Main Content:

Pagini: 1 [2] 3 4 ... 417

TREBUIE SĂ ŞTIM

Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #15 : Iunie 22, 2011, 12:39:04 »

mare, după aceasta au început să mă întrebe de ce nu m-am dus după puturoşii noştri. Eu am răspuns că aici m-am născut şi aici vreau să mor. Nu le-a fost de ajuns aceste cuvinte şi au început să mă bată în mod barbar, după care am zăcut 2 săptămâni.” (…)(16)
“Subsemnatul C.D. de ani 31 de profesie plugar, de religie ortodoxă, căsătorit cu 2 copii, carte ştiu, cu domiciliu în teritoriu ocupat/ Zăbala/ Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Judeţul Braşov declar: După ocupare am fost chemat la post unde am fost interogat asupra no. de legionari din sat, de datele naşterii mele şi de armă, crezând că eu posed armă, la toate acestea eu am răspuns negativ, drept pentru care am fost bătut la post de 6 ori cu un drug de fier.
Totdeauna îmi spunea că trebuie să părăsesc locuinţa şi să trec după fraţii mei puturoşi. În ultimul moment a venit ca să mă ridice de acasă, iar eu nevrând a părăsi locuinţa mi a spus că nu mai pot rămâne nici într-un caz. La toate acestea eu am spus că nu plec, poate chiar să mă împuşte, dar ei au spus că este păcat să strice un glonţ unguresc pe un român puturos. În noaptea de 17 noiembrie 1940, orele 6 dimineaţa, m-au luat de acasă şi m-au dus la primărie, ne având voie să luom nimic cu noi, de la primărie m-a dus la Zagon, şi când treceam prin satul Chiuruş, trăgeau clopotele după noi semn că nu mai vreau să ne mai vadă.” (…)(17)
“Subsemnatul N.F de ani 56, de profesie plugar, de religie ortodoxă, căsătorit cu 5 copii, carte ştiu, cu domiciliu în teritoriu ocupat/ Zăbala/ Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Judeţul Braşov declar: De la ocuparea teritoriului am suferit foarte multe bătăi şi eram tot timpul ascunşi prin pădure de frica lor, care se repedeau asupra nostră şi a locuinţelor noastre ca nişte fiare sălbatice.” (…)(18)
“Subsemnatul R.D.S, născută M, de 58 de ani, de profesie plugar, de religie ortodoxă, căsătorit cu 4 copii, carte ştiu, cu domiciliu în teritoriu ocupat/ Zăbala/ Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Judeţul Braşov declar: De la ocuparea teritoriului de către unguri am fost bătuţi în fiecare zi de mai multe ori şi cerându-ne mereu armele pe care noi nici nu le aveam. Casele au fost stricate de către populaţia civilă împreună cu armata. În noaptea de 17 noiembriev 1940, orele 2 am fost luaţi de către jandarmii unguri şi somaţi să ne părăsim locuinţele, strigându-mi să trec la puturoşii mei de români.” (…)(19)
“Subsemnata L.C, născută M, de ani 42 de profesie plugar, de religie ortodoxă, căsătorită cu 3 copii, carte ştiu, cu domiciliu în teritoriu ocupat/ Zăbala/ Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Judeţul Braşov declar: De la ocuparea teritoriului de către unguri am suferit mai multe batjocure, şi în ziua de 18 Noiembrie 1940, au venit la locuinţă mai mulţi jandarmi, împreună cu autorităţile din comună, de care am fost somată, să îmi părăsesc locuinţa, şi să trec frontiera: Fiind singură numai cu copii mici, nu am putut lua nimic cu mine decât ceea ce se afla pe mine şi copii. Mai întâi am fost duse şi ţinute două zile la comenduirea lor de grăiniceri, de unde am fost bătute şi alungate peste frontieră.” (…)(20)
“Subsemnatul Z.D., de 41 de ani, de profesie plugar, de religie ortodoxă, căsătorit cu 2 copii, carte ştiu, cu domiciliu în teritoriu ocupat/ Zăbala/ Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Judeţul Braşov declar:De la ocuparea teritoriului am fost chinuiţi de unguri şi am primit bătaie în mai multe rânduri, iar în noapte de 17 Noiembrie 1940 am fost ridicaţi de acasă şi duşi la comenduirea de grăiniceri de unde am fost alungaţi peste frontieră, lăsând pe la casele nostre tot avutul.” (…)(21)
“Subsemnatul O.N., de 46 de ani, de profesie plugar, de religie ortodoxă, căsătorit cu 3 copii, carte ştiu, cu domiciliu în teritoriu ocupat/ Zăbala/ Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Judeţul Braşov declar: De la ocuparea teritoriului de către unguri am fost chinuiţi şi bătuţi în fiecare zi de mai multe ori, apoi casa a fost stricată aruncând cu pietre în ea. După aceasta am fost chemat la postul de jandarmi, unde am fost bătut în mai multe rânduri, forţându-ne să dăm declaraţie că nu avem nici o pretenţie în urma stricăciunilor pricinuite.” (…)(22)
“Subsemnatul R.A., de 57 de ani, de profesie plugar, de religie ortodoxă, căsătorit cu 5 copii, carte ştiu, cu domiciliu în teritoriu ocupat/ Zăbala/ Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Judeţul Braşov declar: De la ocuparea teritoriului de către unguri am fost batjocoriţi şi chinuiţi în mod foarte grav. Populaţia civilă cât şi autorităţile militare au stricat casele şi tot ce se afla, fiind siliţi să fugim în pădure, căutând ascunziş, iar pe copilul meu de 13 ani l-au prins când se ducea cu cai la păşune şi l-au bătut lăsându-l aproape mort.
După suferinţa la cele arătate mai sus în noaptea de 17 orele 4 am fost somaţi de către jandarmii unguri să părăsim locuinţele nostre. Am fost ridicaţi de acasă şi duşi la primărie împreună cu 3 copii, restul au rămas cu mama sa care era bolnavă şi nu se putea ridica din pat.” (…)(23)
“Subsemnatul M. Gh., de 25 de ani, de profesie plugar, de religie ortodoxă, necăsătorit, carte ştiu, cu domiciliu în teritoriu ocupat, în comuna Zagon, jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Judeţul Braşov declar: După ocupare am fost foarte mult batjocoriţi şi de copiii cei mai mici, apoi am fost chemaţi la post şi am fost interogaţi de către jandarmii unguri dacă vrem să fim unguri? La toate aceste am răspuns negativ, şi pentru acestea am fost nevoiţi să părăsim locuinţele. Noapte nu puteam dormi în casă ci numai prin păduri şi ascunzişuri. Iar când am vrut să plecăm, vecinii noştri care erau tot unguri au anunţat imediat autorităţilor militare care ne-au păzit şi noaptea când am plecat, şi când treceam frontiera grănicerii unguri au tras focuri după noi.” (…)(24)
“Subsemnatul D. M., de 23 de ani, de profesie plugar, de religie ortodoxă, necăsătorit, carte ştiu, cu domiciliu în teritoriu ocupat, în comuna Zagon, jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Judeţul Braşov declar: După acaparare am fost mereu chemat la post şi unde mă tot întrebau ungurii dacă vreau să fiu ungur şi multe lucruri asupra situaţiei ţării, la toate acestea am răspuns negativ şi pentru aceasta am fost nevoit să plec. Când am vrut să trec frontiera, grănicerii unguri au tras focuri după mine, dar am avut noroc că era noaptea şi nu au nimerit, şi au tras gloanţele pe deasupra.” (…)(25)
“Subsemnatul Ş. M., din comuna Zagon, invalid de război de 49 de ani, de religie ortodoxă, având 4 copii, nu ştiu carte, expulzat din comuna Zagon, Jud. Treiscaune, declar următoarele: De la ocuparea teritoriului cedat de către unguri, am fost bătut de către populaţia civilă, batjocoriţi şi ameninţaţi în tot momentul, spunându-mi ca să părăsesc Ungaria. În noaptea de 20-21 Noiembrie a.c. populaţia civilă condusă de către O.F. şi A.G., s-a prezentat la locuinţele noastre şi ne-a scos afară fără să ne lase să ne luăm ceva din casă, după care ne-a condus până la marginea pădurii cu ciomege şi bătându-ne, de unde ne-a spus să mergem la neamurile nostre, dar sub nici un motiv să ne întoarcem că ne împuşcă, şi nici în judeţul Braşov să nu ne găsească, căci ei vor veni şi acolo. Populaţia civilă,avea concursul jandarmilor şi grănicerilor care erau în urma acestora. Sita Buzăului, 23 XI 1940.” (…)(26)
“Subsemnatul Gh. R., de ani 62, de religie ortodoxă română, căsătorit, cu doi copii, carte nu ştiu, cu domiciliul în comuna Zagon, judeţul Treiscaune, actualmente expulzat, declar următoarele: De la ocuparea teritoriului cedat Ungariei, în tot timpul am fost maltrataţi şi bătuţi de către jandarmii şi populaţia civilă din comună. În ziua de 18Noiembrie 1940 a venit o ptrulă compusă din doi jandarmi şi primarul B.C. luându-mă la bătaie, atât pe mine om în vârstă cât şi pe soţia mea de 73 de ani pe motiv că fratele meu a plecat înainte şi a dus o vacă cu el.
Înainte de expulzare ni s-a propus ca să trecem la religia romano-catolică şi să ne maghiarizăm că atunci ne lasă să ne facem casă. Declarând că aceasta nu o putem face fiind oameni bătrâni şi nemaiavând mult de trăit, în noaptea de 21 a venit populaţia civilă constituită în bandă, sub conducerea lui O.F., A.G. şi M.A. G., înarmaţi cu arme şi ciomege şi mi-au spart geamurile la casă, au împuşcat pe fereastră şi ne-a strigat să ieşim imediat afară. Noi ieşind nu ne-a mai lăsat să intrăm înlăuntru ca să ne luam ceva, ci ne-a luat la bătae şi ne-a urmărit până în pădure, de unde ne-a spus să mergem la «Budos olah», şi să nu ne mai întoarcem sub nici un motiv înapoi că ne împuşcă. Atât eu cât şi soţia mea suntem bolnavi şi plini de vânătăi din cauza bătăii suferite. Ne-a rămas toată averea acolo în valoare aproximativă de 500.000 lei.” (…)(27)
“Subsemnata Văd. I. B. de ani 53, de profesie casnică, religie ortodoxă, copiii am cinci, carte nu ştiu, cu domiciliu comuna Zagon, Jud. Treiscaune/ terotoriu ocupat/ declar: De la ocuparea teritoriului de către unguri, am fost bătuţi în mod cât se poate de barbar, ne-au dărmat casele, alungându-ne pe drumuri şi urmărindu-ne ca pe nişte tâlhari, spunându-ne să nu ne oprim decât în Marea Neagră, că acolo ne este locul nostru. În seara zilei de 20-21 am fost ridicaţi de către jandarmi şi populaţia civilă aducându-ne într-o pădure, arătând direcţia pe unde să mergem, spunându-ne că dacă ne întoarcem înapoi vom fi împuşcaţi.” (…)(28)
“Subsemnatul Ş.I., de 37 de ani, de religie ortodoxă, expulzat din comuna Zagon Jud. Treiscaune, declar următoarele: În seara zile de 21 Noiembrie a.c., o bandă constituită din populaţia civilă a venit la locunţa mea şi au intrat în casă 4 persoane înarmaţi spunându-mi ca să ies afară şi să plec la Marea Neagră că acolo este locul nostru. Când am voit să iau ceva pâine pentru cei 5 copii ai mei m-au luat la bătaie, izbindu-mă cu patul armei (…) Pe românii care umblau încălţaţi cu opinci, le spunea să-şi taie opincile, căci dacă nu le taie ei cu picioare cu tot. Eram opriţi de a mai vorbi româneşte, sub ameninţarea de împuşcare. Mi s-a spus să nu mai merg înapoi că mă împuşcă.” (…)(29)
“Subsemnatul I.B., de ani 29, căsătorit cu trei copii, cel mai în vârstă fiind de 5 ani, de religie ortodoxă, expulzat din comuna Zagon Jud. Treiscaune, declar următoarele: În noaptea de 21 Noiembrie 1940 au venit în curte 6 soldaţi şi au bătut în uşă cu arma strigând să deschid imediat. Când am deschis patru au intrat în casă şi m-au provocat să ies imediat afară împreună cu familia, nelăsându-mă să iau absolut nimic. Am avut în ladă 7500 lei pe care când am vrut să-I iau m-au repezit afară ameninţându-mă că mă împuşcă. Afară ne aşteptau civilii care ne-au luat la bătaie. M-am îndreptat către convoiul celorlalţi expulzaţi şi m-au urmărit până în pădure. Eu după ce am intrat în pădure am luat-o pe altă parte şi am stat până mai târziu când s-au mai iliniştit, după care pe ascuns, m-am întors acasă ca să mai iau câte ceva. Când am mers acasă nu am mai găsit absolut nimic, mi se ridicare tot, atât banii, cât şi păturile ce au mai găsit, precum şi alte lucruri ce puteau fi ridicate, iar mobila din casă sfărmată complect.” (…)(30)
“Subsemnatul D.C., de ani 29, căsătorit cu 2 copii, de religie ortodoxă, expulzat din comuna Zagon Jud. Treiscaune, declar următoarele: De când au intrat armatele maghiare în comuna Zagon populaţia ungurească s-a pornit prigoană asupra românilor, batjocorindu-i, ameninţându-i şi bătându-i pe unde găseau vre-un român, cum a fost cazul cu GH. F., care a fost crunt bătut în mijlocul pieţii, precum şi alţii. Copii de şcoală strigau după noi «Budos olah şi bocskoros» (…) Afară de mine şi soţia mi-au bătut şi copila de 10 ani: Cei mai înverşunaţi dintre toţi erau locuitorii B.F şi V.I” (…)(31)
“Subsemnatul N.M.D., de ani 35, căsătorit cu 5 copii, de religie ortodoxă, în calitate de expulzat din comuna Zagon Jud. Treiscaune, declar următoarele: În tot timpul dela la ocupaţia teritoriului cedat de către România, Ungariei, am fost batjocoriţi, bătuţi şi chinuiţi de către populaţia civilă sub auspiciile jandarmilor unguri, chemând pe români la postul de jandarmi şi ameninţându-I cu împuşcarea. În noapte de 21 Noiembrie a.c. au venit în casă 5 locuitori unguri din comună, înarmaţi cu ciomege şi m-au provocat să ies imediatb afară din casă. Nu m-a lăsat să iau nimic, nici chiar pe copil care când a vrut să-şi ia opincile ca să se încalţe, la lovit cu ciomagul. M-am rugat ca să mă lase să scol copii încet ca să nu se sperie, dar ei au început să lovească cu ciomagul în mobila din casă, ca să facă larmă cât mai mare, să lovească în mine şi soţia mea. L-a ieşire din casă mi-au luat pantalonii de pe mine şi aşa am fost conduşi până la pădure împreună cu ceilalţi expilzaţi în bătăi, spunâmdu-ne să nu ne mai întoarcem căci pe toţi ne împuşcă. Întrega populaţie civilă a fost condusă de către locuitorii A.G. şi O.F, iar în urma lor erau jandarmii.” (…)(32)
“Subsemnatul N.D., de ani 70, căsătorit cu 6 copii, de religie ortodoxă, expulzat din comuna Zagon Jud. Treiscaune, declar următoarele: De la ocuparea teritoriului cedat Ungariei, populaţia civilă aproape în fiecare noapte mergea în bande la locuinţele românilor şi aruncau cu pietre în fereste, pe case, puşcau în curţi, îi chemau în fiecare zi la postul de jandarmi şi îi băteau, nu ne lăsau să vorbim româneşte, şi ne ameninţau că dacă nu ne botezăm ca unguri, ne botează ei – adică ne omoară. În noaptea de 21 Noiembrie a.c. o bandă compusă din populaţia civilă din comună, cu concursul jandarmeriei, care era la umă, a venit pe la casele noastre, intrând în fiecare casă câte o echipă, ne-a provocat ca imediat să părăsim casele şi să plecăm din comună la «Budos olah», adică în România, dar înapoi să nu ne mai întoarcem căci ne împuşcă. Nu ne-a lăst să luăm nimic, şi cu ce-am putut să ne îmbrăcăm mai la repezeală, ne-au scos afară bătându-ne cu ciomegile şi alungându-ne până în pădure.” (…)(33)
“Subsemnata A.C., de ani 55, văduvă, cu doi copii, de religie ortodoxă, expulzată din comuna Zagon Jud. Treiscaune, declar următoarele: Sunt oarbă complect şi în noapte de 21 Noiembrie au venit în casă mai mulţi locuitori unguri din comună şi mi-au spus că împreună cu copilul să plec imediat la neamurile mele în România. Deşi m-am rugat ca să mă lase ca să mă încalţ, că sunt oarbă complect, nu numai că nu m-au lăsat, dar m-au repezit afară, de unde copilul m-a luat de mână şi m-a dus la ceialţi expulzaţi. Când am ajuns la un părău. M-a repezit acolo şi căzând jos au început să dea cu ciomagul în mine.” (…)(34)
“Subsemnatul B.A, de 26 de ani, căsătorit cu un copil, de religie ortodoxă, expulzat din comuna Zagon Jud. Treiscaune, declar următoarele: Imediat după ocuparea de către armatele maghiare a teritoriului cedat, populaţia din comună a început o adevărată prigoană contra românilor, bătându-i, batjocorindu-i şi amenenţându-i cu moartea, fără nici un motiv. În noaptea de 21 Noiembrie a.c. au venit în casă patru persoane civile, înarmate cu 3 ciomege şi unul cu arma- şi m-a provocat ca imediat să părăsesc casa. Cei cu ciomege au început să dea în mine şi soţie, iar cel cu arma a împuşcat în casă, speriindu-mi copilul de 6 ani. În loviturile de ciomag am ieşit afară dezbrăcat, unde ne-au aşezat pe două rânduri şi bătându-ne mai departe ne-au alungat până în pădure, spunându-ne să nu ne mai întoarcem, căci nici unul nu va scăpa cu viaţă.” (…)(35)
“Subsemnatul B.R.M, de ani 28, de profesie plugar, de religie ortodoxă, carte ştiu, necăsătorit, domiciliat în comuna Zagon Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului declar următoarele: După ocuparea teritoriului de către unguri am avut de îndurat multe persecuţii şi multe chinuri. Am fost chemaţi la primărie unde am fost forţaţi să ne botezăm unguri, noi nevrând am fost bătuţi şi ni s-a pus în vedere să părăsim locuinţele şi să plecăm la fraţii noştri Ola. În noaptea de 20 Noiembrie 1940 ora 3 noaptea am fost ridicaţi de acasă şi nevoiţi a trece frontiera.” (…)(36)
“Subsemnatul M.B., de ani 30, de profesie plugar, de religie ortodoxă, carte ştiu, căsătorit cu un copil, domiciliat în comuna Zagon Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Jud. Braşov declar: După ocupare am fost chinuiţi de ei în cele mai groaznice chinuri, şi strigau după noi Ola, apoi am fost chemaţi la primărie ca să ne botezăm unguri, dar noi nu am vrut şi contra aceasta am fot tot timpul persecutaţi, iar în noaptea de 20 Noiembrie 1940. Orele 3, am fost luat de acasă şi aruncat pe drumuri spunându-mi să părăsesc locuinţa şi să plec la fraţii noştrii.” (…)(37)
“Subsemnatul N.C., de profesie plugar, de religie ortodoxă, carte nu ştiu, căsătorit cu 1 copil, domiciliat în teritoriul ocupat, comuna Zagon Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Jud. Braşov declar: După ocuparea teritoriului de către unguri am fost chemaţi la primărie să ne botezăm unguri, ca să nu mai suferim chinurile la care eram supuşi. Noi nu am vrut şi atunci am fost bătuţi şi ni s-a pus în vedere să părăsim imediat ţara lor şi să venim la opincarii noştri. Am fost nevoiţi să plecăm. În noaptea de 20 noiembrie 1940 am fost ameninţaţi cu moartea şi casele bătute cu pietre, iar noi aruncaţi pe drumuri şi casele pecetluite.” (…)(38)
“Subsemnatul I.C., de ani 42, de profesie plugar, de religie ortodoxă, căsătorit cu 5 copii, carte ştiu, domiciliat în comuna Zăbala, Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Jud. Braşov declar: După ocupare am suferit multe insulte şi chemaţi la post de mai multe ori unde am fost întrebaţi unde ne este arma. Noi am răspuns că nu avem, după cum şi era. Ei însă nu au vrut să ne creadă şi au continuat să ne bată. Pe la locuinţele nostre au făcut mari stricăciuni mari.În noaptea de 17 Noiembrie 1940 pe la orele 5 dimineaţă au venit jandarmii unguri care ne-au forţat să părăsim locuinţle şi să plecăm. Am fost nevoit să plec şi să îmi las tot agonisitul acolo”. (…)(39)
“Subsemnatul D.N., de ani 43, de profesie plugar, de religie ortodoxă, căsătorit cu 7 copii, carte ştiu, domiciliat în teritoriu ocupat, în comuna Zagon, Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Jud. Braşov declar: După ocupare am fost obligaţi să vorbim numai ungureşte şi nu eram lăsaţi să mergem la lucrul câmpului, bătându-ne cu pietre şi cel mai mic copil, şi strigând după noi cuvinte murdare.(…) În ziua de 20 Noiembrie 1940 am fost chemaţi la primărie unde am fost obligaţi de unguri să ne botezăm ungureşte şi să fim unguri, iar după aceea nu au mai vroit să fim nici unguri, ci au spus să părăsim imediat locuinţa că o să fie rău de noi. În noaptea de 20 Noiembrie 1940 orele 11 am fost ridicat de acasă împreună cu familia neputând lua cu mine decât cu ceea ce eram îmbrăcat, atât eu cât şi familia. Am fost urmăriţi şi aruncaţi peste frontieră.” (…)(40)
(VA CONTINUA)
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #16 : Iunie 22, 2011, 12:41:15 »

“Subsemnatul M.I., de ani 34, de profesie gardian, de religie ortodoxă, căsătorit cu 4 copii, carte ştiu, domiciliat în comuna Covasna, Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Jud. Braşov declar: După ocuparea teritoriului de către unguri am fost foarte strânşi şi u aveam voie să mergem nicăirea, persecutaţi, şi în noaptea de 17 Noiembrie 1940, orele 11 ½, am fost ridicat de acasă şi trecut peste frontieră, neputând lua cu mine nimic, ba din contra, mi-a rămas şi familia acolo.” (…)(41)
“Subsemnatul R.M., de ani 33, de profesie plugar, de religie ortodoxă, căsătorit cu 2 copii, carte ştiu, domiciliat în teritoriu ocupat, în comuna Zagon, Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Jud. Braşov declar: După ocupare tot mereu am fost ameninţaţi să plecăm la fraţii noştri puturoşi de dincolo, că dacă nu o se ne aducă ei. Toate aceste suferinţe le-am îndurat până în noaptea de 19 Noiembrie 1940, când am fost ridicaţi de acasă de jandarmii unguri, care ne-au bătut şi chiar m-au strâns de gât şi m-au dat afară, apoi mi-au pus arma în piept spunându-mi că mă omoară dacă nu plec imediat. Ne mai având încotro am fost nevoit să plec şi să îmi las tot avutul meu acolo.” (…)(42)
“Subsemnatul R.M., de ani 31, de religie ortodoxă, de profesie plugar, căsătorit cu 3 copii, carte ştiu, cu domiciliul în teritoriu ocupat, în comuna Zagon, Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Jud. Braşov declar: După ocuparea teritoriului de către unguri am suferit cele mai groaznice suferinţe, pe care nu şi le poate închipui nimeni. Copii ungurilor strigau după noi şi aruncau cu pietre, apoi am fost duşi la primărie unde am fost bătuţi şi batjocoriţi de ei, apoi ne-au pus în vedere să părăsim locuinţele în termenul cel mai scurt, că o păţim rău cu ei. Iar în noaptea de 20 Noiembrie 1940 am fost ridicat de acasă împreună cu familia şi aruncaţi peste graniţă ca nişte câini ai nimănui, lăsând la locuinţă tot agonisitul nostru care nu a putut fi luat.” (…)(43)
“Subsemnatul I.R.P, de ani 47, de profesie plugar, de religie ortodoxă, căsătorit fără copii, carte ştiu, cu domiciliul în teritoriu ocupat, în comuna Zăbala, Jud. Treiscaune, actualment refugiat în comuna Sita Buzăului, Jud. Braşov declar:
După ocuparea teritoriului de către unguri am fost chemat la post unde am fost somat să predau arma, şi apoi bătut pentru faptul că eram în garda de fier şi mai înainte am fost în garda Naţională, pentru menţinerea liniştei în comună. Într-o noapte când eram de serviciu, au venit mai mulţi băieţi unguri cântând pe drum.
Eu împreună cu tovarăşul meu am somat pe aceştia de a mai cânta, ei însă nu au voit să se conforme, şi s-au repezit asupra lui pentru ai lua arma. Toate acestea acum le-au socotit ungurii ca rea purtare din partea noastră cu ai lor. Iar în noapte de 17 Noiembrie 1940, ora 6 dimineaţă, am fost ridicat de acasă şi duşi la comenduirea Zagon, iar de acolo trecuţi frontiera, neputând lua cu mine decât cu ce-am putut să mă îmbrac.” (…)(44)
“Subsemnatul I.T.P, de ani 43, de profesie plugar, de religie ortodoxă, căsătorit cu trei copii, carte ştiu, domiciliat în comuna Zăbala, Jud. Treiscaune, actualmente domiciliat în comuna Sita Buzăului, Jud. Braşov declar următoarele: După ocupare am suferit multe insulte şi chiar bătăi. În prima zi după ocupare, au venit pe la casele nostre echipe de soldaţi care au pricinuit mari pagube, stricând uşile, ferestrele şi mobilierul care se afla în case, şi batjocorind pe bieţii români care au căzut sub stăpânirea hoardelor barbare. A treia zi am fost chemat la post unde am fost interogat unde este arma?
Şi mai multe lucruri la care eu am răspuns negativ. În ziua de 17 Noiembrie 1940, orele 5 dimineaţa, când au venit la locuinţa mea mai mulţi soldaţi, care mi-au pus în vedere să părăsesc domiciliul şi să trec la fraţii noştri. Nemaiavând ce face am fost nevoit să plec, neputând lua cu mine decât cu ce eram îmbrăcat, rămânându-mi şi un copil acolo.” (…)(45)
“Subsemnata B.M., cu etate de 21 de ani, de profesie coafeză, în comuna Zagon, jud. Trei – Scaune/ Ardealul de Nord, cedat Statului Ungar, prin prezenta declara următoarele: În ziua de 25 Noiembrie a.c. am plecat din comuna Zagon, Jud. Trei Scaune, trecând peste frontieră prin punctul Zagon – Barcani, Jud. Braşov, pentru faptul că viaţa ne era insuportabilă, din cauza maltratărilor, precum şi a măsurilor luate de autorităţile maghiare pentru schimbarea cultului, precum şi din cauza nesiguranţei vieţii şi avutului nostru, din cauza răscoalelor repetate din partea populaţiei civile maghiare.” (…)(46)
 
“Subsemnaţii locuitori din comuna Zagon, Judeţul Trei Scaune/ Ardealul de Nord cedat Statului Ungar/ prin prezenta declarăm următoarele: În seara zilei de 20 Noiembrie 1940 orele 22 s-au prezentat la locuinţele nostre autorităţile maghiare care ne-au pus în vedere, că imediat să fim gata de plecare şi să ieşim afară din casă. La părăsirea casei autorităţile maghiare împreună cu populaţia civilă au procedat la ridicarea obiectelor din casă, iar ceea ce nu au putut ridica au început să le distrugă, prin focuri de armă şi lovituri de secure. În urma acestora ne-am luat familiile şi ne-am refugiat prin munţi, urmând ca a doua noapte să mergem din nou pe la locuinţe şi să ne mai ridicăm câte un obiect ce a mai rămas. Apoi am rătăcit prin munţi, până în ziua de 28 Noiembrie 1940, când am ajuns la primăria comunei Barcani, judeţul Braşov. Drept pentru care dăm prezenta şi semnăm: D.N, M.R, B.I, S.M, B.P”. (…)(47)
Din cele prezentate se pot reconstitui momentele dramatice, trăite de populaţia românească din câteva localităţi din curbura interioară a Carpaţilor, expulzate în toamna anului 1940, în aşezări din Depresiunea Buzăului ardelean. Majoritatea refugiaţilor români din zonă, au părăsit meleagurile natale, în septembrie 1940, stabilindu-se în localităţi din judeţele limitrofe (Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Braşov), dar şi în localităţi din ţară. Arhivistul Constantin Păduraru de la Direcţia Judeţeană Neamţ a Arhivelor Naţionale, întreprinde o amplă cercetare pe tema românilor ardeleni refugiaţi, în toamna anului 1940, şi stabiliţi în judeţele Bacău şi Neamţ, o parte din rezultatele cercetării fiind publicate în anuarul “Angustia” nr.XI/2007
Pe lângă declaraţiile persoanelor expulzate, prezentăm câteva documente emise de autorităţile locale din localităţile în care s-au stabilit românii expulzaţi, din care rezultă, pe de o parte, eforturile făcute de către Statul Român şi comunităţile locale, pentru asigurarea condiţiilor minime de trai ale celor năpăstuiţi, iar pe de altă parte, prezintă informaţii care permit surprinderea dimensiunilor cantitative a românilor expulzaţi, respectiv a numărului acestora pe localităţi.
“Pretura Buzăul Ardelean, Judeţul Braşov, No. 585, 1940 Noiembrie 18. Domnule Prefect, Avem onoarea a Vă raporta că în ziua de 18 Noiembrie a.c. în comuna Barcani au venit 21 familii, cu 80 suflete, de români toţi expulzaţi din comuna Covasna, Judeţul treiscaune, iar în satul Sărmaş din aceiaşi comună, au venit 27 de familii, cu 137 de suflete, expulzaţi din comuna Valea Mare, Jud. Treiescaune.
Toţi au fost ridicaţi de autorităţile maghiare, în toiul nopţii şi duşi până aproape de frontieră, nepermiţindu-li-se să ia nimic din avutul lor. Aproape toţi sunt fruntaşii comunelor respective şi au lăsat acasă averi considerabile. S-au luat măsurile necesare pentru încartiruirea lor, precum şi pentru hrănirea lor, urmând a fi repartizaţi în comunele buzoiene. Întrucât am fost informaţi că autorităţile maghiare intenţionează să expulzeze în masă întreaga populaţie românească din teritoriu cedat- credem că nu vom putea încartirui pe toţi refugiaţii, în cazul în care vor veni într-un număr prea mare – fiind nevoiţi de a fi repartizaţi şi în alte comune din judeţ.(…) Totodată avem onoarea a Vă ruga să binevoiţi a aduce la cunoştinţă Onor Guvernului aceste expulzări în masă, care nefiind întru nimic justificate şi prin modul barbar în care se fac- contrariu tuturor principiilor elementare de drept internaţional.”(…) (48) Un “tablou despre expulzaţii din Ungaria în zilele de 16-18-19-20-21 Noiembrie 1940 aflate pe teritoriu comunei Barcani, cuprinde numele şi prenumele a 50 de familii, cu 172 de suflete, din care, 3 din Covasna, 6 din Zăbala şi 41 de familii din Zagon”. (49)
“Tabloul cu expulzaţii români din teritoriu cedat Ungariei, judeţul Treiscaune, veniţi în comuna Sita Buzăului, judeţul Braşov”, întocmit în data de 21 Noiembrie 1940, cuprinde 32 de familii, cu 127 suflete, din care: două din Pava, 6 din Covasna, 9 din Zagon şi 15 din Zăbala. (50) Un “tablou asemănător” cuprinzând locuitorii români expulzaţi de unguri din teritoriile cedate, întocmit la data de 22 Noiembrie 1940, de comuna Întorsura Buzăului, cuprinde 57 de familii cu 217 suflete, din care: Boroşneul Mare o familie, Zăbala 4, Zagon 4, Covasna 16 şi Valea Mare 32. (51) Dintr-o altă situaţie întocmită de Primăria Întorsura Buzăului, în data de 26 Noiembrie 1940, rezultă că în comună se aflau la acea dată, 15 familii de intelectuali, cu 49 de suflete, erau refugiaţi, din data de 11 Septembrie 1940, alte 59 de familii, cu 238 de suflete fiind expulzaţi, în perioada 12-26 Noiembrie 1940. (52) În comuna Vama Buzăului, la 26 Noiembrie 1940, erau expulzaţi 120 de români, din care 76 de muncitori şi 44 de agricultori. (53) În comuna Dobârlău, la aceiaşi dată, erau înregistrate 13 români refugiaţi (din care 3 de intelectuali) şi 14 muncitori expulzaţi. (54) În comuna Barcani, la data de 27 Noiembrie, existau 23 de români refugiaţi, în data de 13 septembrie, şi 497 români expulzaţi, în perioada 16-27 Noiembrie 1940. (55) În comuna Mărcuş, la 29 Noiembrie 1940, erau 4 români refugiaţi şi 2 expulzaţi. (56) O situaţie statistică întocmită de conducerea primăriei Sita Buzăului, arată că în această comună existau 26 de români refugiaţi, în perioada 14 Septembrie – 9 Noiembrie 1940 şi 217 expulzaţi, în perioada 14-23 Noiembrie 1940, din care 154 agricultori şi 63 muncitori. (57)
Documentele cercetate pun în evidenţă şi o mişcare migratorie inversă, respectiv a populaţiei maghiare din localităţi rămase în componenţa Românie, în localităţi din Ardealul de Nord, cedat Ungariei. Astefel, o situaţie întocmită de conducerea comunei Teliu, comună cu populaţie etnic mixtă aflată în teritoriul necedat Ungariei, relevă faptul că în perioada 5 septembrie-2 octombrie 1940, în comună s-au refugiat 18 familii de români, din care 15 de intelectuali şi 3 de “profesionişti”, iar din Teliu au plecat “în regiunile cedate”, în perioada 5-13 septembrie 1940, 66 de unguri, din care: 11 de intelectuali, 5 de “profesionişti”, 22 de muncitori şi 28 de agricultori. (58) Peste două luni, în 3 Decembrie în comună se aflau 49 de români refugiaţi din “Ungaria”. (59) Din comuna Budila, în 13 septembrie 1940, au “trecut de bună voie”, în teritoriul cedat, 71 de maghiari, din care: 10 intelectuali, 7 “profesionişti” şi 54 agricultori. În aceiaşi localitate, în perioada 16 septembrie – 11 octombrie, s-au refugiat 19 români, din 8 de intelectuali şi 11 de muncitori. (60) Din Întorsura Buzăului au plecat 13 familii de unguri, cu 34 de suflete. (61)
Documentele pun în evidenţă eforturile făcute de Statul Român pentru gestionarea corespunzătoare a problemelor legate de cazare, hrănirea, asigurarea unor locuri de muncă pentru refugiaţii şi expulzaţii, din Aredalul de Nord, precum şi aspecte ale solidarităţii populaţiei româneşti, cu fraţii lor aflaţi în situaţii dramatice ş.a. Astfel, prin adresa nr. 18126/ 21 Noiembrie 1940, Prefectura judeţului Braşov, înştiinţa Pretura Buzăul Ardelean cu următoarele aspecte referitoare la refugiaţi şi expulzaţi: “În urma evacuării populaţiei din Basarabia, Bucovina şi apoi a celei din Ardeal; ministerul Afacerilor Interne a luat măsuri din vreme, ca populaţia lipsită de mijloace de existenţă să primească ajutoare lunare prin Prefecturi.
Pentru a putea ţine o evidenţă şi de a nu se mai abuza de unele persoane care năpădesc şi împiedică mersul normal al servicilor care au ridicat ajutoare chiar de la mai multe instituţii – se pune mai departe în document- în urma raportului acestei Prefecturi cu No. 14936/940, prin care s-a cerut noi sume pentru aceste ajutoare, Ministerul Economiei naţionale, Comisariatul General pentru Asistenţa Populaţiei Evacuate cu ordinul No. 7344 din 12 Noiembrie 1940, a dispus ca să se sisteze orice plăţi pentru ajutorarea refugiaţilor, asistenţa lor urmând să se facă şi mai departe de Prefecturi, însă numai în unire şi prin Ajutorul Legionar care primesc cererile.” (62)
 
Vagoane cu români din judetul Bihor maltrataţi şi expulzaţi în Noembrie 1940
Printr-un ordin circular al Ministerului Economiei Naţionale, Subsecretariatul de Stat al Colonizării şi populaţiei evacuate, sunt făcute precizări referitoare la “cheltuielile necesare pentru aducerea la îndeplinire a atribuţiilor acestui Subsecretariat şi pentru aşezarea şi plecarea la rosturile lor de viaţă a refugiaţilor din Nordul Transilvaniei, Dobrogea de Sud, Basarabia şi Bucovina de Nord”. Aceste cheltuieli erau asigurate în principal din: credite puse la dispoziţie din bugetul statului şi din bugetele autorităţilor locale şi contribuţii benevole. Totodată se atrăgea atenţia comisarilor generali şi prefecţilor “să procedeze cu cea mai mare atenţiune la aprobarea cheltuielilor pentru asistenţa şi plasarea refugiaţilor” – indiferent din ce fonduri urmează să fie acoperite – deoarece, se spune în documentul citat “dorim să evităm cheltuielile nejustificate, în acelaşi timp însă, ne dăm toate silinţele ca să ameliorăm situaţia refugiaţilor, care nu din vina lor au ajuns într-o situaţie mizeră”. (63)
În data de 2 Decembrie 1940, Prefectura Judeţului Braşov, transmite Preturii Buzăului Ardelean, copia unei telegrame transmisă prefecturilor din întreaga ţară, în care se spune: “Fiind informaţi că unii unguri care părăsesc ţara în virtutea dispoziţiilor arbitrarea de la Viena, cumpără la preţul zilei de la alţi unguri imobile, trecând în contractul de cumpărare preţuri mult mai superioare, celor reale, iar după ce trec în Ungaria declară autorităţilor competente că posedă în România bunuri imobiliare evaluate în baza preţului fictiv din aceste contracte, iar alţii pleacă cu toate bunurile, ajunşi acolo declară că poliţia legionară ia deposedat de sume de bani fictive fără a le fi remis acte doveditoare. Rugăm a face cercetări amănunţite în această direcţiune şi de a raporta de extra urgenţă de rezultat Ministerul, întrucât ambele procedee au drept scop mărirea debitului României faţă de Ungaria.” (64)
Pretura plăşii Buzăul Ardelean, în 2 Decembrie 1940, se adresează prefecturii judeţului Braşov cu rugămintea “de a interveni pe lângă Prefectura Câmpulung-Bucovina să se dea tot concursul şi îndrumările necesare delegaţilor români expulzaţi din teritoriu cedat Ungariei şi care conform dispoziţiilor date de către Comisariatului General al Refugiaţilor din Bucureşti urmează să fie colonizaţi în locuinţelor germanilor repatriaţi. Delegaţii refugiaţi sunt: Victor Cojan, Ioan Macoş, Ioan Poteică şi Ioan Vasiliu.” (65)
Printr-o circulară trimisă de Pretura Buzăul Ardelean, tuturor primăriilor din subordine, se transmit instrucţiuni cu privire la soluţionarea problemelor românilor refugiaţi sau expulzaţi din teritoriul cedat, prin care se stabileau următoarele: înfiinţarea unui comitet care “va cerceta situaţia fiecărui refugiat în parte, stabilind posibilitatea refugiatului la lucru, precum şi dacă are dreptul să se bucure de mâncare la cantină, acordarea de ajutoare familiilor care au primit refugiaţi sau expulzaţi, recomandarea celor care au dreptul de a mânca la cantină, propuneri de găzduire a celor care nu pot fi cazaţi în comună ş.a.” (66)
Prin amabilitatea distinsului istoric şi arhivist Ioan Ranca, din Tg. Mureş, am intrat în posesia Documentarului intitulat “Un an de stăpânire maghiară în Transilvania de Nord”, lucrare apărută la Monitorul Oficial şi Imprimeria Centrală a Statului din Bucureşti, în anul 1942. Volumul cuprinde 120 de pagini, plus fotografii, având următorul cuprins: acte de violenţă, Biserica, şcoala, proprietatea rurală şi urbană, proprietatea minieră, comercială şi industrială, profesiuni libere şi funcţionari publici, recensământ, maghiarizare, fotografii. (67) Din primul capitol al acestei lucrări redăm următoarele pasaje: “…În urma anganjamentelor solemne pe care Guvernul ungar şi le-a asumat la Viena, era de presupus că Ungaria va renunţa la vechile sale metode de violenţă pentru desnaţionalizarea cetăţenilor de altă rasă.
Această presupunere s-a dovedit a fi o simplă iluzie. Cu toate că schimbarea de care vorbim s-a produs printr-un act diplomatic şi trebuia să fie efectuată pe cale paşnică, totuşi, ocuparea Transilvaniei de Nord, s-a făcut cu o armată disproporţionat de numeroasă, iar administrarea acestui teritoriu a fost lăsată în seama armatei până la 9 Decembrie 1940.
În timpul operaţiunilor de ocupare şi după ocupare, sub administraţia militară, armata şi populaţia maghiară – aceasta din urmă prin organizaţii paramilitare – …, asistate de armată, de poliţie şi de jandarmerie -au deslănţuit şi au întreţinut tot timpul o teroare de neînchipuit în contra populaţiei româneşti. Această teroare, desfăşurată pe întreaga întindere a teritoriului cedat, s-a manifestat prin insulte, ocări, bătăi, arestări, internări în lagăre de concentrare, expulsări, schingiuiri, omoruri individuale şi în masă şi alte samavolnicii (de ex. violuri), care, toate la un loc, au transformat viaţa populaţiei româneşti într-un adevărat infern.(…)
Toată această teroare, începută sub administraţia militară şi continuată şi după încetarea acesteia, nu s-a desfăşurat la voia întâmplării, ci după un plan bine stabilit şi cu consecvenţă urmărit. Scopul ei, care s-a vădit din zi în zi mai lămurit, a fost extirparea păturei conducătoare româneşti şi anume a intelectualilor de la oraşe, a preoţilor şi învăţătorilor de la sate, pentru ca astfel, masele ţărăneşti, rămânând fără conducătorii şi ocrotitorii lor fireşti, să poată fi mai uşor maghiarizate sau, la nevoie, distruse.
Numărul total al victimelor regimului de teroare, inaugurat de armata ungară de ocupaţie şi după încetarea administraţiei militare, până la 30 Octombrie 1941, este următorul: omorâţi – 919; schingiuiţi – 771; bătuţi – 3.373; arestaţi – 13. 359.” (68)Faţă de studiile, articolele şi lucrările publicate până în prezent, documentele prezentate conţin informaţii noi despre drama românilor refugiaţi şi expulzaţi din Transilvania de Nord-Est, despre forţele participante la acţiunile îndreptate împotriva românilor, respectiv atât militari, jandarmi, lideri locali şi cetăţeni maghiari din localităţile menţionate. Considerăm că alte comentarii, faţă de conţinutul documentelor prezentate, sunt de prisos.
Deşi cele întâmplate după Dictatul de la Viena, în teritoriu cedat Ungariei horthyiste, sunt parţial cunoscute, prin ceea ce s-a transmis din generaţie în generaţie, există încă multe fapte necunoscute, omisiuni, neclarităţi, clişee şi prejudecăţi, şi cel mai grav este faptul că, există voci care pune sub semnul întrebării, sau minimalizează dramatismul suferinţelor îndurate de români. Documentele prezentate, prin conţinutul şi mesajul lor, spun adevărul şi numai adevărul.
Autor:Dr. Ioan Lăcătuşu
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #17 : Iunie 26, 2011, 10:09:22 »

ADEVĂRATA APARTENENŢĂ A LUI SILVIU BRUCAN

Pe durata mai multor întâlniri cu foşti ofiţeri superiori din
Departamentul Securităţii Statului am auzit frecvent opinia (sau poate
convingerea) că Silviu Brucan, eminenţa cenuşie a acţiunii sovietice din
decembrie 1989 din România, ar fi fost spion american. Alţii, dorind să
nuanţeze, considerau că fostul stalinist făcea un joc dublu, ilustrând într-un fel
înţelegerea dintre URSS şi SUA pentru schimbarea conducerilor comuniste din
Estul european. Securitatea a urmărit cu atenţie şi îndeaproape traseul vizitei
lui Brucan în Statele Unite, persoanele cu care a intrat în contact, adresele la
care a locuit, cuvântările pe care le-a ţinut la diferite întâlniri. A fost depistată
inclusiv preluarea lui Brucan din Europa de către o echipă a Diviziei T a KGB
pentru a fi transportat la Moscova, fără viză. A fost obţinută informaţia certă că
acolo Brucan s-a întâlnit cu A. Iakovlev, principalul secondant al lui Mihail S.
Gorbaciov în proiectul de reformă şi apoi în prăbuşirea sistemului. Faptul că
Brucan a fost dus de Iakovlev la o întâlnire secretă cu Mihail Gorbaciov s-a
aflat mult mai târziu, apoi informaţia a fost dezvăluită pe larg chiar de Silviu
Brucan în cartea sa „Generaţia irosită‖. În acest volum, autorul descrie direct şi
fără echivoc decizia lui Mihail Gorbaciov de a-l răsturna de la putere pe
Nicolae Ceauşescu şi de a-l numi în locul său pe Ion Iliescu. Ca în orice operă
subiectivă, este posibil ca Brucan să fi exagerat sau chiar să fi inventat unele
pasaje ale relatării, pentru a-şi da importanţă. Trebuie însă să constatăm că ceea
ce a discutat la Moscova cu Gorbaciov este exact ceea ce s-a întâmplat în
România şi, prin urmare, suntem nevoiţi să admitem informaţia dată de Brucan
în cartea sa drept sursă credibilă.
Este adevărat că manevrele sale americane legate de pregătirea aşa-zisei
„Scrisori a celor şase‖, diferitele întâlniri cu diplomaţi americani şi britanici de
la Bucureşti sau cu reprezentanţi ai Administraţiei SUA în timpul prezenţei
acolo, au creat impresia că Silviu Brucan „lucrează cu americanii‖. A fost o
diversiune care poate fi demontată astăzi destul de precis. Cunoaştem că
„Scrisoarea celor şase‖ a fost o iniţiativă sovietică, sugerată de agentul Krasnov
lui Gh. Apostol într-o întrevedere pe un câmp de la marginea Bucureştilor.
Această informaţie a fost confirmată chiar de Apostol cu ocazia anchetei din
1989. Motivul real pentru care Brucan a respins primirea lui Apostol în FSN şi
în rândul disidenţilor, încă din după-amiaza de 22 decembrie 1989, a fost în
realitate acesta: Apostol dezvăluise Securităţii originea moscovită a „Scrisorii
celor şase‖. Cunoaştem şi cum a fost preluată de către Brucan cererea
Moscovei de a lansa un mesaj politic activiştilor de partid români prin
intermediul unui grup din interiorul PCR. Acesta nu a putut fi găsit decât în
rândul unor foşti activişti stalinişti, prima persoană contactată de Apostol fiind
Corneliu Mănescu. Aşa-zisa „Scrisoare a celor şase‖ a fost concepută de
Brucan şi de A. Bârlădeanu. O informaţie recentă sigură – a cărei sursă nu o
pot dezvălui – arată că Silviu Brucan avea textul „Scrisorii celor şase‖ încă din
timpul vizitei în Statele Unite, lucrând la el la diferite adrese unde a locuit,
înainte şi după operaţia pe care a suferit-o în spital. El a lăsat textul mai multor
oameni de încredere, recomandaţi de persoane din Administraţia americană,
care urmau să-l pună la dispoziţia anumitor organe de presă, la semnalul primit
din România. Povestea cutiei poştale şi a vizitelor la Biblioteca americană din
Bucureşti, scrisă de Brucan în cartea lui, ascunde nu transmiterea scrisorii, ci
transmiterea semnalului pentru publicarea scrisorii. Silviu Brucan a reuşit să
convingă factori ai Administraţiei americane că „semnatarii‖ aşa-zisei scrisori
erau personalităţi marcante şi influente ale PCR şi că una dintre ele, Corneliu
Mănescu, avea în continuare o imagine extrem de pozitivă, prooccidentală, în
opinia publică românească. În realitate, aşa-zişii semnatari erau nişte dinozauri
de partid, traşi de mult pe linie moartă, iar Corneliu Mănescu se afla în faza
terminală a unui alcoolism agravat, din cauza căruia a şi murit. Circularea
numelui său ca succesor al lui Nicolae Ceauşescu, atât în după-amiaza de 21
decembrie, la baricadă, cât şi pe 22 decembrie a fost reflexul acestei proiecţii
fanteziste servite de Brucan americanilor.
Întâlnirile numeroase ale lui Silviu Brucan cu jurnaliştii occidentali
acreditaţi la Bucureşti după 22 decembrie 1989 şi mesajele sale despre
intenţiile democratice ale grupului prosovietic ajuns la putere făceau parte din
jocul de-a imaginea prooccidentală a noii puteri din România. Nu întâmplător,
aşa cum am arătat şi în lucrarea mea „România postcomunistă‖, Silviu Brucan
a fost cel care l-a propus şi propulsat pe dl. Petre Roman la conducerea
Guvernului, pentru a întări această imagine de orientare prooccidentală. În
realitate, aşa cum aflăm dintr-un document declasificat din Arhiva KGB de la
Moscova, Silviu Brucan nu a încetat niciodată să fie agent sovietic. Între 17 şi
22 septembrie 1990, a vizitat Bucureştii – fără a fi semnalat de presă, la ordinul
lui Brucan, care coordona presa în numele FSN - consilierul personal al lui
Mihai S. Gorbaciov, cunoscutul ideolog sovietic Vadim V. Zagladin. Acesta
fusese, între 1964 şi 1988, prim-adjunct al secretarului Departamentului
Internaţional al CC al PCUS, pentru a deveni consilier personal pentru relaţia
cu partidele comuniste din străinătate. În această calitate, Zagladin a avut la
Bucureşti, la 18 şi 20 septembrie, întâlniri cu Silviu Brucan, care a dorit să-i
transmită lui Mihai Gorbaciov o analiză asupra evoluţiei programului sovietic
de reorganizare a sferelor de influenţă, ca o continuare a discuţiei de la
Moscova pe care am evocat-o mai sus. Întors la Moscova, Vadim V. Zagladin a
predat, în octombrie, un raport confidenţial preşedintelui KGB, în care a
reprodus principalele aspecte ale raportului prezentat de Silviu Brucan, cu
titulatura „Note cu privire la convorbirile cu Silviu Brucan (România)‖, text
dactilografiat în 8 pagini.
Zagladin informa KGB-ul că „viziunea lui S.B. conţine şi idei care ar
merita luate în considerare― şi că „S.B. s-a referit la politica externă sovietică şi
la perestroika, având şi aprecieri critice. În primii ani ai perestroikăi, lui S.B. i
s-a părut genială politica externă, care a schimbat radical situaţia internaţională.
Linia [n.n. cursul politicii] urmată de Gorbaciov — foarte puternică în
problemele păcii şi dezarmării. Dar lui S.B. i se pare că slăbiciunea acesteia
constă în faptul că nu ia suficient în seamă factorii geopolitici şi, în special,
perspectiva evoluţiei geopolitice‖. Politica sovietică este „subordonată ideii de
a avea relaţii bune cu SUA―... Toate celelalte par secundare. În perioada
confruntării, lumea era bipolară; acum acţionează clar trei subiecţi: URSS,
Europa şi SUA. După părerea lui S.B., URSS a obţinut „noi cărţi de joc
(atuuri)―. Potrivit lui S.B., orientarea unilaterală spre SUA domină la sovietici.
„Voi faceţi tot ceea ce au nevoie americanii―.„Occidentul — a spus el —
declanşează o ofensivă―. Ea este orientată în direcţia creării unei conjuncturi
economice favorabile pentru Occident. Acţiunea în Irak pune prognoza iniţială
occidentală sub semnul întrebării. Preţul la petrol creşte, fapt care are
consecinţe asupra Occidentului, dar şi a Europei de Est, fiind avantajos însă
pentru URSS.
„Pentru mine — a spus Brucan — a riposta ofensivei imperialismului
este mai important decât principiile dreptului internaţional, decât respectarea
rezoluţiilor ONU―. URSS nu trebuie să acţioneze împotriva Irakului, pentru că
interesele sale nu coincid cu cele americane. Din contră, sunt opuse. „Nu
demult [S.B.] a aflat că URSS transportă trupe ale SUA, iar KGB comunică
CIA informaţiile sale privind Irakul. Aceasta reprezintă un prejudiciu pentru
voi, pentru noi, pentu lupta contra imperialismului―. Referindu-se la interesele
URSS, S.B. „le-a rezumat în trei puncte―: să se păstreze preţul ridicat la petrol;
să slăbească Occidentul; să întărească forţele antiimperialiste, anticapitaliste
din „lumea a treia―.
S.B. consideră că Irakul nu reprezintă o problemă militară, ci
economică şi strategică. „După «prăbuşirea socialismului în Răsărit»―, Irakul
este singura forţă antiimperialistă, iar „el trebuie să fie sprijinit―. Dreptul
internaţional este foarte important, dar, în istorie, întotdeauna a fost aşa, adică
„el s-a subordonat intereselor strategice―. Răspunzând observaţiei mele (n.n. a
lui Zagladin), potrivit căreia tocmai „timpurile noastre creează condiţii pentru a
aduce dreptul internaţional în prim plan în viaţa comunităţii mondiale…―, S.B.
a spus că toate acestea se vor realiza nu mai înainte de secolul XXII. Chiar
astăzi lupta cu imperialismul continuă, iar dreptul şi morala nu trebuie
transformate în fetiş. Şi astăzi, dreptul se subordonează intereselor; priviţi, de
pildă, la politica SUA―. Aveţi în vedere, a continuat Brucan, că Dvs. riscaţi.
Iranul, fostul, până nu demult, inamic al Irakului devine aliatul său natural. Iar
dacă aceasta se produce, Dvs. vă va fi încă şi mai rău―. Astfel, dacă URSS
doreşte să-şi păstreze rolul său mondial, ea este obligată să-şi schimbe politica
în Orientul European şi Apropiat, să acorde mai multă atenţie Europei şi să
renunţe la „subordonarea faţă de SUA―. Dimensiunea geopolitică a politicii
voastre externe nu a fost suficient aprofundată―.[Brucan urma să meargă la
Moscova, în octombrie 1990].
În continuare, Silviu Brucan a vorbit despre tendinţele
dezvoltării/evoluţiei economico-sociale la sfârşitul secolului XX. Textul
acestui raport a fost publicat în „Fundaţia Gorbaciov” (Mejdunarodnîi
obşetvennîi fond soţialno-ekonomiceskih i politologhiceskih issledovanii/
Fundaţia internaţională socială pentru studii economico-sociale şi
politologice), fond 3, opis 1, dosar 7287, f. 1-8.
Documentul dezvăluie apartenenţa ideologică şi doctrinară a lui Silviu
Brucan, neschimbată nici după decembrie 1989, şi convingerile reale ale celui
care, timp de mai mulţi ani, ne dădea note şi lecţii de democraţie şi
occidentalism în fiecare duminică la PROTV. Importanţa acestui document
constă în faptul că pe scena mediatică românească acţionează în continuare
câţiva „profesori‖ de democraţie, unii cu emisiuni speciale pe la televiziuni, a
căror apartenenţă, cel puţin ideologică, era bine cunoscută de fosta Securitate.
Principiul activ al prevenirii, precum şi dreptul de a îndepărta, cu discreţie,
astfel de agenţi care continuă să infecteze poporul român cu mesajele lor
disimulate, nu ar trebui să lipsească din noua legislaţie a securităţii naţionale.

Dr. ist. Alex Mihai Stoenescu

SURSA: VITRALII
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #18 : Iulie 06, 2011, 11:12:34 »

Noi zăcăminte, noi batjocuri!

 Posted on 29 iunie, 2011


 

Câteva dintre aşa-numitele „şapte surori” – companiile care joacă destinele petroliere mondiale – caută, se pare destul de asiduu, ţiţei în România. Americanii de la Chevron şi francezii de la Total o fac în perimetre terestre.
 Iar marele Exxon, un fel de soră-şefă, în perimetre din Marea Neagră! Ce caută acestea într-o ţară în care austriecii de la OMV-Petrom, singurii care mai exploatează ţiţei în România, se plâng nevoie mare de faptul că rezervele cunoscute de aici nu mai durează mai mult de 14-15 ani, cam tot atât cât şi rezervele de gaze pe care le exploatează împreună cu o companie (încă) românească.
 Austriecii s-au plâns Comisiei Europene de la Bruxelles şi FMI că nu pot exporta hidrocarburile pe care le extrag şi le-au cerut să oblige România – ceea ce au şi obţinut – să permită exportul, cu toate că şi aşa producţia nu acoperă consumul intern, iar exportul ar mări şi mai mult importurile care deja se fac şi ar grăbi şi mai tare perioada de epuizare a rezervelor.
 Un asemenea export ar fi, de fapt, bomboana de pe coliva, deja pregătită, a exploatării de 150 de ani a hidrocarburilor în România. O exploatare „la rupere”, pentru a nu spune jaf! Căci, de fapt, jaf au făcut companiile americane în perioada interbelică, jaf au făcut nemţii în timpul războiului, jaf au făcut sovieticii prin constituirea sovrom-urilor după ocuparea ţării în 1944, jaf au făcut şi comuniştii după aceea, jaf au făcut şi clienţii politici ai guvernărilor zis capitaliste după 1989 şi ce să mai vorbim de noii stăpâni străini după aşa-zisa „privatizare”, de fapt un transfer de proprietate, decizie şi profituri de la statul român la statul austriac!
 Şi atunci, ce mai caută marii petrolieri prin România?! Păi, se spune că, la noile tehnologii, ar mai putea fi din nou atacate zăcăminte din care nu s-au putut extrage pe baza vechilor tehnologii decât vreo 40%. Şi se mai spune că, de asemenea la nivelul noilor tehnologii, ar putea fi exploatate zăcăminte de adâncime, până acum fie nerentabile, fie chiar imposibil de atacat. Başca faptul că, tot graţie noilor tehnologii, devin exploatabile aşa-zisele gaze de şist, care se pot constitui chiar într-o alternativă la extragerile din pungile de hidrocarburi.
 Borcanul cu miere se află însă în altă parte! S-ar părea că permisele de cercetare nu costă nimic sau mai nimic. Şi nu ştim dacă prospecţiunile se fac pe cheltuiala doar a celui ce preia concesiunea sau şi cu participarea statului. N-ar fi exclus să „participe” şi statul, pentru că ceea ce ştim sigur este faptul că redevenţele plătite statului de către cei ce ajung să preia în concesiune exploatarea unor bogăţii naturale ale poporului român sunt ridicole, indiferent dacă este vorba de petrol, gaze, metale sau piatră.
 Sunt atât de mici încât nu-i costă aproape nimic pe privaţii, români sau străini, care preiau roadele exploatării şi nu reprezintă nici măcar praf în ochi pentru statul cedent. Totul apare o înscenare penibilă de înzestrare prin cadou de către stat a unor privaţi, români sau străini, cu dreptul de folosinţă şi profit pe baza exploatării unor resurse lăsate de Dumnezeu românilor.
 La actuala lege a redevenţelor, o descoperire de resurse naturale în România nu poate fi un motiv de bucurie, ci doar unul de tristeţe şi durere, căci înseamnă un nou jaf din ceea ce a lăsat Dumnezeu românilor, care nu pot trage vreun folos din acest dar de la Dumnezeu, ci doar încasa o nouă batjocură!
 Actuala putere părea la un moment dat decisă să schimbe legile care guvernează această tragedie, dar intenţiile au fost luate parcă de apa sâmbetei. În programul economic al opoziţiei, există o prevedere care vorbeşte de „alinierea la media europeană a redevenţelor”.
 Cine, fraţilor, să facă asta?! PSD, care a vândut pe daiboj Petrom? Sau PNL, care a vândut perimetre de exploatare petrolieră în Marea Neagră încă înainte ca acestea să fie atribuite practic României de Curtea de la Haga în litigiul cu Ucraina?!
 Ilie Şerbănescu este analist economic
 
sursa Romania Libera
 
Si un comentariu excelent:


Ne-o fi lasat Dumnezeu ce ne-a lasat, numai cu nu suntem in stare sa ni le valorificam in interesul nostru, propriu. E chiar o vorba: “Dumnezeu ajuta, dar nu baga si-n traista”. Iar asta pentru ca exista unii (se stiu ei cine) care nu-s obsedati decat de traista lor, nicidecum de “traista” Romaniei. Aproape ca-ti vine sa urlii de durere si de furia ce te apuca auzind pretentiile austriecilor, carora le-am dat, mura-n gura, rezervele de petrol ale tarii. Deci ei pretind sa aiba dreptul sa exporte produsele petroliere in functie de profitabilitate, iar noi sa cumparam, pe bani grei, castigati cu sudoare, carburantii necesari la “pretul pietei”. Au tupeu, nimic de zis. Si la chestia asta pune botul si Comisia Europeana si FMI. Dar, tot nu inteleg, ce treaba are Comisia Europeana si FMI cu rezervele noastre de petrol ? E clar, m-am dumirit, asta-i globalismul, asta-i economia de piata si liberul schimb: nu mai esti stapan pe nimic si nu-ti mai apartine nimic. Totul e pus la comun, totul e “al nostru”. Snapanii astia, ce-au navalit peste noi ca barbarii odinioara, par sa spuna cinic: ce ai tu e si-al nostru, iar ce-avem noi e tot (si doar) al nostru. De fapt profitul austriecilor sta pe cheltuiala (si saracia) noastra. Ce vrea firma austriaca e insa nu atat sa exporte, nu in mod special sa exporte, ci sa oblige statul roman, intr-un fel ce-ar semana cu stilul jucatorilor de carti, ca la masa “negocierilor” de pret (adica pretul cu care sa ne jupoaie pe noi la pompa de benzina) sa fie mai concilianti. Daca se aseaza, sa zicem, la masa negocierilor, acesti smecheri de la OMV de o parte, si de cealalata reprezentantii statului, asul pe maneca pe care-l scot la momentul oportun, de santaj, al austriecilor, este tocmai acest “drept”, dat de FMI (ce treaba o fi avand FMI cu asta !?); respectiv dreptul de a exporta. In asa conditii este clar ca statul roman (mai corect reprezentantii statului) va avea alibiul (sau justificarea) ca decizia nu le apartine si ca n-au facut decat sa se conformeze deciziilor (unor foruri) venite de “sus”. Deci, logic, retorica propagandistica damboviteana isi are argumente cu duiumul acum; nu “X” sau “Y” ministru au tradat consumatorul roman, cetateanul roman, poporul roman, natiunea romana, acceptand exportul. Nu, noi am avut intentii bune, noi suntem niste adevarati partioti; noi n-am vrut, dar, vedeti dvs, dragi compatrioti, blestematii astia simandicosi, de la FMI si Comisia Europeana, ne-au impus (obligat chiar), conform cu legile naturale ale globalismului si-ale comunizarii (europene), aceasta samavolnicie. Si tare ma tem ca poporul ii va crede cand se vor bate cu pumnul in piept si-si vor smulge cravata de la gat, de suparare si de durere ca cetateanul, consumatorul roman, pentru care reprezentantul nostru si-ar da si viata; mi-e teama ca mamaliga nu explodeaza nici cand va trebui sa-si dea leafa pe o luna ca sa faca un nenorocit de plin la benzinarie. De fapt, pe statul roman nu faptul ca benzina e mai scumpa si ca romanul isi baga mana mai adanc in buzunar ca sa-si faca plinul l-ar deranja, ci ca, lasandu-i pe austrieci sa exporte petrolul romanesc, se pune in pericol insasi siguranta statului. E una sa sti ca problema carburantului o ai rezolvata, ca stat, si alta e sa sti ca trebuie sa alergi dupa potcoave de cai morti, prin strainatate, ca sa ti-l procuri. Oricum, la cat de “bland” (luati sensul peiorativ al cuvantului) e poporul roman si la cat de corupta si vicleana e clasa politica, sunt sigur ca asa se va intampla. Iar fructul compromisului va fi nu ca austriecii exporta petrolul, ci ca vor vinde carburantul (rezultat din petrolul romanesc) la pretul la care vor domniile lor, de monopol, cat mai profitabil (pentru austrieci, normal), in timp ce nivelul de viata al romanului mai face un pas indarat, mai suporta un recul, mai coboara o treapta. Asta e miza pentru care OMV – in fapt asta-i o firma parazitara, care suge PETROM-ul tot asa cum capusa suge sangele nefericitului – a batut si va mai bate la usa “Imparatiei” FMI. Decizia FMI, si a Comisiei Europene, inseamna, ca efect, profit mare pentru OMV, iar cauza (sau suportul) efectului (adica profitabilitatea OMV-lui) este saracia noastra.
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #19 : Iulie 15, 2011, 07:48:44 »

O carte foarte interesantă

care spune enorm de multe despre

REVIZIONISMUL MAGHIAR.

Vă recomand s-o citiţi cu mare atenţie.

Sunt circa 50 pagini.

Cu stimă,
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #20 : Iulie 15, 2011, 07:50:32 »

 Shocked Huh Shocked
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #21 : Iulie 15, 2011, 07:53:47 »

 Shocked Huh Shocked
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #22 : Iulie 15, 2011, 08:03:12 »

 Huh Huh Huh
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #23 : Iulie 15, 2011, 08:13:08 »

 Shocked Shocked Shocked
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #24 : Iulie 15, 2011, 08:21:22 »

 Undecided Huh Undecided
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #25 : Iulie 15, 2011, 08:23:58 »

 Huh Huh Huh
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #26 : Iulie 15, 2011, 08:26:25 »

 Shocked Shocked Shocked
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #27 : Iulie 15, 2011, 08:31:46 »

 Shocked Shocked Shocked
Memorat
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #28 : Iulie 15, 2011, 08:37:56 »

Voi întrerupe pentru moment

postarea ultimelor pagini ale cărţii.


Voi finaliza postare întregii cărţi în curând.


Cu stimă,
Memorat
  • Aria
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 1085
  • Vezi Profilul
Răspuns: TREBUIE SĂ ŞTIM
« Răspunde #29 : Iulie 15, 2011, 08:55:18 »

STIMATE DOMN DOREL HARAGA ASTEPT UN RASPUNS DIN PARTEA DUMITALE,
OBSERV CA EVITI SA IMI DAI RASPUNSUL?
SI NU INTELEG DE CE?OARE E ADEVARAT CE AM POSTAT?O ZI PLACUTA
Memorat
Pagini: 1 [2] 3 4 ... 417
Schimbă forumul: