Portalul Revolutiei

Tismăneanu vrea desfiinţarea Institutului Revoluţiei  martie 17, 2010
Înscris în: Institutul Revoluţiei, revoluţia română din 1989 — mariusmioc @ 8:00 am
Tags: Cazimir Ionescu, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Berindei, Dinu Zamfirescu, Emilian Vasile Cutean, Evenimentul Zilei, Institutul Revoluţiei Române, Ion Iliescu, Marius Oprea, Puiu Haşoti, Traian Băsescu, Vlad Stoicescu, Vladimir Tismăneanu
Rate This

Quantcast


Vladimir Tismăneanu doreşte unificarea tuturor institutelor de cercetare a comunismului românesc, ne anunţă Vlad Stoicescu într-un articol din Evenimentul Zilei din 17 martie 2010 (linc).

După unificarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (care fusese condus de Marius Oprea) cu Institutul pentru Memoria Exilului Românesc (care fusese condus de Dinu Zamfirescu), rezultînd IICCMER, Vladimir Tismăneanu propune integrarea în acest institut şi a Institutului Revoluţiei Române, condus de Ion Iliescu.

Trebuie spus că părerea lui Tismăneanu, conform căreia nu se justifică mai multe institute avînd cam acelaşi obiect de activitate – istoria recentă – coincide oarecum cu propria mea părere, pe care mi-am exprimat-o în 2005 în articolul Mieii blînzi ai istoriografiei româneşti (linc).

Spre deosebire de celelalte două institute deja comasate, şi care fuseseră înfiinţate prin hotărîre de guvern, deci au putut fi desfiinţate/comasate tot prin hotărîre de guvern, Institutul Revoluţiei Române a fost înfiinţat printr-o lege, deci numai parlamentul îl poate desfiinţa.

Sistemul de pînă acum a fost ca fiecare om politic cu funcţie importantă să-şi creeze propriul organism de cercetare a istoriei. Am avut astfel Comisia Prezidenţială condusă de Tismăneanu, cu membri numiţi personal de Traian Băsescu, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului cu conducere numită de fostul primministru Călin Popescu Tăriceanu şi Institutul Revoluţiei cu conducere numită de Ion Iliescu. Nu cred că e un sistem bun.

Institutul Revoluţiei Române s-a înfiinţat prin legea 556/2004, chiar la sfîrşitul mandatului lui Ion Iliescu. Acesta a numit integral “colegiul naţional” al institutului, iar acel colegiu naţional a  numit Consiliul Ştiinţific. Cred că este o formulă nefericită, căci Ion Iliescu şi faptele sale trebuie să fie obiect de studiu pentru acest institut, or nu se poate face un studiu obiectiv cînd însuşi Ion Iliescu e preşedintele institutului şi a numit întreaga conducere a acestuia. Partizanatul respectivului institut s-a manifestat vizibil. De pildă, atunci cînd o scrisoare din 1989 a lui Ion Iliescu de care nu auzise nimeni timp de 20 de ani a fost declarată “document al revoluţiei” (“Caietele Revoluţiei” nr. 1/2009). Alte semne de întrebare legate de IRR apar ca urmare a componenţei Colegiului Naţional, unde sînt membri persoane cu activitate diversionistă în timpul revoluţiei (Cazimir Ionescu, de pildă, care spunea că oraşul Piteşti e în primejdie să dispară de pe harta ţării – linc) şi oameni condamnaţi penal (Emilian Vasile Cutean – linc – condamnarea nu e definitivă, apelul fiind în curs de judecare). La conducerea Consiliului Ştiinţific al IRR se află un informator dovedit al securităţii – Dan Berindei (linc). Fără a generaliza, observ că deseori IRR a publicat materiale de calitate îndoielnică, semnalate uneori pe acest blog.

Este oportun gestul profesorului Tismăneanu de a-şi anunţa disponibilitatea de a se retrage de la conducerea Consiliului Ştiinţific al unui eventual institut unificat de studiere a perioadei comuniste. Astfel sînt îndepărtate bănuielile că dumnealui ar dori să instituie un monopol pe anticomunismul românesc. Personal, cred că un asemenea institut trebuie scos de sub influenţe politice, nu trebuie să mai avem institute sau comisii ale lui Băsescu, Tăriceanu sau Iliescu, ci un institut apolitic. Nu trebuie să înlocuim o conducere numită de Iliescu cu una numită de Boc şi care va fi iar schimbată după următoarele alegeri de cine va fi la putere atunci. Asta dacă chiar avem nevoie de un institut guvernamental de cercetare a perioadei comuniste, căci cercetarea istorică se poate face şi de catedrele de istorie ale diferitelor universităţi din ţară.

Amintesc că desfiinţarea Institutului Revoluţiei a mai fost propusă în 2006 de senatorul PNL Puiu Haşoti (linc), cu o argumentaţie asemănătoare cu cea folosită de mine în 2005 (linc) şi de Tismăneanu acum – respectiv că există prea multe institute cu aceeaşi tematică. Propunerea a primit aviz favorabil la comisiile parlamentare, dar cînd să fie votată în plen Haşoti şi-a retras-o spunînd că nu vrea să-l şicaneze pe Ion Iliescu (linc). Cu alte cuvinte, domnul Haşoti nu făcea propuneri legislative călăuzit de interesul naţional, ci de dorinţa de şicanare a unor adversari politici, dorinţă care a dispărut în momentul apropierii politice a PNL de PSD.

Citeşte, pe acest blog, comentarii la activitatea Institutului Revoluţiei:

- Clio 1989 – revistă de nivel academic?
- Institutul Revoluţiei contra Comisiei Tismăneanu
- Ion Iliescu, dizidenţă descoperită după 20 de ani
- Iarăşi despre “dizidenţa” lui Iliescu şi pretinsa exclusivitate a Jurnalului Naţional
- Un document care se cere publicat: Şedinţa organizaţiei PCR de la Editura Tehnică consacrată congresului al 14-lea
- Scrisoarea pierdută a lui Ion Iliescu şi observaţiile lui Vladimir Tismăneanu
- Institutul Revoluţiei Române, între cercetare istorică şi militantism

http://ziarero.realitatea.net/1268833673-Revolutionarii_vor_primi_documente_declasificate_provenite_de_la_MApN_si_STS

Samoşchin: “Cartianu minte de îngheaţă apele”. Evacuarea sovieticilor din Bucureşti în decembrie 1989. martie 18, 2010
Înscris în: jurnalistica din România, revoluţia română din 1989 —
Tags: 1989, Alex Mihai Stoenescu, Alexei Ustinov, Andrei Leonov, B1TV, decembrie 1989, Florea Ceauşescu, FSB, Grigore Cartianu, Iulian Ciocan, Iuri Belov, KGB, Liviu Rebreanu, Pravda, Radu Moraru, revoluţia din 1989, revoluţia română, Serghei Jelezneak, Viaceslav Samoşchin, Viktor Ustinov, Vladimir Medvedenko, ziarul Adevărul

"Pravda" din 24 decembrie 1989 publică comunicatul agenţiei TASS în care se cere imperativ să nu mai fie pusă în primejdie viaţa oamenilor sovietici din Bucureşti

În 3 decembrie 2009 prezentam pe acest blog cele publicate de ziarul moscovit “Pravda” din 24 decembrie 1989 despre revoluţia română (linc). Printre altele, ziarul sovietic publica şi un comunicat al agenţiei oficiale de presă sovietice TASS, în care se pomenea faptul că viaţa oamenilor sovietici din Bucureşti este în primejdie.

Declaraţia Agenţiei de presă TASS

Din Bucureşti parvin ştiri îngrijorătoare care confirmă că în unele cartiere ale oraşului au loc ciocniri armate. Grupuri de adversari ai transformărilor începute în ţară au atacat clădirea televiziunii române în care se află membrii consiliului Frontului Salvării Naţionale. În urma acţiunilor acestor unităţi militare, zona luptelor a cuprins şi blocul de locuinţe în care stau familiile colaboratorilor reprezentanţei comerciale sovietice. Indivizi înarmaţi au pătruns în clădirea din care au deschis un foc intens. În clădire au izbucnit incendii; viaţa oamenilor sovietici, femei şi copii, e în mare pericol.

Soarta cetăţenilor sovietici îi îngrijorează pe cei din Uniunea Sovietică. Le cerem celor care au declanşat aceste acţiuni ce pun în pericol viaţa oamenilor sovietici să renunţe la ele imediat.

(tălmăcire: Iulian Ciocan, de la secţia moldovenească a radio Europa Liberă)

Explicam la acea vreme că lîngă Televiziune exista un bloc care, de ani de zile, era repartizat cetăţenilor sovietici şi care a ajuns în zona luptelor “antiteroriste”, motiv pentru care ambasada sovietică a organizat evacuarea locatarilor şi făgăduiam cititorilor acestui blog că voi trata subiectul mai pe larg. N-am avut vreme să-mi ţin această făgăduială, fiindcă nu s-a găsit încă tălmaci pentru articolele din presa rusă pe acest subiect (eu nu vorbesc ruseşte), dar ideea nu a fost abandonată. Nici n-am considerat problema prea urgentă, după ce 20 de ani nimeni în România nu dăduse importanţă evacuării sovieticilor din Bucureşti.

Iată însă că această temă a fost discutată recent la emisiunea “Naşul” de la B1TV şi de ziarul “Adevărul”. În articolul “Schema preluării puterii de către KGB, la “Naşul” (linc) din “Adevărul” din 15 martie 2010 sînt reproduse cuvintele lui Alex Mihai Stoenescu:

    Blocul sovietic a fost evacuat încă din 9 decembrie 1989

    În 9 decembrie 1989 din acest bloc au fost evacuate familiile reprezentanţei sovietice. Femeile şi copiii, cu bagaje, mobilă, cu tot s-au mutat din clădire. În timpul evenimentelor, o subunitate a armatei române a fost trimisă să cerceteze clădirea întrucît se trăgea din ea.

Spunîndu-se că evacuarea a avut loc înainte de revoluţie, în 9 decembrie 1989, se sugerează astfel că sovieticii ştiau ce va urma, o dovadă că revoluţia a fost un complot sovietic, teză dragă lui Stoenescu.

Grigore Cartianu a adăugat:

    La Televiziunea Română s-a tras din cîteva vile din apropiere unde aveau acces anumiţi securişti vînduţi. Dar s-a tras mai ales din blocul sovietic, aflat în apropiere de Piaţa Charles de Gaulle, zona Aviatorilor, din Capitală”.

Viaceslav Samoşchin, traducătorul în ruseşte a unor cărţi de Florea Ceauşescu şi Liviu Rebreanu

Am trimis un e-mail lui Viaceslav Samoşchin, jurnalist şi scriitor rus care din 1989 locuieşte la Bucureşti. Domnul Samoşchin a fost şi este corespondent la Bucureşti pentru diferite publicaţii ruseşti, fiind cunoscut şi în calitate de traducător în limba rusă a unor cărţi ale lui Florea Ceauşescu (fratele dictatorului) şi Liviu Rebreanu. L-am rugat pe domnul Samoşchin să comenteze dezvăluirile ziarului “Adevărul”. Iată ce mi-a răspuns dînsul (tot prin e-mail):

Acest Cartianu minte de îngheaţă apele. N-am mai văzut aşa ceva.
Cetăţeni sovietici au fost evacuaţi din blocul acela la 23 decembrie 1989, după ce armata a facut zob din clădirea aceasta, în momentele acelea toţi locuitorii blocului aflîndu-se în subsolul clădirii. Spre seara acelei zile de 23 decembrie toţi au fost mutaţi în clădirea ambasadei unde i-am găsit în seara aceea şi am vorbit cu unii dintre ei pe care îi cunoşteam. În aceeaşi seară a fost întreprinsă prima încercare de evacuare a femeilor şi copiilor cu autocarul în direcţia Gării de Nord. Şi eu, împreună cu familia mea (soţia şi doi copii) mă aflam în autocar. Însă în momentul în care am ajuns la Gara de Nord, prin Calea Griviţei, au început să tragă “teroriştii” şi soldaţii care au fost prin zonă ne-au recomandat să ne retragem la Ambasadă. Abia peste 24 de ore evacuarea s-a reuşit şi eu iar am condus în autocar familia mea la gară. Trenul a plecat undeva la ora 23:00, deci la 24 decembrie si nu la 9 decembrie (…).
Despre evacuare s-a scris în presă, am scris şi eu – ca martor ocular - de pildă, la “Literaturnaia Gazeta” din 27 decembrie 1989. Dar telereportaj amănunţit a transmis principalul canal TV de atunci al URSS, TV Central. Autorul reportajului este colegul meu Serghei Jelezneak care a fost atunci corespondent permanent al TV sovietic, împreună cu cameramanul Andrei Leonov. De altfel, despre trenul cu cei evacuaţi, adică femei şi copii, s-a dat reportaj prin TV-ul Central şi de la gara de la Chişinău. Trenul cu evacuaţii a fost însoţit de Vladimir Medvedenko, care răspundea la ambasadă pentru problemele de securitate (el a murit aici în urmă cu trei ani, tot a lucrat la ambasadă şi a fost reprezentant oficial al FSB (omologul SRI).

Într-un al doilea e-mail domnul Samoşchin a revenit cu următoarele precizări:
Reportaje [despre evacuare] au dat corespondenţii Televiziunii Centrale Sovietice. În materialul meu din Literaturnaia Gazeta despre aceasta a fost doar o menţiune, de genul: Ambasada Sovietică a fost arhiaglomerată de membrii de familii ale lucrătorilor reprezentanţelor sovietice din România. Şi că printre ei au fost şi răniţi.
Deci, o mare parte dintre ei proveneau tocmai de la blocul din Piaţa de Gaulle. Unele dintre acele persoane mai lucrează şi astăzi la Bucureşti. Unul dintre ele, Iuri Belov (cel care a fost rănit în ziua de 23 decembrie la mînă, cînd a încercat să iasă din clădire ca să-şi vadă ce-i cu maşina lui parcată pe Bd. Aviatorilor) pînă nu demult a lucrat la Bucureşti sau la Ploieşti, la compania “Lukoil”. Poate că şi astăzi e aici. Ceilalţi doi, Viktor Ustinov şi fiul lui Alexei azi reprezintă la Bucureşti o firmă rusească de echipament energetic şi se ocupă de modernizarea unui bloc energetic de la Centrala Mintia-Deva.
Poate că despre evacuare au scris mai amănunţit corespondenţii ziarelor Pravda şi Izvestia. Colecţiile acestor ziare – sînt sigur că se află la Biblioteca Academiei şi ar putea fi consultate. În general, vă spun, în acele zile am urmărit evenimentele din ţară, adică ce se întîmplă cu România şi românii şi mai puţin ne-am etalat problemele, adică a cetăţenilor sovietici, deşi aceste probleme după cum ştiţi dvs. au existat. (…)
Domnii Ustinov, Victor şi Alexei ar putea fi contactaţi pentru un eventual interviu cu ei - ca mincinoşii gen Cartianu sau Stoenescu să fie îngropaţi pe viu încă o dată în delirurile şi născocirile lor.

Problema aceasta a evacuării cetăţenilor sovietici din Bucureşti rămîne în atenţia mea. Precum am făgăduit în 3 decembrie 2009, în viitor voi prezenta pe acest blog articole din presa sovietică care descriu respectiva evacuare.

Mai citeşte:
- Viaceslav Samoşchin: În 1989 Ceauşescu se adresase conducerii sovietice cu rugămintea de a creşte numărul turiştilor sovietici care vizitează România
- Iliescu apare, măcelul dispare – diversiuni ale ziarului “Adevărul”
- Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax
- Mircea Druc: Cînd am venit la Bucureşti m-a şocat teama patologică faţă de ruşi
- Minciuni neruşinate (şi plagiat) la ziarul “Adevărul”
- Gulgute proaspete ale lui Stănculescu, la B1TV şi în ziarul “Adevărul”
- Psihoza turiştilor sovietici, similară cu cea despre terorişti răspîndită în 1989
- “Prejudecăţile birocratice ale lui Alex Stoenescu” – comentariu la primul volum al acestuia despre revoluţie – “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (I)”, Editura Rao Bucureşti, 2004.
- “Securitatea în revoluţia din 1989, după părerea lui Alex Stoenescu” – comentariu la capitolul “Departamentul Securităţii Statului la începutul revoluţiei” din “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (II)”, Editura Rao Bucureşti, 2005.
- Greşita distincţie a lui Alex Stoenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (I) – prima parte a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005).
- Greşita distincţie a lui Alex Stonenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (2) – a 2-a partea a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005).
- Căderea lui Ceauşescu, văzută de Alex Stoenescu – Comentariu la partea legată de căderea lui Ceauşescu din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005).
- Cică Măgureanu a scris o carte cu dezvăluiri supărătoare pentru Iliescu – comentariu la cartea “De la regimul comunist la regimul Iliescu. Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu” (Editura Rao 2008).
- Eroul anticomunist Sorin Ovidiu Vîntu – comentariu la un capitol al cărţii “Interviuri despre revoluţie” de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2004).

Caritasul lui Vanghelie: primarul vrea pe magazinul Bucuresti de trei ori mai mult decat a dat

Ondine Ghergut  Joi, 18 Martie 2010
 
Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, cere de la statul roman o despagubire de 3,750 milioane euro pentru magazinul "Bucuresti", adica de trei ori mai mult decat a platit el. Imobilul a fost retrocedat fostilor proprietari.

Marian Vanghelie a cumparat magazinul "Bucuresti" de la AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) pe ascuns, in septembrie 2003, pe numele varului sau Mircea Sorin Niculae, seful pietelor din sectorul 5 al Capitalei. Atunci, el nu si-a inscris noua proprietate pe declaratia de avere. Dupa un scandal de presa, Vanghelie a recunoscut ca este proprietarul magazinului, alaturi de rudele sale. Parchetul Curtii de Apel Bucuresti a inceput o ancheta, ingropata insa in uitare. Pretul platit pe magazin a fost de 4.085.367,95 lei, adica mai putin de 1,2 milioane euro (1 euro valora 3,7121 lei). Potrivit unor surse din AVAS, magazinul "Bucuresti" nu trebuia vandut, deoarece "procesul de revendicare se afla in ultima faza de judecata la Inalta Curte de Casatie si Justitie si se stia ca mostenitorii – descendenti directi ai fostului proprietar, Bucur Bunescu – vor castiga in instanta.
 
In plus, mostenitorii au trimis si notificari pentru a stopa privatizarea". Cu toate acestea, fosta conducere a AVAS, reprezentata de pesedistul Ovidiu Musetescu, s-a grabit sa vanda magazinul. "S-a sperat ca vanzarea magazinului va impiedica retrocedarea in natura catre mostenitori. S-a mizat pe faptul ca fostii proprietari vor fi despagubiti de stat cu sume derizorii, asa cum s-a practicat o vreme, iar Vanghelie ramanea cu magazinul cu sase etaje, situat in centrul Capitalei", spun sursele noastre.
Privatizarea s-a facut prin negociere pe baza de oferta. Clauzele privatizarii magazinului "Bucuresti" erau insa secrete, dupa cum ne declara in 2004 Adriana Tran, directorul Directiei de comunicare din AVAS. Cea mai bine pazita clauza a fost aceea care ii garanta lui Vanghelie "recuperarea pierderilor" in cazul – pe atunci, putin probabil – in care mostenitorii fostului proprietar ar fi castigat magazinul prin instantele de judecata.

Cumparatorul "a fost vigilent"
Dupa privatizare, avocatii noului proprietar, respectiv Vanghelie, s-au folosit de tot felul de chichite juridice care au intarziat pronuntarea verdictului aproape sase ani, timp in care magazinul "Bucuresti" a ajuns o ruina. Abia anul acesta instanta Curtii Supreme a hotarat retrocedarea in natura a imobilului. Vanghelie a anuntat public ca va preda cladirea fostilor proprietari. In paralel insa, a deschis actiunea de recuperare a pierderilor. Este vorba despre activarea "capitolului 10 din contractul de privatizare, care stipuleaza conditiile rezolutorii, deoarece exista un risc de retrocedare. Acest lucru ocoleste prevederile Legii 137, care prevede returnarea doar a 50% din suma platita pe activ. Aceasta clauza are inscrisa returnarea integrala a sumei platite si deschide calea juridica de a  obtine si reparatii suplimentare". "Cumparatorul a fost vigilent", sustin surse din cadrul biroului juridic al AVAS.

Invocand aceasta clauza,  Mircea Sorin Niculae (varul si reprezentantul lui Vanghelie) a solicitat suma de 3,750 milioane euro, "reprezentand pretul de cumparare si diferenta dintre valoarea actiunilor la data desfiintarii contractului si pretul de cumparare al actiunilor", dupa cum ne-a comunicat in scris AVAS. Cu alte cuvinte, ar urma sa se plateasca, din bani publici, un plus de peste 2,5 milioane euro fata de pretul achitat de Vanghelie. "Se va face o expertiza, insa, de obicei, instantele de judecata admit pretentiile cumparatorilor deoarece se considera ca au fost cumparatori de buna-credinta. Vinovatul, adica AVAS, trebuie sa plateasca", sustin sursele noastre. Si probabil tot "vinovatul" va plati expertizele, avocatii, cheltuielile de judecata, ceea ce poate mari pierderile statului la peste 3 milioane euro.

De ce au aprobat directorii AVAS aceasta tranzactie?
Potrivit presedintelui AVAS, Aurelian Popa, vina o poarta fosta conducere a institutiei si directorii care au avizat privatizarea. "De ce au vandut activele? Puteau sa astepte sa vada daca instanta de judecata va retroceda sau nu activul", ne-a declarat presedintele AVAS. Printre cei care au avizat vanzarea magazinului "Bucuresti" in 2003 se afla si directori care in februarie anul acesta au intrat in concediu medical pentru a-si salva  salariile, cuprinse intre 130 si 220 milioane de lei, scazute la maximum 5.000 de lei, dupa cum a dezvaluit recent Romania libera.
Adriana Tran, unul dintre directorii aflati in aceasta situatie si care in 2004 a aparat secretele vanzarii magazinului "Bucuresti" de ochii presei, ne-a declarat ca "AVAS a procedat legal, pentru ca, de fapt, nu a vandut un imobil aflat in litigiu (legea interzice acest lucru – n.red.), ci doar cele 203.759 actiuni detinute la SC Bucuresti SA, reprezentand 86,5094% din valoarea capitalului social subscris al societatii. Vanzarea a fost perfect legala".
Potrivit Adrianei Tran, nu a contat faptul ca magazinul "Bucuresti" reprezenta 88% din imobilizarile corporale ale societatii, iar valoarea actiunilor vandute de AVAS era data tocmai de valoarea acestui imobil cu sase etaje, situat in centrul Capitalei. "Noi am respectat legea, care ne dadea voie sa vindem actiunile", a conchis Tran. 

INVESTITIA IDEALA
Daca Vanghelie ar fi depus la o banca cele 1,2 milioane euro, cu o dobanda recapitalizata de circa 5% pe an (medie aproximativa din dobanda practicata de banci intre anii 2004 si 2009), acum ar fi avut circa 1,6 milioane euro (deci nu 3,750 milioane euro, cat solicita el de la AVAS). Daca le-ar fi investit in afaceri imobiliare, probabil ar fi suferit pierderi.
De asemenea, daca instanta ar fi decis sa le acorde mostenitorilor compensatii banesti, iar Vanghelie ar fi ramas cu magazinul-ruina, ar fi avut pierderi mari, deoarece piata imobilara este aproape in colaps. In declaratia de avere din 2007, postata pe pagina Primariei Sectorului 5 (nu apare si o declaratie actualizata), Vanghelie si-a trecut partea de 70% din magazinul "Bucuresti". Am incercat in mod repetat sa obtinem un punct de vedere de la Marian Vanghelie, dar acesta era, invariabil, plecat din sediul Primariei Sectorului 5, dupa cum ne anunta secretara.

Evolutia procesului
   2001 – Mostenitorii fostului proprietar Bucur Bunescu au solicitat in instanta retrocedarea magazinului "Bucuresti".

   2003 – Marian Vanghelie, prin varul sau, a cumparat magazinul de la AVAS cu 1,2 milioane euro.

    2007 – Mostenitorii au castigat procesul, iar statul trebuie sa retrocedeze magazinul fostilor proprietari. Restituirea este blocata de o cerere de revizuire a sentintei.

   2010 – Inalta Curte de Casatie si Justitie respinge actiunea lui Vanghelie si-l obliga sa retrocedeze magazinul.

Istoria magazinului

   1939 – Negustorul de stofa si postav Bucur Bunescu a construit un imobil de sase etaje pe strada Baratiei (acum strada I.C. Bratianu) – actualul magazin "Bucuresti". Era considerat cel mai mare si mai modern magazin din Bucuresti – dupa cum ne-a declarat Oltica Doina Croitoru, nepoata bogatului negustor interbelic. El mai detinea un imobil impozant pe Calea Mosilor, o superba vila pe strada Kiseleff, cu doua hectare de teren, si o casa de vacanta la Sinaia. De asemenea, avea un conac si cateva hectare de vie in Valea Calugareasca.

   1948 – Toate bunurile familiei Bunescu au fost nationalizate. Mostenitorii – nepotii directi Oltica, Roxana si Valentin – au reusit recuperarea bunurilor prin hotarari judecatoresti definitive.

Familia Bunescu
Bucur Bunescu s-a nascut in anul 1876 in Sacele, judetul Brasov, intr-o familie de oieri. Dupa moartea tatalui sau, a plecat la Bucuresti, unde s-a angajat ca baiat de pravalie in magazinul negustorului de textile Nicolae  Popp. Ulterior, multumit de harnicia, corectitudinea si priceperea lui Bucur, negustorul Popp l-a facut asociat. In perioada interbelica, cele mai bune stofe puteau fi cumparate doar de la magazinele "Popp&Bunescu", adica din actualul magazin "Bucuresti".
ion roata: Sa suporte vinovatii
Miercuri, 17 Martie 2010 23:18
Excrocul asta de Vanghelie sa dea in judecata pe cei de la AVAS care iau vandut in mod ilegal acest magazin cand se stia ca acesta este notificat de fostii proprietari.Dar excrocul PSDist prin caracatita psdista a facut tot felul de ilegalitati ca puna mana pe un asemenea magazin.. In final de fapt sa nu i se dea niciun ban excrocului de Vangelie care a facut trafic de influenta sicorupt cum este a fortat lucrurile ca sa puna mana pe acest obiectiv. ACESTIA SUNt PSDistii

judex: Recuperare daune
Miercuri, 17 Martie 2010 22:55
O observatie: "Statul" va plati cu banii colectati din taxele platite in special de cei cu salarii mici (deoarece cota unica ii defavorizeaza pe acestia in asemenea circumstante . Ma rog, impostura clasica a varfurilor PSD le joaca feste acum... PS. N-ar trebui luata in calcul si suma realizata de Vanghelie din inchirierea magazinului in acesti ani ? Sau va returna Vanghelie statului si profitul pe 6 ani ("statului", adica platitorilor de taxe pe care, cica, Vanghelie&comp ii reprezinta si carora le apara interesele...)

[/color]
16 Martie 2010, ora 14:10 
 Criză financiară, disponibilizări şi măsuri crunte de reducere a cheltuielilor bugetare. Cu toate astea, 500 de milioane de euro pentru un portal de Internet nu li s-a părut aleşilor o sumă batjocoritoare la adresa cetăţenilor.
Dar despre ce este vorba? Portatul eRomânia, gândit de Ministerul Comunicaţiilor, a fost aprobat, zilele trecute, de premierul Emil Boc iar suma alocată pentru acest proiect este de 500.000.000 de euro.
Ce va conţine eRomânia?
"State Medievale Româneşti", "Renaşterea Naţională a României" sau "Comunismul în România şi RSS Moldovenească" sunt doar câteva teme pe care cei care îşi doresc să înveţe istorie pe bani mulţi şi publici le vor putea accesa.
De asemenea, doritorii de date seci vor putea afla mai multe despre clima, relieful, vegetaţia, fauna şi hidrografia ţării noastre, în cadrul secţiunii de geografie. "Indicatori demografici", "Puterea economică a României", "Limba şi literatura românească. Umor românesc" sunt alte câteva titluri din secţiunea "Despre România".
În afară de secţiunea de prezentare, portalul va fi împărţit în mai multe domenii de interes:
•   e-guvernare (taxe şi impozite, autorizaţii, certificate, legislaţie fiscală),
•   e-agricultură (obiective, silvicultura, dezvoltare rurală, horticultură, servicii),
•   e-asociativ,
•   e-biserică (istoria creştinismului în România, Culte Religioase în România, Învăţătură de credinţă ortodoxă, Relaţiile dintre biserică şi stat, Structura administrativă a BOR, Biserici şi Mănăstiri),
•   e-Business (Macro Economie, Mediu de Afaceri, IMM-uri),
•   e-Cultură (Biblioteci Virtuale, Muzee Virtuale, Expoziţii virtuale, Spectacole virtuale),
•   e-Educaţie (Legislaţie, Servicii: e-learning, învăţare la distanţă, sisteme auxiliare),
•   e-Justiţie (Legislaţie, Servicii),
•   e-Mediu (Legislaţie, Servicii),
•   e-Participare,
•    e-Sănătate,
•   e-Sport,
•   e-Transport,
•   e-Turism,
•   e-Judeţ.
Ca să înţelegeţi pe ce se duc mai exact banii cu care contribuiţi la bugetul statului, vă informăm că , de exemplu, domeniul e-turism se va ocupa cu rezervările on-line iar domeniul e-sport ne va oferi rezultate realizate de sportivii români. Totul la preţul de doar jumătate de miliard de euro!
Ce se poate face cu 500.000.000 de euro?
•   Se pot cumpăra mai mult de 30.000 de maşini Dacia Duster
•   Se pot achiziţiona aproximativ 10.000 de apartamente cu 2 camere în Bucureşti

  Prietenia.., o iluzie de moment

           Cândva..,mi-am băgat toate amintirile într-o bocceluţă şi-am plecat. Am plecat departe, într-o lume diferită de ce-am lăsat în urma mea, şi-am întâmpinat o nouă lume, una care m-a primit cu braţele deschise...          şi pentru asta… îi mulţumesc.
Viaţa te poartă pe diferite cărări.., nu ştii unde o să ajungi dar totuşi continui, neştiind dacă-ţi va fi bine, ori mai puţin bine.
 Trăind într-un alt capăt de lume, departe de casă, prieteni, familie, constaţi că îţi lipseşte ceva… şi încerci să-ţi reconstruieşti acel ceva.     Am crezut în puterile mele şi-am pornit pe un nou drum, mi-am construit un mic paradis, care să nu mă mai facă să-mi doresc locurile si amintirile care le-am lăsat în urma mea.
 Mi-a fost bine, mi-am făcut o mulţime de prieteni, mulţi camarazi pe care m-am putut baza ori de câte ori am avut nevoie, dar mi-am dat seama că se întâmplă doar când eşti acolo... cu ei.
Dintr-o ironie a sorţii, după ce cu greu am construit micul paradis, cineva mi l-a dărmat, nu-l condamn... trebuie să iei viaţa în piept şi…    să tratezi situaţia ca atare. 
Atunci am descoperit cu stupoare că cei pe care i-am considerat prieteni o viaţă întreagă, mi-au întors spatele.., m-au ignorat când aveam cea mai mare nevoie de ei. 
Sentimentele care ţi le oferă asemenea pasaje din viaţa unui om, trădat de prieteni, sunt greu de descris în cuvinte.
Acum privind din afară, pentru că da.., m-am întors de unde am plecat, lucrurile se văd altfel.
Vezi o lume crudă, şi prietenii pe interes, o lume care te-a pândit şi care a profitat de situaţie, pentru a-ţi da în cap şi pentru a te fura, în adevăratul sens al cuvântului.
Dezamăgitor... aş spune eu... 
Mi-e greu să privesc în urma mea, să văd atâta răutate şi aroganţă, de cele mai multe ori nefondate. Când te întorci acasă,    te uiţi la vechile prietenii şi nu-ţi vine să crezi cum trecerea anilor şi sărăcia din zilele noastre, îl schimbă pe om.
Am crezut că întorcându-mă aici, voi fi înconjurat de oameni buni, camarazi adevăraţi... aşa cum îi ştiam eu, în vremurile nu chiar atât demult apuse, însă din păcate, totul s-a schimbat... în rău.
Ştiind cum sunt prieteniile „afară” şi văzând prieteniile de aici, nu pot să nu mă întreb, dacă eu m-am schimbat ori oamenii din jurul meu s-au schimbat.
Probabil că amândouă sunt adevărate.



Pe de o parte, nu aveam cum să nu mă schimb după atâtea experienţe şi vesele şi triste.
Timpul de fapt nu a stat în loc pentru nimeni şi ei, la rândul lor    s-au schimbat...
Şi totuşi, acum, stau şi mă-ntreb la rece, ce este adevăr şi minciună în relaţiile umane, în ceea ce numim prietenie.
Vi s-a întâmplat vreodată ca unul dintre cei mai buni prieteni… să vă trădeze?
A fost oare… vreodată prietenie?

 Dar tu.., ai trădat vreodată pe cineva ?

Cred ca acum treci printr-un moment dificil al vietii tale.
Daca acei prieteni care ti-i i-ai facut in alta parte sunt straini asta nu este de condamnat. De condamnat este daca prietenii acestia sunt romani.
Noi romanii cred ca suntem un popor care nu putem sa fim apropiati cu noi decat cand sunt chefuri si glume.
Exista o rautate si invidie permanenta, nu am inteles inca de ce.
Cred ca cel mai important este sa incerci sa regasesti bucuria in a trai cu natura, cu lucrurile care te bucura si sa incerci sa gasesti oameni care au aceleasi bucurii.
Incearca sa gasesti lucrurile care te bucura si iti umplu sufletul.
Cel mai important este safim sanatosi la trupsi la minte.
O zi buna iti doresc si sa dea Dzeu. sa regasesti lucrurile care iti bucura sufletul.
Trebuie cu totii sa devenim mai buni si mai respectuosi unii cu altii in special ca ne-a legat atea lucruri frumoase in Revolutie.

Framantarile, luptele si vendetele din lumea scriitorilor, relevate in doua articole de presa, transmise pe adresa noastra de domnul Gheorghe Vasile.

Criticul Mircea Iorgulescu manipu la scriitorii la comanda Securitatii
Ziua veche - Miercuri, 17 Martie 2010 15:32
Scris de A.C.
 
Analist politic la Radio France International si fost director adjunct la postul de radio Europa Libera, criticul literar Mircea Iorgulescu apare in documentele de la CNSAS ca sursa pentru Securitate, folosita pentru dezinformarea si influentarea scriitorilor. Numele conspirative date de fostul regim opresiv au fost „Mirel” si „Dorin”. Dosarul sau a fost trimis de Colegiul CNSAS judecatorilor Curtii de Apel Bucuresti pentru a se stabili calitatea de colaborator.
Intr-o nota informativa din 25 noiembrie 1976, semnata de Mircea Iorgulescu cu numele conspirativ „Dorin” si primita de locotenentul major Maiereanu Vasile, criticul oferea Securitatii o descriere a poetului Dorin Tudoran (D.T.), urmarit pentru „pozitie politica necorespunzatoare” si „legaturi suspecte cu elemente dusmanoase din emigratie”. „Prezenta analiza a activitatii literare a criticului si poetului D.T. a fost solicitata sursei “Dorin” in calitatea sa de specialist in aceste probleme, cu scopul de a concretiza evolutia angajarii politice a lui D.T. dupa comentariul de la Europa Libera, in care era citat ca scriitor nonconformist.. Sursa “Dorin” va continua sa il aiba in atentie pentru a ne putea informa in legatura cu activitatea sa literara, anturajul, conceptiile lui politice, precum si pentru a-l influenta pozitiv in masura in care va fi posibil”, nota Maierean. Mircea Iorgulescu sustinea in 1983, conform rapoartelor informative ale Securitatii, ca „intreprinderea unor represalii impotriva lui D.T., oricare ar fi ele, nu ar conduce decat la popularizarea lui si crearea unui al doilea caz P.G.... De asemenea, a promis ca-i va reprosa lui Tudoran ca procedeul ales pentru a se face public nu este indicat si ca atitudinea sa prejudiciaza obstea scriitorilor din tara noastra”.
Plan aprobat de Nicolae Plesita si Iulian Vlad
In mai multe planuri de masuri aprobate de generalii Iulian Vlad si Nicolae Plesita se stabileste ca „se va actiona pentru discreditarea lui D.T. fata de postul de radio Europa Libera si emigratie, cat si in randul scriitorilor din tara, in special cei aflati in anturajul sau, creandu-se disensiuni intre acestia. In acest scop va fi folosit si sursa „Dorin””. Scopul era ca informatorii folositi de Securitate sa acrediteze in randul scriitorilor idei din care sa rezulte incorectitudinea procedeului folosit de Tudoran, faptul ca acesta doreste sa-si creeze o carte de vizita pentru momentul in care va ajunge in strainatate si lipsa lui de talent.
Folosit in dosarul lui Paul Goma
„La intalnirea din data de 23 martie 1977 cu sursa “Dorin” au rezultat urmatoarele: discutand cu criticul D.T. despre actiunea lui P.G. si scrisorile trimise de acesta la „Europa Libera” a comentat ca D.T. dezapreciaza total ce face P.G.”, se scrie intr-o nota de raport semnata de ofiterul de Securitate. Criticul Iorgulescu oferea astfel informatii Securitatii despre starea de spirit a scriitorilor despre cazul disidentului Paul Goma.
Informatii despre eseistul si romancierul Bujor Nedelcovici
Bujor Nedelcovici a fost cel care a cerut, in august 2006, verificarea lui Mircea Iorgulesu de catre CNSAS. „Mirel” a fost folosit de Securitate pentru a aplana un conflict declansat intre Nedelcovici si directorul editurii „Cartea Romaneasca”, dupa ce ultimul a refuzat sa publice nuvela „Capetenia din Golf” pe motiv ca exista o similitudine cu romanul „Ereticul imblanzit” publicat in Franta. „Sa-l folosim pe Mirel pentru temperare si influentare pozitiva”, nota capitanul Florea Lucian in noiembrie 1985. „Spune-mi deschis prieteneste, daca este adevarat ce afirma unii dintre colegii binevoitori ca vrei sa-ti creezi o platforma de disident si apoi sa te stabileste in Occident”, l-a chestionat Iorgulescu pe Nedelcovici. Dupa ce acesta a spus ca nu urmareste sa intre in „mecanismul disidentei”, „Mirel” l-a sfatuit sa se prezinte la Comitetul de partid al Sectorului 1 si sa sustina ca nu doreste sa-si depuna carnetul de partid, cum afirmase, dar ca se lasa in grija partidului, intrucat la conducerea Uniunii Scriitorilor nu gaseste intelegere. „Mirel ne-a comunicat ca influentarea pozitiva a lui N.B. s-a dovedit eficienta. Acesta i-a dat un telefon in care i-a relatat ca nu a depus carnetul la  partid”, se arata in nota ofiterului din 9 noiembrie 1985. Securitatea a apreciat activitatea depusa de criticul Mircea Iorgulescu, intr-o nota de stadiu din 1986 aratandu-se ca „in temperarea lui N.B. a fost folosit cu eficienta sporita criticul literar Mircea Iorgulescu”. Sursa avea misiunea ca Nedelcovici sa nu se initieze in actiuni protestare si sa fie receptiv la propunerile facute de factorii decizionali.


O scrisoare încă inedită…
Dosarele scriitorilor se judecă la tribunal
“Cominterniştii” contra “naţionaliştilor”
Cotidianul - 18 Mar 2010 COTIDIANUL

CNSAS pune la dispoziţia ziariştilor documente din arhiva Securităţii, înainte ca acestea să fie folosite de instanţă în stabilirea unei sentinţe definitive de colaborare cu Securitatea. O tehnică proprie ambelor instituţii.

Ziarul „Adevărul” de marţi a publicat un articol incriminant la adresa criticului Mircea Iorgulescu, bazat pe acuzaţiile lui Bujor Nedelcovici şi ale Floricăi Jebeleanu (fiica poetului Eugen Jebeleanu), conform cărora criticul literar i-ar fi turnat la Securitate. Ziarul „Adevărul” găzduieşte doar acuzaţiile celor doi şi secvenţe dintr-un dosar trimis de CNSAS instanţei. Bolnav, Mircea Iorgulescu a refuzat să intre în dialog cu jurnaliştii şi să polemizeze cu cei doi.

Între el şi Bujor Nedelcovici există o dispută mai veche, marcată şi de apariţia în 2006 a unor articole (Mircea Iorgulescu le consideră clarificatoare) în “România Literară”.
Mircea Iorgulescu a fost ţinta “cominterniştilor”, fiind acuzat de nenumărate ori de Vladimir Tismăneanu, de I.T. Morar sau de Bujor Nedelcovici. Acuzaţiile, de fapt un război între “cominternişti” (cum au fost porecţi şi cei din clanul lui Tismăneanu) şi “naţionalişti” arată ca un decont departe de a se apropia de sfârşit. Pentru echilibrarea afirmaţiilor din ziarul „Adevărul” publicăm o scrisoare inedită a lui Mircea Iorgulescu adresată acuzatorului său Bujor Nedelcovici.

Deocamdată ne este imposibil să estimăm ce fel de adevăr va ieşi la iveală din această luptă literară şi “informativă”. (C.N.)

Mircea Iorgulescu lui Bujor Nedelcovici: răspuns la înştiinţare

Felicitări pentru „Opere complete”!
Nu sunt mulţi autorii care au curajul să şi le publice ei înşişi, de obicei „completele” rămân în sarcina posterităţii. Antum se publică de regulă - şi în cazurile fericite - doar ediţii „definitive".

Dacă mi-ai fi cerut părerea, aşa cum făceai pe vremea când îţi citeam cu creionul în mână, stilizând aproape la fiecare pagină, dactilogramele romanelor de după "Fără vâsle" (oare îţi mai aminteşti că două dintre ele au titluri date de mine?! şi oare vei menţiona asta în "operele complete"?!), ţi-aş fi spus că doar veleitarii îşi publică, ei, "opere complete". Şi e foarte probabil că nu am fost nici singurul "cititor activ" al "operelor" tale de dinaintea plecării din România, nici singurul "sfătuitor" amical; chiar din contrafăcutele tale amintiri rezultă că ai fost foarte grijuliu să cultivi relaţii cât mai strânse, cât mai "prieteneşti" cu cât mai mulţi critici deţinători de rubrici cu influenţă şi cu editori influenţi. Aşa probabil se şi explică altfel inexplicabila bruscă şi groaznică scădere a calităţii scrisului tău de după 1987. N-a mai avut cine îţi citi în prealabil producţiile... ai devenit, în sfârşit!, tu însuţi... te-ai eliberat!

* * *

Nu-ţi face griji, n-am de gând să te "atac" în vreun fel. Dar ce repede, ce frumos îţi tragi tu pe figură masca de victimă! Ca şi cum de ani de zile eu te-aş fi "atacat" necontenit, obsesiv, maniacal, iar tu ai fi suportat cu stoicism şi înţelepciune agresiunile mele (şi ale lui Gabriel Dimisianu).
Am şi astfel certitudinea că nu ai înţeles nimic din îndelungatul meu refuz de a-ţi răspunde. Vreme de patru ani, din 2002 şi până în 2006, ai dus o campanie de defăimare şi calomniere din ce în ce mai abjectă împotriva mea. Am tăcut.

Am tăcut, iar tu ai luat drept acceptare sau laşitate ceea ce nu era decât dezgust. Ai mers mereu mai departe, ai supralicitat continuu, până când am hotărât că e cazul să intervin public, totuşi.

N-ai înţeles, iarăşi, nimic din primul meu articol. N-ai înţeles nici măcar că eu scriam UN articol după ce vreme de mai bine de patru ani tu publicaseşi sute de pagini (pun la socoteala şi cartea, desigur) şi răspândiseşi pe toate căile zvonuri şi bârfe din ce în ce mai îngrozitoare, fiindcă ţi-ai dus campania şi pe cale bucală, nu numai public şi epistolar. Ţi-ai prefăcut şi gura într-o latrină, nu doar scrisul într-o deversare de dejecţii.

Iar acel articol al meu era o invitaţie la încheiere. N-ai înţeles nici asta. Ai revenit, ţi-am răspuns. De data asta, mai puţin prevenitor, chiar dacă n-am mers până la capăt. Şi nici măcar până la jumătatea drumului spre capăt.

* * *

Care e "capătul"? Capătul e mocirla, Bujor Nedelcovici.
În care te-ai băgat până peste cap, nu ştiu dacă din calcul (prost calcul!) sau inconştienţă, pentru a-i umple pe alţii, pe cât mai mulţi, de zoaie şi fecale.
Pentru ca tu să apari, prin contrast, drept un cavaler în mantie albă, un "justiţiar" neprihănit, în luptă cu balaurii nemerniciei, cu ticăloşii, cu mincinoşii, cu profitorii, cu foştii şi actualii "privilegiaţi", cu impostorii?
Aşa mi s-a părut iniţial. Că ţi-ai confecţionat un rol, o postură, o ipostază, dintr-o nevoie de valorizare hipertrofiată de dificultăţile celor trei ani de exil şi acutizată maladiv după căderea regimului comunist din România. Când, rezultă chiar din textele tale, te aşteptaseşi să fii tratat deopotrivă ca mare personalitate, martir şi erou, să ţi se facă oferte de funcţii şi titluri, să fii răsplătit pentru suferinţe şi merite, grandioase şi unele şi altele. Când colo, nimic. Doar ingratitudine, doar nerecunoştinţă, doar nedreptate. Şi încă prin nebăgare în seamă, nici măcar n-ai fost contestat, pur şi simplu nu ţi s-a dat atenţie, nu ţi s-a dat atenţia la care te credeai îndreptăţit. Frustrarea te-a făcut agresiv, belicos şi imprudent. În loc să te slujească, textele tale polemice şi "justiţiare" te-au revelat ca semidoct (atacurile împotriva lui Tudor Vianu, Georg Lukacs, Thomas Mann etc.), ranchiunos mărginit (atacurile împotriva lui Breban, Bălăiţă, Paler etc.), mincinos (atacurile împotriva lui Goma, Norman Manea etc.). Stima relativă de care te bucurai ca scriitor, oricum tot mai restrânsă în climatul general de dezinteres pentru literatură, în special pentru cea de până la 1989, s-a redus dramatic. Oameni care-ţi fuseseră apropiaţi au început să te evite. Nu te-ai întrebat niciodată de ce?

* * *

Nu te-ai întrebat niciodată de ce nu ţi-am pomenit nici măcar aluziv de cele vreo trei anonime insultătoare pe care mi le-ai trimis, două la Praga şi una la Paris, în rue Taine, după ce abia mă întorsesem din Cehia? Vei fi crezut oare că nu mi-am dat seama că sunt de la tine?! La adăpostul anonimatului, îţi permiteai să mă pui la punct, în stilul tău primitiv şi rudimentar, de Lăncrănjan postcomunist, pentru articole din "Dilema". Şi erai probabil atât de încântat de isprăvile tale, încât, poate fără să-ţi dai seama, ai reluat formulări şi ticuri de expresie din ele în volumele de "jurnale". Le-aş putea pune pe două coloane, oricând. "Din îndeletnicirile unui justiţiar" ar face deliciul cititorilor doritori de scandal.

* * *

Nu ţi-am spus din jenă, dar şi pentru că nu voiam să te rănesc. "Bujor este foarte singur şi foarte trist, te rog, dă-i un telefon, întâlneşte-te cu el când vii la Paris, îi face aşa de bine!" - mă ruga soţia ta, Carmen, aproape implorându-mă. Mi-a spus asta de nenumarate ori, era un apel la omenie, o chemare în ajutor. Aşa se face că între 1996 şi 1999, când eram la Praga şi veneam la Paris să-mi văd familia doar la câteva luni o dată şi pentru numai câteva zile, îmi făceam totuşi timp să te văd puţin, să nu mai fii atât de "singur şi trist". Îţi povesteam, ca să te amuz, diverse întâmplări comice. Aşa ţi-am povestit cum, în toamna anului 1996, în ajun de alegeri, am fost la Bucureşti, i-am intervievat pe Iliescu şi Constantinescu, principalii candidaţi la prezidenţialele de atunci, ca şi pe Măgureanu, şeful de atunci al serviciilor secrete. Care, ţi-am spus râzând, convins probabil că "Europa Liberă" e un birou, o "agentură" legată direct de guvernul american, m-a invitat la restaurant pentru a-mi spune că el e "pentru schimbare", cu alte cuvinte că nu-l susţine pe Iliescu, eu urmând, nu-i aşa, să "transmit mesajul". Şi am încercat şi să te relaxez spunându-ţi că, iată, într-un interval de numai şapte ani, "Europa Liberă" are birou la Bucureşti, că un jurnalist de acolo se întâlneşte profesional cu şeful serviciilor secrete.

Şi ce făcea "omul cel singur şi trist"? Se amuza, aparent, dar mă trecea la catastif, cu năduf, cu ură, cu suspiciune - aveam să descopăr asta peste câţiva ani buni, în cartea ta cu titlu parţial şterpelit (nu-i aşa că e frumos titlul "Tigre en papier" al lui Olivier Rolin?!). Spui acolo, sugerând grosolan că aveam legături dubioase, că ţi-am "mărturisit" că "după 1990" m-am întâlnit cu Măgureanu. Te dai drept jurist, ştii - sau ar trebui să ştii - ce înţeles are expresia "mi-a mărturisit". În realitate, falsifici. Nu ţi-am "mărturisit" nimic, ţi-am relatat, ca să te amuz, ca să-l înveselesc pe "omul cel singur şi trist", una din istoriile suprarealiste pe care ne-a fost dat să le trăim. Şi nu mă întâlnisem cu Măgureanu aşa, de plăcere, ci în cadrul profesiei mele de jurnalist, cu ştiinţa şi acordul instituţiei la care lucram. Cam porc - pentru a spune lucrurilor pe nume - "omul cel singur şi trist", nu?!

* * *

Prin 2006, ce-mi spune o cunoştinţă (neliterară) din Bucureşti? Că doamna Nedelcovici, arhitecta Carmen Lăzăroiu, tot povesteşte prin cercuri "intelectuale" bucureştene cât de mult a avut de suferit soţul dânsei de pe urma "turnătoriilor" prietenului acestuia, Mircea Iorgulescu.
Foarte frumos, nu?! Foarte frumos din partea unei persoane care în mod normal ar trebui să ştie care este povara zvonurilor şi a bârfelor pe această temă. Doar ştie bine - şi ştii şi tu la fel de bine - de ce. Sau ar trebui să ştie.

* * *

În toamna aceluiaşi an, când ţi-ai reluat atacurile în presă, am fost căutat de diverşi jurnalişti bucureşteni amatori de scandal, de la gazete de mare tiraj, să dau interviuri în care să-ţi răspund.
Am refuzat.
Le-am spus că fiind eu însumi jurnalist, nu dau interviuri, iar dacă am ceva de replicat, o fac în articole ale mele şi date publicaţiilor la care vreau eu.
Am refuzat să te - şi să vă - urmez pe calea voastră, calea mocirlei. Imaginează-ţi şi imaginaţi-vă că le-aş fi spus să citească anumite pagini din jurnalul Monicăi Lovinescu, despre o anumită arhitectă. Să pună apoi asta în relaţie tot cu ce notează Monica Lovinescu despre persoanele care au făcut să-ţi apară romanul la Paris. Să constate, iar de data asta pe baza textelor tale, cum cele două persoane care au contribuit esenţial la publicarea romanului, Mihaela Marinescu şi Paul Goma, au dispărut cu desăvârşire din rememorările tale. Să vadă - din scrisoarea lui Goma, pe care probabil tu i-ai dat-o lui Alex. Ştefănescu să o publice în "Istorie" - de ce s-a supărat Goma pe tine când ai organizat o sărbătorire, după rămânere: că Mihaela nu era invitată, dar că în schimb era prezentă arhitecta cu o anumită reputaţie în exilul românesc din Paris.
Iţi imaginezi şi vă imaginaţi ce bucurie ar fi fost pentru gazetele bucureştene...!

N-am făcut-o. E genul tău şi al vostru, nu al meu.

* * *

Dar, dacă eşti într-adevăr "justiţiar", publică în "operele complete" şi această scrisoare. Integral.

aprilie 2007

m.iorgulescu

Revista presei despre revoluţie şi revoluţionari (6-19 martie 2010) martie 20, 2010
Înscris în: jurnalistica din România, revoluţia română din 1989
Tags: Ada Ionescu, Alex Mihai Stoenescu, Alina Vasile, Ana Maria Lazăr, Ana Maria Onisei, Andrei Crăciun, Andrei Kemenici, Andrei Stoicu, Arina Ciocîldău, Bogdan Piticariu, Cico Dumitrescu, Costel Crângan, Cristina Diac, Cristina Sbîm, Dan Voinea, Dorin Irimia, Evenimentul Zilei, Florea Ghiuzela, Florel Manu, Florian Bichir, Florin Mihai, George Enache, Grigore Cartianu, Ilarion Ţîu, Ion Iliescu, Jurnalul Naţional, Mihai Mincan, Mircea Danieliuc, Nicolae Militaru, Nicolae Prelipceanu, Petre Roman, Radu Moraru, Răzvan Savaliuc, Sabin Orcan, Victor Stănculescu, Vlad Stoicescu, ziarul Adevărul
Rate This

Quantcast


În ultimele zile au apărut următoarele articole despre revoluţie, post-revoluţie şi revoluţionari:

- Mihai Mincan: Documentul care a omorît revoluţia, în “Adevărul” din 6 martie 2010
- Ilarion Ţîu: Afacerea “evadării” cu elicopterul de pe acoperişul CC: securiştii achitaţi, în “Jurnalul Naţional” din 6 martie 2010
- Ada Ionescu: “Jos comunismul!” – Florea Ghiuzela este primul revoluţionar al Hunedoarei, în “Adevărul” (ediţie de Hunedoara) din 7 martie 2010
- Florin Mihai: Patriarhul Teoctist între reînoirea prin reflecţie şi Frontul Salvării Naţionale, în “Jurnalul Naţional” din 8 martie 2010
- Cristian Oprea: Adevărul despre Proclamaţia de la Timişoara, pe cotidianul.ro din 8 martie 2010
- George Enache, Dorin Irimia: Generalul Kemenici, cioclul lui Ceauşescu, a tras potul cel mare la loto 6/49, în “Adevărul” din 8 martie 2010
- Ana Maria Onisei, Florel Manu: Iliescu despre sprijinul militar sovietic: “E o aiureală!”, în “Adevărul” din 8 martie 2010
- Nicolae Prelipceanu: Moş Teacă general, în “România Liberă” din 9 martie 2010
- C.B.: Dan Voinea: Documentele declasificate vor lămuri implicarea domnului Iliescu la revoluţie, pe saitul ziare.com din 9 martie 2010
- Vlad Stoicescu: Revoluţia, scoasă de la secret. Mărieş: Rămîn în greva foamei, în “Evenimentul Zilei” din 9 martie 2010
- Costel Crângan: Cum au fost oprite tancurile ruseşti la podul de peste Prut, în “Adevărul” (ediţie de Galaţi) din 9 martie 2010 – articol comentat pe acest blog. Vezi: Minciuni neruşinate (şi plagiat) în ziarul “Adevărul”
- Revoluţia, tratată ca o telenovelă în documentele secrete, în “Obiectiv de Suceava” din 10 martie 2010
- Răzvan Savaliuc: Mărieş: Procurorii care au ascuns crimele din ‘89 trebuie trimişi la puşcărie!, în Ziua Veche din 10 martie 2010
- Andrei Stoicu: Societatea civilă nou apărută îşi punea speranţele în mînia proletară, în “Jurnalul Naţional” din 10 martie 2010
- Nina Iliescu, pe 23 decembrie ‘89: “Ionele, orice numai ruşii nu”, în “Evenimentul Zilei” din 10 martie 2010
- Alina Vasile: Alex Stoenescu spune cine era în spatele diversiunilor de la televiziune în 1989, în “Adevărul” din 10 martie 2010
- Şeful Marelui Stat Major, stupefiat în decembrie ‘89 de ordinele citite de Cico Dumitrescu la TVR, în “Adevărul” din 10 martie 2010
- Petre Roman despre acuzaţiile lui Cornel Dinu: Sînt nişte minciuni sfruntate, în “Adevărul” din 10 martie 2010
- Grigore Cartianu: Nopţi albe pentru adevăr, în “Adevărul” din 10 martie 2010
- Cristina Diac: Alegeri fără comunişti şi securişti, în “Jurnalul Naţional” din 11 martie 2010
- Andrei Stoicu: Filmul revoluţiei – Danieliuc sau Coppola?, în “Jurnalul Naţional” din 11 martie 2010
- Vlad Stoicescu: “Iliescu a cerut intervenţia ruşilor”. Şi un tanc pentru Nina, în “Evenimentul Zilei” din 11 martie 2010
- Bogdan Piticariu: Proclamaţia de la Timişoara, speranţe şi aşteptări după 20 de ani, în Timpolis din 11 martie 2010
- Andrei Crăciun, Florel Manu: Stănculescu: “Iliescu s-a folosit şi de Militaru, şi de mine”, în “Adevărul” din 11 martie 2010 – articol comentat pe acest blog. Vezi: Gulgute proaspete ale lui Stănculescu, la B1TV şi în ziarul Adevărul
- Alina Voaideş: Iliescu atacă “Misterele Revoluţiei”, în “Adevărul” din 11 martie 2010
- Ana Maria Lazăr: Petre Roman: “Cine eram eu să iau legătura cu nu ştiu ce consul?”, în “Adevărul” din 11 martie 2010
- Andrei Crăciun, Florel Manu: Victor Atanasie Stănculescu: “Iliescu a vrut să mă trimită în Argentina”, în “Adevărul” din 12 martie 2010 – articol comentat pe acest blog. Vezi: Gulgute proaspete ale lui Stănculescu, la B1TV şi în ziarul Adevărul
- Cristina Sbîm: Stănculescu: Regret şi acum că în decembrie 1989 nu am închis Televiziunea, în “Adevărul” din 12 martie 2010
- Florian Bichir: Revoluţia mea şi revoluţia lor, în “Adevărul” din 13 martie 2010
- Ana Maria Onisei: Petre Roman şi Ion Iliescu au ieşit la luptă după dezvăluirile din Adevărul şi de la Naşul, în “Adevărul” din 13 martie 2010 – articol comentat pe acest blog. Vezi: Gulgute proaspete ale lui Stănculescu, la B1TV şi în ziarul Adevărul
- Oprea: Guvernul nu îşi poate asuma riscul ca Mărieş să moară, pe saitul ziare.com din 13 martie 2010
- Sergiu Miat: Premiile Societăţii Timişoara, în “Evenimentul Zilei” din 14 martie 2010
- Grigore Cartianu: De la marea tragere din ‘89 la tragerea specială 6/49, în “Adevărul” din 14 martie 2010
- Andrei Crăciun, Florel Manu, Cristian Delcea: Cum a reactivat Militaru divizia KGB care a condus România, în “Adevărul”
- Andrei Crăciun, Florel Manu: Lista spionului Militaru în vremea lui Iliescu, în “Adevărul” din 15 martie 2010 (observaţie: se dă lista generalilor rechemaţi în armată la iniţiativa lui Militaru; aceşti generali au fost rechemaţi în 27 decembrie 1989, cînd pretinsa luptă antiteroristă era aproape sfîrşită, deci nu li se poate imputa această luptă; se dă şi o listă a avansărilor la grad de general făcute în acea perioadă, omiţîndu-se să se precizeze că acordarea gradului de general e o prerogativă a preşedintelui României – Ion Iliescu la acea vreme – şi nu a ministrului apărării – Nicolae Militaru)
- Sabin Orcan: Secretul lui Iliescu, în “Adevărul” din 15 martie 2010
- Radu Moraru, Grigore Cartianu, Alex Mihai Stoenescu: Schema preluării puterii de către KGB, la “Naşul”, în “Adevărul” din 15 martie 2010 – articol comentat pe acest blog. Vezi: Samoşchin: “Cartianu minte de îngheaţă apele”. Evacuarea sovieticilor din Bucureşti în decembrie 1989.
- Florin Mihai: Democratizarea sau stabilitatea oştirii, aceasta-i întrebarea?, în “Jurnalul Naţional” din 16 martie 2010
- Florel Manu, Andrei Crăciun: Cariera generalului Militaru: întîi Academia, apoi liceul, în “Adevărul” din 16 martie 2010
- Ana Maria Lazăr: Sergiu Nicolaescu: “Militaru şi Petre Roman au fost propuşi de Brucan”, în “Adevărul” din 16 martie 2010
- Grigore Cartianu: Contrarevoluţia din 1989, în “Adevărul” din 16 martie 2010
- Florel Manu: Armata română, împotriva lui Militaru, în “Adevărul” din 17 martie 2010
- Ana Maria Lazăr: Alex Mihai Stoenescu crede că era natural să se sune la Ambasada Sovietică, în “Adevărul” din 17 martie 2010
- Grigore Cartianu: Revoluţionari fără revoluţie, în “Adevărul” din 17 martie 2010
- Florel Manu: Mircea Chelaru, general în rezervă, povesteşte culisele loviturii de stat planificate de Militaru, în “Adevărul” din 18 martie 2010
- Arina Ciocîldău: Ion Iliescu despre revoluţie: E clar că au fost agenţi ai CIA, ai KGB la faţa locului dar doar pentru că ei trebuie să fie informaţi, în “Adevărul” din 18 martie 2010
- Ana Maria Lazăr: Ion Iliescu: “Oamenii care scormonesc diverse lucruri pe tema revoluţiei sînt epigonii lui Ceauşescu”, în “Adevărul” din 18 martie 2010
- Ionel Dancu: Cum a transmis France 3 imagini cu teroriştii de la revoluţie: i-a lăsat Mihai Chiţac, în “Adevărul” din 18 martie 2010
- Fostul şef SIE, Ioan Talpeş: “România nu a fost planificată să fie croită pe un sistem democratic. La celelalte ţări a fost o înţelegere foarte clară”, în “Adevărul” din 18 martie 2010
- Iliescu: “De unde mama dracului să ne invadeze ruşii în decembrie 1989? E o prostie!”, în “Jurnalul Naţional” din 19 martie 2010
- Iliescu: De unde mama dracu′ era pericol să ne invadeze ruşii în decembrie ′89?, în “România Liberă” din 19 martie 2010
 
Comentariu (1)

E f utila rubrica aceasta dle Leo. Faci o treaba buna si ms pt efort.

MULTUMESC MULT DOMNULE BAMBILICI CA MA APRECIATI SI PE MINE ODATA,NA-TI CERTAT DESTUL,ACUM AM INVATAT UNDE TREBUIE SA POSTEZ.SANATATE.

Da, da. Iata ce spune unul pe forum:
CACIALMA SI RAZBUNARI INTRE GASTILE LITERARE DUPA 34(!) DE ANI — ego 18-03-2010 15:18
Mircea Iorgulescu NU a fost membru de partid. Deci totul e o apa de ploaie. Daca era informator avea dosar, angajament, note de dirijare si note scrise de el. In fapt, nu exista concret decat o singura nota, de pura critica literara, la adresa lui Dorin Tudoran. Restul sunt speculatii, intentii ale altora si informatii de duzina despre mizeriile lumii literare a acelor ani.

Revoluţionarii timişoreni au făcut ce a spus popa, nu ce a făcut el
Autor: Documentar realizat de Ovidiu POP

Este cunoscut faptul că Revoluţia din 1989 a început în faţa casei parohiale a pastorului Laszlo Tokes. S-a scris însă foarte puţin despre ceea ce s-a întâmplat în zilele de dinainte de 17 decembrie. Unul dintre martorii acelor evenimente şi unul dintre oamenii care l-au cunoscut foarte bine pe Laszlo Tokes a fost Gazda Arpad, o perioadă, corespondent la Timişoara al unui ziar orădean de limbă maghiară. Din relatările acestuia, reiese că Lazlo Tokes nu a avut nici o legătură cu adevărata Revoluţie. În vizorul Securităţii Gazda Arpad l-a cunoscut pe Tokes în anul 1986, imediat după ce pastorul a fost repartizat la Timişoara. "Îl vizitam pe Tokes aproape zilnic. Vorbeam şi despre situaţia politică. Laszlo Tokes era în vizorul Securităţii de la începutul anilor `80, când fusese preot la Dej. A fost dat afară din serviciu, dar, după 2 ani, a fost reprimit în Parohia Reformată de Oradea, care i-a oferit un loc de muncă la Timişoara. Preotul paroh de aici, Leu Paiker, era securist. În 1987, a murit Leu Paiker şi atunci Laszlo a rămas preot", îşi aminteşte timişoreanul. După ce Tokes a început să ţină slujbele, din săptămână în săptămână venea tot mai multă lume. "În 1989, cred că veneau în jur de 600 de oameni. Predicile sale erau un mod de împotrivire la regim", mai adaugă Gazda Arpad. Acesta mai recunoaşte că pastorul vorbea foarte mult de libertatea maghiarilor şi mai puţin de cea a poporului român. Prima confruntare cu Securitatea a avut loc în 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformaţiei, a fost organizat în biserică un recital de poezie aparţinând lui Dsida Jeno, un poet interzis. Spectacolul, interzis de Securitate, a fost reluat câteva zile mai târziu, poeziile fiind recitate de membrii grupului Thalia de la Teatrul maghiar, printre care se număra şi fostul deputat de Bihor Szilagyi Zsolt. Numele lui Laszlo Tokes a apărut în presa maghiară pentru prima dată legat tocmai de această problemă. Primul material difuzat la radio Kossuth a fost scrisoarea lui Tokes către episcopul de Oradea Papp Laszlo în care cerea sprijinul pentru cei care au fost daţi afară din teatru datorită faptului că participaseră la acel spectacol. Papp Laszlo era membru în Marea Adunare Naţională. După câteva luni, Laszlo Tokes a apărut şi în cadrul emisiunii Panorama a Televiziunii maghiare. Evacuarea era programată pe 15 decembrie "Cei care intrau în casa parohială de la Timişoara au început să fie urmăriţi. O dată am fost ridicat din stradă şi dus la securitate. M-au ţinut jumătate de zi, m-au intrebat unde am fost în ziua precedentă, apoi mi-au spus că sunt bănuit de spargerea unui magazin. Din septembrie-octombrie 1989, ca urmare a apariţiilor tot mai dese ale lui Laszlo Tokes la televiziunea maghiară, la slujbe au început să vină şi oameni de alte religii", mai spune Gazda Arpad. " Episcopul Papp a cerut mutarea lui Tokes în satul Mineu, judeţul Sălaj, şi l-a numit la Timişoara pe Makay Botond, dar Tokes a contestat totul. La parohie au venit doi superiori să ţină slujba în locul său. Atunci, Tokes a intrat în biserică pe o scară, printr-o fereastră, şi a început slujba înaintea celor doi superiori. Împotriva lui Laszlo Tokes, episcopia a deschis proces, cerând să fie evacuat din locuinţa de serviciu. Judecătoria a dat sentinţa de evacuare, iar termenul expira în 15 decembrie 1989. În dimineaţa zilei de 15 decembrie oamenii s-au adunat pentru prima dată în faţa casei parohiale. "Întâi, câte trei-patru, care n-aveau curajul să stea în faţa casei (unde erau poliţişti în uniformă). Pe la amiază, a apărut Denis Carry din cadrul Ambasadei SUA, dar a fost împiedicat să intre de către miliţienii postaţi la poartă. Denis Carry a discutat cu Tokes în uşă. "Jos Ceauşescu!" l-a speriat pe Tokes Pe la ora 9 seara, a venit primarul Timişoarei, Petre Moţ. "Laszlo Tokes a spus care sunt problemele lui, că urmează să fie mutat printr-o sentinţă nedreaptă, că medicul a fost împiedicat să intre la soţie, că geamurile sunt sparte. Primarul a spus că va rezolva toate problemele, după care a plecat", îşi mai aminteşte Gazda Arpad, unul dintre cei care au asistat la discuţii. Mulţimea din faţa casei a plecat, dar a revenit în dimineaţa zilei de 16 decembrie. După-amiază, mişcarea pro Tokes a început să se transforme într-o mişcare împotriva regimului. "Noi, cei din casă, nu am ştiut la început în ce măsură e o provocare. La primele scandări "Jos Ceauşescu!", noi ne-am speriat, mai ales că, fiind ora 15:00, afară era lumină", spune Gazda Arpad. "Tokes era atât de speriat încât a cerut oamenilor să nu demonstreze împotriva regimului în faţa casei sale. Printre cei din stradă a apărut zvonul că Tokes e forţat să trimită acasă oamenii. Seara, după ce mulţimea a fost alungată, au fost aduse trei plutoane de militari în termen, fără arme. După un timp, mulţimea s-a întors şi militarii au fugit. În primele rânduri ale demonstranţilor erau puşti de 14-16 ani care aruncau cu pietre. Unii dintre copii aveau căşti şi bastoane în mâini, semn că se bătuseră cu jandarmii. Până spre seară, forţele de ordine au reuşit să îi alunge pe demonstranţi." Fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă... "Noaptea, în jurul orei 3.30, a apărut un camion. L-am trezit pe Laszlo Tokes şi împreună am ieşit în balconul bucătăriei, unde era pregătită o scară şi am ajuns în curtea interioară. În câteva plase aveam mâncare şi apă, care ne ajungeau o săptămână. Am început să ne rugăm, moment în care în curte au pătruns circa 15 persoane, unii în civil, alţii în uniformă de miliţieni. Un tip civil i-a zis lui Laszlo Tokes: "Roagă-te, că o faci pentru ultima oară!" Familia Tokes a fost urcată într-o Dacie, iar mobila încărcată în camion, şi au fost duşi la Mineu. Ceilalţi am fost duşi în curtea Securităţii din Timişoara. În data de 20 decembrie, pe la 10 seara, am fost scoşi cu un camion şi eliberaţi", şi-a mai adus aminte Gazda Arpad. (va urma)

http://www.crisana.ro/stiri/actualitate-13/revolutionarii-timisoreni-au-facut-ce-a-spus-popa-nu-ce-a-facut-el-15516.html


Un comando urma să lichideze conducătorii revoluţiei din Timişoara

În după-amiaza zilei de 17 decembrie 1989, în Timişoara s-au tras primele focuri. Totul a început în seara zilei de 16 decembrie, când, câteva sute de manifestanţi, au început să scandeze lozinci anticomuniste si împotriva lui Ceauşescu în faţa casei lui Laszlo Tokes. Scandalul a continuat toată noaptea, timp în care grupuri organizate au spart vitrinele magazinelor si au dat foc chioşcurilor de ziare. Numărul celor care au ieşit în stradă a crescut în fiecare zi. În seara zilei de 19 decembrie, o parte a armatei a pactizat cu manifestanţii, iar a doua zi, Timişoara a fost declarat oraş liber. Viaţa celor care au condus revoluţia din Timişoara a atârnat de un fir de aţă. Ei urmau să fie ucişi de membrii unui comando special trimis de la Buzău. Sinuciderea generalului Vasile Milea, i-a făcut pe militari să renunţe de bună voie la misiune, iar conducătorii revoluţiei au putut astfel să continue lupta. Primii manifestanţi prinşi au fost informatori Conducătorii revoluţiei din Timişoara, la fel ca o mare parte dintre participanţi, spun că revoluţia au făcut-o timişorenii. Din informaţiile militarilor din comando, precum şi din cele obţinute de agenţii fostei Securităţi, a reieşit că toţi coordonatorii revoltei din Timişoara au venit pe filiera iugoslavă. Iată cum s-au desfăşurat evenimentele din Timişoara, din punctul de vedere al Securităţii. În 16 decembrie în faţa casei lui Tokes a apărut un grup de tineri care se identificau printr-o beretă cu şnur. Nu erau mai mult de 10-15 persoane, care treceau prin întreprinderi, şi întrebau de colegi de-ai lor reformaţi. În acest timp, în faţa casei lui Tokes nu erau mai mult de 8 persoane. În jurul orei 14:30 a apărut un grup de sindicalişti, de 60-70 de persoane. Spre seară, grupul cu berete a revenit cu lumânări. Au stat un timp, apoi au început să mobilizeze curioşii: "Hai să mergem, hai să demonstrăm!". Porneau, dar lumea nu-i urma. Atunci se întorceau în mulţime, aşteptau un timp, apoi reluau figura. La un moment dat s-au urnit şi au luat-o, cu grupul violent în mijloc. În scurt timp au început luptele de stradă, în timpul cărora militarii şi miliţienii au prins câteva zeci de demonstranţi. Dintre aceştia, cel puţin 20% erau informatori ai Securităţii şi Miliţiei. Aceştia dădeau parola, consemnul sau spuneau numele ofiţerului de legătură aşa că militarii le dădeau drumul. Comandoul a ajuns în 18 decembrie În ziua de 18 decembrie, în Timişoara a sosit un comando special ce avea misiunea să îi captureze pe conducătorii revoluţiei. Era vorba de un detaşament de militari din cadrul Batalionului 404 Cercetaşi din Buzău. Comandantul faimosului Batalion 404 Cercetare, colonelul Remus Ghergulescu, îşi infiltrase câţiva oameni printre revoluţionari şi aflase despre grupurile de agenţi, coordonaţi din Iugoslavia, care incitau la revolta. Cercetaşii, îmbrăcaţi în civil, au ajuns pe aeroportul militar de lângă Timişoara în data de 18 decembrie, la ora 7.00. Colonelul Ghergulescu s-a prezentat la generalul Guşe, care se afla de asemenea la Timişoara, dar care habar nu avea de misiunea celor de la Buzău. Timişoara a fost împărţită în 8 zone Cercetaşii au împărţit oraşul în opt zone, în fiecare fiind trimisă câte o echipă. Cercetaşii au observat că în unele locuri se întâlnesc tineri care îşi dădeau unii altora bilete, şi care aveau asupra lor lanţuri, bile, bastoane etc. Cercetaţii au reuşit să afle şi ce conţineau acele bilete. Astfel, textul conţinea ora şi locul în care se acţiona, uneori fiind trecute numere de telefon. Din cele relatate de cercetaşi, a reieşit că grupurile de demonstranţi erau formate din 6, 7, 10 tineri, care spărgeau vitrinele şi dădeau foc magazinelor. După aceea se adunau curioşii şi hoţii. În dimineaţa zilei de 19 decembrie, cercetaşii infiltraţi în marile uzine au aflat că se pregăteşte ieşirea masivă în stradă. În întreprinderi se alegeau conducerile din rândul muncitorilor, iar directorii nu mai veneau la serviciu. Au fost stabilite coordonate de acţiune, planuri, trasee, ore la care coloanele de muncitori să se întâlnească, lozinci, afişe. Casetele erau trimise în Iugoslavia S-a aflat că pe 20 decembrie muncitorii vor ieşi pe coloane şi se vor întâlni în jurul orei 11.00 în zona centrală a oraşului, în Piaţa Operei. Guşe, care acţiona independent de Stănculescu, aflat şi el la Timişoara, a ordonat ca dispozitivele din oraş să se retragă şi să nu se riposteze cu foc. În dimineaţa zilei de 20 decembrie, cercetaşii au ajuns în locurile prin care urmau să treacă muncitorii. Cu banderole albe pe braţ, aceştia au început deplasarea câte 8-10 în rând. În balconul Operei şi-au ales un comitet de coordonare şi au început să apară diverse persoane care vorbeau populaţiei. Zi şi noapte, demonstranţilor li se organizase aprovizionarea cu pâine şi produse din carne. În noaptea de 21 decembrie, o femeie a născut în Piaţa Operei, iar fetiţa a fost botezată de mulţimea ce striga: "Victoria, Victoria!". Tot ce s-a întâmplat referitor la demonstraţie a fost filmat permanent, 24 din 24. Din datele culese de cercetaşi, casetele erau trimise foarte operativ în fosta Iugoslavie. Membrii comandoului au renunţat la misiune când au aflat de sinuciderea lui Milea În după-amiaza zilei de 21 decembrie, şeful comandoului a primit misiunea de la generalul Guşe să îi captureze pe cei aflaţi în balconul Operei, pregătirea oamenilor fiind coordonată de generalul Coman. Pe 22, ora 9.00, au fost puse la punct ultimele detalii, după care ar fi urmat să se acţioneze. În timpul întâlnirii, Guşe a deschis la un moment dat uşa şi a zis: "Ascultaţi!". Televiziunea transmitea comunicatul cu sinuciderea generalului Milea. Imediat militarii au plecat, iar comandoul s-a retras la Buzău. În timpul luptelor din Timişoara, au murit 89 de persoane. Din păcate, nici după 15 ani de la revoluţie nu se cunosc numele celor care au început revolta şi nici a celor care au tras împotriva manifestanţilor.

http://www.crisana.ro/stiri/actualitate-13/un-comando-urma-sa-lichideze-conducatorii-revolutiei-din-timisoara-15560.html

Declaraţia lui Gazda Arpad este copiată din cartea mea "Revoluţia fără mistere. Începutul revoluţiei române: cazul Laszlo Tokes" publicată la Editura Almanahul Banatului în 2002, sau din cartea "Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost", publicată în 1997.
Pe internet prima carte se găseşte la http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/revmistere/default.asp.htm
Ziariştii ăştia care copiază, măcar dacă ar avea bunul simţ să amintească sursa de unde au copiat.

Corect. Asa e. E bine ca ati pus lucrurile la punct.