Main Content:

Pagini: 1 ... 4 5 [6] 7 8 ... 13

DESPRE ISTORIA ROMANIEI

  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #75 : Iunie 24, 2008, 11:06:41 »

Prin grija criminala a marilor puteri, istoria tarii noastre are de-a face si cu istoria comunismului. Astazi a aparut un articol foarte interesant in "Adevarul". Il reproduc in continuare.
Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #76 : Iunie 24, 2008, 11:09:54 »

Moartea tatălui lui Ion Iliescu, un mister încă neelucidat
un articol de Levant Christian
Dispariţia lui Alexandru Iliescu a lăsat loc de interpretări: unii susţin că a fost asasinat, alţii, că a murit din cauza unei boli de inimă
Morţile suspecte din anii ’40-’50 au creat adevărate mituri ale „crimei de partid şi de stat". După prezentarea cazurilor Foriş, Pătrăşcanu, Pauker, vom vorbi azi despre cazul Iliescu. Alexandru Iliescu, un adversar al lui Dej.
Alexandru Iliescu, alias „Alecu", alias „Ignat". Alecu îi spuneau prietenii şi cunoscuţii, precum Pavel Câmpeanu, în cartea sa de amintiri. Ignat îi spunea Siguranţa, care, se pare, l-a urmărit pas cu pas. Inclusiv pe parcursul unui periplu al lui Alexandru Iliescu prin fosta URSS.
Exclus din partid „pe viaţă" de Gheorghiu-Dej, încă din ilegalitate, tatăl lui Ion Iliescu a murit, în 1945, în împrejurări controversate. Unii istorici spun că a fost asasinat la comanda lui Dej, alţii, că a murit din cauza unei boli de inimă. Fostul preşedinte Ion Iliescu a lăsat loc la tot felul de speculaţii.
Tănase versus Talpeş
Fostul consilier prezi¬denţial (şi şef al SIE), generalul Ioan Talpeş, reprezintă una dintre vocile care au (re)lansat „teza asasinatului" în cazul tatălui lui Ion Iliescu. „A existat şi această variantă: că tatăl lui Ion Iliescu a fost omorât prin sufocare.
Dar exista un grup de persoane care-l cunoşteau la data respectivă şi mai existau şi nişte rapoarte pe care eu, la un moment dat, le-am văzut în nişte documente. Documente care erau în arhiva Comitetului Central. Eu am văzut acolo nişte dosare. Era unul care constata moartea.
În altul se spunea că se face o cercetare pentru că a fost omorât. Asta m-a făcut să cred că este real că tatăl lui Ion Iliescu a fost omorât. Eu i-am zis dlui Iliescu că ar trebui să nu lase, să se spună toate porcăriile despre tatăl domniei sale, fără să spună realitatea. Iar dl Iliescu mi-a spus: «Ce, vrei să-l revendic pe tata?». Pentru că atât tatăl domniei sale, cât şi alţii erau nişte personalităţi reale care în anii ’38-’39 au organizat demonstraţiile acelea pentru apărarea integrităţii României.
De aceea cred că domnul Iliescu plăteşte şi astăzi", susţine fostul şef al SIE. „Ce rapoarte a văzut domnul Talpeş? Dacă sunt cele de la Armată, sunt tot cele pe care le-am văzut şi eu şi provin din Fondul 95. Am scris despre asta în cartea mea «Clienţii lu’ tanti Varvara». Vorbesc acolo şi despre Alexandru Iliescu (...) În conflictul cu Dej, el l-a susţinut pe Pătrăşcanu.
Mai mult decât atât, Dej l-a dat afară pe viaţă din partid, înainte de ’44, pentru atitudine antipartinică. Pe 23 august 1945, Alexandru Iliescu a murit, şi există această legendă că a făcut infarct chiar în şedinţa când a fost reprimit în partid", ne-a declarat, la rândul său, Stelian Tănase, care susţine că i-a înmânat lui Ion Iliescu copiile celor două dosare ale tatălui său din arhiva naţională.
„Dej l-a omorât"
„Aveam 21 de ani când m-am căsătorit. Ionel a fost primul copil. Stăteam la Olteniţa. Pe urmă a venit el, că lucra la CFR, şi i-a spus cineva că se vând locuri de casă în Triaj. Am stat acolo până în ’51. Divorţasem între timp şi în ’51 m-am mutat aicea cu un alt bărbat. Iliescu, tata lu’ preşedintele, era cu ăla, cu Pătrăşcanu. Ei erau aparte, nu erau chiar comunişti.
Pe urmă, pe Pătrăşcanu l-a împuşcat. Pe soţul meu, Gheorghiu-Dej l-a omorât. I-a zis: «Ce foloase ai adus partidului?»"! Este declaraţia dată unei publicaţii centrale, în mai 1993, de către mama preşedintelui, Maria Dumitru Toma, fostă Serediuc, fostă Iliescu.
Aşadar, prima soţie a lui Alexandru Iliescu (n.r. şi mama naturală a fostului preşedintelui Ion Iliescu) credea că soţul său, Alexandru, fusese omorât la comanda lui Dej. În schimb, cealaltă soţie, într-o scrisoare din 1970, publicată recent în presă, nu spunea nimic despre cauza morţii.
„Boala grea de inimă cu care a ieşit din lagăr, ca şi situaţia lui de partid i-au scurtat zilele. Pe 17 august 1945 a încetat din viaţă, ignorat de foştii lui tovarăşi de luptă", îi scria Maria Iliescu, mama vitregă a lui Ion Iliescu, lui Ceauşescu.
Iliescu neagă ipoteza asasinatului, pledând pentru infarct
Fostul preşedinte Ion Iliescu neagă orice ipoteză despre asasinarea tatălui său şi menţine varianta oficială: infarctul de la celebra şedinţă sindicală. Cu toate că a vorbit cu o evlavie reţinută, dar sinceră despre mama sa naturală, "o femeie sărmană, fără surse", care "trăia în casa în care rămăsese" după ce se despărţise de Alexandru Iliescu şi "s-a recăsătorit cu un şofer", Ion Iliescu infirmă declaraţia acesteia potrivit căreia tatăl său a fost omorât de oamenii lui Dej.
"Nu avea de unde să ştie mama mea naturală pentru că nu mai era împreună cu tatăl meu". Ipoteza că tatăl său a fost împuşcat o consideră "o aberaţie". Preşedintele neagă şi ipoteza sugrumării la miting şi nu-şi explică de ce Talpeş susţine această teorie. Despre diversele variante de asasinat, Iliescu spune: "Sunt nişte aberaţii care nu au niciun temei".
  Concluzia lui Iliescu: "Tatăl meu era bolnav de inimă, lua valeriană, singurul medicament pe vremea aceea, şi a făcut un infarct într-o adunare de sindicat, înainte de a se împlini un an de la eliberarea de pe 23 august. Luând cuvântul, a făcut un infarct şi a murit pe loc, sub ochii mamei mele şi ai colegilor care participau la acea şedinţă şi care, ulterior, au venit şi la înmormântare (...) Aveam 15 ani când a murit şi 14 ani când a ieşit din lagăr (...) Eu am fost un lustrat încă din copilărie.
Nu am putut să mă înscriu la examenul de admitere în liceu", spune fostul preşedinte al României, care este convins că "lustraţia are culoare politică" consecinţă a perioadelor de dictatură din istorie, în cazul său, dictatura carlistă. La fel de bine, întrucât preşedintele vorbeşte acum despre lustraţie, se poate spune că lustraţia nu are vârstă. Şi nici culoare politică.
Memorat
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #77 : Iunie 24, 2008, 11:48:25 »

http://www.miscarea.net/1-a-treia-lovitura-de-stat-evreiasca.htm
DIN CULISELE REALE ALE ISTORIEI
 
 
Vom prezenta, pe scurt, pe autorii loviturii de stat şi ai preluarii puterii, începând cu ziua de 22 decembrie 1989. Sunt şi omisiuni.
1. Iulian Vlad. Evreu. General. Şef al Departamentului Securităţii Statului, din timpul regimului Ceauşescu,  până pe 31 decembrie 1989.
2. Silviu Brucan (Brukner). Evreu bolşevic care prin presa vremii de dupa 23 august 1944 întreţinea cultul dictatorial al Anei Pauker şi a trimis în puşcării şi la Canal elitele românilor. Ataşat atât bolşevicilor evrei aduşi în România pe tancurile Armatei Roşii, cât şi urmaşilor acestora, fapt ce reiese cu uşurinţa din activitatea sa de coordonator în procesul de preluare a puterii politice, în luna decembrie 1989, de către aceştia şi în cadrul Guvernului Petre Roman. "Mie mi s-a părut, mărturiseşte Mihail Şora, ministrul învăţământului, 1989-1990, că întotdeauna, Brucan a avut mai multe orientări, în funcţie de interes. Când am ajuns eu ministru, Brucan era, oficial, doar un fel de consilier. De fapt avea o influenţă imensă, făcea figura unei eminenţe cenuşii" (Toma Roman-jr., Mihai Şora, Roşu de Paris(II), www. plai cu boi, 10/31/05).
3.Victor Stănculescu. (Absolvent al liceului evreiesc?). General în regimul Ceauşescu. Numit de Ceauşescu la conducerea Ministerului Apărării în locul  ministrului Milea, care încetase din viaţa, în condiţii încă neelucidate. Până la 27 decembrie, 1989, prim-adjunct al ministrului apărării naţionale. Ministru al economiei naţionale, 1989-1990. Ministrul Apărării, în 1990-1991.
4.Teodor Brateş. "-La Televiziune a apărut Teodor Brateş, ginerele călăului Nicolschi din perioda dictaturii urmaşilor lui Cain, alături de Petre Popescu şi George Marinescu, transmiţănd o stare de groază în toată ţara. Potrivit acestora, în Bucureşti nu erau decât terorişti şi securişti, care atacau şi ucideau, arabi plătiţi ca să ucidă, erau otrăvite apele, aruncate în aer uzinele termice şi barajul de la Dâmbul Morii, etc."(Ieronim Hristea, De la steaua lu David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti 2004). Numai neadevaruri, dar care erau de natură să provoace un razboi civil. Şi alţii, de la Televiziune, pe care îi ştim cu toţii.
5. Cazimir Ionescu. Evreu. Pe 22 decembrie la Televiziunea Româna: "O coloana blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti, pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş. Odată cu căderea acestor puncte, oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta lumii."
In pragul haosului, panicii şi a războilului civil.
6. Cico Dumitrescu, contraamiral. Evreu. Tot pe 22 decembrie, tot de la televiziune, panica pe români, cu acţiunile terorişilor.
7.Ion Iliescu. Bunicul după tată a fost Vasili Ivanovici (botezat Ilici), evreu rus, bolşevic, puşcăriaş, fugit din Rusia, urmărit de poliţia ţaristă. Şi-a schimmbat numele în Iliescu, probabil pe la 1900. Alexandru Iliescu (tatăl lui Ion Iliescu), băiatul cel mare al lui Vasili, s-a căsătorit în anul 1929 cu Maricica, o ţigancă bulgăroaică, din neamul căldărarilor, analfabetă, care vorbea prost româneşte şi care este adevărata mamă a lui Ilici.
Ilici s-a născut la Olteniţa, la 3 martie 1930, an în care Alexandru Iliescu a fugit în Rusia, unde a stat până în 1935-1936.
Maricica, mama adevărată a lui Ilici, moare n 1932, fiind înmormântată la Olteniţa (atenţie la diversiunea cu Maria Ivănuş din Bucureşti, care nu era mama lui Ilici).
În 1940 Alexandru Iliescu s-a căsătorit cu Mariţa, ţigancă din Maramureş, soră bună a mamei lui Ion Cioabă din Sibiu, bulibaşa ţiganilor, cu care a avut doi băieţi, fraţi vitregi ai lui Ilici (Mircea şi Crişan, veri primari ai lui Cioabă). Unul a fost ataşat militar al României la Moscova, iar celălalt director adjunct la IRSOP.
Însuşi Ion Cioabă a recunoscut, într-un interviu dat cu puţin timp înainte de a muri, că el şi preşedintele Iliescu erau veri.
Ilici Iliescu, la recepţiile lui Ceauşescu, nu se ducea cu soţia sa , Nina Bercovici, ci cu Mariţa, mama vitregă. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 2004, p. 454. Ieronim Hristea a preluat frazele de mai înainte din cartea lui Vladimir Alexe, Ion Iliescu-biografie secretă).
Nu punem în discuţie dragostea unor tineri, indiferent de originea lor etnică, ci evidenţiem originea bolşevică a lui Ion Iliescu. Dar pentru că bolşevicii la care ne referim sunt evrei, se impune şi precizarea apartenenţei lor etnice. Asa cum există pe lumea aceasta români, francezi, englezi, germani, italieni, ruşi, etc. şi atunci cand sunt corecţi şi când au săvârşit fapte reprobabile, tot aşa există şi evrei. Numai că oculta evreiască acţionează cu ameninţări atunci când se precizează cuvântul evrei pentru cei care au săvârşit fapte reprobabile.
Revenind la Ion Iliescu, se poate constata că se trage dintr-o familie de evrei din Rusia şi că din cei cinci bărbaţi, patru au trăit mai mulţi sau mai puţini ani în Rusia, respectiv în URSS.
Ion Iliescu şi-a făcut  studiile universitare la Moscova, unde ajunge cu sprijinul Anei Pauker.
  Unul din fratii lui după tată, a fost ataşatul militar al României la Moscova.
Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, kominternist, a participat la Congresul Partidului Comunist din România, din 1931, din localitatea Goricova, de lângă Moscova. Rezoluţia acestui congres cerea dezmembrarea Romaniei. La acest congres tatăl său devine membru al Comitetului Central. Ion Iliescu nu şi-a dezamăgit tatăl, contribuind, în 1990, la blocarea Reîntregirii României.
Eftimie Iliescu, fratele lui Alexandru Iliescu, unchiul lui Ion Iliescu, ofiţer de securitae, a participat la crimele  împotriva poporului roman, ca adjunct al lui Alexandru Drăghici, ministrul de interne.
Soţia lui Ion Iliescu este evreică. Alături de cei patru bărbaţi, a fost al cincelea element de siguranţa, pentru cei care au investit din punct de vedere politic în Ion Iliescu.
Ion Iliescu a avut strânse legături cu familia Valter Roman.
A fost numit, la 26 decembrie 1989, preşedinte al Frontului Salvării Naţionale, la 13 februarie 1990 preşedinte al CPUN. Din 20 mai 1990, preşedinte al Republicii.
8. Petre Roman. Evreu. Tatăl său, Valter Roman, adus pe tancurile sovietice, pentru implantarea bolşevismului în România. Petre Roman a fost numit prim-ministru, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990, apoi, după alegeri, tot prim- ministru, 20 mai 1990-26 septembrie 1991. Petre Roman se plânge că Parlamentul nu i-a fost favorabil la toate legile depuse în legătură cu agricultura. Constată că în urma acestui fapt agricultura arată jalnic, neproductivă-prin parcelarea  pământului, prin abandonarea, nelucrarea terenurilor agricole, care au ajuns în paragină, de izbelişte, prin desfiinţarea unor unităţi viabile, aşa, asociaţiile agricole -Cooperativele agricole de producţie, fostele Gospodării agricole colective. Vicleană ocolire. Nu faptul că ţăranii şi-au primit pământul confiscat de regimul comunist înapoi, desigur în suprafeţe mai mici sau mai mari, dupa cum le-au avut, a dus la un dezastru absolut în agricultură, ci confiscarea mijloacelor de producţie. Ţăranii, când  au fost obligaţi să intre în gospodariile agricole de producţie, au fost obligaţi să predea  acestor unitaţi socialiste şi animalele, plugurile, tractoarele, batozele şi alte mijloace de producţie. In 1990, pe lângă pământ, le reveneau de drept şi mijloacele de producţie. Nu li s-au restituit. Ţăranul român s-a văzut în faţa pămantului doar cu braţele. Lovitură criminală. Sărmanul şi-a cumpărat cazmale şi a început să lucreze. Şi-a cumpărat câte un măgăr, şi-a cumpărat un mânz  şi a lucrat tot cu braţele, pâna mânzul s-a facut cal de tracţiune. Ca să are cu tehnica moderna agricolă, care nu i s-a restituit, de fapt i s-a confiscat a doua oră, plătea cu produse agricole şi ramânea flamând. Dar nici atunci nu i se ara tot pământul şi se striga împotriva lui că nu e înstare să fie ţăran, să-şi lucreze tot pământul. Dar el dovedise cu vârf fi îndesat, de mii de ani, că el este ţăran, agricultor. Iar pâna  la 23 august 1944, a fost factor de luat în seamă la stabilirea preţului grâului în Europa, uneori chiar el facea preţul grâului european. A trebuit să vina o mâna de bolşvici evrei din Rusia, după 23 august 1944, la putere în Romania,  să lovească de moarte ţărănimea româna, iar urmaşii lor, din decembrie 1989, să lovească iar, tot de moarte, aceeaşi ţărănimea română. Nerestituirea uneltelor agricole şi în consecinţă incapacitatea ţărănimii române de a-şi lucra pământul, pentru prima data în existenţa ei multimilenară, a fost programată. A apărut pământ nelucrat şi foametea în mediul ţăranesc şi în toată tăra. Cumpărătorii străini, dar şi politicienii profund certaţi cu moralitatea faţă de propria ţară, după un timp, au invadat satele României, cumpărând pământ pe sume de nimica. Probabil şi finanţarea, din exterior, a unor cetăţeni români de alta etnie, pentru a cumpăra cât mai mult pământ. Tot acest pămant va fi naţionalizat, fără despăgubiri. Noii pripropietari şi-au scos cu vârf şi îndesat preţul dat. Dacă ţăranilor li s-ar fi restituit  mijloacele de producţie, cu acestea ar fi arat, semănat  şi recoltat tot pământul, ca pe vreamea gospodariilor socilaiste de productie şi fiecare ţăran ar fi beneficiat proporţional cu suprafaţa pământului său. Intreaga agricultură a ţării era mecanizată şi irigată. Politicieni pentru care nici o pedeapsa nu ar fi fost prea mare, ziarişti, reporteri TV se întreceau să râda de agricultorul român. Fabrica de tractoare ar fi fost subvenţionată de către toţi ţăranii din  Romania, cu o mica parte din veniturile lor şi nu ar fi fost  falimentată din  lipsă de cumpăratori de tractoare. Localitaţile rurale, cele mai multe, de la câmpie, în câţiva ani îşi vor fi împrospătat utlajele mai vechi cu altele noi, fenomen normanl, într-o ţară condusă  pentru binele ţării. In felul acesta România nu ar fi fost depopulată, tot programat, tinerii locuitori ai satelor având de lucru la ei acasă. Şi la drept vorbind, Fabrica de tractoare din Braşov şi  Semănatoarea- de combine, din Bucuresţi, ar fi trebuit să devină proprietatea ţărănimii române, reprezentată printr-o asociaţie pe ţară. Soluţii pentru progresul României au fost,  dar nu s-a vrut aşa ceva.
România a fost jefuită şi de finanţele sale, a fost lovită şi pe plan industrial, negandu-i-se orice capacitate performantă industrială, ceea ce s-a vazut că nu e adevarat. Cumplexele industriale, din clipa vânzării lor, au funcţionat la parametri concurenţionali internaţionali. Modernizarea a fost si este un proces continuu. Industria petrolului, cu toate fabricile aferente, complexele energetice nucleare, cu toată  capacitatea industriei românesti de a fabrica în ţară  utilajele mecesare, producerea de apa grea, industria de elicoptere, construirea de nave maritime şi altele si altele.
În legatură cu alcătuirea Guvernului provizoriu, Petre Roman scrie: "…eu n-am propus decât două persoane, pe Gelu Voican şi pe Mihai Drăgănescu, numiţi amândoi viceprim-miniştri, aşadar colaboratorii mei cei mai apropiaţi… Cât despre Mihai Drăgănescu, el era prieten cu tatăl meu"… (Petre Roman, Libertatea ca datorie, Editura Paideia, 2000, p. 112).
9. Gelu Voican Voiculescu. Evreu. Viceprim-minstru, din 26 decembrie 1989, iar din 31 decembrie are şi funcţia de  Comandant al Departamentului Securităţii Statului.
10. Mihai Drăgănescu. Evreu. Viceprim-ministru, din 26 decembrie 1989.
11. Mugur Isărescu. Evreu. După Revoluţia din decembrie 1989, a fost titularizat la  Ministerul Afacerilor Externe. Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. Din septembrie 1990, Guvernatorul Băncii Naţionale a României.
12. Ioan Aurel Stoica. Evreu. Ministru al industriei construcţiilor de maşini,
13. Nicolae Militaru. Evreu. General. Ministrul Apărarii, 1989-1990.
14. Sergiu Celac. Evreu. De reţinut informaţia: "în arhive se descoperise că tatăl lui Celac, angajat la Consiliul de Stat al Planificării în anii 50, furnizase informaţii strategice consilierilor sovietici. Sergiu Celac era… translatorul lui Ceauşescu" ( Emil Berdeli, Microfoanele din dormitor au dezvăluit şi situaţii jenente pentru şeful DIE, în Gardianul, 15 aprilie, 2004). Ministru de interne,  26  decembrie 1989-28 iunie 1990. Ambasador la Londra, 1990-1996, din 1991 acreditat şi la Dublin, cu reşedinţa tot la Londra. Guvernul Petre Roman şi preşdintele  Ion iliescu, au blocat Reîntregirea Romaniei. Poziţia Guvernului Petre Roman a fost exprimată public, fără echivoc, de ministrul de externe Sergiu Celac: " Ministrul de externe de atunci, al româniei, declară Agenţiei  FRACE PRESS că Podul de flori constituie o iniţiativă particulară. Adică e  problema lui Gheorghe Gavrilă Copil şi atât? Cutremurătoare opinie, din partea unui membru al guvernului!" (Gheorghe Gavrilă Copil, Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, Editura Dacia Eternă, Bucureşti, 1999, p.33. Cartea deconspiră, pe bază de documente, anexarea Revoluţiei Române şi a Podului de flori, de către  casnicii Moscovei. Poate fi accesată pe internet la www.agero, la rubrica Istoria Romaniei, în cadrul titlului Dragi romani din R. Moldova veniţi cu noi în Uniunea Europeană, la www.curaj.net şi la www.miscarea.com, la rubrica De peste Prut.
15. Mihai Chiţac. Evreu.  General-locotenent. Ministru de interne, 1989-1990.
16. Moldoveanu Ioan Jean. Evreu. General-locotenent. Adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Poliţiei, 1989-1990.
17.  Dan Marţian. Evreu. Studii superioare la Moscova. Lector la Ştefan Gheorghiu. Apropiat al lui Ion Iliescu.
În 1990, preşedintele Camerei Deputaţilor.
18. Alexandru Bârlădeanu. Evreu.  Impus de Moscova, la Bucureşti, în 1947, ca secretar general al guvernului de atunci.
În 1990, preşedintele Senatului.
19.  Adrian Severin. Evreu. Ministru de stat pentru reformă şi relaţiile cu Parlamentul, 1990-1991, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru privatizarea şi Dezvoltarea întreprinderilor Mici şi Mijlocii, 1991-1992.
20. Corneliu Bogdan. Evreu. Angajat de Ana Pauker la MAE ca director. Din 26 decembrie 1989, ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor externe.
21. Teodor Stolojan. Tatăl său, la studii în URSS, a  venit însurat cu o cetăţeană sovietică.
Ministru de finanţe, 1990-1991. Prim-ministru, 1991-1992.
22. Eugen Dijmarescu. Evreu. Ministru al economiei şi finanţelor, 1991.
23. Mihai Şora. Prieten din tinereţe cu Miron Constantinescu, cu Benno Hechter, fratele lui Mihai Sebastian s.a. La studii în Franţa, unde, în 1938 devine membru al partidului comunist francez, partid membru al Kominternului. Angajat, în 1948, de către Ana Pauker, la Minisaterul de Externe. Admiraţia pentru Ana Pauker nu a reuşit să şi-o disimuleze nici in anul 2005: ,,Ministrul de externe nu era Ana Pauker? Ba da, am cunoscut-o personal. Era o persoană dură, puternică, dar bine mobilată intelectual. Cred că era singura din conducerea PCR din acel timp, care putea vorbi coerent şi, relativ, logic, bineinteles dupa "logica" lor. Cunoştea foarte bine limba romană, vorbea foarte corect, spre deosebire de alţi activiţi, mai ales că mulţi erau de "import", ajunşi în MAE" (www. plai-cu-,boi, 10/31/05, Toma Roman jr., Mihai Şora,  Roşu de Paris, II, p. 1). Din 26 decembrie 1989, ministrul învăţământului.
24. Victor Babiuc. Evreu. Expert la Comisia Constituţională, 1990. Ministru de justiţie, 1990. Ministru de interne 1991-1992.
Dacă vreunul din cei nominalizaţi ca evrei, nu este evreu, în locul lui se pot aduce  zece nume de evrei din înaltele structuri guvermamentale şi din alte instituţii. Si chiar de sub directa sa conducere.  Sau condus de către aceştia şi de către alţii.
25. Sergiu Nicolaescu. Dar acesta este român, cu o creaţie cinematografica de excepţie, de autentic patriotism. Exista o explicaţie. Sergiu Nicolaescu este nepotul generalului Cambrea, comandantul Diviziei Tudor Vladimirescu, formată şi instruită în URSS de Ana Pauker. Beneficiarul regimului Ana Pauker-Silviu Brucan? Sergiu Nicolaescu. În anul 1947 era în prag de absolvire a Şcolii de Ofiţeri de Marina! Acum are loc un moment periculos pentru destinul tânărului Sergiu Nicolaescu. Tatăl sau e arestat, ajunge la Canal. Intreaga securitate română căzuse în mâna evreilor. In urma arestării tatălui său, este sfătuit să se interneze în spital şi neprezentandu-se la examene, a ramas fără Şcoala de Ofiţeri de Marină. Securiştii evrei nu-l abandonază, dar nici Sergiu Nicolaescu nu-i va părăsi niciodată. Termină o facultate tehnica şi ajunge inginer. A lucrat nu oriunde, ci în întreprinderile Ministerului Apărarii, în Departamentul Special, în 1954 fiind director la una din acestea. Nu a fost invitat să fie  si ofiţer de securitate, nici nu a solicitat aşa ceva, dar trăia în chiar mediile inteligenţei şi puterii politice evreieşti. Cu aceştia ajunge să acţioneze  în Decembrie 1989 la înlăturarea şi împuşcarea lui Nicolae Ceauşescu şi la consolidarea  regimului iudaic post decembrist. KGB-iştii bolşevici de după 23 august 1944, rudeniile, urmaşii acestora, preiau din Decembrie 1989, toate frâiele puterii politice, precum  cei de după 23 august.
Jocul la doua capete, KGB-MOSAD, sau, mai cuprinzător spus, KGB-evreimea internaţionala, este de notorietate publica.
Pentru Sergiu Nicolaescu, cel mai mare om politic este Silviu Brucan. Această opinie şi-a exprimat-o cu claritate, în ultimii ani, de mai multe ori.
 
 A d d e n d u m   l a   c a z u l   A n e i   P a u k e r
Terorism evreiesc în România
 
,,În 1915 (în timpul neutralităţii noastre), agentul CĂTĂRĂU, basarabean, organizează faimosul atentat cu bombe împotriva Episcopiei ungare de la Hajdudoros (catolică), cu scopul de a provoca un conflict cu Austro-Ungaria, forţând România să iasă din neutralitate. Ana Rabinsohn organizează, împreună cu GOLDSTEIN, atentatul de la Senat (1920), ucigând pe Dimitrie GRECEANU, preşedintele Senatului şi pe un episcop ardelean. GOLDSTEIN e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia […]. După reluarea relaţiilor diplomatice cu Sovietele (1934), Ana PAUKER revine în România, unde întreprinde o intensă agitaţie bolşevică. Este judecată şi condamnată la zece ani închisoare, de unde este eliberată în urma intervenţiei ministrului Germaniei la Bucureşti, FABRICIUS (alianţa germano-rusă, după pactul din 23 august 1939), şi, de ochii lumii, schimbată cu Moş Ion Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la ocuparea Basarabiei. Ana PAUKER este lipsită de cultură, n-are nici talent oratoric nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limite, luxoasă, de o cruzime animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în aventurile amoroase… Putea demonstra prin politica sa, faptul că era înainte de toate patrioată sovietică şi că URSS-ul şi expansiunea acesteia erau mai importante decât teoriile comuniste şi mai ales decât aspiraţiile românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe care nu căuta să-l ascundă… Sentimentul care a dominat intrigile sale politice a fost ura, acea ură care servea atât de bine scopurilor politice de expansiune prin forţă care îi plăcea atât de mult, în calitate de "dictator delegat" (Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 291-292, 296).
Gheorghe Gavrilă Copil


Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #78 : Iunie 24, 2008, 12:23:38 »

Articolul se gaseste si pe portal, la http://www.portalulrevolutiei.ro/arhiva/2007_358.html. E postat de peste un an dar nimeni nu a avut curajul sa comenteze ceva...
Memorat
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #79 : Iunie 24, 2008, 12:54:29 »

Probabil comentarii nu au existat de frica  sa nu fie acuzat de antisemitism,(persoana respectiva) alta logica nu exista .
Unele subiecte ramaîn tabu,dar a discuta un subiect nu inseamna ca esti antisemit.

Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #80 : Iunie 24, 2008, 13:16:31 »

Corect. Dar spune asta organizatiilor evreiesti care abia asteapta sa mai eticheteze pe cate cineva ca antisemit.
Pe de alta parte, subiectul fiind interesant, as participa la o asemenea discutie. Pana acum nu am observat ca am avea extremisti pe aici (micile exceptii, cum a fost acuza adusa de dvs Mariei Petrascu, sunt mici furtuni intr-un pahar de apa, fara consistenta), de aceea cred ca am putea angaja o asemenea dezbatere. Dar cu un front mai vast. Mi se pare mai interesant sa discutam despre toate minoritatile din Romania in perspectiva pozitiei lor fata de Revolutie. S-a discutat asta in carti sau studii dedicate Revolutiei? Nu-mi amintesc.
Cate victime "a dat" fiecare etnie traitoare in acest spatiu romanesc? Cred ca ar fi o intrebare care ar putea suscita interesul tuturor.
Memorat
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #81 : Iunie 24, 2008, 14:28:48 »

“Prefer toleranta reciproca”…
Evrei poti  găsi acum şi printre victime, şi printre torţionari.
Memorat
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #82 : Iunie 24, 2008, 14:36:53 »

Ca sa discutam despre minoritati trebuie sa stim si situatia lor numerica de pe teritoriul ROMÂNIEI.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Minorit%C4%83%C5%A3ile_din_Rom%C3%A2nia
Comunităţi etnice în România
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecţionat de la Minorităţile din România)
În România trăiesc alături de comunităţile de români diferite alte comunităţi etnice, cu tradiţii culturale, lingvistice şi religioase specifice. Regiunile cu cea mai mare diversitate etnică din România sunt Transilvania, Banatul, Bucovina şi Dobrogea. În zonele cu diversitate etnică mai redusă, precum Oltenia şi Moldova, se manifestă cea mai mică deschidere atât faţă de pluralismul etnic, cât şi faţă de cel politic. [1] [2] Atitudinile cele mai ostile faţă de maghiarii din România se manifestă în zonele unde aceştia sunt cel mai puţin prezenţi (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova), iar percepţia cea mai pozitivă asupra lor se înregistrează în Transilvania. Totodata, atitudinile cele mai ostile ale ungurilor faţă de romanii din România se manifestă în zonele unde aceştia sunt cel mai mult prezenţi (Harghita, Covasna), unde are loc un proces de asimilare fortata a romanilor. [3]
Conform recensământului din 2002, 10,5% din populaţia României are altă etnie decât cea română, iar 9% din populaţie are altă limbă maternă decât limba română.
În prezent, 18 minorităţi au câte un deputat din oficiu, iar partidul maghiarilor UDMR are 27 de mandate de deputat (7.83%) şi 12 mandate de senator (8.57%).
Această listă include toate grupurile etnice care au în componenţa lor mai mult de 1.000 de persoane.
Etnie   Număr de persoane   Procent din
populaţie   Zone
Maghiari/secui
1.431.807 (din care app. 670.000 secui)   6,6%   Transilvania, Banat, Crisana, Maramures, Moldova (Judeţul Bacău)

Romi
535.140   2,46%   îndeosebi în Transilvania, Banat, Oltenia şi Muntenia
Ucraineni
61.098   0,3%   Maramureş, Bucovina, Banat, judeţul Tulcea

Germani (saşi, şvabi)
59.764   0,3%   Transilvania, Banat, Judeţul Satu Mare şi Bucureşti

Ruşi/lipoveni
35.791   0,2%   Dobrogea, Judeţul Brăila, Bucovina

Turci
32.098   0,15%   Dobrogea

Tătari
23.935   0,11%   Dobrogea

Sârbi
22.561   0,10%   Banat

Slovaci
17.226   0,1%   judeţele Arad, Bihor şi Sălaj

Bulgari
8.025      Banat, Muntenia, Dobrogea
Croaţi
6.807      Judeţul Caraş-Severin

Greci
6.472      Dobrogea
Evrei
5.785      Bucovina, Bucureşti
Polonezi
3.559      Judeţul Suceava

Italieni
3.288      Campulung Muscel, Iaşi, Timişoara, Judeţul Hunedoara şi Dobrogea

Chinezi
2.243      Bucureşti
Armeni
1.780      
Ceangăi
1.266      judeţele Bacău, Neamţ şi Iaşi

Memorat
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #83 : Iunie 24, 2008, 14:59:36 »
Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #84 : Iunie 24, 2008, 17:20:45 »

Tabelul este acesta:


« Ultima modificare: Iunie 24, 2008, 17:22:19 de către razvan »
Memorat
  • Nani Nani
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 1256
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #85 : Iunie 24, 2008, 20:03:50 »

Cum ai facut tabelu ca si eu am incercat da nada niente si nimic nu am reusit.
Memorat
  • Nani Nani
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 1256
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #86 : Iunie 24, 2008, 20:05:31 »

Gata. M-am prins. E imagine atasata.
Da tot ramane intrebarea cu tabelu.
Am apasat pe butoanele alea da nimic.
Cine stie?
Memorat
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #87 : Iunie 25, 2008, 14:10:58 »

http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/09/09/romania-tinta-sionista/
Dosare secrete privind războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii
MANIFESTĂRI ANTI-ROMÂNEŞTI ALE EVREILOR SIONIŞTI: România, ţintă sionistă
Memorat
  • carmen21
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 522
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #88 : Iunie 27, 2008, 11:22:23 »

B’NAI B’RITH (Fiii Legământului), lumea şi România
7 septembrie 2007
după Dosare secrete privind războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii
În scopul realizării concrete a miticei promisiuni făcute evreilor (că sunt “Poporul Ales” peste popoare) de către Iehova prin metafizicul Legământ sau Alianţă, “legământ” pe care noi, creştinii, îl numim generic şi Vechiul Testament, evreii sionişti s-au organizat în societăţi mondiale secrete de tip masonic, ermetic şi cu caracter oligarhic.
Dintre aceste organizaţii secrete evreieşti, cea mai puternică a fost şi este B’nai B’rith International (sau Uniunea Lojilor B’nai B’rith), înfiinţată de 12 evrei sionişti la New York (SUA), în 13 octombrie 1843, şi structurată ca lojă masonică. În prezent, B’nai B’rith International îşi are sediul central la Washington D.C. (1640, Rhode Island Avenue-NW, în umbra Casei Albe, cu care are legături privilegiate, oricare ar fi preşedintele) şi numără în Statele Unite şi în alte 47 de ţări mai mult de 600.000 de membri, exclusiv israeliţi (evrei).
B’nai B’rith (Fiii Alianţei sau Fiii Legământului) a fost şi mai este implicată în toate acţiunile secrete din lume pentru crearea unei oligarhii mondiale, a unui guvern mondial unic, care să fie din start confiscat în mod ocult de către evrei, prin pretinsul drept sacru de “popor ales de Dumnezeu”. Încă de la înfiinţare, B’nai B’rith şi-a afirmat idealul programatic ca fiind acela de “unire a Israelitilor în munca de promovare a înaltelor lor interese şi acelea ale umanităţii”. Care ar putea fi însă interesele “umanităţii” din punctul de vedere al unor naţionalişti evrei (sionişti), decât acela de a afirma şi confirma în practică dreptul metafizic al Israelitilor de “popor ales”?
Cele 99 de grade de iniţiere ale B’Nai B’rith sunt în realitate triplarea celor 33 de grade ale ritului masonic cel mai consacrat în lume, cel mai important şi cel mai cunoscut, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, cunoscut vulgar şi ca “masoneria americană”. Cu toate acestea organizaţia evreiască nu şi-a declarat aproape niciodată public caracterul ocult sau masonic.
SIONISMUL şi COMUNISMUL. În prezent, a fost extrem de mediatizată situaţia că apariţia comunismului a fost strâns legată de evreul Karl Marx (pe numele său real, evreiesc, Mordechai), autor al primului Manifest Comunist, care în acţiunile sale a fost determinat de faptul că era membru al lojei masonice israelite, Alianţa Drepţilor, filială a puternicei B’nai B’rith.
Focar de conspiraţie şi nucleu în care se frământau ideile cele mai îndrăzneţe venite de la centrul lojilor B’nai B’rith, Alianţa Drepţilor propovăduia mai ales în Germania, răsturnarea totală a civilizaţiei creştine, uneltind pentru comunizarea averilor şi fluturând în faţa proletariatului european, spectrul unei dictaturi în care ei, muncitorii, ar fi domnit peste averile burgheziei. Spre deosebire de celelalte scrieri ale lui Marx, nimic economic în Manifestul Comunist, nimic social. Deşi în prefaţa celei de a doua ediţii a Manifestului Comunist (Londra 1872), Marx şi Engels recunosc în ceea ce priveşte documentul publicat, că au fost însărcinaţi cu redactarea şi publicarea unui program teoretic şi practic al comunismului de către societatea secretă numită Liga Comuniştilor, din scrierile autorilor socialişti şi comunişti din epocă, rezultă că Liga Comuniştilor nu era decât o altă firmă pentru Alianţa Drepţilor, şi pe cale de consecinţă principiile «Manifestului Comunist», înainte de a apare de sub condeiul lui Marx fuseseră deja elaborate la Hamburg, unde îşi avea sediul Supremul Consiliu Patriarhal al Lojilor B’nai B’rith.

Alianţa Drepţilor a mai înfiinţat la Londra, în 1864, Internaţionala I Comunistă sub conducerea lui Karl Marx, având drept program Manifestul Comunist.
Odată comunismul instalat în lume, acesta, după câteva zeci de ani, a scăpat din mâna evreilor sionişti, cel mai celebru caz fiind trădarea lui Stalin. De aceea, la un moment dat, comunismul a trebuit distrus, în acest scop, în Rusia (Uniunea Sovietică) fiind folosiţi ca marionete manipulate Gorbaciov şi Elţîn. Strategia mondială sionistă a fost schimbată cu ceea ce cunoaştem acum ca fenomen de globalizare economică mondială.
IUDEO-MASONERIA. Tendinţa evreilor sionişti de la B’nai B’rith a fost permanent aceea de a subordona sau acapara în folosul neamului Israeliţilor tot ceea ce are valoare şi eficienţă în direcţia acţiunii discrete sau secrete, a controlului societăţii umane. Aşa s-a întâmplat cu masoneria (sau francmasoneria), a cărei organizare a fost subordonată direct şi total ritului B’nai B’rith încă din anul 1874. Era desăvârşirea operei evreilor khazari, a căror prezenţă în Europa a determinat o puternică influenţă cu elemente iudaice, kabbalistice asupra ocultismului modern, ca şi asupra riturilor şi doctrinelor lojilor masonice. Chiar şi precursorii primelor loji masonice apărute la 1717 în Anglia, Rosacrucienii (Rose-Croix), ale căror cărţi, precum Fama Fraternitatis, au fost publicate la 1614, se revendică de la tradiţia ocultă evreiască, Kabballah, mai exact din lucrarea De arte cabalistica a lui J. Reuchlin (1455-1522).
Chiar şi denumirea de “mason” (constructor, zidar - engleză) face o trimitere expresă la tradiţiile evreieşti, deoarece derivă din legenda arhitectului-constructor Hiram, cel care a construit Templul evreiesc al lui Solomon, motiv al Sionului.
Toate simbolurile masonice sunt legate de meseria constructorilor, precum echerul şi compasul, iar divinitatea este concepută ca Mare Arhitect. Masonii nu numără anii de la naşterea lui Iisus Hristos, precum creştinii în mijlocul cărora trăiesc, ci se află în acelaşi an cu poporul evreu.
Iată declaraţia din 1905, strict autentică, a unui fancmason, Jean Bidegain, în faţa lojei masonice a Marelui Orient al Franţei:
“Evreii, atât de remarcabili prin instinctul lor de dominaţie şi prin ştiinţa lor de a guverna, au creat Franc-Masoneria ca să înroleze într-însa oameni care, neaparţinând neamului lor se angajează totuşi să-i ajute în faptele lor, să colaboreze cu ei la stabilirea domniei lui Israel printre oameni”.
Chiar dacă această părere ni se poate pare exagerată, ea totuşi surprinde o realitate incontestabilă: evreii au contribuit şi la apariţia masoneriei, şi la fundamentarea doctrinei, şi la idealurile programatice ale acesteia.
Dar cum a preluat efectiv B’nai B’rith-ul, în veacul 19, conducerea masoneriei? Răspunsul este simplu: prin ceea ce bancherii evrei experimentaseră şi învăţaseră de sute de ani asupra modului de control al lumii, banii.
Pike (Maestru Suprem al ritului scoţian) au înfiinţat în total secret Loja Înaltei Francmasone fii Universale, menită a conduce prin influenţa sa întreaga masonerie universală, Pike devenind Suveranul Pontif al Masoneriei Universale, iar Mazzini Suveran Şef de Acţiune Politică. Sediile noii loji masonice, numite Directorii Centrale au fost stabilite în număr de patru: la Washington (pentru America de Nord), la Montevideo (pentru America de Sud), la Napoli (pentru Europa) şi la Calcutta (pentru Asia-Oceania). Sediul central (Suveran Directoriu Administrativ) s-a stabilit mai târziu la Berlin. Foarte repede, Înalta Francmasonerie Universală, respectiv Albert Pike, a reuşit să controleze aproape întreaga masonerie mondială prin aceea ca a recrutat (afiliat) în secret membrii celorlalte loji masonice pentru a le putea conduce astfel.
Pasul următor a constat în acea că, Consiliul Suprem al Lojilor B’nai B’rith, cu sediul la Hamburg, încheie cu Suveranul Pontif al Masoneriei Universale, Albert Pike, un “Act de Concordat” (Convenţie) prin care evreii aduceau sume imense masoneriei:
«ACT DE CONCORDAT, între subsemnaţii:
Pe de o parte, Prea Ilustrul, Prea Puternicul şi Prea Divin Luminatul Frate Limmud Ensoph (Albert Pike), Mare Maestru Păstrător al Palladului Sfânt, Suveran Pontif al Francmasoneriei Universale, în calitate de şef suprem al ordinului, însă după ce a avut asentimentul unanim al Serenissimului Mare Colegiu al Masonilor Emeriţi;
Pe de altă parte, Prea Ilustrul, Curajosul şi Perfectul Frate Nathanael-Kelup-Abiackaz (Armand Levy) Locotenent Mare Asistent şi Suveran Delegat al Marelui Directoriu Central din Neapole, Membru de onoare ad vitam al Sublimului Consistoriu Federal de B’nai B’rith din Germania, în calitate de mandatar general, atât al acestui Consistoriu, cât şi al acelora din America şi din Anglia, Federaţiunile B’nai B’rith dându-i depline puteri, aceste puteri fiind examinate şi recunoscute.
S-a stabilit un acord definitiv, în numele înaltei Masonerii a Perfectei Iniţieri, Sfântul nume al Divinului Nostru Stăpân invocat, ţinându-se seama de propunerile dintr-o parte şi din alta, prin prezentul act de concordat, după cum urmează:
- Supremul Directori» al Francmasoneriei Universale va recunoaşte Lojile Israelite aşa cum există acum, în principalele ţări;
- Se va constitui o Confederaţie Generală a lojilor iudaice, în care vor fuziona Atelierele americane, engleze şi germane, adepte ale ritului B’nai B’rith;
- Sediul central al Confederaţiei, va fi stabilit la Hamburg, iar Autoritatea Suverană va lua titlul de “Suveran Consiliu Patriarhal”;
- Lojile Israelite îşi vor păstra autonomia şi nu vor depinde decât de “Suveranul Consiliu Patriarhal” din Hamburg;
- Pentru a fi membru al acestor loji, nu este necesar a face parte dintr-un [alt] rit masonic oficial;
- Secretul existenţei Confederaţiei va trebui să fie riguros păstrat de membrii înaltei Masonerii Universale, cărora Supremul Directoriu Dogmatic va crede util a li-l face cunoscut;
- “Suveranul Consiliu Patriarhal” din Hamburg, va trimite direct Supremului Directoriu Dogmatic o contribuţie de 10% din cotizaţiile personale ale membrilor Lojilor Israelite, sau un sfert din sumele centralizate la Hamburg, în folosul propagandei generale a Confederaţiei, fără ca tezaurul din Charleston să poată stabili vreodată un impozit suplimentar asupra drepturilor de iniţiere;
- Ritualurile Confederaţiei vor fi redactate de către o comisie numită din sânul Lojilor Israelie nr.1 din Neiu York şi supus examinării Suveranului Consiliu Patriarhal, ales prin delegaţiile Lojilor Israelite acum existente; Ritualurile nu vor fi definitive decât după aprobarea lor de către Supremul Directoriu dogmatic; [...]
- Nici un frate mason din riturile oficiale, ce nu este israelit, nu va putea pretinde intrarea într-o Lojă Israelită, oricare ar fi gradul său. Daar Magii Aleşi gr.3 al Ritului Suprem, aparţinând unuia din Perfectele Triunghiuri ale aceluiaşi oraş, vor avea acces de drept ca vizitatori în Loja Israelită. Numărul vizitelor lor nu va putea fi limitat… La “Suveranul Consiliu Patriarhal” oricare Mag Ales şi oricare Maestră Templieră Suverană vor putea intra ca vizitatori, nu de drept, ci ca oaspeţi, în urma unei cereri adresate Suveranului Patriarh.
Semnat la Supremul Orient din Charleston sub ochiul Prea Puternicului Divin Stăpân, I-a zi a lunii Thischri (a 12-a zi a lunii a 7-a), anul 874 al Adevăratei Lumini (12 Septembrie 1874).»
Memorat
  • carmen21
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 522
  • Vezi Profilul
Răspuns: DESPRE ISTORIA ROMANIEI
« Răspunde #89 : Iunie 27, 2008, 11:27:41 »

Armand Levy, evreu francez care a semnat în numele B’nai B’rith “Concordatul” cu Masoneria Universală, nu a făcut decât să releve masonilor o realitate deja existentă, organizarea unei structuri (loji, ateliere) de tip masonic a israeliţilor, sub obedienţa B’nai B’rith, el fiind deja din 1860 membru al Alianţei Israelite, cea care a făcut o puternică presiune internaţională, la 1878, împotriva recunoaşterii independenţei României.
Odată Pactul încheiat, Consiliul Lojilor B’nai B’rith a avut cale liberă în a-şi aservi masoneria, conform unor acţiuni de o rigurozitate diabolică. Prima acţiune a fost înfiinţarea unui Suveran Directoriu Administrativ, cu sediul la Berlin, mutat ulterior în Elveţia, care centraliza imensele fonduri ale masoneriei. Următorul pas a constat în numirea ca trezorier a evreului Bleichroeder, om aparţinând lojilor israelite.
La 2 Aprilie 1891, Marele Pontif al înaltei Masonerii Universale, Albert Pike, a încetat din viaţă. B’nai B’rith a ştiut să folosească această împrejurare pentru a transfera sediul suprem de la Charleston la Roma, şi pentru a-l susţine la această funcţie pe evreul Adriano Lemni.
Unul dintre marile avantaje conferite de titlul de Mare Pontif (şef suprem) pe care îl deţinuse Albert Pike, este acela că deţinătorul funcţiei nu este obligat să justifice faţă de casieria centrală decât un sfert din fondurile ce i-au fost puse la dispoziţie.
În acel timp, Lemni era Comandor al Ritului Scoţian şi al Înaltei Masonerii pentru Europa, ca şi membru al B’nai B’rith. Cincizeci de mii de masoni, majoritatea recrutaţi de lojile israelite, au impus de la nivelul lojilor în care activau, convocarea Serenisimului Mare Colegiu (un congres) la Roma, pentru a se discuta alegerea unui nou Mare Pontif, în locul lui Georges Mackey, care îi succedase la funcţie lui Albert Pike.
Pentru organizarea Marelui Colegiu (Congres), Lemni a închiriat Palatul Borghese din Roma, construit de papa Paul al V-lea. Fondurile puse la dispoziţie de B’nai B’rith şi-au spus cuvântul, în urma agitatelor alegeri, Serenisimul Mare Colegiu al Masonilor Eremiţi şi-a mutat sediul suprem de la Charleston la Roma, iar Adriano Lemni, evreu italian, a fost ales Mare Pontif. De la acea dată, sionismul evreu a pus mâna efectiv pe conducerea forurilor masonice, pe care oricum le influenţase şi controlase şi anterior. Această situaţie a făcut ca de atunci, mai mulţi autori să definească fenomenul conspirativ mondial cu numele generic de “iudeo-masonerie”.
George L. Packard, în lucrarea Cine conduce America? arată că puterea masoneriei americane tradiţionale - considerată moştenitoarea Constituţiilor lui Anderson - este întărită de influenţa enormă a Ordinului (masonic) Internaţional B’nai B’rith. Asemenea celorlalte formaţiuni masonice anglo-saxone, ea se prezintă drept o organizaţie filantropică, dar participă în taină la viaţa politică. De ea sunt legaţi mai mulţi senatori şi deputaţi, fie ca membri, fie ca simpatizanţi. Se ştiu puţine lucruri despre organizarea B’nai B’rith, pentru că este o asociaţie încă şi mai discretă decât masoneriile clasice, iar “renegaţii” apar doar în cazuri excepţionale.
Principal susţinător al Israelului în Statele Unite ale Americii, B’nai B’rith-ul conduce cea mai mare parte dintre organizaţiile şi mişcările sioniste care acţionează pe teritoriul S.U.A., în aşa mare măsură încât putem considera că centrul mondial al deciziei sioniste se găseşte la New York. Acest lucru explică în parte diferenţele notabile care există uneori între guvernul israelian şi marile organizaţii sioniste americane.
Colectori de fonduri şi susţinători ai pretenţiilor financiare ale statului Israel - aflat în permanent deficit bugetar în ciuda sumelor fabuloase vărsate de Germania cu titlu de despăgubiri - marile organizaţii evreieşti americane impun, cel mai adesea punctul lor de vedere în politica internă a statului Israel. Dacă într-o zi problema palestiniană ar fi, în sfârşit, reglată, acest lucru s-ar întâmpla din cauza intereselor grupurilor de presiune sioniste din Statele Unite ale Americii, precum B’nai B’rith şi aliaţii săi. Dar se pare că până acum nu s-a dat nici o indicaţie Israelului să elibereze teritoriile palestiniene ocupate de un sfert de secol.
Ca şi pentru francmasoneria tradiţională, puterea B’nai B’rith rezidă în reţeaua de asociaţii, grupuri şi cercuri, ai căror conducători şi animatori sunt afiliaţi lojelor, dar publicaţiile israelite din Statele Unite ale Americii sunt foarte discrete în ceea ce priveşte activitatea B’nai B’rith.
Pe ici, pe colo, câteva articolaşe strecurate în presă sau unele comunicate oficiale difuzate de mass-media ne confirmă că B’nai B’rith posedă agenţi infiltraţi în înalta conducere a American Jewish Committee, American Jewish Congress, Conferinţa preşedinţilor principalelor organizaţii evreieşti americane şi World Jewish Congress, care controlează la rândul lor cea mai mare parte dintre organizaţiile evreieşti sau sioniste americane.
Aşa cum se arată în capitolul România, Ţintă Sionistă, apropierea României de pactul militar Nord Atlantic a avut loc în împrejurările masonice a apariţiei prealabile a Lojilor Bazelor NATO la Bucureşti. “Masonii români afirmă ca au intrat în lojile masonice ale bazelor NATO, încă din 1993!”, scria presa romanească în februarie 1997. Ştirea apăruse şi în 1993: “Una din Lojile Bazelor NATO şi Supremul Consiliu Mama al Jurisdicţiei de Sud al S.U.A., în 7 mai 1993 şi-au trimis mai mulţi reprezentanţi în România, la Bucureşti”. Aceştia erau Fred Klienknecht, “Suveranul Mare Comandor al Lumii”, şi adjunctul său, evreul Arnold Hermann, agent B’nai B’rith.
Apariţia blocului militar NATO, însăşi, coincide cu perioada în care masoneria americană (dominată la rândul ei de către B’nai B’rith) a cunoscut cea mai puternică influenţă asupra armatei. Toţi generalii următori au fost masoni. Este cazul generalului George C. Marshall (părintele celebrului “plan Marshall” pentru Europa occidentală), apoi al lui Douglas McArthur - comandantul forţelor militare ale S.U.A. din Japonia, al generalului Harold K.Johnson - şeful statului major al armatei S.U.A., al amiralului Arleigh A. Burke - şeful forţelor navale S.U.A., al generalului Curtis E. Lemay - comandant al armatei aerului S.U.A., al generalului Bruce C. Clark - şeful armatei S.U.A. staţionate în Europa occidentală după al doilea război mondial, şi în fine al generalului evreu Lyman L. Lemnitzer, fost şef al statului major al forţelor NATO. Aceste personalităţi masonice şi militare sunt fondatori ai “Lojilor bazelor NATO” practicante ale ritului scoţian vechi şi acceptat.
[Alţi mari şefi militari masoni cunoscuţi au fost: generalul William C. Baker, şeful forţelor S.U.A. din Europa; generalul Loyd L. Wergeland; vice-amiralul William F. Raborn Jr., adjunctul şefului operaţiunilor navale, apoi director al C.I.A.. în armata americană din Vietnam unul dintre cei mai reputaţi masoni era locotenentul-general Herman Nickerson Jr., din corpul Marinei, care a comandat Forţa amfibie a III-a.]
B’NAI B’RITH în ROMÂNIA. Atenţia B’nai B’rith asupra României datează încă de la înfiinţarea acestui ordin masonic israelit (1843), având în vedere colonizarea discretă, dar masivă, a României cu evreii veniţi din Polonia şi Ucraina. Scopul acestei atenţii era “împământenirea” evreilor în România şi dominarea de către aceştia a întregii vieţi economico-financiare a ţării.
Prima rezidenţă permanentă din România a B’nai B’rith a fost înfiinţată în 1870 de către consulul american Benjamin Peixotto. Tradiţia infiltrării în România a agenţilor B’nai B’rith prin înalţi diplomaţi ai Statelor Unite ale Americii a continuat până în prezent (a se vedea mai departe cazul ambasadorului S.U.A. Alfred Moses, care a activat şi în timpul regimului socialist al lui Ceauşescu).
Principala influenţă pe care B’nai B’rith a desfăşurat-o în România, până în anul 1948, a fost desfăşurată îndeosebi prin manipularea lojilor masonice penetrate de evrei, ceea ce a împărţit practic masoneria română în două curente importante şi rivale: primul naţional, al doilea cosmopolit şi dominat de evrei. Curentul masonic naţional, a fost reprezentat sporadic de Marea Lojă Naţională din România şi de Ordinul Masonic Român (care reuneau câteva zeci de loji masonice), fiind condus foarte multă vreme de maiorul patriot Constantin Moroiu, care s-a implicat de multe ori în favoarea marilor interese naţionale ale României la nivel masonic mondial. Pe de altă parte, curentul cosmopolit (evreiesc) a fost reprezentat de lojile masonice româneşti obediente masoneriei americane, de lojile de limbă germană sau de lojile obediente Marelui Orient al Franţei. Mai multe încercări de instalare a unei Puteri Masonice Naţionale controlate de evrei a fost încununată de succes abia în 1929, sub regimul pro-evreiesc al regelui Carol al II-lea. Numele acestei “puteri naţionale” a fost acela de Marele Orient al României, iar încercările constituirii sale datează de la l mai 1879. Curentul masonic cosmopolito-evreiesc a urmărit mai mult promovarea interesele economice şi politice ale alogenilor, ori s-a subordonat intereselor străine ţării. El a fost controlat, direct sau indirect, de către B’nai B’rith prin lojile evreieşti, americane sau “germane”, de obedienţă directă la masoneria italiană sau franceză. Ca şi astăzi, se poate spune - a se vedea declaraţiile venerabilului Dan Amedeo Lăzărescu, în capitolul România, Ţintă Sionistă - tot Marele Orient al Franţei, format de evrei, se opunea intereselor României.
Odată cu acapararea masoneriei universale de către B’nai B’rith, în anul 1874, în România începe o perioadă de frământări în cadrul lojilor masonice, existând o adevărată rezistenţă naţională masonică faţă de ofensiva israeliţilor. Iată un calendar al evenimentelor.
LA 18/30 APRILIE 1874. S-a inaugurat noul Templu al lojii Înţelepţii din Heliopolis (pe calea Mogoşoaiei, în Pasajul Roman la nr.7). Cu acest prilej, printre alte discursuri, profesorul Ştefan C. Mihăilescu vorbeşte despre “Dreptul la cetăţenie”, subiect la ordinea zilei, pledând pentru sprijinirea demersurilor de naturalizare a evreilor în România. Ştefan C. Mihăilescu susţinea că “s-a dovedit până la evidenţă că francmasonii cei mai buni sunt apţi pentru dreptul la cetăţenie nu numai în Patria lor, dar şi în tot Universul”. Pledoaria lui St. C. Mihăilescu îi privea de fapt, în România, pe evreii care cereau naturalizarea şi obţinerea cetăţeniei române.
7/19 IUNIE 1875. Banchetul prilejuit de serbarea solstiţiul de vară este organizat în comun, la propunerea lojei Zur Bruderlichkeit, de cele 4 loji bucureştene: Înţelepţii din Heliopolis, Egalitatea şi Armonia. Din multitudinea de discursuri omagiale ocazionale s-au desprins două propuneri: a evreului Iacob Cobilovitz (Cobilovici), privind fondarea Marelui Orient al României (controlat de B’nai B’rith), şi aceea a ridicării (prin emiterea de acţiuni) a unui Templu Masonic în capitala ţării “pentru cultul virtuţii şi al verităţii”. Despre cât de români erau iniţiatorii controlului masoneriei române, rezultă din lista demnitarilor lojii pentru exerciţiul 1875/1876 (din arhiva lojii Zur Bruderlichkeit/Fraternitatea din Bucureşti - lojă de limba germană - publicată în nr. 7-8 iul. - aug.1875 al revistei Mistria): de Fialla, venerabil onorific; Edgar de Herz, venerabil titular; Gustav Rietz, venerabil deputat; Iuliuz Szekulisz şi Josef Latenier supraveghetori; Emanuel Grunwald, orator, Israel Johan Preciado, tezaurar; Franz Gunter, maestru de ceremonii; Iulius Schein, secretar; Johann Weiss, preparator; Heinrich Topler, arhitect; dr. Eduard Ludwig, bibliotecar şi arhivar; Cocio Cohen, ospitalier.
OCTOMBRIE 1875. Marele Orient al Franţei autorizează constituirea lojii Paix et Union (Pace şi Unire) la Iaşi, cu Templul în str. Săulescu, formată numai din evrei, dar având, mai întâi ca venerabil un pictor grec, iar, mai apoi, un general român de jandarmerie.
1875. Membrii lojii Înţelepţii din Heliopolis din Bucureşti îşi aleg demnitarii: Ştefan C. Mihăilescu, secretar; Iacob Cobilovitz, secretar adjunct, dr. Dimitrescu-Severeanu, mare expert; dr. Sigismund Steiner, maestru de ceremonii, Tavernier, tezaurar; C. Naiman, bibliotecar. În iunie 1876, ca urmare a demisiei lui Anton Costiescu din funcţia de venerabil, alegerile în loja Înţelepţii din Heliopolis din Bucureşti au condus la supremaţia evreilor: dr. Sigismund Steiner, venerabil, Alexandru Tavernier şi I. Dumitrescu, supraveghetori; Ştefan C. Mihăilescu, orator; dr. Dianu, orator adjunct; Moscu Ascher, secretar; George Rosenzweig, secretar adjunct; Adolf Deutsch, mare expert; C. Naiman, tezaurar; A. Berger, ospitalier; Kessler, maestru de ceremonii; El. Butoianu, custode; H.A. Levy, arhitect.
3 MAI 1877. Masonii îl scot pe Dumnezeu din templu. Îndelung dezbătută problemă a modificării art. l alin. 2 din Constituţia Masonică: “Masoneria are de principiu existenţa lui Dumnezeu şi nemurirea sufletului”, s-a soldat în loja Înţelepţii din Heliopolis din Bucureşti cu un vot ce solicita suprimarea acestui articol, pe considerentul “proclamării principiului libertăţii conştiinţei, al toleranţei şi al caracterului progresist al masoneriei, care urmăreşte cu stăruinţă căutarea adevărului ce nu poate fi stabilit decât prin ştiinţă”.
Memorat
Pagini: 1 ... 4 5 [6] 7 8 ... 13
Schimbă forumul: