Băsescule, de ce ţi-e frică, nu vei scăpa !!
- Nici tu şi nici camarila ta -
Mai întâi fac o precizare pe care o consider necesară : cele de mai jos le scriu şi le transmit în nume personal şi nu în numele Mişcării Naţionale de Rezistenţă, ale cărei scop şi obiective le slujesc din postura de preşedinte executiv.
In urmă cu aproape doi ani, după legalizarea Mişcării am adresat un Apel şi apoi o Chemare Naţiunii Române, ca reacţie la decizia „alesului” de a lovi în cele mai defavorizate categorii de cetăţeni, ca să-şi protejeze camarila pusă pe jaf şi huzur. Am oferit Românilor o soluţie simplă, deloc dureroasă şi perfect legală, pentru îndepărtarea de la putere a individului iresponsabil ce se înverşunase atât de tare împotriva propriului popor : strângerea de semnături pentru demiterea lui din funcţie, aşa cum am făcut în 1990 pentru Proclamaţia de la Timişoara. Astfel ca, după crimele din Decembrie 1989 să mai curgă nici un strop din sângele Românilor ! Să nu fim nevoiţi a-l da jos tot printr-o Revoluţie sângeroasă
Recunoaştem cu mâhnire că n-am reuşit să convingem prea mulţi semeni de-ai noştri să facă efortul de a semna un tabel. O parte au recunoscut că le este frică mai tare decât pe vremea „ciuruitului” ; poate şi pentru faptul că pe „actualul” l-au auzit că ne-a ciuruit el pe noi. Iar alţii îşi pierduseră orice speranţă „nu se mai poate face nimic, ăsta e mai rău decât Ceauşescu”.
Dar nici unii dintre ei n-au reuşit să ne descurajeze. Credem cu toată convingerea că în acest an, hotărâtor pentru destinul nostru, ne vom elibera. Vom ajunge să cinstim jertfele părinţilor, moşilor şi strămoşilor, să împlinim idealurile pentru care s-au jertfit eroii martiri din Decembrie 1989. Să devenim scut împotriva necredincioşilor ce vor să ne invadeze, folosindu-se de vânzătorii şi trădătorii Neamului ajunşi la putere şi care ne vor îngenunchiaţi !
E adevărat că satana dispune de mercenari foarte devotaţi, plătiţi din truda bieţilor Români aduşi la disperare. Bătuţi, desfiguraţi şi schilodiţi de indivizi lipsiţi de scrupule şi de credinţă, care pretind că sunt jandarmi, „vajnici apărători ai legii”. Ţineţi minte : când stăpânul vostru va fi aruncat la lada de gunoi a Istoriei să nu încercaţi a vă dezvinovăţi pentru răul ce-l faceţi propriului popor ; să nu vă faceţi iluzii că veţi fi răsplătiţi cu grade şi funcţii, ca predecesorii voştri din timpul lui Iliescu. Cei care vă asmut împotriva fraţilor voştri ajunşi la disperare nu mai fug cu elicopterul, ci se ascund în gaură de şarpe. Iar voi vă ascundeţi în spatele unor ordine criminale, devenind astfel torţionarii Românilor ieşiţi în stradă să-şi apere dreptul la viaţă, aşa cum este ea acum, chinuită şi umilitoare !
Cine vă împiedică să vă daţi demisia şi să vă întoarceţi acasă cu fruntea sus, lângă părinţii sau lângă soţiile şi copiii voştri ? Cumva talanţii lui Iuda care vă asigură un trai lipsit de griji ? Mă îndoiesc. Să-i raportaţi comandantului suprem, „tătucului” vostru, că nu va ajunge să-şi vadă împlinit visul dictatorial. Nu-l va mai răbda Dumnezeu şi nici Românii. De ce-i este frică, nu va putea scăpa ! Va avea însă parte de o dreaptă judecată, pentru că noi nu suntem atei-bolşevici care ucid în Sfânta zi de Crăciun.
Fiţi convinşi că aşa „mulţi şi proşti” cum ne consideraţi, ca şi stăpânii voştri, VOM IZBÂNDI ! Ne vom da mâna pentru a forma un „cordon al Libertăţii” care va cuprinde toată România ! Iar Unirea şi Credinţa noastră ne va da puterea şi tăria să ducem la capăt Revoluţia confiscată în Decembrie 1989, printr-o Revoluţie Spirituală, o trezire a minţii şi a sufletului Românesc !
AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
Braşov, 14 ian. 2012 Lt.Col.(Rez) Viorel-Vasile Tocan
Ofiţer C.A.D.A 1990
P.S – În seara asta a curs din nou sânge la KM 0, pe locul sacru pentru toţi cei care poartă în suflet Adevărata Revoluţie şi Idealurile ei. El este Simbolul Rezistenţei Românilor împotriva totalitarismului neocomunist.
De acum înainte, nimic nu va mai fi ca în aceşti 22 de ani de suferinţe şi umilinţe ! S-o ştie toţi aspritorii acestui Neam !