Main Content:

Pagini: [1] 2 3 ... 129

Istorie adevarata...

Istorie adevarata...
« : August 27, 2011, 10:20:31 »


 " ISTORIE. Ruşii s-au dedat unor excese înfiorătoare, cu toate că erau, teoretic, aliaţii românilor
Cum s-a refugiat familia regală din calea sovieticilor
26 August 2011
Cum s-a refugiat familia regală din calea sovieticilor

vezi articol E-MAIL      PRINT      RSS      SHARE[ x ] Inchide
LinkedinDiggFacebookMixxMySpaceYahoo! Buzz
       MĂRIME TEXTde CLAUDIU PADUREAN4069 VIZUALIZARI | COMENTARII  23
"Atunci i-am văzut pe primii ruși - doi călăreți mongoli cu părul prins în coadă și cu mustăți «pe oală», care se ridicau în scările șeilor în timp ce galopau pe câmp paralel cu trenul."
Regina Elena
Cu toate că, prin actul de la 23 august, Regele Mihai I a favorizat victoria Naţiunilor Unite, membrii Casei Regale au fost nevoiţi să se pună la adăpost de hoardele sovietice.

Unul dintre cele mai penibile episoade din istoria relaţiilor româno-ruse s-a petrecut în ultima parte a celui de-al doilea război mondial. La doar câteva ore după ce Regele Mihai I l-a arestat pe mareşalul Ion Antonescu, care instaurase un regim autoritar pronazist în România, iar prin acest act, ţara noastră a devenit aliata de facto a Naţiunilor Unite, membrii Casei Regale au fost nevoiţi să îşi facă bagajele şi să se refugieze în munţi, din cauza brutalităţii „aliaţilor eliberatori" sovietici.

Documentele arată că hoardele sovietice furau tot ce le ieşea în cale. De exemplu, în Bucureşti, orice maşină care circula după căderea nopţii era oprită şi „rechiziţionată" de soldaţii sovietici. Iar violurile şi jafurile care au însoţit „eliberarea" sovietică au transformat ocupaţia sovietică a României într-una la fel de distrugătoare ca şi marea ofensivă mongolă din 1241. Episodul refugierii Casei Regale în munţi este descris cu lux de amănunte de Regina-mamă Elena a României, în memoriile sale. De asemenea, există numeroase amănunte inedite publicate de fostul ofiţer britanic de informaţii Arthur Gould Lee, care a devenit, după război, unul dintre apropiaţii Casei Regale a României.

O plecare precipitată

În data de 24 august, la ora 6.00, dimineaţa, regina Elena şi escorta ei, inclusiv două camioane cu soldaţi, au plecat de la Palatul Peleş. Regina-mamă nu ştia încotro se îndreaptă, ci doar că pleacă spre vest. Convoiul regal a luat-o pe un drum ascuns, prin pădure, deoarece şoseaua principală fusese blocată de germani. „Fără o mare doză de noroc, nu puteam spera să nu fim opriţi în vreun punct controlat de germani prin care trebuia să trecem, căci toţi vor afla de lovitura de stat de la radio, iar germanii în mod sigur vor pune gărzi la poduri şi vor confisca maşinile, măcar pentru a fugi cu ele. Dar dacă acest convoi va fi oprit, ei bine, toată lumea era înarmată, chiar şi eu. Am pipăit pistolul calibru 32 automat şi, deşi ştiam că, dacă se va ajunge la luptă, nu puteam să fac nimic cu o asemenea armă, faptul că am simţit-o acolo mi-a dat încredere", scrie Regina-mamă Elena. Însă, în ciuda temerilor reginei, convoiul a trecut cu bine printr-o tabără de munte, aşezată mai sus de Sinaia, unde erau vreo 400 de mineri germani.

Fostul ofiţer britanic Arthur Gould Lee scrie că acest convoi a întâlnit grupuri de germani, care aveau un aer deznădăjduit. Germanii nu au încercat nici măcar o dată să atace convoiul. Treceau orele, iar Regina Elena nu avea nici o veste de la fiul său, regele Mihai, care fusese în Bucureşti. Ca să evite şoselele principale, convoiul regal mergea, pe o căldură insuportabilă, pe drumuri prăfuite. Membrii convoiului au luat prânzul într-un lan de porumb.

Au ajuns, în cele din urmă, în Târgu-Jiu.

Refugiu la Dobriţa şi Bumbeşti

Comandantul garnizoanei locale i-a transmis Reginei-mame că trebuie să meargă într-o localitate de munte, Bumbeşti-Jiu. Drumul a continuat pe un întuneric dens, pe un nor intens de praf. Una dintre maşinile convoiului a lovit o vacă. „Cu un far spart, am mers şi am tot mers, învăluiţi de un nimb de praf, până când m-a luat ameţeala", mai scrie regina. În Bumbeşti-Jiu, l-a întâlnit pe Regele Mihai. Familia regală era pândită, însă, acum, de un nou pericol: capturarea de către germani. Aşa că membrii Casei Regale s-au refugiat într-un sat şi mai izolat, Dobriţa, unde au trăit în condiţii improvizate timp de două săptămâni. Aici, au sosit informaţii înfiorătoare despre orgia de violuri, jafuri şi beţii făcute de „eliberatorii" ruşi. „Când se întuneca, maşinile erau oprite şi confiscate, iar dacă vreo femeie avea nefericirea să se afle înăuntru, vai de capul ei ce păţea!", scrie Arthur Gould Lee. Peste câteva zile, Casa Regală a primit semnalul de întoarcere, dar cu trenul. „Atunci i-am văzut pe primii ruşi - doi călăreţi mongoli cu părul prins în coadă şi cu mustăţi «pe oală», care se ridicau în scările şeilor în timp ce galopau pe câmp paralel cu trenul", scrie Regina Elena. Călătoria a avut loc cu un vagon regal jefuit de ruşi. Angajaţii Casei Regale fuseseră bătuţi crunt de către sovietici.

Întoarcere prin mijlocul puhoiului rusesc

Trenul regal a fost însoţit de convoaie militare ruseşti. Ele se deplasau nu doar cu maşini militare, ci şi cu autobuze furate, maşini jefuite ori chiar cu căruţe rechiziţionate de la localnici. Regina-mamă scrie în memoriile sale că doar printr-un noroc extraordinar soldaţii ruşi nu au tras, de distracţie, asupra trenului, aşa cum se întâmpla de obicei.

sursa romania libera
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #1 : August 27, 2011, 23:15:24 »


 " istoria secreta a cominternului
personale [ ]



- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Jacques de Launay [Jacques_de_Launay ]

2009-02-20  |     |  Înscris în bibliotecă de alexandru moga




victimele stalinismului 1924-1947

~~~
lichidaţi din raţiuni de stat (1924-1930)……………………….2.050.000
foamete (datorită colectivizării în
agricultură) (1933-1939)……………………………………………….7.000.000
victime ale aceleiaşi colectivizări………………………………….. 750.000
împuşcaţi (1933-1939)…………………………………………………. 1.600.000
marea teroare
(septembrie 1936 – decembrie 1938)………………………….. 1.005.000
lichidaţi din raţiuni de stat (1939-1947)………………………. 2.700.000
morţi în lagăre şi închisori……………………………………………..21.000.000

total ………………………………………………………………………………..36.105.000

total la care se adaugă
perioada 1917-1923………………………………………………………..14.590.000
perioada 1948-1975………………………………………………………..10.000.000

total…………………………………………………………………………………..60.000.000

stalinismul, cu cei 36 milioane de morţi ai săi, a fost cea mai mare calamitate din istoria umanităţii
cu titlu de comparaţie:
- ciuma, care a omorât un sfert din populaţia europeană (1349-1351), a făcut 24 milioane de morţi
- gripa spaniolă (1918-1920), 25 milioane de morţi
- nazismul (1933-1945), a omorât în lagăre 7 milioane de persoane
- inchiziţia spaniolă (1479-1820) a făcut 30.000 de victime
- comerţul cu negri (1450-1870) a importat în cele 2 americi 9.566.000 de negri
morţi pe drum, un milion şi jumătate au fost aruncaţi în mare

~~~
în 1941, lagărele germane aveau 300.000 de deţinuţi, în timp ce în lagărele din gulag se aflau mai mult de 6 milioane
în 1975, lagărele sovietice aveau încă, după amnesty international mai mult de 10.000 de deţinuţi politici, conform articolului 64 din codul penal sovietic
la 30 ianuarie 1992, elţin a semnat contractul prin care elibera toţi deţinuţii politici
la 7 februarie, la ora 13, ultimul deţinut politic a fost eliberat din lagărul perm-35

gulagul mai deţinea la acea dată un milion de deţinuţi de drept comun

* a se vedea guide des camps de travail in urss, de a sifrin, seewis, 1980



acordul ribentrop-molotov
protocoalele secrete ale pactului de neagresiune germano-sovietic din 23 august 1939

~~~
aceste documente, ale căror fotocopii, după extrase de origine germană, le-am publicat, nu există sau nu mai există în arhivele diplomatice ale urss
în timpul ultimei vizite la arhivele sovietice în toamna lui 1988, am fost întrebat asupra surselor noastre
era vorba de copii citate la procesul de la nurenberg de către avocaţii germani ai apărării

la întoarcerea mea i-am informat pe arhiviştii de la bonn
cancelarul kohl a fost întrebat de gorbaciov, în timpul călătoriei sale la moscova, în octombrie 1988
cancelarul a dispus să se facă o copie a tuturor documentelor din 1939 privind partajul oriental
la 2 iunie 1989, congresul deputaţilor poporului din urss a hotărât să deschidă o anchetă parlamentară asupra acestor documente
comisia, formată din 26 de deputaţi, prezidată de alexandru iacovlev şi-a prezentat raportul la 23 decembrie 1969: “apreciere politică şi juridică a pactului germano-sovietic de neagresiune din 1939

a fost publicat de editura novosti, în 1990

purtătorul de cuvânt al guvernului federal de la bonn a precizat:
- exemplarele originale ale protocolului sunt distruse oficial după eşecul lui hitler
- piesele communicate sovieticilor consistă dintr-o cartă originală şi microfilme ale protocoalelor secrete
carta este semnată de ribentrop şi molotov

toate aceste documente provin de la un diplomat german necunoscut, care a refuzat să le distrugă şi le-a ascuns în thuringia (rdg)
după nuremberg au fost trimise la londra, apoi la washington, înainte de a reveni la bonn în anii ‘50
aceste documente nu au fost recunoscute de comintern şi istoria sovietică până în anii ‘90
prin aceasta se stabileşte anexarea tărilor baltice şi a moldovei de către urss şi că acestea nu au cerut niciodată să fie anexate
la 28 septembrie 1939, după campania din polonia, un nou protocol secret atribuie uniunii sovietice polonia orientală
sovieticii renunţau la polonia centrală în schimbul lituaniei
la 11 octombrie 1939, armata roşie se instalează în cele trei ţări baltice, cu promisiunea din partea lui stalin de a nu avea nicio intenţie ideologică în privinţa lor
la 15 iunie 1940, cu ocazia înfrângerii franceze “ultimatumurile” adresate celor trei ţări decideau anexarea lor de cărte urss
plebiscitari “cu braţe vânjoase” au exprimat acordul celor trei populaţii
hitler, ocupat în vest, nu a reacţionat deloc

toate ţările mici şi mijlocii din europa, părăsite, s-au apropiat de berlin, iar pe de altă parte rusia, încercuită de pactul anticomintern, era total izolată şi obligată să încerce o manevră de degajare

acesta a fost sensul pactului de la 23 august 1939, după iacovlev


întoarcerea din urss

~~~
în timpul procesului de la moscova privind marea teroare, controversa internaţională cu privire la “paradisul sovietic”, ajunsese la mari înălţimi, despre care fac dovadă publicaţiile epocii
să cităm câteva:

andrew smith, comunist american, de origine slovac
el prezintă în 1936 o mărturie asupra celor trei ani pe care i-a petrecut în urss ca muncitor specialist: “I was a soviet worker”, ed ditton, new york (traducere din limba franceză în revue universelle, paris, 1937)
el descrie lagărele îngrozitoare în care supravieţuiesc 11000 muncitori de la elektozavod, frecventele accidente de muncă, tratamentul inegal, abuzurile privilegiaţilor sistemului

walter citrine, secretar general al sindicatelor britanice (trade unions) a vizitat urss în 1936
a prezentat impresiile sale în “cartea adevărului în rusia”, ed rutlege, londra, 1937:
a afirma că un guvern democratic, aşa cum există în franţa, în anglia, în ţările scandinave şi în alte părţi nu are o valoare reală pentru muncitor este un nonsens
nu am ascuns niciodată imperfecţiunile democraţiei, aşa cum există aceasta, dar o prefer dictaturii comuniste
rusia a suprimat orice opoziţie politică, libertatea cuvântului, a presei, a reuniunilor, sunt refuzate tuturor, cu excepţia partidului comunist
muncitorul rus, păzit milităreşte, spionat în viaţa sa particulară, nu este un om liber
dictatura comunistă este asemenea celei fasciste

roland dorgeles, membru al academiei goncourt, îşi expune impresiile în l’intransigent, paris, ianuarie 1937:
două milioane şi jumătate de privilegiaţi
restul nu are nicio importanţă
muncitorul este exploatat
pedeapsa cu moartea reprezintă o sancţiune curentă pentru sabotaj sau grevă

kleber legay, secretar general al minerilor din nord, raportează în le populaire du nord, la 24 ianuarie 1937:
o dorinţă modestă, fie ca niciodată clasa noastră muncitoare să nu cunoască un nivel social aşa de jos ca al ruşilor

louis ferdinand celine, premiul goncourt, 1934; şi el s-a întors dezgustat din călătoria în urss, mea culpa, ed denoel, paris, 1937:
nu trăiesc decât cu o zecime dintr-un buget normal, cu excepţia poliţiei, armatei, propagandei

andre gide, întoarcerea din urss, ed gallimard, paris, 1937:
ni se promitea dictatura proletariatului; suntem departe de aşa ceva
da, dictatura, dar cea a unui singur om
exact ceea ce nu doream
sunt prea mulţi săraci
nu există nicio ţară unde spiritul este mai puţin liber, mai supus, mai terorizat, mai vasalizat

este deci limpede că lumea era informată încă din 1937
asta nu a schimbat cu nimic opinia publică a lumii libere
răspunderea marii terori trebuie să fie împărtăşită de toţi



  | index


"
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #2 : August 27, 2011, 23:41:10 »


 " [marți, 20 aprilie 2010Istoria secretă a Cominternului (I)










Istoria "/size]
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #4 : August 28, 2011, 11:56:38 »


 " Experimentul comunist, de la teorie la practica
CORNEL MICU

Vreme de cativa ani dupa preluarea puterii, revolutia a fost principala marfa de export a bolsevicilor. „Victoria noastra va fi solida numai atunci cand cauza noastra va fi triumfat in intreaga lume, caci noi am trecut la fapte bizuindu-ne numai pe revolutia mondiala“, spunea Lenin dupa revolutia bolsevica din octombrie.

Instaurarea puterii sovietice nu a fost deloc usoara. Revolutia bolsevica a fost urmata de razboi civil, foamete, haos. Si totusi, chiar in aceste conditii, noii lideri sovietici planuiesc extinderea revolutiei la scara intregii Europe. Lenin, Trotki si Buharin erau partizanii cei mai infocati ai proiectului. Terenul parea prielnic. La finele primului razboi mondial, atat invinsii cat si invingatorii suportau consecintele conflagratiei.
Initial, exportul de revolutie era sarcina Comisariatului Afacerilor Externe (noua denumire a ministerului de profil). Inca din decembrie 1917, printr-un decret se punea la dispozitia reprezentantilor ministerului in strainatate suma de doua milioane de ruble „pentru nevoile miscarii revolutionare“. In timp insa, aceasta sarcina va reveni unui nou organism, creat chiar cu acest scop in martie 1919 – A Treia Internationala (Kominternul). Acesta a colaborat direct cu serviciile speciale sovietice, temuta CEKA, in organizarea unor tentative de a impune la putere partidele comuniste in anumite zone ale Europei.
UNGARIA. In urma infiintarii Kominternului, in martie 1919 se declanseaza cateva tentative insurectionale, precum cele din Bavaria, Slovacia sau Viena. Acestea au fost rapid inabusite de autoritati. Sperantele de izbanda par a veni din Ungaria, unde comunistul Bela Kun, intors din prizonierat din Rusia, preia puterea in martie si creeaza o republica dupa model sovietic.
Bolsevicii maghiari planuiau ca, ajutati de Rusia, sa ocupe Romania si Polonia realizand unirea intre Ungaria si Rusia. De aici mai departe, revolutia trebuia extinsa in tot sud-estul Europei.
Pentru aceasta, Bela Kun a ordonat atacarea Romaniei, in vreme ce, in acelasi scop, forte bolsevice erau masate la Odessa. Declansarea razboiului civil in Rusia si interventia trupelor romane in Ungaria, in august 1919, au pus capat acestor planuri. Bolsevicii au pierdut puterea in Ungaria, iar Bela Kun a fost nevoit sa fuga la Moscova.
GERMANIA. Tinta principala a bolsevicilor a fost insa Germania. „Germania sovietica, unita cu Rusia sovietica, va fi dintr-o data mai puternica decat toate statele capitaliste la un loc“, se declara in manifestul celui de-al II-lea Congres al Kominternului. Declansarea revolutiei in Germania a fost, pana la moartea lui Lenin, un obiectiv constant al bolsevicilor.
Prima tentativa a avut loc in martie 1921. Liderii comunisti germani s-au opus acestui plan, argumentand ca majoritatea muncitorilor nu sunt dispusi sa se revolte. Bela Kun, in calitate de expert in provocarea revolutiei, a fost trimis de Komintern in Germania pentru a pregati revolutia.
Sub conducerea lui se va declansa o serie de greve si insurectii. In trei zile actiunea va atinge punctul culminant. La 1 aprilie insa va fi invinsa cu pretul a 154 de morti, numerosi raniti si in jur de 3.500 de arestati. A fost prima actiune planuita si condusa efectiv de Komintern, soldata insa cu un esec de proportii.
O ultima incercare s-a facut in toamna lui 1923. Actiunea, planuita pentru data de 23 octombrie 1923, s-a dorit a fi un cadou pentru Lenin, grav bolnav in acel moment. Conducatorul ei a fost desemnat chiar secretarul Comitetului Executiv al Kominternului, Karl Radek, trimis in Germania pentru aceasta. Tot ce s-a reusit insa a fost declansarea unei rebeliuni la Hamburg, rapid inabusita. Valul revolutionar trecuse peste Europa, fara a da nastere altor state bolsevice care sa se alature Rusiei Sovietice.
UNELTELE MOSCOVEI. Internationala a III-a (Kominternul) s-a dorit a fi incununarea visului internationalist marxist. Daca primele doua Internationale erau niste foruri de discutie pentru diversele grupari socialiste, Kominternul era gandit ca o armata a revolutionarilor de profesie.
Impulsul crearii sale a fost dat de fondarea Partidului Comunist German, la 30 decembrie 1918. Bolsevicii au vazut in aceasta o sansa de a-si extinde regimul in „inima capitalismului“, Germania fiind printre cele mai industrializate state din Europa. La 2-6 martie 1919 s-a decis crearea Kominternului. Data a intrat in istorie ca marcand „primul congres al Internationalei a III-a“. Zece zile mai tarziu, Grigori Zinoviev, figura marcanta a revolutiei, este numit de Lenin presedinte al organizatiei.
ORGANIZAREA. Al doilea congres (iulie-august 1920) a adoptat statutul de functionare. Surpriza a fost mare pentru comunistii din Europa. Conditiile de afiliere stabilite erau foarte drastice: partidele comuniste erau simple filiale ale Kominternului. Denumirea lor era schimbata, fiind obligate sa adauge la nume particula „sectie a Internationalei a III-a“. Erau obligate sa elimine din cadrul lor elementele nesigure din punct de vedere ideologic, si sa pastreze o „disciplina de fier“. Directivele Kominternului erau obligatorii, la fel si acordarea de ajutor „oricarei republici sovietice amenintate de contrarevolutie“.
In ciuda opozitiei unor partide occidentale, aceste conditii au ramas in vigoare pana la desfiintarea organizatiei (mai 1943). Lenin insusi argumenta in 1920 necesitatea lor: „Ce s-ar intampla cu Internationala daca fiecare mica fractiune ar veni si ar spune: unii dintre noi sunt pentru, altii sunt contra, lasati-ne sa hotaram noi insine? Ce nevoie ar mai fi de o internationala, de un Congres si de toate aceste discutii?“
Partidele comuniste erau grupate in functie de zonele geografice din care proveneau. Partidul Comunist din Romania facea parte din Federatia Comunista Balcanica, infiintata la Sofia, in 1920, care cuprindea si partidele comuniste din Iugoslavia, Bulgaria si Grecia. Pentru vestul Europei exista un Birou Occidental, cu sediul la Amsterdam, si un Secretariat al Europei de Vest.
Rolul dominant in cadrul Kominternului l-a avut Partidul Comunist Rus (bolsevic). Toate congresele s-au desfasurat pe teritoriul URSS. Desi deciziile se adoptau prin vot, in randurile partidelor comuniste nu domnea egalitatea: Federatia Comunista Balcanica, de exemplu, avea trei voturi pentru patru partide.

ORGANIZAREA INTERNATIONALEI A III-A
Structura Kominternului era in mare parte secreta. Conducerea o avea Comitetul Executiv, prezidat de Zinoviev. De tentativele de revolutie se ocupa sectiunea operatiilor internationale comuniste (Operotintern). Aceasta pregatea planurile de actiune, care erau transmise forului de conducere.
Principiul de baza al functionarii era imbinarea activitatii legale cu cea ilegala. Fiecare partid comunist trebuia sa creeze atat structuri legale, cat si ilegale, imbinand cele doua forme de actiune.
Structurile ilegale aveau o importanta capitala, iar functionarea acestora a dus uneori la interzicerea partidelor comuniste. In special, in statele vecine cu Rusia Sovietica, comunistii erau perceputi, intr-un fel pe buna dreptate, ca agenti ai Moscovei. Acest lucru a insemnat practic sacrificarea activitatii legale a partidului in favoarea celei ilegale.
Prin intermediul unor organizatii care actionau in anumite domenii, Kominternul desfasura si activitate legala. Astfel, Comitetul International Sindical cuprindea sindicatele neinglobate in partide comuniste. Functiona, de asemenea, o Internationala a tinerilor, a femeilor, a sportului si o Internationala taraneasca, Krestintern. Un rol important l-a avut, in timpul razboiului civil din Spania, „Ajutorul Rosu“, care, ii oficial, ajuta pe muncitorii cu probleme sociale din diverse state.
Incepand din a doua jumatate a anilor ’20, obiectivul initial al Kominternului a fost schimbat. Venit la putere in 1924, Stalin a renuntat la ideea revolutiei mondiale, axandu-se pe „constructia socialismului intr-o singura tara“: Rusia. In aceste conditii, rolul Kominternului s-a modificat, devenind o simpla agentie de spionaj si agitatie in favoarea acesteia.

„CHEMAREA REVOLUTIEI“
La 23 martie 1919, doua zile dupa preluarea puterii, bolsevicii unguri incepeau deja exportul de revolutie. Ei cheama muncitorii din statele vecine la lupta: „Facem o calduroasa chemare, mai cu seama muncitorilor Romaniei, Serbiei, Bulgariei si tuturor tarisoarelor mici, care gem sub robia ciocoilor, boierilor si marilor proprietari si dinastiilor oligarhice, pentru a scapa de acea neagra robie, sa inceapa lupta in contra acelor hiene burgheze, caci sovietul maghiar, daca trebuie, le va da toate ajutoarele.“

In vara anului 1920, in timpul celui de-al doilea Congres al Kominternului, Armata Rosie inainta in Polonia. Zinoviev aranjase ca in fata delegatilor prezenti sa fie expusa o harta cu stegulete rosii, care marcau zilnic pozitia frontului. Lenin ameninta astfel imperialismul mondial:
„Noi nu cautam sa ajungem la o intelegere cu burghezia, noi pornim la batalia finala si decisiva impotriva ei“.
„...este mai placut si mai folositor sa creezi experienta revolutiei decat sa scrii despre ea“, scria Lenin in postfata uneia dintre lucrarile sale, publicata ulterior in peste 7 milioane de exemplare, in 47 de limbi: „Statul si Revolutia“.
Etichete: CEKA, Comintern, Cornel Micu (colaborator)
Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornireContact
JURNALUL NATIONAL
Departamentul de Istorie Recenta
Piata Presei Libere nr. 1,
Casa Presei, Corp D, et. 8,
Sector 1, Bucuresti, cod 013701
Tel: 021-318.20.37 int. 266
Fax: 021-318.20.35
E-mail: istorie.recenta[at]jurnalul.ro
 Cărţi

 "
 
 Autori
Lavinia Betea
Cristina Diac
Florin Mihai
Ilarion Tiu
 Link-uri
   
 Colaboratori
Paula Chiciuc
Cornel Micu
Cristina Vohn
Dragos Ceparu
George Ripa
Irina Achim
Mihnea Anastasiu
Rodion Iutis
 Arhivă
►  2008 (80)
decembrie (2)
noiembrie (6)
august (7)
aprilie (5)
martie (13)
februarie (37)
ianuarie (10)
►  2007 (65)
noiembrie (Cool
octombrie (5)
septembrie (4)
august (5)
iulie (3)
iunie (Cool
mai (13)
aprilie (5)
februarie (4)
ianuarie (10)
►  2006 (153)
decembrie (10)
noiembrie (5)
septembrie (10)
august (25)
iulie (6)
iunie (Cool
mai (22)
aprilie (15)
martie (19)
februarie (16)
ianuarie (17)
►  2005 (174)
decembrie (5)
noiembrie (11)
octombrie (20)
septembrie (15)
august (10)
iulie (15)
iunie (14)
mai (20)
aprilie (Cool
martie (20)
februarie (19)
ianuarie (17)
▼  2004 (56)
decembrie (12)
noiembrie (13)
octombrie (19)
septembrie (12)
  © Jurnalul National, Departamentul de Istorie Recenta; web design: Ilarion Tiu, Paula Chiciuc
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #5 : Septembrie 03, 2011, 04:42:58 »


 " [http://members.tripod.com/Fratiile_de_Cruce/ion-iliescu.htm/size]
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #6 : Septembrie 07, 2011, 06:47:31 »

 " [/colDistrugerea Rusiei: crearea unei naţiuni tipic masonice

Francmasoneria şi socialismul sunt ramuri ale aceluiaşi copac negru



fragment din cartea Arhitecţii decepţiei de Juri Lina

    
Francmasonii sunt totdeauna pregătiţi să se joace de-a şoarecele şi pisica pentru a-şi submina duşmanii. Victimei i se permite să joace jocul în termenii fixaţi de pisică, până când este fascinată şi cade în transa de acceptare iar mintea sa devine complet paralizată.

Istoria francmasoneriei în Rusia

La sfârşitul anilor 1890, francmasonul Philip Vashod a fondat loja masonică Crucea şi Steaua – Krest i Zvezda – în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, Rusia, iar mai târziu în Palatul Catherina din acelaşi oraş, cu scopul de a urmări mişcările ţarului Nicolae al II-lea şi de a-l distruge. Ţarul a şi devenit membru al lojii, însă nu a fost informat asupra unor secrete importante. Philip Vashod a devenit consilier pentru chestiuni de stat (Viktor Ostretov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 387). Francmasonul Leonti Kandaurov (emisarul ţarului la Paris) a confirmat aceasta (Arhiva centrală de istorie, secţiunea 730, I).
Masoneria franceză a obţinut cale liberă în Rusia ţaristă, în pofida faptului că ea reprezenta ateismul şi republicanismul. Nicolae al II-lea era conştient de toate acestea. Prin asocierea cu francmasonii, el a distrus şansele de dezvoltare ale Rusiei.

Între anii 1900 şi 1902, 10.000 de persoane au fost instruite în Statele Unite. Misiunea lor era să se întoarcă în Rusia după instruirea lor ca revoluţionari, pentru a răspândi teroarea şi a înlătura regimul ţarist. Majoritatea resurselor financiare pentru aceste activităţi veneau din partea miliardarului francmason Jacob Schiff şi a altor bancheri masoni din Statele Unite.
Aceşti bancheri au finanţat de asemenea şi războiul ruso-japonez din 1904, precum şi Revoluţia din 1905 din Rusia (Nikolov Dichev, Conspiraţia diabolică, Urgench, 1992, p. 99).

În 1904, Marele Orient şi-a desfăşurat propaganda împotriva guvernului rus, numindu-l o ruşine a lumii civilizate. Ordinul Marelui Orient al Franţei s-a implicat în mod constant în afacerile interne ale Rusiei, sprijinind „revoluţionarii din ţară la fel ca în 1905-1906, când mulţi agitatori erau activi.” (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 172).
Ţarul a fost influenţat de câţiva francmasoni care acţionau ca prieteni apropiaţi. Prinţul Alexandru Mihailovici a fost unul dintre ei. Altul a fost ducele Nicolae Nicolaevici, care l-a convins pe ţar să semneze Manifestul din 17 Octombrie 1905, act care a netezit drumul pentru francmasoni. Acest document a dat parlamentului, care era complet sub controlul francmasonilor, o putere şi mai mare. Înţelegerea ţarului în legătură cu francmasoneria rusă a fost iniţial cucerită de acei gentilomi masoni de înaltă clasă, care erau incapabili să spună adevărul şi care, în realitate doreau să îl detroneze şi să îl ucidă.

Tentative de a-l ucide pe ţar

În anul 1905, în Sankt Petersburg, secretarul Consiliului Suprem Masonic, David Debutov, a livrat 12.000 de ruble liderului revoluţionarilor sociali, în schimbul uciderii ţarului Nicolae al II-lea. Totuşi, planurile lor nu au putut fi puse în practică.
În 1906 francmasonii au efectuat un alt atentat pentru a-l ucide pe ţar cu ajutorul revoluţionarilor sociali. Ei au folosit chiar şi un submarin în acest atentat. Existau de asemenea planuri pentru folosirea unui avion în acest scop. (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 179).
Acţiunea a fost organizată de faimosul terorist şi francmason Nikolai Ceaikovski (revoluţionar socialist), care a proiectat avionul cu care ţarul trebuia atacat pe calea aerului. Atunci când omul lor de încredere Jevno Azef a fost arestat, planurile au fost amânate.

Când generalul V. Teplov a devenit membru al lojii, un „frate” l-a întrebat pe acesta ce părere are în legătură cu planul de a suprima viaţa ţarului. Teplov a răspuns cu francheţea unui militar: „Dacă mi se ordonă să fac asta, o să îl ucid.” (Serghei Melgunov, Spre lovitura de stat, Paris, 1931, p. 185). În toamna anului 1905 francmasonii au coordonat toate atentatele pentru a prelua puterea în Rusia. Printre conspiratori erau şi doi membri ai Consiliului Naţional, Alexandru Guchkov şi Mikhail Stakhovici (care activa de asemenea şi ca diplomat), ca şi alţi binecunoscuţi francmasoni ca Serghei Urusov, un moşier care l-a trădat pe ţar. El a încheiat contractele cu Marele Orient al Franţei.
Urusov era în acelaşi timp şi preşedintele Consiliului Suprem Masonic din Rusia. Aceştia au dorit imediat să facă parte din guvernul rus. La acest plan au mai luat parte şi francmasonii Vladimir Rozenberg şi Georgi Lvov. Ei au căutat să impună Rusiei modelul Republicii Franceze.

Sângeroşii directori masoni, inclusiv Alexandru Parvus şi Leon Trotski au pornit un val devastator de teroare în anul 1905. Crimele „revoluţionare” comise între anii 1905-1906 au fost încurajate de către francmasoni. Masonii au continuat să îi ucidă pe duşmanii lor din Rusia. Între anii 1906 şi 1908, mişcarea revoluţionară controlată de către francmasoni a comis un număr de 26.268 de tentative de asasinate, au fost omorâţi 6.091 de ruşi, şi peste 6.000 au fost răniţi (Vladimir Krasny, Copiii diavolului, Moscova, 1999, p. 181).

Activităţile antiguvernamentale din Rusia

În decembrie 1905, Boris Nikolsky, profesor de drept şi membru al Consiliului Naţional, a ţinut o cuvântare în faţa consiliului rus şi a ţarului. Ţarului i-a displăcut atât de mult acest discurs încât a interzis publicarea lui.
Francmasoneria a fost numită organizaţie criminală în rapoartele poliţiei secrete. Şi acest lucru era chiar adevărat, de vreme ce lojile masonice încălcau în mod constant legea rusă. Ţarul a avut acces la aceste rapoarte.
Ţarul a dizolvat de două ori parlamentul, în iulie 1906 şi în iunie 1907. În această perioadă, Duma a încălcat regulamentul legal din nou. Yevgeni Kedrin, avocat, membru al parlamentului şi membru al francmasoneriei, a primit pe data de 7 septembrie 1906 o notă din partea Lojii Marelui Orient al Franţei, care susţinea faptul că ruşii suferă din cauza tiraniei ţarului, şi menţiona că Marele Orient al Franţei asigura şi întreţinea oponenţii regimului, ca mijloc pentru a înfrânge acest despotism, conform documentelor din Arhiva Specială a Uniunii Sovietice, înscrisuri care au devenit publice odată cu slăbirea regimului comunist din 1989.

După câteva atentate în 1905 şi 1906, Marele Orient a înfiinţat loji noi în Rusia: Inelul de fier în Nizhny Novgorod (mare maestru era Kilvein), în Kiev (mare maestru era Steingel), precum şi în alte oraşe. Contele Alexei Orlov-Davydov a fost cel care a finanţat aceste loji noi (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei, Moscova, 1996, p. 172).
În 1906, Marele Orient i-a incitat pe membrii săi pentru a servi intereselor internaţionalei socialiste. Marele Orient a promis întreg suportul imaginabil pentru activităţile antiguvernamentale din Rusia. Decizia în legătură cu acest sprijin acordat a fost oricum, păstrată secretă (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei, Moscova, 1996, p. 178).

Laferre, unul dintre liderii francmasoneriei mondiale, a precizat la o conferinţă masonică în anul 1908 faptul că francmasonii erau pregătiţi pentru a finanţa o conspiraţie împotriva Rusiei. El a spus: „Consiliul Ordinului va face toate sacrificiile care sunt necesare pentru a realiza progresul acestei naţiuni care încă nu a fost salvată din întuneric, şi în care triumful francmasoneriei este pe cale să se realizeze.” (Kolokol, 9 noiembrie 1908)
Atunci când Nicolae al II-lea a efectuat o vizită de stat în Suedia, în anul 1909, el a fost victima unui atentat de asasinare. Anarhistul care a fost angajat pentru aceasta a atacat o altă persoană, sfârşind prin a ucide un colonel suedez îmbrăcat în uniformă militară.

Asasinarea primului ministru, Piotr Stolypin

La mijlocul anului 1911, adjunctul ministrului de interne, general locotenentul Pavel Kurlov, a emis un raport special către primul ministru, care era şi ministrul de interne, Piotr Stolypin, raport care i-a deranjat profund pe francmasonii ruşi. Raportul trata despre legătura francmasonilor cu activităţile teroriste îndreptate împotriva statului rus şi a reprezentanţilor săi. Se pare că Stolypin a luat în serios ameninţarea francmasonilor împotriva statului şi a decis luarea de măsuri împotriva lor.

La începutul anului 1910, un agent de poliţie pe nume Boris Alexeyev a fost trimis la Paris pentru a obţine informaţii despre Marele Orient al Franţei, de unde au fost iniţiate acţiunile împotriva Rusiei. Însă Stolypin a fost omorât la opera din Kiev la data de 1 septembrie 1911, în prezenţa ţarului. Ucigaşul, agentul mason Dmitri (Mordekai) Bogrov a fost arestat. Conducătorul Marelui Orient al Rusiei, Alexander Kerensky (astăzi Aaron Kurbis) a reuşit să scape în această conjunctură. Curând după aceea a sosit de la Paris un raport din partea lui Alexeyev.

Raportul menţiona faptul că „liderii masoni au ajuns la concluzia că preşedintele Consiliului de Miniştri este un individ care aduce daune intereselor francmasoneriei şi trebuie eliminat. Se cunoştea de câteva luni că exista o astfel de decizie, luată de către Consiliul Suprem. A devenit cunoscut faptul că liderii secreţi ai francmasoneriei erau nemulţumiţi de politica lui Stolypin şi că s-au folosit de relaţia strânsă dintre Marele Orient al Franţei şi comitetele de revoluţionari din Rusia pentru a desăvârşi planul pe care îl aveau sub formă de proiect. În raport se mai menţiona faptul că aspectele pur tehnice ale crimei precum şi unele detalii de circumstanţă care au făcut posibilă realizarea asasinatului, au fost pregătite de către francmasoni” (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 198-200).
Leon Trotsky s-a întâlnit cu Bogrov în dimineaţa zilei de 1 septembrie 1911 la o cafenea în Kiev. După asasinarea lui Stolypin locuitorii Kievului s-au răsculat, însă guvernul a trimis un batalion de cazaci pentru a preveni vărsarea de sânge. Asasinul Bogrov a fost spânzurat. El era membru al Marelui Orient. Teroristul şi francmasonul Manuil Margulies (slugă devotată a lui Alexander Guchkov) a fost şeful complotului.
Planurile lui Stolypin împotriva francmasoneriei nu au fost niciodată realizate.

„Vom forţa Rusia să îngenuncheze”

După asasinarea lui, contele Vladimir Kokovtsev (1853-1943) a devenit prim ministru. El deţinuse înainte postul de ministru de finanţe. El a fost singurul ministru ţarist care a primit pensie din partea guvernului provizoriu în primăvara anului 1917, în timp ce alţii au fost întemniţaţi. Nici măcar bolşevicii nu s-au atins de el. Trebuie să fi adus mari servicii francmasoneriei internaţionale (Viktor Ostretsov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 399).
Francamsonul extremist Nikolai Maklakov a devenit ministru de interne în 1912. Fratele său, avocatul Vasili Maklakov era un francmason de notorietate. Imediat francmasonii au început să se infiltreze în guvernul rus, care era de acum sortit pieirii. După asasinarea lui Stolypin, poliţia nu a mai primit informaţiile necesare în legătură cu daunele aduse de către francmasoni. Cei care erau responsabili de acele informaţii au fost înlocuiţi cu agenţi masoni, care în mod deliberat au neglijat transmiterea către superiori a informaţiilor pe care ei le primeau.

Prin intermediul adjunctului ministrului de interne, francmasonul Vladimir Dzhunkovsky, organizaţia internaţională a francmasonilor controla poliţia rusă. Încă de la început, francmasonii au susţinut activităţile de discreditare ale lui Lenin. În 1912 francmasonii controlau întregul corp diplomatic rus.
În data de 18 februarie 1912, bancherul mason Salomon Loeb a ţinut o cuvântare în Philadelphia, menţionând că este necesară constituirea unui fond pentru a permite trimiterea de arme şi lideri în Rusia. Aceşti lideri ar urma să-i instruiască pe masonii tineri despre modul cum ar trebui exterminaţi asupritorii, exact aşa cum sunt exterminaţi câinii. El a afirmat: „vom forţa Rusia să îngenuncheze”. Cu ajutorul fondului, toate acestea ar putea fi realizate (Philadelphia Press, 19 februarie 1912). După cum se vede, francmasonii îi socoteau drept câini pe toţi cei care nu erau francmasoni.

Din data de 28 august până în 1 septembrie 1911, francmasoneria internaţională a desfăşurat Al II-lea Congres al Internaţionalei Socialiste, la palatul Odd Fellows din Bredgade, Copenhaga. Organizatorii principali au fost francmasonul Walter Rathenau şi loja masonică B'nai B'rith. Printre participanţi erau şi binecunoscuţii francmasoni Karl Liebknecht, Rosa Luxemburg, Lenin, Trotsky, Hjalmar Branting (Suedia), George Cemenceau şi alţi lideri reprezentativi ai forţelor destructive (Aage H. Andersen, Francmasoneria Mondială, Copenhaga, 1940, p. 29). Rathenau era de asemeni şi membru al lojii B'nai B'rith.
Potrivit Ninei Berberova, cercetător al francmasoneriei ruse, Lev Trotsky a fost pentru 5 luni membru al lojii masonice ruse, la vârsta fragedă de 18 ani. El a părăsit loja atunci când a devenit membru al lojilor străine, printre care Artă şi Muncă în Franţa (L. Hass, Francmasoneria în Europa Centrală şi de Est, Wroclaw, 1982).

continuare..."or]
[/b]
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #7 : Septembrie 07, 2011, 07:00:00 »


 " continuare...[/Atrocităţi comise de către francmasoni

Acest film a fost finanţat de masonii americani Alexander Aisenberg, John Doukas şi Matthew King Kaufman. Ei considerau că a sosit timpul să se spună adevărul. Serggei Melgunov, un istoric rus aflat în exil, a arătat că în februarie 1917, atunci când a avut loc lovitura de stat din Rusia, organizaţia militară a francmasonilor era condusă de către Alexander Guchkov, în timp ce organizaţia civilă a lor era condusă de către Alexander Kerensky (Melgunov, Spre lovitura de stat, Paris, 1931).
După înlăturarea ţarului, comisia masonică nu a putut prezenta nici măcar un singur document care să probeze vinovăţia şi presupusele infracţiuni săvârşite de către acesta (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 1996, p. 271).

Cu toate acestea, comisia a solicitat executarea ţarului. Oricum, planul nu a fost niciodată dus la îndeplinire. Atunci când familia regală britanică a invitat familia ţarului în Anglia, forţele masonice conduse de către Jacob Schiff s-au asigurat ca ameninţarea cu greva generală să determine ca familia ţarului să-şi anuleze vizita în Marea Britanie.

Un număr mare de documente privind atrocităţile comise de către francmasoni a fost scos din arhive şi distrus. Alexander Kerensky, care era membru al guvernului provizoriu masonic, a ordonat distrugerea tuturor documentelor nedorite, inclusiv a unei ediţii a „Protocoalelor maeştrilor francmasoni”.
Kerensky a primit de asemenea bani din Germania, un alt motiv pentru care guvernul provizoriu nu i-a putut acuza pe bolşevici. Kerensky l-a ţinut temporar în închisoare pe Trotsky, pentru a preveni în felul acesta ca el să vorbească prea mult despre adevărata sursă şi suportul financiar folosit în lovitura de stat. Intenţia lui Kerensky era de a păstra secretă această informaţie (Igor Froyanov, Octombrie 1917, St. Petersburg, 1997, p. 81).

Sume uriaşe de bani pentru revoluţionarii bolşevici

Pe 24 martie 1917, ziarul New York Times a dezvăluit faptul că bancherul Jacob Schiff i-a plătit tribut lui Lev Trotsky: „El era persoana pe care o doream şi pe care am aşteptat-o în toţi aceşti ani.” Schiff, care făcea parte din loja B'nai B'rith, a aranjat ca Trotsky să sosească în Statele Unite în ianuarie 1917, şi pentru a-i asigura confortul i-a pus la dispoziţie o limuzină.
Ulterior, Gărzilor Roşii li s-a impus să poarte la gât un medalion pe care era gravată imaginea lui Trotsky (Grigori Bostunich,  Francmasoneria şi revoluţia franceză, Moscova 1995, p. 89).

Bancheri din Marea Britanie, Statele Unite, Rusia, Germania şi Franţa s-au întâlnit în Suedia în vara anului 1917. Ei au convenit ca Kuhn, Loeb & Co. să depună suma de 50 milioane de dolari într-o bancă suedeză, în contul lui Lenin şi Trotsky, potrivit lui Oleg Platonov. Pe lângă această sumă, avocatul lui John P. Morgan, Elihu Root, a plătit revoluţionarilor în plus, încă 20 de milioane de dolari prin intermediul unui fond pentru ajutor de război. Aceşti bani au fost primiţi prin intermediul lui Jacob Schiff, aşa cum confirmă documentele Congresului American din data de 2 septembrie 1919.

O „delegaţie a Crucii Roşii” a călătorit în Rusia în august 1917, cu intenţia de a discuta cu liderii bolşevici detaliile finale ale loviturii de stat. Dintre membrii acestei delegaţii, şapte erau medici iar ceilalţi, bancheri din New York, printre care John P. Morgan şi Jacob Schiff.
Delegaţia a fost condusă de către William B. Thomson, preşedintele Băncii de Rezervă Federală din New York, care a plătit bolşevicilor cel puţin un milion de dolari (The Washington Post, 2 februarie 1918). Bancherii ascundeau în spatele acestei delegaţii adevăratele lor intenţii, inclusiv plata unei mari sume de bani către bolşevici (Antony Sutton, Wall Street şi revoluţia bolşevică, Morley, 1981, p. 83).

Lenin – francmason de gradul 31

Congresul Internaţional Masonic care a avut loc la Paris în Franţa, la Hotel du Grand Orient de France, în perioada 28-30 iunie 1917, a subliniat ideea că Rusia constituie un obstacol în calea guvernării mondiale masonice. Marele Orient a primit autorizaţia de a distruge Rusia cu ajutorul comunismului. După preluarea puterii de către bolşevici, a devenit de o importanţă vitală lupta pentru oprirea oricărei critici îndreptată împotriva comunismului.
Colonelul Edward Mandel House, un influent consilier prezidenţial şi francmason de grad înalt, a telegrafiat preşedintelui Wilson pe data de 28 noiembrie 1917, îndemnându-l să oprească prin orice mijloace orice critică adusă bolşevicilor: „Este de o importanţă vitală ca acest tip de criticism să fie oprit”. Această telegramă a fost clasificată ca secretă, şi a avut acest statut timp de 6 ani.

Vânzătorul de arme Basil Zaharoff a oprit livrările de arme către duşmanii bolşevicilor (Gărzile Albe). În aprilie 1919, Ministerul de Externe britanic a publicat în Rusia sovietică o carte albă, în care se menţiona faptul că preluarea puterii de către bolşevici a fost organizată şi finanţată de către bancheri internaţionali. S-a mai precizat de asemenea şi faptul că au fost importaţi criminali din China care au cooperat cu poliţia secretă pentru a teroriza populaţia rusă. Cartea albă a fost brusc retrasă de pe piaţă şi înlocuită cu o ediţie prescurtată care nu mai menţiona aceste informaţii. (Dr. Kitty Little, Infiltrările subversive în Westminster şi Whitehall: Promovarea unei Europe federale, Jamai, 1995, p. 4).

Lenin a fost francmason de gradul 31 (Mare Inspector Inchizitor Comandor) precum şi membru al lojii masonice franceze Artă şi Muncă (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 2000, Volumul 2, p. 417). După vizita făcută la sediul lojii Marelui Orient din strada Cadet din Paris, Lenin şi-a scris numele în cartea de oaspeţi. (Viktor Kuznetsov, Secretul loviturii de stat din octombrie, St. Petersburg, 2001, p. 42). Lenin a fost membru al celei mai răzbunătoare loji a Marelui Orient, Nouă Surori, începând din anul 1914 (Soviet Analyst, iunie 2002, p. 12). Lenin a mai fost şi membru al lojii Union de Belville.

Lenin era membru al B'nai B'rith

Masonul francez Rozie, aparţinând lojii Jean Georges din Paris i-a salutat pe fraţii masoni Lenin şi Trotsky (ziarul La Libre Parole, 6 februarie 1918). Pe lângă Lenin şi Trotsky, mulţi dintre bolşevici erau francmasoni: Boris Solovyov, Vikenti Veresayev, Grigori Zinoviev (Marele Orient), Maxim Litvinov, Nikolai Bukharin (pe numele real Moshe Pinkhus-Dolgolevsky), Christian Rakovsky, Yakov Sverdlov, Anatoli Lunacharsky (pe numele real Balich-Mandelstam), Mechislav Kozlovsky (francmason polonez), Karl Radek (Marele Orient), Mikhail Borodin, Leonid Krasin, Vladimir Dzhunkovsky, şi mulţi alţii. Istoricul Viktor Bratyev a descoperit în arhivele KGB un document potrivit căruia Lunacharsky a aparţinut lojii Marelui Orient al Franţei (Anton Pervushin, Secretul ocult al KGB şi SS, St. Petersburg, Moscova 1999, p. 133).

La al patrulea Congres al Comitetului, Lev Trotsky a anunţat apartenenţa la masonerie a tovarăşilor săi Zinoviev, Radek şi Bukharin (Viktor Brachev Francmasonii în Rusia, St. Petersburg, 2002, p. 439).
Chiar înainte de preluarea puterii de către comunişti, în octombrie 1917 Zinoviev, Trotsky şi Kamenev au făcut o vizită lojii Studenţii din St. Petersburg (Yuri Begunov, Puteri secrete în istoria rusă, Moscova, 2000, p. 308). „Avem nevoie de dezbinare!” spunea frecvent Anatoli Lunacharsky, comisarul poporului pentru învăţământ.
Lenin, Zinoviev, Radek şi Sverdlov erau de asemenea şi membri ai B'nai B'rith. Acest lucru a fost confirmat de către persoane specializate în activităţile B'nai B'rith, printre care şi Schwartz-Bostunich (Viktor Ostretsov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, pp. 582).

Tatăl lui Lenin, născut dintr-un incest; Lenin – homosexual

Asupra vieţii lui Lenin a fost păstrat până spre sfârşitul anilor 1990 un secret desăvârşit. Abia apoi a ieşit la iveală corespondenţa pe care acesta o purta cu fratele său, francmasonul Grigori Zinoviev. Lenin îi scria acestuia pe data de 1 iulie 1917: „Grigori! Împrejurările mă determină să plec imediat din Petrograd... Tovarăşii au sugerat un loc... Este atât de urât să fii singur... Vino cu mine să petrecem câteva zile minunate împreună, departe de tot...”

Zinoviev îi scria lui Lenin: „Dragă Vova! Nu mi-ai răspuns. Probabil l-ai uitat pe Gershel [Grigori] al tău. Am pregătit un cuibuşor minunat pentru noi... Este un loc deosebit, unde ne va fi bine şi nimic nu va tulbura iubirea noastră. Vino aici cât de repede poţi, te aştept micuţa mea floare. Al tău Gershel”.

Într-o altă scrisoare Zinoviev dorea să se asigure că Lenin nu se va culca cu un alt bărbat în apartamentul lor. El a încheiat acea scrisoare trimiţându-i lui Vova un sărut marxist. El a sugerat faptul că nu ascund relaţia lor în faţa soţiei lui Lenin Nadejda Krupskaya, amintindu-i totodată lui Lenin despre momentul când aceasta i-a descoperit prima dată împreună (Vladislav Shumsky, Hitlerismul este oribil, însă sionismul este şi mai rău, Moscova, 1999, p. 479).
Cei doi fraţi masoni au practicat homosexualitatea. Prin acest exemplu ne va fi mai uşor de înţeles de ce francmasonii sunt avocaţi atât de binevoitori ai promovării homosexualităţii.

Bunicul lui Lenin din Rusia, Nikolai Ulyanov a avut patru copii cu propria sa fiică Alexandra Ulyanova (cunoscută oficial ca Anna Smirnova). Ilya, tatăl lui Lenin, a fost cel de al patrulea dintre aceşti copii, născut atunci când Nikolay Ulyanov avea 67 de ani (Vladimir Istarkhov, Lupta zeilor ruşi, Moscova, 2000, p. 37). Ilya Ulyanov s-a căsătorit cu Maria Blank, a cărui tată Moisha Blank a fost acuzat de un număr de infracţiuni, printre care fraudă şi şantaj. Probabil incestul bunicului a determinat ca Vladimir Ulyanov Lenin să devină o persoană atât de perversă. El avea o agresivitate congenitală uriaşă precum şi o degradare mare a creierului, suferind un număr de căderi nervoase; a fost bisexual.

Internaţionala Comunistă – o organizaţie masonică

Ofiţeri ai Administraţiei Politice Unite de Stat de pe lângă Sovietul Comisarilor Poporului al URSS, Gleb Boky şi Alexander Barchenko, printre alţii, aparţineau francmasoneriei. Mulţi dintre ei erau membri ai lojii Frăţia Muncitorilor. Francmasonul Leonid Krasin a acţionat ca intermediar în procurarea banilor pentru Marele Orient din Paris. El a coordonat activitatea de racolare de destinatari care să primească aurul şi antichităţile ţarului, valori care au fost expropriate de către bolşevici. El a fost în legătură cu francmasonul Dimitri Rubinstein, care a îndeplinit funcţia de destinatar important.

Krasin a fost ajutat de asemenea şi de generalul Yuri Lomonosov în exportarea aurului ţarului din Rusia prin Tallinn, capitata Estoniei, către bancherii străini care au finanţat răscoala bolşevicilor. Francmasonul Yuri Lomonosov a fost delegat al ministrului transporturilor în timpul guvernării ţariste. El se bucura de încredere deplină în cercurile masonice.
Francmasonii sovietici au dorit să transforme Cominternul (Internaţionala Comunistă) într-o organizaţie masonică, pentru a putea ameninţa mult mai eficient restul lumii. Fratele Zabreshnev (Marele Orient) a lucrat pentru ramura internaţională a Cominternului.
Potrivit istoricului rus Vasili Ivanov, încă de la începutul anilor 1930 Rusia a fost transformată într-o naţiune tipic masonică, care a arătat cu claritate că francmasoneria şi socialismul sunt ramuri ale aceluiaşi copac negru.
Vasili Ivanov a descris situaţia astfel: „Pentru ca idealurile francmasonilor să triumfe, a fost necesară distrugerea sufletului poporului rus şi îndepărtarea lui de Dumnezeu, anularea caracterului său naţional, dispreţuirea şi călcarea în picioare a istoriei sale măreţe, reducerea gradului de inteligenţă a tinerei generaţii, apariţia unei noi clase de oameni, formată din atei şi persoane care să nu aibă o ţară de origine, două tipuri de creaturi care, după ce urmau să fie instruiţi, ar fi trebuit să ocupe obedienţi locul lor în cuşca masoneriei.”



size]
[/b]
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #8 : Septembrie 08, 2011, 20:12:19 »


 « — Am putea sugera şi un larg consens naţional în privinţa unei strategii de relansare economică durabilă. Să încercăm – cu acceptul, fie el şi impus, al clasei politice profitoare – o renaţionalizare sui-generis a tot ce şi-a însuşit prin fraudă, prin subminarea economică a statului. Chiar să li se stingă cauzele penale celor care restituie prejudiciile create…
— Soluţia Putin ?!
— Nu. Este un remediu universal, folosit atunci când ţara şi po­porul nu mai pot suporta. Doar nu trebuie să cădem în prăpastie…
— Înţeleg, dar sunt sceptic. Anglia, Franţa, Germania, Italia şi alte ţări au experienţe interesante în etatizări şi reprivatizări… Chiar şi S.U.A. în materie de intervenţie a statului. Ce să mai vorbim de ţările scandinave, de Japonia, de Coreea de Sud… În toate acele ţări, când s-au luat asemenea măsuri, exista o conştiinţă economică naţională foarte puternică. Marile companii private erau considerate simboluri ale ţării. Trebuie să învăţăm să aplicăm asemenea măsuri.
— Noi nu suntem ei. Nu vreau să cred în utopii pe termen lung, ci în soluţii pragmatice pe termen scurt şi mediu. Dacă v-aţi gândit deja la ceea ce am să-ţi spun mai departe, foarte bine. Dacă nu, luaţi ca ipoteză de lucru, cu riscul de a fi acuzaţi de orice, faptul că în România există azi o pleiadă de businessmeni realizaţi exclusiv pe seama politicii şi a demnităţilor publice, ceea ce este împotriva firii. Nu te îmbogăţeşti făcând politică, ci intri în politică după ce eşti suficient de bogat ca să te poţi dedica exclusiv propăşirii economice şi spirituale a poporului, fără a mai avea grija propriei chiverniseli. Politicienii români însă debutează săraci. Începând prin a-şi cumpăra pe datorie locul eligibil în colegiu, pentru ca apoi, preţ de unul sau mai multe mandate, să restituie ce li se pretinde, dar şi să pună deoparte. Demnităţile ministeriale se cumpără pe bani grei. Banii se dau cash, dar vin tot din „subvenţii şi donaţii“. Alte obligaţii ! Liderii de partide se îmbogăţesc cu milioane de euro după fiecare campanie electorală. S-a creat astfel în România o clasă a marionetelor poli­tice. Una amorală, insidioasă, periculoasă, în frăţietate cu înalta criminalitate politică şi cu mafia transnaţională. Consecinţa nefastă este aceea că noi nu avem un Parlament al naţiunii, ci o jucărie politică în mâna câtorva clanuri de spoliatori. Cum aceste clanuri dictează în Parlament, sunt re­pre­zentate în guvern şi controlează corupţia autorităţilor, războiul împotriva lor nu mai poate fi dus cu legea în mână, ci cu forţa. Numai mâna forte a preşedintelui României, susţinut de partea incoruptibilă a comunităţii naţionale a serviciilor secrete, a finanţelor, justiţiei şi poliţiei, ar putea pune în aplicare ceea ce cred că gândiţi. Dacă preşedintele nu o va face, atunci ar putea să confere prerogative speciale de acţiune responsabililor execu­tivi ai securităţii naţionale.
— Cred că devine interesant. Dar partea practică ?
— Implicarea unor membri ai tuturor guvernelor, a unor şefi de agenţii guvernamentale, preşedinţi de consilii judeţene, primari ai ma­rilor oraşe, parlamentari, importante persoane publice în acte de mare corupţie, în complicitate cu îmbogăţiţii peste noapte din privatizări frauduloase, din afaceri cu statul ori din oferta directă de contracte în condiţii înrobitoare, de nesuportat, a devenit de ani buni un fapt de notorietate internaţională. Justiţia nu va finaliza nimic. De ce ? Cu inteligenţa lor diabolică, sforarii marionetelor parlamentare şi ai guvernului au avut grijă să creeze un la­birint al fărădelegii, de pe urma căruia a apărut o castă a avocaţilor „de top“, care au foarte puţine sau nimic în comun cu adevărul şi dreptatea. Justiţia nu va recupera prejudiciile de ordinul sutelor de miliarde de euro care s-au transferat, printr-un simulacru de legalitate ori prin jaf şi tâlhării făţişe, în conturi personale. Aceste conturi sunt cunoscute şi toate opera­ţiunile care se efectuează în ele sunt monitorizate electronic de reţeaua informatică integrată a comunităţii internaţionale a serviciilor speciale par­ticipante la combaterea criminalităţii financiare. Aceste conturi pot fi ori­când blocate, după ultimele reglementări internaţionale, la cererea oricărei autorităţi naţionale competente. Există însă un impediment : câtă vreme nu dispare prezumţia caracterului licit al dobândirii averii, mobile sau imo­bile, aceasta este intangibilă. Dacă este blocată ori asigurată sub sechestru, faptul nu produce nimic şi nu foloseşte nimănui.
— Şi care este soluţia ?
— Avem câteva mari cupluri de viitori redutabili investitori strategici autohtoni. Şi-au demonstrat deja talentul şi desăvârşita artă de a face miliarde pentru ei fie conducând guvernul sau nişte ministere, fie ca sponsori ori clienţi politici ai puterii. De exemplu, la social-democraţi, mari „apărători ai maselor largi“, aflaţi acum în oprimata opoziţie, îi avem pe talentatul fost prim-ministru Adrian Năstase şi pe al său ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, secondaţi de tandemurile Hrebenciuc & Mihăilescu, Petrache & Bitner, Necolaiciuc & Burci, şi lista poate continua… A, foarte multă lume ar vrea să ştie cum şi-a acoperit Virgil Măgureanu et comp. imensa avere agonisită în anii de aur ai regimului Iliescu. Din partea liberalilor, sunt de neratat Patriciu & Tăriceanu, Ru­şanu & Fenechiu, plus cei retraşi dar activi sub acoperirea generoasă a unor multinaţionale. Din tabăra actualei puteri, să auzim numai de bine de la Berceanu & Videanu, Oprea & Vlădescu şi cei ce vor apărea în epi­soa­dele viitoare ale telejustiţiei naţionale. Nu trebuie omişi nici genera­lii na­babi de prin logistica securităţii şi apărării naţionale, unii cu permanenta spaimă de a nu-şi putea spăla metrii cubi de cash. Căci ei aşa au lucrat. Numai cash. Exemplul lor i-a molipsit şi pe alţii. Iar noi, nedume­riţi, ne întrebăm : „Unde sunt banii ?!“
Cei menţionaţi şi alţii asemenea lor pot fi grupaţi în loturi de in­vestitori specializaţi în autostrăzi, în infrastructură feroviară şi material rulant, în reabilitarea reţelelor medicale şi a industriei farmaceutice, a irigaţiilor, transporturilor aeriene, a reţelei de şcoli etc. Ar asigura întoar­cerea banilor de unde au plecat şi ar dezvolta oportunităţi de afaceri profitabile pentru ei şi pentru societate.
— Cu ce resurse ?!
— Domnul meu, conturile lor sunt garanţii foarte solide pentru a obţine credite numai bune de investit. Statul le concesionează afacerea pe 49 sau 99 de ani, în raport cu valoarea investiţiei şi cu termenul de realizare. Ei vor câştiga din exploatarea concesiunii, banca are garanţii şi toată lumea va fi mulţumită ! După exemplul lor, toţi cei ce aduc astfel de servicii ţării lor vor putea fi cei mai onorabili cetăţeni şi mari patrioţi, având un loc de drept în Panteonul Naţiunii.
— Şi dacă nu vor accepta ?
— Nu vor prefera alternativa ! »
sursa : ziaristionline.ro
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #9 : Septembrie 09, 2011, 19:07:04 »

[
 " /bDreptul istoric, starea de fapt şi războaiele internetului – de Cristian Negrea




Aș vrea să aduc în discuție un fenomen larg răspândit în ultima perioadă marcată de evoluția spectaculoasă a mijloacelor de comunicare și informare, în special a internetului. Este vorba de o adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment este în plină desfășurare. Principalul câmp de luptă, dar nu singurul, este internetul, iar ținta luptei este mintea și creierul cetățenilor din lumea întreagă.

Vă amintiți momentul 22 martie 1990? Luptele de stradă dintre români și maghiari din Târgu Mureș? Inițiativa media a fost atunci de partea maghiarilor, principalele ziare și televiziuni de pe mapamond prezentând imaginile cu Mihăilă Cofar bătut cu cruzime de către unguri  ca și cum ar fi fost vorba de un maghiar bătut de români. Așa s-a difuzat știrea, chiar dacă ulterior într-un colț de pagină a apărut vreo erată, era prea târziu, pentru majoritatea cititorilor sau spectatorilor din lumea întreagă a rămas ideea conform căreia românii îi bat pe unguri cu bestialitate.

Războiul pshihologic a fost dintotdeauna parte a războiului clasic, deși doar de curând a primit această denumire. Scopul este același dintotdeauna, iar parte a acestuia este și cel propagandistic. Câmpul de luptă principal a devenit spațiul virtual, internetul, deoarece în 1990 acesta nu exista și nici sumedenia de rețele de socializare, forumuri de discuții, site-uri specializate, filmulețe pe youtube, o avalanșă de informații de toate tipurile și categoriile. Iar informațiile circulă liber, oricine poate spune ce vrea, chiar și neadevăruri sau propagandă negativă la adresa României și românilor. Sunt atâția care ne vor răul, mă refer numai la vecinii noștri cu extraordinarul lor potențial propagandistic.

La ora actuală, un astfel de război se duce pentru influențarea opiniei publice, pentru căștigarea ei, pentru mintea fiecărui om de pe planetă cu acces la internet. Toate evenimentele ultimilor ani de pe mapamond au fost influențate de opinia publică, fie că vorbim de războiul din Vietnam sau de retragerea din Somalia din 1993. Aici apare rolul pe care opinia publică îl are în ziua de astăzi. Liderii politici iau decizii în funcție de opinia publică, își cântăresc cu grijă fiecare cuvânt pentru a nu o întoarce această opinie publică împotriva lor, o opinie publică ostilă înseamnă automat pierderea alegerilor și a puterii. Prin extensie, în țările arabe din nordul Africii, tot opinia publică sub forma manifestanților au răsturnat regimurile dictatoriale.

De aceea, de fiecare dată, înaintea declanșării unui război sau eveniment, mai întâi este pregătită opinia publică prin ceea ce se numesc operațiuni psihologice (amintiți-vă de campania intensă înaintea declanșării invaziei Irakului din 2003). Iar aceste operațiuni psihologice sunt cu atât mai ușor de declanșat cu cât sunt deja pregătite printr-o propagandă continuă, doar-doar va veni odată cazul. Dacă nu va veni, nu face nimic, cu cât mai mulți din opinia publică mondială vor fi împotriva românilor, cu cât îi vor denigra mai mulți, cu atât mai bine. Și această propagandă are efect chiar și în rândul românilor, mulți fiind convinși de multe neadevăruri din rațiuni complexe, care nu țin numai cu efectele îndoctrinării comuniste. Dar care poate fi scopul acestui război psihologic?

Nu doresc să intru sau să induc vreo temă ce ar ține mai mult de vreo teorie a conspirației, dar aș vrea să amintesc că nu numai noi, românii, suntem ținte, sunt și alții, și cei ce duc astfel de atacuri, majoritatea, o fac pur și simplu din ură, fără a avea un scop ascuns. Dar servesc foarte bine acestui trend antiromânesc manifestat cu furie, căruia am să încerc să-i explic motivațiile profunde.

Dreptul istoric și starea de fapt

Dreptul unei națiuni la stăpânirea unui teritoriu este dat, practic, de două aspecte: dreptul istoric asupra acestuia și starea de fapt a momentului. Așa gândesc organizațiile internaționale și opinia publică. De cele mai multe ori, situația de fapt este mai importantă decât dreptul istoric, dar acesta din urmă este esențial pentru a justifica schimbarea unei stări de fapt, atunci când este posibil.

Pentru a înțelege mai bine, sunt necesare câteva exemple.

Există unguri care contestă dreptul istoric românesc asupra Ardealului, dar starea de fapt este că Transilvania aparține României, deci nimic de făcut pe moment pentru ei. Dar ei continuă să sape la temelia dreptului nostru istoric prin fel de fel de teorii difuzate în cea mai mare măsură pe internet pentru a convinge cât mai mult din opinia publică internațională că România nu are vreun drept istoric asupra Ardealului, deoarece dacă în curând va interveni vreo mutație geopolitică, sau un cutremur geopolitic, lumea să fie oarecum pregătită pentru ca România să piardă Ardealul, cel puțin asta este ideea lor. Iar pentru această idee sau utopie, niciun efort nu este îndeajuns.

Alt exemplu, România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar situația de fapt este că acum aparține Ucrainei, iar nimeni nu pune în discuție asta. Nici opinia publică internațională nu este pregătită și conștientizată asupra dreptului nostru istoric, pentru ca atunci când Ucraina se va rupe, România să poată reprimi nordul Bucovinei. Dar ucrainenii sunt conștienți de asta, de aceea încearcă să-i deznaționalizeze prin toate mijloacele pe românii de pe teritoriul lor, îi numesc moldoveni, și mai departe, trec la contraofensivă, mistificând istoria noastră, falsificând-o cu nerușinare după întreaga rețetă bolșevică ale cărei efecte sunt persistentă până astăzi.

Uneori dreptul istoric nu mai contează atât de mult în fața situației de fapt, mai ales când în teritoriul disputat s-au petrecut modificări. Vorbesc aici de cazul Kosovo, dreptul istoric este al sârbilor, dar în timp sărbii s-au trezit minoritari, dar Kosovo tot nu a putut fi declarat independent decât după modificarea situației de fapt, respectic retragerea sârbilor din provincie  după bombardamentele din 1999 și cedarea administrării provinciei către ONU. Și totuși, au mai trecut încă aproape nouă ani până la proclamația de independență, iar statul Kosovo încă nu a fost recunoscut de toate țările membre ONU (nici România nu l-a recunoscut).

După cum spuneam dreptul istoric este perfect pentru a justifica o modificare a stării de fapt, dar abia după producerea acesteia. Iar cel mai adesea, modificările stării de fapt se petrec în urma unor cutremure geopolitice, care pot fi majore sau mai mici, regionale.

Cutremurele geopolitice

Cutremurele geopolitice se referă la schimbarea bruscă a situației geopolitice dintr-o regiune dată, iar un cutremur geopolitic major implică schimarea situației geopolitice aproape pe întreg mapamondul. Această schimbare bruscă se referă la o reașezare majoră într-un timp limitat, redus, cu impact major asupra realităților geopolitice ale momentului.

Aș vrea să compar, pentru o mai bună înțelegere, schimbarea realităților geopolitice cu schimbarea vitezei din fizica elementară, accelerarea. Un vehicul, pornit de pe loc, respectiv de la viteza de 0 km/h la viteza de 100 km/h. Această accelerare se poate face lent, în zece minute de creștere înceată a vitezei, și nimeni nu simte impactul acestei creșteri. Sau se poate face rapid, ca și în cazul mașinilor performante, în trei secunde. În cazul unui avion de luptă în mai puțin de o secundă. Mai trebuie să dau exemplul navetelor spațiale? La fel și cutremurul geoplitic. Închipuiți-vă schimbarea realităților geopolitice în timp ca și trecerea de la 0 la 100 km/h în trei secunde. Timpul este prea scurt, nici nu vă dați seama că s-a schimbat ceva. La 0 km/h puteți deschide portiera și puteți coborî din mașină fără vreun pericol. Trei secunde mai târziu, nu v-aș sfătui să faceți asta. La fel se întâmplă cu realitatea geopolitică în cazul unui cutremur geopolitic. Cel mai important, ca și cutremurul clasic, și cel geopolitic este urmat de o o sumedenie de replici, dar în cazul celui geopolitic acestea sunt destinate să reașeze situația locală sau regională după forțele principale implicate.

Ceea ce putem spune despre un cutremur geopolitic este că multă lume simte că se va întâmpla sau este posibil să se întâmple, dar la fel ca și în cazul unui cutremur normal, nimeni nu știe cu exactitate când se va întâmpla, unde se va întâmpla, cât va dura și care vor fi efectele sale. La fel ca și în cazul cutremurelor, sunt zone și regiuni care sunt predispuse unor astfel de evenimente, cum este Cercul de Foc al Pacificului. La fel, în geopolitică sunt zone predispuse la conflicte, cum ar fi Orientul Mijlociu. Ca și în geologie, și în geopolitică, tensiunile acumulate pot răbufni cu efecte devastatoare. Legile naturii sunt universale, fie că vorbim de fizica Pământului sau de geopolitică.

Secolul trecut, al XX-lea, cel mai violent din istoria omenirii, a avut parte doar de trei cutremure geopolitice majore și de o serie de altele minore, regionale. Primul a fost anul 1918, cel mai mare cutremur geopolitic al secolului, când patru imperii s-au prăbușit. Imperiul rus, german, austro-ungar și turc au dispărut peste noapte ca urmare a războiului mondial. În locul lor au apărut state independente, războaiele care au urmat au fost doar războaie de reașezare (replici) a noii realități geopolitice, iar aici includ și războiul româno-ungar de la 1919, războiul greco-turc sau războiul sovieto-polonez.. Impactul acestui cutremur geopolitic a fost imens, s-a resimțit pe toate meridianele, inclusiv în coloniile marilor puteri.

Al doilea cutremur geopolitic major a fost anul 1945. Unii ar putea spune că data reală ar fi 23 augusr 1939, pactul Molotov-Ribbentrop, dar eu mă refer doar la efecte, nu la cauze. De la 1945 lumea a fost împărțită în două blocuri antagoniste, relevate ulterior prin NATO și Pactul de la Varșovia. Ceea ce a urmat, respectiv blocada Berlinului din 1948 sau războiul civil din Grecia (1946-1949) au fost doar replicile acestui cutremur geopolitic major. Revoluția iraniană din 1979 a fost doar un cxemplu de cutremur geopolitic minor, cu influență regională, la fel ca și cazul războaielor din Vietnam, Afghanistan, sau din Orientul Mijlociu.

Al treilea cutremur geopolitic major a fost în anii 1989-1991, dar l-aș plasa mai degrabă în 1989, dizolvarea URSS din 1991 fiind o consecință, o replică a anului 1989, anul revoluțiilor esteuropene. Chiar și aici au fost replici, separarea Cehoslovaciei sau dizolvarea sângeroasă a Iugoslaviei. Apariția Transnistriei se înscrie în același cadru, al replicilor cutremurului geopolitic de la 1989 – 1991. Întreaga lume s-a schimbat, transformându-se dintr-una bipolară în alta unipolară, cu un hegemon încă de necontestat.

De atunci nu au mai fost cutremure geopolitice majore. Chiar seria de revoluții arabe, care încă nu știm încotro se vor îndrepta, ar putea fi incluse în categoria cutremurelor geopolitice minore, cu impact regional. Liderii politici, cei responsabili, se feresc ca de foc și se tem de apariția unui cutremur geopolitic deoarece acesta nu poate fi gestionat, iar consecințele sale pot fi imprevizibile, lecțiile istoriei fiind elocvente în acest sens. De aceea vedem că toate declarațiile, deciziile, rezoluțiile ONU sau ale oricărui organism internațional responsabil se circumscriu acestui deziderat, păstrarea status quo-ului, a stării de fapt, orice modificare considerată a fi necesară într-o regiune să se facă lent, treptat, pentru a putea fi gestionată și consecințele să fie previzibile, astfel încât să fie suficient timp pentru a acționa înainte ca situația să ia o turnură de neoprit.

Să luăm exemplul apariției statului palestinian. Problema s-a lungit și se va mai lungi suficient de mult încât procesul de tranziție să fie lent, previzibil, prin tratative îndelungate, foi de parcurs și altele, astfel încât această mutație geopolitică necesară până la urmă, cu care toate părțile sunt de acord, să se petreacă încet, mai ales într-o regiune deosebit de sensibilă cum este cea a Orientului Mijlociu.

Deci, un cutremur geoplitic nu este de dorit, nimeni nu dorește să se petreacă, credeți că Wilhelm, kaiserul german ar fi pornit războiul la 1914 dacă ar fi știut consecințele de la 1918? Sau Hitler, dacă ar fi știut că va sfârși în buncăr, ar fi atacat Polonia în 1939? Lecțiile istoriei se învață, dar numai de către cei ce doresc să le învețe. Dar problema majoră este că odată și odată acest cutremur geopolitic se petrece, indiferent că vrem sau nu vrem. Este la fel ca și cutremurele clasice, nu le dorim, încercăm să le evităm, dar pur și simplu se întâmplă, oricât am încerca să le prevenim cumva, întrebați-i pe japonezi.

Continuare...
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #10 : Septembrie 09, 2011, 19:09:39 »


 " Dar să vedem care ar fi legătura între dreptul istoric, starea de fapt și cutremurele geopolitice. Pentru asta va trebui să revenim la ziua de azi, la conflictul și bătălia permanentă ce se duce 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Chiar și acum când citiți aceste rânduri, o bătălie este în toi și sunt români care luptă în primele linii. Singuri, uitați, nerecunoscuți, sunt eroii de astăzi care duc această luptă de cele mai multe ori inegală. Mă refer la bătălia internetului, după mediul în care se desfășoară.

Bătălia internetului

Un exemplu la îndemână, în general se știe că România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar nimeni nu va risca o forțare cerându-i Ucrainei acest teritoriu, de teamă de a nu declanșa un cutremur geopolitic ale cărui urmări ar putea deveni imprevizibile. Dar asta nu înseamnă că o luptă subversivă, tenace și continuă nu se duce și pe acest front. Pe lângă acțiunile fizice, de deznaționalizare a românilor, ucrainenii duc o luptă underground, de justificare a ocupației lor asupra teritoriilor româneşti, încercând prin toate mijloacele, mai ales prin intermediul internetului, să submineze dreptul istoric al României asupra Bucovinei de Nord.

Un alt front este cel al Transilvaniei, ungurii care încearcă să submineze dreptul istoric al României asupra Transilvaniei. Forumuri de istorie, discuții pe marginea oricărui articol de ziar cu tente revizioniste, reșaparea îmbunătățită a teoriilor discontinuității românilor în Ardeal, contestarea dovezilor acestei continuități și multe altele.

Mai există și fronturile secundare, dar nu mai puțin importante, în care sârbii și bulgarii încearcă dezrădăcinarea românilor, minorități în țările lor. Dar frontul principal, datorită evenimentelor politice, a ajuns cel basarabean.  Teoria moldovenistă este la mare modă, susținută și de către unii  români moldoveni interesați sau pur și simplu naivi. Aici bătălia este mai mult decât inegală, luptătorii români pe frontul internetului trebuind să facă față inclusiv puternicului aparat de propagandă rusesc care s-a aruncat pur și simplu în această bătălie disperată pentru ei, fiindcă încep să simtă că s-ar putea să piardă. Să piardă ce, ați putea întreba. Răspunsul e simplu, să piardă controlul asupra Republicii Moldova, iar rezultatele vizibile de la fiecare rundă de alegeri arată că sunt în defensivă, în retragere. De aceea niciun efort nu este prea mic pentru bătălia pe conștiința cetățenilor moldoveni.

Dar obiectivul acestui război al internetului nu este numai conștiința și părerea cetățenilor români sau moldoveni, dar în primul rând părerea cetățeanului străin, iar prin fiecare cetățean străin ce citește forumurile sau urmărește filmulețele de pe youtube și este convins de o parte sau alta, o fărâmă din opinia publică internațională se poziționează de partea uneia dintre părți. Pare a fi greutatea unui fir de nisip, dar fir cu fir, grăunte cu grăunte, se poate ajunge la o cantitate care la un moment dat ar putea înclina balanța de o parte sau alta.

Vă puteți întreba pe bună dreptate pentru ce acest efort, din moment ce dreptul istoric cumulat cu starea de fapt ne dă situația actuală, pe care nimeni nu are interesul să o schimbe de teama situațiilor imprevizibile cu care ar putea să fie confruntat în viitorul imediat acestei schimbări. Așa este, dar am spus tot aici că aceste cutremure geopolitice se întâmplă, fie că le dorim sau nu, fie că ne plac sau nu, la fel ca și cutremurele clasice, geologice. Dacă mâine se va petrece un cutremur geopolitic, întregul eșichier geopolitic ar putea fi zdruncinat. Alianțe bine stabilite în trecut ar putea fi răsturnate, lideri ajunși la putere prin forța evenimentelor ar putea decide un curs sau altul de acțiune, conflicte armate ar putea apărea peste noapte. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, într-un astfel de caz nu am fi în cea mai fericită situație, ținând cont de animozitățile istorice care ne-au marcat relațiile cu toți vecinii noștri. Și atunci am avea nevoie de aportul direct al celor pe care astăzi îi considerăm aliați de nădejde, dar să nu uităm că și ei ar putea fi prinși în evenimentele în cascadă ce le presupune un cutremur geopolitic major. Iar atunci, decizia lor va fi neapărat condiționată de ceea ce se cheamă la ei opinia publică. Aceeași opinie publică care a decis retragerea americanilor din Vietnam sau din Somalia.  Cum credeți că această opinie publică și-ar da acordul pentru o intervenția într-o țară de care majoritatea nici nu au auzit? Nu trebuie uitat că în ultima vreme deciziile președinților americani sunt legate direct de rezultatele sondajelor de opinie. Și dacă această opinie publică, în urma acestui război al internetului care se desfășoară inclusiv acum, este convinsă de adversarii noștri că noi nu avem dreptul istoric, sau acesta este cu semnul întrebării?

Pentru a exemplifica acest aspect aș propune doar ca și exercițiu de imaginație un posibil conflict care ar duce la un cutremur geopolitic major. Repet, nu zic că acesta se va întâmpla, dar este posibil să se întâmple. Exercițiul este infinit mai complex, dar mă voi referi strict la situația noastră geopolitică regională, la fel cum am făcut în romanele mele.

Studiu de caz

Astăzi, fostul premier Iulia Timoshenko este arestat pentru ceva, orice, a făcut în timpul mandatului ei de premier. Demonstranții care o susțin se adună cu zecile de mii să ceară eliberarea ei. La un moment dat, din greșeală sau din prostie, se trage în mulțime. Cererile se radicalizează și încep confruntările radicale, se dau lupte de stradă. Forțele guvernamentale reușesc prin luptă și snge să pacifice Kievul, dar cu prețul a sute de morți dintre demonstranți. Revolta este înfrântă, dar peste câteva zile izbucnește o confruntare minoră în raioanele de la vest, forțele pro-vestice se mobilizează și reușesc să ocupe sediile simbolurilor puterii. Tot mai mulți ucraineni favorabili orientării spre vest a țării se implică, ceea ce duce la răsturnarea liderilor locali ai regimului de la Kiev. Confruntat cu perspectiva unui război civil, guvernul de la Kiev cere ajutor Rusiei, iar aceasta își trimite trupele. Încep primele cofruntări, când SUA cee retragerea rușilor pentru a lăsa ucrainenilor decizia asupra viitorului lor. Rusia refuză și continuă avansul împotriva rebelilor, ajungând în fața orașului Lvov. Polonia intervine diplomatic, cerând retragerea rușilor pentru a-i cruța pe etnicii polonezi. Rusia refuză și bombardează orașul, în speranța terminării rapide a conflictului, dar ucrainenii provestici rezistă. Imagini cu civili uciși de bombardamente fac înconjurul lumii, cerând intervenția. Polonia presează și concentrează trupe la granița cu Ucraina. Între timp, ca și o posibilă contralovitură, Rusia concentrează trupe la granița cu Țările Baltice și își întărește garnizoana de la Kalinigrad, cu graniță directă cu Polonia. Presați de propria opinia publică, americanii se decid să-i sprijine pe polonezi, cel puțin cu armament și muniție. Șase zile mai târziu, un obuz de artilerie explodează într-o piață centrală din Lvov. Șaizeci de morți, toți civili, inclusiv femei și copii. Imaginile cadavrelor copiilor sfâtecate de explozii fac înconjurul lumii. Opinia publică americană cere o reacție decisvă. Polonezii trec granița ucraineană cu blindatele în față pentru a proteja civilii. Forțele militare ruse se dispun în dipozitiv defensiv contra polonezilor, în timp ce trupele lor din Kalinigrad atacă trecând pe teritoriul polonez. Țările Baltice sunt ocupate rapid de către ruși care continuă înaintarea peste granița poloneză. Între timp, trupele poloneze înaintează spre Lvov…

Vi se pare un scenariu de SF? Nu, poate fi piatra care ar putea declanșa un nou cutremur geopolitic. Dar revenind la expunerea noastră, ce s-ar fi putut întâmpla dacă opinia publică americană era total antipoloneză, dacă majoritatea americanilor ar fi fost convinși că Lvov ete un oraș rusesc care niciodată nu a aparținut Poloniei, că nu există picior de etnic polonez acolo, ci doar ruteni, care în tot decursul istoriei s-au jurat că ei sunt etnici ruși (!). Și că SUA nu ar avea de ce să-i susțină pe polonezi cu materiale și armament, deoarece au mult mai mari probleme cu disputele cu chinezii, de exemplu. Forte ușor s-ar fi ajuns la situația asta doar printr-o masivă campanie de Public Relations (PR) și de o bătălie cîștigatpă pe internet asupra dreptului istoric.  Dacă mâine un american curios dă căutare pe Google “Lvov Polski”, în cazul în care bătălia internetului este pierdută deja de polonezi, va obține pe primele pagini doar dovezi că Lvovul aparține pe drept și pe veci Ucrainei. Și atunci credeți că își va da acceptul pentru trimiterea de soldați, armament și muniții Poloniei, pe care el, ca cetățean american liber o consideră stat agresor?

Dar hai să mergem mai departe și în loc de Polonia să punem România. Care va fi situația, care va fi rezultatul? În cazul unui cutremur geopolitic, credeți că ne vom putea baza pe vreunul dintre vecinii noștri? O recapitulare istorică cred că ar fi benefică și relevantă.

La primul cutremur geopolitic major al secolului XX, am fost singuri împotriva tuturor. Ruși, bulgari, ucraineni, unguri, toți erau împotriva noastră. Până și sârbii, considerați aliați, au profitat și ne-au luat o parte din Banat. Ne-am bătut cu arma în mână, am luptat împotriva rușilor, împotriva ucrainenilor, împotriva ungurilor, și am realizat România Mare. Un aspect uitat în timp, România Mare nu au făcut-o diplomații, ci militarii, respectiv soldații care au ocupat teritoriul cu arma în mână, impunând o stare de fapt în concordanță cu dreptul istoric.  Credeți că dacă Transilvania ar fi fost sub unguri la 1919, data Conferinței de Pace de la Versailles, această conferință ne-ar fi dat-o nouă? Sau dacă ar fi dat vreo rezoluție, și Ardealul ar fi fost sub unguri, ar fi mișcat vreun deget pentru a ne da nouă ceea ce ni se cuvenea, respectiv Ardealul? Oameni buni, România Mare a fost realizată cu sabia și baioneta ostașului român, Ardealul a fost ocupat prin forța armelor, la fel și Basarabia sau Bucovina. De la Paris putea oricine să zică că o regiune aparține unuia sau altuia, atâta timp cât acela nu-și impunea stăpânirea, și impunerea însemna ocuparea militară și stabilirea ordinii. Cea ce este important, am fost singuri împotriva tuturor vecinilor. Și ne-am impus dreptul prin forța baionetelor soldaților români, iar apoi acest drept a fost recunoscut și la Paris. Dar mai întâi l-am câștigat cu arma, apoi ne-a fost recunoscut ca o stare de fapt, bazată pe dreptul istoric.

Al doilea cutremur geopolitic a consființit stăpânirea noastră asupra Transilvaniei numai deoarece a fost ocupată militar și de către armatele noastre. Rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina de Nord, le ocupaseră deja militar. Ocupaseră și România, impunându-ne regimul comunist de tristă amintire.La Conferința de Pace nu am fost admiși ca și cobeligeranți deoarece s-au opus rușii, deși contribuția noastră în Vest a fost mai mare decât cea a Franței, fiind a patra aliată ca pondere militară.

La al treilea cutremur geopolitic am fost prea fericiți că am scăpat de comunism ca să ne gândim la altceva. În concluzie, nu am obținut nimic ce nu am luat înainte prin puterea noastră, dar garanția rămânerii în posesie a fost puterea militară, nu bunăvoința vecinilor noștri.Orice război modern nu poate fi declanșat fără o pregătire pshihologică a opiniei publice, dar bătălia pentru opinia publică se desfășoară în fiecare moment în spațiul virtual. Trebuie spus că pe site-urile și forumurile internaționale această dispută se poartă în engleză și este deosebit de complexă. De exemplu, pe un site de istorie, comentatorii  de diferite națiuni vorbeau despre regii Ungariei și s-a ajuns și la Carol Robert de Anjou. Când unul dintre cei ce postau, un român, desigur, a menționat înfrângerea lui la Posada de către Basarab I, ceilalți au contestat veridicitatea informației, spunând că doar a fost atacat și nu învins de către Basarab. După câteva minute bune forumistul nostru a revenit și a postat tradusă în engleză întreaga porțiune din Cronica Pictată de la Viena care se referea la mărimea dezastrului oștirii lui Carol Robert, fapt care a închis gura tuturor. A mai adaugat și părți din Analele lui Duglosz, lucru care i-a cam luat ceva timp numai pentru traducere. Administratorul siteului i-a șters a doua zi comentariul, dar amicul nostru a revenit cu un nou cont și l-a repostat. Uterior, a fost șters din nou, dar a revenit din nou și tot așa câteva zile la rând, arătând adevărul tuturor care au intrat pe acel site. Ori, acest forumist este unul din eroii anonimi neștiuți ai acestui război al internetului. Unul care ar merita să fie decorat. La fel ca și toți cei care postează zi și noapte adevărul, răspund provocărilor și insinuărilor, realizează filmulețe pe youtube despre istoria noastră adevărată și realizările românești, acești eroi minunați, numeroși, discreți și anonimi, neștiuți, merită tot respectul și considerația noastră, deoarece ei sunt în prima linie de apărare a onoarei și integrității României, sunt prima linie în bătălia pentru conștiința opiniei publice internaționale.

În încheiere, tuturor acestor eroi neștiuți eu le aduc un omagiu călduros, mulțumindu-le pentru tot ceea ce fac ei pentru România, pentru noi toți.

Cristian Negrea sursa " ziaristionline.ro"

 




Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #11 : Septembrie 10, 2011, 19:20:22 »


 " Victor Suvorov - Minciuna instituţionalizată a WW II
la 16:57 - Matt
Victor Suvorov - Spărgătorul de gheaţă


Revin astăzi la recenzia de carte, fără a aduce şi critici de această dată şi o fac cu acest volum fascinant,  revoluţionar prin informaţiile prezentate, cunoscut poate unora dintre dumneavoastră şi care demontează multe dintre miturile WW II (voi folosi acest acronim, din comoditate, pentru al doilea război mondial), dovedind, de fapt, una dintre laturile importante ale conspiraţiei mondiale, ce a condus la această catastrofă, soldată cu 50 - 70 de milioane de victime oficiale; şi tocmai fiindcă sunt oficiale, puteţi amplifica liniştiţi aceste cifre, fiindcă mare parte dintre voi ştiţi deja cât de eficient mint cei ce ne scriu istoria.

La data apariţiei, cartea a provocat o furtună de proteste din partea comunităţii slugoilor cu titluri academice, Suvorov fiind atacat furibund cu orice ocazie. A fost comandată imediat o carte-replică, obedientului autor, deloc rus la origine,  dându-i-se acces imediat şi complet la arhivele militare ruseşti de la Podolsk, fapt unic în istorie.


Volumul, scris într-un stil foarte accesibil şi alert, deschide un ciclu, care continuă cu romanele "Ziua M" şi "Ultima republică", apărute şi la noi la o editură care nu merită a fi menţionată.


Pentru cei care consideră subiectul inactual, ignorând rolul războaielor în strategia Iluminaţilor, reamintesc pe scurt următoarele:


1. Protocoalele Înţelepţilor Sionului, redactate sub directa conducere a unuia dintre cei mai malefici indivizi din istorie, Mayer Amschel Rothschild, prevedeau instaurarea Noii Ordini Mondiale prin trei războaie mondiale şi prin multiple false crize economice, orchestrate de mogulii planetei.


Mai este necesar să vă reamintesc în ce situaţie de criză ne aflăm noi înşine, astăzi? Criză amplificată desigur de împrumuturile aberante contractate de Casa de Orange de la sinistra FMI.


Celor interesaţi de manevrele financiare machiavelice ale FMI şi ale altora ca ei, le recomand o carte scrisă de unul dintre cei pe care îi puteţi urmări în filmul "Zeitgeist Addendum". Cartea o găsiţi accesând acest link : John Perkins - Confesiunile unui asasin economic.


Confirmarea recentă a celor scrise Perkins, o puteţi găsi în accidentul din 10 aprilie 2010, al avionului preşedintelui polonez.


2. Aceleaşi bănci care stau în spatele Rezervei Federale Americane, FMI, Băncii Mondiale şi altor instituţii, la fel de onorabile ca şi Mafia, au finanţat intensiv experimentul sovietic de la 1917 şi ascensiunea fascistă, mai întâi în Italia şi apoi în Germania.


Aceste bănci au fost dintotdeauna "mici" afaceri de familie pentru: Rothschild, Schiff, Warburg, Rockefeller şi de ce nu, Bush. Union Banking Corporation, al cărei director era Prescott Bush, bunicul incultului fost preşedinte al SUA, George W. Bush, a finanţat din plin tabăra nazistă, chiar şi în timpul războiului,


Revenind la carte, notabil este faptul că Suvorov nu foloseşte documente din arhivele militare sovietice, germane sau aliate, care ar fi inaccesibile cititorului şi deci imposibil de verificat, ci foloseşte citate extrase exclusiv din documentele publice: ziare, memorii ale militarilor şi politicienilor sovietici ş.a.m.d


Autorul face o analiză minuţioasă a desfăşurării de luptă, a tehnicii militare şi a pregătirilor din spatele frontului, demonstrând aproape fără putinţă de tăgadă rolul URSS de "sponsor" al lui Hitler şi de adevărat instigator al WW II, contrar minciunii oficiale a invaziei din Polonia, pe care, de fapt, Germania şi URSS au atacat-o în comun, la diferenţă de câteva zile (dar numai Germaniei i s-a declarat război).


Veţi fi uimiţi să constataţi cât de avansată era de fapt tehnica militară sovietică, la 22 iunie 1941, din nou contrar variantelor oficiale şi care a a fost motivul real al paraliziei strategilor sovietici în primele zile de război.


Marea majoritate a istoricilor consideră că mai întâi Stalin s-a hotărât să semneze un tratat de pace cu Hitler şi mult mai tîrziu s-a gândit să-l atace.


Complet fals... în aceeaşi zi, 19 august 1939, sovietul suprem (a se citi Stalin) a hotărât pe de o parte semnarea tratatului Ribbentrop-Molotov iar pe de altă parte, a dat ordinul de mobilizare secretă generală împotriva Germaniei, care însemna de fapt începerea războiului.


Mă opresc aici cu dezvăluirile, fiindcă nu vreau să vă răpesc bucuria lecturii.

PS. Cu mulţi ani în urmă, student fiind, am ajuns împreună cu grupa de la facultate, la Muzeul PCR unde nu se intra chiar uşor, deşi i se spunea muzeu. Doar eu şi un alt coleg, pasionat de istorie şi el, am rămas blocaţi lângă un perete, ocupat integral de o uriaşă hartă de operaţiuni, pe care figurau mişcările de trupe germane pe teritoriul polonez, începând cu 01 septembrie 1939. Ce ne şocase, era prezenţa trupelor sovietice pe teatrul de operaţiuni, începând cu data de 17 septembrie şi declanşarea acţiunilor de luptă, contra trupelor poloneze, începând cu data de 19 septembrie. Perplexitatea noastră l-a făcut pe ghid, care ne crezuse "de-ai casei" să ne dea lămuriri suplimentare, într-o problemă necunoscută nouă până atunci şi care nu ştiu dacă figurează astăzi în vreun "manual de istorie". Privită din această pespectivă, rezistenţa trupelor poloneze, de aproape 4 săptămâni, atacate fiind pe două fronturi, poate fi considerată mai mult decât eroică.

PPS. Link-urile postate iniţial, pentru volumele "Spărgătorul de gheaţă" şi "Ziua M" au devenit între timp inoperante, volumele fiind eliminate de pe www.scribd.com la protestul Editurii Polirom Iaşi, care ţine la cota ei de profit. Fiindcă nu cred în coincidenţe, voi evita pe viitor să mai amintesc numele aceste edituri "umaniste." Dar am găsit altele.

Victor Suvorov - Spărgătorul de gheaţă

Victor Suvorov - Ziua M
S-ar putea să îţi placă şi:

Dezastrul irakian - Imperiul american în acţiune
Un geniu sacrificat - Ioan Petru Culianu
Asasinarea fizică şi socială a lui Eminescu
Imperiul american - Plaga "democratică" a planetei LinkWithin
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #12 : Septembrie 18, 2011, 20:41:05 »


 " Dupa ce CIA a capatat arhivele si fisele de personal naziste, ea a devenit astfel beneficiara unei mosteniri fascinante, dar greu de gestionat. Un mare prelat din Biserica Anglicana mi-a spus odata ca dupa ce Aliatii au descoperit natura multidimensionala a relicvelor naziste, ei au ramas socati. S-a luat decizia ca cercetarile în domeniul paranormalului sa continue, dar cu evitarea completa a acestui subiect în timpul proceselor pentru crime de razboi.


Desi nazistii au fost cu adevarat o grupare odioasa, multi oameni vor ramâne surprinsi sa afle ca cei care au pus bazele partidului nazist au pornit de la niste convingeri religioase si spirituale. Întreaga poveste, dar si dezintegrarea ulterioara a imperiului nazist, este legata de unul din cele mai influente personaje din istoria celui de-al Treilea Reich, din pacate foarte putin cunoscut astazi: Karl Haushofer[1].


Desi numele sau apare frecvent în cartile despre nazisti, acestea nu ofera prea multe informatii referitoare la Karl Haushofer. În mod interesant, biografia sa este în general omisa de cartile de istorie. Se stie doar ca a fost un ocultist, bun cunoscator al unor limbi precum rusa, engleza, franceza, sanscrita si japoneza. Se spune chiar ca ar fi vorbit inclusiv chineza si tibetana.


La începutul secolului Haushofer a fost atasat militar la Tokyo, iar abilitatile sale lingvistice l-au ajutat sa puna bazele viitoarei Axe. În plus, a petrecut o lunga perioada în Tibet, unde a devenit membru al preotimii Bon.


Cunoscuti si sub numele de Mantalele Galbene[2] din Tibet, comunitatea Bon reprezenta o religie samanista ce a precedat aparitia budismului tibetan, fiind considerata a fi sursa tuturor religiilor tibetane. Fiind cel mai înalt nod energetic de pe planeta pamânt, Tibetul este considerat un punct de acces esential în reteaua morfogenetica planetara[3].


Haushofer a avut si o cariera militara deosebita. Capacitatea sa profetica ca general a ramas legendara în timpul Primului Razboi Mondial, ajutându-l sa câstige în lupta. În timp ce îsi comanda trupele pe front nu a fost ranit niciodata si a reusit sa îsi desfasoare soldatii cu o precizie remarcabila în mijlocul celor mai haotice situatii.


A fost un militar extrem de decorat si foarte admirat. Rudolph Hess, cel care avea sa devina fuhrer adjunct al partidului nazist, a servit sub generalul Haushofer si a fost foarte impresionat de geniul acestuia.


Dupa Primul Razboi Mondial, Haushofer a început sa puna în practica directivele primite în Tibet (pe cale spirituala sau naturala). El a adunat alti ocultisti si oameni influenti, înfiintând doua societati: Societatea Thule si Societatea Vril.


Societatea Thule a fost numita astfel dupa numele tinutului mitologic al Hiperboreei, despre care se spune ca ar fi existat la Polul Nord sau în apropierea acestuia. Thule a fost capitala acestuia si pamântul natal al rasei ariene. În mitologia greaca, zeul Apollo a fost un hiperborean care l-a ucis pe Pithon, un sarpe urias, si a înfiintat Oracolul de la Delphi.


Pythia a fost marea preoteasa a acestuia. Se crede chiar ca Pitagora însusi (o alta mare figura legata de scolile misterelor) a învatat la scoala hiperboreanului Apollo sau ca a fost o încarnare a acestuia. Pitagora a ramas vestit pentru învataturile sale prin care îsi ajuta adeptii sa evolueze cu ajutorul principiilor geometriei sacre.


Societatea Thule avea la baza o mostenire spirituala foarte bogata. Nu se stie exact ce cunostinte erau predate în cadrul ei, dar este greu de crezut ca membrii ei erau o simpla adunatura de fanatici arieni, asa cum sunt prezentati caricatural în anumite carti. Este cert însa ca i-au manipulat cu multa pricepere pe adevaratii fanatici arieni, folosindu-se de mitul arian pentru a-si atinge scopurile.


Societatea Thule avea doua ramuri distincte. Una era ramura ezoterica, condusa de Rudolph Steiner, un faimos ocultist si om de stiinta. Steiner era artist si un om minunat, care ar fi putut crea o întreaga Renastere, daca ar fi avut posibilitatea.


Cealalta ramura a Societatii Thule era exoterica si era alcatuita îndeosebi din industriasi, bancheri si sustinatori de tipul Camasilor Brune din perioada de început a nazismului. La scurt timp, Hitler a fost ales ca sef al ramurii exoterice, dupa care a renuntat la influenta lui Steiner, pe care l-a alungat literalmente din tara.


Simultan cu Societatea Thule, Haushofer a creat si Societatea Vril, preocupata de restabilirea stravechii culturi a atlantilor si de corectarea greselilor facute în vremea acestora. Cuvântul vril înseamna energie psihica. Haushofer a apelat la serviciile a doi mediumi profesionisti, care tineau lecturi si care au sfârsit prin a stabili un contact cu extraterestrii, care au acceptat sa le împartaseasca din secretele lor tehnologice.. (de fapt este vorba despre die vrilerinnen mai ales de Maria Orsic-nota mea) continuare..."
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #13 : Septembrie 22, 2011, 18:17:10 »


 « — Am putea sugera şi un larg consens naţional în privinţa unei strategii de relansare economică durabilă. Să încercăm – cu acceptul, fie el şi impus, al clasei politice profitoare – o renaţionalizare sui-generis a tot ce şi-a însuşit prin fraudă, prin subminarea economică a statului. Chiar să li se stingă cauzele penale celor care restituie prejudiciile create…
— Soluţia Putin ?!
— Nu. Este un remediu universal, folosit atunci când ţara şi po­porul nu mai pot suporta. Doar nu trebuie să cădem în prăpastie…
— Înţeleg, dar sunt sceptic. Anglia, Franţa, Germania, Italia şi alte ţări au experienţe interesante în etatizări şi reprivatizări… Chiar şi S.U.A. în materie de intervenţie a statului. Ce să mai vorbim de ţările scandinave, de Japonia, de Coreea de Sud… În toate acele ţări, când s-au luat asemenea măsuri, exista o conştiinţă economică naţională foarte puternică. Marile companii private erau considerate simboluri ale ţării. Trebuie să învăţăm să aplicăm asemenea măsuri.
— Noi nu suntem ei. Nu vreau să cred în utopii pe termen lung, ci în soluţii pragmatice pe termen scurt şi mediu. Dacă v-aţi gândit deja la ceea ce am să-ţi spun mai departe, foarte bine. Dacă nu, luaţi ca ipoteză de lucru, cu riscul de a fi acuzaţi de orice, faptul că în România există azi o pleiadă de businessmeni realizaţi exclusiv pe seama politicii şi a demnităţilor publice, ceea ce este împotriva firii. Nu te îmbogăţeşti făcând politică, ci intri în politică după ce eşti suficient de bogat ca să te poţi dedica exclusiv propăşirii economice şi spirituale a poporului, fără a mai avea grija propriei chiverniseli. Politicienii români însă debutează săraci. Începând prin a-şi cumpăra pe datorie locul eligibil în colegiu, pentru ca apoi, preţ de unul sau mai multe mandate, să restituie ce li se pretinde, dar şi să pună deoparte. Demnităţile ministeriale se cumpără pe bani grei. Banii se dau cash, dar vin tot din „subvenţii şi donaţii“. Alte obligaţii ! Liderii de partide se îmbogăţesc cu milioane de euro după fiecare campanie electorală. S-a creat astfel în România o clasă a marionetelor poli­tice. Una amorală, insidioasă, periculoasă, în frăţietate cu înalta criminalitate politică şi cu mafia transnaţională. Consecinţa nefastă este aceea că noi nu avem un Parlament al naţiunii, ci o jucărie politică în mâna câtorva clanuri de spoliatori. Cum aceste clanuri dictează în Parlament, sunt re­pre­zentate în guvern şi controlează corupţia autorităţilor, războiul împotriva lor nu mai poate fi dus cu legea în mână, ci cu forţa. Numai mâna forte a preşedintelui României, susţinut de partea incoruptibilă a comunităţii naţionale a serviciilor secrete, a finanţelor, justiţiei şi poliţiei, ar putea pune în aplicare ceea ce cred că gândiţi. Dacă preşedintele nu o va face, atunci ar putea să confere prerogative speciale de acţiune responsabililor execu­tivi ai securităţii naţionale.
— Cred că devine interesant. Dar partea practică ?
— Implicarea unor membri ai tuturor guvernelor, a unor şefi de agenţii guvernamentale, preşedinţi de consilii judeţene, primari ai ma­rilor oraşe, parlamentari, importante persoane publice în acte de mare corupţie, în complicitate cu îmbogăţiţii peste noapte din privatizări frauduloase, din afaceri cu statul ori din oferta directă de contracte în condiţii înrobitoare, de nesuportat, a devenit de ani buni un fapt de notorietate internaţională. Justiţia nu va finaliza nimic. De ce ? Cu inteligenţa lor diabolică, sforarii marionetelor parlamentare şi ai guvernului au avut grijă să creeze un la­birint al fărădelegii, de pe urma căruia a apărut o castă a avocaţilor „de top“, care au foarte puţine sau nimic în comun cu adevărul şi dreptatea. Justiţia nu va recupera prejudiciile de ordinul sutelor de miliarde de euro care s-au transferat, printr-un simulacru de legalitate ori prin jaf şi tâlhării făţişe, în conturi personale. Aceste conturi sunt cunoscute şi toate opera­ţiunile care se efectuează în ele sunt monitorizate electronic de reţeaua informatică integrată a comunităţii internaţionale a serviciilor speciale par­ticipante la combaterea criminalităţii financiare. Aceste conturi pot fi ori­când blocate, după ultimele reglementări internaţionale, la cererea oricărei autorităţi naţionale competente. Există însă un impediment : câtă vreme nu dispare prezumţia caracterului licit al dobândirii averii, mobile sau imo­bile, aceasta este intangibilă. Dacă este blocată ori asigurată sub sechestru, faptul nu produce nimic şi nu foloseşte nimănui.
— Şi care este soluţia ?
— Avem câteva mari cupluri de viitori redutabili investitori strategici autohtoni. Şi-au demonstrat deja talentul şi desăvârşita artă de a face miliarde pentru ei fie conducând guvernul sau nişte ministere, fie ca sponsori ori clienţi politici ai puterii. De exemplu, la social-democraţi, mari „apărători ai maselor largi“, aflaţi acum în oprimata opoziţie, îi avem pe talentatul fost prim-ministru Adrian Năstase şi pe al său ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, secondaţi de tandemurile Hrebenciuc & Mihăilescu, Petrache & Bitner, Necolaiciuc & Burci, şi lista poate continua… A, foarte multă lume ar vrea să ştie cum şi-a acoperit Virgil Măgureanu et comp. imensa avere agonisită în anii de aur ai regimului Iliescu. Din partea liberalilor, sunt de neratat Patriciu & Tăriceanu, Ru­şanu & Fenechiu, plus cei retraşi dar activi sub acoperirea generoasă a unor multinaţionale. Din tabăra actualei puteri, să auzim numai de bine de la Berceanu & Videanu, Oprea & Vlădescu şi cei ce vor apărea în epi­soa­dele viitoare ale telejustiţiei naţionale. Nu trebuie omişi nici genera­lii na­babi de prin logistica securităţii şi apărării naţionale, unii cu permanenta spaimă de a nu-şi putea spăla metrii cubi de cash. Căci ei aşa au lucrat. Numai cash. Exemplul lor i-a molipsit şi pe alţii. Iar noi, nedume­riţi, ne întrebăm : „Unde sunt banii ?!“
Cei menţionaţi şi alţii asemenea lor pot fi grupaţi în loturi de in­vestitori specializaţi în autostrăzi, în infrastructură feroviară şi material rulant, în reabilitarea reţelelor medicale şi a industriei farmaceutice, a irigaţiilor, transporturilor aeriene, a reţelei de şcoli etc. Ar asigura întoar­cerea banilor de unde au plecat şi ar dezvolta oportunităţi de afaceri profitabile pentru ei şi pentru societate.
— Cu ce resurse ?!
— Domnul meu, conturile lor sunt garanţii foarte solide pentru a obţine credite numai bune de investit. Statul le concesionează afacerea pe 49 sau 99 de ani, în raport cu valoarea investiţiei şi cu termenul de realizare. Ei vor câştiga din exploatarea concesiunii, banca are garanţii şi toată lumea va fi mulţumită ! După exemplul lor, toţi cei ce aduc astfel de servicii ţării lor vor putea fi cei mai onorabili cetăţeni şi mari patrioţi, având un loc de drept în Panteonul Naţiunii.
— Şi dacă nu vor accepta ?
— Nu vor prefera alternativa ! »
sursa : ziaristionline.ro

 ?"
Unul din Capii mafiei este liber 18:19 | 22 SeptembrieSONDORUL“Capo di tutti capi” este si LUCA LIVIU care are mentiuni in cazierul judiciar facute inainte de a merge la IPG Ploiesti. Fara a fi mare specialist in psihologie sau psihiatrie la o prima intilnire din discutii poati realiza ca LUCA LIVIU este un CLEPTOMAN impatimit. Acest excroc de talie mondiala a folosit functia de LIDER SINDICAL, castigata prin siretlicuri, santaj si amenintari, drept paravan ...Mai multRăspunde
“Capo di tutti capi” este si LUCA LIVIU care are mentiuni in cazierul judiciar facute inainte de a merge la IPG Ploiesti. Fara a fi mare specialist in psihologie sau psihiatrie la o prima intilnire din discutii poati realiza ca LUCA LIVIU este un CLEPTOMAN impatimit. Acest excroc de talie mondiala a folosit functia de LIDER SINDICAL, castigata prin siretlicuri, santaj si amenintari, drept paravan pentru a putea FURA din PLIN din AVUTIA NATIONALA(drept urmare are cea mai mare avere din lume realizata din golanii sindicale amestecate cu cele politice): - A furat cu fostii ministrii ai petrolului de dupa 1990 prin virarea unor sume fabuloase in conturile Federatiei Sindicatelor din Petrol si a unor persoane dubioase din exteriorul tarii.
- A furat cel mai mult cu fostul sef al Regiei Petrolului POPA ION pe care l-a adus din Italia unde acesta se perfectiona in structurile Mafiei. Ion Popa a fost directorul general al Regiei Autonome a Petrolului in perioada 1992-1997. Prin H.G. semnata ca fraierul de VICTOR CIORBEA s-a dispus ca in evidentele contabile ale R.A.Petrolului costul titeiului sa se aprecieze ca pe plan mondial in dolari/baril. Incepand cu acest procedeu s-a FURAT cel mai mult deoarece surplusul artificial obtinut a fost praduit in diferite moduri grosolane in DETRIMENTUL DEZVOLTARII sau RETEHNOLOGIZARII industriei extractive si de prelucrare a titeiului. - Pentru a aduce “TURMA IN CASA LUPULUI” Infractorul LUCA LIVIU a inscris R.A.Petrolului la Registru Comertului din PLOIESTI cu nr. J29/864/1997.
- Infractorul LUCA LIVIU a furat in complicitate cu Dan Ioan Popescu, Dinu Patriciu, etc. - Complicitatea lui LUCA LIVIU cu VANTU a pornit consistent de la afacerea FNI cand Luca a ridicat ilegal sume imense ajutat si de CUSCRUL sau fost sef SRI Prahova Gheorghe Dumitrache alt puscariabil bagat in afaceri ilegale judetene(PH) si nu numai. - Iar acum LUCA LIVIU nu este unde-i locul adica la PUSCARIE pentru ca este aparat de ROBERTA ANASTASE, combinatii despre care se pot spune multe adevaruri penibile.RestrangeRăspunde     
Nume: * E-mail:Titlu: * Comentariu: *
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.



















Memorat
Pagini: [1] 2 3 ... 129
Schimbă forumul: