Main Content:

Pagini: 1 ... 5 6 [7] 8 9 ... 51

[color=blue][size=10pt][size=10pt][size=10pt][size=10pt][size=10pt][b][b]Amintes

  • bambilici
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 11602
  • Vezi Profilul

Fii amabil, ce topic e acesta, cum se numeste?
Memorat


 Aminteste-ti , dar a iesit gresit din neatentie!
Memorat


 " Mogulii media si servitorii lor 

Mogulii sunt cei care detin haturile dinozaurilor media. Ei nu dispar din viata publica. Ei sunt cei care au cladit presa in Romania. Fiecare in parte declara ca a format cel putin 100 de jurnalisti, dintre cei care acum au inceput sa ocupe functii de conducere in media. Au facut scoli de presa in interiorul redactiilor, dar au transmis propriu model viciat. Pe structura incropita de ei s-au cladit radiourile si televiziunile, fiindca in primii ani s-a dezvoltat presa scrisa care a exportat masiv forta de lucru catre audiovizual. Dinozaurii au format si consumatorii de media. Ei au format si modul in care reactioneaza politicienii, oamenii de afaceri, publicitarii si chiar interlopii vis-a-vis de jurnalisti: totul este de vanzare, orice este negociabil. Anuntata aparitie a topului averilor mogulilor din gazetarie este un bun prilej de a ne reaminti de unde au inceput si cum au procedat cativa dintre ei. 

Succesorul lui Tinu-KGB, C.(T.) Popescu 

Popescu Cristian, nascut la 1 octombrie 1956, in Bucuresti, fiul lui Tudor si Victoria, inginer, divortat (pentru a patra oara), domiciliat oficial in str. Feroviarilor nr. 52, Bucuresti. Actualmente presedintele cartelului patronatului din presa – Clubul Roman de Presa – Popescu, director al cotidianului Gandul, calitate in care afirma ca Basescu mai merita doar voma sa, este succesorul lui Tinu-KGB si poate unul dintre cei mai toxici agent de influenta anti-Romania din media centrale. Cand a venit la „Adevarul”, in ianuarie 1990, mult timp dupa ce zgaltaiala din de cembrie se terminase, Popescu Cristian a dormit nopti la rand pe cateva mese de la sectia „scrisori”, aflata la mezanin.  La vreo saptamana, binefacatorul sau (pe care avea sa-l tradeze in scurt timp), Darie Novaceanu, director al ziarului „Adevarul”, a facut uz de influenta lui la Petre Roman si la primarul abia numit al Bucurestiului, spre a-i da lui Popescu un apartament in cartierul „Aviatiei”. Linistit dinspre partea casei, Popescu si-a luat un pseudonim, Cristian Tudor Popescu (CTP), si a inceput sa scrie la comanda lui Darie, in functie de interesele FSN-ului si ale lui Petre Roman. Lansarea si-a facut-o conducand minerii la sediul redactiei „Dreptatea”. Dar de ce nu avea casa? Simplu. Fiindca fusese dat afara si din locuinta si de la serviciu de catre fostii sai colegi la Revolutie din cauza comportamentului abuziv pe care si-l permitea in calitate de „nepot” al lui Iulian Vlad, seful Securitatii ceausiste (dupa cum se recomanda). Iar pseudonimul si l-a luat spre a nu fi recunoscut de ei. 

Servitorul lui Taher 

Popescu Cristian, pe numele sau real, a lucrat la Intreprinderea de Prospectiuni si Foraje „Geofizica”, unitate controlata strict de Securitate, personal de Iulian Vlad, cu sediul in str. Caransebes nr. 1 (aproape de Piata Chibrit) si cu punctul de lucru unde era angajat Popescu in str. Coralilor nr. 4 (in Damaroaia). Revolutia l-a prins lucrand in directa subordonare a lui Adrian Vlad – fiul lui Iulian Vlad – care era directorul Centrului de Calcul Seismic de la „Geofizica”. De altfel, o vreme, CTP l-a angajat si pe Adrian Vlad la „Adevarul”. Darie Novaceanu si-a facut din Popescu omul bun la toate, punandu-l sa semneze toate mizeriile pe care el, in calitate de director, nu si le permitea (in favoarea mineriadelor, impotriva lui Coposu etc.). Pe de alta parte, Novaceanu a incercat sa-i treaca „Adevarul” pe numele lui printr-o privatizare frauduloasa, luandu-l tovaras la parte pe C.T. Popescu. Numai ca redactia a prins de veste si l-a dat afara pe Darie Novaceanu.  Popescu a ramas, si inca pe functie, pentru ca avea in aceasta marsavie nedusa la capat un mare merit: el l-a tradat pe Darie Novaceanu, in timpul sedintei de „demascare” fulminanta. Debarcarea in 1991, a fostului direc tor Darie Novaceanu a fost un moment crucial. Popescu si Dumitru Tinu au castigat incet-incet pozitii ferme in redactie si au reusit privatizarea patrimo niu lui fostei Scanteia. Toate bunurile inclusiv imobilele au fost luate de alte persoane, redactia „ramanand doar cu pixurile in mana”. CTP a ramas linistit in redactie ca redactor-sef adjunct, cu un salariu bunicel, dar nu prea mare pana in ianuarie 1996. Atunci, dupa demisia altui adjunct, Dumitru Tinu s-a autonumit director, iar pe CTP l-a facut redactor-sef, primul sau sfetnic. Tinu aparea ca actionar alaturi de mai multi colegi de la Adevarul la o firma de publicitate infiintata inca din 1991 – Colosal Import Export. La fel, aparea actionar la firma Ecopress Marul de Aur, firma care opera cazinoul „Marul de Aur” de pe Calea Victoriei.  Si nu in ultimul rand, Tinu a ocupat incepand cu martie 2001 o functie in consiliul de administratie al Societatii Companiilor Hoteliere Grand, firma care opereaza hotelul Marriott. Din acel moment, cei doi au inceput marile lor afaceri necinstite, avandu-l ca mentor si sustinator pe Fahti Taher. Arabul i-a ajutat pe cei doi sa-si faca vile la Breaza, iar pe Tinu sa-si construiasca mai multe vile si in Bucuresti. C.T. Popescu si-a facut si un credit preferential la BCR, ilegal, pe care in scurt timp a fost nevoit sa-l returneze inainte de termen, fiindca povestea rasuflase in presa. Tot atunci si-a vandut si vila de la Breaza.   

Tunul lui Popescu 

Tunul vietii, Popescu l-a dat tot pe mana lui Taher, in decembrie 2002, cand arabul i-a dat bani lui Tinu, 1,5 milioane de dolari (prin intermediul lui Hrebenciuc), ca sa cumpere actiunile ziarului „Adevarul” de la ceilalti colegi ai lui si sa le stranga intr-o singura mana – pe moment a lui Tinu. Toti redactorii si fostii redactori ai lui Tinu au fost pacaliti cu cate un dolar, doi pe actiune (in total 720.000 de actiuni), dar lui CTP, Tinu i-a dat 625.000 de dolari! De ce? Fiindca CTP a fost cel care i-a indemnat pe ceilalti sa vanda, nespunand insa ce suma fabuloasa a luat el!

 Musamalizarea anchetei Tinu 

La scurt timp, in ianuarie 2003, Dumitru Tinu a murit in imprejurarile deja cunoscute. C.T. Popescu a influentat ancheta cat a putut, spre a se ajunge la concluzia unui accident. si tot el, se spune, a avut acces la seiful in care Tinu isi tinea dolarii necheltuiti pe actiuni, de la Taher. Imediat a preluat functiile lui Tinu de presedinte CRP si de director la „Adevarul”, fixandu-si un salariu de 10.000 de euro. Impreuna cu Ana Maria Tinu l-a scos de la mostenire pe fiul natural al celui ce-l facuse „om”, Andrei Iucinu-Tinu. Intre timp, s-a pus pe facut alti bani, inseland Fiscul si pe proprii colegi, prin organizarea unor simpozioane cu diverse ministere de catre „Adevarul” si firmele lui capusa Tipo-Media si Media Soft, care incasau toti banii. Firmele aveau doar cate o camera in spatiul ziarului „Adevarul” la Casa Presei si cativa salariati, dar profitul lor era mai mare ca al ziarului. Popescu nu lua banii direct, ci prin cativa interpusi, in special pe numele amantei sale, Serinela Spatarelu, care incasa sute de mii de euro pe an, numai prin aceasta invarteala. In plus, gasca lui CTP initia mari tunuri de presa si punea la cale santaje de sute de mii de euro, asa cum sustine bunaoara omul de afaceri Ioan Niculae (Tutunul Romanesc). 

CTP, hot taxat

In anul 2004, Anna Maria Tinu nu a mai suportat aceste hotii si l-a scos din functia de presedinte al C.A. al ziarului „Adevarul”, astfel ca Popescu, impreuna cu ciracii sai, a infiintat ziarul „Gandul”, incercand sa distruga „Adevarul” – fara scupule, calcand pe cadavre – asa cum procedase si in cazul lui Darie Novaceanu sau in cazul fiului natural al lui Dumitru Tinu. La infiintarea noului cotidian, el a acoperit 35 la suta din capital, sustinand ca banii ii are din actiunile vandute lui Dumitru Tinu la „Adevarul” (suma de 650.000 de dolari, cum a declarat amanta oficiala a lui Tinu, Emilia Iucinu). Intre timp, C.T. Popescu isi cumparase si vila din Domenii, din strada Feroviarilor, ceea ce ar face interesanta o declaratie de avere din partea lui. Dupa un an de zile, „Gandul” lui Popescu a dat semne de faliment (20.000 de exemplare, nici jumatate vandute) si, in disperare de cauza, l-a vandut lui Sarbu, mai exact firmei americanoevreies ti care detine grupul „Pro”.  Apoi, principalul lui asociat, Mircea Dinescu, sa retras din afacere, scriind un pamflet despre arghirofilia lui C.T. Popescu. Multi bani, gurul Popescu a luat de la Patriciu, caruia i-a facut mari servicii blocand anchetele impotriva lui, ca si de la S. O. Vantu, aparand frecvent la posturile acestuia. Cu un prilej cand Popescu s-a dezis de Vantu, acesta a comentat sec: „mare om, mare caracter”. Intr-adevar! Seful gazetarilor din Romania, cel ce a ramas presedintele CRP, dupa ce s-a razgandit, urmand modele mai celebre, are o avere de invidiat, in ciuda saraciei ostentative pe care o afiseaza. Acum este in topul gazetarilor pricopsiti, cot la cot cu alte „caractere” de „calibrul” lui. Ramane de vazut cu ce se va alege. si nu doar in privinta averii. 

Operatorul Adrian Sarbu 

Operatorul Sarbu Adrian de la Sahia Film, dupa “Revolutie” a fost luat sub aripa protectoare a prim-ministrului de atunci, Petre Roman. Sarbu a fost numit consilier personal al premierului si a primit functia, cu rang de secretar de stat, de responsabil cu comunicarea si imaginea in Guvernul Roman. In aceasta calitate, activistul guvernamental organiza echipe si se ocupa chiar personal cu aruncarea coletelor “Romaniei libere” din trenuri sau/si arderea editiilor care se foloseau prea mult de dreptul la libera exprimare recent dobandit. In timp ce arunca ziare din tren Sarbu sesizeaza potentialul afacerilor din domeniul media si pune bazele ziarului „Cu rierul National” – primului ziar privat – impreuna cu unul dintre fratii Paunescu. Renunta la aceasta investitie si se concentreaza pe construirea trustului Media Pro: pornirea agentiei de presa Mediafax, postul radio ProFM, televiziunea ProTV. In 98 cumpara studiourile Buftea, transformate in Studiourile Media Pro. Dezvolta o retea de ziare locale, reviste, tipografie si distributie de presa. Trustul sau a pus bazele unor pepiniere de formare de jurnalisti pentru nevoile interne – Universitatea Media, Colegiul si Institutul Pro. Sarbu se lanseaza in putine afaceri care sa nu aiba legatura cu mass-media, pleiada sa de firme gravitand in jurul imperiului Media Pro. Zeci de firme deservesc acest imperiu, traind de pe urma mentinerii lui in viata. Sub fatada stralucitoare a Imperiului Sarbu stau insa bine pitite multe istorii cu parfum penal. Una dintre acestea defineste cu asupra de masura cine este omul Adrian Sarbu. 

Omul lui Roman a vrut sa arunce in aer Balconul Universitatii 

Dupa cum este consemnat si in documentele de arhiva ale unitatii cu nume de cod Dambovita, Adrian Sarbu a propus dinamitarea, la propriu, a balconului Universitatii, la momentul maximal al demonstratiei maraton anticomuniste din Piata Universitatii. Putina lume stie ca obedientul Sarbu nu avea cum sa devina peste noapte un fel de patron al unui trust media daca tovarasul sau de drum, Petre Roman, nu il insarcina cu aceasta misiune. Initiatorul actiunii de stapanire a unei halci masive din spatiul mediatic romanesc este compania Central European Media Enterprises, patronata de Ronald Lauder, apropiat al coreligionarului sau Petre Roman. Milionarul strain a virat colegilor din Romania o parte din afacere, asigurandu- si protectia politica si securistica si, ca atare, posibilitatea largita de jaf, prin intermediarii Adrian Sarbu si Ion tiriac, cu un cont aparte pentru Petre Roman. Adrian Sarbu a fost in permanta omul urmasilor FSN.  Guvernul Adrian Nastase l-a recompensat prin re-reesalonarea datoriilor Media Pro. Acestea se ridicau, la inceputul anului 2001, la 760 000 000 000 lei, circa 23 000 000 dolari SUA, conform unor surse romanesti. Insa confrom unor alte informatii datoriile se ridica la fantastica suma in lei de 1300 de miliarde de lei, aproximativ 40 de milioane de dolari SUA. Actionarul american al Media Pro – Central European Media Enterprises (CME) – tocmai depusese rapoartele financiare la US Securities and Exchange Commission (Comisia de Supraveghere a pietei de capital SUA). Conform raportului CME pe trimestrul I/2002 “Media Vision a primit aprobare pentru reesalonarea taxelor, iar solicitarile Media Pro International si Pro TV sunt inca inaintate spre aprobare autoritatilor fiscale romane”. Guvernul Nastase a tinut secreta reesalonarea datoriilor Media Vision, principala casa de productie a Pro TV cu actionari CME (66%), Ion tiriac si Adrian Sarbu.

Pro, cimitirul elefantilor PSD 

Majoritatea datoriilor erau ale entitatilor din Romania – Media Pro International, Media Vision si Pro TV, precizeaza raportul CME. Singurul document facut public la Bucuresti, “Cartea Alba a preluarii guvernarii 2000”, mentiona restante fiscale ale Media Pro International de 20,2 milioane dolari SUA (in 2000!). Peste toate acestea, Guvernul Adrian Nastase, manevrat public de personajul cu acelasi nume, a decis printr-o ordonanta sa treaca in subordinea primului-ministru autoritatea nationala de comunicatii, institutia indrituita de Parlament sa acorde licentele de emisie. Criticii din bancile parlamentare sau ministeriale sunt cumparati pe putina exploatare a sentimentelor narcisiste – cazul bardului Adrian Paunescu, sau pe doi bani, cazul actualului ministru al Culturii, Razvan Theodorescu, amploaiat la Universitatea MediaPro. Nici ministrul de Externe Mircea Geoana nu s-a lasat mai prejos, fiindu-i nas la casatoria cu Jeanina de la Londra, in timp ce ministrul Finantelor din guvernul anterior, Decebal Traian Remes, este tras pe linia de consilier financiar al MediaPro.  "
Memorat

" Ion Coja: Momentul 1989 o fi fost un salt, dar a fost un salt în gol!…Nu știu dacă este adevărată teza marxistă, cu acumulările cantitative, teză preluată, dacă nu mă înșel, de la Hegel… Oricum, după 1990 nu prea văd ce acumulări cantitative s-au produs. Dimpotrivă, pierderi în toate planurile s-au produs!… O adevărată hemoragie! Suntem, mai mult ca oricând în ultimii 200 de ani, în cumpănă cu pieirea! Nu sunt de acord cu fonfăiții care fac pe moraliștii și consideră că noi, românii, suntem principalii vinovați!… Un asemenea diagnostic ne îndepărtează de identificarea cauzei și deci ne îndepărtează de găsirea remediului! Or, în realitate noi suntem un popor și un stat agresat! Nu de ieri, de alaltăieri, ci de câteva decenii bune, ca să nu zic secole!… Am fost foarte conștient de asta atunci când am înființat Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR. Cei care ne agresează azi nu vor să ne ocupe și să ne pună la muncă pentru ei, așa cum, bunăoară, a fost modelul clasic de agresiune, bunăoară cea otomană otomană. Sau modelul rusesc, care a avutțintă sufletul nostru românesc, să-l părăsim, să ne facem ruși! De data asta ni se vrea capul! Vor să dispărem fizic de pe aceste meleaguri! În cazul cel mai bun, să părăsim Țara, cum ne îndeamnă însuși președintele Țării… Ne vor căzuți în fundul prăpastiei! În aceste condiții, una din două: primejdia de moarte se va împlini până la capăt sau poate să genereze reacția de apărare, acea reacție firească la orice ființă căreia i se ia viața. Potrivit vorbei românești „mor cu el de gât”! Trebuie deci să ne pregătim pentru această reacție, să ne organizăm viața în acest sens, astfel încât rău-voitorii noștri să ia aminte și să bată în retragere! Inimicii noștri care, împing prea departe ura și antipatia lor, e timpul să priceapă că începe să fie riscantă meseria de dușman al neamului românesc!"[/size][/color]
Memorat


" http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/numele-omenirii-va-cerem-sa-nu-invadati-romania :

 " Era posibilă o invazie sovietică în România în anul 1968?

Trei zile mai târziu Dobrînin îl vizitează din nou pe ministrul de externe Dean Rusk la biroul său de la Departamentul de Stat. "El mi-a cerut să-i spun între patru ochi, care au fost adevăratele raţiuni de a trece la acţiuni în Cehoslovacia. După care a adăugat pe neaşteptate, «Urmează România la rând? Ar fi prea mult şi nu ne aşteptăm deloc de a fi în stare să controlăm opinia public»" (pag.181). Erau zile grele pentru Dean Rusk din cauza Cehoslovaciei. Johnson se întâlnise cu câteva ore înainte cu vreo 20 de lideri ai Congresului, care l-au supus unei critici ascuţite pentru reacţia sa moderată faţă de invazia Cehoslovaciei. Revoltat de criticile acestora Johnson le-a reamintit că Cehoslovacia se află în zona de influenţă sovietică: "Sugeraţi cumva să trimitem trupe americane acolo?" i-a întrebat preşedintele (pag.182). S-a convenit că SUA nu vor folosi forţa împotriva invaziei Cehoslovaciei. Mai mult chiar, Johnson a ordonat să nu mai aibă loc nici o condamnare public în afara celor făcute deja de către Casa Albă şi Departamentul de Stat.

Cu toatea acestea nervozitatea a persistat, scrie Dobrînin: "Pe 28 august Rusk m-a convocat urgent ca să-mi spună că a aflat despre mişcări de trupe sovietice neobişnuite de-a lungul graniţelor româneşti în ultimele 24 de ore. Fuseseră deja speculaţii în Occident despre posibilitatea unei invazii sovietice a Romaniei, bazate în general pe refuzul acesteia de a lua parte la acţiunea comună cu celelalte state ale Tratatului de la Varşovia, contra Cehoslovaciei.Într-adevăr, scrie Dobrînin, Moscova era profund iritată de liderul României, Nicolae Ceauşescu, şi trupe sovietice erau angajate în manevre tactice demonstrative în apropierea frontierei româneşti. Dar Moscova nu se gândea realmente să invadeze România, pentru că nu s-a îndoit niciodată de stabilitatea regimului comunist de acolo" (pag.182)

Aceste mişcări de trupe erau atent urmărite de serviciile occidentale de informaţii care le-au transmis rapid preşedintelui Johnson aflat în concediu la moşia sa din Texas. Acesta l-a contactat telefonic imediat pe Rusk căruia i-a dictat pentru Brejnev un mesaj "emoţional" descris astfel de Dobrînin: "În numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România, deoarece consecinţele ar fi imprevizibile. De asemenea sperăm că nici un fel de acţiuni nu vor fi luate împotriva Berlinului Occidental, care ar putea provoca o criză internaţională majoră, pe care suntem preocupaţi s-o evităm cu orice preţ. Toate astea ar fi dezastroase pentru relaţiile sovieto-americane şi pentru întreaga lume"(pag.183)

Alarmat, Dobrînin s-a întors la ambasada URSS de unde a trimis Kremlinului o telegramă cifrată cerând imperativ şi fără întârziere un răspuns pentru calmarea situaţiei create de România la Washington. N-a durat mult şi Dobrînin s-a întors la biroul ministrului de externe american cu următorul mesaj de la Kremlin: "Sunt instructat să vă informez că rapoartele despre o mişcare iminentă a forţelor militare sovietice în Romania sunt special concepute de anumite cercuri pentru a induce în eroare guvernul american şi nu corespund realităţii. Acelaşi lucru se aplică în totalitate şi Berlinului occidental." (pag.183) Dean Rusk a răsuflat uşurat.

Jimmy Carter, cel mai harnic preşedinte de la Casa Albă

În expunerea subiectelor de maxim interes abordate în această carte, vom prezenta prioritar pe acelea care sunt fără precedent în literature memorialistică produsă de autori sovietici. Se cunoaşte faptul că venerabilul Jimmy Carter este de profesie inginer navalist, şef de promoţie la Academia Navală de la Annapolis. Mai puţin cunoscut este faptul că în perioada cât a fost preşedinte al SUA, el a adus la Casa Albă spiritul analitic şi precizia evaluării ideilor novatoare, specifică inginerilor. Este considerat cel mai harnic, mai disciplinat şi mai prolific preşedinte din istoria modernă a SUA. Era la birou invariabil de la ora 8 dimineaţa până târziu după căderea întunericului şi citea cu stiloul în mână tot ce i se aducea la Biroul Oval. La cealaltă extremă este George W.Bush care ura cititul şi a rămas în istorie ca preşedintele-chiulangiu cu vacanţe însumate la 2,6 ani petrecuţi la moşia sa din Texas din cei 8 ani cât a fost preşedinte al SUA.

Dobrînin scrie că preşedintele Jimmy Carter a cerut lui Thomas Watson, preşedintele concernului Pepsi-Cola, să facă parte din comisia prezidenţială de evaluare a gradului de pregătire a Americii pentru războiul nuclear. Comisia formată din elita societăţii ştiinţifice a SUA, a examinat toate aspectele secrete ale tehnologiei nucleare americane precum şi structura de comandă a Pentagonului, centrul nervos al militarilor americani după denumirea clădirii din Washington în care se află birourile celor 25.000 de salariaţi ai Ministerului Apărării (cea mai mare clădire de birouri din lume).

La întâlnirea finală cu generalii Pentagonului, Thomas Watson le-a cerut acestora să descrie comisiei prezidenţiale, cum vor conduce ei un război nuclear contra URSS. Cu hărţi gigantice şi grafice luminoase atârnate pe toţi pereţii, generalii au explicat cum peste o mie de ţinte din teritoriul sovietic erau marcate pentru bombardament atomic în primele ore de război nuclear. “Numărul morţilor din rândul sovieticilor va depăşi 100 de milioane. «Şi care va fi numărul morţilor noştri?» a întrebat Watson. Ei au răspuns că circa 80 de milioane de americani şi multe industrii importante vor fi distruse, la fel ca în Uniunea Sovietică. «Şi ce veţi face după ce totul va fi distrus?» a insistat Watson. Generalii s-au uitat unii la alţii şi n-au avut multe de spus. Câteva zile mai târziu, Watson a prezentat lui Jimmy Carter raportul comisiei sale cu concluzia principală că chestiunile războiului nuclear n-ar trebui lăsate pe seama generalilor. Ei vor putea duce un asemenea război, a explicat Watson, dar ei nu consideră că misiunea lor este să se preocupe de omenire
sau ce va mai rămâne din ea după război" (pag.526)."
Memorat


 " El mai spune ca “În ciuda pudibonderiei europene, menite să menajeze sensibilitățile comuniștilor, troțkiștilor și altor stângiști, cred că se cuvine să salutăm această coincidență de date și să marcăm această zi europeană antitotalitară. Ar fi o bună ocazie de pedagogie națională și de cult al memoriei victimelor comunismului ca în 23 august să evocăm prin filme, simpozioane, emisiuni la televizor, depuneri de jerbe la Sighet sau la Pitești amintirea însângerată a comunismului.”

“Fără memorie, suntem condamnați la nostalgii tâmpe, la recidive istorice și la un viitor îngrijorător. Memoria, însă, nu poate funcționa fără simboluri, date, personalități și locuri emblematice. Singura cură a amneziei colective este instituirea de locuri ale memoriei. În acest sens, am propus și susțin cu toate puterile înființarea unui Muzeu Național al Dictaturii Comuniste la București, care să se alăture memorialului de la Sighet și, sper, altora care vor urma. Sunt convins că toate energiile anticomuniste vor sprijini acest proiect, care vine oricum destul de târziu. Îmi doresc ca într-un an sau doi să putem comemora victimele comunismului inaugurând, în capitala țării, Muzeul Național al Dictaturii Comuniste”, .
Memorat
Pagini: 1 ... 5 6 [7] 8 9 ... 51
Schimbă forumul: