Main Content:

Pagini: 1 2 [3] 4 5 ... 130

Istorie adevarata...

Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #30 : Octombrie 19, 2011, 05:58:10 »


 " http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/08/28/regele-amanta-si-legiunea-arhanghelului-mihail/"

 Trecutul determina prezentuliar prezentul creza viitorul "
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #31 : Octombrie 19, 2011, 18:30:39 »


 " Laureatul premiului Nobel pentru economie, americanul Joseph E. Stiglitz, a publicat recent un articol intitulat „Of the 1%, by the 1%, for the 1%” (Din 1%, de 1%, pentru 1%). Într-o răsturnare ironică și tragică a celebrului „Toți pentru unul, unul pentru toți“ muschetarii de succes ai capitalismului modern au ajuns să reprezinte 1% din populația americană, procent care a ajuns să dețină jumătate (poate chiar mai mult) din avuția țării.

Stiglitz arată că cei mai puternici și bogați dintre puternicii și bogații Americii, adică acel 1%, impun politicienii și funcționarii superiori la toate nivelurile: național, de stat și local. Ei reprezintă la rândul lor tot cam 1% din populație. Și ca cercul bani-putere-bani să se închidă elegant, politicienii iau decizii care avantajează tot 1% din populație. Acesta este sfârșitul visului american.



 
Ce nu spune Stiglitz este că dincolo de o asemenea aritmetică amețitoare care alimentează atât glamour-ul vieții bogaților, cât și sărăcia extremă (clasa de mijloc e o specie pe cale de dispariție) se ascund resorturile crizei financiare, economice, sociale și politice cu care se confruntă omenirea (99%, mai precis). Modelul lui Stiglitz se aplică nu doar în SUA, ci în toată lumea. Poate procentele sunt ușor schimbate. Ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns aici?

Ca în orice scenariu de film bine scris, acțiunea personajelor nu poate fi înțeleasă fără motivația lor. Derivatele, acele arme financiare de distrugere în masă, nu ar fi lovit atât de devastator dacă în spatele lor nu era propulsia dată de energia numită lăcomie. De fapt nu atât de lăcomie, care până la urmă e omenească, ci de un întreg sistem care a ridicat-o la rang de valoare și a recompensat-o.

Recompensarea lăcomiei prin privilegii, bonusuri, pachete salariale - toate apărute, practic, peste noapte din magia cifrelor bilanțiere - a făcut ca profitul obținut cu orice preț, adică indiferent de consecințe, să fie egal cu succesul, profesionalismul maxim, integritatea morală, status social și model demn de urmat. Dorința legitimă, sănătoasă, de prosperitate, aceea obținută prin determinare, muncă, talent și evoluție personală, a ajuns să fie egală cu mediocritatea, lipsa de curaj, conservatorismul, neînțelegerea lumii în care trăim și, în final, eșecul. Sigur că o asemenea radicalizare nu putea fi posibilă fără parteneriatul zelos din zona politico-administrativă, cea a înalților funcționari și a oamenilor de stat cărora li s-a premiat incompetența.

Alături de incentivarea lăcomiei, aristocratizarea incompetenței - însoțită de obediență față de cei care au înnobilat-o - a încins și mai mult focosul armelor de distrugere în masă.

Un alt resort al crizei de tip „Din 1%, de 1%, pentru 1%“ este iresponsabilitatea. Ea decurge natural din asocierea lăcomiei cu incompetența. De data aceasta, iresponsabil s-au purtat nu numai locuitorii stratosferei financiaro-politice, ci și pământenii.

Mărșăluind în urma modelelor de fulminant succes - a se citi îmbogățire prin orice mijloace - omul obișnuit a început nu doar să viseze apropierea de acel 1%. Nu doar să adulmece parfumul răsfățului fără margini și fără consecințe. A decis să consume mai mult decât își putea permite, nu din când în când, ci ca mod de viață. 1% a schimbat lumea.

Bunul-simț, regulile corecte, valoarea interesului comun au fost răpuse pe rând. Rămâne ca 99% să găsească soluții pentru viața lor, să strângă din dinți, să se adapteze, să meargă înainte - conduși și în ziua de astăzi tot de procentul 1%, se înțelege.



Andy Lupu este scriitor, regizor şi producător independent " surs Capital.ro



Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #32 : Octombrie 19, 2011, 20:56:17 »


Bijuterii ale Romaniei in Patrimoniul UNESCO (V)








Trimite pe emailDr. Adriana Pescaru | 08.07.2008 | 25 Comentarii

+ zoomBijuterii ale Romaniei in Patrimoniul UNESCO (V)Galerie foto (5)

Ansamblul de asezari si fortificatii din Masivul Sureanu este cunoscut si sub numele de Cetatile Dacice din Muntii Orastiei, majoritatea concentrate in bazinul raului Gradistea, afluent al Muresului. Aici gasim, pe o suprafata de aproximativ 200 km2, numeroase ziduri de piatra care compun sistemul fortificatiilor dacice de la Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru, Luncani-Piatra Rosie, Sarmizegetusa Regia, Banita si Capalna.

Intinzandu-se la poalele unor piscuri falnice, asezarile si fortificatiile dacice sunt uimitoare in egala masura pentru vizitatorul intamplator si pentru expertul in arheologie , impresionand prin amplasamentul bine gandit, prin varietatea formelor si prin caracterul monumental. Cele mai multe constructii civile, fiind realizate din materiale perisabile, nu au supravietuit, astfel incat o persoana neavizata cu greu isi poate imagina acum configuratia si numarul lor. Altele insa, construite integral sau partial din blocuri de piatra, s-au conservat indeajuns de bine ca sa poata oferi un indiciu asupra maretiei lor de odinioara. In Masivul Sureanu predomina sisturile cristaline – roca friabila si dificil de fasonat –, astfel incat calcarul pentru constructiile din zona cetatilor dacice a fost exploatat si adus, cale de zeci de kilometri, de pe Dealul Magura, situat la est de Calan, iar andezitul din cariera de la Bejan, Deva.
 
Aceste vestigii dacice, unice in Europa si chiar in toata lumea antica, prezinta asemanari izbitoare cu alte situri din intreaga Dacie preromana. Ele depun marturie despre o civilizatie infloritoare, superioara in multe privinte celor dezvoltate de alte popoare europene din Antichitate in regiunile din afara Imperiului Roman. La toate cetatile gasim combinate sistemele de fortificatii traditionale (val, palisada) cu cele din piatra fasonata. Acestea din urma, inspirate din lumea elenistica, au fost ridicate, incepand cu mijlocul secolului I i.Hr., cu participarea mesterilor veniti din orasele grecesti de pe tarmul vestic al Marii Negre, fapt demonstrat si de literele/grupurile de litere grecesti inscriptionate pe unele blocuri. Zidul elenistic consta din doua paramente de blocuri de calcar fasonate cu grija, care alternau cu blocuri dispuse transversal (butise) pe directia paramentului. Spatiul dintre cele doua siruri de blocuri se umplea cu emplecton (piatra si pamant maruntite) bine batut. Pentru a se evita eventualele impingeri laterale pana la perfecta tasare a emplectonului, in blocuri se sapau jgheaburi in „coada de randunica“, unde se asezau capetele unor barne din lemn care uneau cele doua paramente. Zidul dacic (Murus Dacicus) reproduce zidul elenistic, exceptand insa butisele. Cetatile dacice au in preajma sanctuare ridicate din piatra si lemn. Au fost identificate doua tipuri de astfel de edificii de cult: circulare si rectangulare. Materialul utilizat a fost adus si in acest caz de la Magura Calanului si Bejan.
 
Cercetarile arheologice au scos la lumina asezari civile, gospodarii, ateliere de mai multe feluri, drumuri ce strabat culmile muntilor si traverseaza cursuri de apa, apeducte din teracota, sisteme de canalizare, rezervoare de apa, spatii sacre, fortificatii impunatoare – de la cele traditionale, facute din lemn si valuri de pamant, la fortarete puternice, imprejmuite de ziduri din piatra de calcar. In toate aceste situri a fost descoperita o mare cantitate de material arheologic extrem de divers: ceramica, unelte si obiecte de metal, arme, obiecte de bronz si sticla, monede, piese confectionate din metale pretioase etc. Teritoriul pe care s-a ridicat capitala dacilor a fost locuit sporadic si inainte de sfarsitul secolului al II-lea i.Hr., cele mai vechi descoperiri (facute in pestera de la Cioclovina) datand din perioada Paleoliticului Superior. Apoi, cateva mii de ani mai tarziu, s-a stabilit in zona o comunitate a primilor indoeuropeni, purtatorii Culturii Cotofeni si stramosii tracilor.
 
Dintre triburile trace, ramura nordica, aceea a daco-getilor, s-a individualizat prin cateva particularitati de limba si prin credinta in nemurire, configurand o uniune tribala localizata pe cursul mijlociu al Muresului. Pe la sfarsitul secolului al II-lea i.Hr. si inceputul veacului urmator, centrul formatiunii se afla in cetatea de la Costesti-Cetatuie si isi tragea vigoarea economica, deci implicit puterea politica si militara, din manoasa Vale a Muresului, cu terenurile ei agricole excelente, din Muntii Metaliferi, cu zacamintele lor aurifere, si din Masivul Sureanu, bogat in minereuri feroase. Ajuns la conducere candva inainte de anul 82 i.Hr., Burebista a reusit sa adune sub sceptrul sau majoritatea uniunilor tribale daco-gete si sa intemeieze un regat intins de la Muntii Balcani pana in Carpatii Padurosi si din Moravia (in Cehia de astazi) pana pe malul Niprului, la Boristene si Olbia. Tot Burebista a inglobat in regatul sau mai vechile fortificatii si a construit altele. Ele vegheau principalele drumuri comerciale ale Daciei si le inchideau pe acelea care traversau Carpatii. Opera de fortificare a fost continuata de urmasii lui Burebista, astfel incat, intr-un interval de doua secole, regatul dac a fost inzestrat cu aproape 100 de fortarete, dintre care 91 functionau inca si in vremea lui Decebal.
 
In timpul domniei lui Burebista (circa 82-44 i.Hr.) Deceneu, marele preot si colaboratorul apropiat al regelui, si-a avut resedinta pe muntele sfant al dacilor, Kogaion, unde a fost intemeiata Sarmizegetusa. Cu toate ca vasta stapanire a lui Burebista s-a fragmentat mai intai in patru, apoi in cinci parti, nucleul regatului cu centrul in Muntii Orastiei a dainuit. De acolo a pornit si ultima unificare a daco-getilor, opera a predecesorilor lui Diurpaneus, supranumit Decebal – nume cu care a si ramas in istorie. La moartea lui Burebista, conducerea a preluat-o Deceneu si tot el a mutat capitala de la Costesti-Cetatuie la Sarmizegetusa Regia, pe muntele sfant. De atunci incolo – sau cel mai tarziu de pe vremea lui Comosicus, urmasul lui Deceneu –, regii dacilor au cumulat cele trei puteri supreme in stat: politica, militara si religioasa, situatie care s-a perpetuat si pe timpul lui Decebal.
 
Dupa primul razboi cu Traian, desfasurat in anii 101-102, Decebal a fost obligat sa-si demanteleze partial fortificatiile, inclusiv pe acelea ale capitalei, pe care insa in anii 103-104 le-a refacut, iar pe unele chiar le-a dezvoltat. In timpul celui de-al doilea razboi cu Traian, 105-106, si imediat dupa acesta, toate cetatile dacice au fost incendiate si distruse de romani, cu exceptia Sarmizegetusei. In aceasta din urma a ramas o garnizoana romana care mai intai a reparat stricaciunile pricinuite zidului pe perioada asediului, dupa care a extins cetatea la dimensiunile la care o cunoastem azi. Garnizoana – un detasament al Legiunii a IV-a, Flavia Felix – a ramas cantonata aici pe toata durata domniei lui Traian.Vestigiile cetatilor dacice le sunt cunoscute localnicilor din vremuri imemoriale, dupa cum o indica si frecventa toponimelor: Cetate, Cetatuie, Blidaru, Gradiste, dar au ajuns la cunostinta carturarilor cu interes pentru istorie abia mai tarziu. Cea mai veche mentiune scrisa dateaza din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, cand este remarcata existenta unui oras – cu fundamente la vedere si cu ziduri din piatra – situat in munte, nu departe de Orastie.

Dupa alte veacuri de tacere, descoperirea unor monede de aur, prin 1784-1785 si mai ales dupa anul 1802, a atras atentia autoritatilor, eveniment urmat, in anii 1837 si 1847, de vizitarea unora dintre ruine de catre invatati. Ca urmare, la inceputul secolului XX, Gabor Téglas afirma ca la Gradistea Muncelului a fost ultimul loc de refugiu al lui Decebal. Sapaturile sistematice, conduse de arheologi de profesie, au inceput insa abia in anul 1924, sub bagheta profesorului Dimitrie Mihail Teodorescu, de la Universitatea din Cluj. De atunci, cu intreruperi variabile, ele au continuat sub conducerea lui Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu si Ioan Glodariu, asa incat astazi se cunoaste amplasarea tuturor vestigiilor importante, chiar daca ele nu au fost inca cercetate in totalitate. Ruinele cetatilor dacice probeaza existenta unei economii infloritoare, bazata pe utilizarea larga a uneltelor din fier si pe schimburi active, in special cu cetatile grecesti de la Pontul Euxin si cu Imperiul Roman. Sistemul de aparare a capitalei dacice a fost cea mai puternica si una dintre cele mai sofisticate structuri defensive ale statului dac.
 
Zona cetatilor a fost, atat in primul (101-102) cat si in al doilea (105-106) razboi cu Imperiul Roman, teatrul unor crancene batalii. Numai cunoscand puterea economica a Daciei si iscusita folosire in lupta a obstacolelor naturale oferite de terenul muntos abrupt si a impresionantului sistem de fortificatii, putem gasi o explicatie pentru durata operatiunilor militare si pentru rezistenta prelungita a poporului dac in fata invadatorilor. Studierea siturilor si vestigiilor arheologice poate contura o imagine obiectiva a nivelului atins de civilizatia dacilor in timpul confruntarilor cu romanii si ofera posibilitatea compararii lui cu acela atins de alte popoare europene in acel moment. Valorificarea turistica si stiintifica a ansamblului cetatilor dacice impune clarificarea statutului lor juridic, o buna administrare a acestora, precum si realizarea unor obiective esentiale in domeniile infrastructurii, extinderii cercetarii arheologice si conservarii/restaurarii vestigiilor pe baza unui program etatizat de lunga durata.



 
Text: Dr. Adriana Pescaru, cercetator stiintific gr. I si arheolog expert
 Foto: Eugen Pescaru
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #33 : Octombrie 20, 2011, 21:29:58 »
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #34 : Octombrie 20, 2011, 21:36:00 »


 " [http://bisericasecreta.wordpress.com/2008/12/11/dosare-secrete-privind-razboiul-nevazut-al-evreilor-sionisti-cu-romanii/"/color]
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #35 : Octombrie 21, 2011, 19:41:26 »

Cum s-a vazut anul 1989 de la varful Securitatii
Decembrie 89, Securistii-Teroristii
 Securitatea Ungariei (AVO) antrena forte de gherila urbana pentru Romania
Îngrijorarea pe care o aratau la nivel international autoritatile de la Budapesta fata de soarta minoritatii maghiare din Romania masca actiuni concrete de destabilizare a situatiei din tara noastra. Generalul de brigada (rez.) Aurel Rogojan, cel care in 1989 era seful Cancelariei DSS, “omul din umbra” al lui Iulian Vlad, ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, descrie contextul international si eforturile revizioniste ale Ungariei. Potrivit generalului in rezerva, DSS a avut agenti in taberele de pregatire ale celor care urmau sa duca in Romania operatiuni de gherila urbana. Totodata, Securitatea a interceptat mai multi emisari care au realizat puncte de sprijin in localitati importante din Romania.
Organizatia “Romania Libera”, creata in septembrie 1987 de Brigada “Romania” a Securitatii Republicii Populare Ungaria, in numele unui comitet condus de economistul Marin Rosca, plecat din Timisoara, a fost de factura mediocra sub toate aspectele, fiind manipulata de “Forumul Democrat Maghiar”. Constienti ca “Ardealul nu poate fi obtinut fara romani”, revizionistii unguri au cautat dintoddeauna sa-si atraga sprijinul cel putin al unei parti a populatiei majoritare, iar organizatia “Romania Libera” de la Budapesta trebuia sa devina expresia acelui sprijin.
Fara a sesiza capcana neorevizionistilor unguri, lideri ai “Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi” – indeosebi Doru Novacovici si Sandu Pobereznic, poate determinati si de cei sub ale caror auspicii a aparut UMRL – au acceptat sa patroneze organizatia “Romania Libera” impreuna cu oficiali de la Budapesta, intre care Imre Pozsgai, unul dintre autorii “revolutiei de palat” care la inceputul anului 1988 l-a dislocat de Janos Kadar si pentru scurta vreme s-a aflat in echipa conducatoare, inlocuita la randul ei de Karoly Grosz.
La 8 iulie are loc la Bucuresti intalnirea la nivel inalt a statelor membre ale Tratatului de la Varsovia, prilej cu care, intr-o intrevedere bilaterala, facilitata de Gorbaciov, conducerea ungara – Nyeres Reszo, Nemeth Miklos si Gyula Horn – sustine ca Transilvania nu apartine Romaniei si ameninta ca va internationaliza problema maghiarilor din Romania.
Anterior, in decembrie 1988, conducerea duala iugoslava – Loncear si Dizdarevici – l-a iritat pe Ceausescu punand in discutie problema Banatului. In august 1989, agenti de informatii ai Departamentului Securitatii Statului, infiltrati in cantonamentele speciale paramilitare din Ungaria, raporteaza primele date in legatura cu pregatirea unor formatiuni de lupta (gherila urbana) ale caror misiuni erau sa actioneze in Romania pentru crearea pretextelor unor evenimente in consens cu evolutiile din Polonia si Ungaria, iar ulterior si din Cehoslovacia, RD Germana si Bulgaria, convenite, pe de o parte, de Mihail Sergheevici Gorbaciov si George Herbert Bush si, pe de alta parte, de François Mitterrand si Helmuth Kohl, avand si binecuvantarea Sanctitatii Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului.
Organizatia Romania Libera si UMRL au fost paravanul sub care AVO (acronimul Securitatii RP Ungara) au organizat formatiuni paramilitare pe care le-au instruit in tabara (cazarma militara) de la Bicske pentru “actiuni viitoare de gherila urbana in Romania”. Instructorii erau unguri originari din Romania, dar acestia actionau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. Noul conducator al Romaniei Libere si al grupului instruit, de cca. 400 de membri, era tehnicianul petrochimist Manea Gheorghe, iar din partea UMRL asista Sandu Pobereznic.
Subzistenta grupului era asigurata de organizatii revizioniste maghiare, de UMRL si de inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati, care avea deja un birou in Ungaria.
În subsolul cazarmii de la Bicske se tiparea o parte din materialele de propaganda pentru a fi trimise in Romania cu scopul de a se determina aparitia unor nuclee interne ale organizatiei Romania Libera. O alta parte a materialelor de diversiune propagandistica era pregatita in tipografiile Partidului Muncitoresc Socialist Ungar si ale AVO (Securitatea de Stat a Ungariei) si difuzata de aceasta din urma.
Pe cale de consecinta a celor relevate, agenti curieri ai miscarilor “solidarnosc” din Polonia, “forumurilor civice” din Ungaria, Cehoslovacia si RD Germana sunt interceptati si anchetati, in plenitudinea indeplinirii misiunilor de racolare si fixare a sarcinilor ce reveneau “revolutionarilor alesi pentru provocarea surprizelor strategice (politice) planificate”. Ei aveau sa recunoasca cine sunt, de unde au venit si cu ce scop, precum si gradul de indeplinire a misiunilor. Mai putine detalii insa privind elementele operationale – consemne, parole, sisteme secrete de comunicare prin care urma sa se realizeze mobilizarea persoanelor care urmau sa-si asume riscurile provocarii si conducerii (dirijarii ) evenimentelor amorsate.
În toamna anului 1989, emisarii realizasera contacte si constituisera puncte de sprijin in Alba Iulia, Arad, Brasov, Bucuresti, Caransebes, Cisnadie, Cluj, Constanta, Craiova, Cugir, Iasi, Lugoj, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Targu Mures, Timisoara… (ordinea este cea alfabetica, dar lista nu este completa).
Se impune o mentiune. Contactele au fost mult mai numeroase decat punctele de sprijin efectiv create, ele avand ca scop si punerea Securitatii pe piste false. Ipotetic, fiecare contact trebuia sa treaca printr-un filtru, pana a se stabili ca este o deruta. Amestecul premeditat al contactelor intamplatoare cu cele de creare a punctelor de sprijin a fost o tactica prin care s-a ingreunat identificarea si controlul acestora din urma.
Fiecare emisar actiona “multiplu de zece”, iar fiecare nou membru cauta alti zece. in Bucuresti s-au vizat recrutari, inclusiv din randurile elevilor de liceu, cu care se realizau intalniri de instruire in parcuri. “Instructorii” erau persoane recent revenite in tara. Unii parinti ingrijorati s-au adresat Biroului de Informatii, Sesizari si Reclamatii al Ministerului de Interne.
În zilele de foc din decembrie 1989 am avut confirmarea deplina a misiunilor acelor emisari. Cele mai multe orase-tinta ale curieratului lor au fost cuprinse in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie de furia unor revolte, aparent ilogice, in care, initial, interlopi periculosi, terorizand unitatile de Securitate si Militie (din inalt ordin subordonate comandamentelor judetene militare de aparare, urmare a starii exceptionale instituite), s-au transformat ad hoc in “revolutionari profesionisti”.
În seara zilei de 21 decembrie, generalul Vlad, fiind chemat in sediul Comitetului Central, a asigurat preluarea rapoartelor operative telefonice ale sefilor unitatilor judetene (municipale si orasenesti, unde existau structuri locale) ale DSS, transmise la cabinetul sefului departamentului. Invariabil, la apelurile “Suntem atacati, ne dau foc, ce facem?”, raspunsul era standard: “Solicitati sprijin comandamentului judetean de aparare!”. seful Securitatii judetului Sibiu, locotenent-colonelul inginer Theodor Petrisor, primind aceasta solutie, mi-a spus sa astept un moment si sa ascult. A deschis probabil fereastra si a orientat receptorul telefonului spre exterior. Am auzit un tir infernal, suieraturi si rapait de gloante cum numai in filmele de razboi auzisem. “Cine trage?”, l-am intrebat. “Cei la care ne trimiteti sa ne apere!”, a fost raspunsul.
În sinteza, cand generalul Vlad a cerut sa fie informat despre situatia din tara, i-am raportat ca pe linia Timisoara – Resita – Caransebes – Alba Iulia (Cugir) – Sibiu – Brasov, Banatul si Transilvania sunt incercuite de focarele unor violente extreme ale caror tinte erau sedii ale Securitatii si Militiei, unele fiind atacate, incendiate, cu evidenta intentie ca ocupantii lor sa fie arsi de vii. Am mai mentionat ca, asa cum se prezinta situatia, Banatul si Transilvania par a fi izolate de restul tarii si i-am prezentat succint ce s-a comunicat din fiecare judet. S-a interesat daca sunt probleme la Targu-Mures, in Harghita si Covasna. Acolo insa era o liniste suspecta si se astepta ca, in urmatoarele doua zile, la Odorheiul Secuiesc si in alte localitati sa se dezlantuie evenimente de un tragism cutremurator…
Articol publicat in Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”. General de brigada (r) Aurel Rogojan, 21/08/2009
 
general-colonel Nicolae Militaru
Militaru si alti generali “complotisti” au tatonat conducerea Securitatii
Generalul in rezerva Aurel Rogojan, ofiterul care in 1989 a fost alaturi de generalul Iulian Vlad, comandantul Departamentului Securitatii Statului, ca subordonat direct si colaborator apropiat al acestuia intre anii 1974-1989, analizeaza pentru Jurnalul National momentele pregatitoare lunii decembrie a acelui an si care ar fi putut sa produca in Romania un razboi civil. Generalul in rezerva dezvaluie faptul ca deja generali, precum Nicolae Militaru, agenti ai serviciilor secrete sovietice, nici nu se mai fereau sa mascheze complotul si incercau sa amestece si Securitatea in acesta.
Desigur, in ceea ce priveste participantii la evenimente, au existat si exceptii, dar cu titlu de exceptie. Constiintele revolutionare aveau sa apara in cel de-al doilea si al treilea val al evenimentelor, pentru ca ulterior sa se retraga…
in fapt insa, s-au confirmat invatamintele evenimentelor istorice similare in care ceea ce un important protagonist al evenimentelor avea sa numeasca “pegra sociala obsedata de catararea in fotoliile puterii” constituie suportul oricarei insurgente, numai ca “pegra avida de o noua dictatura, a strazii, nu trebuie sa se catere in acele fotolii”. Fara comentarii. Acest crez l-a calauzit pe respectivul protagonist atat ante, cat si post factum comploturilor in itele carora a fost ori s-a implicat. Nu sunt putini cei care stiu si partea de adevar pe care cel in cauza nu si-o mai aminteste.
Dar, in definitiv, daca vom compara conditiile existente in Franta la 1789 cu cele din Anglia, vom constata ca ele erau asemanatoare, exceptia constituind-o atitudinea serviciilor secrete si a politiei, care in Anglia s-au situat ferm pe pozitia apararii Coroanei. si conditiile existente, dupa 200 de ani, in tarile Europei Centrale si de Est se vedeau, de undeva, de mai departe, ca fiind asemanatoare, daca nu chiar identice. Serviciile speciale care au evaluat atat contextul european din 1789, cat si cel din 1989, au concluzionat insa eronat ca Securitatea si fortele de ordine publica ale Ministerului de Interne din Romania vor proceda precum serviciile si politia Angliei, nepermitand dislocarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceausescu. Pe aceasta eroare, daca a fost o eroare, ea este descalificanta pentru nivelul de cunoastere de catre acele servicii a optiunilor Securitatii, aveau sa se fundamenteze insa planuri grave si extrem de periculoase, care puteau impinge Romania intr-un razboi civil distrugator al statalitatii nationale si integritatii sale teritoriale. Generalii loiali lui Ceausescu au fost de cealalta parte…
Iata ce declara in 1991 Silviu Brucan, unul dintre membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii instituite in decembrie 1989, citez “(…) din cauza situatiei politice… in tara asta, armata era singurul factor de stabilitate, cu toate ca armata a tras la Timisoara si la Bucuresti, si prin alte parti. (…) Nu puteam sa spunem ca unii generali i-au fost loiali lui Ceausescu, altii disidenti, ca armata a tras la Timisoara, a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras si la Bucuresti in 21 decembrie – asta-i adevarul istoric. Ar fi fost iresponsabil sa deschizi o asemenea discutie intr-o perioada cand asta (n.n. – armata ) era singurul lucru pe care ne sprijineam”. Aceasta ultima afirmatie clarifica, fara echivoc, cat anume din evenimentele din decembrie a fost revolutie si cat lovitura de stat. Dar si de ce trebuia sa se produca lovitura de stat. Pentru a se acoperi crimele cu alte crime si a nu se raspunde pentru savarsirea lor!
Am cunoscut si avut sansa sa supravietuiesc, la propriu, confruntarilor cu toate categoriile elementelor operationale “hummint” ale conspiratiei externe finalizate cu lovitura de stat militara “partial reusita” (citat din Virgil Magureanu) din decembrie 1989.
Cu cateva luni inaintea evenimentelor, emisari ai “complotului intern”, chiar generalul Militaru personal, au facut tentative de tatonare a conducerii Ministerului de Interne/Departamentului Securitatii Statului, dar, cunoscandu-li-se apartenenta la servicii speciale straine, au fost evitati.
Unui general, fost in conducerea Ministerului de Interne, care a solicitat, in acelasi scop, o audienta “de nivel” la conducerea DSS… i-a fost trimis ca interlocutor translatorul de limba rusa, cu care efectuase in anii ’60 misiuni la Moscova!
Sfarsitul verii anului 1989 avea sa mai aduca noi probleme, generate de returnarile masive ale emigrantilor romani ilegali din Iugoslavia. Coloane ce pareau a nu se mai sfarsi erau conduse, in ordine, de autoritatile iugoslave si predate granicerilor romani. Ceausescu dispune primirea “returnatilor” in cazarmi militare, unde sa fie interogati de organele de cercetare graniceresti (in terminologia consacrata de manualele OTAN: supusi procedurii de debriefing), dupa care li s-a permis sa mearga la domiciliile declarate. Numarul lor mare facea imposibila trimiterea in justitie pentru trecerea frauduloasa a frontierei. Este greu sa se poata spune cati dintre ei s-au angrenat in actiunile din decembrie 1989 pe baza instruirii ce li se facuse. Timpul si timpurile au fost potrivnice… Aceeasi concluzie si pentru cohortele venite din Ungaria, alcatuite exclusiv din barbati valizi, care, fara indoiala, au avut un rol major in evenimentele de la sfarsitul anului 1989. Acest rol l-a confirmat, in deplina cunostinta de cauza, Silviu Brucan, pe care, din nou, il citez: “Problema este ca eu cred ca la Timisoara a fost si este mana ungureasca. si nu numai ungureasca. Cred ca si anumite cercuri din Germania (…) si asa mai departe au actionat acolo (…)”.
Concomitent, pe directia Ungariei au avut loc cateva “evadari” de-a dreptul spectaculoase (Nadia Comaneci, un cioban cu o turma de cateva sute de oi, un oradean cu un autoturism care si-a adaptat rotile la sinele de cale ferata, altii se gandeau sa incerce cu parapante ori cu alte aparate de zbor artizanale), toti acestia fiind asteptati dincolo de frontiera romana de numerosi reporteri ai ziarelor, posturilor de radio si televiziune.
Un grup de 11 persoane din Cluj aflate ca turisti in Bulgaria solicita azil politic Ambasadei Ungariei la Sofia, de unde sunt extrase pe calea aerului, cu destinatia Budapesta. Cazul a fost nu numai intens mediatizat, dar si supus atentiei organismelor internationale, chipurile ca un exemplu al persecutiei minoritatilor etnice in Romania. Nu in ultimul rand, ca importanta, trebuie mentionat si faptul ca mai multi ofiteri si subofiteri de graniceri au fost arestati de Procuratura Militara pentru complicitate la trecerea frauduloasa a frontierei. Pe multi i-a demascat opulenta stilului de viata, urmare a castigurilor realizate din favorizarea persoanelor trecute clandestin granita. Fata de aceasta situatie si a “fortarilor” spectaculoase de frontiera mentionate, Ceausescu a dispus trecerea Trupelor de Graniceri in subordinea Ministerului de Interne. Ministrul Apararii Nationale primeste greu decizia Comandantului Suprem, deoarece ea era expresia perceptiei “Tovarasului” asupra degradarii corpului graniceresc si a necesitatii de a fi reinstaurata disciplina sub autoritatea ministrului de Interne, nimeni altul decat temutul Tudor Postelnicu.
Articol publicat in Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”. General de brigada (r) Aurel Rogojan, 22/08/2009
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #36 : Octombrie 21, 2011, 19:44:55 »

“Elena Ceausescu nu avea acces la informarile operative ale Securitatii”
Generalul de brigada (r) Aurel Rogojan, colaborator apropiat al generalului Iulian Vlad, cel care conducea in 1989 Departamentul Securitatii Statului, descrie pentru Jurnalul National cum se faceau informarile pentru presedintele Romaniei Socialiste, Nicolae Ceausescu. Totodata, ofiterul a acceptat sa rememoreze raporturile pe care DSS le avea cu Partidul Comunist Roman si cu Elena Ceausescu si dezamorseaza mitul ca sotia dictatorului ii “confiscase” acestuia fluxul informativ.
Presedintele Romaniei era unicul destinatar al Buletinului Informativ al Departamentului Securitatii Statului, un document integrat care cuprindea sintetic cele mai importante informatii necesare cunoasterii situatiei politice internationale, respectiv intentiile altor state si actiunile preconizate in politica lor fata de Romania, impactul unor evenimente asupra securitatii Romaniei, oportunitati de dezvoltare si intarire a relatiilor bilaterale, acte, gesturi, atitudini cu semnificatii de ostilitati ori care exprimau un pericol potential.
Nu exista un sistem al raporturilor personale zilnice ale sefului DSS cu Nicolae Ceausescu. Pentru urgente sau pentru probleme importante stringente se solicita telefonic pe linia “S” primirea la raport. Ceausescu personal fixa ora, iar de fata nu era nimeni altcineva.
Sediul institutiei Buletinului Informativ – probleme de securitate se afla la Centrul de Informatii Externe, fiecare exemplar unic fiind caligrafiat si semnat olograf de seful DSS. Plicul il deschidea personal Nicolae Ceusescu si tot el il inchidea (il capsa) si il adnota cu “R” (retur) de regula in coltul de sus stanga sau dreapta al plicului si semna cu initialele “N C”. Aceste buletine nu au circulat sub nici o forma in structurile securitatii interne. Aspectele interne de securitate care se includeau in aceste buletine, daca nu se integrau, se raportau ca anexe ale Buletinului, iar baza lor se arhiva in dosarul problemei sau spatiului detinut de structura informativ-operativa.
Aceasta “descentralizare”, in fapt o stricta compartimentare si secretizare, era de natura sa limiteze circulatia informatiilor sensibile destinate sefului statului si sa nu fie cunoscute de persoane carora nu le reveneau atributii decizionale implicate de continutul informarilor.
Mai mult, o serie de astfel de informari, “note-speciale” daca aveau ca destinatie personalitati din inalta nomenclatura, nu aveau antetul emitentului. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu sunt la indemana materiale accesibile in cateva duzini de cazuri si operatiuni active in 1989 si inca vii in memoria unora dintre combatantii tuturor partilor implicate, azi veterani ai lumii informatiilor secrete.
Serviciul Central de Analiza Sinteza din structura DSS prelucra si datele pentru Buletinul Informativ al Ministerului de Interne, cu o arie de difuzare generala in interiorul sistemului si la principalii lideri de partid si de stat.
O precizare importanta si necesara: sub ministeriatul generalului Iulian Vlad la Departamentul Securitatii Statului, Elena Ceausescu nu avea acces la informarea operativa de securitate rezervata Presedintelui Republicii si Comandant Suprem al Fortelor Armate. in calitatea sa de presedinte al Consiliului National pentru stiinta si Tehnologie, Elena Ceausescu primea episodic un Buletin de Informatii Tehnico-stiintifice, rezultat in parte si al cercetarii de profil a spionajului. Aceasta numai ca urmare a mandatarii exprese din partea presedintelui.
Elena Ceausescu, ca presedinte al Biroului Comisiei de Cadre de pe langa Comitetul Politic Executiv, putea conditiona, respectiv refuza numirea cadrelor de conducere cu rang de adjuncti ai ministrului, sefilor de comandamente, directiilor centrale si judetene, loctiitorilor politici ai sefilor de unitati. Emil Bobu, Tudor Postelnicu si Constantin Radu, secretar al CC si sef al Sectiei Cadre, faceau parte din comisia respectiva, care, intre altele, a provocat mari prejudicii reprezentarii externe a Romaniei.
Generalul Vlad nu a preluat asupra sa nici activul si nici pasivul relatiilor speciale ale lui Postelnicu, in calitate de sef al DSS, cu Elena Ceausescu.
Generalul Vlad a avut posibilitatea sa devina primul sef al unei proiectate Case Prezidentiale, dar a declinat propunerea atunci cand Ceausescu a adus vorba. I-ar fi fost cu neputinta sa fie subordonat Elenei Ceausescu. si, intr-adevar, ca ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, generalul Vlad nu a lucrat nici cu sotia si nici cu copiii presedintelui. La “Cabinetul 2″ se prezenta numai atunci cand primea ordin din partea sefului statului. Proiectul Casei Prezidentiale i-a fost foarte drag lui Pacepa, sperand ca va fi numit “maresalul” acesteia, dar proiectul a cazut. De la Pacepa si pana la Vlad au mai fost cativa candidati, dar nici unul dintre acestia din urma nu a corespuns exigentelor impuse, indeosebi in ceea ce presupunea pregatirea vizitelor externe. Ceausescu avea pretentia ca acest demnitar sa obtina garantii din partea oficialilor tarilor gazda, in sensul ca obiectivele vizitelor se vor realiza integral. Uneori, pentru aceasta se ajungea chiar la seful statului respectiv. Or, o asemenea performanta nu era usor de realizat. Singurul care a performat, indeplinind si rezistand in asemenea misiuni timp de 11 ani, a fost generalul Vlad.
Cand DSS a fost condus de activisti de partid fanatici, cum puteau ei sa promoveze informatiile care nu exprimau unanimitate, adeziune, omagii si recunostinta? Un singur exemplu: un buletin prezenta starea de spirit a populatiei stresate de lipsuri alimentare si de asteptatul la cozi interminabile. Ministrul de Interne, George Homostean, semneaza buletinul si dispune difuzarea lui incepand cu Nicolae Ceausescu. Ministrul secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, Tudor Postelnicu, blocheaza difuzarea buletinului, pe care adnoteaza: “Asta e provocare! Tovarasul si Tovarasa au facut ieri vizite de lucru in pietele din Bucuresti si au vazut ca sunt pline…”. Postelnicu era sigur ca aceeasi reactie ar fi fost si mai sus. Ceausescu, asemenea tuturor dictatorilor, fara exceptii notabile cunoscute, credea numai ceea ce-i convenea. Sistemul de informare al partidului ii prezenta o realitate cosmetizata pana la contrariul ei. Cine se incumeta sa spuna altceva isi asuma riscuri serioase. si, cum mereu “plesnea” cate ceva, se ivea prilejul ca “informarea de securitate” sa prevaleze pana la remedierea cauzelor. Apoi, iarasi prevala informarea de partid. Asta in planul problemelor interne.
Este posibil ca de la o anumita data si pana la inceputul lunii octombrie 1987 (cand generalul Vlad a fost numit sef al DSS) sa se fi practicat informarea oportunista. in fond, o dezinformare prin omisiune. Uneori, omisiunea este echivalenta tradarii. Asa stand lucrurile, o fi fost rau, o fi fost bine… Vedeti, depinde de care parte esti situat cand judeci astfel de lucruri. Oricum, evenimentele nu puteau fi oprite, dar nici Ceausescu determinat sa inteleaga ca trebuie sa se retraga. Desi, in planul informarii, s-au facut eforturi foarte serioase, unele chiar riscante.
Generalul Iulian Vlad s-a calauzit, intre altele, si dupa principiul ca seful securitatii statului este cel care aduce vestile proaste. Cand trebuie sa combati tradarea tarii, sa-i controlezi si sa-i dezactivezi pe spioni, sa demantelezi comploturi, sa anihilezi teroristi, sa-i demasti pe coruptii regimului nu ai cum sa fii aducatorul vestilor care sa bucure.
Articol publicat in Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”. General de brigada (r) Aurel Rogojan, 24/08/2009
 Telegramele operative DSS din care Ceausescu a aflat ca i se apropie sfarsitul
Retelele Departamentului Securitatii Statului au transmis pana in ultima clipa a regimului Ceausescu informatii despre schimbarile care aveau loc in Europa de Est. Generalul de brigada (rez.) Aurel Rogojan, fost sef al Secretariatului DSS, arata ca generalul Iulian Vlad nu a ordonat niciodata sa nu se transmita Centralei informatii care l-ar fi deranjat pe Ceausescu. Mai mult, reda partial 11 informari din perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 despre schimbarile care se preconizau a avea loc in Romania.
Indiciile din anii ’80 ca in Europa de Est se dorea schimbarea regiurilor au fost receptate de DSS cat se putea de realist, in conditiile in care, dupa tradarea lui Pacepa, s-a politizat conducerea activitatii si raportarea rezultatelor… Profesio-nistii informatiilor secrete din sistemul Departamentului Securitatii Statului si-au facut insa bine munca. Omologii occidentali aflati la post in ambasadele din Bucuresti faceau ca, de voie ori de nevoie, ochii si urechile contraspionajului sa afle anumite lucruri.
Ceausescu a avut totodata, incepand cel mai tarziu din luna septembrie 1989, informari speciale, chiar in mai multe editii zilnice, asupra actiunilor sistematice coordonate din exterior impotriva sa.
Numai pentru perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 retin atentia cel putin 11 informari din categoria celor extrem de incomode, dupa cum urmeaza:
1. DSS nr. 00275/07.11.1989 privind intalnirea de la Malta: “Cele doua parti vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenta (…) problema exercitarii de noi presiuni coordonate asupra acelor tari socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale… Statele vest-europene sa aiba un rol sporit in influentarea situatiei din Europa de Est (…) in ceea ce priveste Romania, va fi foarte greu, date fiind particularitatile proprii (…) care exclud posibilitatea producerii unei revolutii de catifea (…)”
2. DSS nr. 00252/793/07.11.1989 privind intalnirea Kohl – Mitterrand: “S-a stabilit sprijinirea unui front comun al fortelor de opozitie din tarile socialiste (…)”.
3. MApN – Directia Informatii a Armatei – Telegrama 015771/09.11.1989: “Ungaria actioneaza in scopul destabilizarii situatiei politice interne din Romania, cu prioritate in Transilvania… Simultan cu provocarea unor demonstratii, (…) Ungaria are intentia sa provoace incidente la granita… care sa degenereze intr-un conflict militar… Acest scenariu se va realiza cu stirea URSS si cu sprijinul Austriei…”.
4. DSS nr. 00286/11.11.1989 – “Dupa reuniunea la nivel inalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are in vedere ca in relatiile cu Romania sa promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative si sustinere a actiunilor protestare (…)”.
5. DSS nr. 00444/814/14.11.1989 – “«Trust Organization», recent infiintata de CIA, are intre obiective: incurajarea si sprijinirea miscarilor disidente din tarile socialiste; masuri active de organizare si dirijare a actiunilor emigratiei; organizarea de actiuni de opozitie fatise si folosirea ca ofiteri de legatura si instructori a fostilor membri ai serviciilor de informatii care au tradat (…). «Trust Organization» isi va concentra activitatea cu preponderenta in directiile Romaniei si Cehoslovaciei…”.
6. DSS nr. 00260/16.11.1989 – Initiativa presedintelui Frantei de a convoca reuniunea de urgenta la Paris a sefilor de stat si de guvern ai tarilor membre ale Pietei Comune, cu scopul “sporirii rolului acestora in destabilizarea si schimbarea regimurilor politice din tarile socialiste, incurajarii directe a constituirii nemultumitilor si protestatarilor in mase de manevra (…)”.
7. DSS nr. 00262/22.11.1989 – Reuniunea de la Paris convocata din initiativa presedintelui Frantei: “in contextul pozitiilor comune si a actiunilor concertate ale SUA si URSS, cu privire la Romania se preconizeaza (…) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stari de nemultumire si incitari in mediul minoritatii maghiare (…)”. (n.a. – Era oare scenariul care l-a avut ca protagonist pe preotul reformat Laszlo Tökes?! Anterior, desi au fost dovedite actiunile ilegale impotriva securitatii statului savarsite de Laszlo Tökes, atestate si de interceptarea, la controlul trecerii frontierei, a unei chitante olografe pentru primirea sumei de 20.000 lei, ascunsa in plafoniera autoturismului cu care calatoreau legaturile sale din Ungaria, Nicolae Ceausescu nu a aprobat sesizarea instantei de judecata).
8. DSS nr. 0086/27.11.1989 – Declaratia consilierului prezidential sovietic Oleg Bomogolov privind “caracterul ireversibil si de generalitate al procesului care se desfasoara in unele tari est-europene si optimismul cu care este privita evolutia viitoare a Romaniei”.
9. DSS nr. 00277/02.12.1989 – Declaratie a presedintelui George H. Bush: “As dori sa vad unele actiuni si in aceasta tara. (…) Am trimis in Romania un nou ambasador… L-am trimis in Romania tocmai pentru ca este un om ferm si intransigent…”.
10. DSS nr. 00288/12.12.1989 – Declaratia presedintelui Frantei la incheierea reuniunii la nivel inalt de la Strasbourg: “Problema unor provincii… nu trebuie sa se omita existenta divergentelor intre Ungaria si Romania in chestiunea Transilvaniei… sau problema Basarabiei… Franta si URSS trebuie sa-si reia rolul de a asigura echilibrul in Europa…”.
11. DSS/0610/12.12.1989 – in mediile emigratiei maghiare din Occident, dar si in cercurile guvernamentale de la Budapesta se vehiculeaza ideea reanalizarii in forurile internationale a statutului actual al Transilvaniei, dupa ce etnicii unguri din Romania vor actiona pentru autonomie si intemeierea unui nou stat independent, suveran si neutru – Ardealul – sau pentru inglobarea Transilvaniei intr-o federatie…”.
Dau un exemplu care este edificator in ceea ce priveste urmarirea evolutiilor internationale in directia accelerarii prabusirii sistemului mondial socialist. Pe evolutiile din Polonia s-a realizat un studiu de caz timp de noua-zece ani. Ca venea schimbarea nu era o noutate. Se stia de la momentul Helsinki (cosul trei, al drepturilor omului, numai ca fiecare parte opusa intelegea sau dorea sa inteleaga cu totul altceva), de la reorientarea tacticii SUA in timpul mandatului presedintelui Jimmy Carter, de la desecretizarea unor documente ale Consiliului Securitatii Nationale al SUA, in 1974, de la pontificarea cardinalului polonez Karol Voityla… Strategia anticomunista globala era cunoscuta si nu existau dubii ca, dupa ce se va instala la Moscova conducatorul “asteptat”, odata pornita caderea libera a sistemului, aceasta nu va mai putea fi oprita.
Daca se intampla ca informatiile din exterior sa dubleze in mare masura ceea ce in Centrala se colecta direct din presa externa, din fluxurile agentiilor de stiri, din documente oficiale, din monitorizarea mediilor diplomatice si din alte surse, de regula sigure si de inalta fidelitate, este posibil ca ofiterilor din aparatul extern sa li se fi cerut sa nu furnizeze informatii redundante, ci sa caute raspunsuri la intrebarile si problemele necunoscute: “Cand? Cum? Unde? Cine? in beneficiul cui?”.
Daca totusi in structuri paralele ani la rand s-a lucrat altfel, omitandu-se din informari adevarurile incomode, faptul este imputabil si unor factori din DSS, deoarece, potrivit obligatiilor de protectie contrainformativa pe care le aveau, nu l-au cunoscut si nu au putut fi luate masurile de indreptare cuvenite.
in nici un caz insa, pe linia Departamentului Securitatii Statului, din partea sefului acestuia nici inainte de 1986 si cu atat mai putin dupa nu stiu sa li se fi cerut ofiterilor de informatii sa nu culeaga ori sa nu transmita informatii privind tendintele politice internationale de reasezare a ordinii mondiale. Ar fi fost absurd, fiindca tocmai acesta era unul dintre obiectivele majore si constante ale informatiilor externe (spionajului). Pesemne ca acei care au spus contrariul ori nu au fost niciodata ofiteri de informatii, ori nu au stiut, ceea ce este grav pentru ei, ca pe spatiul respectiv nu erau de capul lor, ci erau si altii care ii supervizau sau ii monitorizau. Nu mai spun ca nu cred ca ar fi putut indrazni cineva, la vremea aceea, sa dea o asemenea orientare extrem de grava si de periculoasa.
Articol publicat in Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”. General de brigada (r) Aurel Rogojan, 25/08/2009
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #37 : Octombrie 21, 2011, 19:46:38 »

KGB voia inlaturarea de la putere a lui Ceausescu pe orice cale
Bunele relaţii dintre Ceauşescu şi Dubcek au avut consecinţe multiple după invadarea Pragăi în 1968. Serviciile de informaţii din Organizaţia Tratatului de la Varsovia au perceput România ca stat potenţial inamic.
I-am solicitat generalului de brigada Aurel Rogojan, fostul colaborator apropiat al generalului Iulian Vlad, comandantul Securităţii, să ne descrie care erau relaţiile Departamentului Securităţii Statului cu KGB, cu serviciile ţărilor din Tratatul de la Varsovia, dar şi cu serviciile de informaţii ale ţărilor NATO.
Se spune în teoria serviciilor de informaţii că în momentul în care două ţări sunt în război, serviciile pregatesc pacea. Generalul Aurel Rogojan lasă să se întrevadă că existau contacte ale DSS în acest sens, în contextul prăbuşirii comunismului şi schimbărilor din Europa de Est.
Dacă se desfăşurau aceste contacte cu sau fără ştiinţa lui Nicolae Ceauşescu, Aurel Rogojan lasă lamurirea aspectelor respective pe seama istoricilor de peste 100 de ani.
În acelaşi timp, ofiţerul ţine să puncteze câteva reuşite ale DSS pe linie de contraspionaj atât împotriva KGB, dar şi CIA, acţiuni pe care cele două mari servicii de informaţii nu le-au uitat. Aurel Rogojan a recunoscut după 1989, printre vocalii reprezentanţi ai “societăţii civile”, şi indivizi descoperiţi anterior de contraspionaj a fi agenţi ai serviciilor secrete străine.
În 1985, când am primit unele atribuţii în “gestiunea administrativă” a relaţiilor externe ale Departamentului Securităţii Statului, nu am găsit nici un dosar de relaţii active cu serviciile speciale ale URSS, Republicii Democrate Germane, Ungariei, Poloniei, Mongoliei, Cubei, Albaniei…
Cu serviciile Bulgariei exista un fel de “gentlemen agreement” privind niste rute de tranzit ale reţelelor internaţionale ale terorismului, traficului de arme, droguri şi persoane – grefate pe reţelele trasportatorilor internaţionale. Bulgaria avea probleme serioase cu turcii, iar ei erau atunci cărăuşii Europei. Ne-au creat şi nouă destule probleme, dar ne-au oferit şi satisfacţia interceptării şi controlării unor sisteme de legătură impersonală. Serviciile Cehoslovaciei semnalau sporadic întâlniri suspecte, cu persoane din Occident, ale unor turişti cu paşapoarte româneşti.
Cel mai adesea, datele transmise nu întruneau minimum de cerinţe necesare procesării. Unii posesori de “paşapoarte româneşti” nu erau, însă, români, dar în spionaj şi contraspionaj asemenea situaţii, de folosire a “steagurilor străine” erau uneori regulă.
Formal, erau, înca, funcţionale relaţiile de cooperare cu Serviciul Securităţii de Stat al Republicii Federative Iugoslavia. În practică, însă, realităţile începuseră să capete o altă turnură.
Existau relaţii excelente cu Ministerul Securităţii Statului al RP Chineze. Aceste relaţii erau consecinţă firească a raporturilor bilaterale puternice şi constante pe care România le-a avut cu China, atât în plan politic, cât şi economic, acestea constituindu-se, la un anumit moment, într-un garant al independenţei şi suveranităţii României în faţa presiunilor şi ameninţărilor hegemonismului sovietic.
Cu Ministerul Securităţii de Stat al Republicii Populare Democrate Coreene existau, de asemenea relaţii protocolare bune, concretizate, mai ales, în schimburi anuale de delegaţii pentru efectuarea concediilor de odihnă.
În zona ţărilor din aşa-zisă lume a treia, în special din rândul statelor nealiniate din Africa şi Orientul Arab, s-au concretizat cooperări în ceea ce priveşte pregătirea generală de informaţii şi contrainformaţii, precum şi asistenţă tehnică. De asemenea, cu Securitatea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, al cărui şef a fost primit în România la cel mai înalt nivel politic şi de stat.
Au existat relaţii de cooperare şi în spaţiul serviciilor din familia Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, iar cu structuri speciale vest-germane, italiene, israeliene, din Turcia… ca să numesc doar câteva, au existat conlucrări în construcţia sistemului naţional antiterorist al României şi de securitate în domeniul aviaţiei civile, care şi-au dovedit eficienţa şi competitivitatea în efortul antiterorist internaţional.
Premergător, dar mai cu seamă după invadarea Cehoslovaciei, România a fost în situaţia de a constata că serviciile de informaţii din Organizaţia Tratatului de la Varşovia au tratat-o ca stat potenţial inamic, împotriva căruia fuseseră pregătite operaţiuni speciale de război politic şi planificată o agresiune militară. Cu astfel de aliaţi era foarte greu să păstrezi chiar şi aparenţele. Evenimente ulterioare aveau să se concretizeze în grave cazuri de spionaj, subversiune şi subminare politică a României din partea serviciilor speciale ale unor “ţări vecine şi prietene”. Era şi de aşteptat. În întreaga noastră istorie, numai vecinii ne-au mutat hăţurile, ori furat caii buni şi fetele frumoase. Ocupanţii au venit şi au plecat. Vecinii rămân…
După ce, în anii anteriori DSS-ul a demantelat alte cateva operaţiuni ale KGB-ului, dar nu numai, avându-i ca protagonişti şi pe unii dintre vocalii reprezentanţi ai actualei “societăţi civile”, cade reţeaua lui Vladimir Volodin, care era preocupat de preluarea puterii de preferatul lui Gorbaciov, după înlăturarea de la putere, pe orice cale, a lui Nicolae Ceauşescu.
Am subliniat “pe orice cale”, deoarece anterior a existat şi varianta atentatului politic terorist, la care a subscris şi o ţară vecină, în schimbul unei criminale monstruozităţi geopolitice cu denominaţia “Republica Socialistă Transilvăneană”.
O operaţiune ultrasecretă, codificată “Barajul” avea ca scop blocarea proiectului sovieto-ungar amintit. Operaţiunea îi viza, preventiv, şi pe unii dintre cei mai activi complotişti ai momentului, consideraţi ca alternativă după atentatul împotriva lui Ceauşescu. Documentele operaţiunii au fost redactate exclusiv olograf, centrul de greutate al dispozitivului de control şi dezamorsare revenind Unităţii Speciale 0110, pentru coloana a V-a a KGB-ului, Direcţiei de Contrainformaţii Militare, pentru generalii şi marii comandanţi care trebuiau să susţină militar complotiştii şi Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, pentru soluţia de ultimă instanţă a neutralizării şi lichidării atentatorilor, dacă ar fi trecut la acţiune. Aceasta a făcut necesar ca un echipaj de luptă antiteroristă să fie inclus în dispozitivul de protecţie fizică apropiată a Preşedintelui României, realizat de către Direcţia de Securitate şi Gardă.
Reţeaua lui Volodin avea un nucleu în redacţia organului de presă al Frontului Unităţii şi Democraţiei Socialiste, România liberă. Acest nucleu a racolat cateva zeci de persoane şi a editat, prin mijloace nu tocmai împrovizate, primul număr al unui ziar de front clandestin, în cea mai fidelă replică a glasnostului şi perestroikăi. A fost una dintre condiţiile de credibilitate ale mişcării pro glasnost-perestroika din România, puse de Volodin, pentru că: “tovaraşul Gorbaciov, când va avea pe birou ziarul, o să vă acorde necondiţionat protecţia sa.”
Cum pe Volodin nu l-a interesat cazierul unuia dintre importanţi ai reţelei (PETRE MIHAI BACANU – n.r.), acesta avea să clacheze într-un lamentabil proces de speculă cu autoturisme, iar ceilalţi componenţi au făcut obiectul unor măsuri, mai mult sau mai puţin dure, de influenţare obştească, ori administrativă, cu scop de a-i determina să renunţe să militeze pentru importul reformelor lui Gorbaciov în România.
Referitor la partea a doua a întrebării dvs., mi-aş permite să remarc că România ca stat, formal membru al Tratatului de la Varşovia, nu s-a aflat în “război” cu vreun stat membru al NATO. Mai mult, după jocul operativ iniţiat de generalul de Gaulle cu Hrusciov şi Brejnev, pentru a scoate comandamentul NATO din Franţa, având ca actori, pe de o parte DST-ul şi “reteaua Caraman”, iar de cealaltă parte serviciile de spionaj ale României şi Rusiei Sovietice, România nu a fost implicată în alte afaceri de spionaj politico-militar împotriva statelor din NATO. Ca să fiu explicit, spionajul român după 1968 nu a mai fost aliatul cuiva împotriva statelor membre ale NATO.
În ceea ce priveşte spionajul economic, este unanim acceptat că nu este etic să ascunzi cuceririle geniului uman, pentru a nu beneficia de ele întreaga umanitate…
La celelalte ţinte ale întrebării, care vizează chestiuni de maximum interes, dar excluse transparenţei, nu pot să vă ajut să capătaţi confirmări, dar nici negări.
Trebuie aşteptat ca unele subiecte să se răcească suficient pentru a putea fi atinse. Să le lăsăm în sarcina istoriei ce se va scrie peste o sută de ani . Când spun “o sută de ani”, am în vedere limita maximă a protecţiei pe care legile arhivelor o stabilesc, în multe ţări, pentru anumite categorii de documente.
Articol publicat in Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”. General de brigada (r) Aurel Rogojan, 26/08/2009
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #38 : Octombrie 21, 2011, 19:47:39 »

“Agenti ai unor servicii straine lucrau chiar in sediul CC al PCR”
Generalul de brigadă (r) Aurel Rogojan, fostul șef al Cancelariei departamentului Securității Statului, își amintește care erau “țintele” spionajului străin asupra României în 1989 și care erau serviciile secrete cele mai active pe spațiul românesc. Ofițerul invoca ordinele lui Gorbaciov către KGB de control total în ceea ce privea soarta României. Cu voie de la Moscova, dar și de la Washington, dupa cum afirma Aurel Rogojan, vârf de lance al mișcărilor antiromânești a fost Ungaria.
Obiectivele urmărite de serviciile de informații străine, în perspectiva evenimentelor planificate, vizau: penetrarea și controlul din interior a structurilor politico-administrative centrale, a celor militare de apărare, securitate și informații; subminarea economică și politică; războiul politico-diplomatic; operațiunile psihologice și de propagandă activă pentru determinarea revoltei populației; distrugerea coeziunii structurilor supreme ale puterii; influențarea moralului populației; crearea unei opoziții reprezentative și controlul acesteia; studiul și evaluarea grupurilor informale existente la nivelurile conducerii politice și de stat (centrale și locale); radicalizarea prozelitismului religios opus ortodoxismului și celorlalte culte tradiționale, a naționalismului minoritaților; readucerea în actualitate a revizionismului; atentatele la valorile de identitate națională; punerea în poziție activa a agenților aflați “în conservare”; studiul și “încadrarea” în măsuri de control și determinare a personalităților avute în vedere ca soluții la alternanța puterii.
Din controlul deplasărilor și comunicărilor diplomaților străini, acreditați la București sau în capitale ale unor state vecine, dar aflați în zonele evenimentelor planificate, a rezultat indubitabil ca serviciile speciale ale principalelor puteri occidentale, inclusiv structuri din categoria așa-numitelor prelungiri executive clandestine ale spionajului aveau în desfășurare și operațiuni de altă natură decât culegerea secretă de informații.
Erau active toate statele care aveau interese politico-economice și de altă natură în legătură cu România și ale căror servicii de spionaj erau tradițional bine reprezentate aici. Din motivele istorice știute, Ungaria și-a asumat partea mai ascuțită a vârfului de lance… Dar Ungaria a fost susținută de marile puteri. Aflându-ne la frontiera de nord a zonei Balcanilor, fief tradițional al câtorva servicii, acestea s-au implicat și ele consistent. Gorbaciov, neîntelegând schimbarea ca pe o abandonare a doctrinei socialiste și a sferei de influență a Moscovei, a dat KGB-ului directive în sensul determinării și preluării evoluțiilor din România sub control total. Toate “cârtițele” KGB-ului dezactivate anterior ori aflate în conservare s-au afirmat în miezul evenimentelor, cooperând foarte bine cu agenți ai inamicilor URSS din NATO. Decembrie 1989 a demonstrat cu prisosință acest lucru…
Metodele utilizate erau cele dintotdeauna. Îndeletnicirea fiind veche de când lumea, registrul acțiunilor era cel clasic. Noutatea a constat în utilizarea avantajelor oferite de mijloacele de transmitere instantanee a informațiilor despre evenimentele speciale, care nu mai aveau frontiere.
A reținut atenția faptul că din telegramele primite de la reprezentanțele noastre diplomatice rezulta că au fost depuse foarte multe cereri de acreditare pentru ziariști, despre care se știa că erau cu totul altceva. Toți aceștia au dorit să vină să se documenteze numai în orașe din Transilvania și Banat: Sibiu, Brașov, Cluj, Arad, Timișoara. Nici unul nu s-a dus în Moldova ori în sudul țării. Congresul al XIV-lea al PCR a fost pretextul sub care s-au solicitat cele mai multe acreditări. Era greu să nu se acorde acreditările solicitate în acest scop, chiar daca se știa că solicitanții vor urmări, în principal, alte scopuri. După Congres, unii nu au mai plecat…
A reținut, de asemenea, atenția, accentuarea caracterului fățiș, lipsit de orice rezervă ori subtilitate a provocărilor la care s-au dedat și membri ai unor ambasade străine. Ministrul de Externe l-a convocat pe ambasadorul SUA pentru a-i învedera ignorarea unor preveri esențiale ale Codului Diplomatic (Convenția cu privire la relațiile diplomatice încheiată la Viena, 18 aprilie 1981). Ambasadorul, iritat, a încercat să protesteze. Calm, ministrul de Externe român l-a întrebat: “Domnule ambasador, dacă ambasadorul român la Washington ar ridica tonul la secretarul de stat, ce s-ar întâmpla?”. Raspuns: “Riscă să primească un impuls în posterior și să se rostogolească pe scările Departamentului de Stat” (n.n. – în traducerea aproximativă a limbajului diplomatic).
Trebuie observate practicile, amintite anterior, de a se trimite agenți/curieri recrutori pentru amorsarea dezordinilor stradale, ca fundal necesar provocărilor și diversiunilor majore. S-au documentat acțiuni de creare a suportului logistic, folosit ulterior pentru simularea actelor teroriste. Rezidența unui serviciu străin, nu cel la care ne-ar duce gândul, închiriase prin agenți de sprijin autohtoni circa 30 de apartamente ori garsoniere în zone-cheie, de regula în clădiri cu mai multe intrări și cu acces între scări pe terasele ultimului etaj… Inițial, scopul dădea doar de bănuit. A posteriori, a rezultat că din acele incinte s-au ţinut sub observaţie sedii ale unor instituţii, s-au simulat atacuri teroriste ori s-a deschis foc real şi letal.
Un alt serviciu de spionaj a cerut şi primit din partea agenţilor de sprijin autohtoni schiţele a vreo 300 de ascunzători naturale pretabile pentru realizarea legăturilor clandestine (casuţe poştale impersonale). Aproape imposibil de supravegheat şi controlat concomitent.
Agenţi ai unor servicii străine îşi aveau locurile de muncă chiar în sediul Comitetului Central al PCR ori în clădirile anexă. Ceauşescu îi ştia şi manifesta o toleranţă justificată prin aparenţele “bunelor relaţii” oficiale şi prin faptul că erau, mai mult sau mai puţin, supravegheaţi.
Articol publicat in Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”. General de brigada (r) Aurel Rogojan, 27/08/2009
Intreaga tara, ocupata de “turisti speciali”
Congresul al XIV-lea al PCR a marcat și o intensificare a acțiunilor ostile României. De la vârful Departamentului Securității Statului (DSS), generalui de brigadă (r) Aurel Rogojan, atunci locotenent-colonel și omul din umbra generalului Iulian Vlad, a putut observa cum nemulțumirile populare atinseseră un prag exploziv.
Aurel Rogojan dezvaluie că șeful DSS, generalul Iulian Vlad, a avut în noiembrie 1989 o întâlnire de 40 de minute cu dictatorul Nicolae Ceaușescu în care i-a prezentat radiografia reală a României și faptul că reașezările de la nivel internațional nu au cum să ocolească România.
Șeful Securității a mai avut o raportare specială pentru Nicolae Ceaușescu în ajunul întâlnirii de la Malta dintre Bush și Gorbaciov. Aurel Rogojan descrie și care a fost rolul multitudinii de “turiști” care pur și simplu au invadat România în acel sfârșit de an, cu predilecție dinspre URSS, Ungaria și Iugoslavia.
Departamentul Securității Statului nu a fost implicat în nici un fel în organizarea Congresului al XIV-lea al PCR, fiindcă pregatirea Congresului era atributul organelor de partid competente: Comitetul Central, Comitetul Politic Executiv, Secretariatul CC cu secțiile pe domenii și, în mod special, al colectivului organizatoric condus personal de secretarul general al partidului.
Totuși, la modul figurat, a făcut ceva și DSS. În conferințele unor organizații locale ale Partidului Comunist Român din unsprezece județe și municipiul București au fost exprimate peste 30 de împotriviri la realegerea lui Nicolae Ceaușescu ca secretar general, la Congresului al XIV-lea al PCR din 23-25 noiembrie 1989.
Responsabilii politici județeni respectivi, în acord cu membri ai conducerii centrale a partidului, convin să nu-l informeze pe Nicolae Ceausescu.
Generalul Iulian Vlad, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului își asumă decizia spargerii blocadei informaționale, determinându-l pe Emil Bobu și, prin el, pe Elena Ceaușescu să-i prezinte secretarului general și Președinte al Republicii situația reală.
În preajma Congresului, presa oficială a partidelor comuniste și muncitorești din statele membre ale Tratatului de la Varșovia, dar și cea de la Belgrad, în mod aparte, critica fără menajamente politica dusă de Nicolae Ceaușescu.
Televiziunea din Ungaria dedica emisiuni speciale pentru congenerii din România, care sunt recepționate și induc orientări net potrivnice liniei politice oficiale a Bucureștiului. La Oradea și în celelalte resedințe ale județelor învecinate cu Ungaria și Iugoslavia se organizează, ad-hoc, grupe operative de monitorizare a propagandei pe care Budapesta și Belgradul o realizau vizând obiective politice în România.
 Aproape că nu mai exista țară din Europa a carei presă să nu atace sistematic regimul politic de la București.
Toate aceste lucruri au fost raportate sistematic, în frusta lor realitate. Nici nu se putea altfel, fiindcă Departamentul Securității Statului, în pofida presiunilor politice din ultimii 10 ani, care-i vizau deprofesionalizarea, dispunea de un corp al ofițerilor de informații cu un înalt grad de instruire (absolvenți de facultăți în cele mai diverse specialități, absolvenți ai unor cursuri de limbi, culturi și civilizații străine, un procent însemnat de specializări postuniversitare).
De altfel, nivelul pregătirii a fost una dintre premisele importante ale profunzimii și nuanțelor abordării misiunilor.
Într-un asemenea context, informarea președintelui României asupra tendințelor politice internaționale și a influențelor acestora în plan intern devenise o întreprindere tot mai laborioasă și stresantă, nu din cauza vreunei rezerve de a i se prezenta știrile negative, extrem de incomode, ci din cauza avalanșei acestora, care impunea două și chiar mai multe ediții pe zi ale informării operative. În unele zile, șeful DSS rezerva până la patru ore (în două reprize, la începutul și încheierea zilei) pregătirii informațiilor și verificării lor suplimentare.
În noiembrie 1989, nemulțumirile populare atinseseră un prag exploziv. Generalul Iulian Vlad i-a cerut lui Ceaușescu, în câteva rânduri, să-l primească, pentru a-i prezenta personal radiografia componentelor sociale ale securității interne: cronicizarea penuriei alimentare, a lipsei medicamentelor, combustibililor pentru încălzire, mai ales a spitalelor și școlilor, părăginirea satelor, eșecul sistematizărilor rurale, criza energetică perpetuă, recepționarea în masă a posturilor de televiziune din țările vecine, vehemența presiunilor externe, misiunile itinerante de racolare ale organizațiilor civice de front din țările vecine, convergentă revendicărilor revizioniste din partea tuturor vecinilor, semnalele tot mai proaste privind gesturile și atitudinile Moscovei față de România, convingerea mediilor politico-diplomatice că ordinea internațională este în pragul unei reașezări fundamentale, care nu va ocoli România.
Pregatit, de fiecare dată, pentru o expunere de 7-8 minute, raportul generalului Vlad a fost totdeauna prelungit de Ceaușescu, spre agitația și curiozitatea Elenei Ceaușescu, la circa 4o de minute.
Pe timpul audienței, primul ministru a fost, în mai multe rânduri, interpelat de Nicolae Ceaușescu, primind dispoziții după dispoziții și învederându-i că: “Voi veghea personal asupra rezolvării întocmai a problemelor…”.
Mai menționez că a existat un raport special pe care generalul Vlad l-a înaintat lui Ceaușescu înaintea întâlnirii propriu-zise de la Malta, când la nivelul consilierilor și miniștrilor celor doi șefi ai superputerilor mondiale lucrurile esențiale fuseseră convenite, în cel puțin 2-3 etape…
Este interesantă o remarcă a generalului Vlad, pe care a făcut-o în calitate de martor în “Procesul celor 24-1-2″ (al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR), citez: “Asta a fost soarta noastră, până la Malta am lucrat să deslușim Yalta…” Asta ne-a ajutat, în schimb, foarte mult să anticipăm și să nu fim chiar surprinși de Malta.
Intensificarea fluxului turistic înspre România a fost sesizată ceva mai devreme de unitățile teritoriale ale DSS din județele Botoșani și Suceava.
Controlul străinilor era, însă, în gestiunea structurilor specializate ale Ministerului de Interne, aflate în subordinea lui Tudor Postelnicu.
Statistic, rezultă un “du-te-vino” permanent pe teritoriul României a unui minim de 30.000 și a unui maxim de 67.530 de persoane (în luna decembrie 1989 și numai din URSS).
A avut loc o stranie intensificare a turismului fără… obiective turistice! Unitățile teritoriale ale DSS din județele: Arad, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Cluj, Timiș ș.a. au raportat afluxuri masive și suspecte de “coloane turistice auto”, preponderent cu persoane din URSS, Ungaria și Iugoslavia.
La jumătatea lunii decembrie, “turiștii sovietici” afluiau masiv în România din toate celelalte țări limitrofe. Nota comună și, în același timp, ostentativă a coloanelor de turiști era că toți se deplasau cu autoturime “Lada” nou-nouțe, parcă atunci scoase din fabrică pentru rodaj…
Serviciul de contraspionaj de la Timișoara a sesizat că în zilele premergătoare datei de 16 decembrie 1989 dinspre Iugoslavia au intrat numeroase coloane de câte 20-30 de autoturisme… cu ruși și unguri, ajungându-se la cifre de ordinul sutelor, apoi al miilor. Cei in cauză nu au solicitat cazare hotelieră, preferând să se răspândească în orașe și să stea în mașini.
Acești numeroși “turiști speciali” realizau un fel de “ocupație” pe trasee și în orașe dintre cele amintite anterior, și unde s-au constatat provocări diversioniste.
Practic, nu se mai putea face nimic. Ori se închideau granițele, ori erau reținuți și se isca un conflict politico-statal. Cu vreo 70.000 de slujnice și guvernante – amante, viticultori, grădinari, morari și comercianți ocupase și Stieber, spionul Kaiserului, Franța, până la ocupația militară efectivă din 1871.
În noaptea de 16-17 decembrie, o asemenea coloană s-a deplasat cu scopul de a intra in Timișoara. A fost interceptată și determinată să ocolească orașul, dar o parte din mașini a scăpat, reușind să intre…
Articol publicat in Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”. General de brigada (r) Aurel Rogojan, 28/08/2009

Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #39 : Octombrie 21, 2011, 22:57:04 »


 Adevarul istoric impune sa confirm cele de mai sus! Din 22 .12.1989 pina in dimineata de 23.12.1989 ,la sediul Seuritatii din Brasov, ofiterii gasiti de civilii care au patruns in sediul in 22.12.1989 au gasit cei citiva ofiteri alarmati ca ungurii au desantat trupe in Cluj, Timisoara, Oradea, si Satu-Mare ! Noua civililor ne-a trebuit timp sa le explicam ca este o diversiune!
Memorat
  • Ionescu
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 2590
  • Vezi Profilul WWW
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #40 : Octombrie 22, 2011, 00:41:49 »


 Adevarul istoric impune sa confirm cele de mai sus! Din 22 .12.1989 pina in dimineata de 23.12.1989 ,la sediul Seuritatii din Brasov, ofiterii gasiti de civilii care au patruns in sediul in 22.12.1989 au gasit cei citiva ofiteri alarmati ca ungurii au desantat trupe in Cluj, Timisoara, Oradea, si Satu-Mare ! Noua civililor ne-a trebuit timp sa le explicam ca este o diversiune!

Domnule, eu am mari indoieli ca vreun ofiter (de la M.I. sau de la M.Ap.N), credea in gogorita cu ungurii care au invadat Romania. Daca au sustinut asa ceva dupa 22 decembrie, au facut-o doar din instinct de conservare.
Memorat

Perplex in forma continuata.
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #41 : Octombrie 22, 2011, 04:03:49 »


 Adevarul istoric impune sa confirm cele de mai sus! Din 22 .12.1989 pina in dimineata de 23.12.1989 ,la sediul Seuritatii din Brasov, ofiterii gasiti de civilii care au patruns in sediul in 22.12.1989 au gasit cei citiva ofiteri alarmati ca ungurii au desantat trupe in Cluj, Timisoara, Oradea, si Satu-Mare ! Noua civililor ne-a trebuit timp sa le explicam ca este o diversiune!

Domnule, eu am mari indoieli ca vreun ofiter (de la M.I. sau de la M.Ap.N), credea in gogorita cu ungurii care au invadat Romania. Daca au sustinut asa ceva dupa 22 decembrie, au facut-o doar din instinct de conservare.

 Nu stiu daca o credeau cu adevarat in sinea lor ,dar in seara de 22 decembrie 1989 asa afirmau!
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #42 : Octombrie 22, 2011, 12:09:05 »

Militarii de la fosta "Judeteana de partid" nu au sustinut acest gen de zvonuri. Dimpotriva, reprezentantii PCR care au primit delegatia manifestantilor in dimineata zilei de 22 au facut asemenea aluzii, dar nici ei nu au afirmat ca ar fi ceva real. "Ce ati spune daca ati auzi ca ungurii incearca sa profite de manifestatiile voastre si ar intra in tara?" Cam asa s-a intrebat retoric dl Gheorghe Daogaru, in fata noastra, insinuand ca de actiunile revolutionarilor ar putea profita tari vecine care isi doresc acapararea unor zone ale Romaniei.
Memorat
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #43 : Octombrie 22, 2011, 12:42:01 »

Militarii de la fosta "Judeteana de partid" nu au sustinut acest gen de zvonuri. Dimpotriva, reprezentantii PCR care au primit delegatia manifestantilor in dimineata zilei de 22 au facut asemenea aluzii, dar nici ei nu au afirmat ca ar fi ceva real. "Ce ati spune daca ati auzi ca ungurii incearca sa profite de manifestatiile voastre si ar intra in tara?" Cam asa s-a intrebat retoric dl Gheorghe Daogaru, in fata noastra, insinuand ca de actiunile revolutionarilor ar putea profita tari vecine care isi doresc acapararea unor zone ale Romaniei.

 Aceasta afirmatie , e drept ca zvonul nu a fost reluat fiind foarte multe dezinformari lansate in acele momente, a facut gen. Zagoneanu,la care i-am replicat ca e un necredibil un astfel de zvon si trebuie verificat la comandamentul militar.Poate i intrebat Doroftei Catalin care tinea legatura cu gen.Florea.
Memorat
  • mercurie2
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 4358
  • Vezi Profilul
Răspuns: Istorie adevarata...
« Răspunde #44 : Octombrie 22, 2011, 13:43:32 »

La RASCOALA au fost prezente toate tarile limitrofe, ca parte a Pactului de la Varsovia, iar din partea NATO cam ce s-a putut. Eu, in timpul evenimentelor, am vazut tineri romani din emigratie care actionau pt caderea dictatorului. Erau din cei cu parinti fugiti datorita comunismului. Eu ma bazez pe ce-am vazut si nu pe ce spun unii sau altii !
Memorat

DATA VIITOARE VOTATI NATIONALISTI CRESTINI, CACI ACESTIA NU TRADEAZA SI NU FURA ! PANA NU ESTE PREA TARZIU, CACI ALTFEL SE PUSTIESTE ROMANIA SI VIN ALTII IN LOCUL NOSTRU !
Pagini: 1 2 [3] 4 5 ... 130
Schimbă forumul: