Forumul si membrii lui imi sunt martori ca nu eu am inceput aceste discutii contradictorii, ci doi membrii ai asociatei domnului Demi Ioan, care au considerat ca e bine sa atace tot ce am organizat impreuna cu ceilalti organizatori in cinstea eroului brasovului, al tarii si al Europei la impinirea unui sfert de veac de la gestul sau de protest, exemplar si tragic, o prioritate romaneasca a memorabilului an 1989.
Credeam ca atacurile au incetat si ca, desi nu si-au cerut scuze pentru afirmatiile urate si nedemne pe care l-au facut, au inteles ca e mai bine sa abandoneze, sa-si vada de treburi (daca nu cumva chiar acestea sunt "treburile", preocuparile lor principale). In situatia actuala, in care constat ca se continua pe aceeasi linie a neadevarurilor destinate inlocuirii faptelor adevarate, consider ca trebuie sa recapitulez principalele mele afirmatii si atitudini, pe cele de acum doua zile, de cand am crezut problema incheiata si sa demonstrez cat de adanca e prapastia intre ce afirma acesti domni si realitate.Sunteti niste mincinosi penibili. An de an, am incercat sa ma abtin sa va dau replica pe care o meritati pentru mizeriile pe cre le faceti, pentru ca posturile cad de 15 noiembrie si in preajma zilei de 2 martie. Dar prea rastalmaciti totul ca sa se potriveasca pe turta voastra, incat e posibil sa nu mai tin cont de unele oprelisti pentru un timp. Mare pacat n-ar fi, pentru ca eu n-as raspunde tot cu minciuni minciunilor voastre. (Si nu-mi povestiti mie despre revolta din 15 noiembrie cu citate din cartea lui Stejarel Olaru, citata si ea de Wikipedia.)
Doamna, daca tot sunteti online, am o nedumerire si cred ca ma puteti ajuta. Eu nu tin minte sa fi vazut PSD-ul la comemorare. Nu intreb pentru a avea un argument contra aberatiilor debitate de contraopinentul meu, ci pentru ca abia acum imi dau seama ca nu-mi amintesc ca pesedistii sa fi depus coroane la monumentul din curtea Bisericii. Ar fi foarte urat din partea lor sa nu fi acordat atentia cuvenita evenimentului. Filmam, eram concentrat pe altceva, dar parca nu i-am vazut acolo.
Nu o sa intru in jocul vostru cu insultele. Dar nici nu o sa stau pasiv la mistificari si denaturari ale adevarului.
Domnule, nici eu si cu atat mai putin doamna Sorina nu v-am insultat. Comunic doar foarte direct, pentru ca duceti prea departe ceea ce acuzati in mod fals la altii - mistificarea. Daca ati manipulat cat v-au tinut relatiile in presa, aici, pe forum, nu va tine. Sa nu credeti ca am tacut pana acum pentru ca as fi fost intimidat. Pur si simplu v-am lasat sa faceti ce vreti pentru ca nu voiam sa discut despre prostiile voastre pe topicul acesta si in preajma si in legatura cu aceasta comemorare de 25 de ani. Imi dau seama ca fortati nota, ca vreti neaparat sa mocirliti macar reflectarea comemorarii. Mai bine ati mai reflecta in sinea voastra daca n-ar fi mai bine sa va astamparati, sa nu primiti pana la urma ceea ce meritati.