Main Content:

Pagini: [1] 2 3 ... 51

[color=blue][size=10pt][size=10pt][size=10pt][size=10pt][size=10pt][b][b]Amintes



 http://adevarul.ro/news/societate/profitorii-revolutiei-lista-celor-fost-protejati-ion-iliescu-1_50ad31b77c42d5a663907e3b/index.html

Sa nu uiti, Darie ! - Sunt celebrele cuvinte din romanul “Desculţ” al lui Zaharia Stancu.
Memorat


 " Cum a dovedit Toader Şteţca ilegitimitatea regimului


     Teoretic (formal), conform dreptului comunist şi statutului, CAP-urile erau asociaţii libere ale membrilor, forme de proprietate comună, exploatate în devălmăşie. Practic - ele au fost mici lagăre, în care ţăranii munceau aproape gratis pe pămînturile lor ("cooperativizate" prin uriaşă teroare), producînd pentru PCR, care procura astfel (prin decrete anuale de "contractare"- la preţuri ridicole) hrana necesară supravieţuirii marelui lagăr românesc.
     Dacă s-ar fi reformat comunismul, CAP-urile s-ar fi putut transforma în asociaţii cu adevărat libere (asigurînd membrilor cîştigurile meritate) sau s-ar fi desfiinţat, conform statului, prin voinţa membrilor, exprimată în adunări generale ( în care s-ar fi hotărît returarea terenului fiecărui proprietar de drept şi modul de împărţire a capitalului acumulat de CAP: instalaţii, utilaje, construcţii, conturi, etc.). Ar mai fi rămas doar ca statul să compenseze trei decenii de jaf şi abuz, poate contribuind substanţial la fondul de pensii al cooperatorilor.
     Dacă ar fi reuşit încercarea de revoluţie anticomunistă, CAP-urile ar fi fost declarate imediat nule de drept (create prin vicierea consimţămîntului şi menţinute prin sclavie). Terenurile ar fi revenit automat proprietarilor (inclusiv cele înstrăinate de statul jefuitor, cele folosite în alte scopuri fiind compensate corect). Capitalul acumulat trebuia distribuit conform contribuţiilor, prin înţelegerea membrilor. Statul urmînd a plăti datorii, compensaţii, sau pensii reparatorii. Putîndu-se foarte bine întîmpla ca, eliberaţi, oamenii cinstiţi să se întovărăşească de-a binelea, pentru a profita de eficacitatea agriculturii asociative.

     Dar nu a fost să fie: nici reformă reparatorie, nici revoluţie corectoare. Contrarevoluţia FSN nu a avut ca mobil corijarea nedreptăţilor sau întărirea agriculturii, ci jefuirea devastatoare a terenurilor prinse în CAP-uri şi IAS-uri (şi a capitalului acumulat) - o pradă masivă pentru paraziţii post-comunişti, împrăştiaţi prin ţară. Tranziţia Criminală a combinat înşelătoria juridică cu spolierea de pe teren, reuşind "împroprietărirea" profitorilor fesenizaţi, cu cele mai valoroase loturi (la marginea şoselelor, lacurilor, oraşelor, etc).
     Pentru a acoperi această lovitură, legea 18/1991 s-a dedat la o împroprietărire abuzivă (cu iz de retrocedare) dînd Comisiilor de desfiinţare (compuse din fosta nomenclatură CAP) dreptul de a împărţi cum/cui vor ("reconstituind" şi "constituind") … un pămînt care nu aparţinuse statului nici o clipă şi care nu a fost expropiat de la CAP-uri explicit ! Expropierea aceasta "tacită" şi inadmisibilă era mai evidentă în paragrafele care fixau soarta capitalului acumulat de CAP: o parte se putea vinde oricum (Tovarăşii si-au înzestrat gratis cumetrii cu tractoare, vaci, grajduri, etc.), o alta lua statul făţis : sediile - numite parşiv "clădiri cu destinaţie socială", sau tot ce nu se vindea la aşa-zisele "licitaţii".
     Cît priveşte terenul, legea (prin exprimări abile - ca "nu neapărat", "de regulă") dădea comisiilor dreptul să acorde suprafeţe plasate oriunde. Aşa au ajuns proprietarii adevăraţi în fundul cîmpului sau pe coaste, în timp ce terenurile lor bine plasate - care azi valorează zeci/sute de euro metru pătrat - au fost acaparate de mafia locală (a se vedea situaţia comunelor suburbane, cucerite de roiuri de fesenişti, deveniţi cooperatori peste noapte).
     Pentru a jefui pămîntul, s-au aplicat o multitudine de tehnici "juridice". De exemplu, nu s-au retrocedat proprietarilor decît suprafeţele trecute la rol, deşi se ştia că, pentru a evita arestarea (după nesfîrşite şicane, ameninţări, bătăi, arestări)- ţăranii chiaburizaţi declaraseră în roluri mai puţin decît realitatea. În loc să restabilească adevărul, pentru a favoriza acapararea pămîntului nedeclarat, regimul FSN a îngreunat sau blocat accesul la arhive. S-a dat pămînt pe baza mărturiilor vecinilor din 1962 - deşi cei care făcuseră cooperativizarea ştiau că între 1948 şi 1962 avuseseră loc o sumedenie de deplasări forţate. S-au respectat "comasările" arbitrare care au dus la schimbarea graniţelor între localităţi: încît o Comisie să se pomenească cu sute de hectare în plus (distribuite rapid clientelei) în timp ce alta - vecină - să constate pierderi… care au dus la aplicarea unor "cote de reducere" necompensate nici azi.
     Etc.Etc…

     Am fost silit la această minimă explicaţie, pentru a introduce în context "cazul Şteţca"- omul pedepsit pentru că a încercat să facă ce trebuia făcut. Un tînăr revenit în sat, care a crezut că a avut loc o adevărată revoluţie anticomunistă şi a trecut la o adevărată reparaţie. Descoperind, progresiv, că România era tot ocupată, de zbiri care trecuseră la jefuit. Omul care a fost declarat pericol public, doar pentru că a procedat la desfiinţarea normală a CAP-ului din Săpînţa, oferind un model contagios - periculos pentru regimul uzurpator. Omul pentru care sătenii drepţi au fost dispuşi să meargă pînă la razboi - cu duşmanii din sat sau chiar cu autorităţile. Pentru care ţăranii au băjenit pe la diversele instanţe în care era judecat şi au îngheţat alegerile (de la care el fusese exclus, abuziv). Pentru eliberarea căruia s-au luat ostatici. Omul care, părăsit de o societate românească prizonieră şi decazută - a fost silit să ia calea pribegiei. Şi care se întoarce după 20 de ani, ca să vadă dacă l-am uitat…
     Numai înţelegând ce s-a întîmplat după 22 decembrie 1989 în satele româneşti se poate analiza pertinent acest dosar, se pot aprecia just semnificaţiile sale majore: sociale, economice, juridice, politice şi umane. Este tragic că după 1989 au fost atît de puţini dispuşi să apere dreptatea şi să încerce eliberarea reală a semenilor lor. Dar ca puţinii care ne-au salvat onoarea, cu preţul distrugerii vieţii lor, sînt daţi uitării - e de neiertat.
     Lucrez de mult la o amplă analiză a tîlhăriei funciare feseniste, în care un loc aparte ocupă încercarea lui Toader Şteţca de a rezista potopului de injustiţie coordonat de guvernul de la Bucureşti. Pînă cînd voi finaliza această cercetare cu un raport complet CIVES, sper ca gruparea de articole de presă pe care o expunem pe site să fie suficient de expresivă.

     Cel care chiar vrea să priceapă ce s-a întîmplat - nu se va împotmoli în fleacurile cu care banaliştii politici, mercenari ideologici ai sistemului, încearcă estomparea marilor sensuri ale luptei lui Şteţca (cutare adept a făcut cutare infracţiune, cutare critic susţine că Şteţca l-a nedreptăţit, cutare reclamant - că a fost lovit de susţinătorii lui Şteţca, etc.). Nu se va mira deloc că Şteţca a avut şi mulţi duşmani în Săpînţa: nu au existat doar victime ale comunismului, ci şi profitori şi slujitori ai săi (comuniştii locali, miliţienii conducători ai echipelor de informatori săteşti ai securităţii, şmecheri parazitari, etc.). Nu se va lăsa captat de înscenările care au vizat compromiterea lui Şteţca şi nici nu va fi jenat de "legile" încălcate de un luptător - pentru a apăra dreptatea ţăranilor - jupuiţi de un regim de aparentă legitimitate. Probabil că şi Horia sau Tudor au încălcat prevederile cu care "cei tari se îngrădiră" pentru a-şi apăra "averea şi mărirea" creată "prin bunuri ce furară". Şi ei au trebuit să spargă cercul "legal" al supunerii, ca să apere cauza dreaptă, dar atît de ingrată, a obidiţilor români.

     In ce priveşte valoarea şi sensul adînc al acţiunii lui Şteţca, lectura "Proclamaţiei de la Săpînţa" este elocventă. Studierea onestă a dosarului justifică pe deplin adăugarea lui Şteţca în galeria eroilor populari. S-a opus unei forţe uriaşe, susţinut mai mult din gură, de la distanţă. Lăudat - dar nu însoţit. Dacă ar fi făcut şi alţii ca el, România ar fi azi liberă şi prosperă. Sperînd că face parte dintr-un front larg , Şteţca a vorbit fraţilor săi din Piaţa Universităţii. Dar s-a înşelat, neintuind distanţa dintre vorbăria revoluţionară şi fapta bărbătească, nebănuind capacitatea de "descurcare" (supunere, renunţare, trădare) a românilor, de orientare a intelectualilor. Puţini au chef azi să recunoască în Şteţca o victimă a dezertării generale. Avem atîţia dizidenţi, atîţia opozanţi, atîtea merite, atîţia combatanţi de catifea - şi nici un rezultat.
     Ţin să subliniez că Toader Şteţca nu este doar o figură simbolică şi tragică a luptei pentru dreptate socială, nu este numai un erou, murdărit de ruşinoasa laşitate şi uitare a masei manipulate. El este şi un argument preţios pentru Procesul Comunismului, Contrarevoluţiei şi Tranziţiei Criminale. Acţiunea lui a revelat în veci misiunea regimului FSN-ist: acapararea avuţiilor strînse de statul comunist de la victimele sale. Singura desfiinţare corecta a CAP-ului a fost reprimată nemilos, cu mijloace stupefiante: S(ecu)RI-stice, mediatice, administrative, juridice şi militare. Aşa au cîştigat Petre Roman şi ai lui "pariul cu agricultura".
     Fiind lovit de sistemul FSN-ist pentru că a vrut să facă dreptate, Toader Şteţca a demonstrat ilegitimitatea nocivă a acestui sistem. Condamnarea sa de către uzurpatorii statului român a însemnat auto-denunţarea farsei post-decembriste. Atacat de "Justiţia" strîmbată de uzurpatorii statului, Şteţca s-a luat după lumina dreptăţii. S-a pomenit rătăcit pe drumul corect, în timp ce majoritatea rămăsese sub cealaltă lumină. "

     Ioan Roşca, 29 iulie 2010
Memorat


 " 3 Este indiscutabil (dar prea putin cunoscut) ca fortele de represiune folosite in iunie 1990 au fost aduse de FSN din toata tara si nu numai din Valea Jiului, incit punerea intregii crime pe seama Vaii Jiului este o manipulare. "Mineriada" a ascuns o "feseniada".

Asta o stiu mult mai bine eu ca domnul Cosma, nu cred ca in acest moment in Romania a mai pierdut cineva citiva ani ca sa faca harta "apelor otravite" care s-au strins atunci la Bucuresti (raport pe care l-am depus procuraturii… si a fost aruncat la gunoi de soldatii "civili" ai doamnei Kovesi, o data cu toate doasarele suparatoare) : minerii din Comanesti, miile de siderurgisti galateni adusi in stare de turbare de doamna Buruiana (ajunsa apoi responsabil parlamentar cu SRI), trenul de muncitori din Buzau imbracati in mineri de Ion Vasile, "turistii tunsi scurt" din Rosiori si alte localitati din jurul Bucurestiului, autobuzele de Ploiesti, trenurile de Alba Iulia , flacai hotariti de la IMGB, 23 August si metrou etc etc - cu totii instruiti temeinic sa distruga (multi echipati in salopete de mineri noi noute, comandate cu o luna inainte la Salcia).

Datorita interventiei lui Ion Manucu, manevra de camuflaj a fost imperfecta. Trenurile din Valea Jiului au ajus in Bucuresti la ora 7. Cititi atent cronologia represiunii, lansata (in Piata, la Universitate, la PNT, PNL etc) cu citeva ore inainte si intrebati-va macar cine a operat in primele ore. Veti deschide astfel usa adevarului incuiat de S(ecu)RI(tate) si Frontul Salvarii Nomenclaturii.

Veti percepe, in spatele descarcarii miniei unei gloate manipulate de dobitoci sangvinari, mult mai cumplitul adevar ascuns las de "vectorii de opinie" din Romania: pe 13-15 iunie , fortele represive ale regimului comunist, organizate militar, incarcate de o ura feroce si pline de spaima de a pierde puterea si-au luat- CU POFTA- revansa pentru decembrie, cistigind Contrarevolutia.

4 Nu ma pot indoi ca SI minerii din Valea Jiului au intrat in hora, dupa ce au ajuns la Bucuresti. Numai ca nu cred ca MII de mineri adevarati sostiti din Vale s-au repezit sa loveasca cu sete miile de femei, tineri si batrini bagati in spital EXACT in modul in care au lovit timp de decenii poli-militienii si securi-comunistii.

Dv ati asistat la o scena atroce si bine faceti ca o relatati. Dar feriti-va de generalizarea ei la toate agresiunile, care ar acoperi sadicii de profesie aciuati in "structurile de securitate" .

Dl. Cosma afirma ca, dupa ce au fost instruiti de gazde (liderii"celulei de criza" SRI-FSN) oamenii sai au fost dusi la sala Polivalenta, de unde Magureanu extragea continuu echipe de lucru (soc). El spune ca a plecat in oras pentru a intelege ce se intimpla, ocazie cu care a dat peste carnagiul de la fintina arhitecturii, unde a reusit sa-l salveze pe Marian Munteanu din ghearele unor brute -mineri necunoscuti.

Ca dupa aceea a mers la sediul Ligii (facultatea de drept) ciocnindu-se pe scari de mineri care coborau cu dosarele Ligii Studentilor in brate. Ca i-a intrebat de la ce mina sint, i-au raspuns "Lonea" dar nu stiau cine este inginerul sef de acolo… Ceea ce l-a facut sa asalteze camera unde se "curata" seiful Ligii, interpelind persoana care conducea acolo operatiile.

Respectivul domn, ferm si misterios, i-a cerut sa plece, dindu-i cartea sa de vizita : Kuki Borislavschi. Dupa care, Cosma afirma ca s-a intilnit cu Corneliu Birsan (actualul nostru reprezentant la CEDO) si Nicolae Popa - actualul sef al Tribunalului Suprem - pe care i-a intrebat ce s-a intimpla, cine sint falsii mineri care opereaza in Bucuresti.

Obtinind raspunsul ca e vorba de forte speciale, care stiu ce fac. Si asa mai departe - ideea cheie fiind ca Securitatea si partidul au fost mai mult decit organizatoare, au fost miezul pumnului zdrobitor. Nu-mi vine sa cred pe cei care inca nu stiu asta, care inca nu au aflat ca nu a fost securist sau poli-militian fara sarcini grele in acele zile. A fost pentru ei un festin, un triumf, o racorire, o orgie.

5 Fara a mai lungi aceasta pista , precizez ca am nenumarate confirmari ale ei. . Am sa expun doar o marturie, pe care am gasit-o in presa timpului. Profesorul Ion Coja a facut urmatoarea declaratie publica (si a depus-o la procuratura- dar fata de Cosma, a scapat neinchis) Pe 14 iunie a rugat-o telefonic pe colega sa de facultate Mioara Roman sa-l protejeze pe Marian Munteanu, care nu e un element nociv.

Doamna Roman a reactionat atragindu-i atentia ca acesta nu merita aparat pentru ca s-a implicat in lucruri urite: a fost gasit cu o geanta de buletine a celor arestati pe 13 iunie. Coja nu a crezut si s-a deplasat la universitate ca sa vada ce se intimpla. A intilnit studenti supravaietuitori din Liga care i-au povestit ca, in mijlocul noptii de 13/14, la poarta universitatii a batut o tiganca care avea o geanta cu buletine si voia sa le dea lui Marian Munteanu.

Din prudenta, studentii nu le-au luat si nu au deschis. Numai ca doamna Roman nu stia ca nu reusise capcana, cazind chiar ea in ea…

Intrigat , Coja face o vizita la sediul Ligii si da de… aceiasi mineri despre care povesteste Cosma, coborind in brate cu dosare. Iar sus… peste Kuki Borislavschi cumnatul lui Petre Roman (sotul Carmelei Roman) care ii atrage atentia sa dispara de acolo imediat.

Iata doua relatari care se confirma reciproc. Si nu e un episod oarecare, asa cum vom vedea mai departe. Este probabil cheia abnegatiei cu care Basescu a facut totul pentru a stinge anchetele procuraturii militare, el , cel propulsat in 1990 de Roman ca omul tare al FSN-ului in ministerul Transporturilor, conducator al celulei de criza care a organizat in acele zile aducerea trenurilor (fapt pe care il ascunde printr-o diversiune abila- publicul tinut in confuzie reprosindu-i rolul de Ministru- pe care nu-l juca pe atunci… deci e nevinovat)

6 Trebuia aparata cu orice pret familia Roman, in frunte cu Kuki Borislavschi, ofiter care a condus, in punctele cheie, fortele represive in 13 si 14 iunie- drept pentru care era in capul listei inculpatilor alcatuita de generalul Dan Voinea… in clipa in care i s-au smuls dosarele. Dar despre asta nu veti auzi nimic la televiziunea romana, oriciti "combatanti" vor rula pe ecran.

Grija fata de impunitatea lui Kuki, a tuturor "garniturilor" puse la cirma Romaniei- a fost exemplara. Tortionarul de virf a fost numit dupa 1997 (de CDR…) ca asistent al lui Victor Babiuc , apoi avansat general dupa 2001 de catre Iliescu, devenind azi reprezentantul Romaniei pe linga foruri europene (in numele carora i-a respins rezistentului Ion Bugan, cererea de lansare a Procesului Comunismului…).

"Rotativa" din 1996 a fost pusa la punct in aceleasi laboratoare, Magureanu lansind "schimbarea" care a adus la putere echipa securitatii camuflata in "CDR" . Garantul "pacii" (a pastrarii controlului) fiind PD-ul lui Roman si Basescu (FSN2) care urma sa infunde si aspire (substituie) resturile de opozitie autentica.

Tranzactia fiind pusa la punct si de Mihai Bacanu- dupa propria lui marturisire, facuta mie direct, impreuna cu mindria de a fi propus lui Coposu in 1992, pe Emil Constaantinescu (cel acare a reusit sa piarda un razboi fara a-l purta) . Acelasi care, dupa ce a capitalizat candid toata suflarea contestatiei, descinde la Timisoara si anunta…. ca punctul 8 e depasit, rezolvind "speranta" pe foarte mult timp. Totusi, la adunarea comemorativa din 13 iunie 2005 (sau 2006), desfasurata la GDS, l-am auzit spunind celor de fata ca "noi am gresit facind in 1996 acel pact cu partea buna a securitatii". O farsa monumentala, care i-a venit de hac Romaniei… dar si lui Miron Cosma

7 Dupa o candidatura independenta in Hunedoara (care a scos din cursa cadidatul FSN, urmata de dirijarea voturilor sale catre reprezentantul PNT) , simtind ca "s-a schimbat vintul" Cosma crede ca a venit momentul sa reabiliteze partial obrazul mineresc, atacind problema mineriadei din inie 1990. Ii determina pe Corneliu Birsan si pe Nicolae Popa sa povesteasca (in scris) intilnirea lor din 1990. Depune aceste declaratii la procuratura , din proprie initiativa.

Reactia sistemului il ia probabil pe nepregatite. E imediat arestat si anchetat pentru mineriada din 1991. Tinut intii indelungat la beci , in compania unor asasini notorii ca patibularul Clita, ucigasul lui Ursu. I se cere sa il infunde doar pe Iliescu , scotindu-l pe Roman din ecuatie. Refuza tirgul. Dupa un respiro, e condamnat. Sentinta provoaca noua infruntare multilateral manipulata, intre mineri si civicii lui Constantinescu.

Se agita pe tusa Vadim,cel insarcinat cu compromiterea nationalismului si justitiarismului. Roman si Basescu inving pe toata lumea, sub privirile buimace ale unui public care nu stie ca nu intelege nimic. Poetarzii cenaclului anticomunist urla isteric si gaunos prin Comunicate, de cite ori se vorbeste de eliberarea prematura a lui Cosma, fara a le pasa ca acesta e deocamdata inchis nu pentru iunie 1990- ci pentru incercarea de rasturnare a regimului contestat in Piata Universitatii, regim ce se ocupa in 1991 cu distrugerea socio-economica a Romaniei.

Voi reveni cu detalii cind voi avea timp. Sper sa fi aratat macar la ce gen de problematica ma refer cind recomand dezbateri deschise, ca sa iasa toate partile adevarului la lumina. Evaluarea exacta a persoanei (Cozma) este o miza minora. Important e sa devina vizibil cum am fost toti manevrati sistematic de o grupare criminala, care a capturat si exploteaza (alienind) populatia Romaniei.

Altfel ne vor termina pe toti, unul cite unul.

Dupa care vor sterge si sensul aspiratiilor noastre din constiintele domesticite.
Ioan
Rosca "
Memorat


 " După opt ani de reforme înghiţite cu greaţă, Justiţia română îşi arată chipul adevărat şi majoritar. O castă închisă care preţuieşte mai mult privilegiile personale, corupţia şi impunitatea şi nu dă doi bani pe Dreptate. Puţinele excepţii vor fi îngropate drept „băsiste“ şi „antiprogresiste“, cu încurajarea ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, şi a guvernării USL, într-un scenariu orwellian care, sub masca independenţei şi progresului, transmite un singur mesaj: „Bun venit în epoca fărădelegii“!

Preşedintele Băsescu a greşit grav. La fel de grav au greşit alături de el şi toţi cei care şi-au imaginat că reformele din Justiţie sunt ireversibile, că dacă „sistemul“ a rezistat şocului de astă-vară, atunci a fost asigurat de restauraţia securismului clientelar. În realitate, nimic nu este mai departe de adevăr. Cu ajutorul a trei judecători, Justiţia românească este pe cale să se întoarcă la epoca de aur în care servilismul politic, obedienţa unsuroasă faţă de mai-marii zilei şi nedreptatea guvernau România. Cei trei se numesc Horaţiu Dumbravă, o dezamăgire previzibilă, Adrian Neacşu, un talentat şi înspăimântător activist de mase, şi Alexandru Şerban, poate cea mai necunoscută şi mai sinistră figură din Consiliul Superior al Magistraturii, şi în ceea ce-l priveşte ne măsurăm cuvintele cu mare grijă. Prin intermediul celor trei instrumente, Mona Pivniceru şi prietena ei, Viorica Costiniu, au îngenuncheat pur şi simplu Justiţia, punând-o la dispoziţia sistemului ticăloşit. Ceea ce s-a încercat încă din 2007 – (re)instaurarea unui regim oligarhic guvernat de corupţie şi impunitate – a reuşit acum cu „mâna“ celor trei judecători care şi-au câştigat astfel un loc special în istoria infamiei din România.

Justiţia nu este democratică. De fapt, este opusul democraţiei în sensul în care funcţia sa este să apere domnia Legii, nu să se plieze pe dispoziţia de moment a „poporului“ sau a maselor. Domnia Legii – adică statul de drept – este singura pavăză care apără o societate civilizată de tirania majorităţii. Odată îndepărtat acest scut, nu mai există nimic care să stea între barbarie sau domnia arbitrariului şi individul înzestrat de Dumnezeu cu drepturi inalienabile. Rolul judecătorului este să apere aceste drepturi chiar împotriva „voinţei poporului“, dacă este nevoie, pentru că el se supune numai Legii, nu opiniei publice. Din acest motiv, „tribunalele populare“ nu au fost niciodată altceva decât instrumente ale tiraniei, fie că vorbim de Franţa revoluţionară, fie de regimurile comunist şi nazist, pentru că scopul lor a fost să strivească individul şi drepturile sale sub greutatea „voinţei poporului“. Or, ceea ce s-a întâmplat cu revocarea judecătorilor Ghica şi Danileţ din CSM a fost exact aplicarea „dreptului celui mai tare“ de către un „Tribunal al Poporului“ format din majoritatea judecătorilor. În România, Legea şi Dreptatea au fost trădate chiar de gardienii chemaţi să le apere. Vă amintiţi de „Fiat Justitia et pereat mundus“ sau de „Fiat Justitita ruat caelum“ („să fie Dreptate chiar de-ar fi să piară lumea/să se năruiască cerul“)? Mofturi nemţeşti. În România, Dreptatea este voinţa suverană a poporului; în cazul de faţă, a castei judecătorilor. Faptul că judecătorii români şi-au trădat menirea şi i-au executat pe cei doi fără motiv şi fără temei legal nu trebuie să surprindă. „Sistemul“ nu a înghiţit niciodată cu uşurinţă reformele care urmăreau crearea unei Justiţii independente şi responsabile faţă de statul de drept. În România, judecătorii au înţeles prin „independenţă“ garantarea privilegiilor de castă în regim închis, totala impunitate faţă de lege şi dreptul de a împărţi verdicte după bunul plac. Problema judecătorilor români nu este alegerea doamnei Hăineală (un procuror) în fruntea CSM. Problema lor a apărut în momentul în care DNA l-a ridicat pe soţul doamnei Costiniu, judecător la Curtea Supremă, pentru corupţie în dosarul reţelei Cătălin Voicu. În acel moment s-a trecut linia roşie. Ghica şi Danileţ nu sunt „vinovaţi“ pentru că au votat un procuror împotriva unui judecător, ci pentru că, votând un procuror, au trădat Sistemul. Doamna Pivniceru a fost trimisă la Ministerul Justiţiei să rezolve această problemă, adică să restaureze în forţă Sistemul, şi asta face încă de când a fost numită. Împotriva Justiţiei, împotriva Uniunii Europene, împotriva intereselor naţionale ale României. Cu atât mai meritorie şi demnă de apreciere este poziţia procurorului general, Daniel Morar, şi a preşedintelui Înaltei Curţi, Livia Stanciu, care s-au opus revocării şi au cerut motivarea acesteia. Cu complicitatea Sistemului, a doamnelor Costiniu şi Roman, doamna Pivniceru a reuşit să frângă coloana vertebrală a Justiţiei româneşti. După CSM, vor urma DNA şi Procuratura Generală şi Înalta Curte.

România intră foarte rapid în era fărădelegii, în care singurul drept va fi dreptul celui mai tare, impus cu forţa brută a mulţimilor. Vedem cum statul de drept este anihilat sub ochii noştri cu o uşurinţă dezarmantă şi, o dată cu el, libertatea. Într-adevăr, Băsescu a greşit când a afirmat că reformele sunt ireversibile şi instituţiile sunt solide. În realitate, vedem că instituţiile libertăţii sunt extrem de fragile şi pot fi distruse cu o ordonanţă de urgenţă sau cu un vot. Avertismentul lui Ronald Reagan că „libertatea nu este niciodată la mai mult de o generaţie distanţă de extincţie“ este mai actual ca niciodată în România zilelor noastre. Why don’t you come over?"
" http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/bun-venit-in-tara-faradelegii-why-don-t-you-come-over-294785.html "
Memorat


" http://www.zigzag-online.ro/index.php?page=vezi_articol&idArticol=1280&titlu=Cum%20l-au%20vandut%20generalii%20nazisti%20pe%20Hitler%20lui%20Stalin%20-%20Legendara%20retea%20Lucy&cauta=geneva "

 Dintre toate retelele de spionaj active in Al Doilea Razboi Mondial, cea care a primit admiratia cea mai respectuoasa din partea profesionistilor a fost cea condusa din Lucerne, intre anii 1939-1943, de catre Rudolf Roessler, sub numele de cod ’Lucy’. Nici Sorge, nici Cicero, pentru a mentiona cele mai bune exemple, nu au putut egala realizarile sale.

Cartea de fata, ’A man called Lucy (Un barbat numit Lucy)’, aparuta la editura americana Coward-McCann din New York, este rezultatul unor ani de cercetari intense si interviuri cu 150 de persoane, precum si de calatorii care insumeaza peste 50.000 de km, in urmarirea unui barbat numit Lucy. Acest barbat este cel care i-a facut lui Stalin un cadou neasteptat de Craciunul anului 1940: dosarul complet al Planului Otto (rebotezat ’Barbarossa’) de invadare a URSS.

Numai noua copii ale planului existau atunci si i-au trebuit lui Roessler peste 12 ore de munca pentru descifrarea codului si inca 48 de ore pentru a radiotelegrafia Kremlinului toate paginile planului. Stalin a retinut in secret, la biroul sau din Kremlin, acest dosar si nu l-a discutat decat cu Lavrenti Beria, ministrul politiei politice secrete cunoscute sub numele de N.K.V.D. Seful Marelui Stat Major al Armatei Rosii era atunci Gheorghi Jukov, care scrie in cartea sa de memorii ca nici el, nici ministrul Apararii, Timosenko, n-au stiut ca Stalin primise planul Barbarossa cu 6 luni inainte de invazia nazista.
Memorat


 " 
Istoric. De la sufragete şi tovarăşe la „Miţi“ şi „Piţi“
8 Martie, sărbătoarea socialistă care traversează epocile
7 Martie 2013
Ziua Internațională a Femeii sărbătorită în 1917 la Sankt Petersburg
 

Deşi astăzi întreaga lume îmbrăţişează ziua de 8 Martie ca fiind dedicată femeilor de orice vârstă, meserie sau culoare politică, la origini această sărbătoare a fost puternic legată de mişcările socialiste şi comuniste. Ca o ironie a istoriei, această zi a ajuns acum să servească din plin interesele comerciale ale „capitaliştilor mânjiţi de sângele popoarelor“.

Istoria spune că prima Zi Naţională a Femeii s-a sărbătorit în Statele Unite pe 28 februarie 1909, în urma unei declaraţii a Partidului Socialist American. Un an mai târziu, în august 1910, s-a organizat o Conferinţă Internaţională a Femeilor, ca un preambul la cea de-a doua întâlnire a Internaţionalei Socialiste de la Copenhaga. Inspirată de modelul tovarăşelor americane, socialista germană Luise Zietz, susţinută de comunista Clara Zetkin, a propus înfiinţarea unei sărbători anuale, internaţionale, de astă dată a femeii, fără a propune însă o dată anume. Delegaţii (100 de femei din 17 ţări) au aprobat propunerea, pe care o vedeau ca pe o bună modalitate de promovare a egalităţii drepturilor între femei şi bărbaţi, în special în ceea ce priveşte dreptul la vot.

Sufragetele vieneze

În anul următor, pe 18 martie 1911, Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima oară de mai bine de un milion de oameni în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. Numai în Imperiul Austro-Ungar s-au înregistrat peste 300 de demonstraţii. Cea mai spectaculoasă a fost cea de la Viena, unde o mulţime de femei au mărşăluit pe celebra arteră Ringstrasse, care încercuieşte centrul istoric, cu lozinci prin care îi omagiau pe martirii Comunei din Paris. Femeile cereau dreptul la vot şi pe cel de a putea fi, la rândul lor, alese în funcţii publice. Vienezele demonstrau de asemenea împotriva discriminării de gen la angajare.

Femeile din America au continuat însă să fie sărbătorite în ultima duminică din februarie. Aceeaşi zi a fost aleasă ca zi de sărbătoare, în 1913, şi de femeile din Rusia (după calendarul iulian). În 1917, la Sankt Petersburg au avut loc demonstraţii ce marcau Ziua Internaţională a Femeii în ultima duminică din februarie, care însă, după calendarul gregorian, pica pe 8 martie. Aceste demonstraţii au stat la baza a ceea ce avea să se numească Revoluţia din Februarie."

" http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/evenimente/8-martie-sarbatoarea-socialista-care-traverseaza-epocile-295461.html "
Memorat


" În ce priveste formarea, pe teritoriul unui stat cu care ne aflam în stare de război, a unor unităti militare de prizonieri români care, practic, să lupte împotriva armatei române ? a declarat sublocotenentul de rezervă Constantin (Puiu) Atanasiu la ?sedinta de pomină? de la Suzdal ? cred că domnul colonel Cambrea, ca ofiter de Stat Major, trebuie să stie sub incidenta cărui articol din Codul Penal cade această infractiune numită ?act de trădare? în timp de război si care-i pedeapsa. Dacă nu-si aminteste, să-l ajut eu (continuă Puiu Atanasiu). Şi, cu exactitate, mergând până la acribie, i-am citat articolul, aliniatul si sanctiunea ?pedeapsa cu moartea?? Au urmat câteva secunde de liniste mormântală, apoi au izbucnit aplauzele. Ca pleznit de palmele care aplaudau, Cambrea a sărit de pe scaun, gata să se năpustească asupra mea, dar Novikov l-a prins de brat si l-a retinut. Apoi, foarte calm, a declarat dezbaterile închise, invitând pe cine vrea să treacă pe la coltul mesei, unde era un teanc de formulare sapirografiate, si să semneze unul.?

 

Ce urmează este un episod pe cât de hilariant pe atât de umilitor pentru un ofiter de stat major român:

 

?Ca să iesi din sală trebuia să treci pe la acel colt de masă unde, lângă formulare pândea, ca un păianjen gigant, colonelul Maltopol. Acesta, cu o familiaritate de personaj de suburbie caragielească, repeta fiecărui pasant: ?Iscăleste, că te pup!? Dar cum nimeni nu se lăsa ispitit de această băloasă invitatie, teancul cu adeziuni a rămas neatins, fiecare iesind din sală cu mâinile la spate?.

 

De la povestea ?sedintei de pomină? de la Suzdal, îndărăt la prizonierii români de la Oranki. În ciuda înfrângerilor suferite în lagărele de prizonieri români, a luat fiintă divizia Tudor Vladimirescu, cunoscută în rândul ofiterimii române, care nu si-a trădat Neamul si Regele, ca si în rândul multor români, sub numele de divizia TV (trădători si vânduti). În cartea sa Pătimiri si iluminări din captivitatea sovietică, Radu Mărculescu descrie plecarea din lagărul de la Oranki a celor putini, care s-au înrolat în divizia TV:

 

?În fata noastră alesii au fost aliniati pe parvizul bisericii ca niste eroi ce urmau să reteze capetele hidrei fasciste. S-au rostit discursuri înaripate, printre care si cel în româneasca neinteligibilă a colonelului Samoilov. N-a lipsit nici asa-zisa fanfară militară, în ale cărei false acorduri de mars, dar si în fluierăturile si huiduielile noastre, sărbătoritii, în pas de defilare, au iesit triumfător pe poartă înghititi de ceată si necunoscut. Când s-a închis poarta, usurati, ne-am făcut cruce. ?Piei drace? ne-am zis cu sentimentul că un duh necurat a iesit din mijlocul nostru. Destinatia lor era Riazanul, unde avea să se adune toată divizia. Acolo era centrul lor de instructie militară, dar mai ales centrul de instructie politică, unde neofitii să învete dialectica luării de putere, a manipulării maselor, a nimicirii dusmanului de clasă, a supravegherii între ei însisi, a delatiunii, într-un cuvânt, să preia întreaga initiere satanică prin care deveneau, din oameni obisnuiti, agenti ai iadului adus pe pământ.?  "

http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=869

 

Memorat

" Captivitatea sovietică, spre deosebire de oricare alta, a avut această satanică particularitate: ?puterea? nu s-a multumit doar cu sechestrarea libertătii ?exterioare? a prizonierului. Ea a urmărit constant, metodic si prin toate mijloacele (frigul, foamea, munca silnică, molima ucigasă, dar mai ales teroarea si delatiunea) să-si anexeze si libertatea lui ?interioară?, spre a-l transforma din ?om? în ?unealta? cu care să opereze si pe trupul tării acestuia acel malefic transplant de ideologie si orânduire statală, comunismul. În fata acestei nemaiîntâlnite agresiuni s-a ridicat cu toată îndârjirea rezistenta noastră, a prizonierilor români, a ofiterimii mai cu seamă, în sfortarea supremă de a ne salva entitatea ontologică sau ?chipul si asemănarea cu Dumnezeu?, sădite de EL în sufletul nostru. Lupta aceasta disperată, dar nu lipsită de o tragică măretie, ca să rămânem până la sfârsit OAMENI?, iată obiectul acestei cărti. Radu Marculescu despre Divizia TV in cartea sa " Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica "
Memorat
Pagini: [1] 2 3 ... 51
Schimbă forumul: