" Mascaţii i-au golit sediul lui Maior
După mai bine de patru ore de percheziţii, anchetatorii au părăsit sediul Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor, Urmaşilor şi Eroilor Revoluţiei din Decembrie 89, dar nu cu mâna goală. Saci întregi cu dosare, dar şi calculatoare au fost confiscate
Procurorii Parchetului Tribunalului Braşov, flancaţi de luptătorii de la Serviciul de Intervenţii Rapide, au descins, ieri dimineaţă, la sediul Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor” (ALRUE) Braşov - Decembrie 1989”, condusă de Dorin Lazăr Maior.
După aproape patru ore de percheziţie, procurorii au ridicat mai multe documente, dar şi calculatoare, de la sediul Asociaţiei, maşina cu care au fost luate probele fiind trasă până la scară. Simultan, o altă percheziţie a avut loc şi la domiciliul unui membru al asociaţiei de unde procurorii au ridicat, de asemenea, mai multe documente şi un calculator.
Potrivit procurorului Monica Munteanu, purtător de cuvânt la Parchetul Tribunalului Braşov, percheziţiile au fost efectuate în cadrul unui alt dosar împotriva unui membru al ALRUE. „Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov efectuează cercetări în cauza privind pe învinuitul Grancea Constantin având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune şi uz de fals”, a declarat Munteanu. „Probele administrate până în acest moment în cauză, au relevat faptul că învinuitul Grancea Constantin a folosit la Casa Judeţeană de Pensii Braşov cu prilejul solicitării indemnizaţiei lunare reparatorii prevăzută de Legea 341/2004, înscrisuri suspecte a fi falsificate. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor faptei şi lămurirea cauzei sub toate aspectele”, a mai spus sursa citată.
La Parchetul Tribunalului se mai află în lucru „alte trei dosare penale având ca obiect similare”, a încheiat Munteanu.
„Nu era nevoie de o descindere în forţă”
Preşedintele Asociaţiei, Dorin Lazăr Maior, a replicat că „toată această verificare are scop de intimidare. Este o acţiune de intimidare politică îndreptată împotriva oamenilor care luptă împotriva dictaturii. Nu era nevoie însă de această descindere în forţă . Puteam să le dăm şi noi documentele pe care le doreau”, a spus Maior. Acesta nu se afla ieri în Braşov şi urma să revină în oraş abia în cursul serii. El era Târgu Mureş, pentru a fi de prezent la unul dintre termenele procesului în care acesta este acuzat de şantaj. „Nu cred în coincidenţe, nu este o întâmplare faptul că aceste două acţiuni se produc simultan, este o acţiune concertată de intimidare şi presiune, prin care se urmăreşte denigrarea anumitor oameni”, a declarat Maior.
Cine este Constantin Grancea?
Potrivit brasovultau.ro, cazul revoluţionarului Constantin Grancea este strigător la cer, fiind un model clasic de neruşinare. Este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai periculoşi interlopi din Zărneşti. În Decembrie 1989, Grancea era închis în Penitenciarul Mărgineni. Nu pentru că ar fi fost un mare anticomunist, ci pentru că în vara lui 1989 a furat benzină din conducte, faptă pentru care a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Infractorul a avut însă tupeul să ceară să se facă revoluţoinar. Şi-a reuşit…
Caseta cu poza din poze azi, mare
Mardare: „Nu avem nimic de ascuns”
Vasile Mardare, vicepreşedinte executiv al ALRUE, chemat la sediu „ca să deschidă un dulap”, susţinea, ieri, că nu ştie pentru ce au fost făcute percheziţiile. „Probabil caută copii după dosarele care sunt la Bucureşti, dar şi alea sunt incomplete, pentru că dosarele sunt la Bucureşti. Oricum, nu-i nimic de ascuns”, spunea, ieri, Vasile Mardare, cel care se ocupă „doar de problemele oamenilor”. Acesta a mai spus că, „din ce ştiu eu”, Asociaţia numără aproximativ 750 de membri."
Autor: Adina CHIRVASĂ Data: 29 sep 2011
FORUM
Ai o problemă?
Dacă e legată de presă, actualităţi, bârfe şi multe altele, intră pe FORUM si comunică cu lumea!