai postat diplomatul007(scuze pentru repetare).Am hotarit sa-l postez din nou deoarece vad in articol niste aprecieri ale unui specialist in domeniu Istoricul Mark Kramer de la Harvard.Printre altele se vorbeste si despre Vladimir Tismaneanu.


De ce unda de şoc care a traversat Europa în 1989, soldându-se cu un seism de proporţii la Bucureşti, nu are epicentrul la Moscova? Istoricul Mark Kramer de la Harvard explică, în ultima parte a interviului acordat pentru EVZ.

„Orice istorie merită un necrolog onest”. Îl privesc uşor încurcat pe Mark Kramer. Telepatia funcţionează. „Am văzut arhivele. Aşa ceva contrazice toate evidenţele”.

Poate că e timpul pentru o pauză. Să-i explic profesorului de la Harvard că în România trecutul e mai greu de anticipat decât viitorul? Că probele scrise n-au nicio şansă în faţa valului de teorii ale conspiraţiei?

Mark Kramer se lasă puţin pe spate, peste marginile pluşate ale scaunului, şi-şi rostogoleşte vocal stupoarea: „Creditând astfel de teorii, nu faceţi decât să vă întoarceţi în anii ’60, la fantasmele lui Ceauşescu”. E rândul meu să zâmbesc. Poate că, de fapt, n-am plecat niciodată de acolo. Aşa arată victoria finală a dictatorului. Toate spaimele sale au fost preluate după douăzeci de ani şi transformate în explicaţii pentru desfăşurarea evenimentelor din decembrie 1989.

Umbrele s-au aşezat în diagonale ciudate peste colţurile încăperii. E seară, sfârşit de iunie în Bucureşti, iar vocea unuia dintre cei mai importanţi cercetători ai fenomenului totalitar are o siguranţă profetică:  „Va mai dura până românii vor reuşi să-şi asume trecutul recent”.

În prima parte a interviului acordat pentru EVZ de Mark Kramer, profesorul de la Harvard a vorbit despre o Românie pe care refuzăm să ne-o amintim: cea în care românii au fost călăi pentru români. “Ceea ce aţi câştigat în comunism a venit ca urmare a faptului că alţii pierduseră totul”, susţinea ieri, în “Evenimentul zilei”, una dintre cele mai importante voci din lume în studierea conflictelor intestine ale Războiului Rece.

EVZ: Credeţi că regimul Ceauşescu ar fi fost posibil fără suportul ideologiei comuniste? Pentru că opinia generală din România s-ar traduce astfel: sistemul a fost bun, dar cei de la putere l-au compromis.
Mark Kramer: Unul dintre motivele pentru care m-am ocupat de publicarea ediţiei de limbă engleză a “Cărţii negre a comunismului” a fost şi acesta – sunt în total dezacord cu un astfel de argument. Văd ororile comunismului ca pe ceva ce nu trebuie să uităm. În parte din cauza ideologiei, dar mai ales pentru că tipul de sistem creat, în care oamenii iau parte activ la propria subjugare, arată clar unde duce comunismul.

Şi asta e tulburător: să vezi cum oamenii, prin comportamentul lor cotidian, sprijină sistemul. Mulţi îşi imaginează astăzi în România că s-au opus. De fapt, au sprijinit activ regimul, oferind informaţii agenţilor Securităţii sau doar furnizând servicii banale puterii. Oamenilor le este dificil să-şi asume aceste lucruri şi nu e vorba doar de cei care au beneficiat în mod direct, contribuind la represiune. Uitaţi-vă şi la cazul Germaniei după al Doilea Război Mondial, acolo unde le-au trebuit douăzeci de ani pentru a începe să discute despre ororile nazismului.

Şi încă vreo douăzeci pentru a fi dispuşi să asculte victimele.
Exact. Pentru că le era extrem de dificil să afle ce au făcut părinţii lor. Iar opinia generală îl transformase pe Hitler în singurul vinovat, uitându-se faptul că acesta fusese o figură foarte po****ră printre germani înainte de război. Probabil că liderul nazist  a fost cel mai po****r politician al nemţilor din secolul XX. E greu să-ţi asumi aşa ceva.

Şi Ceauşescu a fost, la un moment dat, un lider foarte po****r...
Aşa e, până la începutul anilor ’80 mulţi români au crezut în el.

Nu e o problemă faptul că mulţi români cred în el şi astăzi?
Nostalgia e destul de periculoasă. Să ştiţi însă că România nu e un caz singular din acest punct de vedere. În Rusia există o puternică nostalgie pentru Stalin.

Lucrurile sunt însă diferite acolo, pentru că ruşii regretă statutul de super-putere al Uniunii Sovietice. Iar Stalin e liderul asociat cu victoria în Marele Război.
Vă dau un alt exemplu atunci. În Ungaria, nostalgia pentru regimul Kadar e şi mai mare decât nostalgia românilor pentru Ceauşescu. Sunt o mulţime de cărţi despre Kadar şi foarte puţine au un conţinut academic real. Majoritatea conţin exagerări care contrazic evidenţele din arhive. De aceea spun că România nu e un caz singular. Se poate şi mai rău. Măcar Ceauşescu nu e îngropat într-un mormânt fastuos, cum e, de exemplu, Franjo Tudjman în Zagreb.

Şi totuşi, ceva e în neregulă cu memoria noastră, dacă mareşalul Ion Antonescu e un erou.
Sunt de acord. Să ştiţi că această atitudine e caracteristică în cazul liderilor fascişti. Comunismul e mai uşor de explicat, pentru că arunci toată vina pe ocupantul sovietic. Dar perioada 1941-1945 e foarte dificil de asumat pentru est-europeni în general. Uitaţi-vă la ţările baltice, acolo unde crimele comise împotriva evreilor au rămas, în mare parte, nestudiate. Oamenii nu vor să-şi asume faptul că aşa-numitele echipe ale morţii nu erau formate din germani.

În România, atât perioada fascistă, cât şi cea comunistă suferă din cauza amneziei. De aceea cred că efortul Comisiei Tismăneanu a fost foarte important, pentru că s-a încercat conturarea unei imagini apropiate de realitatea regimului. Când am văzut atacurile polemice îndreptate împotriva Comisiei şi împotriva lui Tismăneanu personal mi-am dat seama că va mai dura până românii vor reuşi să-şi asume trecutul recent.

Să ştiţi că aceste atacuri n-au vizat doar condamnarea, în sine, a comunismului. Au existat acuzaţii că, de fapt, intelectualii anticomunişti joacă partitura politică a lui Traian Băsescu.
Înţeleg acest argument şi aş prefera, la rândul meu, ca instituţiile care cercetează trecutul comunist să fie, precum în Germania, complet neafiliate politic. Pe de altă parte, avem cazul Cehiei, unde un institut asemănător celui de la Bucureşti este acuzat constant că reprezintă interesele unui anumit partid. În general se întâmplă astfel de lucruri acolo unde cercetarea trecutului se instituţionalizează ca urmare a opţiunii unei părţi a spectrului politic.

În Germania nu s-a întâmplat aşa. Organismul care se îngrijeşte de arhivele STASI nu ar fi apărut dacă iniţiativa ar fi fost lăsată în mâinile guvernului lui Helmut Kohl. Poate că o cale de mijloc şi un exemplu pentru România ar fi institutul similar din Polonia, creat prin lege în 1999 şi aproape niciodată acuzat că ar face jocuri politice. Singurele probleme de acest fel au apărut în perioada preşedinţiei lui Kaczynski, când s-a încercat deturnarea obiectivelor institutului.

Sugeraţi că testul suprem în existenţa actualului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului de la Bucureşti ar fi supravieţuirea post-Băsescu?
Exact. Dacă s-ar întoarce la putere cei care au condus până în 2004, asociaţi cu foştii comunişti, iar institutul va continua să existe şi să-şi facă treaba, asta ar indica deplina sa profesionalizare.
Cred că există potenţial pentru asta şi am multă încredere în Vladimir Tismăneanu, un politolog foarte bun şi o persoană suficient de abilă politic pentru a manevra lucrurile în direcţia corectă.

Cred că institutul de la Bucureşti stă mult mai bine decât cel din Cehia, unde presiunea politică a devenit atât de mare încât a devenit îndoielnică supravieţuirea. Sunt convins că Tismăneanu va reuşi să evite politizarea institutului şi să-l pună în slujba „deschiderii” trecutului. Pentru că doar astfel oamenii vor avea şansa de a înţelege şi asuma istoria recentă.

Mark Kramer
•   Director - Cold War Studies Program, Harvard University
Senior Fellow - Davis Center for Russian and Eurasian Studies, Harvard University

•   A predat la Harvard, Yale şi Brown. În calitate de cercetător a studiat, în mod nemijlocit, arhivele perioadei comuniste în Rusia, Germania, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Lituania, Letonia, Estonia și România, precum și arhive din țările vestice.

•   A publicat: "Soldier and State in Poland: Civil-Military Relations and Institutional Change After Communism", "The Collapse of the Soviet Union", "Crisis in the Communist World: The Soviet Union, the Warsaw Pact and Upheavals in Poland and Hungary"

•   Pe baza noilor evidențe descoperite în arhivele studiate, Mark Kramer pregătește o sinteză de proporții a istoriei nevăzute din spatele Cortinei de Fier - "From Dominance to Hegemony to Collapse: Soviet Policy in East-Central Europe, 1945–1991"

•   A tradus şi editat în limba engleză "The Black Book of Communism: Crimes, Terror, Repression"

CE SPUN ARHIVELE

„Nu vă întoarceţi la fantasmele lui Ceauşescu”

EVZ: Ce părere aveţi despre obiectificarea memoriei? Pentru că nu prea l-am înţeles, am început să vindem comunismul. Modifică asta felul în care vedem regimurile totalitare, transformând ideologia în ceva caricatural?
Mark Kramer: E o problemă, dar nu cred că e cea mai importantă. În niciun caz nu e un fenomen limitat. În America avem în februarie o sărbătoare, „Presidents day”. De obicei, în ziua respectivă dealerii de maşini organizează vânzări la preţuri reduse. Într-o astfel de împrejurare am văzut o reclamă într-un ziar care îi folosea pe Lenin şi KGB-ul într-o manieră extrem de „uşuratică”.

Mi s-a părut deranjant, numai dacă te gândeşti la milioanele de oameni care au suferit... Iar lucrurile nu se limitează aici: în Moscova există un restaurant KGB, în Georgia numele lui Stalin vinde anumite produse, chiar un mare producător de răcoritoare a folosit la un moment dat imaginea lui Mao Zedong.

Să înţeleg că aţi milita pentru eliminarea simbolurilor comuniste?
Vin dintr-o ţară liberală, în care dreptul oamenilor de a spune prostii e la fel de important. Sincer, nu sunt de acord cu interzicerea simbolurilor. Şi, poate vi se pare ciudat, dar nu sunt nici un suporter al eliminării simbolurilor naziste. Asta nu înseamnă că nu îi înţeleg pe nemţi, de exemplu. Îmi explic perfect de ce au interzis svastica. Pe de altă parte, cred că oamenii ar trebui lăsaţi să spună prostii, oricât de mari. În cazul regimurilor totalitare, ele pot fi contrazise foarte uşor.

Permiteţi-mi atunci să vă ofer o teorie despre revoluţia din 1989 care circulă în România. Ea ar suna cam aşa: evenimentele de acum douăzeci de ani s-au produs cu largul concurs al Uniunii Sovietice şi al spionilor săi. O contraziceţi sau nu?
Vedeţi, poate că şi acestea sunt reziduuri ale perioadei comuniste. Am un singur răspuns la acest argument: influenţa sovietică a fost marginală în desfăşurarea Revoluţiei române! Materialul de arhivă indică foarte clar că Gorbaciov nu-l plăcea pe Ceauşescu. Îl considera un dinozaur, un obstacol în calea schimbării. Dar Gorbaciov ar fi dorit în România un comunism reformat, iar Moscova pur şi simplu nu era în poziţia de a face ceva.

Prezenţa KGB în România era minimă, Ceauşescu se ocupase de acest aspect. Relaţiile sale cu Kremlinul erau dificile încă din 1968 şi îşi luase toate măsurile pentru a nu cădea pradă unor scenarii organizate de ruşi. În mod cert, asta ar fi zis astăzi şi Nicolae Ceauşescu, că evenimentele din decembrie 1989 au fost orchestrate de Uniunea Sovietică. Creditând astfel de teorii, nu faceţi decât să vă întoarceţi în anii ’60, la fantasmele lui Ceauşescu. O astfel de perspectivă contrazice toate evidenţele.

Întâlnirea de la Malta dintre Gorbaciov şi Bush din decembrie 1989 nu e o dovadă?
Discuţiile de acolo, pe care oricine le poate citi, nu indică absolut nimic. Ştiu teoriile apărute în 1990, că Washingtonul şi Moscova pregătiseră împreună răsturnarea regimurilor comuniste. Arhivele nu susţin deloc această optică. James Baker şi Valéry Giscard d'Estaing chiar i-au cerut lui Gorbaciov să trimită trupe în decembrie 1989, să stabilizeze situaţia.

Ceea ce Gorbaciov a refuzat să facă...
Şi cred că aici stă marea lui contribuţie la Revoluţia română, în faptul că n-a făcut nimic. E şi asta o artă! Iar în România, Moscovei îi era la îndemâna sa nu facă nimic, pentru că oricum nu avea pârghiile necesare pentru a interveni.

Presupunând că le-ar fi avut, de ce ar fi plantat Moscova seminţele propriei distrugeri? Pentru că nimeni nu poate nega faptul că schimbările din 1989 au determinat ulterior şi prăbuşirea URSS.
Uneori, oamenii reuşesc să mişte lucrurile într-o direcţie, după care totul se rostogoleşte dincolo de locul proiectat iniţial. Gorbaciov nu şi-a dorit prăbuşirea comunismului est-european. Merită însă credit pentru faptul că nu a intervenit pentru stoparea schimbărilor. Ar fi putut să o facă, încă nu era târziu în primăvara lui 1989. Dar nu s-a implicat, nu a utilizat forţa militară, deşi arhivele indică faptul că i s-a cerut acest lucru. Pentru asta merită celebrat astăzi: n-a făcut absolut nimic.
http://www.portalulrevolutiei.ro/forum/index.php?action=recent;start=40
Memorat
  • mercurie
  • Vizitator
Răspuns: ARICOLE DE PRESA
« Răspunde #354 : Iulie 03, 2010, 15:59:40 »

Comisia Tismaneanu ? Oameni buni, fratilor, tatal lui Tismaneanu a venit pe tancurile rusesti ! Astia sunt neam de KGB-sti ! Mai mult, Tismaneanu sta cu fundul in doua luntre - una KGB-sta, alta sionista, fiind evreu de origine si sustinator al unui asa zis holocaust in Romania. Este un mizerabil ! O vipera in sanul neamului ! Din pacate are sustinere guvernamentala.http://ro.altermedia.info/opinii/patapievici-si-tismaneanu_3824.html
Memorat
  • Mr. G
  • Hero Member
  • *****
  • Conectat Conectat
  • Mesaje: 2415
  • Vezi Profilul
Răspuns: ARICOLE DE PRESA
« Răspunde #355 : Iulie 04, 2010, 08:00:48 »

Ziua naţională a Statelor Unite ale Americii
 
În data de 4 Iulie, ţara condsiderată cea mai puternică de pe planetă îşi sărbătoreşte ziua naţională.
Statele Unite ale Americii este o ţară din America de Nord, situată între Canada, Mexic, Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. Este o republică federală, cu capitala la Washington, D.C.. Teritoriul Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafaţa României, măsurând peste 4.800 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) şi se întinde pe aproape 2.000 de kilometri de la graniţa canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).
 
Federaţia este alcătuită din 50 de state, dintre care 48 sunt state continentale (enclave), iar două state (Alaska şi Hawaii) sunt exclave, fiind situate în exteriorul teritoriului amintit. La aceste state se adaugă districtul federal Columbia, pământ federal obţinut prin donaţie, în proporţii egale, de către statele Maryland şi Virginia.
În 1776, cele 13 colonii şi-au declarat independenţa faţă de Marea Britanie Revoluţia Americană (1775 - 1783) şi au format Statele Unite.
Structura administrativă iniţială a ţării a fost o confederaţie, fondată în 1777 (în 1781 fiind ratificată baza sa) - Articles of Confederation. După dezbateri îndelungate, acest document a fost înlocuit de către Constituţia Statelor Unite ale Americii, în 1789, care a creat un sistem politic mai centralizat.
Secolul XX a fost uneori numit "Secolul American" din cauza influenţei exercitate de către această ţară asupra întregii lumi. Influenţa sa relativă a fost mare, în special datorită faptului că Europa, care, anterior, a fost cel mai important centru de influenţă, a suferit grav în ambele războaie mondiale.
Statele Unite a luptat în Primul şi Al Doilea Război Mondial de partea Aliaţilor. În perioada interbelică, cel mai important eveniment a fost Marea Depresie (1929 - 1939), efectul căreia a fost intensificat de Dust bowl, o secetă gravă. Ca şi restul lumii dezvoltate, SUA a ieşit din această criză economică în urma mobilizării pentru Al Doilea Război Mondial.
Războiul a adus pagube enorme majorităţii participanţilor la el, însă SUA a suferit relativ puţin din punct de vedere economic. În 1950, mai mult decât jumătate din economia globală (măsurată în PNB) se afla în SUA.
În Războiul Rece, SUA a fost un participant cheie în Războiul Coreean şi Războiul Vietnamez, şi, pe lângă URSS, a fost considerată una din cele două superputeri. Această perioadă a coincis cu o mare expansiune economică. Odată cu încetarea existenţei Uniunii Sovietice ca entitate juridică, SUA a devenit un centru mondial economic şi militar cu o pondere sporită.
În deceniul 1990 - 2000, Statele Unite au luat parte în mai multe misiuni de acţiuni de poliţie şi de menţinere a păcii, aşa cum ar fi cele din Kosovo, Haiti, Somalia, Liberia, şi Golful Persic.
După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, executate asupra complexului World Trade Center şi a Pentagon-ului de organizaţie terorista, Al-Qaida, condusă de Osama bin Laden, Statele Unite ale Americii, cu ajutorul a altor naţiuni, a declarat război contra terorismului, care a inclus acţiuni militare în Afganistan şi Irak.
Datorită condiţiilor naturale propice şi a sporului demografic, industria s-a dezvoltat într-un ritm rapid, ceea ce a permis SUA să ocupe o poziţie de frunte pe arena internaţională. Totodată, statul este considerat simbolul economiei libere de piaţă. Datorită abundenţei bogăţiilor naturale (cărbune, petrol, gaze naturale, hidroenergie), el este mai puţin dependent de importul de energie decât majoritatea celorlaltor state industrializate. Un alt avantaj al său îl constituie culturile agricole: America este privită drept grânarul globului, iar o parte importantă a producţiei agricole este exportată în lumea întreagă.
Guvernul federal american, numit Administraţie, este condus de Preşedintele Statelor Unite. Preşedintele este ales o dată la 4 ani, aceeaşi persoană putând ocupa maximum 2 mandate. Deciziile executive sunt luate de preşedinte, iar membrii cabinetului sunt oficial consideraţi consilieri ai preşedintelui pe domeniile legate de responsbilităţile oficiilor lor. Cabinetul include Vice-preşedintele şi 15 şefi ai departementelor executive. Aceştia sunt Secretarii pentru Agricultură, Comerţ, Apărare, Educaţie, Energie, Sănătate şi servicii umane, Securitatea patriei, Locuinţe şi dezvoltare urbană, Interne, Muncă, de Stat, Transport, Finanţe, Afacerile veteranilor, şi Justiţie.
Statele Unite ale Americii este un stat federal. Fiecare stat deţine suveranitate legală, are propriul parlament (în general numit adunare - assembly), adesea bicameral, guvernator ales prin vot direct de populaţia statului, guvern condus de acesta şi sistem juridic propriu, inclusiv curte supremă de justiţie.
Relaţii bilaterale România - Statele Unite ale Americii
130 de relatii diplomaice bilaterale Romania-SUA
Romania si Statele Unite celebreaza, pe 14 iunie 2010, 130 de ani de relatii diplomatice bilaterale.
Pentru marcarea evenimentului, Ministerul Afacerilor Externe, in colaborare cu Ambasada SUA, va organiza la sediul Academiei Romane o Sesiune Aniversara de
comunicari stiintifice, precum si o expozitie de documente diplomatice relevante
pentru istoria relatiilor romano-americane, se precizeaza intr-un comunicat MAE.
La eveniment vor participa secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, E.S. dl. ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Mark Gitenstein, membri ai corpului diplomatic, istorici si academicieni.
"Evolutiile recente din relatia bilaterala imprima o calitate superioara
Parteneriatului Strategic dintre Romania si SUA, contribuind la aprofundarea si
substantierea suplimentara a acestuia. Dorinta comuna de consolidare si extindere a
Parteneriatului Strategic, prin intensificarea cooperarii bilaterale intr-o arie
larga de domenii - politic, militar/de aparare, economic, cercetare, tehnologie,
stiinta si educatie, contacte people-to-people", a reiesit din discutiile purtate recent, la Washington, de ministrul Afacerilor Externe al Romaniei, Teodor Baconschi, cu inalti oficiali americani.
Romania si Statele Unite ale Americii au stabilit relatii diplomatice la 14 iunie
1880, la nivel de agentie diplomatica, pentru ca doua luni mai tarziu acestea sa fie
ridicate la nivel de legatie.
Relatiile diplomatice au fost intrerupte la 12 decembrie 1941 si au fost reluate, la 7 februarie 1946, la nivel de legatie. La 1 iunie 1964, relatiile diplomatice dintre cele doua tari au fost ridicate la nivel de ambasada.
Ca urmare a obtinerii independentei totale a Romaniei in 1878, secretarul de stat al
SUA, W. M. Evarts, a ridicat nivelul de reprezentare a Americii la Bucuresti la
rangul de legatie, numindu-l pe Eugene Schuyler in calitate de agent diplomatic si
consul general, la 2/14 iunie 1880.
La 18 noiembrie 1880, la Washington, in fata presedintelui S.U.A. Rutherford B.
Hayes, a fost notificata dobandirea si recunoasterea internationala a independentei
Romaniei, de catre trimisul special al principelui Carol, colonelul Sergiu Voinescu.
Misiunea trimisului Sergiu Voinescu a reprezentat, in fapt, prima misiune
diplomatica a unui roman in S.U.A., acesta fiind primul diplomat roman primit
oficial de presedintele S.U.A.

Memorat
  • Mr. G
  • Hero Member
  • *****
  • Conectat Conectat
  • Mesaje: 2415
  • Vezi Profilul
Răspuns: ARICOLE DE PRESA
« Răspunde #356 : Iulie 04, 2010, 08:02:08 »

Ziua Naţională a Franţei
Pe 14 Iulie, Franţa îşi serbeaza ziua naţională. Ea sărbătoreşte cucerirea Bastiliei de către revoluţionari, în 1789.
Franţa, oficial Republica Franceză, este o ţară situată în Europa de Vest, dar care cuprinde şi diverse insule şi teritorii situate pe alte continente.

Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul.
Franţa este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro şi a Spaţiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de securitate ONU. Face parte şi din Uniunea Latină, Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi din G8.
Republica Franceză este un stat unitar fiind o democraţie organizată ca o republică semi-prezidenţială. Este o naţiune dezvoltată având cea de-a cincea economie mondială în 2008. Valorile pe care aceasta le apără şi de care se simte foarte ataşată sunt exprimate în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului.

Numele de Franţa provine de la denumirea latină Francia care înseamnă tărâmul Francilor. Francia desemna la origine o regiune din nordul Europei, populată, sau mai degrabă dominată de către poporul războinic germanic ce se numeau ei înşişi Franci. Astfel, Francia la origine nu avea o conotaţie geo-politică, ci mai mult geografică sau sociologică, similară cu termenele actuale Maghreb sau Balcani.

Prezenţa umană pe actualul teritoriu al Franţei datează încă de acum 1.800.000 de ani. De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de culturi, printre cele mai cunoscute fiind cea de la Lascaux, fiind datată la 15.000 de ani î.Hr. Neoliticul apare cu 7.000 de ani î.Hr., iar la începutul secolului al IX-lea î.Hr. în regiune apar galii, un trib de origine celtică.
Frontierele Franţei moderne se suprapun aproape perfect cu cele ale vechiului teritoriu al Galiei, locuit de către gali. Galia a fost cucerită de către romani în secolul I î.Hr. aici dezvoltându-se o cultură galo-romană prosperă ce a adus Franţei un aport important de cultură latină.
Creştinismul a prins de asemenea rădăcini în secolele al II-lea şi al III-lea d.Hr.
Dificultăţile financiare, refuzul reformelor şi nerăbdarea poporului au condus la Revoluţia Franceză între 1789 şi 1799. Acest episod naşte în primul rând Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului şi duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate şi fraternitate. Monarhia absolutistă a luat sfârşit fiind înlocuită de una parlamentară la 3-14 septembrie 1789 care la rândul ei s-a încheiat la 10 august 1792.

Prima Republică a luat fiinţă la 21 septembrie 1792, prin editarea Constituţiei anului I avînd la conducere un guvern revoluţionar. La 22 august 1795 Constituţia celui de-al III-lea an a instaurat Directoratul, înlocuit prin Constituţia celui de-al VIII-lea an, 13 decembrie 1799 de către Consulat. Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat fiinţă primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. Acesta, în urma campaniilor sale militare a reuşit să controleze cea mai mare parte din Europa, puterea fiindu-i însă consumată de războaiele purtate cu Marea Britanie, Prusia, Austria şi Rusia.
Episodul se încheie în anul 1815 cu revenirea pe tron a Burbonilor.
În ciuda unei tentative de monarhie constituţională odată cu restaurarea monarhiei în 1815, tensiunile acumulate în timpul domniilor lui Ludovic al XVIII-lea şi apoi în timpul lui Carol al X-lea au condus la Revoluţia din 1830 în urma căreia Ludovic-Filip I, dintr-o ramură inferioară a familiei Burbonilor, a fost instaurat ca nou monarh şi era susţinut de burghezie. Opoziţia din partea suporterilor ramurii principale a familiei Burbonilor, a Bonapartiştilor şi a republicanilor a dus la Revoluţia franceză de la 1848 ce a instaurat un regim prezidenţial, a doua republică franceză.

În data de 2 decembrie 1851, preşedintele republicii, Louis-Napoléon Bonaparte, nepotul lui Napoleon Bonaparte, organizează o lovitură de stat în urma căreia este numit împărat sub titlul de Napoleon al III-lea. În timpul celui de-al doilea imperiu, Franţa cunoaşte o dezvoltare industrială puternică, bazată pe o economie liberală. În planul politicii externe, Franţa îşi asigură susţinearea din partea Regatului Unit în urma Războiului Crimeii ce îi permite să îşi alipească regiuni din Piemont (Nisa şi Savoia). În ciuda acestui fapt, unele acţiuni ale regimului îi aduc numeroşi opozanţi interni şi externi, iar decizia de a se angaja într-un război contra Prusiei, în 1870, a dus la căderea Imperiului în urma Bătăliei de la Sedan. Pierderea regiunilor Alsacia şi Lorena precum şi numeroasele indemnităţi cerute de către nou formatul Imperiu German au creat un resentiment naţional puternic.
În urma celui de al doilea război mondial, din data de 27 octombrie 1946 intră în vigoare cea de-A Patra Republică Franceză fondată după principiile celei de a treia republici. Instabilitatea guvernamentală datorată regimului puternic parlamentar cu un număr mare de partide precum şi problemele din Imperiul Colonial sub forma războaielor din Indochina şi din Algeria au condus la o criză ce a necesitat schimbarea constituţiei. În ciuda aceste instabilităţi şi a schimbărilor frecvente de guverne, Franţa a manifestat o coerenţă puternică în ceea ce a însemnat construcţia europeană, fiind printre principalii susţinători ai Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului şi apoi a Tratatului de la Roma ce a pus bazele Pieţei Comune. De asemenea dezvoltarea industriei nucleare a permis Franţei să desfăşoare o politică independentă în anii 1960.
Constituţia celei de-a cincea republici franceze din 1958, redactată sub influenţa lui Charles de Gaulle pune bazele unui sistem parlamentar ce se va dovedi mai stabil decât precedentul. Ulterior constituţia este modificată şi puterile preşedintelui sunt sporite astfel încât republica este considerată ca fiind semi-prezidenţială. Revoltele din mai 1968 au avut importante consecinţe asupra situaţiei social-economice şi culturale din Franţa. Din anii 1950 reconcilierea şi apoi cooperarea cu Germania i-au permis Franţei să joace un rol important în cadrul construcţiei europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constituţional European în mai 2005, fiind considerată o ţară partizană conceptului de o Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic.

Politica externă a Franţei a fost puternic influenţată de caracterul de membru fondator al Uniunii Europene. De asemenea, Franţa este o membră activă în numeroase organisme internaţionale: Naţiunile Unite, OTAN, Organizaţia Mondială a Comerţului, Secretariatul Comunităţii Pacificului şi a Comisiei Oceanului Indian.

Este, de asemenea, membru asociat al Asociaţiei Statelor Caraibeene şi principalul membru al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. Găzduieşte sedii ale următoarelor organizaţii internaţionale: Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, UNESCO, Interpol şi Biroul Internaţional pentru Greutăţi şi Măsuri.

Franţa este una dintre cele cinci ţări recunoscute oficial ca "State posesoare de arme nucleare" prin Tratatul de neproliferare nucleară, cu 350 ogive nucleare fiind a treia putere nucleară. Împreună cu armata Regatului Unit, armata franceză este una dintre cele mai dotate din punct de vedere financiar armate din Europa, împreună cele două ţări reprezentând 40% din cheltuielile militare ale UE. Franţa consacră armatei 2,5 % din PIB (un buget de 38 miliarde de Euro în 2006), în timp ce majoritate ţărilor UE consacră doar 1,5 % din PIB, conform datelor OTAN.

Sursa: Wikipedia
 
Autor : ---
Data publicării: 14 Iul 2009 - 00:45
Memorat
Răspuns: ARICOLE DE PRESA
« Răspunde #357 : Iulie 05, 2010, 23:07:07 »

www.adevarul.ro/international/europa/Bronislaw_Komorowski_a_castigat_alegerile_prezidentialele_in_Polonia_-_exit-poll_0_292171184.html
Duminică, 4 iul 2010


Bronislaw Komorowski a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia

Mihaela Stoica  Duminică 4 iul 2010 ADEVARUL

Candidatul liberal Bronislaw Komorowski
Candidatul formaţiunii liberale Platforma Civică, Bronislaw Komorowski, a obţinut 53,1 la sută din voturi la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Polonia, potrivit exit-pollului TNS OBOP, dat publicităţii după închiderea urnelor, relatează AFP.
Rivalul său, candidatul partidului PiS, Jaroslaw Kaczynski, a obţinut 46,9% din voturi.
Circa 31 de milioane de polonezi au fost aşteptaţi duminică la urne pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în care s-au confruntat liberalul Bronislaw Komorowski şi conservatorul Jaroslaw Kaczynski.

Alegerile prezidenţiale anticipate au fost convocate după moartea preşedintelui Lech Kaczynski, într-un accident de avion produs în data de 10 aprilie în Rusia.

Un alt sondaj la ieşirea de la urne, realizat de SMG KRC, îl creditează pe Komorowski cu 51,1%% din sufragii, iar pe Kaczynski cu 48,9%, în timp  ce un al treilea, realizat de insitutul Homo Homini, anunţă cu preşedintele interimar a obţinut 53,1 %, iar rivalul său conservator 46,9%.

Bronisław Komorowski, fiu de conte
Născut la 4 aprilie 1952, Bronisław Komorowski este fiul contelului Leon Komorow, a cărui familiei provenea din nordul Lituaniei.

În anii '80, în timpul regimului comunist, el a avut un rol important în rândul opoziţiei democrate a ţării şi a fost interogat pentru activităţile sale, în baza legii marţiale impuse în 1981.

Candidatura sa la alegerile prezidenţiale a fost susţinută de Lech Walesa, liderul sindicatului Solidaritatea.

Komorowski este în prezent vicepreşedintele partidului Platforma Civică, iar din noiembrie 2007 a fost preşedinte al Parlamentului de la Varşovia. După moartea lui Lech Kaczynski,  Bronislaw Komorowski, preşedintele Parlamentului, a preluat interimatul la preşedenţia Poloniei.

Articol primit pe adresa noastra de la domnul Gheorghe Vasile din Bucuresti.
Memorat
Răspuns: ARICOLE DE PRESA
« Răspunde #358 : Iulie 16, 2010, 07:44:10 »
Memorat
  • leo
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 719
  • Vezi Profilul
Răspuns: ARICOLE DE PRESA
« Răspunde #359 : Iulie 19, 2010, 09:22:28 »

Evenimentul Zilei relatează despre contestarea în justiţie a adeverinţei CNSAS despre Gelu Voican Voiculescu iulie 17, 2010
Înscris în: Securitatea,justiţie
Tags: Asociaţia Victimelor Mineriadelor, CNSAS, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Evenimentul Zilei, Gelu Voican Voiculescu, Gregorian Bivolaru, Mihai Rapcea, Mirela Corlăţan, MISA, Viorel Ene, yoga
1 Votes

Scriam în 5 iulie că decizia CNSAS legată de Gelu Voican Voiculescu (fost viceprimministru în guvernul FSN instalat imediat după revoluţie), prin care se stabilea că acesta, deşi a dat informaţii securităţii (despre yoghinul Gregorian Bivolaru), nu poate fi considerat colaborator al securităţii, a fost atacată în instanţă din 2 părţi diferite (linc).

Unul dintre cei care au depus contestaţie la decizia CNSAS sînt chiar eu, iar textul contestaţiei l-am prezentat deja (linc). O a 2-a contestaţie a fost depusă de Asociaţia Victimelor Mineriadelor (preşedinte Viorel Ene) şi Asociaţia “Adevăr şi Dreptate” (vicepreşedinte Mihai Rapcea).

Evenimentul Zilei din 15 iulie 2010 preia ştirea despre cele 2 contestaţii împotriva deciziei CNSAS, în articolul “Membrii MISA, martori împotriva lui Voican” (linc) de Mirela Corlăţan. Aflu din acest articol că Mihai Rapcea şi Viorel Ene intenţionează să aducă ca martori în instanţă pe yoghinii care au fost arestaţi în 1984 împreună cu Bivolaru, pentru că participau la un curs de yoga ţinut de acesta:

Cea mai grea piesă a “acuzării” o vor reprezenta însă, susţin autorii contestaţiei, mai mulţi yoghini care au fost martorii şi victimele descinderii din 1983, în timpul şedinţei organizate de Bivolaru.

“Unul dintre participanţi şi-a pierdut doi dinţi în bătaia pe care a luat-o atunci. A fost arestat în timp ce Voican, îmbrăcat într-o geacă neagră din piele, le striga miliţienilor să-i fotografieze, să-i surprindă în poziţii de yoga”, spune avocatul Mihai Rapcea, vicepreşedintele Asociaţiei “Adevăr şi Dreptate”. (…)

Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, spune că, în afară de Bivolaru, îi va aduce în instanţă pe toţi ceilalţi 17 yoghini care au fost arestaţi în 1983. “Unii sînt membri MISA acum, alţii nu”, declară Ene.

Deasemenea, sînt pomenite şi unele din argumentele folosite în contestaţia mea:

În cea de-a doua contestaţie, depusă de revoluţionarul timişorean Marius Mioc se invocă “planul de măsuri pentru compromiterea lui Gregorian Bivolaru” făcut de Voiculescu Securităţii, constînd în “trimiterea acestuia la muncă forţată”.

De asemenea, Mioc îşi mai argumentează contestaţia prin votul Colegiului CNSAS în acest caz, care ar fi fost “viciat de interese politice”.
Memorat
Pagini: 1 ... 22 23 [24] 25 26 ... 1007
Schimbă forumul: