Main Content:

Pagini: 1 ... 44 45 [46] 47 48 ... 104

@ REVOLUTIA SIBIU 1989 @

  • Revo SB
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 934
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #675 : Aprilie 11, 2010, 09:40:41 »

Revoluţia de la Sibiu: goana după terorişti
În decembrie 1989, diversiunile din oraş şi manipulările de la TVR au creat un conflict al tuturor împotriva tuturor. Armele se procurau doar cu buletinul. După măcelul din 22 decembrie 1989 dintre Armată şi Interne, Sibiul a fost cuprins de haos. Peste 500 de oameni au fost suspectaţi de terorism. Aceştia erau capturaţi pe străzi de către civili, bătuţi şi apoi predaţi Armatei.

Ziua de 22 decembrie 1989 a fost extrem de agitată la Sibiu. Măcelul dintre Armată şi instituţiile Ministerului de Interne s-a soldat cu un bilanţ tragic: nu mai puţin de 43 de morţi din rândul cadrelor şi al civililor. Induşi în eroare de diversioniştii aflaţi pe clădirile din jur, militarii de la UM 01512 (unitate comandată de locotenent-colonelul Aurel Dragomir) au crezut că sunt atacaţi din clădirile Securităţii şi Miliţiei, aflate peste stradă, şi au declanşat un adevărat asediu asupra celor două instituţii.
Pentru a scăpa cu viaţă, cadrele MI rămase în cele două sedii se adăpostiseră la subsolul Miliţiei, abandonându-şi armamentul şi muniţia în fişetele din birouri. Imediat după încetarea focurilor (în jurul orei 16.30), mai mulţi civili aflaţi în zonă au pătruns în sediul Miliţiei, unde au devastat birourile şi s-au înarmat cu pistoalele-mitralieră pe care le-au găsit în res pectivele încăperi. „Dintr-un dulap tip rastel eu am luat o geantă diplomat în care se afla un mecanism cu pistol", a declarat Frohlich Adolf Horst, unul dintre civilii pătrunşi în incintă, atunci când a fost audiat de Procuratura Militară pentru „Dosarul Revoluţiei".

Revoluţionarii furioşi au mers apoi la subsol, de unde i-au scos pe angajaţii Ministerului de Interne (miliţieni, securişti, telefoniste, femei de serviciu etc.), convinşi că au capturat „teroriştii" care, după cum se anunţase la Televiziune, au atacat Armata şi au tras în popor.

„Săracii copiii noştri"

„Eram vreo 40-50 care rămăseserăm la subsol, inclusiv femei, telefoniste sau mai ştiu eu ce. Au venit civilii, ne-au scos prin spate şi ne-au aliniat lângă gardul dintre blocuri şi Miliţie. Erau înarmaţi, au vrut să ne pună de-a lungul gardului şi să ne împuşte. Unii ne înjurau, alţii ne loveau cu pumnii şi cu picioarele. Ziceau că suntem terorişti şi or să ne împuşte cum i-am împuşcat şi noi pe alţii. Unu' lângă mine zice «Nicule, suntem gata. Săracii copiii noştri». Noroc că a apărut o grupă de elevi de la 01512 şi au zis: «Daţi-vă la o parte, că pe ăştia îi luăm noi!». În situaţia asta intervenţia militarilor ne-a salvat, altfel ne-ar fi linşat mulţimea", ne povesteşte Nicolae Pinciu, fost ofiţer de Securitate.

Toate cadrele MI eliberate din mâinile civililor au fost duse în sala de sport a Unităţii Militare 01512, unde erau păziţi de militari înarmaţi cu pistoale-mitralieră. Aurel Dragomir, comandantul UM 01512 şi al garnizoanei Sibiu, susţine că a purtat o convorbire telefonică cu Iulian Vlad, şeful Securităţii: „L-am informat pe Vlad că am mai multe cadre din Ministerul de Interne în sala de sport şi l-am întrebat ce fac cu acei oameni. Mi-a zis: «Ţine-i acolo!»".

Căutaţi şi cu elicopterele

Nebunia din Sibiu era abia la început. Măcelul petrecut între UM 01512 şi Interne, manipulările grosolane lansate de la Televiziune şi diversiunile trăgătorilor aflaţi pe diverse clădiri au aruncat oraşul în haos. Armata şi populaţia au început o adevărată vănătoare de terorişti, în realitate o luptă surdă cu un inamic nevăzut care a avut nenumărate consecinţe tragice.

Angajaţii Ministerului de Interne găsiţi pe stradă sau în propriile case erau bătuţi crunt şi apoi predaţi la UM 01512, oameni nevinovaţi care mergeau să cumpere pâine sau să ducă gunoiul erau consideraţi terorişti doar pentru că nu aveau buletinul asupra lor, fiind bătuţi, legaţi şi apoi predaţi la aceeaşi unitate militară. La solicitarea lui Aurel Dragomir, comandantul UM 01512 şi al garnizoanei Sibiu, mai multe elicoptere din Regimentul Sibiu s-au ridicat deasupra oraşului pentru a vâna teroriştii din aer. Situaţia a scăpat de sub control, întrucât din elicoptere s-a tras în clădiri şi în oameni. Zeci de case au fost distruse sub motivul că ar ascunde terorişti, civilii constituiau din proprie iniţiativă filtre în diverse zone ale oraşului, deschizând focul din motive puerile asupra unor oameni nevinovaţi. Toate acestea reprezintă numai o parte a dezastrului şi a confuziei care au dominat Sibiul în zilele Revoluţiei din decembrie 1989.

Şi femeile au primit arme

Multe dintre situaţiile de mai sus nu ar fi fost posibile fără una dintre cele mai mari greşeli care s-au făcut în timpul acelor evenimente: înarmarea civililor! În acele zile, în Sibiu oricine îşi putea procura o armă pentru a „lupta" împotriva presupuşilor contrarevoluţionari. Armamentul şi muniţia au ajuns în mâinile populaţiei din patru surse: clădirile devastate ale Miliţiei şi Securităţii, unde civilii au putut intra nestingheriţi pentru a lua inclusiv arme, Unitatea Militară de pe Calea Dumbrăvii, Casa Armatei, unde se împărţeau pistoale şi mitraliere pe bază de buletin, şi Unitatea Militară 01512, de unde, conform mai multor martori, s-au dat pistoale-mitralieră tot pe baza actului de identitate.

Aurel Dragomir neagă faptul că din unitatea sa s-ar fi dat vreo armă civililor, argumentând că nu a avut nicio lipsă în evidenţa armamentului, însă acest lucru era greu să se întâmple din moment ce toţi cei care au luat arme le-au înapoiat pentru a-şi recupera buletinul.
La Casa Armatei, cei care distribuiau arme nu ţineau cont de vârsta, pregătirea sau sexul solicitanţilor. Au fost şi femei care au primit puşti-mitralieră. „Mi s-a dat puşcă să trag, dar, după câteva ore, am dat-o înapoi, că nu ştiam în cine să trag. Când se trăgea o dată, ăştia de pe la geam, militari şi civili, laolaltă, nu se opreau până nu terminau un încărcător", ne-a povestit Iulia Cruciat, revoluţionară din Sibiu.

Aşadar, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, Unitatea Militară 01512 s-a transformat într-un adevărat „centru de colectare" al persoanelor suspectate că ar fi terorişti. Pe lângă grupul de aproximativ 50 de angajaţi ai Ministerului de Interne care fusese recuperat din mâinile civililor, la UM 01512 au început să ajungă, începând din seara de 22, tot mai multe persoane. O parte erau angajaţi de la Interne care veneau de bunăvoie la unitate pentru a se pune sub protecţia Armatei sau erau aduşi de mulţimea furioasă, care vâna în acele zile orice om care avusese vreo legătură cu Miliţia sau cu Securitatea.

"Şi civilii, şi militarii m-au pus să încarc gloanţe în încărcătoare. Am încărcat toată noaptea până mi s-au tocit buricele degetelor."
Iulia Cruciat
pictoriţă de biserici,
revoluţionară din Sibiu

Paul, 3 ani, cea mai inocentă victimă

La Sibiu s-a petrecut poate cea mai cutremurătoare scenă a Revoluţiei române. La 24 decembrie, soţii Adrian şi Maria Chircă ascultau cum şuieră gloanţele prin cartierul Hipodrom din Sibiu. Au decis să-şi ia copilul, pe Alin Paul, care avea trei ani, şi să meargă la părinţii lui Adrian. Drumul până acolo era unul scurt, dar periculos.

Pe strada Kolarov s-a deschis focul asupra maşinii familiei Chircă, în condiţii neclare. La un filtru de control, în mintea lui Adrian Chircă s-a defectat ceva şi n-a mai apăsat frâna, ci a călcat acceleraţia. Atunci, gărzile patriotice şi militarii din filtru au început să tragă cu mitralierele. Oltcitul familiei Chircă a trecut prin roiul de gloanţe. Puştiul, care privea Revoluţia de pe bancheta din spate, a fost împuşcat în cap şi a murit pe loc. Maria Chircă a primit un glonţ în picior. Adrian Chircă a scăpat nevătămat.

Ca un extraterestru

Speriat, bărbatul a abandonat pedalele, şi-a privit copilul lovit în cap şi nevasta curentată de glonţ şi a vrut să evadeze din această realitate. Într-o stare de groază animalică, a luat-o la fugă către Calea Dumbrăvii. A alergat aşa delirând până când a fost prins de nişte bărbaţi. Neputând să articuleze niciun cuvânt, a fost considerat terorist şi dus „la bazin". Aici, furia lui Adrian Chircă s-a dezlănţuit. A început să urle şi să-şi azvârle pumnii haotic. A fost legat cu o funie.

Restul reţinuţilor au văzut atunci cum un om încetează să mai fie om. „Avea o forţă extraordinară. Privindu-l, n-ai fi bănuit că are atâta putere. Apuca cu dinţii nişte saltele şi trăgea de ele. Legat la mâini, se târa prin bazin smucindu-se din piept". Toate astea ni le-a povestit Lucian Şoaită, unul dintre civilii aruncaţi în bazin.

16 zile a stat Chircă „la bazin". La 9 ianuarie 1990 a fost internat la Spitalul de Psihiatrie. După o vreme a fost externat şi eliberat de eticheta de „terorist". 

Adrian, care acum 20 de ani era barman la restaurantul Hotelului Împăratul Romanilor, şi-a învins nebunia temporară. N-a vrut să ne vorbească. N-am insistat. Acum, el şi soţia sa deţin un restaurant în Sibiu. Dacă n-ar fi fost Revoluţia, poate că n-am fi avut economie de piaţă, dar Paul Alin Chircă ar fi împlinit în câteva săptămâni 24 de ani.

Dragomir, felicitat de Militaru

Aurel Dragomir era, în decembrie 1989, comandantul Garnizoanei Sibiu.  Astăzi are 60 de ani şi este colonel în rezervă.

La unitatea comandată de Aurel Dragomir, mulţimea aducea şi o serie de civili consideraţi suspecţi, pe care, după ce îi captura de pe stradă şi le acorda corecţii fizice, îi preda în mâinile Armatei.

În total, 522 de oameni au fost aduşi la UM 01512, dintre care 477 erau bărbaţi, iar 45 - femei. Iniţial, cei reţinuţi au fost duşi în sala de sport a unităţii, după care, în dimineaţa de 24 decembrie, întrucât numărul lor devenise prea mare, au fost mutaţi în bazinul de înot, care fusese golit de apă şi transformat într-un fel de celulă uriaşă.

Cei care au trecut prin această experienţă relatează că „la bazin" s-au întâmplat lucruri îngrozitoare. Celor reţinuţi încă din 22 nu li s-a dat nimic de mâncare până la 24 decembrie, răniţilor nu li s-a acordat asistenţă medicală, la toaletă se mergea cu rândul, sub escorta unui militar înarmat. Oamenii au dormit pe jos şi s-au învelit cu nişte covoare fabricate la Cisnădie special pentru Casa Poporului şi depozitate în bazinul de înot.

„V-aţi făcut datoria!"

Aurel Dragomir răspunde acuzaţiilor spunând că unitatea pe care o comanda nu era pregătită pentru a ţine sub detenţie un număr atât de mare de oameni.

În nota-raport pe care a înaintat-o superiorilor în 1991, acesta redă o discuţie pe care a avut-o, la 24 decembrie, cu Nicolae Militaru, ministrul Apărării în acel moment. „Domnule ministru, am aproape 500 de persoane reţinute. Dacă ar fi să le dau numai o coajă de pâine şi un pahar de apă pe zi, şi tot ar fi greu. Întreb şi eu: Cu ce drept îi ţin aici?", susţine Dragomir că a spus. Militaru ar fi răspuns pe un ton arogant: „Nu am timp de aşa ceva. Iei tu toate măsurile. Te împuternicesc eu!". La final, Nicolae Militaru i-a spus lui Aurel Dragomir: „V-aţi făcut datoria!"

Militarii care îi păzeau pe cei reţinuţi „la bazin" se purtau cu o cruzime greu de înţeles, convinşi că cei pe care îi au sub pază sunt duşmanii poporului. Relevant este cazul lui Silviu Chiran, colonel de Miliţie, care, deşi era rănit grav, a fost luat de pe patul de spital şi aruncat în bazin.

„«V-am adus un porc gras», aşa au zis elevii când l-au adus pe Chiran învelit într-o pătură. Eu chiar mă gândeam că e un porc, că se vedea un petic de piele de sub pătură. Era şi în preajma sărbătorilor, zic au adus un porc şi ne fac o haleală cât de cât, să nu murim de foame. Nu ne-au dat voie să-l îngrijim în niciun fel, a murit acolo", povesteşte Nicolae Pinciu, fost ofiţer de Securitate prezent şi el la bazin.

La 26 decembrie, la Sibiu a sosit o comisie formată din mai mulţi procurori care i-au anchetat pe toţi cei reţinuţi „la bazin". Unii au fost eliberaţi în primele zile, alţii abia spre sfârşitul lui ianuarie 1990, singura explicaţie fiind o foiţă de hârtie pe care se menţiona că nu au întreprins acţiuni împotriva Revoluţiei. Regimul de „detenţie" s-a îmblânzit de la sfârşitul lunii decembrie, cei reţinuţi ca suspecţi de terorism putând primi pachete cu mâncare de acasă.

Lucian Şoaită ne-a arătat bazinul unde a fost reţinut în 1989



„M-am simţit ca la Auschwitz"

Muncitorii Lucian Şoaită şi Dan Bleahu sunt doar câţiva dintre sibienii nevinovaţi luaţi de pe stradă şi duşi „la bazin" pe motiv că ar fi terorişti. S-a întâmplat la 25 decembrie, în jurul amiezii. Şoaită şi Bleahu se aflau într-o maşină, împreună cu alţi doi cetăţeni, Gheorghe Suciu şi Ioan Albu, care erau înarmaţi, lucru normal în haosul acelor zile. Se îndreptau spre cartierul Hipodrom, unde fuseseră trimişi de la Casa Armatei să constituie un filtru.

„Pe drum am oprit lângă un bloc, să meargă Şoaită să ia nişte rachiu pentru Crăciun. Nişte oameni adunaţi în faţa blocurilor, cred că erau şi beţi, au strigat: «Ăia au arme, sunt terorişti!»". Albu, care era cu noi, s-a dat jos şi le-a arătat procesul-verbal cu care luase arma. N-au vrut să audă, parcă erau nebuni. S-a adunat lume ca la urs. A apărut un TAB cu militari care patrulau. Lumea a început să ne lovească. Eu aveam o brichetă în mână şi unul a zis: «Atenţie, că trage din brichetă»", ni se confesează Dan Bleahu.

După ce i-a bătut bine, mulţimea i-a predat pe cei patru unei patrule de militari, care i-a dus „la bazin". „Când am ajuns acolo mirosea a sânge şi a mort. M-am simţit ca la Auschwitz", povesteşte Lucian Şoaită, pe care l-au răscolit amintirile când a pătruns împreună cu reporterii „Adevărul" în incinta bazinului de înot unde a fost reţinut în urmă cu 20 de ani. Lucian Şoaită şi Dan Bleahu au fost eliberaţi de „la bazin" la 24 ianuarie 1990.

Memorat
  • Revo SB
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 934
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #676 : Aprilie 11, 2010, 09:41:53 »
Memorat
  • Revo SB
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 934
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #677 : Aprilie 11, 2010, 09:45:45 »

Beţia lui Nicu Ceauşescu şi nebunia lui Aurel Dragomir
Pe Nicu Ceauşescu l-a prins Revoluţia în stare de ebrietate. Aurel Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, a cedat nervos. Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului Sibiu, am separat începutul Revoluţiei de războiul Armată - Miliţie şi psihoza teroristă.

Prima parte a Revoluţiei sibiene, pe care o prezentăm cronologic în ediţia de astăzi, are câteva momente-cheie: avionul în care au venit de la Bucureşti 27 de bărbaţi neidentificaţi, primii morţi ai Revoluţiei şi sinuciderea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale până în 22 decembrie 1989.
A fost picătura care a umplut paharul duşmăniei dintre Armată şi instituţiile Ministerului de Interne: Miliţia şi Securitatea. Două puncte de foc ale oraşului Sibiu, care, ca o tristă fatalitate, erau (şi încă mai sunt şi azi) aşezate faţă în faţă, despărţite de o străduţă îngustă.

17 decembrie 1989

Ora 12.00: Nicu Ceauşescu, fiul dictatorilor şi prim-secretar al Consiliului Judeţean de partid din Sibiu, plănuieşte să iasă la vânătoare împreună cu câţiva prieteni sibieni. Ajunşi lângă o pădure din apropierea oraşului, Nicu şi amicii săi încep să mănânce şi să consume băuturi alcoolice.

Ora 14.00: Ameţit, Nicu Ceauşescu adoarme în maşină. Se trezeşte două ore mai târziu şi anulează vânătoarea.

Ora 16.45: Nicu primeşte un telefon de la Bucureşti prin care este anunţat că trebuie să meargă la sediul Comitetului Judeţean de Partid, pentru a lua parte la o teleconferinţă convocată de Nicolae Ceauşescu.

Ora 17.00: Începe teleconferinţa. Nicolae Ceauşescu vorbeşte despre incidentele petrecute la Timişoara în 16 şi 17 decembrie. Aflat încă în stare de ebrietate, Nicu Ceauşescu se adresează şefilor de la Miliţie, Securitate şi Armată cu imperativul: „Suntem în stare de război, nu de necesitate! Dacă se întâmplă şi la noi ca la Timişoara, trageţi fără somaţie!".

18 decembrie 1989
Prin Sibiu încep să circule manifeste făcute de Mircea Bozan, fost deţinut politic. Acestea fac apel la spiritul de solidaritate cu oraşul Timişoara.

19 decembrie 1989
Theodor Petrişor, şeful Securităţii din Sibiu, află că localnicii ar putea ieşi în stradă la 21 decembrie. Vestea ajunge la urechile lui Nicu Ceauşescu, care încearcă să „amorţească" populaţia Sibiului cerând suplimentarea rezervelor de carne şi de fructe la magazinele alimentare. Vestea că la Sibiu ar putea începe revoltele populare ajunge în sferele de putere de la Bucureşti.

20 decembrie 1989
Ora 19.00: Nicolae Ceauşescu condamnă la Televiziune tulburările de la Timişoara.

Ora 19.10: Pe Aeroportul din Sibiu soseşte de la Bucureşti un avion de pasageri de tip ROMBAC, deşi cursa obişnuită Bucureşti-Sibiu era efectuată cu o aeronavă mică. Avionul ROMBAC a fost trimis la Sibiu pentru că a existat un surplus de călători în acea zi. 27 de bărbaţi (unii dintre ei vorbitori de limba engleză!) au fost urcaţi în avion înaintea celorlalţi pasageri. Toţi purtau pe genunchi genţi de mari dimensiuni. La aterizare au fost preluaţi de un camion al Armatei.

Crime cu sute de martori şi niciun vinovat



Răsfăţat de mama sa, Elena, „prinţişorul“ Nicu căzuse în patima alcoolului şi în mania partidelor de vânătoare Foto: Agerpres

21 decembrie 1989
Ora 8.00: Nicu Ceauşescu ia pulsul oraşului şi vede grupuri de muncitori îndreptându-se din zona industrială spre centru. Iulian Rotariu, şeful Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, primeşte ordin de la Nicu Ceauşescu să scoată în stradă echipajul de intervenţie «Scutul».

Ora 8.30: Muncitorii răsculaţi strigă „Jos Ceauşescu" şi cântă „Deşteaptă-te române" în faţa magazinului „Dumbrava". Miliţienii arestează 20 oameni din mai multe puncte-fierbinţi ale oraşului. Toţi sunt duşi cu maşini ARO în arestul Miliţiei. Pe drum sunt bătuţi cu pumnii, dar şi cu picioarele.

Ora 9.00: Mişcările de protest ale muncitorilor se mută în Piaţa Republicii (n.r. - Piaţa Mare).

Ora 9.30: Nicu Silvestru, şeful Miliţiei Sibiu, retrage „Scutul". Sarcina represiunii se mută în tabăra Armatei. Acţiunile oamenilor muncii iau amploare. În Piaţa Republicii, un ARO al Miliţiei fusese răsturnat şi incendiat.

Ora 10.05: Nicu Ceauşescu îi cere lui Aurel Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, să trimită efective militare în Piaţa Republicii.

Ora 10.15: Nicu Ceauşescu află că sunt lunetişti în podurile caselor din Piaţa Republicii. Îl sună pe Iulian Rotariu: „Cine sunt lunetiştii din Piată?". „Nu sunt ai mei", răspunde Rotariu. Îi adresează aceeaşi întrebare şi lui Aurel Dragomir. Acesta nu spune nimic. Dragomir a pretins ulterior că el fusese cel care-l anunţase pe Nicu Ceauşescu cu privire la existenţa unor oameni în poduri, dar că nu ştia cine sunt aceştia.

Ora 10.20: Vasile Milea, ministrul Apărării, află că Sibiul merge pe urmele Timişoarei şi îl sună pe Aurel Dragomir, spunându-i: „Faci apel la baionetă, la bocanc, dar nu tragi în oameni!". Totuşi, Milea ordonase foc în cazul în care erau atacate comandamentul şi depozitele de carburanţi şi muniţie. Locotenent-colonelul Milan Irimescu este trimis în Piaţa Republicii alături de o subunitate de 110 militari. Irimescu era omul numărul doi în ierarhia garnizoanei Sibiu.

Ora 10.30: Rafală de avertisment în Piaţa Republicii. 110 militari trag în aer câteva sute de gloanţe. După încetarea focului, ofiţerul Cristian Teodorescu strigă: „Nu vă atingeţi de noi, că nu tragem în voi!". Lumea începe să strige „Armata e cu noi!". Manifestanţii constată că a fost omorât un om şi că au fost răniţi alţi cinci. Unul dintre răniţi a murit în aceeaşi zi, la spital.

Căpitanul Cristian Teodorescu, de la subunitatea care a acţionat în Piaţa Republicii, a raportat că cei împuşcaţi mortal erau la 100 de metri de cei care au tras salva de avertisment. Teodorescu afirma, într-un articol de presă din 1990, că în jurul celor loviţi de gloanţe mai erau oameni, că ofiţerii se aflau în faţa subunităţii, iar dacă militarii ar fi tras în plan orizontal şi-ar fi putut omorî superiorii.

Muncitorul Puiu Fesan, martor ocular la acel eveniment, susţine că gloanţele au pornit de lângă subunitatea de militari de la UM 01512, unde se aflau câţiva bărbaţi trecuţi de prima tinereţe dar îmbrăcaţi în haine de simpli soldaţi. Ovidiu Boţocan şi Sorin Timariu, doi dintre răniţi, aveau să declare la procesul lui Nicu Ceauşescu că au fost doborâţi de gloanţe trase dinspre acoperişul fostei cofetării Perla, aflată în altă direcţie decât unitatea de militari care a executat foc de avertisment.

Ora 12.00: Sunt eliberate cele 20 de persoane arestate în intervalul 8.30 - 9.30 de echipajul de intervenţie «Scutul».

Ora 12.15: În Piaţa Republicii intră trupe de la Miliţie şi Pompieri. Mulţimea este dispersată cu tunuri de apă şi grenade lacrimogene. Manifestanţii se îndreaptă spre Comitetul Judeţean. Porţile fabricilor din oraş se deschid şi mii de oameni se alătură demonstranţilor.
Ora 16.00: Grupuri de revoluţionari strigă „Jos Ceauşescu" în fata „Judeţenei" de partid. Din biroul său, Nicu Ceauşescu urmăreşte mulţimea. Aurel Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, care era convocat de Nicu pentru teleconferinţă îşi aminteşte: „Nicu repeta mereu: «Îşi fac numărul şi pleacă. O să le treacă»". După terminarea teleconferinţei, Dragomir se întoarce la Unitatea Militară 01512 şi vede pe strada care desparte Miliţia şi Securitatea de garnizoană manifestanţi care vandalizau maşinile miliţienilor.

Ora 19.00: Mii de oameni vin în faţa Miliţiei cerând eliberarea celor reţinuţi de dimineaţă. Se conving că nu mai era nimeni reţinut, dar violenţele nu încetează. Pătrund în curtea Miliţiei. Oamenii legii ripostează cu lacrimogene, apoi deschid focul. Vasile Popa, colonel de Miliţie, declara în 1990 că s-a tras „mai întâi de avertisment, apoi la picioare". Se înregistrează totuşi doi morţi şi mai mulţi răniţi. Aurel Dragomir se urcă pe un TAB şi lansează o invitaţie la calm. Maşinile vandalizate sunt incendiate.

Ora 22.30: Şefii de la Inspectoratul Judeţean al MI, Miliţie şi Securitate îşi mută birourile lângă biroul lui Dragomir, în interiorul UM 01512. Nicu Silvestru, şeful Miliţiei, vine cu ideea ca întreg personalul instituţiilor Ministerului de Interne să se mute în UM 01512. La fel şi armamentul, şi documentele. La această propunere, Iulian Rotariu
se opune.

Stănculescu: „Am sunat să văd dacă te-ai tuns"

În 17 decembrie 1989, Aurel Dragomir a primit ordin de la Nicu Ceauşescu să trimită o trusă cu substanţe chimice, „lacrimogene", la Timişoara. Dragomir a trimis „chimicele" pe care le avea în unitate, unele cu efect doar în spaţii închise, nu în stradă. La Aeroportul din Timişoara, Mihai Chiţac a aşteptat trusa cu un camion. Coletul avea însă dimensiunile unei genţi- diplomat. Victor Stănculescu l-a sunat imediat pe Dragomir pentru a-l ironiza în nota-i caracteristică: „Hai noroc, excelenţă. Am sunat să văd dacă te-ai tuns. Trusa pe care ai trimis-o e lângă mine. Va fi ţinută în «rezerva strategică»".

Gălăgia dinaintea marii furtuni



Locotenent-colonel Aurel Dragomir, interogat la procesul lui Nicu Ceauşescu  (cu ochelari, în plan îndepărtat)

Oprim cronologia momentelor care au declanşat iadul în Sibiu, la 22 decembrie 1989, ora 11.00. La Bucureşti, generalul Vasile Milea murise în condiţii suspecte, iar cuplul dictatorial avea să decoleze, peste doar o oră, de pe clădirea Comitetului Central al PCR. În Sibiu, vrajba populaţiei împotriva Miliţiei şi a Securităţii se înteţeşte. Sediile sunt asediate. Sunt momente în care ura oamenilor simpli refulează, după zeci de ani în care miliţienii şi securiştii au ieşit cu plasele pline de carne pe uşile din spate ale Alimentarelor.

„Armata e cu noi!" se strigă, deşi, cu o zi înainte, în Piaţa Republicii, în apropierea unui pluton de militari muriseră doi oameni. Conta prea puţin. Revoluţionarii sibieni o spun franc: „Militarii stăteau cu noi la coadă, la lapte. Securiştii intrau prin spate!". Cam pentru asta s-a murit la Sibiu.

Aflând de decesul lui Milea, Dragomir, care s-a considerat „copilul de suflet al lui Milea" (relaţiile dintre cei doi erau foarte apropiate), cade într-o stare de nebunie temporară. Dezorientat, începe să lovească cu picioarele în uşa biroului. Sunt momente în care Dragomir nu ştie care-i este superiorul direct.

După ora 12.00, la Sibiu începe să se tragă din toate direcţiile şi cu toate tipurile de arme. Militarii din UM 01512 mitraliază clădirile Securităţii şi Miliţiei, lăsând în urmă nişte ruine. Zeci de oameni îşi pierd vieţile în ploaia de gloanţe. „Adevărul" va detalia în zilele următoare momentele de groază din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

22 decembrie 1989
Ora 7.00: Elevii de la Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu" (din incinta UM 01512) formează un cordon pe trotuarul din faţa sediilor Miliţiei şi Securităţii.

Ora 7.30: Aurel Dragomir merge la fereastra biroului său şi vede pe clădirile de peste drum luptători în combinezoane negre, înarmaţi. Susţine că a strigat la ei, dar aceştia s-au ascuns. Alte relatari sunt că Dragomir ar fi strigat: „Culcat!", iar cei de pe clădiri i-ar fi ascultat ordinul.

Ora 9.30: Încep să apară primele grupuri de cetăţeni pe strada dintre UM 01512 şi instituţiile Ministerului de Interne. Oamenii înjură Miliţia şi le oferă militarilor postaţi pe trotuar ceaiuri şi alimente.

Ora 10.00: Aurel Dragomir se urcă din nou pe un TAB şi se adresează oamenilor: „Vreţi să manifestaţi, mergeţi pe stadion! Nu vă atingeţi de cazarmă. Aţi intrat peste noi - v-am ras!". Oamenii strigă „Jos Ceauşescu!" şi „Să arestăm Miliţia!".

Ora 10.30: Un grup de trei ofiţeri de la UM 01512 şi câţiva cetăţeni intră în sediul Miliţiei pentru a vedea dacă mai sunt persoane arestate de la manifestaţiile din ziua precedentă. Curtea Miliţiei este invadată de oameni. Câteva minute mai târziu, la îndemnul unui cetăţean, miliţienii afişează la o fereastră un cearşaf pe care era scrisă o invitaţie la calm şi dialog.

Ora 10.52: La TVR, George Marinescu anunţă „sinuciderea trădătorului Vasile Milea". Dragomir e în pragul nebuniei. Relaţia apropiată cu Milea şi presupunerea că acesta fost ucis îl fac să-şi schimbe comportamentul faţă de şefii Internelor de la Sibiu, aflaţi la câţiva metri de el. „Au fost cele mai grele momente din viaţa mea", ni se confesează Aurel Dragomir. „La anunţarea morţii generalului Vasile Milea, Dragomir parcă a înnebunit. Şi-a pus mâinile în cap şi a început să se vaite. Din acel moment şi-a schimbat atitudinea faţă de noi", a spus Nicu Silvestru, şeful Miliţiei, la procesul lui Nicu Ceauşescu, început în 1990.
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Betia_lui_Nicu_si_nebunia_lui_Dragomir_0_238776635.html
Memorat
  • iulia
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 708
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #678 : Aprilie 12, 2010, 08:13:09 »

mai fratilor VOINEA si DELCEA, mai studia ti materialele caci bagati si mai mult in ceata Revolutia din SIBIU, vad ca nu ati inteles prea bine ce a fost aici in 89, si apoi eu nu am fost in U.M.01512, eu am fost in U.M. de pe Calea Dumbravii,nu mai bagati de la voi lucruri neadevarate ca ma supar, nu imi plac minciunile, mai ales cand este vorba de REVOLUTIA DIN SIBIU...si mai spune ti ca ne au pus civilii si militarii sa incarcam gloante....nu domnilor la rastelul de langa poarta erau arme, eu nu am vrut sa tin pusca care mi a fost oferita, in ideea sa sprijinim armata, caci se tragea in draci in noaptea de 22 spre 23,un dom colonel sau lt. colonel care era acolo mi a zis daca vreau sa bag cartuse in incarcatoarele de la pistol mitraliera...eu am acceptat si intradevar intrau usor vreo 15 18, dar apoi trebuia sa apesi tare sa mai intre...si am spus ca mi s a umflat degetu mare de la mana dreapta, nu ca mi s au tocit...pentru voi acest lucru este probabil nesemnificativ, dar nu le mai infloriti....
Memorat
  • Revo SB
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 934
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #679 : Aprilie 12, 2010, 15:15:43 »

Fostul comandant al Garnizoanei Sibiu: „Stănculescu mi-a zis: «Apără-te!»“
Aurel Dragomir, fostul comandant al Garnizoanei Sibiu, pune pe seama lui Victor Stănculescu măcelul din 22 decembrie 1989. În 1990, Aurel Dragomir era considerat „eroul Sibiului“, omul care a curăţat oraşul de terorişti. În timp, optica s-a schimbat radical, devenind „călăul Sibiului“.

Aurel Dragomir are 60 de an şi este colonel în rezervă. Ultimii 20 de ani din viaţa lui nu contează. De peste zece ani se apără, şi atât. „Am rămas blocat la 1989", sunt printre primele cuvinte pe care ni le spune. În decembrie 1989 era comandantul garnizoanei Sibiu, a doua garnizoană ca mărime după Bucureşti. Înainte de acest moment, Aurel Dragomir urcase rapid pe scara ierarhiei militare.
Mai citeşte şi:

VIDEO „Teroriştii“, vânaţi de elicopterele Armatei Române

Absolvise două unităţi de învăţământ superior (Academia Militară şi Facultatea de Drept Economic Administrativ), fusese omul de casă al ultimilor doi miniştri ai Apărării din perioada comunistă (Constantin Olteanu şi Vasile Milea) şi lucrase o perioadă la Direcţia a V-a a Securităţii.

În zilele Revoluţiei, el conducea Garnizoana Sibiu şi Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu"din postura de locotenent-colonel, funcţii la care, până atunci, se pretau doar generalii cu două stele. 

Ecouri după 20 de ani

Despre Dragomir s-au spus multe în ultimii ani: că a omorât cu sânge rece, la Revoluţie, miliţieni şi civili deopotrivă, că şi-a bătut joc de peste 500 de persoane reţinute la UM 01512, că şi-a pierdut minţile, că a ajuns să trăiască în mizerie. Puţini sunt cei care s-au aplecat asupra „cazului Dragomir" fără idei dinainte betonate. Dragomir nu a înnebunit, trăieşte decent, conduce o maşină germană. Dar Dragomir nu e scutit de neplăceri în Sibiu. În preziua interviului a avut „un scandal" cu o angajată a Poliţiei Rutiere din Sibiu: „Mă acuza că i-am omorât bărbatul la Revoluţie. Până la urmă ne-am împrietenit".

Dialogul cu Dragomir a debutat greoi. Este ameninţător cu cei care-i tulbură relativa linişte. Relativă pentru că dosarul său este încă pe rol la Secţia Parchetelor Militare. Până în prezent s-a apărat singur, fără avocat, în cei 12 ani de când a fost luat în colimator de procurorii militari pentru evenimentele din 1989.

Abilitatea lui Dragomir în a se apăra, dar şi incompetenţa procurorilor care s-au ocupat de caz stârnesc astăzi mirări de chibiţ în ale Revoluţiei: „Cum de umblă Dragomir în libertate după tot ce a făcut?!". „Stănculescu mi-a zis «Apără-te!»" şi „Niciun militar nu a tras în oameni la ordin" sunt ideile pe care Dragomir pedalează puternic.

Dezinformările, scrisorile, telefoanele

Dragomir spune că a intrat în Armată din sărăcie: „N-avea tata bani să mă ţină la un liceu de civili şi m-a dat la Liceul Militar, la Breaza". A urmat Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu" de la Sibiu. După absolvire, în 1970, Dragomir a fost secretarul UTC şi reprezentantul tineretului militar în biroul judeţean al UTC. S-a „înhămat" la două facultăţi: de Drept (la Sibiu) şi de Arme întrunite (la Academia Militară din Bucureşti).

După absolvirea Academiei Militare, a urmat o perioadă boemă în viaţa lui, când, la Făgăraş, a instruit o trupă de africani: „Dacă erau din Congo sau Zimbabwe, nici eu nu mai ştiu. Ăştia se pregăteau la noi pentru a fi comandanţi de miliţie populară în ţara lor". Pe când îi târa pe africani prin noroaiele din România a început ascensiunea lui Dragomir. A fost trimis să lucreze la Ministerul Apărării Naţionale, ca aghiotant al ministrului Constantin Olteanu. Trei ani s-a învârtit pe lângă ministru.

„În 1985 au venit unii de la Direcţia a V-a a Securităţii să mă pună şeful serviciului Gărzi. M-au dat la Operaţii". După ce a citit o bibliotecă întreagă şi nu a înţeles nimic, a fost trimis la un curs de „forme şi metode specifice". „Nu am înţeles mare lucru până nu mi s-a explicat băbeşte că formele astea specifice erau dezinformarea, scrisorile, telefoanele etc. Şi gata, mi s-a luminat şi mi-am dat drumul. Am făcut şi o lucrare cu titlul: «Creativitatea - componentă esenţială a personalităţii ofiţerului de securitate şi gardă»".

Copilul de suflet al lui vasile Milea

Stănculescu, în urmă cu 20 de ani. În prezent, generalul este condamnat pentru represiunea Revoluţiei de la Timişoara

Aurel Dragomir spune că nu se simţea în apele lui la Direcţia a V-a. Mai stătea pe lângă „ţaţa Leana", pe la Olăneşti, mai îi pregătea terenul lui „Ceaşcă", la Predeal. Dar, în general, i se rupea inima când vedea că-i mănâncă moliile haina de militar.

În ianuarie 1986 s-a întâlnit cu Vasile Milea, ministrul Apărării. „M-a chemat să bem un pahar la Sinaia. Milea avea un stil nenorocit: lucra până noaptea târziu şi uita de ăia care aşteptau la uşă, ca să intre la el. Mie îmi intrase centura în burtă de emoţie. Milea: «Ce faci, băi, Dragomire? Vii înapoi?». Dacă răspundeam afirmativ, ar fi însemnat că-i înjur pe ăia de la Securitate. Zice: «Mergi comandantul Şcolii de la Sibiu!». Când am auzit de prima dragoste, Sibiul, am sărit în picioare: «Dacă vin la Armată, eu vin şi comandant de pluton. Nu-i de mine aici, tovarăşe ministru». Milea: «Dar cum să te iau, că eşti numai maior? Dar lasă că o să te iau!». Parcă eram eu vinovat că eram maior!".

Aurel Dragomir era din acelaşi judeţ cu Vasile Milea - Argeş, lucru care, pe atunci, conta. „N-am fost pila lui Milea, am fost copilul lui de suflet. Mă trecea de la «Ce faci, măi, Aurică, ce-ţi face familia?», la «Dragomire, 'tu-ţi Dumnezeii mă-tii, te iau de turu' pantalonilor şi dau cu tine pe pereţi»".

„Când am ieşit de la ministru - băusem ceva împreună -, m-am întâlnit cu nevastă-mea. Şi mă întreabă: «Ce e mă cu tine?». Fericit, i-am răspuns: «Mândruliţo, trecem Carpaţii!». La care ea: «Da, ştiu, mergi comandant la Sibiu». Ca să aflu apoi că Milea o chemase pe ea înainte şi i-a pus problema mutării la Sibiu. Şi acum, dacă-i spui neveste-mii că Milea s-a sinucis, îţi dă în cap cu tigaia". Dragomir adaugă şoptit, chiar dacă nevasta nu e prin preajmă: „Da' eu zic că s-a sinucis!".

 Ajunşi la momentul morţii lui Vasile Milea, atingem un punct de cumpănă în viaţa lui Dragomir: cel în care a scăpat Revoluţia de sub control. A urmat măcelul din după-amiaza de 22 decembrie, psihoza teroriştilor, înarmarea civililor. Peste 90 de oameni au murit la Sibiu după fuga lui Nicolae Ceauşescu de pe clădirea Comitetului Central al PCR.

"Ştiţi pentru ce poate fi condamnat un ofiţer în alarmă de luptă? Numai pentru trecerea la pizmaş şi pentru trădare."
Aurel Dragomir
colonel în rezervă

Revoluţia fratricidă

La Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu" din Sibiu erau pregătiţi şi elevi a căror destinaţie viitoare era detaşamentul de Securitate. Dragomir vorbeşte despre tensiunea din cazarma sa în decembrie 1989:

„Gândiţi-vă cum m-am simţit eu când m-a întrebat un elev: «Tovarăşe Dragomir, care este situaţia noastră, a celor pentru detaşamentul de Securitate?». Răspunde-i! Vă daţi seama că ăştia se puteau omorî între ei? 80% din elevii care erau pentru Miliţie şi Securitate erau fii de cadre de Securitate. Am avut în şcoală un elev care a tras înspre Miliţie şi Securitate şi îl avea pe frate-său dincolo. Şi a tras, ce să facă?".

Aurel Dragomir, carte de vizită

Data şi locul naşterii 9 iulie 1949, Popeşti (judeţul Argeş).

Pregătire:

1963-1967: Liceul militar. „Dimitrie Cantemir" - Breaza. 
1967-1970: Şcoala militară superioară de ofiţeri „Nicolae Bălcescu" - Sibiu. 
1975-1980: Facultatea de Drept Economic Administrativ - Sibiu.
1979-1981: Academia Militară - Facultatea de arme întrunite - Bucureşti.

Carieră:

1970-1975: Comandant de subunitate la Şcoala militară superioară de ofiţeri „Nicolae Bălcescu" şi secretar al comitetului Uniunii Tineretului Comunist.

1975-1982: Comandant al Infanteriei de Tancuri la Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu".
1982: Comandant la Centrul de instrucţie al Infanteriei şi Tancurilor  - Făgăraş.
1982-1985: Adjutant al lui Constantin Olteanu, ministrul Apărării Naţionale.
1985-1987: Şeful Direcţiei de Securitate şi Gardă, Serviciul III - Operaţii, din cadrul Departamentului Securităţii Statului.
1987-1990: Comandantul Şcolii de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu" (Sibiu).
1990 - 1991: A activat la Centrul Militar Suceava.
1991 - 1998: Cadru în Armata I.
1998: Se pune la dispoziţia procurorilor militari. Este anchetat în cazul Revoluţiei din Sibiu.

Evoluţie:

1977 - căpitan
1982 - maior
1987 - locotenent-colonel
1990 (ianuarie) - colonel
1990 (februarie) - degradat din nou la gradul de locotenent-colonel
1995 - colonel
2004 - colonel în rezervă
Stare civilă: căsătorit, două fete

„N-am crezut niciodată că miliţienii vor să ne atace"

Aurel Dragomir era, în decembrie 1989, locotenent-colonel



„Adevărul": Domnule Dragomir, care era, înainte de Revoluţie, relaţia dumneavoastră cu oamenii de la Securitate şi de la Miliţia din Sibiu?

Aurel Dragomir: Eram peste drum de ei, dar cred că am fost o singură dată înăuntru, să pun o pilă pentru cineva, cu nişte numere de maşină. Şi am mai fost o dată la şeful Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, de ziua mea sau de ziua lui, când mi-a dat o sticlă de whisky. Ne înţelegeam bine. Că eu nu puteam să le iau locul şi nici ei nu puteau să-mi ia mie locul.

Şi, cu toate acestea, le-aţi distrus sediile la Revoluţie...

Eee, nu numai pe alea, mă. Alea erau un obiectiv micuţ pentru mine, că se trăgea din încă 100 de puncte.

De ce nu aţi ordonat încetarea focului, în după-amiaza de 22 decembrie, când au murit 43 de oameni?

S-a tras în prostie. Eu am fost primul care a recunoscut că de la Miliţie trebuia să se tragă. Trebuia să se tragă pentru că s-au dus civilii cu topoarele peste ei. Apoi, militarii au tras pentru a riposta. De ce n-am oprit focul? Cazarma are 30 de hectare, mă. Cum era să transmit? Să mă dau cu curu' de pământ?

N-aveaţi staţii de transmisie?

Ce staţii? Nicio staţie!

Înseamnă că stăteaţi degeaba în biroul ăla, că nu conduceaţi nimic...

Păi, conduceai atât cât puteai să conduci.

Teoretic ar fi trebuit să ştiţi tot ce mişcă acolo.

Asta e gândire totalitară.

Nu, e gândire militară.

Nu, nu, nu. Vezi pe eşaloane, că fiecare răspunde pentru ce ordine a primit şi pentru ce ordine a dat. De la mine la soldat erau 10-15 comandanţi. Responsabilitatea e una, răspunderea e alta. I-am zis eu procurorului Dan Voinea: „Vezi că te pun cu mareşalul  Alexandru Averescu în faţă, care zicea: «Cine face treburile altora, pe ale lui nu le face»".

Aţi avut un soldat mort în 22 decembrie la prânz? Mulţi martori spun că a fost împuşcat dinspre Miliţie...

Aha, de acolo, da...

Dar aţi pus mâna pe ăia care au tras?

Noi - nu. Dar dumneavoastră puteaţi, în acele zile, să descoperiţi cine a tras dacă înconjuraţi clădirile Ministerului de Interne. Când, mă? În nebunia aia? Pe o furtună mare n-ai ce să faci. Trebuie să aştepţi să vină liniştea.

De ce aţi părăsit unitatea când a început să se tragă de la UM 01512 înspre Miliţie şi Securitate?

Am fost la spital cu Miţiţi Dan, elevul împuşcat. Sigur, pare o prostie acum. Dar trebuia să raportez la Bucureşti dacă băiatul e mort sau rănit. Focul încetase. Abia la 15 minute de la împuşcarea lui Miţiţi a început focul puternic spre Miliţie şi Securitate. A început să se tragă când eu nu eram acolo. Da, nu era treaba mea să merg cu răniţii la spital. Dar atunci, sub gloanţe, judecăţile erau mai rapide. Dacă nu raportam, aveam alte probleme: neraportare de eveniment. Trebuia raportat în câteva minute. Şi cum raportai? Că e rănit sau că e mort?

Cât aţi lipsit?

Cam o jumătate de oră.

Ce a urmat?

După ce a fugit „nea Nicu" cu elicopterul, am vorbit cu Ilie Ceauşescu, cu Corneliu Pârcălăbescu, cu Victor Atanasie Stănculescu, cu Dan Voinea. Nu reţin ordinea. Pârcălăbescu mi-a zis: „Bă, Dragomire, bagă elevii la studii. O să primeşti ordine". Dan Voinea m-a ameninţat cu plutonul de execuţie.

De ce?

Fiindcă se trăgea la Sibiu. Şi i-am zis cam aşa: „Bine, mâine, că astăzi avem treabă". Ilie Ceauşescu mi-a zis: „Ce faci, nu ştii ce s-a întâmplat? Opreşte focul, te retragi, chiar te predai!" Şi după aia am vorbit cu Stănculescu: „Bă, Dragomire, ce e mă acolo?". "Ce să fie, se trage de jur împrejurul cazărmii. Ce să fac?". „Apără-te!". „Păi cum să mă apăr, când unul îmi spune că mă trimite în faţa plutonului de execuţie, iar altul îmi spune să mă predau?". „Apără-te pe răspunderea mea". Prin ziare a apărut altă variantă a discuţiei dintre mine şi Stănculescu: „Băi, Dragomire, câţi morţi ai la Sibiu?". „Păi, 10-15". „Dă-i înainte, că ne mai trebuie cam un autobuz". Tâmpenii!

Deci aţi luat de bun ordinul lui Stănculescu, ministrul Apărării...

Păi, mi-am revenit puţin, că unul spunea una, altul - alta.

Ce aţi înţeles prin acest „Apără-te!"? Împotriva cui?

Cum? Păi dacă se trăgea împotriva noastră? Era atacată unitatea.

Până la urmă cât de atacată era unitatea? Murise un singur om...

Păi, bă, atunci şi dacă se aprindea o brichetă, trăgeai până tăcea ăla. Ce uşor vorbiţi acum!

Vă uitaţi la televizor atunci, la 22 decembrie?

Am prins crâmpeie, dar n-am stat să mă uit la televizor.

Aţi simţit că e vorba de o manipulare?

(tace) Să vă spun ceva: eu n-am crezut atunci că miliţienii care au fost împuşcaţi au sărit gardul Unităţii Militare ca s-o atace. N-am crezut şi nu cred nici acum. Că l-am văzut pe unul pe care-l cunoşteam...

Cine e de vină pentru morţii ăştia de la Revoluţie?

Cine e de vină pentru mortul meu de la unitate, Miţiţi Dan? Uite care e treaba: militarii au tras în oameni, măi. Sunt declaraţiile militarilor: „M-am dus în locul cutare şi am deschis focul asupra... etc".

Sunt de vină militarii care au apăsat pe trăgaci?

Niciun militar n-a tras din ordin. A tras pentru că asupra lui s-a tras, a avut impresia, s-a speriat. Pentru că eu nu puteam să-i dau un ordin strâmb. Eu aveam pistol, el avea mitralieră. Şi dacă îi dădeam un ordin strâmb, mă împuşca el pe mine. Cine e de vină ? Cine a fost de vină că americanii au tras în Iugoslavia peste Ambasada Chinei? Aşa se întâmplă! A, vrei să condamni pe cineva? Condamnă-l!
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Stanculescu_mi-a_zis-_-Apara-te_0_241776194.html
Memorat
  • Revo SB
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 934
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #680 : Aprilie 12, 2010, 16:56:14 »

Doamna Iulia,cititi comentariile de la sfirsitul articolului....  "Fostul comandant al Garnizoanei Sibiu: „Stănculescu mi-a zis: «Apără-te!»“.....
Vedeti ca sinteti atacata miseleste.cereti ziarului adevarul sa va dea adresa de unde vine calomnia.Nu lasati ticalosii sa-si bata joc de dumneavoastra.
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Stanculescu_mi-a_zis-_-Apara-te_0_241776194.html
Memorat
  • iulia
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 708
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #681 : Aprilie 12, 2010, 19:07:42 »

multumesc DL Tudor, nu am chef de a inta in polemica cu prostii si nebunii dar o sa aflu adresa de la care s a scris...in rest numai bine...acum lucrez sa mi fac un Blog, si acolo o sa vede ti ca revolutia nu s a terminat de abia acum incepe acum cand anul aceste Revolutia a intrat in majorat....21 de ani de neadevaruri, de hotie, de criptocomunisti care inca ne mai conduc dupa acelea si mijloace obscure si murdare....iar mintea bolnava care halucineaza...trebuie tratata cu indiferenta si mila...caci saraca, atata poate...sanatate la toti....
Memorat
  • toni
  • Vizitator
Răspuns:alte discuti
« Răspunde #682 : Aprilie 12, 2010, 19:48:14 »

 

   va rog sa va uitati pe prima tv la emisiune ,,fermier caut'' nevasta
    * am facut ,,burta de ras'' cand la-m vazut pe cel din valcea, pe nume Sarpe I. Ion care-l stiu si ma duceam in piata din zona Nord unde vindea scule si diverse pana la cauciuri de bicicleta.
    * cum zicea cineva ca a facut facultate la ,,fane milosu'' si a parasit piata cuparand cativa struti de cand a primit certificatul de luptator si SOC Cheesy a devenit peste noapte fermier mai tare decat Jere din Dalas, ala e mic copil chipurile..... Grin Wink
     
Memorat
  • Revo SB
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 934
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #683 : Aprilie 13, 2010, 15:56:28 »

VIDEO Misterele Revoluţiei: Spovedania colonelului Aurel Dragomir
Cel supranumit „călăul Sibiului“ povesteşte că, pentru o vreme, l-a avut model în viaţă pe Nicolae Militaru. De peste zece ani, Aurel Dragomir nu luptă pentru a-şi demonstra nevinovăţia, ci pentru a dovedi că acuzaţiile care i s-au adus până acum au fost nefondate.

Aurel Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu în decembrie 1989, este omul instinctelor. Plânge când este dărâmat, ţipă când se enervează. E lipsit de diplomaţie. Înainte de Revoluţie avea o notă în dosar în care se specifica faptul că are ieşiri destul de „naşparlii".

„În tinereţe l-am băgat pe unu' în p.... mă-sii fiindcă se trecuse pe un tabel deasupra mea, deşi, după grade, eu eram mai mare", ni se confesează colonelul în rezervă. În instanţele militare (Dragomir e anchetat în „Dosarul Revoluţiei de la Sibiu") nu i-a scos pe procurori şi pe judecători din „proşti" şi din „analfabeţi".

Recunoaşte că e „un pic deficitar la temperament". Mai recunoaşte că e cam depăşit de evoluţia vieţii pentru că după decembrie 1989 nu l-a mai interesat nimic. Un exemplu: citeşte revista presei, dimineaţa, pe teletextul televizorului.

Lasă impresia unui om încercat de remuşcări. Are 60 de ani şi cel mai mult timp şi-l petrece cu nepotul său de 3 ani. „Ăsta mă comandă pe mine acum!", glumeşte Dragomir. Colonelul în rezervă se plimbă cu puştiul prin parcurile din Sibiu, îl pune să dea flori fetelor, să le mângâie: „Aşa Ştefane, tată, poartă-te frumos, că tot sub papucul lor ajungi!".

„Eu nu mi-am susţinut nevinovăţia"

Dragomir n-a vrut în ruptul capului să se lase fotografiat, n-a vrut nici măcar să-şi motiveze această împotrivire. Un singur cuvânt, apăsat, milităreşte: „Fără!". A trebuit să facem paparazzii cu el.

TAGURI
nicolae militaruaurel dragomirinterviurevolutiesibiucomitetul central
Poartă într-o pungă „de un leu" documentele cu care se apără de peste 10 ani. Le răsfoieşte cu băgare de seamă, nu lasă pe nimeni să le atingă. Printre hârtii e şi o carte: „Oglinzi paralele", scrisă chiar de Aurel Dragomir, tipărită într-un singur exemplar: „Nu şi-a asumat nimeni curajul să mi-o publice. Este cartea în care explic evenimentele din decembrie 1989".

De peste un deceniu trăieşte cu teama că şi-ar putea petrece bătrâneţea într-o celulă, alături de Chiţac şi de Stănculescu. Are momente de deznădejde, motiv pentru care limbajul lui devine bolovănos. De la sudalme, schimbă brusc registrul: „Bă, eu acum mă spovedesc!". Evită verdictele vinovat/nevinovat. „Nu mi-am susţinut nevinovăţia, că asta e o prostie. Eu am demonstrat stupizenia acuzaţiilor care mi s-au adus şi netemeinicia probelor". Dragomir a fost cercetat, printre altele, pentru instigare la omor deosebit de grav, omor şi tratamente neomenoase.

Eschivele lui Dragomir

În episodul publicat de „Adevărul" ieri, Dragomir a explicat în baza cărui ordin a executat măcelul din după-amiaza de 22 decembrie 1989, când sediile Miliţiei şi Securităţii din Sibiu au fost distruse de militarii de la UM 01512. „Stănculescu mi-a zis: «Apără-te pe răspunderea mea!»". Dinspre clădirile Miliţiei şi Securităţii din Sibiu s-au tras câteva gloanţe imediat după fuga lui Nicolae Ceauşescu de pe clădirea Comitetului Central al PCR. Un elev de la Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu" a fost ucis atunci. Dragomir a văzut în această crimă un atac al Ministerului de Interne asupra Armatei.

Militarii din subordinea sa au răspuns cu foc susţinut, transformând cele două sedii în nişte ruine. Aurel Dragomir susţine că niciun militar nu a tras în oameni la ordinul vreunui comandant. „Au tras pentru că au fost atacaţi, pentru că s-au speriat". 99 de persoane au murit, la Sibiu, în zilele Revoluţiei. Dragomir pune întotdeauna accentul pe rapiditatea şi dramatismul evenimentelor din decembrie 1989. „Ce uşor e să judeci acum!", a adăugat cam la fiecare întrebare pe care i-am adresat-o.
Dragomir spune că a cerut ridicarea elicopterelor militare deasupra Sibiului pentru cercetarea spaţiului aerian şi că a ţinut peste 500 de oameni în bazinul de înot al UM 01512 pentru că aşa a primit indicaţii de la Bucureşti. După Revoluţie,  Nicolae Militaru, generalul adus de Ion Iliescu în fruntea Ministerului Apărării Naţionale, l-a felicitat pe Dragomir: „Totul a fost perfect!". Fostul agent KGB/GRU avea să se înşele. Nu chiar totul a fost perfect.

"Milităria se face pentru afirmare, nu ca să câştigi o pâine. Trebuie să vrei să fii primul, nu doar să fii şi tu acolo."
Aurel Dragomir
colonel în rezervă

"Nicolae Militaru a fost un model pentru mine. A fost un bărbat foarte bine, cândva. Defila bine. Şi eu defilam bine..."
Aurel Dragomir
colonel în rezervă

Cafea cu aromă de cancer

În cercurile militarilor în rezervă şi ale foştilor securişti cu grade înalte, cafeaua e licoarea diavolului. Dragomir povesteşte că a băut prin 1991 o cafea în Sibiu şi s-a prăbuşit la pământ. „Mi-am pierdut cunoştinţa. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată până atunci aşa ceva. La fel, Ştefan Guşă a băut o cafea în Comitetul Central, la 22 decembrie 1989. Mi-a povestit că i s-a făcut rău şi s-a dus să bage capul sub robinetul cu apă rece. Guşă s-a întrebat mereu dacă de la cafeaua aia i s-a tras cancerul galopant care i-a adus sfârşitul în 1994". Marin Lucian, fost cadru al Securităţii din Sibiu, se teme şi acum să vorbească despre evenimentele din decembrie 1989. Misterios, acesta ne-a replicat: „Voi nu aveţi maşini? Voi nu beţi cafea?"

„Militaru mi-a zis: «A fost perfect!»"

Nicolae Militaru, un general răzbunător  Foto: Agerpres

„Adevărul": Aţi cerut ridicarea elicopterelor în zilele de 23 şi 24 decembrie 1989?

Aurel Dragomir: Elicopterele s-au ridicat la ordinul comandantului Aviaţiei Militare, Iosif Rus. Dacă eu, ca infanterist, dau ordine unui aviator, mă scuipă în faţă.

Dar aţi solicitat elicoptere?

Da, am solicitat cercetarea spaţiului aerian, nu le-am spus să tragă în oameni. Şi dacă eu cer acum intervenţia în Honolulu, se execută? Da, am cerut ridicarea elicopterelor, dar nu s-au ridicat la ordinul meu. Îţi trebuie aprobări, culoar de zbor etc.

Aţi aflat probabil că din elicoptere s-a tras în civili...

Elicoptere s-au ridicat în toată ţara, bă! Le-am zis eu să tragă în oameni? Vin şi eu şi întreb: pe ăla care a tras, l-a luat cineva la întrebări? 

Nicolae Dochinoiu, comandantul unităţii de elicoptere din Sibiu, ţinea legătura de la sol cu piloţii şi dădea ordine. Aţi vorbit cu el?

Păi da, că veneau veşti că sunt terorişti pe clădirea cutare. Revoluţionarii, frontul ăla judeţean l-a presat pe Dochinoiu să ridice elicopterele. La el a ajuns în zilele alea un bilet: „Dacă nu scoţi elicopterele, îţi fac şi îţi dreg".

Şi un comandant de unitate de elicoptere ascultă de bileţele trimise de civili?

Ce uşor e acum să gândeşti aşa!

Ce ştiţi de avionul ROMBAC, cel care a venit de la Bucureşti la Sibiu la 20 decembrie?

În decembrie '89, în România au intervenit trupe de peste tot. Şi o să le căutăm mult şi bine. În ROMBAC au fost 81 de persoane, 44 identificaţi ca fiind din Sibiu şi judeţele limitrofe. 37 - neidentificaţi, adică aveau nume, prenume, dar când te duceai la adresa din buletin găseai o fabrică. Erau acoperiţi.

Un pasager dintre cei identificaţi susţine că cei 37 de bărbaţi atletici au fost preluaţi de la aeroport de un camion militar. Eraţi comandantul garnizoanei, aveţi cunoştinţă de acest camion?

Nu, nu ştiu nimic despre un camion trimis să preia pe cineva de la aeroport la 20 decembrie. Dar să vă spun ceva. Dacă acel camion avea număr de Armată, sigur nu era de la Armată. Era diversiune.

Mulţi martori ai evenimentelor petrecute în Piaţa Mare, la 21 decembrie 1989, au văzut lucruri ciudate. Oameni prin podurile caselor, un grup de bărbaţi la 40-50 de ani, îmbrăcaţi în haine de militari în termen...

Mi-au zis şi mie elevii mei care au fost acolo că atunci s-a tras şi din alte locuri. S-a tras la panică.

Cine a dirijat diversiunea, dacă a fost o diversiune?

Dracu' a dirijat-o, măi. A fost un plan secret de acţiune împotriva Unităţilor Militare, asta a fost.

Iubire ca la 17 ani

Când l-aţi văzut pe Nicolae Militaru la televizor, la 22 decembrie, ce v-aţi zis?

„Bine", am zis. Că eu am defilat cu el când eram elev în Şcoala Militară şi mă uitam cu admiraţie la el. Ştii cum e, când ai iubit o fată la 17 ani şi după aia n-ai mai văzut-o niciodată, o iubeşti toată viaţa. Nicolae Militaru a fost un militar foarte bun şi un bărbat bine cândva. Eram tânăr şi când îl vedeam p'ăsta, îmi doream să ajung şi eu impunător. Şi eu defilam bine... În fine, în '90 i-am cerut lui Militaru: „Hai domnule să reconstituim ce a fost la Revoluţie, să vedem unde a stat fiecare. Cu procurori, cu tot ce trebuie". Militaru mi-a zis: „Nu domnule, totul a fost perfect!".

Credeţi că Militaru a avut un rol important la Revoluţie?

Fugi, mă, dracu' de aici. Să dea Dumnezeu să fi avut! La câtă ură am eu pe Militaru, că mi-a luat gradele, dar nu cred...

De ce v-a luat gradele?

Răzbunare. La începutul anului 1990, m-a chemat Militaru la Ministerul Apărării. Mi-a zis că mă face general, dar să nu mai spun la nimeni. Ideea era să afle el în ce relaţii eram cu Constantin Olteanu, fostul ministru al Apărării şi cu Nicu Ceauşescu. Eu - tâmpit - i-am spus: „Păi nu ştiţi că aţi venit aici când eram eu căţelul dulăului?" (n.r. - Aurel Dragomir a fost aghiotantul lui Constantin Olteanu pe vremea când acesta era ministrul Apărării). Când era trecut în civil, în economia naţională, Militaru a tot cerut audienţe la Olteanu. Voia să vină din nou la Armată. A venit personal la minister. A început să-mi dea cu bidineaua: „Ooo, ce plăcere îmi face să văd cel mai bun ofiţer...". Ei bine, în 1990, Militaru era un bătrân scofâlcit şi plin de răzbunare. M-a făcut colonel, apoi, câteva zile mai târziu, m-a degradat la locotenent-colonel şi m-a trimis la Centrul Militar Suceava. Militaru a crezut că-i ştiu dosarul de spion. Sunt convins de asta.

Tot a fost bine. Colonelul Gheorghe Trosca a păţit mult mai rău. L-au căsăpit în faţa ministerului!

Mă, la Trosca n-are nicio vină Militaru. Asta cu uciderea lui Trosca e o legendă. Păi avea acces colonelul Trosca la un asemenea dosar? Eu nu spun că Militaru a fost un sfânt, dar să nu i se pună în cârcă nişte treburi pe care nu le-a făcut.

Ce alte discuţii aţi avut cu Militaru?

Când eram cu ăia la bazin, i-am spus să trimită o comisie de la Bucureşti că nu ştiu ce să fac cu ei.

Fobia lui Dragomir: toxiinfecţia alimentară

Cum a fost cu bazinul?

Pe oamenii ţinuţi la bazin îi aducea lumea, măi. Bătuţi, scuipaţi. Îi arunca peste gard, era prăpăd. Erau securişti, miliţieni sau civili bănuiţi că sunt terorişti. I-am şi întrebat pe cei reţinuţi atunci: „Ce facem cu voi?". Ni s-a răspuns: "Ne ţineţi aici, că ne omoară lumea". Fostul şef al Miliţiei din Sibiu a venit singur la bazin şi mi-a zis: "Eu nu plec de aici!". Şi au fost mulţi care mi-au cerut să-i ţin acolo. La 24 decembrie, dimineaţa, a venit un procuror militar de la Braşov. După aia, au venit 42 de procurori din ţară. Să mă lase dracului în pace cu acuzaţiile astea de tratamente neomenoase! Păi n-a dat ordin Iulian Vlad, şeful Securităţii, să stea ăia la bazin? Că e trecut şi în registru. Apoi, când a venit Comisia de Anchetă mi s-a spus: „Tu ieşi din calcul. Cercetează Procuratura". Nu mă întrebaţi ce a fost acolo, că n-am fost niciodată. S-a vorbit că aş fi fost peste procurori şi le-aş fi spus: "Împuşcaţi-i!". Sunt acuzat că nu i-am hrănit pe cei de la bazin. Întreb şi eu: de unde mâncare? Elevii noştri se pregăteau de permisie. Cămările erau goale.De unde să le dau dacă n-aveam?

Aveaţi autoritatea să eliberaţi o parte dintre oamenii ţinuţi în bazin?

Nicio putere. Iulian Vlad a zis „ţine-i", şeful Inspectoratului General al Poliţiei - „ţine-i", procurorul general, procurorul-şef al judeţului, şeful direcţiei procuraturii militare - „ţine-i". Păi eu îi eliberam? Şi staţi, bă, puţin. Păi, de ce au mai rămas oameni în bazin după ce am plecat eu de la UM 01512?  De la 15 ianuarie nu am mai avut drept de comandă. La 2 februarie am plecat efectiv. Vreţi să vă spun ceva? Nu ăia de la bazin erau grija mea atunci. Ştiţi de ce mi-era mie frică? Am avut toxiinfecţie alimentară în şcoală. Îmi tremurau pantalonii de frică. Au fost nişte marmite mai ruginite în care s-a pregătit mâncarea pentru elevi şi s-a produs „spântecăraia". Şi a ieşit lucru' dracului, ce să mai!

Şi de asta vă era frică?

Păi cum să nu? De asta, mai frică decât de orice îmi era. Voi nu vă daţi seama, dar astea sunt groaznice.

Aţi avut vreo remuşcare pentru oamenii nevinovaţi care au fost la bazin?

Am avut, dar eu nu am nimic să îmi reproşez prin prisma cronologiei evenimentelor.

Repetent în familie

Cum vă privesc oamenii din Sibiu acum?

N-am treabă cu ei. Nu ştiu câţi mă cunosc. Mai mult îl cunosc pe ăsta mic, pe nepotul Ştefan, că îl învăţ toate prostiile. Caut şi eu să mă revanşez: să fac pentru el ce n-am făcut pentru copiii mei. Am fost repetent la crescut copii. Vă spun sincer că am avut şi momente când am plâns întruna. Am vorbit cu Ştefan Guşă, când era pe patul de moarte, şi mi-am dat seama că plâng şi alţii mai mari decât mine. Am avut probleme cu fetele, la şcoală: trase de păr, bătute. Şi asta din cauza mea. Mi-e şi ruşine să vă spun. Fiica cea mică avea 13 ani la Revoluţie, iar cea mare - 17. Asta a fost nenorocirea. Familia... Mi-am distrus familia. Nu ştiu cum au rezistat ai mei.

V-au reproşat vreodată?

Îmi reproşez eu.

"Iulian Vlad, şeful Securităţii, mi-a spus să ţin oamenii la bazin până când Justiţia îşi va spune cuvântul."
Aurel Dragomir
colonel în rezervă

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Spovedania_colonelului_Aurel_Dragomir_0_242376213.html
Memorat
  • buzdugan
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 3257
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #684 : Aprilie 14, 2010, 21:20:51 »

!!!Nu ne putem intilnii madam iulia.Da"gura lumii tot n-o poti oprii.Daca vrei cnversatie,putem conversa si pe forumul portalului.Dami ceva timp sa fac niste contacte pentru o corecta informare.Ai vrea mata, precum si alti curiosi sa stii cine sint.Da"nu se stie niciodata.Cred ca ai citit pe portal ca si tov.secretar din Sibiu sia dat cu parerea despre identitatea mea.Are un fix,da"las ca-i trece.Cum spuneam,nimeni nu poate stii ce ne rezerva viitorul.
Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #685 : Aprilie 14, 2010, 22:11:46 »

Interesant.
Memorat
  • iulia
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 708
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #686 : Aprilie 15, 2010, 07:40:04 »

vorba lui NOR,  interesant, dar nu stiu despre ce secretar vorbesti,  oricum mie i mi place sa vorbesc cu oameni de bun simt si de buna credinta, chiar daca nu impartasim aceleasi idei...asa ca dl.Tough, daca ai curaj sa ti spui numele adevarat , te astept la conversatie, anonimatul nu face cinste nimanui...
Memorat
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #687 : Aprilie 15, 2010, 18:10:06 »

se spune ca magarul rage la vreme de ploaie. Ploaia trece..., dar magarul ramane cu ragetul. Se poate ca acesta sa fie si chestia cu ofitzereasa si cu balabusta, sau, poate ca nu-i nimic din toate astea. Ni s-a parut ca am auzit ceva. Imi pare ca se vor asterne vremuri intunecate, si multi nu vor mai fi asa de vocali... Mai bine mai tarziu, decat niciodata.
Memorat
  • LRD-S ,NR.47
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4234
  • Nihil sine Deo!
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #688 : Aprilie 15, 2010, 21:40:41 »

Am citit si eu ce scrie vaduva de ofitzer.Nu o cred.Am fost si sunt pentru a proba orice afirmatie.Doamna vaduva de ofitzer arunca cuvinte urate si o calomniaza pe Iulia fara sa poata dovedi ce scrie.Sugerez ca Iulia sa o dea in judecata.Asemenea afirmatii nedovedite trebuie sa fie sanctionate de instanta de judecata.Iulia, fa actiune in instanta si vei castiga.
Memorat

Nihil sine Deo!!
  • iulia
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 708
  • Vezi Profilul
Răspuns: @ REVOLUTIA SIBIU 1989 @
« Răspunde #689 : Aprilie 16, 2010, 07:10:01 »

bineinteles ca asa voi face...dar vom face si contestatii la sspr....si acolo v a iesi foarte urat....insulta si calomnia este pedepsita ca si o contraventie, asa ca nu ma incalzeste sa ia vreun avertisment sau o amenda in cel mai fericit caz....dar fals in acte si inscrisurui oficiale, este caz penal si se pedepseste cu inchisoare de la 1_3 ani....probabil vaduva de ofizer stie lucrul acesta, cu contraventia, dar nu stie ca eu sunt un om care nu ma las cu una cu doua......iar despre ceea ce scrie, aproape ca te apuca rasul...cum se poate cobora, la un asemenea nivel de incultura si grosolanie, dar atata o duce capul....in rest numai bine, multumesc tuturor, multumesc celor care mi au trimis mesaje in legatura cu fostii comunisti care inca ne mai conduc, mai am multe de aflat pentru ca vreau in primul rand dovezi si marturi sub semnatura privata....dar uite ca vine primavara, florile de cires si iarba verde de acasa ne indeamna la viata si actiune.....sa va bucuta ti de tot ce este frumos, si sa spune ti adevarul despre tot ce este urat, necrestinesc si nedemocratic.
Memorat
Pagini: 1 ... 44 45 [46] 47 48 ... 104
Schimbă forumul: