Main Content:

Pagini: 1 ... 3 4 [5] 6 7 ... 13

DESPRE ISTORIA ROMANIEI

  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #60 : Mai 21, 2008, 13:55:55 »

Si am sa adaug cateva texte si imagini ca dar de ziua lor, spre lauda Sfintilor Imparati sarbatoriti astazi si spre pretuirea celor care le poarta numele.
Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #61 : Mai 21, 2008, 14:01:49 »

Sfintii Imparati Constantin si mama sa Elena
       Pe 21 Florar sarbatorim pe marii sfinti ai bisericii noastre Imparatul, fericitul si pururea pomenitul Constantin si a cinstitei mamei sale Elena.
       Totul s-a petrecut in secolul IV, pe vremea cand imparatia romanilor era scindata: partea de rasarit cu capitala Nicomidia, era condusa de imparatul Diocletian, recunoscut pentru cruzimea sa iar partea de apus avand resedinta la Roma de imparatul Maximian Hercule, insotit de fiul sau Maxentiu.
       In intreaga imparatie crestinii erau prigoniti si lipsiti de orice drepturi. Constantin a fost cel care a luptat impotriva acestei prigoane, apreciind cinstea si devotamentul crestinilor. Pentru eliberarea lor, imparatul Constantin a luptat, impotriva lui Maxentiu.
       Dupa cum istoriseste episcopul Eusebiu, imparatul Constantin intotdeauna se ruga, cerand ajutor de la Dumnezeu, inainte de a incepe lupta in apararea crestinilor.
       A ramas in istorie, ca vrednica amintire, ziua pregatitoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, cand Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Noaptea l-a avut in vis pe Insusi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el si indemnandu-l sa-si faca steag ostasesc cu semnul Sfintei Cruci pe el.
       Desi armata sa era mai putin dotata, cu chipul cinstitei Cruci, punandu-l pe arme, in batalie din anul 312 a biruit pe pierzatorul Maxentiu, care, cazand in raul Tibru, la podul Milvius, s-a inecat. Astfel Constantin a eliberat pe cetatenii Romei, de tirania lui Maxentiu.
       Imparatul Constantin, cunoscand puterea lui Hristos, cel ce s-a rastignit pe cruce, a crezut in EL adevaratul Dumnezeu si s-a botezat impreuna cu mama sa Elena, cea vrednica da lauda.
       Incredintat ca, prin biruinta lui a fost ajutat de Dumnezeul crestinilor, fericitul Constantin, a dat in anul 313, ca imparat al Romei, o hotarare, prin care a oprit prigonirea crestinilor si a dat libertate credintei in imparatia romanilor. Actul acesta mare se numeste "Decretul din Milan".
Evlavioasa mama sa Elena a mers la Ierusalim pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Descoperind locul Golgotei, al Sfantului Mormant si lemnul Sfintei Cruci, imparateasa a zidit, cu imparateasca darnicie, biserica Sfantului Mormant (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret precum si alte sfinte locasuri.
       Supunandu-se vointei lui Dumnezeu, Constantin a zidit in Vizantia o cetate mare si slavita, a infrumusetat-o cu toate podoabele si a numit-o dupa numele sau Constantinopol (330). Apoi a mutat acolo scaunul sau de la Roma cea veche, poruncind ca acea cetate sa se numeasca Roma cea noua, incredintand-o apararii lui Dumnezeu si a Prea Curatei Maicii Lui.
       Ca imparat al crestinilor, Constantin a aratat multa ravna pentru unitatea credintei. El a combatut, erezia lui Arie, care considera pe Hristos numai o creatura trimisa sa izbaveasca omenirea.
       Intelegand ca numai raspandirea in unitate a credintei va salva Biserica lui Hristos de la ratacire, marele Constantin a hotarat tinerea Sinodului de la Niceea (mai-iunie 325), la care el insusi a fost de fata. Aici, episcopii din toata lumea crestina au osandit ratacirea lui Arie si au marturisit dreapta credinta, alcatuind cea mai mare parte din Crez, pe care, de atunci, il rostim si noi, la orice Sfanta Liturghie.
       A plecat �n vesnica �mparatie a lui Hristos Dumnezeul nostru, in anul 337. Pentru multele fapte de folos savarsite credintei lui Hristos marele Constantin si maica sa Elena, se invrednicesc a fi numiti "Sfintii cei intocmai cu Apostolii, imparati".
www.alternativaonline.ca/Ortodoxie0605.html


Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #62 : Mai 21, 2008, 14:06:21 »

Urmeaza un text din care se poate afla ca si Dunarea a avut rolul ei, tinand de minunile Mantuitorului si Dumnezeului nostru, in convertirea la crestinism a celor doi imparati romani.
Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #63 : Mai 21, 2008, 14:08:09 »

Cuvînt la Înălţarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului
Împărăţind în Roma Maxenţiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i şi chinuindu-i nu numai pe creştini, dar şi pe păgînii săi ucigîndu-i şi jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăţie, siluind casele celor de bun neam, şi era tuturor romanilor foarte greu şi urît, pentru acea tiranică, cumplită a lui viaţă şi prea spurcată. Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugîndu-l pe el să vină şi să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întîi lui Maxenţiu, sfătuindu-l pe el prieteneşte să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dînsul şi nu s-a îndreptat, dar şi mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea romanilor la împărăţie-l alesese, nevrînd ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăţie. Pentru că Maxenţiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voinţa poporului; ci numai cu sprijinul cîtorva mai mari, cărora le-a făgăduit multe daruri şi cin-ste. Iar Constantin a fost ales împărat de către toţi cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin că Maxenţiu tot neîndreptat petrecea, ba încă şi la alte fapte mai rele se întinde, s-a sculat şi a mers asupra lui cu război. Văzînd însă că puterea oştilor sale nu este de ajuns şi gîndind apoi la farmecele cele rele ale lui Maxenţiu, a început a se îndoi, pentru că ştia că Maxenţiu a vărsat mult sînge omenesc la facerea vrăjilor: mulţi băieţi, fete şi femei îngreunate a înjunghiat la jertfele diavolilor, căutînd milostivirea deşerţilor idoli, spre care nădăjduia. Deci, văzînd Constantin că la Maxenţiu era mare putere diavolească, a început a se ruga unui Dumnezeu care stăpîneşte cerul şi pămîntul, pe care şi neamul creştinesc îl cinsteşte, ca să-i dăruiască lui chip de biruinţă asupra prigonitorului. Drept aceea, rugîndu-se el cu osîrdie, i s-a arătat în amiază-zi chipul Crucii Domnului închipuit cu stele, strălucind mai mult decît soarele şi deasupra scris pe dînsul: “În acest semn vei învinge”. Au văzut aceea şi ostaşii toţi, între care era şi dulcele Artemie cel care după aceea a fost chinuit pentru Hristos de Iulian, şi se mirau. Iar cei mai mulţi dintre dînşii au început a se teme că păgînilor chipul crucii le era semn de mare nenorocire şi de moarte, fiindcă pe cruce se pedepseau cu moarte tîlharii şi făcătorii de rele. Deci, ostaşii se temeau ca nu cumva războiul lor să fie fără noroc şi din pricina aceasta împăratul Constantin era în mare îndo-ială. Iar într-o noapte, pe cînd dormea el, i s-a arătat însuşi Hristos Domnul şi iarăşi i-a arătat semnul cinstitei cruci pe care îl văzuse şi i-a zis lui: “Să faci asemănare chipului acestuia şi să porunceşti ca să-l poarte înaintea oştilor şi nu numai pe Maxenţiu, ba încă şi pe toţi vrăjmaşii tăi îi vei birui”. Deci, sculîndu-se împăratul, a spus mai marilor săi vedenia şi chemînd argintari iscusiţi le-a poruncit lor să facă cinstita cruce de aur, de mărgăritar şi de pietre scumpe după chipul semnului celui arătat şi, ceva mai mult, a poruncit la toată oastea să închipuiască pe toate armele, pe coifuri şi pe zale semnul crucii.
Iar rău-credinciosul Maxenţiu, fiind înştiinţat de venirea lui Constantin în Italia asupra Romei, cu multă îndrăzneală şi-a scos oastea romană şi a mers împotriva marelui Constantin. Iar Constantin a poruncit ca să poarte cinstita cruce înaintea taberilor armatei sale. Şi cînd s-a început lupta cu Maxenţiu, atunci, cu puterea cinstitei cruci, Maxenţiu a fost biruit şi mulţimea ostaşilor lui a fost tăiată (28 octombrie 312), şi însuşi Maxenţiu a fugit. Şi l-a urmărit împăratul Constantin şi, fugind el pe podul de peste rîul Tibru, pe care singur l-a zidit, s-a rupt podul, cu puterea lui Dumnezeu, şi s-a afundat ticălosul în rîu cu oastea sa, ca şi faraonul cel de demult, încît s-a împotmolit rîul de călăreţi, de cai şi de arme. Iar marele Constantin a mers în Roma biruitor şi l-a întîmpinat pe el tot po-porul cu bucurie mare şi cu cinste. Iar el înălţa mare mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce i-a dat lui biruinţă asupra vrăjmaşului, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Iar spre pomenirea biru-inţei celei prea slăvite, a pus o cruce în mijlocul Romei, pe un stîlp de piatră şi a scris pe dînsa: “Cu acest mîntuitor semn, cetatea aceasta a fost scăpată de sub jugul tiranului”.
Avînd el al doilea război împotriva celor de la Bizanţ a căror numire de obîrşie se trage încă de pe vremea împăratului Iudeei, Manasi, cînd un oarecare grec Bizas a pus temelia cetăţii, numind-o Bizantion, de unde mai tîrziu Bizanţ, şi fiind biruit Constantin de către aceştia de două ori, era întru mîhnire mare. Şi fiind într-o seară, şi-a ridicat ochii spre cer şi a văzut o scrisoare alcătuită de stele, care închipuia aceste: “Să mă chemi în ziua necazului tău”. Apoi, înfricoşîndu-se, şi-a ridicat iar ochii spre cer şi a văzut o cruce de stele, ca şi mai înainte închipuită pe cer şi scriind deasupra, împrejurul ei, aşa: “În acest semn vei învinge”. Şi aşa purtîndu-se crucea înainte în tabere, a biruit pe vrăjmaşii săi şi a luat cetatea Bizantion.
Şi avînd el al treilea război cu goţii, la rîul Dunării, iar i s-a arătat pe cer mîntuitoarea armă şi i-a făcut ca şi mai înainte biruinţă. Şi de aici Constantin cunoscînd puterea lui Hristos celui răstignit pe cruce, şi crezîndu-l pe acesta că este adevărat Dumnezeu, s-a botezat întru dînsul, cu maica sa Elena cea vrednică de laudă, pe care, ca pe o foarte iubitoare de Dumnezeu, a trimis-o la Ierusalim cu multă avere spre căutarea cinstitei cruci. Iar ea, ducîndu-se la Ierusalim, a cercetat sfintele locuri şi le-a curăţit de spurcăciunile idoleşti şi a scos la lumină cinstite moaşte ale diferiţilor sfinţi. Era atunci în Ierusalim patriarh Macarie (314-333), care a întîmpinat pe împărăteasa cu cuviincioasă cinste.
Deci, fericita împărăteasă Elena, vrînd să găsească crucea cea de viaţă făcătoare a Domnului, cea ascunsă de evrei, a chemat pe toţi evreii şi i-a întrebat pe dînşii, ca să-i arate ei locul unde era ascunsă cinstita cruce a Domnului. Dar lepădîndu-se ei, că nu ştiu, împărăteasa Elena i-a îngrozit cu munci şi cu moarte, şi aceia i-au arătat ei un bărbat bătrîn, anume Iuda, zicînd: “Acesta poate să-ţi arate ţie ceea ce se caută, de vreme ce este fiul unui cinstit prooroc”. Şi făcîndu-se multă cercetare, şi Iuda refuzînd a spune, împărăteasa a poruncit să-l arunce pe el într-o groapă adîncă în care, petrecînd el cîtăva vreme, a făgăduit să spună. Apoi, scoţîndu-l pe el, merseră la un loc unde era un munte mare împresurat cu pămînt şi cu pietre, pe care Adrian (117-138), împăratul Romei, zidise o capişte zeiţei Venera şi pusese într-însa un idol. Acolo, Iuda a arătat că este ascunsă crucea Domnului. Iar împărăteasa Elena a poruncit ca să se risipească capiştea cea idolească şi să se răscolească ţarina şi să se sape. Iar Macarie patriarhul, rugîndu-se la locul acela, iată a ieşit un miros de bună mireasmă şi îndată s-a arătat mormîntul şi locul căpăţînii în partea dinspre răsărit şi aproape de dînsele au aflat îngropate trei cruci şi după aceea au aflat cinstitele piroane. Dar neştiind care ar fi fost crucea lui Hristos, s-a întîmplat în acea vreme că se ducea un mort la îngropare şi atunci Macarie, patriarhul, a poruncit celor ce-l duceau să stea; şi se aşezară crucile pe mortul acela cîte una pe rînd, iar cînd au pus crucea lui Hristos, îndată mortul a înviat şi s-a sculat viu cu puterea Dumnezeieştii Cruci a Domnului.
Deci, împărăteasa primind cu bucurie cinstita cruce, i s-a închinat şi a sărutat-o; asemenea şi toată suita împărătească, ce era cu dînsa. Iar alţii nu puteau să vadă şi să sărute sfînta cruce în acea vreme, din pricina mulţimii celei mari de lume, şi au dorit ca măcar de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ieru-salimului, stînd la un loc mai înalt, a făcut înălţarea, arătînd cinstita cruce mulţimii, iar ei au strigat: “Doamne miluieşte”. Şi de atunci s-a început praznicul “înălţării cinstitei Cruci a Domnului”.
Deci, împărăteasa Elena a păstrat la sine o parte din acest cinstit lemn, precum şi sfintele piroane, iar cealaltă parte, punînd-o într-o raclă de argint, a dat-o lui Macarie, patriarhul, spre ocrotirea neamului în viitor. Atunci Iuda cu mulţime de jidovi a crezut şi s-a botezat şi s-a numit din sfîntul botez Chiriac. Mai în urmă, el a fost patriarh al Ierusalimului şi în vremea lui Iulian Apostatul (361-363) s-a sfîrşit, fiind prigonit pentru Hristos. Iar sfînta împărăteasă Elena a poruncit să se zidească biserici în Ierusalim pe la sfintele locuri; mai întîi a poruncit să se zidească biserica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, unde este sfîntul mormînt al lui Hristos şi unde s-a aflat cinstita cruce. Apoi, a poruncit să se zidească în Ghetsimani, unde este mormîntul Sfintei adormiri a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu. Apoi a zidit celelalte optsprezece biserici şi le-a înfrumuseţat cu tot felul de podoabe, dăruindu-le cele de trebuinţă cu îndestulare. A venit în Bizanţ (Astăzi Constantinopol), aducînd cu sine partea lemnului crucii celei de viaţă făcătoare şi sfintele piroane, cu care a fost pironit trupul lui Hristos. Aici, sfîntul împărat Constantin a pus lemnul cel de viaţă făcător în raclă de aur, iar din sfintele piroane, unul s-a aruncat în Marea Adrianului, de către sfînta Elena, cînd se întorcea de la Ierusalim la Constantinopol, pentru alinarea mării, pentru că se ridicase furtună mare şi învăluire cu primejdie mare; pe altul, împăratul l-a ferecat în coiful său, pe al treilea l-a ferecat la zăbală, în frîul calului său, ca să se împlinească cele zise de Zaharia proorocul: “În ziua aceea va fi (scris) pe frîul cailor: Sfînt lui Dumnezeu Atotţiitorul” (Zaharia 14, 21), iar al patrulea piron l-a dat împărăteasa Elena Trevirilor în pază.
După sosirea Sfintei Elena de la Ierusalim în Bizanţ, iubitorul de Hristos împăratul Constantin a făcut trei cruci mari, după numărul celor ce i se arătaseră lui la războaie: cea dintîi în Roma, cînd l-a înnecat pe Maxenţiu, a doua în Bizanţ, cînd l-a cucerit, a treia cînd a bătut pe goţi la rîul Dunării. După chipul celor trei arătări a făcut trei cinstite cruci din materii scumpe şi a scris pe dînsele cu slove de aur cuvintele acestea: Is Hr Ni Ka, adică “biruieşte”, arătînd la toţi rîvna dreptei credinţe. Iar ca să arate lumii că cu puterea crucii a biruit pe vrăjmaşi, a înălţat o cruce spre răsărit, în tîrgul de sus, apoi alta deasupra stîlpului cel roşu la locul iubirii de fraţi, iar pe cea de-a treia a înălţat-o pe locul cel de marmoră, cel foarte frumos, în tîrgul de pîine, la care loc se făceau multe puteri şi semne prin sfînta cruce. Încă se mărturisea de mulţi că îngerul Domnului se pogora din cer în lumină mare noaptea, în locul acela, şi tămîia împrejur cinstita cruce, cîntînd cîntarea cea întreit sfîntă cu glas dulce, şi apoi iar se suia la cer. Şi aceasta se făcea de trei ori pe an: adică în luna aceasta, la înălţarea cinstitei cruci, apoi în luna lui mai, în 6 zile, la arătarea Crucii Domnului pe cer şi în sfîntul marele post cel de patruzeci de zile, în Duminica închinării crucii. Şi mulţi din oamenii cei cucernici, care cu cinste şi cu sfinţenie vieţuiau, vedeau această pogorîre a îngerului şi auzeau cîntarea lui.
Încă se cuvine a pomeni şi că cinstitul şi de viaţă făcătorul lemnul Crucii Domnului a fost luat oarecînd de Perşi (602-610) şi iar s-a întors în Ierusalim, spre mîngîierea credincioşilor; pe vremea împăratului grec Foca, Chosroe II (590-628), împăratul perşilor, biruind Egiptul, Africa şi Palestina, a luat Ierusalimul şi pe mulţi creştini i-a ucis şi luînd cu de-a sila vistieriile cele bisericeşti şi podoabele, între altele a luat şi vistieria cea de mult preţ, lemnul crucii Domnului celei de viaţă făcătoare, şi l-a dus în Persia. Peste puţin, murind Foca împăratul, a fost ales Eraclie (610-641); în locul lui, el încearcă să biruiască pe Chosroe II, dar de multe ori nebiruind a cerut pace, însă nu a cîştigat-o de la vrăjmaşul cel mîndru. Atunci fiind în mîhnire mare, a început a căuta ajutor la Dumnezeu, şi a poruncit tuturor credincioşilor să facă rugăciuni, priveghieri şi postiri ca să-i scape Domnul de acela ce se lăuda, în mîndria sa, că va pierde pe toţi creştinii; de acela ce hulea numele lui Iisus Hristos, ca să nu zică vrăjmaşii că mîna lor este înaltă şi idolii lor puternici, ci să cunoască neamurile că unul este Dumnezeul cel adevărat, Căruia cine poate să-I stea împotriva puterii şi tăriei? Şi chiar împăratul se ruga singur cu lacrimi şi cu post îndelungat. Apoi, adunîndu-şi toţi ostaşii şi în nădejdea ajutorului lui Dumnezeu înarmîndu-se cu puterea crucii, a mers asupra perşilor şi lovindu-se cu Chosroe II, l-a biruit şi l-a pus pe fugă. Şi a fost cu oştile în pămîntul Persiei şapte ani, luînd cetăţile, robind satele şi biruind multe prigoniri ale lui Chosroe. Iar mai pe urmă Chosroe, neputînd să se împotrivească puterii greceşti, a fugit din pămîntul său şi, trecînd peste rîul Tigru, cu cel mai tînăr fiu al său, Medars, a împărţit el împărăţia sa. De acest lucru s-a mîniat Siroes, fiul lui cel mai în vîrstă, şi a gîndit ca şi pe tată şi pe frate împreună să-i ucidă; lucru pe care l-a şi făcut degrab. Iar după uciderea acelora, Siroes a fost moştenitor împărăţiei Persiei şi a trimis cu rugăminte şi cu multe daruri la Heraclie, împăratul grec, smerindu-se lui şi poftindu-l să înceteze a prăda pămîntul lui.
Atunci Heraclie, făcînd pace cu împăratul Persiei, a luat de la perşi făcătorul de viaţă lemnul Crucii Domnului, cel luat de Chosroe din Ierusalim, care fusese patrusprezece ani la perşi, şi l-a adus împreună cu multe daruri la locul său, bucurîndu-se şi slăvind pe Dumnezeu pentru ajutorul Lui cel mare.
Iar cînd a ajuns la Ierusalim, a luat împăratul cinstitul lemn pe umerile sale, ca să-l ducă la locul lui cel mai dinainte. Însă era îmbrăcat în porfira cea împărătească, cu aur şi cu pietre scumpe împodobit, avînd în cap coroana cea împărătească. Atunci se făcu o minune înspăimîntătoare, pentru că deodată a stat în uşile acelea, prin care se intra la locul căpăţînei, şi nu putea să păşească mai departe cu cinstitul lemnul Crucii, oprit fiind de puterea cea Dumnezeiască; şi toţi se minunau de un lucru ca acesta. Iar Zaharia, patriarhul Ierusalimului (609-631), care a mers cu toată mulţimea Ierusalimului în întîmpinarea împăratului, avînd ramuri de finic în mîini şi ieşind pînă la muntele Eleonului, mergea cu împăratul alături şi, căutînd cu ochii, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu ca un fulger în poartă stînd, oprindu-le intrarea, şi zicînd: “Nu cu astfel de chip Făcătorul nostru a purtat aici acest lemn al Crucii, cu care voi îl duceţi pe el”. Aceasta văzînd-o şi auzind-o patriarhul, s-a înspăimîntat şi, întorcîndu-se spre împăratul, i-a zis: “Să ştii, împărate, că cu neputinţă îţi este ţie ca în haine bogate îmbrăcat şi cu podoabele împărăteşti înfrumuseţat să duci lemnul acesta sfînt, pe care, săracul Hristos, Cel ce a sărăcit pentru mîntuirea noastră, l-a dus. Drept aceea, de voieşti ca să duci Crucea Lui, să urmezi sărăciei Lui”. Atunci, împăratul a dezbrăcat de pe sine porfira şi coroana şi s-a îmbrăcat în haine sărăcăcioase şi proaste şi a dus cinstitul lemn al Sfintei Cruci fără de nici o împiedicare, mergînd cu picioarele desculţe. Şi l-a dus în biserică, la locul de la care îl luase Chosroe al Perşilor. Acolo, binecredinciosul împărat Heraclie a pus iar lemnul Sfintei Cruci şi a fost mare bucurie şi veselie credincioşilor pentru întoarcerea Crucii Domnului, şi dănţuiau precum oarecînd israilitenii pentru întoarcerea chivotului legii de la filisteni, lăudînd pe Cel răstignit pe Cruce, Hristos Împăratul slavei, şi închinîndu-se aşternutului picioarelor Lui, Crucii celei sfinte. Căreia şi de la noi să fie cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pentru minunea prin care s-a cunoscut adevărata cruce a lui Hristos, mulţi nu se potrivesc în spusele lor. Unii zic că pe o fecioară moartă o duceau la îngropare şi cu puterea Sfintei Cruci a înviat; alţii zic că o văduvă moartă era cea care a înviat prin făcătorul de viaţă lemn, iar alţii povestesc că o văduvă zăcea în casă bolnavă şi era aproape de moarte. Mergînd la ea patriarhul cu împărăteasa şi aducînd crucile, le-a pus pe cea bolnavă şi, punîndu-se crucea Domnului, îndată s-a sculat sănătoasă. Alţii spun că un om mort pe care-l duceau la groapă a înviat prin atingerea Sfintei Cruci a Domnului. Iar Nichifor al lui Callist, cel numit Xantopol, în cartea 8, la cap. 29, zice că amîndouă aceste minuni prin Crucea Domnului atunci s-au făcut aşa: văduva zăcînd în casă bolnavă şi murind, de la porţile morţii a fost adusă la viaţă şi la sănătate, şi mortul cel dus la groapă a înviat.
În această zi, cinstirea celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Gură de Aur şi pomenirea Sfîntului Mucenic Papia, care, în ţara Licaoniei, pe vremea împărăţiei lui Maximian, s-a sfîrşit muceniceşte.
http://logos.md/2007/09/27/inaltarea-cinstitei-si-de-viata-facatoarei-cruci-a-domnului-2/
Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #64 : Mai 21, 2008, 14:14:32 »

Sa nu uitam ca cei din neamul nostru care si-au luat acest nume crestin, ca si alti stramosi ai nostrii, au depus marturie de credinta si s-au jertfit pentru gloria lui Dumnezeu, neam si tara.
Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #65 : Mai 21, 2008, 14:30:10 »

In acest context, trebuie sa-i amintim pe Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă şi cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu si Matei, precum şi pe sfetnicul Ianache. Toti au murit de moarte martirica la Constantinopol, omorati de un imperiul pagan care a subjugat si inca tine sub ocupatia sa cetatea celor doi Sfiniti Imparati, Noua Roma. Totul s-a petrecut sub ochii ambasadorilor statelor occidentale, invitati sa se delecteze cu scena ce amintea izbitor de martiriul la care erau supusi crestinii inceputurilor in Imperiul Roman pagan. Doar ca, prin functiile pamantesti detinute de cei sase, ei reprezentau poporul roman crestin si ortodox. Scena a fost de un simbolism tragic si coplesitor. Si de mare actualitate...
« Ultima modificare: Mai 21, 2008, 14:36:42 de către razvan »
Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #66 : Mai 29, 2008, 19:57:18 »

Haideti sa vedem ce se intampla in momentul de fata pe locurile sacre ale istoriei noastre.

Sarmizegetusa, gradina de zarzavat
Carmen Cosman
Ruinele capitalei Daciei Romane de la Sarmizegetusa s-au transformat in teren agricol dupa ce localnicii au fost improprietariti de autoritati chiar in interiorul coloniei romane. Astfel, intre temple s-a ajuns sa fie cultivate cartofi si ceapa, iar turistii pot admira atat situl arheologic, cat si culturile agricole ale localnicilor.

Situata la 17 kilometri de Hateg, fosta capitala a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a ajuns, in parte, teren agricol. Desi perimetrul este bine delimitat si transformat in muzeu in aer liber, printre ruinele fostei asezari localnicii din Sarmizegetusa cultiva ceapa sau cartofi pe terenul cu care au fost improprietariti de comisia locala de fond funciar. In plus, primavara tractoarele care ara trec chiar pe langa ruinele orasului, ale templelor sau locuintelor, spre nedumerirea vizitatorilor care nu inteleg cum de este posibil asa ceva. "In sezon vine multa lume, avem si un ghid care merge cu grupurile interesate de istorie, iar pentru copii el are si un coif roman. Pacat ca localnicii au fost improprietariti si in sit se cultiva ceapa si cartofi. Nu chiar in zona sapaturilor, ci doar in imediata apropiere. Era vorba ca Ministerul Culturii sa aloce fonduri pentru a-i despagubi pe oameni, pentru ca localnicii au zis ca renunta la aceste pamanturi daca le sunt cumparate", a spus unul dintre angajatii muzeului in aer liber, Viorica Albulescu. Cum vremea buna permite o vizita placuta in zona incarcata de atata istorie, deja perimetrul coloniei Sarmizegetusa musteste de vizitatori. Unii insa, care vin aici de zeci de ani, sunt dezamagiti ca nu s-a mai facut nimic in timp.
Gheorghe Delureanu, preot la Spitalul Judetean Slatina, este unul dintre cei care retraiesc pe viu istoria, insa sentimental este rascolit de tristetea istoriei lasate in paragina. "Cand vin aici, ma gandesc la 106, evenimentul mare, dureros pentru noi, deoarece dacii au fost infranti, dar generator de veselie la Roma. Ce este aici acum lasa de dorit, vorbesc de organizare. Peste drum este o primarie frumoasa, in timp ce situl este lasat cam la voia intamplarii. Amfiteatrul ar trebui, dupa parerea mea, adus cat de cat la forma de atunci. De 4-5 ori pe an s-ar putea face aici serbari frumoase, sa-i atragem si pe italienii care nu ne mai suporta, deoarece cu ei avem multe in comun. Am fost aici si acum 30 de ani, iar atunci niste studenti si copii faceau sapaturi. Dupa 30 de ani, ma doare sa vad ca nu s-a mai facut nimic si totul este lasat in paragina", a spus Delureanu.

Istoria scrisa de daci si romani
Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa – capitala Daciei Romane – a fost fondata de primul guvernator al provinciei, Terentius Scaurianus, intre anii 108-110. In timpul domniei imparatului Hadrian, orasul primeste si numele de Sarmizegetusa, purtat de capitala Regatului. Asezarea se afla la 8 km departare de trecatoarea care face legatura intre Banat si Transilvania si care purta in antichitate numele de Tapae, astazi Portile de Fier ale Transilvaniei. Intemeierea noului oras a avut loc in primii ani dupa cucerirea Daciei, dupa unele pareri 106-107, dupa altele intre 108-110. Intemeierea coloniei a fost marcata si prin baterea unei monede emsie la Roma, din ordinul Senatului, dedicata Imparatului Traian. Localizare

» Considerente strategice
Localizarea noului oras nu a fost deloc intamplator aleasa. Metropola se bucura de
anumite avantaje strategice si economice, cu Muntii Retezat la sud si Muntii Poiana Ruscai la nord, care constituiau bariere naturale greu de strabatut pentru eventualii atacatori. In acest fel, capitala se putea dezvolta in liniste, fiind aparata si de castrele Tibiscum (azi Jupa), Voislova, Micia (Vetel) si Bumbesti. Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunare si facea legatura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum (Moigrad).
Orasul antic inchidea o suprafata inconjurata de ziduri, de aproximativ 32 ha, iar in inima asezarii se intersectau cele doua drumuri principale, la intretaierea lor aflandu-se principala constructie publica – Forul. Dincolo de ziduri erau situate casele (villae), atelierele mestesugaresti, templele si alte constructii publice sau private. Tot in afara zidurilor se gaseau si cimitirele orasului, identificate atat la est, cat si la vest de incinta.
Romania libera, 6 mai 2008
Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #67 : Mai 29, 2008, 19:59:27 »

Au existat si niste reactii la acest articol. Nu cele mai fericite si cam putine.

COMENTARII
Anda: ...
Luni, 05 Mai 2008 22:55
Imi este rusine ca sunt romanca. Tara de tigani si de manele.
Dan Tanasa: Criminali
Marti, 06 Mai 2008 11:28
Cei care cultiva pamantul acolo precum si cei care permit asa ceva sunt adevarati criminali! Mai devreme sau mai tarziu vor plati!
Dan Tanasa: Iredentism maghiar
Marti, 06 Mai 2008 11:53
Iredentismul maghiar de sub pamant...
Salina Praid (jud Harghita) beneficiaza de prezenta mai multor porti secuiesti (foto stanga), inscriptionate la fel, doar in limba maghiara. Am dat chiar si peste o expozitie cu caracter iredentist si autonomist care avea insa o prezentare in limba romana (foto dreapta). La magazinul de suveniruri iti puteai achizitiona pe lanaga banala sare de baie si alte mici lucrusoare, o multitudine de modele de porti secuiesti pe care le puteai lua acasa in pungi de cadou care avem pe ele poze cu fete in costume populare secuiesti. Totul aranjat in asa fel incat turistului sa i se intipareasca bine in minte ca partea aceea de tara este/va fi parte a Ungariei. Poze pe blog.
Dan Tanasa http://tanasadan.blogspot.com/
Der Banater: o...n@yahoo.com
Marti, 06 Mai 2008 12:03
Criminali sunt si cei care de-a lungul istoriei au luat piatra din zidurile constructiilor antice si au folosit-o la propriile bordeie(a se citi cocini).Ce se aude cu primarul comunei Varadia din Caras-Severin, care a distrus cu buna-stiinta un sit din Epoca Bronzului pt. a instala o cruce kitsch din neon?
BIEN DORMIR: ...
Marti, 06 Mai 2008 19:29
ONESTITATEA LOCALNICILOR ESTE DEZARMANTA.PRIN CULTIVAREA CEPEI SI CASTRAVETILOR IN INTERIORUL INCINTELOR SACRE EI ATRAG ATENTIA CA NU SANT DISPUSI SA-SI ASUME O FALSA IDENTITATE .
Roxana Daiciulescu: ??
Joi, 08 Mai 2008 08:13
Eu am fost acolo si n-am vazut nicio cultura de ceapa sau cartofi printre temple. Problema este ca locul nu e exploatat cum trebuie din punct de vedere turistic. Romanii nici nu stiu de existenta acestui loc. Ministerul Turismului doarme - "Romania Libera" prezinta cu regularitate cetati si monumente uitate si lasate in paragina. Mai bine vorbiti despre aceste lucruri tuturor cunoscutilor vostri - imprastiati-va cunostintele, nu stati si bagati comentarii de genul "tara de manelisti". Nu ajungem nicaieri cu carcoteli din-astea.
nf: pt. Anda
Joi, 08 Mai 2008 12:47
Sincer, si mie mi-e rusine ca esti romanca.
Romanul australian: Romania o tara a nebunilor
Joi, 08 Mai 2008 13:02
Nu sunt singurul roman care o spun dar in ce stare a ajuns tara o deplang si deplang si pe cei care pot locui in aceasta tara de mizerie.Treceti cu mic si mare la curatirea tarii si distrugeti caini vagabonzi car musca lumea.Iti este frica sa mai mergi pe strada .Imi este rusine sa spun ca sunt roman si imi pare tare rau ca parintii mei m-au nascut in acest iad.Sa fiti sanatosi cu ILIESCU vostru .Mancati ce ati semanat
Tradiceanu ce face cu mizeria si cu cainii vagabon: -
Joi, 08 Mai 2008 13:08
Curatiti tara de mizerie si starpiti caini vagabonzi ca o sa va umpleti de raie.trei mii de accidente .Fumatorii te intoxica pe strazi si in parcuri .Nu poti sa stai la bloc din cauza fumatorilor.Rusine.Fiti romani in continuare ca sa va scuipe lumea.
Memorat
  • carmen21
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 522
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #68 : Mai 30, 2008, 08:06:56 »

Politica de deznaționalizare funcționează eficient.
Spălarea cereerelor, globalizată, deasemenea.
O administrație ineficientă, deliberat, este adusă la rang de caracteristică a nației!
Memorat
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #69 : Mai 30, 2008, 13:01:44 »

Citi dintre noi stiu cine este Ioan Petru Culianu ?
http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-05-24&id=237708&kword
Memorat
  • carmen21
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 522
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #70 : Mai 30, 2008, 21:05:59 »

Cine a fost...
Cine l-a lichidat și de ce?
Memorat
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #71 : Mai 30, 2008, 21:52:40 »

Biografie
Ioan Petru Culianu a absolvit iniţial secţia de italiană a Facultăţii de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale a Universităţii din Bucuresti. Coleg cu Silviu Angelescu, Victor Ivanovici, Dumitru Radu Popa, Şerban Anghelescu, prieten cu Dorin-Liviu Zaharia. Reuşeşte să plece, în iulie 1972, la cursurile de vară de la Perugia, Italia, unde va solicita azil politic. Vorbea fluent şase limbi. Străbunicul său patern, matematicianul Nicolae Culianu, junimist, apropiat al lui Titu Maiorescu, a fost rector al Universităţii din Iaşi [(1880-1898]). Bunicul din partea mamei, Petru Bogdan, întemeietorul primei catedre de chimie fizică din ţară, a fost alternativ rector şi prorector al aceleiaşi Universităţi între 1926 şi 1940.
Între 1973 - 1976 studiază istoria religiilor la Università Cattolica del Sacro Cuore din Milano unde, sub îndrumarea profesorului Ugo Bianchi, îşi alege ca arie principală de cercetare istoria creştinismului timpuriu şi a dualismului religios.
Se va stabili apoi în Olanda, în 1976 şi, ulterior, în SUA în 1986, chemat întâi ca visiting professor, apoi ca profesor titular la Divinity School, Universitatea din Chicago.
Doctorat de Stat la Sorbona (Paris IV) în ianuarie 1987, cu teza Recherches sur les dualismes d'Occident. Analyse de leurs principaux mythes, sub conducerea profesorului Michel Meslin. A fost un prieten şi discipol al lui Mircea Eliade.
Specializat în gnosticism, creştinism timpuriu, istoria şi cultura Renaşterii, este autorul unor cărţi de mare răsunet, scrise în franceză, engleză sau italiană şi cu ediţii în toate limbile de circulaţie ale lumii, cum ar fi: Eros et magie à la Renaissance. 1484 1984, Dictionnaire des religions 1990, The Tree of Gnosis: Gnostic Mythology from Early Christianity to Modern Nihilism 1992 sau Out of this World. Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein 1991.
A fost asasinat la 21 mai 1991, la Chicago, în plină forţă creatoare. Nimeni nu a fost pus sub acuzare, dar toate indiciile conduc la concluzia unei crime politice, executată din ordinul guvernanţilor de la Bucureşti, cu complicitatea unor cercuri româneşti de extremă dreaptă din Statele Unite. Înainte de asasinare primise scrisori de ameninţare cu moartea; ameninţările se intensificaseră în urma publicării unui interviu incendiar în Revista 22 din 5 aprilie 1991, ca şi în urma vizitei la Chicago a fostului suveran al României, Regele Mihai I, şi a familiei regale, în aprilie 1991. Pe fondul unei puternice campanii antiregaliste care se desfăşura în România, Ioan Petru Culianu a militat pentru o schimbare de regim, pentru revenirea Regelui în ţară. Profesorul Ted Anton din SUA susţine că Ioan Petru Culianu a fost asasinat de oamenii Securităţii [1], activând sub masca Uniunii Vatra Românească, care avea legături cu cercuri de aparenţe (neo)legionare din Statele Unite.
Implicare civică
A fost un critic foarte dur şi lucid al regimului politic comunist (înainte de decembrie 1989), atacă virulent regimul neocomunist al lui Ion Iliescu (după revoluţie, pe care o considera, de fapt, o lovitură de stat pusă la cale în primul rând de K.G.B., care i-a sprijinit pe beneficiarii ei ulteriori); acuză lipsa de responsabilitate, solidaritate şi civism a poporului român şi mai cu seama a intelectualilor din ţară. Acuză în numeroase articole, publicate în 1989 şi 1990 în săptămânalul "Lumea libera românească" din New York (adunate postum in volumul Păcatul împotriva spiritului), lipsa de valori morale a culturii române.
ION Petru Culianu (n. 5 ianuarie 1950 - d. 21 mai 1991, Chicago), istoric al religiilor, scriitor şi eseist de origine română. A fost profesor de istoria religiilor si istoria creştinismului la Divinity School, University of Chicago. Discipol, colaborator şi prieten al lui Mircea Eliade. A fost asasinat, la 21 mai 1991, în clădirea Universităţii din Chicago. Crima nu a fost elucidată, dar toate indiciile duc la presupunerea unui asasinat politic, în care ar fi fost implicaţi membri ai vechii Securităţi din RSR şi elemente legate de vechea extremă dreaptă românească.[

Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #72 : Mai 31, 2008, 13:41:59 »

Iarasi despre regimul criminal din Polonia si una dintre victimele sale, romanul Daniel Crulic, fie-i tarana usoara!

Moartea romanului Daniel Crulic
Culisele tragediei din arestul cracovian
Varşovia, 31 mai (Anima News) - Medicii din arestul Montelupe din Cracovia povestesc despre insensibilitatea serviciului medical faţă de tragedia românului. Ei s-au adresat ziarului Gazeta Wyborcza, pentru că nu mai pot ţine în ei lucrurile pe care le ştiu despre cum şi de ce a murit Crulic, dar au solicitat anonimatul. 'Nici până azi nu putem dormi noaptea. Avem mustrări de conştiinţă pentru că nu am făcut mai mult, pentru că ne-am supus regulilor serviciului medical din penitenciar şi, chiar dacă am ştiut că omul se stinge, nu am alarmat lumea de dincolo de ziduri', spun ei cu amărăciune. 'Înăuntrul zidurilor nu se vorbeşte, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Atitudinea este că el singur a vrut să moară de foame ...
Medicii povestesc despre proasta organizare a serviciului medical din arestul Montelupe, despre faptul că nimeni nu îşi pune baza în specialişti. Şeful ambulatoriului, adică persoana care are sub control direct asistenţa medicală a celor 700 de deţinuţi din arest, este ... un stomatolog, fără specializare.
'Pentru şefii noştri este totuna dacă arestaţii sunt trataţi de un specialist sau de un veterinar', concluzionează unul dintre interlocutorii cotidianului. Şi adaugă: 'Unde a fost directoarea spitalului în tot acel timp când Crulic a făcut greva foamei? A tolerat lipsa de iniţiativă în acest caz a şefei ambulatoriului, pentru care au fost suficiente ţinerea sub observaţie şi notarea în documente a scăderii în greutate a lui Crulic, fără să să gândească unde poate duce ea. În sfârşit s-a produs tragedia. Victima ei s-a întâmplat să fie un român ...'
După cum afirmă interlocutorii ziarului, din noiembrie 2007 toţi ştiau în arestul Montelupe că Crulic face freva foamei. Înainte de a muri, bărbatul pierdea chiar şi câteva kilograme zilnic. În ziua morţii cântărea doar 40 de kg.
'Când întrebam ce să facem cu el, şefele spitalului şi ambulatoriului răspundeau: 'Totul e conform legii. Dacă nu vrea, să nu mănânce', povestesc interlocutorii 'Gazetei'.
Înainte de Crăciun, Crulic a fost consultat de un internist, care a recomandat să fie hrănit cu forţa. Apoi însă românul s-a întors în celulă, iar către tribunal nu a fost trimisă cererea necesară într-un asemnea caz.
'De la jumătatea lui noiembrie până la sfârşitul lui decembrie a fost în grija ambulatoriului şi a fost consultat de internist', explică acum directorul spitalului din arest.
Pe 3 ianuarie, bărbatul a fost adus, deja pe targă, la spital. A început agonia. O zi mai târziu, tribunalul a fost informat de refuzul primirii hranei. Pe 9 ianurie a fost luată decizia hrănirii forţate.
'L-am văzut pe 14 ianuarie. O tragedie - foamea produsese tulburări iremediabile în organism. L-am dus la spitalul MAI în stare critică', aminteşte unul dintre medicii din Montelupe.
Raportul unei comisii speciale a Conducerii Centrale a Direcţiei Penitenciarelor, făcut public în urmă cu câteva săptămâni, atribuie responsabilitatea pentru acţiunile medicale şi legale mult întârziate în cazul arestatului aflat în greva foamei - în afara lucrătorilor din arest - şi şefelor spitalului şi ambulatoriului, Katarzyna Leœniak şi Krystyna Mamczur.
Apare încă o întrebare: stomatologii ar trebui să fie şefi ai ambulatoriilor din aresturi sau penitenciare? Nu este doar cazul arestului din Cracovia, la fel este la Lublin şi P³ock. Nu e de mirare că procuraturile sunt invadate de plângeri ale deţinuţilor din cauza asistenţei medicale fatale din spatele gratiilor.


Memorat
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #73 : Iunie 07, 2008, 15:05:12 »

http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-06-07&id=238401
Asa inferiori cum ne considera au fost acceptati in toate guvernele in ultimii 18 ani.
Memorat
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #74 : Iunie 07, 2008, 16:07:41 »

Papagalii astia de unguri si aici nu vreau sa ma refer la natiunea ungara in ansamblu,pentru ca sunt si intre ei oameni care gindesc inainte sa vorbeasca , sunt niste pasageri veniti cu cortul si ar trebui inainte sa deschida gura sa se mai edifice despre scriitorii straini care au scris despre natiunea romana atitea lucruri foarte frumoase si care au dovedit apartenenta noastra pe aceste paminturi de foarte mult timp.
Memorat
Pagini: 1 ... 3 4 [5] 6 7 ... 13
Schimbă forumul: