Main Content:

Pagini: 1 ... 29 30 [31] 32 33 ... 104

@ REVOLUTIA SIBIU 1989 @

  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #450 : Septembrie 13, 2009, 09:54:14 »

Revoluţia română din 1989
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Revoluţia română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii în luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfârşitul regimului comunist din România şi la căderea lui Nicolae Ceauşescu. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale Elena. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie; România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi.
Înainte de revoluţie
Pentru detalii, vezi: România comunistă.

La fel ca în ţările vecine, în anul 1989 majoritatea populaţiei din România nu era mulţumită de regimul comunist. Politica economică şi de dezvoltare a lui Ceauşescu (inclusiv proiecte de construcţii grandomane şi un regim de austeritate menit să permită României să-şi plătească întreaga datorie externă) era considerată responsabilă pentru penuria extinsă din ţară; în paralel cu creşterea dificultăţilor economice, poliţia secretă, Securitatea, era omniprezentă, făcând din România un stat poliţienesc.

Spre deosebire de conducătorii Pactului de la Varşovia, Ceauşescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie. În timpul când liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceauşescu semăna cu megalomania şi culturile personalităţii ale liderilor comunişti est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Ir-sen.

În martie 1989, o serie de activişti de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o scrisoare împotriva politicii economice a lui Nicolae Ceauşescu („Scrisoarea celor şase”), dar la scurtă vreme, Nicolae Ceauşescu obţine o victorie politică importantă: Republica Socialistă România reuşeşte achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu câteva luni înainte de termenul pe care chiar dictatorul român îl preconizase.

La 11 noiembrie 1989, înainte de congres, pe străzile Brezoianu şi Kogălniceanu din Bucureşti, studenţi din Cluj-Napoca şi Bucureşti au demonstrat cu pancarte „Vrem reforme!” împotriva guvernului Ceauşescu. Studenţii Mihnea Paraschivescu, Graţian Vulpe, economistul Dan Căprariu-Schlachter din Cluj-Napoca şi alţii au fost arestaţi şi anchetaţi de lucrătorii Securităţii de la Penitenciarul Rahova pentru propagandă împotriva societăţii socialiste.[1] O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării naţionalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în faţa naţionalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate, care şi-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenţi.

Căderea Zidului Berlinului şi înlocuirea în noiembrie 1989 a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale unui climat revoluţionar în Europa de Est. Între 20 şi 24 noiembrie 1989 a avut loc Congresul al XIV-lea al PCR, care - contrar aşteptărilor opiniei publice interne şi internaţionale - nu a adus nici o schimbare în politica partidului. Ceauşescu a fost reales în funcţia de secretar general al P.C.R., partidul unic (comunist) din România. De asemenea, ceilalţi membri ai Comitetului Politic Executiv (CPEx) al CC au fost confirmaţi în funcţia lor. În discursul final rostit la Congres, Ceauşescu a amintit şi de Pactul Molotov-Ribbentrop, cerând anularea consecinţelor acestuia (implicit, retrocedarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei şi Bucovinei de Nord, anexate în virtutea acestui pact).[necesită citare]

În luna decembrie 1989, în ziarul Scînteia, apare pe prima pagina un discurs al preşedintelui Ceauşescu transcris cu toate greşelile gramaticale şi de pronunţare pe care acesta le făcea în exprimarea orală. A fost un semnal transmis în toate cotloanele ţării, fiindcă ziarul avea o răspândire naţională necondiţionată de numărul cititorilor (puţini au citit însă acea primă pagină). Numărul respectiv al Scînteii a dispărut însă apoi din bibliotecile publice.[necesită citare]

La 4 decembrie, 1989 Ceauşescu a participat împreună cu o delegaţie la întrunirea din Moscova a conducătorilor ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, şi a fost primit separat de Mihail Gorbaciov. Liderul sovietic a ţinut o informare cu privire la rezultatele întâlnirii pe care o avusese cu George H. W. Bush în Malta.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_din_1989
>>>>
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #451 : Septembrie 13, 2009, 09:55:25 »

Cronologia ultimelor 80 zile ale regimului Ceauşescu
Nicolae Ceauşescu vorbind la Congresul al XIV-lea al PCR

Sursa: „Carol Roman: Ceausescu - Ultimele 100 de zile fatale”, Editura Carro

    * 2 octombrie - Nicolae şi Elena Ceauşescu fac o vizită de lucru în judeţul Ialomiţa. Vizită la unităţi de industrie alimentară din capitală (cuvântare).
    * 4 octombrie – Nicolae şi Elena Ceauşescu fac o vizită de lucru la ICS, inginerie tehnologică.
    * 5 octombrie – Consfătuire de lucru la CC al PCR (cuvântare).
    * 6 – 8 octombrie – Nicolae Ceauşescu participă la festivităţile de la Berlin consacrate împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea RDG (dată la care începe destrămarea regimului comunist din această ţară).
    * La 7 octombrie au loc întâlniri cu Jivkov şi Honecker şi secretarul P. C. Vietnamez.
    * 9 octombrie – Nicolae şi Elena Ceauşescu efectuează o vizită în pieţe agroalimentare din capitală. Întâlnire cu Yasser Arafat.
    * 10 octombrie – Nicolae şi Elena Ceauşescu fac o vizită în pieţe şi la institutele de cercetări.
    * 12 octombrie – Şedinţă CPEx. al CC al PCR. Întâlnire cu conducerea comisiei economice româno-americane (cuvântări).
    * 14 octombrie – Nicolae şi Elena Ceauşescu participă la deschiderea celei de a XV–a ediţii a Târgului Naţional Bucureşti (TIB); – Nicolae şi Elena Ceauşescu fac o vizită în judeţul Bistriţa-Năsăud (cuvântări).
    * 16 octombrie – Nicolae şi Elena Ceauşescu participă la un miting popular la Bistriţa; primirea delegaţiilor ţărilor socialiste la TIB (cuvântare).
    * 18 octombrie – Telegrame legate de realegerea lui Nicolae Ceauşescu; şedinţa Tratatului de la Varşovia (cuvântare).
    * 19 octombrie – Primiri: trimisul Iranului
    * 20 octombrie – Şedinţă CPEx. al CC al PCR. (cuvântare).
    * 21 octombrie – Elena Ceauşescu prezidează Plenara Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului (cuvântare Elena Ceauşescu).
    * 23 octombrie – Primiri: reprezentantul Ciprului (cuvântare)
    * 24-25 octombrie – La Plenara lărgită a CC al PCR, Nicolae Ceauşescu prezintă expunerea „Cu privire la problemele socialismului, ale activităţii ideologice, politico-educative, de dezvoltare a conştiiţei revoluţionare, de formare a omului nou, constructor conştient al socialismului şi comunismului în România”.
    * 26 octombrie –– Nicolae şi Elena Ceauşescu efectuează o vizită de lucru în Capitală; apariţia în presă de date de recolte false („Scînteia”, „România liberă”, ş.a.)
    * 27 octombrie – Nicolae Ceauşescu susţine o cuvântare la Marea Adunare Naţională (MAN).
    * 28-30 octombrie – Nicolae şi Elena Ceauşescu efectuează o vizită de lucru la Brăila, cuvântare la miting, acordarea titlului de „erou agrar” pentru judeţul Brăila.
    * 3 noiembrie – Apariţia unei cărţi a Elenei Ceauşescu în Siria.
    * 7 noiembrie – Conferinţe judeţene de partid
    * 8 noiembrie – Ziarele „Scînteia”, „România liberă”, ş.a. susţin campania pentru realegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general; Vizită în unităţi industriale şi ştiinţifice din Bucureşti.
    * 9 noiembrie – Conferinţa organizaţiei municipale Bucureşti. (cuvântare)
    * 10 noiembrie – Consfătuirea secretarilor cu probleme economice la CC al PCR; apariţia unei cărţi standard Nicolae Ceauşescu în Tanzania.
    * 14 noiembrie – Primiri: ministrul de externe cubanez, ziarist din China, apariţie carte standard Nicolae Ceauşescu la Bogota.
    * 16 noiembrie – Interviu acordat agenţiei de presă „Prensa Latina”, mesajul lui Nicolae Ceauşescu pentru studenţi.
    * 18 noiembrie – Interviu pentru presa din RPD Coreeană, apariţia în „Scînteia”, „România liberă”, ş.a. de picturi reprezentându-i pe Elena şi Nicolae Ceauşescu.
    * 19 noiembrie – Interviu Kuweit; coperţi cărţi.
    * 20 – 24 noiembrie – Are loc Congresul al XIV–lea al PCR. Cuvântări Nicolae si Elena Ceauşescu; întâlniri cu prim-secretari din Bulgaria, RDG, Afganistan, Coreea, Cuba etc. Congresul îi realege pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, continuând cu intensitate cultul personalităţii acestora.
    * 25 noiembrie – Mesaje de felicitare către Nicolae si Elena Ceauşescu.
    * 27 noiembrie – Interviu acordat unui ziarist din Nigeria.
    * 29 noiembrie – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită în unităţi industriale şi de cercetare din Bucureşti.
    * 1 decembrie – Cuvântare la CPEx. al CC al PCR.
    * 2-3 decembrie – La Malta se desfăşoară întâlnirea la nivel înalt americano-sovietică.
    * 4 decembrie – Întâlnirea, la Moscova, între Nicolae Ceauşescu şi Mihail Gorbaciov, cu prilejul participării la întâlnirea la nivel înalt a conducătorilor statelor membre ale Tratatului de la Varşovia. Are loc un schimb dur de replici între cei doi, încheiat cu o ameninţare din partea lui Mihail Gorbaciov care-i cere lui Nicolae Ceauşescu să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei şi să respecte drepturile omului.
    * 5 decembrie – Ziarele „Scânteia”, „România liberă”, ş.a. prezintă decretul aberant al Consiliului de Stat cu privire la mărirea a burselor studenţilor; reacţii în şcoli şi facultăţi; Primire: ministrul de externe al RPD Coreeană.
    * 8 – 10 decembrie – Presa abundă de declaraţii din ţările în curs de dezvoltare laudative la adresa lui Nicolae Ceauşescu.
    * Declaraţia şi Programul în opt puncte al Frontului Popular Român de la Iaşi, a fost difuzat sub forma de manifest la Iaşi, Bacău, Roman începând cu ziua de 10 decembrie 1989.
    * 11 – 12 decembrie – Şedinţa comună a CC al PCR, a Biroului Permanent şi birourilor secţiunilor Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale avizează planurile de dezvoltare economică pe 1990, fixează pentru 11 martie data alegerilor pentru MAN şi consiliile populare şi ascultă o informare a lui Nicolae Ceauşescu cu privirea la şedinţa de la Moscova a Tratatului de la Varşovia.
    * 14 decembrie – Nicolae Ceauşescu susţine o cuvântare în faţa Marii Adunări Naţionale. Un grup de oponenţi ai regimului dictatorial a încercat să organizeze o acţiune restrânsă la Iaşi, prin adunarea în Piaţa Unirii a unor intelectuali, studenţi şi muncitori sub egida Frontului Popular Român. Mitingul a fost preîntâmpinat de autorităţi.
    * 16 decembrie – Izbucnesc manifestările antidictatoriale şi anticomuniste la Timişoara. Intervenţia forţelor de ordine se soldează cu zeci de morţi şi răniţi.
    * 17 decembrie – Şedinţă a CPEx al CC al PCR cu privire la evenimentele din Timişoara.
    * 18 – 20 decembrie – Vizita oficială de prietenie în Republica Islamică Iran a lui Nicolae Ceauşescu (fără Elena). Cu prilejul vizitei este semnat Programul pe termen lung pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale şi tehnici dintre cele două ţări.
    * 19 decembrie – La Timişoara se declanşează greva generală şi se cere demisia lui Nicolae Ceauşescu. Generalul Ştefan Guşă, şef al Marelui Stat Major, raportează la Bucureşti că în stradă nu se află huligani, ci muncitori de la toate întreprinderile timişorene. El ordonă trupelor să intre în cazărmi.
    * 20 decembrie – Timişoara devine primul oraş liber de comunism. Se constituie Frontul Democratic Român, formaţiune politică antitotalitară. Seara, Nicolae Ceauşescu revine în ţară. El se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, în legătură cu evenimentele de la Timişoara, declarând că acestea sunt opera unor huligani şi nu au nimic comun cu clasa muncitoare.
    * 21 decembrie – Decret prezidenţial de instituire a stării de necesitate în judeţul Timiş. Mitingul din Capitală, convocat de Nicolae Ceauşescu este întrerupt de grupurile de protestatari, care se regrupează în faţa Hotelului Intercontinental, a ambasadei SUA şi în Piaţa Romană. În cursul nopţii se trage în demonstranţi şi se degajează terenul cu ajutorul blindatelor. Declaraţia şi Programul în 11 puncte al Frontului Democrat Român de la Timişoara, a fost citit din balconul Operei începând cu dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989.
    * 21-22 decembrie – Au loc confruntări armate şi demonstraţii populare împotriva regimului comunist la Arad, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca. Soldate cu numeroase victime.
    * 22 decembrie – În jurul orei 12:08, Nicolae şi Elena Ceauşescu fug din sediul CC al PCR cu ajutorul unui elicopter. După o scurtă escală la Snagov cei doi sunt lăsaţi în zona Titu şi preluaţi de miliţie. În jurul orei 18:00 cuplul Ceauşescu este luat şi depus într-o unitate militară din Târgovişte. Se desfăşoară prima şedinţă a Comitetului Frontului Salvării Naţionale, compus din vechi comunişti şi disidenţi, prezidată de Ion Iliescu. Au loc lupte de stradă în principalele oraşe din România.
    * Pe 24 decembrie în România este proclamată Victoria revoluţiei.
    * Pe 25 decembrie, în urma unui proces al Tribunalului Militar Excepţional organizat de CFSN, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte prin împuşcare. Sentinţa este executată în aceeaşi zi în jurul orei 15:00. În după-amiaza zilei de 30 decembrie cadavrele cuplului Ceauşescu sunt înmormântate în mare secret la Cimitirul Ghencea din Bucureşti.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_din_1989
>>>
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #452 : Septembrie 13, 2009, 09:57:26 »

>>>
Evenimentele de la Timişoara, scânteia revoluţiei
Masa de revoluţionari adunaţi în Piaţa Operei din Timişoara

O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării naţionalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în faţa naţionalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un Mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate care şi-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenţi. La cea mai mare întreprindere din Timişoara, U.M.T., o parte a muncitorilor a încercat realizarea unui protest şi popularizarea lui în oraş, dar Securitatea a reuşit calmarea spiritelor.

În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de la postul TV Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timişoara, avându-l în prim plan pe preotul reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o conducea. Până în ziua de 15 decembrie 1989, enoriaşii şi un număr mic de cetăţeni ai oraşului au vegheat în faţa parohiei din Piaţa Maria. În acea seară, lucrători ai Securităţii, în civil, au încercat arestarea participanţilor, izbucnind încăierări, care însă nu s-au generalizat sau extins.

La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timişoara, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass media internaţională, iar guvernul a considerat că incita la vrajbă etnicnecesită citare], interzicând populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Aşteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deşteaptă-te, române!”, un vechi cântec patriotic care fusese interzis din 1947. Într-adevăr s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav, în timp ce unii au avut norocul să scape.

În aceeaşi seară, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal la demonstraţie, dar şi ale unor răniţi executaţi în Spitalul Judeţean, au fost sustrase de la morga spitalului şi duse la Bucureşti pentru ca urmele represiunii să fie şterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti, cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal aflată pe raza localităţii Popeşti-Leordeni, Ilfov. (Pentru detalii vezi: Operaţiunea Trandafirul.)
Manifestul „A căzut tirania” tipărit la Timişoara în 22 decembrie 1989

La 19 decembrie, Radu Bălan şi Ştefan Guşă au vizitat muncitorii din fabricile timişorene, dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat în oraş. 100.000 de protestatari au ocupat Piaţa Operei (astăzi „Piaţa Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. În foaierul Teatrului Naţional din Timişoara o serie de cetăţeni curajoşi vor crea Frontul Democratic Român, cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflaţi în Piaţă. Între timp, Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu au fost desemnaţi de Elena Ceauşescu[necesită citare] (Nicolae Ceauşescu era la acel moment într-o vizită în Iran) să se întâlnească cu o delegaţie a protestatarilor; totuşi, ei au refuzat să îndeplinească revendicările oamenilor şi situaţia a rămas în mare parte neschimbată.

La 20 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timişoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbuşirea protestului, dar până la urmă aceştia s-au alăturat timişorenilor. Un muncitor explica: „Ieri, directorul fabricii noastre şi un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bâte din lemn şi ne-au spus că huliganii şi ungurii devastează Timişoara şi că este de datoria noastră se mergem acolo şi să ajutăm la înăbuşirea demonstraţiilor. Dar acum mi-am dat seama că nu este adevărat.
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #453 : Septembrie 13, 2009, 09:59:55 »

>>>>
Extinderea mişcărilor de protest în alte localităţi

Exemplul Timişoarei va fi urmat de alte localităţi din ţară. Astfel, pe 21 decembrie încep manifestaţii anticeauşiste la Arad (ora Cool, Buziaş (ora 9), Sibiu (ora 9,45), Cugir (ora 11), Târgu Mureş (ora 11,30), Caransebeş, Reşiţa (ora 12), Braşov (ora 13)[3], Ghimbav, Făgăraş, Cluj-Napoca (ora 15), Cisnădie (ora 18), Nădrag (jud. Timiş, ora 18,45), Alba Iulia (ora 22,14).[necesită citare]. În Buzău, de asemenea manifestaţiile au început relativ de dimineaţa (ora 11,00-11,30), prelungindu-se până după-amiază când au început împuscăturile. Doua zile mai târziu în oraş intrau tancuri şi TAB-uri pentru a restabili ordinea. Împuşcăturile au mai durat încă 2 zile dar sporadic, iar Tribunalul Buzău a fost incendiat pentru a se distruge anumite arhive. Pe cerul Buzăului au apărut elicoptere militare şi MIG-urile de la Unitatea de Aviaţie de la Bobocu (lângă Buzău). Au fost morţi şi răniţi în acele zile. În memoria lor a fost ridicat un monument în Piaţa Daciei, în faţa Palatului Comunal, cu o placa comemorativa şi cu numele tuturor decedaţilor şi dispăruţilor.

[modifică] Deznodământul de la Bucureşti
Baricada de la Universitate

Evenimentele din Timişoara au fost descrise în jurnalele de ştiri ale radiourilor Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, ascultate clandestin de către români, precum şi de către studenţii care se întorceau acasă pentru sărbătorile de Crăciun.

Întors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceauşescu descoperă în ţară o situaţie deteriorată.[4] La ora 19:00 pe 20 decembrie, el a dat o declaraţie televizată dintr-un studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a etichetat pe cei care protestau la Timişoara ca duşmani ai Revoluţiei Socialiste. [3]

La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocată pentru 21 decembrie în jurul prânzului o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populaţiei faţă de conducerea de partid şi de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceauşescu a evocat o serie de realizări ale „revoluţiei socialiste” şi ale „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” din România. Populaţia, totuşi, a rămas indiferentă, doar rândurile din faţă sprijinindu-l pe Ceauşescu cu scandări şi aplauze. Lipsa sa de înţelegere a evenimentelor şi incapacitatea de a trata situaţia au ieşit din nou în evidenţă când a oferit, într-un act de disperare, creşterea salariilor muncitorilor cu o sumă de 100 de lei pe lună, şi a continuat să laude realizările "Revoluţiei Socialiste", neînţelegând că altă revoluţie se desfăşura chiar în faţa sa.

Mişcări bruşte venind de la periferia adunării şi sunetul unor petarde au transformat manifestaţia în haos. Speriată la început, mulţimea a încercat să se împrăştie. O parte dintre participanţii la adunare s-au regrupat lângă hotel Intercontinental şi au început o manifestaţie de protest care apoi a devenit revoluţie.

Încercările ulterioare ale cuplului Ceauşescu de a recâştiga controlul mulţimii folosind formule ca „Alo, alo!” sau „Staţi liniştiti la locurile voastre!” au rămas fără efect. Mulţimea a plecat pe străzi, aducând capitala, la fel ca Timişoara şi alte oraşe importante, în dezordine. Oamenii strigau sloganuri anticomuniste şi anticeauşiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceauşescu, cine eşti/Criminal din Scorniceşti”. În cele din urmă, protestatarii au invadat centrul din Piaţa Kogălniceanu până în Piaţa Unirii, Piaţa Rosetti şi Piaţa Romană. Pe statuia lui Mihai Viteazul din apropierea Universităţii Bucureşti, un tânăr flutura un tricolor fără stema comunistă.

Ceauşescu, soţia sa, precum şi alţi oficiali şi membri ai CPEx s-au panicat, iar Ceauşescu s-a întors în interiorul clădirii CC. Transmisiunea directă a mitingului a fost întreruptă, dar oamenii care se uitau la televizor văzuseră destul ca să îşi dea seama că se întâmpla ceva neobişnuit.

    În cursul după-amiezii, Nicolae Ceauşescu a ţinut o teleconferinţă fulger cu prim-secretarii comitetelor judeţene de partid, în cadrul căreia a vorbit aproape numai el, declarând, că evenimentele ultimelor zile sunt dovada unei acţiuni organizate şi dirijate, cu scopul destabilizării ţării, şi îndreptate împotriva integrităţii şi independenţei României. S-a pronunţat pentru mobilizarea generală a între­gului activ de partid şi de stat, a tuturor forţelor armate, (Miliţie, Securitate, unităţi mi­litare). „Trebuie să demascăm şi să respingem cu hotărâre această acţiune şi să o lichidăm. Nu se poate pune decât problema lichidării în cel mai scurt timp a acestor acţiuni conjugate împotriva integrităţii, independenţei, a construcţiei socialiste, a bunăstării poporului.” În continuare, a dat ordin pentru constituirea în fiecare întreprindere, până la nivelul de secţii, a unor „grupe de apărare”. Monologul său a fost întrerupt doar pentru un scurt timp de doi participanţi: prim-secretarul judeţului Cluj, Constantinescu, care a cerut - „pentru câteva zile măcar” - instituirea stării de necesitate şi în municipiul Cluj-Napoca, iar primul-secretar al judeţului Brăila, Lungu, a raportat milităreşte: „Tovarăşe secretar gene­ral, vă raportez că în adu­nările ţinute cu comuniştii, cu oamenii muncii şi-au exprimat totala indignare şi au condamnat hotărât ma­nifestările elementelor reac­ţionare. Aici activitatea se desfăşoară normal şi hotărât pentru îndeplinirea sarcinilor de plan. Vă asi­gurăm că vom face totul pentru îndeplinirea indicaţiilor ce ni le-aţi dat. Am terminat, să trăiţi.8]
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_din_1989
>>>>

Memorat

Nihil sine Deo!!
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #454 : Septembrie 13, 2009, 10:39:10 »

>>>>
Cu trecerea timpului, la Bucureşti tot mai mulţi oameni ieşeau în stradă. Începând cu orele 18 a început reprimarea propriu-zisă care a durat până la a doua zi, ora trei dimineaţa. Protestatarii - neînarmaţi şi neorganizaţi - au fost întâmpinaţi de soldaţi, tancuri, TAB-uri, ofiţeri ai USLA (Unitatea Specială de Lupta Antiteroristă) şi ofiţeri de Securitate îmbrăcaţi în haine civile. Se trăgea asupra mulţimii de pe clădiri, străzi laterale şi din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împuşcare, înjunghiere, maltratare, strivire de vehiculele armatei. Un TAB a intrat în mulţime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulţimea cu jeturi de apă puternice, iar miliţienii băteau şi arestau oamenii. Protestatarii au reuşit să construiască o baricadă de apărare în faţa Restaurantului Dunărea, care a rezistat până la miezul nopţii, dar a fost în cele din urmă doborâtă de forţele de ordine.

Cei capturaţi au fost adunaţi în puncte de colectare (unul se afla în faţa Hotelului Negoiu, iar altul, în spaţiul aflat în faţa fostului Minister al Comerţului Exterior - staţia de troleibuze Piaţa Universităţii), duşi pentru identificare şi înregistrare pe platoul fostei Miliţii a Capitalei, iar apoi transportaţi la închisoarea Jilava.

Reprimarea a devenit foarte dură îndeosebi după lansarea zvonului între scutieri că în Piaţa Romană mai mulţi colegi de-ai lor au fost înjunghiaţi cu şurubelniţe. La un moment dat, toţi pasagerii care au coborât la staţia de metrou Piaţa Universităţii (inclusiv femeile, bătrânii şi copiii) au fost maltrataţi. Cei prinşi erau bătuţi, târâţi pe jos, obligaţi să se culce pe burtă, unii peste alţii, în grămezi. Focuri de armă continue s-au auzit până la 3:00 dimineaţa, oră la care supravieţuitorii au părăsit străzile. După înăbuşirea revoltei, caldarâmul a fost spălat de sânge de maşinile Salubrităţii.[6]

Răniţii şi morţii au fost transportaţi mai ales la Institutul de Medicină Legală, Spitalul de Urgenţă, Spitalul Colţea şi secţia de neurochirurgie a Spitalului Gheorghe Marinescu. Procuratura Generală şi Direcţia Sanitară au interzis autopsierea victimelor decedate. S-a dat ordinul - la fel cum s-a procedat şi cu revoluţionarii ucişi la Timişoara - de incinerare a cadavrelor.[7]

Dovezi despre evenimentele din acea zi se află şi în fotografiile făcute din elicopterele trimise să survoleze zona şi de turiştii aflaţi în turnul hotelului Intercontinental, aflat lângă Teatrul Naţional Bucureşti şi peste drum de Universitate.[8]

[modifică] Căderea lui Ceauşescu
Manifestanţi pe străzi

Vestea înăbuşirii în sânge a demonstraţiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt timp la toată populaţia Bucureştiului. Mulţi dintre supravieţuitorii măcelului din zona centrală a oraşului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele întâmplate.

Regimul plănuia organizarea de adunări ale muncitorilor la locurile de muncă, la care să fie condamnate „actele huliganice” şi de destabilizare. Conform relatărilor ulterioare, muncitorii au refuzat, şi din contră, s-a început organizarea de proteste şi mai ample împotriva regimului. Pe la ora 7:00 dimineaţa, Elena Ceuşescu a fost informată că un mare număr de muncitori, de la mai multe platforme industriale, înaintau spre centrul Bucureştiului. Baricadele miliţiei care trebuiau să blocheze accesul spre Piaţa Universităţii şi Piaţa Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piaţa Universităţii era plină de oameni. La presiunea masei imense de demonstranţi, forţele armate (unităţi ale armatei, miliţiei şi securităţii) au început să fraternizeze cu demonstranţii.

După ora 10, mai mult de o sută de mii de oameni erau adunaţi pentru prima dată din proprie iniţiativă în centrul Bucureştiului (mulţimea din ziua precedentă venise la cererea lui Ceauşescu). Ceauşescu a luat un portavoce şi a încercat să se adreseze mulţumii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare şi furie. Elicoptere împărţeau manifeste (care nu ajungeau la mulţime din cauza vântului nefavorabil) în care se cerea oamenilor să nu cadă victime ale recentelor "tentative de diversiune", ci să meargă acasă şi să se bucure de sărbătoarea de Crăciun.

În aceeaşi dimineaţă, între orele 9 şi 10, ministrul apărării Vasile Milea a murit în condiţii suspecte. Un comunicat de radio şi televiziune dat din ordinul lui Ceauşescu în jurul orei 11:00 spunea că Milea a fost găsit vinovat de trădare, şi că s-a sinucis după dezvăluirea trădării sale.

    Cea mai populară teorie era aceea că Milea ar fi fost asasinat ca răspuns la refuzul său de a respecta ordinele lui Ceauşescu. O anchetă ulterioară realizată prin exhumarea cadavrului a concluzionat, în noiembrie 2005, că acesta s-a sinucis într-adevăr cu pistolul unui subordonat. S-a emis şi ipoteza, că intenţia sa nu a fost sinuciderea, ci provocarea unei stări de incapacitate, însă glonţul i-a secţionat o arteră, provocându-i în scurt timp moartea. Această ipoteză este contrazisă de faptul, că fostul ministru al apărării nu şi-a tras glonţul în membre, sau alte părţi nevitale ale corpului, ci spre inimă.

Fuga lui Ceauşescu cu elicopterul

Aflând că Milea s-a sinucis, Ceauşescu l-ar fi numit ca ministru al apărării pe Victor Stănculescu, deşi nu există documente sau mărturii în acest sens. După o scurtă ezitare, acesta ar fi acceptat, dar a început să joace un joc dublu: pe de o parte se arăta loial cuplului dictatorial, iar pe de altă parte a început acţiuni care pot fi caracterizate drept lovitură de stat. La ora 10:07 a ordonat trupelor să se retragă în cazărmi, şi să se „parlamenteze” cu demonstranţii. În colaborare cu comandantul Diviziei V a Securităţii (care asigura paza sediului CC), generalul Iulian Vlad, a întreprins măsuri de izolare a lui Ceauşescu. Echipa de transmisionişti din sediul CC nu transmitea decât ordinele lui, şi a împiedicat de exemplu ca ordinul care dispunea mişcarea blindatelor din faţa Palatului Republicii la intrarea sediului CC să fie executat.[9] L-a convins pe Ceauşescu să fugă cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comandă militară secrete din ţară (probabil la buncărul din zona Piteşti, apostrofat mai târziu ca „punct atomic” într-un comunicat al televiziunii libere), dar avea deja de partea lui sprijinul generalului Rus, comandantul forţelor aeriene, care după scurt timp a dispus închiderea spaţiul aerian al României.

Refuzând să pună în aplicare ordinele represive ale lui Ceauşescu, care era comandantul suprem al armatei, Stănculescu a dat de fapt o lovitură de stat militară: „M-am aflat între două plutoane de execuţie: cel al lui Ceauşescu şi cel al revoluţionarilor!”. Stănculescu l-a „ales” apoi pe Iliescu dintre grupurile politice care încercau să preia puterea.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_din_1989
>>>>
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #455 : Septembrie 13, 2009, 10:42:08 »

Ultimele momente ale vechiului regim şi instalarea celui nou

După fuga lui Ceauşescu din clădirea Comitetului Central se instalează haosul în Bucureşti, precedat de o stare de euforie generală. Mulţimile descătuşate invadează Comitetul Central iar birourile oficialilor comunişti sunt vandalizate. Ţintele preferate sunt portretele dictatorului şi lucrările acestuia şi ale soţiei lui, aruncate pe fereastră în semn de izbândă şi dispreţ.

La puţin timp după aceea, în jurul orei 12:15, Televiziunea Română îşi reia emisia. Mircea Dinescu şi Ion Caramitru apar în fruntea unui grup de revoluţionari, anunţând exaltaţi fuga dictatorului.

Haosul din Bucureşti cuprinde întreaga ţară. La vestea fugii cuplului dictatorial în majoritatea localităţilor din România au avut loc manifestaţii spontane de protest faţă de regimul ceauşist şi de solidarizare cu revoluţia. La unele manifestaţii de acest fel populaţia a atacat sedii de partid şi de stat, şi posturi de miliţie. Câţiva lucrători de miliţie au fost linşaţi.

Petre Roman citeşte de pe balconul CC al PCR Declaraţia în trei puncte a „Frontului Unităţii Poporului”, care este citită în jurul orei 15:00 şi la Televiziune.

În cursul după-amiezii se conturează trei centre de putere:

   1. la Televiziune, unde se aflau Mircea Dinescu, Ion Caramitru, şi personajul ce mai important, sosit după ora 14:00, Ion Iliescu,
   2. la sediul CC al PCR, unde erau pe de o parte revoluţionarii pătrunşi, şi pe de altă parte grupul lui Ilie Verdeţ, care a încercat să formeze un nou guvern, dar după numai 20 de minute a căzut, fiind huiduit de mulţime: „Fără comunism!”), şi
   3. în Ministerul Apărării, unde se afla gen. Victor Stănculescu).

În cele din urmă, grupul lui Iliescu se deplasează la sediul CC al PCR, sunt rostite cuvântări, apoi se întorc la Televiziune, iau legătura cu gen. Stănculescu, şi în jurul orei 23:00 este anunţată constituirea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, ca noul organ al puterii.

Opinia publică internaţională, conducătorii statelor au început să trimită mesaje de sprijin al revoluţiei române. Au trimis mesaje de sprijin: SUA (preşedintele George H. W. Bush), URSS (preşedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (în acel moment cele două Germanii nu se uniseră încă), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, şi Václav Havel, scriitorul dizident, conducător al revoluţiei şi viitor preşedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franţa (preşedintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) şi RSS Moldovenească.

Sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantităţi de alimente, medicamente, îmbrăcăminte, echipament medical ş.a.m.d. au fost trimise în România. În lume, presa a dedicat pagini şi uneori chiar ediţii întregi revoluţiei române şi conducătorilor acesteia.

[modifică] Contraatacul forţelor loiale vechiului regim
Civili protejaţi de un tanc în timpul contraatacului antirevoluţionar

Procesul de preluare a puterii de către noua structură politică Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), care provenea în principal din cel de-al doilea eşalon al Partidului Comunist, nu era încă încheiat.

Odată cu lăsarea serii, obiective importante atât în Bucureşti cât şi în provincie sunt atacate cu arme de foc de indivizi necunoscuţi. Ei primesc eticheta de terorişti, şi populaţia şi armata sunt chemate să apere cuceririle fragede ale revoluţiei. Unele dintre atacurile armate sunt doar simulate cu nişte aparate care emit numai efecte de sunet şi lumină. De la Televiziune sunt transmise informaţii neverificate, contradictorii, care creează o situaţie confuză şi o stare de psihoză generală. Se vor înregistra numeroşi morţi şi răniţi, pagube materiale.

Au avut loc lupte înverşunate care au continuat şi în următoarele 3 zile. Noua conducere, Ion Iliescu personal, prin televiziune şi radio a făcut apel la populaţie să iasă din nou pe străzi şi să apere cuceririle revoluţionare. Forţele loiale fostului regim (asimilate „teroriştilor”) au deschis focul asupra mulţimii şi au atacat puncte vitale ale vieţii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum şi Casa Scânteii şi oficiile poştale din cartierul Drumul Taberei; Piaţa Palatului; Universitatea şi Piaţa Universităţii (una dintre principalele intersecţii ale oraşului); aeroporturile Otopeni şi Băneasa; spitale şi Ministerul Apărării.

Unii foşti angajaţi ai forţelor de represiune au intrat în acţiune, cu scopul de a crea panică şi teroare. Câteva cuiburi teroriste sunt distruse de însăşi fostele unităţi ale Securităţii, de exemplu USLA, care a acţionat de partea revoluţionarilor în zona Drumul Taberei, Ministerului Apărării şi clădirii Marelui Stat Major. Se înregistrează şi incidente regretabile caracterizate de literatura militară ca „friendly fire” (foc executat asupra forţelor proprii). Astfel, la Aeroportul Internaţional Otopeni sunt trimise nişte întăriri, dar apărătorii cred că sunt atacanţi, şi deschid focul asupra lor, omorând în jur de 50 de militari.

La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri şi câteva unităţi paramilitare au mers să protejeze Palatul Republicii.

S-au distribuit arme la mulţi civili, care acţionau în colaborare cu unităţile armatei. Ofiţerii Departamentului Securităţii Statului şi alte cadre ale Securităţii sosite pentru a-şi „demonstra loialitatea faţă de cauza revoluţiei” erau cel puţin la nivel declarativ, în subordinea celor de la armată, iar coordonarea acţiunilor de luptă a avut mult de suferit.[10]
Blocul Atlantic

Riposta, în majoritatea cazurilor exagerată, a celor care făceau parte din dispozitivele militare sau mixte (formate din soldaţi, civili, luptători din gărzile patriotice) asupra locurilor din care se trăgeau focuri răzleţe ori se presupunea că se executau trageri cu muniţie de război a avut drept consecinţă pierderea de vieţi omeneşti şi mutilarea gravă a zeci de persoane. La orice mişcare suspectă (de exemplu, deschiderea unei ferestre, sau mişcarea unei perdele) se trăgea haotic cu muniţie de război argumentându-se că „teroriştii roiesc” şi atacă de peste tot, informaţii susţinute şi difuzate în special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane.[11]

În noaptea de 22 pe 23, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost călcat de şenilele unui tanc în Piaţa Palatului, la Bucureşti[12].

    Articol apărut în ziarul Expres: „Suprapuse Direcţiei a V-a şi USLA comandourile USLA erau constituite din indivizi care “lucrau” acoperiţi în diferite posturi. Erau studenţi străini, doctoranzi şi băştinaşi devotaţi trup şi suflet dictatorului. Foarte mulţi erau arabi şi cunoşteau cu precizie cotloanele Bucureştiului, Braşovului şi ale altor oraşe din România. Pentru antrenament aveau la dispoziţie cîteva centre de instruire subterane: unul era în zona Braşovului, iar altul–se pare–chiar sub sediul fostului CC-PCR, poligon care au dat–din întîmplare cîţiva revoluţionari în timpul evenimentelor din decembrie.15]

La 24 decembrie, Bucureştiul era un oraş în război. Tancuri, TAB-uri şi camioane continuau să patruleze prin oraş şi înconjurau punctele problematice pentru a le proteja. La intersecţiile din apropierea obiectivelor strategice au fost construite blocaje rutiere; focuri de armă automată au continuat în Piaţa Universităţii şi în zonele învecinate, în Gara de Nord (principala staţie CFR din oraş) şi în Piaţa Palatului.

[modifică] Procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu
Ceauşescu la proces

Ceauşescu şi soţia sa Elena au fugit din capitală cu un elicopter, împreună cu doi colaboratori loiali, Emil Bobu şi Manea Mănescu. Ei s-au îndreptat spre reşedinţa lui Ceauşescu de la Snagov şi de acolo mai departe spre Piteşti. În apropiere de Boteni (lângă şoseaua Bucureşti-Târgovişte) au abandonat elicopterul, căruia i s-a cerut să aterizeze de către armată. Călătorind cu autostopul, soţii Ceauşescu au ajuns la o staţie de cercetare agricolă aflată la 5 km de Târgovişte, de unde au fost preluaţi de miliţieni, şi transportaţi după câteva peripeţii la garnizoana din Târgovişte (UM 01378).

La 25 decembrie, în ziua de Crăciun, cei doi au fost condamnaţi la moarte de către o curte militară ad-hoc, pentru o serie de acuzaţii, printre care şi genocid, şi au fost executaţi în incinta garnizoanei din Târgovişte.[16],[17] Cadavrele lor au fost transportate cu elicopterul la Sationul Steaua, unde s-au rătăcit, găsite a doua zi, şi duse la morga Spitalului Militar. De acolo au fost transportate la cimitirul Ghencea, şi înmormântate în secret.

Fragmente din filmarea cu procesul şi finalul execuţiei au fost difuzate în aceeaşi zi la televiziunea naţională.

Intensitatea luptelor armate a scăzut brusc după difuzarea pe 25 decembrie pe postul naţional de televiziune a execuţiei soţilor Ceauşescu. Focuri de armă sporadice au mai fost înregistrate până pe 27 decembrie.

[modifică] Victime
Cadavre ale celor ucişi în timpul revoluţiei (Institutul de Medicină Legală din Bucureşti)

Pe durata revoluţiei, potrivit datelor oficiale, numărul decedaţilor şi mutilaţilor prin împuşcare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decât cel al al victimelor înregistrate după această dată. Conform evidenţelor din anul 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), instituţie aflată în subordinea Guvernului României, numărul total al celor decedaţi prin împuşcare pe durata revoluţiei a fost de 1142, al răniţilor de 3138, iar al celor reţinuţi se ridica la 760. Au fost înregistraţi nu mai puţin de 748 de copii, urmaşi de eroi-martiri. Cifrele menţionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate şi verificate conform Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria revoluţiei române din decembrie 1989.

Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare,în rândurile militarilor s-au înregistrat 260 de decedaţi şi 545 de răniţi, iar de la Direcţia Securităţii Statului au murit în urma incidentelor din revoluţie 65 de angajaţi şi au fost declaraţi 73 de răniţi.[18]

Instituţiile militare implicate în evenimentele din decembrie 1989 au evitat să ofere mult timp date despre cadrele împuşcate sau rănite. După data de 22 decembrie au fost reţinuţi, peste 1000 de civili şi circa 1500 de militari, miliţieni sau securişti motivându-se că aceştia ar fi desfăşurat acţiuni împotriva revoluţiei. Numai de la Direcţia a V-a (UM 0666), unitate din cadrul Departamentului Securităţii Statului, care avea ca principale misiuni paza şi apărarea conducerii superioare de partid şi de stat, dar şi a unor obiective considerate de importanţă naţională, au fost reţinute ca suspecte 341 de cadre. Toţi reţinuţii suspectaţi de terorism au fost eliberaţi fără a li se aduce nicio acuzaţie.[19]

Pentru muşamalizarea unor fapte, sau pur şi simplu din nepăsare, multe victime nu au fost înregistrate. Nu toate persoanele împuşcate au fost înmormântate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar şi răniţii şi reţinuţii au preferat, din diverse motive, să nu facă declaraţii. S-a estimat de către procurorii militari care au anchetat în cauza revoluţiei că numărul morţilor şi răniţilor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial.

Pe durata confruntărilor din decembrie 1989 au existat victime din ambele tabere (manifestanţi şi forţe de ordine). Cele mai multe victime au fost înregistrate la Bucureşti.[20]

Statisticile victimelor revoluţiei din decembrie 1989 potrivit Ministerului Sănătăţii:

În total: 1104 morţi şi 3321 răniţi (221 civili şi 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când fug cei doi Ceauşeşti, erau 126 morţi şi 1107 răniţi.

La Timişoara:

    * în perioada 16 – 21 decembrie 73 morţi şi 296 răniţi
    * după 22 decembrie 20 morţi şi 77 răniţi

La Bucureşti:

    * până în 22 decembrie s-au înregistrat 49 morţi şi 599 răniţi
    * după în 22 decembrie s-au înregistrat 515 morţi şi 1162 răniţi

La Cluj s-au înregistrat până în 22 decembrie 29 morţi şi 58 răniţi.

La Constanţa s-au înregistrat 32 morţi şi 116 răniţi.

La Sibiu s-au înregistrat 99 de morţi şi peste 270 de răniţi
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_din_1989
>>>
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #456 : Septembrie 13, 2009, 10:43:58 »

>>>
Fost membru al conducerii Partidului Comunist şi aliat al lui Ceauşescu, înainte de a cădea în dizgraţiile dictatorului la începutul anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus ca preşedinte al Frontului Salvării Naţionale. Frontul Salvării Naţionale, format în principal din membri ai eşalonului secund al Partidul Comunist, şi-a exercitat imediat controlul asupra instituţiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea şi radioul naţionale. FSN a folosit controlul asupra presei în scopul de a lansa atacuri în stil propagandist la adresa oponenţilor politici, în special partidele democratice tradiţionale, care urmau să fie refondate după 50 de ani de activitate subterană (Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat). În 1990, Ion Iliescu a reuşit să devină primul preşedinte ales democratic al României de după al doilea război mondial.

În perioada 17-19 martie 1990 au avut loc ciocniri sângeroase la Târgu-Mureş între populaţia de etnie română şi cea maghiară. Aceste evenimente tragice au fost folosite ca pretext pentru reconstituirea unor servicii secrete independente (SRI) sub conducerea lui Virgil Măgureanu. Majoritatea foştilor angajaţi ai Securităţii au fost preluaţi de acest serviciu.[25]
Timbru din 1990

Revoluţia i-a conferit României o mare solidaritate din partea lumii exterioare. Iniţial, o mare parte din această solidaritate a fost inevitabil redirijată spre guvernul Frontului Salvării Naţionale. Mare parte din acea solidaritate a fost spulberată în timpul mineriadei din iunie 1990 când minerii şi poliţia au răspuns la apelurile lui Iliescu, invadând Bucureştiul şi brutalizând studenţii şi intelectualii care protestau împotriva deturnării revoluţiei române de către foşti membri ai conducerii comuniste sub auspiciile Frontului Salvării Naţionale.

Ion Iliescu a rămas o figură centrală a politicii româneşti, fiind reales pentru al treilea mandat de preşedinte în 2000, după ce în perioada 1996-2000 preşedinte al României a fost Emil Constantinescu. Supravieţuirea politică a fostului om de încredere al lui Ceauşescu a demonstrat ambiguitatea revoluţiei române, cea mai violentă din anul 1989, dar şi o revoluţie care, potrivit unora, nu a produs destulă schimbare. Adrian Năstase a fost învins de Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2004. În 2005, a fost inaugurat Monumentul Renaşterii Naţionale, care comemorează victimele Revoluţiei. Din martie 2004 România este membră a NATO, iar din 1 ianuarie 2007 a Uniunii Europene.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_din_1989
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #457 : Septembrie 13, 2009, 10:53:04 »
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #458 : Septembrie 16, 2009, 20:32:20 »

LISTA PERSOANELOR PROGRAMATE LA AUDIENŢĂ ÎN DATA DE 15 SEPTEMBRIE 2009
http://www.sspr.gov.ro/index.php?comunicate&id=20
Vă comunicăm faptul că , în conformitate cu hotărârea Comisiei din cadrul Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989, dosarele verificate şi analizate de comisie în cursului anilor 2006-2009 - pentru care s-au pronuntat pentru preschimbarea certfificatelor un număr de minim 5 membri ai comisiei şi se regăsesc în procesele – verbale ale Comisiei încheiate la momentul analizei dosarelor, se vor înainta pentru avizare la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
    Pentru a vizualiza lista dosarelor admise de comisia SSPR in primul semestru al anului 2007 si transmise acum la avizare la CPRD, vă rugăm să mergeţi la sectiunea ,,Liste avizare,, pe care o regăsiţi în stânga paginii.
http://www.sspr.gov.ro/index.php?avizare[/b]
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #459 : Septembrie 20, 2009, 12:47:24 »

Arhivele Gardianul
Partizanii. Toader Şuşman, erou al luptei anticomuniste din Munţii Apuseni - între legendă şi adevăr
19-09-2009

galerie foto  Galerie Foto    stiri din aceeasi categorie  Stiri din aceeasi Categorie

    * Nina Cassian: Au nevoie de noi, pentru că nu există dictatură fără propagandă
    * Exclusivitate. Pacepa n-a făcut operaţii estetice | VEZI FILM
    * Tineri din autointitulata „Uniunea Secuiască Maghiară” au vrut să arunce în aer Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe

Am fost în Munţii Apuseni pentru a înţelege mai bine tragedia partizanilor moţi în confruntarea lor disperată cu Securitatea şi cu Miliţia. Stând de vorbă cu oamenii din Răchiţele, un sat tupilat la poalele Muntelui Vlădeasa, mare mi-a fost surpiza să regăsesc situaţii similare celor petrecute la Nucşoara, unde s-a stins Elisabeta Rizea, un simbol al rezistenţei româneşti antibolşevice de pe Valea Argeşului.

Din cu totul alte motive, desigur, mulţi consăteni o urau pe Elisabeta Rizea, o priveau chiorâş. Aveam să aflu că pământurile lor fuseseră confiscate de comunişti şi transformate în Întreprindere Agricolă de Stat. Ulterior, pământurile Elisabetei Rizea şi ale lui Arnăuţoiu au fost împărţite consătenilor, care şi-au făcut case şi grădini. În 1991, s-au restituit terenurile care aparţinuseră cooperativelor agricole de producţie şi vecinii se simţeau în pericol fiinbdcă proprietăţile IAS-urilor nu se restituiau. Nu exista lege…
Despre tragedia moţilor din Răchiţele s-au scris două cărţi: “Suferinţa nu se dă la fraţi” (autori Cornel Jurju şi Cosmin Budeancă) şi “Cazul Şuşman în judecata răchiţenilor” (autori Teofil Răchiţeanu şi Teodor Boc).  Dacă prima este elaborată după metoda Lucia Hossu Longin, cealaltă este o replică din partea victimelor rămase în sat şi care au cunoscut momente cel puţin la fel de tragice. Istoria orală este foarte utilă pentru cunoaşterea faptelor, dar presupune ascultarea tuturor părţilor, fără părtinire.

 Securiştii i-au ars de vii în şură

Teodor (Toader, Todoru) Şuşman a fost primar în comuna Răchiţele, judeţul Cluj, în perioada interbelică. Era cel mai înstăritdin zonă, avea multă pădure, fâneaţă, cârciumă şi gatere mânate de apă (“şireze”). Când au venit comuniştii, a refuzat să dea cotele, să predea armele şi a fugit în Munţii Bihorului în august 1947. Ştia de la radio că “vin americanii”. I-a luat cu el pe feciorii lui - Teodor, Avisalon şi Traian. Era însoţit de Nuţu Bortoş, Gheorghe Mihuţ şi Ion Ciota, fost şofer al mareşalului Antonescu. În toamna lui 1948, se ascundeau în casa pădurarului Mihai Giurgiu (Jurj) de pe Valea Someşului. Primăvară următoare, s-au întors în munţi. Stăteau nu departe de ascunzişul doctorului Capotă. Ion Giurgiu le-a făcut legătura cu alţi opt ţărani şi cu un preot din Fildu de Sus şi din Huedin.
August 1950. Securiştii iau cu asalt casa lui Mihai Jurj, care fuge cu soţia Lucreţia şi cu unchiul Oneţ Roman spre ascunzătoarea lui Şuşman din judeţul Mureş. Catrina Şuşman, soţia lui Toader, moare din cauza torturii, iar ultimii doi copii, Emil şi Romulică, au fost arestaţi. Traian Şuşman este prins pe 12 decembrie 1948, condamnat la doi ani închisoare, apoi deportat în Bărăgan chiar dacă era tebecist. Doar el mai trăieşte. În 1952, securiştii omoară trei moţi în luptă. Toader Şuşman se sinucide, iar trupul lui este aruncat într-o râpă din Răchiţele. În 1954, Securitatea i-a prins pe Lucreţia şi Mihai Jurj, ucis în încăierare. Roman Oneţ este condamnat la moarte şi executat la Oradea, în 1955. Lucreţia Jurj, bolnavă de tuberculoză, a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă. În noaptea de 1 februarie 1958, fraţii Teodor şi Avisalon Şuşman au căzut într-o ambuscadă a Securităţii, într-o şură din satul Trainiş. Securiştii au dat foc şurii şi fraţi au ars de vii. Procesul a avut loc la Tribunalul Militar Cluj, în 22-24 iulie 1958, dar Şuşmanii fuseseră lichidaţi. Aceasta este varianta cea mai cunoscută a evenimentelor după 1990.

 “Nu pot să fac martir dintr-un criminal”

 Discuţia cu părintele Teodor Boc din Răchiţele mă pune pe gânduri. “Autorii ceilalţi nu au stat de vorbă cu toţi oamenii. Eu i-am ascultat şi oamenii mi-au povestit, sub prestare de jurământ. Le era frică să vorbească. Frica a rămas în sufletul omului simplu. Şi eu chiar… Noi am ieşit traumatizaţi din acel calvar. Eram între ciocan şi nicovală, între Securitate şi… Şuşman. Ana Blandiana a fost în Răchiţele şi o dată măcar nu a discutat şi cu cealaltă parte. Uite unde a ajuns PNŢCD din cauza dorinţei de revanşă. Am stat luni de zile în arhivele de la Cluj şi nu am găsit măcar o dovadă că Şuşmanii ar fi omorât securişti sau activişti comunişţti, dar au omorât consăteni de-ai lor. Todoru…li Budi (Teodoru lui Budi), străbunicul din partea mamei, era frate cu tatăl lui Toader Şuşman. Aş avea tot interesul să fac eroi din ei, dar nu pot să-i consider eroi pe nişte criminali. Poţi să fii martir numai dacă ai dragoste faţă de semenii tăi. Din partea bunicului Suciu Paşcu nimeni nu a primit pensie, cum au primit toţi urmaşii lui Şuşman. Bunica a fost omorâtă de Securitate. Eu am făcut armata la munci din cauza bunicului care era considerat duşman al poporului.”

 Capul de căprior
La fel gândeşte şi Teofil Răchiţeanu, un poet retras în munţi, fost profesor de-al lui Emil Boc. “Existenţa grupului Şuşman a fost pentru comunitatea oamenilor din Răchiţele un episod dureros Din cauza lui, s-au făcut 140 de ani de închisoare, câţiva ani răchiţenii au trăit sub semnul unei adevărate terori. S-a creat o ‘’psihoză Şuşman’’ de pe urma căreia puţini au fost cei care au scăpat fizic şi pishic nemutilaţi. Şuşman şi Securitatea au fost două forţe malefice între care bieţii răchiţeni s-au aflat ca între ciocan şi nicovală”.
Petrea li Indrei, cum se spune în parte locului ( Petrea lui Andrei), tatăl lui Teofil Răchiţeanu, s-a născut în 1913. Părinţii s-au despărţit când avea un an. Crescut de bunicii dinspre mamă până la 14 ani, el ştia să cînte la vioară, să cioplească grinzi, sămeşterească orice obiect din lemn, să călărească, să pescuiască, iar la 15 ani era şi vânător. S-a însurat cu Mina lui Capotă, iar când a fost dus pe frontul sovietic, a dezertat. Pe timpul foametei, şi-a întreţinut copiii şi familiile vecine cu vânat şi cu păstrăv prins de el. În 1948, când Şuşman a hotărât să fugă, Petrea li Indrei era unul din apropiaţi. A stat cu el câteva luni, după care a rămas lângă cei 10 copii. Au început schingiuirile la Securitate ca să spună unde este Şuşman. Mama lui i-a spus să-i ducă pe securişti la locul unde se ascund partizanii. “Cum să-l dau, mamă, pe mâna Securităţii. Dacă-l prinde, îl omoară. Şi pe el şi pe ceilalţi. Eu nu vreau să am moartea lor pe sufletul meu.” Petre a semnat un angajament, dar nu a trădat. Şuşman nu l-a crezut şi l-a omorât în chinuri groaznice. Mina Purcel, mama scriitorului, are 95 de ani şi o pensie de 163 de lei pentru munca la pădure. Este o minune că mai trăieşte. Pentru frumuseţea graiului, am reprodus întocmai vorbele moţilor, fără să le stâlcesc:
 “Am avut cinci prunci şi cinci fete. Întâi o fost fetele. Să supărase bărbatu că-i fac numai fete. După ce am făcut a cincea fată mi-o zîs, da iera numa şagă, că mă omoară dacă-i mai fac o fată. Şi-o dat Dumnezo şi i-am făcut apoi numa prunci, tăt cinci, cât erau fetele. Şi s-o bucurat omul meu când i-am născut primu ficior, s-o dus în zua aceie la vânat ş-o vânat un căprior şi i-o luat capul şi i-o pus lemn (suport), şi l-o pus pă părete să şie amintire de naşterea primului său ficior”. Pruncul de care s-a bucurat atât de mult Petrea li Indrei era profesorul Teofil. Mai târziu, poetul a dăruit capul de căprior lui Geo Bogza, de care l-a legat o îndelungată prietenie. (Acelaşi Bogza a primit în dar şi capul de căprior de la învăţătorul Labiş, tatăl altui poet sensibil…).

Spune, curva dracului, unde ţî bărbatu!”

Lelea Mina povesteşte chinurile prin care a trecut, la fel ca Elisabeta Rizea:
“De la primele lovituri am amorţît, am gândit că mi-o rupt spatele, n-avem alt gând decât c-oi muri şi ce s-a aleje de pruncii mnei, fără maică şi fără tată. M-o lăsat un pic din lovituri, m-o-ntrebat iară, da nu putem scoate un cuvânt. M-o dezlegat, m-o dus iar la poiată, pă nişte paie, nu mi-o dat de mâncare două zâle, apă mi-o dat. La două zâle, iar m-o dus, iar m-o bătut. Amu n-o mai dat peste spate, o dat numai în tălpile picioarelor pân-am amorţît. ‘’Spune, curva dracului, unde ţî bărbatu!” Tăt asta mă-ntrebau. N-am spus nimnica, n-avem ce spune; m-o luat şi m-o închis într-un veceu, era făcut din scânduri, din lemn, de iera de ciment murem acolo de frig”. Iar trauma revine obsesiv peste ani şi ani: “Da mai ieste un lucru, o vedenie, care să ţîne de mine şi n-o pot uita. Mi s-arată în faţa ochilor un cerb, într-o prelucă, în munte, înconjurat de o haită de lupi, care-l hăituiesc, îl ajung, îl muşcă, îi rup din trupul, încă viu, bucăţi de carne; le vşd gurile pline de sîngele scurs din bucăţile acele de carne, lupii aceia sunt Şuşmani şi oaminii lui, iar cerbu e bărbatu-mneu. Vedenia aceasta am avut-o prima dată cu câteva zîle înainte ca omu mneu să fi fost omorât, a fost un vis urât pă care numa mai târziu mi l-am putut lămuri, o fost un fel al lui Dumnezo de a mă vesti de o nenorocire care mă aşteaptă. Vedenia asta mi-a pustiit zilele şi nopţile, şi în vise şi când eram trează şi nu voi scăpa de ea până ce-oi muri”.

Şi-o câştigat un duşman de moarte”

Suciu Paşcu (Paşcu Bontii) a fost primar în Răchiţele. Patimă grea era politica locală! El era “manist”, iar Şuşman era liberal. Alternau la putere, iar ura dintre ei creştea. Mai ales după ce Suciu Paşcu descoperă că, în 1932,  Şuşmanvânduse pădurile moţilor printr-o înşelăciune. Atunci au pornit răchiţenii pe jos până la Cluj, iar prefectul le-a făcut dreptate. Cei care îl prezintă drept erou pe Şuşman uită acest episod. Pe timpul Diktatului de la Viena, Şuşman era iar primar. A adus “pită” din Regat peste munţi fiindcă Ţara Moţilor era controlată de ungurii lui Horty. Unii răchiţeni consideră că Şuşman i-a salvat de la foamete, alţii spun că le-a vândut grâul, iar celor săraci le-a dat contra zile de muncă… După război, Suciu Paşcu intră în partidul comunist, dar a fost dat afară şi condamnat la doi ani de închisoare la Canal pentru pierderea unei ştampile. În timp ce era el primar, s-a confiscat depozitul de cherestea al lui Şuşman. Todoru spunea peste tot că Suciu i-a luat scândura. Şi-a trimis oamenii deghizaţi în miliţieni la Suciu acasă şi l-au adus pe munte. Acolo, Şuşman simula că este el însuşi prins de miliţieni. Când a văzut că Suciu se bucură de răul lui, şi-a scos legăturile false şi a început o judecată cumplită. După ce l-a schingiuit, l-a aruncat de pe Pietrele Albe sau poate l-a îngropat într-o hudă...
Eugenia Boc, fiica lui Suciu Paşcu (a Bontii), îşi aminteşte de acei ani groaznici:
“Când s-o întors tata de la Turnu-Severin, primar în sat era Todoru lui Liptii (Teodor Şuşman). El făce în sat tăt ce vre. Oamenii, aprope tăţi analfabeţi şi săraci, nu aveu ce-i face. Nime nu îndrăzne să i se opună, că-l ştieu tare răzbunător. Pădurili satului o ajuns pă mâna lui. Şi amăgindu-i că le aduce oltoani, i-o pus să semneze într-un tabel. Da în acel tabel nici vorbă de oltoani, acolo bdieţî oameni o sămnat că-s de acord să vândă pădure comunii din Cuciulat şi Faţa Poeinilor la nişte jidani. Tata, Paşcu Bontii, o aflat şi l-o dat de gol. Atunci răchiţenii, vreo 300, în frunte cu tata, s-o arăduit să margă la Cluj la Prefectură. O făcut pă drum două zîle şi două nopţî. Şuşman o mărs înainte şi o anunţat jindarii din Călata, Hodin (Huedin) şi Jilău că s-o răsculat moţî. Jindarii i-o lăsat să treacă după ce tata le spune care-i năcazu care i-o scos din sat. Multă vreme voroveu oamenii cum o fost atunci. Cum i-o primit Prefectu Dunca, şi văzându-i cât de jerpeliţi erau şi cât de flămânzi, le-o dat la fiecare câte un pup alb (pâine mică, n.n.) şi câte un cârnaţ fript. Săracii oameni, cum o mai mâncat, că mulţî de ani de zîle nu mai mâncaseră decât mălai şi pită de săcară. După ce o mâncat, prefectu i-o întrebat care-i baiu. Oamenii i-o povestit cum o fost înşelaţi de primar, de Şuşman, şi în timpu acela s-o arîtat Şuşman. Atunci răchiţenii o sărit să-l bată, da o scăpat ca prin minune din mâna oamenilor. Acolo în prefectură o fost dat jos din primărie Şuşman şi în locul lui oamenii l-o pus pă tata. Tăt atunci oamenii şi-o câştigat înapoi pădurile furate, da şi tata şi-o câştigat un duşman de moarte. De fapt, Şuşman l-o şi omorât până la urmă”.
Maria Suciu are aceleaşi amintiri:
“O făcut pântru el. De la oameni o tăt luat bani că le face fabrică. Ţ-a spune Codruleana că şi de la tată-său o luat doi junci, şî daţi o fost. Tăt el o vândut pădurile satuli la nişte jidani. Imi poveste tata, diacu, că o fost mare zarvă atunci, că răchiţenii o mărs pă jos la Cluj  şi acolo s-o scăpat răchiţenii de el, de Şuşman, şi l-o pus primar pă Paşcu Bonti.”

 I-o tăiat carne din corpul lui şi l-o făcut s-o mânce

Povestea lui Valea Dumitru este cutremurătoare:
“Muiere lui Petre lui Indrei o fost bătută de Securitate, care crede că Petre s-o dus cu Şuşman. O fost lucrul cel mai urât care l-o făcut Şuşman, pântruc-o luat tata de la zece prunci şi o faptă ca asta nu poate fi iertată. Şi omu era nevinovat, l-o putut prinde pe Şuşman şi l-o putut da la Securitate, da nu l-o lăsat sufletu. O fost om bun şi uite ce-o păţit! O mai omorât pă Paşcu Bontii, l-o luat de acasă, l-o purtat pă munţi, desculţ, toamna, pe brumă. L-o chinuit cum nu să mai există. I-o tăiat carne din corpul lui şi l-o făcut s-o mânce. O mai omorât pe Târtai, că era bătrân, beteag, tuşe şi să teme să nu-l audă tuşind, să-i descoepere şi să-i prindă. Şuşman l-o puşcat. Nu şti nime unde l-o îngropat”.

Blestemaţi-mă că mie atunci îmi merge bine!”

Mulţi răchiţeni îşi aduc aminte că Şuşman lua prescurile Catrinei (nevasta lui era o femeie foarte credincioasă), le punea pe gard şi trăgea cu puşca în ele. Îi plăcea să fie blestemat şi le dădea pălincă drept premiu celor care blestemau mai expresiv. Aşa spune  Gheorghe Bălaş (a Fruţoaii):“Şuşman vre ca numai el să şie mare şi tare în sat şi Paşcu îi şide în cale. La Fogădău să purta ca un bolund. Când să băga în crâşmă vărsa pălinca oamenilor din păhară, dăde cu ele pă jos şi zîce: ‘’No, amu blăstămăţî-mă, că mnie atunci îmi mere bine când mă blastămă oamenii”. Şi îl duduiieu care de care mai rău: să-l ducă dracu pă munţî pustii, să-l tragă Dumnezo de cap şi dracu de pticioare, să razîme dracu gardurile cu el. Cân oi muri io, să nu facă nime copârşeu, să mă ţîpe într-o râpă. Şi, vai de el şi de pruncii lui, că rău o ajuns. Tomna aşe o ajuns cum şi-o cerut”.
Neag Ispas (Ispasul lui Ciulihău) mărturiseşte la fel: “Îi pune pe unii oamini să-l suduie, că zîce că să-ngraşe de sudalme şi-i mere bine. Odată l-o suduit unu Petrelea să-l ducă dracu pă munţî pustii şi să nu cuteze să vie la casa lui şi sudalma asta nu i-o plăcut, s-o supărat, da i-o plătit omuluio palincă pân’ce l-o suduit. N-avem pân’ce să-l pomenim de bine. O fost un criminal”.
“Suciu Vasile (Bucu cel Mic, cum îi ziceau oamenii) îl înjura cel mai bine. ‘’Poarte-l Dracu pă Şuşman pă Briţăi, pă Boga, pă Onceasa (nişte locuri depărtate şi pustii mai tot timpul, din împrejurimile satului Răchiţele) şi deie Dumnezău să vreie să vie acasă şi să nu poată. Bucu zîce să-l poarte Dracu pă Şuşman p-acolo. Lucrul aiesta să petrece în Fogădău, în crâşma lui Şuşman, lume asculta, râde şi Şuşman, da plăte pălincile la tăţi cei care-l suduieu.”

Feciorii lui Uşorel tot securişti au ajuns

Aşa îşi aduce aminte Traian Bălaş (Traianu Coratorului):
“Şi să mai teme Şuşman de feciorii lui Uşorel, unu care o avut prăvălie în Răchiţe şi pă care Şuşman l-o sărăcit, că i-o furat banii din casa de la Primărie, şi omu o trebuit să vâbdă tot ce ave ca să plătească paguba. Şuşman l-o obligat să plece din Răchiţele, cu familie cu tot, şi el o cumpărat prăvălia în care vinde Uşorel, care de-aici nainte o fost prăvălia lui, a lui Şuşman. După ce-o venit comuniştii la putere, s-o auzât că nişte feciori ai lui Uşorel o ajuns ofiţeri de Securitate şi-amu Şuşman, care ştie el ce-o făcut cu Uşorel, să teme grozav de ei. Şi-aiesta o fost un motiv pentru care Şuşman o fugit în munîi. (…) Pă Paşcu l-o chinuit rău de tot, i-o tăiet  din carne lui, cu brişca, şi l-o făcut să mânce, i-o făcut jiburi (buzunare) în piele şi i-o pus sare, l-o ţînut nemâncat o săptămână şi apoi, să zîce că l-o aruncat de pe nişte pietre mari ce-s p-aici – unii zîc de pă Pietrele Albe, alţii că de pe Lespezi, alţii că de pă Piatra Arsă, da io cred că l-o băgat într-o hudă, că sunt multe de astea p-aici, mai ales pă la Fundu Văii Seci. De moartea Paşcului s-o aflat repede, chiar Şuşman le-ao spus la unii cu care s-o întâlnit , ca să afle şi alţii şi să să teamă de iel dacă-l pârăsc la Securitate că l-o văzut sau că ştiu unde s-ascunde. Lui Şuşman îi plăce să să teamă oamenii de iel”.
La fel crede şi Petru Boc (Petrea Năii):
“Şuşman era cel mai mare afacerist din zona asta a munţilor. Făcea afaceri cu lemne. Tatăl lui era de-a lui Liptii, da nu-i era tată cu adevărat, era numai de formă, i-o ştiu c-o fost bitanc, l-o făcut mă-sa cu un jidan, de-aceie şi apucăturile lui erau jidăneşti. (…) Uşorelu o fost şi el jidan şi-o avut un fecior care-o ajuns securist şi urmăre pă Şuşman să-l prindă şi să să răzbune păntru ce-o făcut iel familiei lui. Când l-o prin pă Trăianu lui Şuşman, la Padiş, în 1949, l-o dus la Securitate la Cluj şi-acolo l-o luat la întrebări un ofiţer care era fecior de-a lui Uşorelu. L-o nenorocit în bătaie pă bietul Trăian, care n-ave nicio vină”.
Şi câte poveşti curg pe Valea Stanciului, din care un om cu simţul adevărului şi cu frica lui Dumnezeu poate scoate sensuri cumplite…

Viorel Patrichi

http://www.gardianul.ro/Partizanii.-Toader-%C5%9Eu%C5%9Fman,-erou-al-luptei-anticomuniste-din-Mun%C5%A3ii-Apuseni---%C3%AEntre-legend%C4%83-%C5%9Fi-adev%C4%83r-s144363.html

Motto:
“Fie ca urile să amorţească! Dar trebuie
să rămână amintirile, pentru ca atâtea
nenorociri, atâtea suferinţe să nu fie niciodată
pierdute pentru experienţa oamenilor!”
(Jules Michelet, Istoria Revoluţiei Franceze)
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #460 : Septembrie 23, 2009, 16:18:53 »

Blogul lui Marius Mioc
despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea
http://mariusmioc.wordpress.com/category/revolutionari/

Dacă se pune întrebarea cine este principalul lider al revoluţiei de la Timişoara, cel mai probabil răspuns este Sorin Oprea. Dacă un Lorin Fortuna sau un Ioan Savu s-au afirmat în ziua de 20 decembrie, Sorin Oprea s-a afirmat ca revoluţionar activ atît în 16 decembrie, cînd a condus coloana principală de demonstranţi printr-o bună parte a oraşului, în 17 decembrie cînd a fost rănit superficial de un glonţ la picior (ceea ce nu l-a împiedicat să-şi continue activitatea revoluţionară), cît şi în ziua de 20, cînd a devenit şeful pazei Frontului Democratic Român, avînd şi un pistol mitralieră (în ciclul “Revoluţia din Timişoara în înregistrări audio-video” puteţi regăsi unele intervenţii ale lui Sorin Oprea). Numele său e relativ puţin cunoscut în afara Timişorii, în primul rînd datorită neglijării de către presa bucureşteană a evenimentelor din Timişoara imediat după revoluţie (după cum se remarca în punctul 13 al Proclamaţiei de la Timişoara: “Cu excepţia ziarului România Liberă, în presa, radioul şi televiziunea din Bucureşti, evenimentele comentate ca revoluţionare sînt numai cele din 21-22 decembrie”), dar şi fiindcă nu s-a implicat politic după revoluţie. Acum, cînd e la modă pentru presa bucureşteană să caute scenarii şi agenturi străine care au acţionat la Timişoara, relatările participanţilor direcţi precum Oprea nu pot decît să deranjeze, de aceea sînt neglijate. Neglijarea lui Oprea e şi rezultatul faptului că acesta era în 1989 un simplu muncitor, care avea şi cazier. După cum îi explica lui Titus Suciu (”Lumea bună a balconului”, editura Almanahul Banatului 1995, pag. 120): “La Banatul era o lege nescrisă: în funcţie de posibilităţi ţi se permitea să-ţi confecţionezi, utilizînd deşeurile, o pereche de pantofi Otter (…) mi-au ieşit puţin cam mari (…) m-am decis să-i vînd”. A fost prins de miliţie cînd a vrut să vîndă pantofii şi condamnat cu executare la locul de muncă. Apoi a mai fost condamnat pentru încercarea de a trece graniţa nelegal, executînd 3 luni de puşcărie şi scăpînd printr-o graţiere colectivă.

Înregistrarea de mai jos face parte din cea a mesei rotunde desfăşurate în 16 decembrie 2006 la sediul ALTAR (asociaţia luptătorilor timişoreni arestaţi în revoluţie), care am prezentat-o deja pe acest blog. Am observat însă că puţină lume face clic pe lincurile pe care le pun în articole (WordPressul îmi dă informaţii de acest fel) – este o comoditate sau o superficialitate a multora din cititorii acestui blog. De aceea, pe ideea că eu trebuie să mă pliez după cerinţele cititorilor şi nu cititorii după cerinţele mele, am extras din înregistrarea acelei mese rotunde partea în care Sorin Oprea povesteşte despre isprăvile sale din 16 decembrie 1989. Ofer mai jos şi o transcriere a înregistrării.

Fă clic pentru a asculta înregistrarea audio (14 minute 28 secunde)

Transcrierea înregistrării: (mai mult…)
http://mariusmioc.wordpress.com/category/revolutionari/
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #461 : Septembrie 25, 2009, 13:21:50 »

24 Septembrie 2009

Astazi a avut loc la sedinta de plen a Comisiei SSPR, ocazie cu care au fost analizate un nr. de 87 de dosare. In urma analizarii lor, 28 de dosare au fost declarate admise iar 59 au fost respinse. Pentru a putea vedea o sinteza a proceselor verbale incheiate ca urmare a sedintei de plen vă rugăm să mergeţi la sectiunea ,,Activitate SSPR,, , subsecţiunea ,,Plen Comisie,, pe care o regăsiţi în stânga paginii .
http://www.sspr.gov.ro/index.php?plencomisie&id=4

Memorat

Nihil sine Deo!!
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #462 : Septembrie 25, 2009, 20:56:45 »

Alex Stoenescu: "Sistemul ticalosit" s-a construit sub regimul Iliescu
ASA S-A INTAMPLAT SI CU O PARTE DINTRE ASOCIATIILE DE REVOLUTIONARI.
Istoricul Alex Mihai Stoenescu spune ca "sistemul ticalosit" atat de des invocat de actualul sef al statului, Traian Basescu, s-a nascut in primele zile ale Revolutiei din decembrie 1989, din cauza lipsei de legitimitate a puterii nou instalate sub conducerea lui Ion Iliescu.

Stoenescu a prezentat intr-o editie recenta a emisiunii "Nasul" de la B1TV cateva dintre primele decrete semnate de Iliescu, in calitate de sef al CFSN, imediat dupa caderea regimului comunist, decrete a caror oportunitate poate fi pusa sub semnul intrebarii, in conditiile in care in acele zile inca se mai tragea in teroristi iar populatia revoltata iesea in strada.

Astfel, unul dintre primele decrete semnate de Iliescu in calitate de sef al statului a fost Decretul 9 din 31 decembrie 1989 care a liberalizat vanzarea-cumpararea de terenuri intravilane. Istoricul spune ca asa se explica faptul ca toti cei care aveau in acel moment bani facuti in perioada comunista au cumparat astfel de terenuri iar ulterior au facut averi fabuloase.

A urmat, pe 1 februarie 1990, un alt Decret lege al CFSN care fixa cursul de schimb valutar leu/dolar la 21 de lei, cand in realitate cursul era de 60 de lei, iar in octombrie a urcase la 120 de lei. Astfel, cei "inspirati" faceau in acea perioada importuri la un curs valutar de 21 de lei si apoi vindeau marfurile pe piata la un curs de 60 de lei, scotand profituri uriase.

Alex Mihai Stoenescu mai spune ca la fel de surprinzatoare poate parea si adoptarea Decretului lege numarul 12 din 12 ianuarie 1990 (zi in care strazile erau pline, iar noii lideri politici se adresau populatiei de pe tancuri) prin care, la art.2, erau abrogate dispozitiile Codului Penal privind trecerea frauduloasa a frontierei.

Astfel, contrabanda a devenit legala, explica istoricul, iar cantitati importante de marfuri intrau in tara fara taxe.

A urmat liberalizrea imediata a constructiilor, care a condus la aparitia "ca din pamant" a unor vile si cladiri, in conditiile in care cei mai multi romani nu aveau un acoperis deasupra capului.

Lipsa de legitimitate a noii puteri

Toate acestea sunt strans legate de felul in care a venit Ion Iliescu la putere, de lipsa de legitimitate cu care regimul nou instalat s-a confruntat. Iliescu avea nevoie de sustinerea celor in favoarea carora semna toate aceste decrete pentru a-si pastra puterea in fata atacurilor celorlalte grupari dornice de a prelua puterea (gen Verdet) dar si al partidelor istorice care veneau din urma si constituiau o forta.

Astfel, exista numeroase marturii potrivit carora la cabinetul lui Iliescu veneau tot felul de membri, reprezentanti ai CFSN-urilor judetene, care il asigurau de sustinerea lor in schimbul unor favoruri.

"CFSN era fragil (...) Exista o presiune imensa din teriroriu, toti cereau bani pentru a prelua si consolida noua putere la nivel local (...) Dati-ne fonduri sa acoperim gura populatiei", spune Stoenescu ca erau solicitarile carora Ion Iliescu s-a vazut nevoit sa le dea curs pentru a ramane in fruntea statului.

Incercarile esuate de distrugere a sistemului

In perioada 96-2000, s-a incercat distrugerea acestui sistem, dar din afara, mai spune Stoenescu. "Emil Constantinescu era constient, incepuse sa fie informat. A inceput sa realizeze care erau mecanismele de functionare", explica istoricul, in opinia caruia toti cei care s-au alaturat noului sef al statului au fost oameni de buna credinta, dar nu au avut capacitatea de a mai schimba ceva pentru ca nu erau specialisti in domeniile importante ale vietii economice si politice.

Istoricul relateaza si un episod mai mult decat sugestiv in acest sens, despre care spune ca a aparut si intr-una din cartile publicate de Emil Constantinescu: "In momentul in care a trebuit sa obtina aprobarea de survol a avioanelor NATO, o chestiune pur tehnica, Emil Constantinescu a apelat la Sorin Ovidiu Vantu ca sa sune la nu stiu cati parlamentari PSD ca sa voteze, si Parlamentul sa dea aprobarea".

In schimb, in regimul 2000-2004, sub Adrian Nastase, "sistemul a functionat ca si sub Ion Iliescu".

Traian Basescu a incalcat Omerta

"Deci au fost 3 etape: construirea sistemului, incercarea naiva de a-l distruge din exterior si acum, incercarea de a reforma sistemul din interior. (...) Traian Basescu a incalcat Omerta", a mai declarat Alex Stoenescu, explicand ca in incercarea de a distruge acest "sistem ticalosit" actualul sef al statului "a fost nevoit sa mearga pe marginea Constitutiei, la limita", Constitutie despre care insusi creatorul ei, Antonie Iorgovan, a recunoscut intr-o emisiune ca "are articole special create pentru a-l proteja pe Ion Iliescu".

Istoricul mai spune ca una dintre cele mai mari erori facute de Traian Basescu este ca a deschis lupta pe toate fronturile si nu si-a facut aliati.

"Ca ofiter, a uitat ca nu ai voie sa pornesti lupta pe mai multe fronturi si si-a creat dusmani in zonele unde ar fi trebuit sa aiba aliati, in special in justitie, in CSM. Trebuia sa si-i apropie pe judecatori daca vroia sa aiba cu cine distruge sistemul", a mai spus istoricul.
http://www.ziare.com/actual/dezvaluiri/09-25-2009/alex-stoenescu-sistemul-ticalosit-s-a-construit-sub-regimul-iliescu-897690
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • Revo SB
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 934
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #463 : Octombrie 01, 2009, 23:06:05 »

Un sit interesant.
Contra- Revolutia din decembrie 1989: disparuta in timpul anchetei…

http://romanianrevolutionofdecember1989.wordpress.com/2009/07/15/contra-revolutia-din-decembrie-1989-disparuta-in-timpul-anchetei/
Memorat
  • Revo SB
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 934
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #464 : Octombrie 03, 2009, 20:34:09 »

Kovesi: SRI, CNSAS şi MApN sunt de acord să declasifice documentele Revoluţiei
http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-10-03&id=40455
Memorat
Pagini: 1 ... 29 30 [31] 32 33 ... 104
Schimbă forumul: