Main Content:

Pagini: 1 ... 7 8 [9] 10 11

ROMANI CELEBRI

  • carmen21
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 522
  • Vezi Profilul
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #120 : August 02, 2008, 10:19:27 »

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Basarab Nicolescu este un fizician şi filosof român din Franţa. Fizician teoretician la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Universitatea Paris VI. Actualmente este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

S-a născut la 25 martie 1942 în Ploieşti. A urmat cursurile Liceului „I.L. Caragiale” din Ploieşti (1956–1960) şi ale Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti (1960–1964). În 1965 şi-a susţinut lucrarea de diplomă "Câmpurile Yang-Mills şi autointeracţiunea câmpurilor vectoriale". A fost asistent (1965–1968) la Universitatea din Bucureşti. În 1968 s-a stabilit în Franţa, fiind bursier al guvernului francez, la Universitatea Paris VI. Între 1969 şi 1970 a fost bursier al Comisariatului pentru Energie Atomică. În 1970 a intrat ca fizician la CNRS, peste trei ani susţinându-şi doctoratul de stat în ştiinţe fizice ("Contribution à l’étude théorique de la diffusion pion-nucléon"). În 1973 introduce un nou concept (Odderon), care a deschis un nou domeniu în fizica interacţiilor tari. În 1976 a obţinut cetăţenia franceză. A fost „senior visiting scientist” la Lawrence Berkeley Laboratory (1976-1977) şi la Universitatea din Londra (1979) şi profesor invitat la Universitatea din Girona (Spania) (2000–2001). Opera sa se concretizează în peste 130 de lucrări ştiinţifice de specialitate şi în numeroase lucrări privind transdisciplinaritatea, toate citate în întreaga lume.
Titluri, premii şi distincţii
Membru de Onoare din străinătate al Academiei Române (29 noiembrie 2001). Doctor Honoris Causa al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (2000). Cetăţean de Onoare al oraşelor Iaşi şi Ploieşti. Ordinul Naţional „Serviciul credincios” în grad de Mare Ofiţer (2002). Director al colecţiei „Transdisciplinarité” (Editions du Rocher, Monaco) şi al colecţiei „Les Roumains de Paris ” (Editions Oxus, Paris). Membru al Consiliului academic internaţional al Institutului Internaţional pentru Gândirea Complexă al Universităţii din Buenos Aires. Preşedinte de onoare al Fundaţiei Internaţionale „Ştefan Lupaşcu” pentru ştiinţă şi cultură din Iaşi.
Medalia de aur la prima olimpiadă internaţională de matematică (Braşov, 1959). Medalia de argint a Academiei Franceze pentru Nous, la particle et le monde (1986). Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane (1987). Premiul Opera Omnia la Festivalul Internaţional Nichita Stănescu (Ploieşti, 2006). Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi Benjamin Franklin Award for the Best History Book (USA) pentru Ştiinţa, sensul şi evoluţia – Eseu asupra lui Jakob Böhme (1993). Ordinul Naţional „Serviciul credincios” în grad de Mare Ofiţer (2002).
Cărţi
•Les Racines de la liberté, Éditions Accarias-L’Originel, Paris, 2001, în colaborare cu Michel Camus (trad. rom. Rădăcinile libertăţii, Curtea Veche, Bucureşti, 2004).
•Ion Barbu – Cosmologia „Jocului secund”, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968; a doua ediţie: Universul Enciclopedic, Bucureşti, 2004).
•Nous, la particule et le monde, Éditions Le Mail, Paris, 1985 (lucrare premiată de Academia Franceză, trad. rom. Noi, particula şi lumea, Editura Polirom, Iaşi, 2002).
•La Science, le sens et l’évolution – Essai sur Jakob Boehme, Éditions le Félin, 1988 (Premiul „Benjamin Franklin”, SUA, 1992; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1993; trad. rom. Ştiinţa, sensul şi evoluţia –Eseu asupra lui Jakob Boehme, Editura Vitruviu, Bucureşti, 2000).
•La transdisciplinarité (manifeste), Éditions du Rocher, Monaco, 1996 (trad. rom. Transdisciplinaritatea (manifest), Editura Polirom, Iaşi, 1999).
•Théorèmes poétiques, Éditions du Rocher, Monaco, 1994 (trad. rom. Teoreme poetice, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1996).

Memorat
  • carmen21
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 522
  • Vezi Profilul
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #121 : August 04, 2008, 14:05:01 »

    Alexandru Busuioceanu
- personalitate românească cu orizont european –
Eseist, poet şi traducător, Alexandru Busuioceanu s-a născut la 10 ianuarie 1896, în oraşul Slatina. După absolvirea Liceului la Ploieşti urmează, în două reprize, Facultatea de Litere şi Filosofie din capitala ţării, pe care o termină în 1920.
În timpul studenţiei, împreună cu T. Vianu, M.Ralea şi T.Teodorescu-Branişte, conduce revista Lumina nouă. La sfârşitul războiului, la care a participat ca voluntar, lucrează ca redactor la Luceafărul, Lamura şi Dacia şi apoi ca profesor în învăţământul secundar la Cluj.
Este unul dintre fondatorii revistei Gândirea şi colaborator la Drum drept, Solia, Revista critică şi Universul literar.
Este preocupat de desăvârşirea pregătirii sale profesionale şi în acest sens face studii de estetică şi istoria artei la Viena şi Roma. În anul 1925, îşi trece doctoratul la Bucureşti - magna cum laude - cu teza: „Un ciclu de fresce din sec. al XVI-lea: Sant’ Urbano alla Caffarella”.
În calitate de creator, participă activ la activitatea breslei, fiind membru fondator al Asociaţiei Ziariştilor Profesionişti şi membru al Societăţii Scriitorilor Români.
Face carieră în învăţământ şi cultură, ocupând poziţia de consilier al Editurii Cultura Naţională, conferenţiar şi profesor universitar la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Desfăşoară o activitate culturală dinamică, organizând congrese ori participând la astfel de reuniuni internaţionale mai ales în domeniul istoriei, artei, în centrele culturale europene.
El este iniţiatorul colecţiei de monografii de istoria artei, iar în calitate de consilier cultural la legaţia română din Madrid, conduce Institutul Român de Cultură din Madrid.
După stabilirea în Spania (1945), predă limba română la Universitate, este redactor la revista Insula şi se dedică, cu precădere, activităţii literare. În chip firesc, începe să publice în limba spaniolă: volumele de versuri „Poemas patéticos”; „Inominada luz”; „Proporción de vivir”.
În revistele: Destin, Îndreptar, Oriente, Secolul 20, Magazin istoric şi Luceafărul apar fragmente din studiul „Zamolxis sau mitul dacic în istoria şi legendele spaniole” ce va vedea integral lumina tiparului după moartea autorului.
Opera sa mai cuprinde prefaţe, traduceri din Tagore şi W. Whitman, studii de istoria artei adunate postum în volumul „Scrieri despre artă”. În eseistica şi critica românească rămâne prin volumele: „Figuri şi cărţi” (1922) şi „Ethos” (1941).
Alexandru Busuioceanu a aparţinut unei generaţii ce i-a numărat în rândurile ei pe Adrian Maniu, Ion Pillat şi Lucian Blaga şi rămâne o figură prestigioasă a învăţământului superior românesc. Analiştii operei sale l-au numit întâiul nostru istoric de artă în sensul tehnic al cuvântului, mai ales pentru studiile solide lui domeniul istoriei artei medievale şi renascentiste.
Eseistul este şi un promotor al valorilor artei moderne româneşti, cu o contribuţie importantă la impunerea studiului limbii şi literaturii române în universităţile din Spania.
Personalitate prestigioasă în lumea literară, artistică şi universitară madrilenă, Alexandru Busuioceanu este un personaj dorit şi căutat, solicitat şi aşteptat în cercurile elitei intelectuale şi ale oamenilor de artă spanioli, precum şi în saloanele moderne şi ale recepţiilor oficiale.
Retipărirea studiului despre Zamolxis, ca şi a „Scrierilor despre artă” a readus în actualitate unul dintre numele importante ale generaţiei româneşti interbelice. Din lumea umbrelor, unde Al. Busuioceanu a intrat demult, din 24 ianuarie 1961, umbra lui îşi întinde luminozitatea.
din: Timpul
Săptămânal independent 5-11 ian 7007

Memorat
  • carmen21
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 522
  • Vezi Profilul
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #122 : August 04, 2008, 14:06:58 »

„Personalitate complexă, istoric şi critic de artă, eseist, poet de limbile română şi spaniolă, profesor universitar la Bucureşti şi la Madrid, Al. Busuioceanu aparţine deopotrivă culturii române ca şi celei spaniole” (C. Popescu-Cadem)
Memorat
  • carmen21
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 522
  • Vezi Profilul
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #123 : August 06, 2008, 20:27:59 »

Nicholas Georgescu-Roegen
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nicholas Georgescu-Roegen - (născut Nicolae Georgescu) - (1906 - 1994) a fost un matematician, statistician, pedagog şi economist american de origine român, părintele teoriei bioeconomice, o teorie care prezintă un mod revoluţionar de a vedea economia.

•A făcut studii de matematică la Universitatea Bucureşti, studiază statistică la Universitatea Sorbonne din Paris, iar mai târziu în Anglia.
•Alături de alţi diplomaţi români, în 1944, fiind secretarul general al comisiei de mediere a armistiţiului dintre România şi ţările vest-europene, membre ale Aliaţilor, participă decisiv la apropierea punctelor de vedere ale părţilor implicate.
•În 1948, când era evident că datorită rolului său diplomatic pe care l-a avut în şi după cel de-al doilea război mondial, urma să ajungă pe mâna comuniştilor români aserviţi Moscovei, împreună cu soţia sa, a emigrat în Statele Unite ale Americii .
•A predat la Universitatea Bucureşti, înainte de emigrare, şi la Universitatea Vanderbilt din Nashville, Tennessee, şi respectiv la cele din Geneva (în 1974) (Omagiu şi Strassbourg (în 1977 - 1978).

Nicolae Georgescu-Roegen este fondatorul teoriei bioeconomice, o teorie care prezintă un mod revoluţionar şi integrator de a vedea economia. Opera sa de căpătâi este The Entropy Law and the Economic Process (Legea entropiei şi procesul economic) publicată în 1971, referitoare la entropia economică.
Domenii aparent ireconciliabile, aşa cum erau privite economia şi ecologia la sfârşitul aniilor 1960, sunt aduse împreună elegant şi, respectiv, fundamentat matematic şi fizic de către Georgescu-Roegen. Contrar gândirii anterioare teoriei bioeconomice, care situa revoluţia industrială şi progresul tehnic de o parte a "baricadei", respectiv evoluţionismul lumii vii şi ecologia de cealaltă parte, economistul român vine cu o clarificare decisivă, având şi conotaţii evidente de economie politică contemporană.
Nicholas Georgescu-Roegen enunţă şi demonstrează că, pe de o parte, rezolvarea problemelor decisive ale mediului sunt strâns legate de progresul ştiinţific, tehnologic şi informatic al societăţii umane, dar, în acelaşi timp, doar existenţa progresului generalizat al rasei umane, în sine, nu poate rezolva automat problemele ecologice pe care tot oamenii şi dezvoltarea accelerată a omenirii, începând cu revoluţia industrială le-au creat. Factorul decisiv îl reprezintă voinţa societăţii umane, per ansamblu, de a rezolva problemele existente.
Considerând economia liberală clasică mult prea mărginită şi mecanică, Georgescu-Roegen a reliefat contradicţia dintre principiul al doilea al termodinamicii şi legea entropiei - adică între degradarea de neevitat a resurselor naturale folosite de omenire, ca urmare a folosirii lor, şi creşterea materială nelimitată. El s-a arătat adeptul unei descreşteri economice, pentru a ţine seama de legea fizică a entropiei.
Criticii acestor teorii consideră că a amesteca entropia cu fenomene biologice şi sociale caracterizate mai degrabă prin autoorganizare şi adaptabilitate este prea simplist.
Georgescu-Roegen a manifestat convingerea că bucuria de a trăi este adevăratul scop al activităţii economice.

Opere ale lui Nicolae Georgescu-Roegen

•Analytical Economics: issues and problems, Cambridge, Mass.: Harvard University Press 1966, tr. it. parziale in col titolo: Analisi economica e processo economico, Firenze: Sansoni 1973;
•The Entropy Law and the Economic Process, Cambridge, Mass.: Harvard University Press 1971;
•"Energy and economic myths", Pergamon;
•"The entropy law and the economic problem", in: H. Daly (ed.), "Toward a steady-state economy", San Francisco, Freeman, 1973; în traducere în italiană: N. Georgescu-Roegen, Energia e miti economici, Torino: Bollati Boringhieri 1998;
•"The entropy law and the economic process", Cambridge (USA): Harvard University Press, 1971;
•"Process analysis and the neoclassical theory of production" American Journal of Agricultural Economics;1972
•"Energy and economic myths", Conferenza alla Yale University, 8 novembre 1972; Southern Economic Journal, 41, 347-381 (1975); The Ecologist, 5, (5), 164-174 (June 1975), e 5, (7), 242-252 (August-Septembrie 1975); traducere în limba italianăcu titlul: Energia e miti economici, 1998;
•L'economia politica come estensione della biologia; Conferenza tenuta all'Università di Firenze il 14 maggio 1974, Note Economiche (Monte dei Paschi di Siena) (1974);
•Mechanistic dogma and economics, Methodology and Science;1974
•Dynamic models and economic growth, Economie appliquee, 27, (4), 529-563 (1974); World Development, 3, (11-12), 765-783 (1975); anche in: Energy and economic myths, p. 235-253; in: G. Schwoediauer (editor), Equilibrium and disequilibrium in economic theory, Dotrdrecht, Reidel; 1977
•Bioeconomic aspects of entropy, in: L. Kubat e J. Zeman (editors), "Entropy and information in science and philosophy", Prague, Academia, 1975, Elsevier, 1976, p. 125-142; traduzione inedita di Tonino Drago col titolo: "Termodinamica, economia e programmazione energetica", 1980;
•Technology and economic policy, in: H.L. Hartman (editor), "Proceedings of centennial Symposium on Technology and public policy, Vanderbilt University, 6-7 November 1975", Nashville (USA), Vanderbilt University, 1975;
•Economics or bioeconomics, American Economic Association Meetings, Dallas, 29 decembrie 1976 A different economic perspective, Paper read at the Boston Meeting of the American Association for the Advancement of Science, 21 februarie 1976
•Energy and economic myths. Institutional and analytical economic essays, New York, Pergamon, 1976; traduzione parziale in: Energia e miti economici, Torino, Bollati Boringhieri, 1998
•Economics and mankind's ecological problems", in: U.S. Economic growth from 1976 to 1986. Prospects, problems and patterns, Joint Economic Committee, Congress of the United States, Washington, DC, 1976;
•Bioeconomics: a new look at the nature of the economic activity, in: L. Junker (editor), "The political economy of food and energy", Ann Arbor, University of Michigan, 1977;
 "What thermodynamics and biology can teach economists", Conferenza alla Atlantic Economic Association, Washington, 15 ottobre 1976; Atlantic Economic Journal, martie 1977);
•"The steady-state and ecological salvation: a thermodynamic analysis", BioScience, 27, (4), 266-270 (April 1977); traduzione italiana col titolo: "Lo stato stazionario e la salvezza ecologica: un'analisi termodinamica", in: Economia e Ambiente, 3, (1), 5-17 (gennaio-marzo 1984); nuova traduzione italiana in "Energia e miti economici", 1998;
•"Matter matters too", in: K.D. Wilson (editor), "Prospects for growth: changing expectations for the future", New York, Praeger, 1977;
•"The role of matter in the substitution of energies" (Third International Colloquium on Petroleum Economics, Quebec, 3-5 November 1977), in: A. Ayoub (editor), "Energy, international cooperation on crisis", Quebec, Presses de l'Universite Laval 1979;
•"Inequality, limits and growth from a bioeconomic viewpoint", Review of Social Economy, 35, 361-375 (December 1977), tr. it Bioeconomia, Torino: Bollati Boringhieri 2004;
•"Matter: a resource ignored by thermodynamics", World Conference on future sources of organic materials (Toronto, 10-13 July 1978); in: L.E. St.Pierre e G.R. Brown (editors), "Future sources of organic raw materials CHEMRAWN I", Oxford, Pergamon 1980, p.79-87 "Technology assessment: the case of the direct use of solar energy", Atlantic Economic Journal, 6, (4), p. 15-21 (Decembrie 1978)
•"De l'economie politique a la bioeconomie", Revue d'Economie Politique, 88, (3), 338-381(1978)
•"La decroissance", Lausanne, Editions Pierre-Marcel Favre, 1979; nuova edizione, Paris, Editions Sang de la Terre, 1995 (raccolta di numerosi saggi di Georgescu-Roegen, a cura di J. Grinevald) * "Energy and matter in mankind's technological circuit", Journal of Business Administration, 10, 107-127 (Fall 1978) in: P. N. Nemetz (editor), "Energy policy: the global challenge", Toronto, Butterworth, 1979;
•"Myths about energy and matter", Lexington Conference on Energy, aprilie 27-28 1978; Growth and Change, 10, (1), 16-23 (ianuarie 1979)
•"Energy analysis and economic valuation"; Southern Economic Journal, 45, (4), 1023-1058 (aprilie 1979); traduzione italiana col titolo: "Analisi energetica e valutazione economica", e con modifiche, in: "Energia e miti economici", 1998;
•"Comments on the papers by Daly and Stiglitz"; in: V. Kerry Smith (editor), "Scarcity and growth reconsidered", Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1979;
•"Methods in economic science"; Journal of Economic Issues, 13, 317-328 (iunie 1979)
•"Afterword", in: J. Rifkin, "Entropy: a new world view", New York, Viking, 1980, 261-269; traduzione italiana col titolo "Postfazione" in J. Rifkin, "Entropia", Milano, Mondadori, p. 283-291; nuova edizione ampliata in J. Rifkin, "Entropy in the greenhouse world", New York, Bantham Books, 1989;
•"Energetic dogma, energetic economics, and viable technologies", in: "Advances in the economics of energy and resources", JAI Press, 4, 1-39 (1982); traducere în limba italiană: "Energia e miti economici", 1998;
•"La degradation entropique et la destinee prometheique de la technologie humaine", Economie Appliquee, 35, (1/2), 1-26 (1982); Entropie, numero speciale, 76-86 (1982); traducere în limba italiană: "Economia e degradazione della materia: il destino prometeico della tecnologia umana", Economia e Ambiente, 4, (4), 5-29 (ottobre-dicembre 1985).


În limba română:
Legea enrtopiei și procesul economic - Ed. politică, Idei contemporane 1979
Memorat
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #124 : Septembrie 11, 2008, 11:07:23 »

O aniversare care risca sa treaca neobservata de "noua elita" culturala din Romania. Un Articol publicat in Gazeta de Transilvania de Pr. Vasile Oltean.

Sambata, 6 Septembrie 2008

Bicentenar Andrei Şaguna - "Pe românii ardeleni din adîncul lor somn să-i deştept" - Mitropolitul Andrei Şaguna în documentele din Şcheii Braşovului
1848. Între timp, "insurgenţii" unguri se apropiau de Sibiu şi de Braşov, iar în noiembrie feldmareşalul Ghedeon comanda din Braşov o trupă regulată de abia 1890 de pedestraşi, 200 călărime şi 8 tunuri. Gărzile săseşti, lăncierii şi vînătorii români vor fi fost cu totul circa 4000. La 30 noiembrie, secuii ocupă şi jefuiesc Feldioara (de lîngă Braşov), dîndu-i foc. La 5 decembrie secuii trec Oltul şi pradă Prejmerul. Ultima şedinţă a Reprezentanţei, înainte de ocuparea Braşovului, s-a ţinut la 28 noiembie 1848, cînd procesul verbl se face în limba greacă: "S-a hotărît, deci, ca toată averea acestei Sfinte Biserici, afară de cele ale ei patru mari case, să se încredinţeze subsemnatului (n.n. - Gheorghe Radu Leca), care, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-am ascuns, cărîndu-le cu Prea Cuviosul Protopop Petru Ghermanis. Pentru dovadă semnez: Gheorghe Radu Leca, epitrop”.
În aceeaşi şedinţă s-a dat negustorului Gheorghe Nica mandatul de a merge în Muntenia şi a cumpăra ,,de la Înalta stăpînire a Ţării sau de oriunde va găsi, cinci sute ştiuc(uri) puşte cu baionete bune… pe credit de şase luni”… Dacă cumva, însă, aceste puşti s-ar dărui sau împrumuta, Nica avea să înştiinţeze Reprezentanţa, care să ceară aprobare de la stăpînirea transilvană de a le lua în primire. Curînd după aceea (copia scrisorii este fără dată), Reprezentanţa de la Sf. Nicolae şi cei de la capela din Cetate se adresează Înaltei căimăcănii a Ţării Româneşti, cu o scrisoare predată negustorilor Gheorghe Nica şi Apostol Eustatie Pop, prin care cereau ajutor.
Din alt document aflăm numărul şi felul armelor dăruite sau împrumutate de "bunii domni naţionali" pentru concetăţenii lor "români săraci, spre apărare de zile de primejdie". În total s-au trimis 345 lănci dăruite şi împrumutate, precum şi 5 puşti împrumutate, partea cea mai mare de către negustorii şi preoţii de la Sf. Nicolae, Cetate şi Tocile, precum şi Braşovul Vechi.
Românii s-au înrolat sub steagul împăratului, iar în adunarea ţinută la 28 decembrie 1848, în Sibiu, sub patronajul mitropolitului Şaguna, s-a hotărît să mai trimită încă o delegaţie la noul împărat Francisc Iosif I. Astfel au trecut zile după zile, pline de groază şi, la începutul anului 1849, războiul civil era în plină desfăşurare. Şaguna s-a prezentat din nou în audienţă la împărat. La 25 februarie 1849, o altă petiţie naţională a fost prezentată împăratului, din delegaţie făcînd parte atît Şaguna cît şi protopopul Popazu. Ca urmare, la 4 martie 1849, Francisc Iosif I emite o nouă constituţie, cu care Românii n-au fost mulţumiţi şi contra căreia şi ungurii se înfuriară deoarece uniunea Transilvaniei cu Ungaria, pe care o cereau de atîta vreme, nu era nici de astă dată recunoscută, ci în constituţie se garanta independenţa autonomă a marei provincii - Transilvania.
În scrisorile sale adresate braşovenilor, episcopul Şaguna îi sfătuieşte cum să se comporte la Adunarea de la Blaj şi la Viena. Din scrisoarea deputatului braşovean I. Bran aflăm demersurile făcute la Viena de delegaţia română. Doar circumstanţele de spaţiu nu ne îngăduie să reproducem aceste scrisori.
Pentru că trebuia mai întîi să depună jurămîntul de episcop la Cluj, Şaguna nu însoţeşte noua delegaţie a deputaţilor români la Viena, ci pleacă la Cluj, unde – după cum mărturiseşte în ,,Memorialul” său - "sosind, m-am prezentat guvernatorului conte Teleky, pe care l-am găsit în cea mai mare perplexitate pentru tulburările ce se începură atunci, din care cauză numai după mai multe zile a putut convoca şedinţa pentru depunerea jurămîntului meu...”, motiv pentru care întîrzie la Viena, anunţîndu-i pe deputaţi cauza întîrzierii.
Ajuns la Viena, trasmite braşovenilor mesaje prin notarul său Hannie şi protopopul Moga, îndemnînd la linişte şi diplomaţie. Mai multe circulare şi scrisori personale (aflate în Şchei) redau demersurile făcute la Viena de marele ierarh, asigurîndu-i că va fi mai bună pentru români această cale diplomatică, decît cea conflictuală. Episcopul Şaguna este nevoit să amîne chiar şi cursul teologic, în 5 septembrie 1848, dar nu pentru mult timp, căci în noiembrie acelaşi an solicită protopopului Popazu lista tinerilor propuşi spre hirotonire. Arhiva muzeului din Şchei deţine multe documente (circulare şi scrisori) care ne oferă o imagine complexă a evenimentelor în care este implicat marele ierarh, dar şi o imagine complexă a vieţii bisericeşti, sociale şi politice.
(va urma)
Memorat
  • carmen21
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 522
  • Vezi Profilul
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #125 : Septembrie 12, 2008, 09:44:43 »

Gheorghe Bariţiu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
George Bariţ, cunoscut şi sub numele de George Bariţiu (4 iunie 1812, Jucu de Jos, judeţul Cluj - † 2 mai 1893, Sibiu), istoric şi publicist român transilvănean, întemeietorul presei româneşti din Transilvania.
Gheorghe Bariţ a fost fiul lui Ioan Pop Bariţ, preot greco-catolic, şi al Anei Rafila. Studiile primare le-a efectuat la şcoala unitariană din Trascău (azi Remetea, judeţul Alba) între 1820-1824. A urmat apoi Gimnaziul la Blaj şi studiile liceale la Liceul Piariştilor din Cluj, la secţia umanioare şi filosofie, iar apoi Facultatea de Teologie la Blaj între 1831-1835. Mediul Bisericii Române Unite cu Roma a jucat un rol hotărâtor în formarea intelectuală a lui George Bariţ. Atât tatăl, cât şi bunicul său au fost preoţi greco-catolici. El a fost pregătit la rândul său pentru cariera ecleziastică, însă s-a decis pentru cariera didactică, începând prin a preda la Liceul Comercial Românesc din Braşov.
În anul 1838 a întemeiat la Braşov Gazeta de Transilvania, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. În acelaşi an a început la Blaj publicarea Foii pentru minte, inimă şi literatură, primul ziar literar românesc din toate timpurile.Difuzarea lor peste munţi era asigurată de prietenul sau librarul Iosif Romanov. George Bariţ fost una din figurile cele mai importante ale Revoluţiei de la 1848 în Transilvania. La 1861, din iniţiativa sa şi a canonicului Timotei Cipariu, a luat fiinţă Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (Astra). A fost mai întâi secretar, apoi preşedinte al Astrei. Asociaţia a editat începând cu anul 1868 revista Transilvania, pe care a condus-o între 1868 şi 1889. În această revistă a publicat numeroase articole şi studii de istorie şi politică. Colectivului redacţional al revistei Transilvania i se datorează editarea primei enciclopedii româneşti, apărută în trei volume la Sibiu, între 1898 şi 1904. George Bariţ a publicat tot la Sibiu, tot în trei volume, între 1889 şi 1891, principala sa operă, initulată "Părţi alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă". A fost membru fondator al Societăţii Literare Române (1866), precursoarea Academiei Române. În anul 1893 a devenit preşedinte al Academiei Române.

Memorat
  • carmen21
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 522
  • Vezi Profilul
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #126 : Septembrie 12, 2008, 09:46:10 »

Graiul Maramureșului – 11.04.2008

George Barițiu – personalitate complexa
- 115 ani de la trecerea în eternitate –

George Bariţiu (1812 - 1893) este cel mai reprezentativ om de cultură ardelean din veacul al XIX-lea. Realizările sale din domeniul istoriei şi limbii poporului român, a publicisticii, a economiei şi vieţii social-politice din Transilvania se aseamănă cu cele ale lui Gh. Asachi şi M. Kogălniceanu în Moldova şi ale lui Heliade Rădulescu în Muntenia.
Născut în 1812, la Jucul de Jos, învaţă cititul şi scrisul cu tatăl şi bunicul său şi-apoi la şcoala generală din Trascău. Studiile le continuă la Blaj şi apoi la Cluj, unde termină liceul. Cele universitare le face la Academia Teologică din Blaj (1831-1835). Aici îşi începe şi cariera didactică (1836) ca după un an să treacă pentru un deceniu ca profesor la Şcoala din “Cetate” - Braşov. Tot în această perioadă este chemat de vîrfurile negustorimii române din Braşov să redacteze reviste, care să sprijine populaţia românească din Ardeal în lupta sa politică, economică şi naţională. Între 1838 şi 1849 redactează şi conduce “Foaia pentru inimă şi literatură” şi “Gazeta Transilvaniei”. Din cauza atitudinii dîrze în cauza social-naţională pentru scurt timp au fost suspendate de stăpînire, reapărînd în 1850, sub altă conducere, Bariţiu rămînînd doar inspiratorul şi colaboratorul lor principal. El scoate o altă publicaţie periodică proprie, editînd timp de 14 ani “Calendarul pentru poporul român (1852-1865) şi conduce alte două periodice “Transilvania” (1868-1889) şi “Observatorul” (1878-1885).
Dată fiind opresiunea Statului austriac după revoluţie, o perioadă îl vom întîlni pe Bariţiu pe baricadele economice.  Aşa se explică faptul că pînă în 1857 îl găsim secretar şi notar al comercianţilor români din Braşov. Apoi, timp de două decenii un consorţiu român îl învesteşte cu conducerea fabricii de hîrtie din Zărneşti. Politic şi cultural este totuşi prezent la toate consultările, conferinţele, adunările şi manifestările naţionale. În anii 1863 şi 1865 ia parte atît la dezbaterile Dietei din Sibiu, cît şi la ale Parlamentului din Viena, reprezentînd cu competenţă interesele românilor ardeleni. În 1861 este unul din ctitorii ASTREI - secretar 27 de ani, apoi preşedinte al ei. A fost de la început membru al Societăţii Academice, preşedintele secţiei istorice, iar spre sfîrşitul vieţii preşedintele Academiei. Activitatea sa cărturărească capătă relevanţă încă de la începuturile activităţii şi prin interesul lui pentru literatură: meditaţii periodice, povestiri, nuvele, note de călătorie, traduceri, din ele putîndu-se desprinde atît elemente ale clasicismului (subliniind necesitatea controlului sentimentelor de către raţiune), cît şi o bogată gamă de motive aparţinînd romantismului (personaje cu sensibilitate exagerată, cultul naturii, puterea iubirii). Traducerile sînt din mari clasici ai literaturii universale: Schiller ( autorul său preferat), Goethe, Shakespeare, fragmente din memoriile lui Casanova şi unul din discursul lui Cicero împotriva lui Piso. Fiind conştient de rostul social al literaturii are contribuţii în domeniul teorii, criticii şi istoriei literare, iar prin intermediul periodicelor sale a făcut eforturi să facă cunoscute ardelenilor creaţiile literare valoroase de peste munţi şi să-şi asigure colaborarea scriitorilor moldoveni şi munteni.
Interesul său vădit pentru toate aceste componente ale vastului ţinut al literaturii urmărea îmbogăţirea tezaurului nostru spiritual, mai ales al limbii române, fapt pentru care stăruia asupra condiţiilor pe care trebuia să le îndeplinească toate aceste specii literare, în acest context se înscriu şi comentariile sale închinate teatrului, publicul să-l îndrăgească nu atît pentru distracţie, cît pentru instruire (accentuează importanţa scenei pentru cultivarea limbii române). Valoroase sînt şi articolele consacrate unor cărturari ardeleni cu care a fost în raporturi de prietenie: Eftimie Murgu, Andrei Mureşanu, Ion Maiorescu sau Gavril Munteanu. Datele legate de viaţa şi activitatea lor a constituit un material necesar pentru cercetarea operelor de către urmaşi.
G. Bariţiu şi-a spus cuvîntul şi în materie de lingvistică şi filosofie, teoriile sale fiind acceptate de către specialiştii din acest domeniu. De apreciat sînt realizările din domeniul lexicografiei, publicînd singur sau în colaborare trei dicţionare, colaborînd şi la cel a lui Massim şi Laurian. Regretabil este faptul că George Bariţiu n-a ştiut să se sustragă curentului latinizant - etimologizant din Transilvania.
Preţios este aportul lui Bariţiu în domeniul patrimoniului popular, avînd meritul unui interes susţinut şi de lungă durată în materie de etnografie şi folclor. Într-un articol de fond din 1838 îndemna conaţionalii “din toate patriile” să adune obiceiuri vechi, poveşti, cîntece şi proverbe, subliniind şi valoarea documentară şi istorică a materialului etnografic: portul, industria casnică şi întreaga cultură populară spirituală şi materială ca argumente în favoarea continuităţii şi romanităţii poporului nostru. Conform concepţiei lui Bariţiu “masele nu mai sînt doar cele care privesc lumini de sus, ci dăruiesc şi ele din averea spirituală acumulată de-a lungul anilor”. Ca secretar şi apoi preşedinte al ASTREI, în această viziune a organizat două expoziţii de artă ţărănească, la Braşov (1862) şi Sibiu (1881), cu recomandarea să se trimită obiecte etnografice la diferite expoziţii internaţionale şi muzee în scopul promovării unei atmosfere de interes faţă de cultura populară românească.
În publicistică, prin operele sale personale şi prin exercitarea profesiei de dascăl, Bariţiu a manifestat un larg interes şi pentru problemele educaţiei. S-a interesat atît de situaţia învăţămîntului elementar, cît şi de a celui liceal şi profesional, insistînd şi pe necesitatea instruirii femeilor.
Pe plan ştiinţific, contribuţia sa de bază este istoriografia, publicînd multe documente şi studii. Este autorul unei importante lucrări de sinteză a istoriografiei române ardelene, din secolul al XIX-lea: “Părţi alese din istoria Transilvaniei pe ultimii două sute de ani” (3 volume, 1889-1891), consultată şi astăzi cu mult interes de către istorici şi iubitori de modele memorialistice.

Memorat
  • nicoleta
  • Vizitator
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #127 : Septembrie 14, 2008, 12:46:21 »



 A INCETAT DIN VIATA STEFAN IORDACHE !.
 DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA !> E O MARE PIERDERE PENTRU SCENA ROMANEASCA !
Memorat
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #128 : Septembrie 14, 2008, 12:58:54 »

Dumnezu sa-l ierte! O mare pierdere!
Memorat
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #129 : Septembrie 14, 2008, 13:19:30 »

A murit marele actor Stefan Iordache. Vaita unui mare artist, care si-a inchinat viata teatrului si filmului romanesc, s-a stins si, pana la a doua venire a Mantuitorului, el va mai trai pe acest pamant doar in amintirea noastra. N-am sa uit niciodata ce rol mare a facut in "Glisando", filmul regizorului Mircea Daneliuc, rol cu care s-a identificat si prin care, de atunci incoace, il identific involuntar. "Glisando" a fost un film premonitoriu al Revolutiei din 1989 si un reper cultural (si moral) al unei Romanii siluite pana la dementa de comunism si lacheii lui. Terminat in 1982, a putut avea premiera abia in 2 septembrie 1984 (un "1984" romanesc), in Bucuresti, dar chiar si asa intr-o varianta cenzurata. Stefan Iordache a fost cel are i-a dat sarm, adancime si tragism prin rolul principal pe care l-a jucat magistral.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
Memorat
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #130 : Septembrie 14, 2008, 14:33:56 »

Filmografie.  Actor :
Ticalosii (2007) .... Didi Sfiosu
Faraonul (2004) ....
Omul zilei (1997) ....
Eu Adam (1996) ....
Oglinda (1993) ....
Cel mai iubit dintre pamînteni (1993) .... Victor Petrini
Hotel de lux (1992) ....
Cei care platesc cu viata (1991) .... Serban Saru-Sinesti
Noiembrie, ultimul bal (1989) ....
Printul negru (1988) ....
Clipa de ragaz, O (1986) ....
Ciuleandra (1985) ....
Glissando (1985) ....
Concurs (1982) ....
Pruncul, petrolul si ardelenii (1981) .... Johnny Brad
De ce trag clopotele, Mitica? (1981) .... Mitica
Intoarce-te si mai priveste o data (1981) ....
Inghititorii de sabii (1981) ....
Buna seara, Irina (1980) ....
Bietul Ioanide (1979) ....
Editie speciala (1978) ....
Doctorul Poenaru (1978) .... The Lawyer
Avaria (1978) ....
Proprietarii (1973) ....
Adio, draga Nela! (1972) ....
Film cu o fata fermecatoare, Un (1966) ....
Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965) ....
Gaudeamus igitur (1965) ....
Strainul (1964) .... Andrei Sabin


www.cinemarx.ro

Vezi si http://www.youtube.com/watch?v=dXO_r6zxEZs
http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Etefan_Iordache
http://www.trilulilu.ro/zummagio/23b127c1cee134
(melodii interpretate de Stefan Iordache).

« Ultima modificare: Septembrie 14, 2008, 14:37:59 de către razvan »
Memorat
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #131 : Septembrie 14, 2008, 14:39:59 »

CRITICĂ DE FILM - http://mirceadumitrescu.trei.ro/glissando.htm
Mircea Daneliuc – Glissando
 Cu Glissando (1982), Mircea Daneliuc îşi schimbă formula artistică, mijloacele de investigare şi de expresie, consolidând însă aceeaşi viziune deprimantă asupra universului uman. Încheiat în 1982, după un dur conflict cu puterea, şeful statului abia după doi ani acordă aprobarea pentru difuzare în varianta iniţială de 195’. Cu toate acestea, filmul a fost cenzurat, premiera având loc în ziua de 2 septembrie 1984, la Bucureşti, în varianta de 160’. Glissando, după o idee din povestirea Omul din vis de Cezar Petrescu, este un film unic în istoria cinematografiei române. Filmul este o parabolă despre totalitarism, despre intoleranţa dintotdeauna şi de pretutindeni. Metafora centrală sugerează un astfel de sistem: o clădire ambiguă, un amestec de baie, tripou, cameră de interogatoriu, cameră de tortură, sală de concert, bibliotecă, ospiciu, cazarmă, univers conjugal. În prim-plan, pare o vastă construcţie multifuncţională, un fel de clinică pentru investigaţii, diagnosticare şi tratament, unde se îmbină exerciţiile fizice, stimulative, cu odihna pasivă sau activă prin lecturi, audiţii sau jocuri; o clădire supraetajată, de la băile din subteran la sălile de la parter cu variate destinaţi medicale, de la spaţiile cu profil cultural, probabil de la un etaj superior, la presupusele niveluri rezervate personalului de serviciu şi conducere, la ultimele etaje.
Treptat însă, datorită aspectului presupuşilor pacienţi, a comportamentului corpului medical, superior şi de conducere, privind mai cu atenţie relaţiile ce se stabilesc între ei, de agresare, dar şi de derută, de teamă, de supunere, de incertitudine, de instabilitate, imaginea favorabilă, ca o capcană, se destramă şi se conturează aceea a unui edificiu al izolării, al detenţiei, al încercării, al parcurgerii unor sancţiuni, a unor pedepse, al îndepliniri unor verdicte. Astfel, clădirea sugerează o vastă închisoare, un lagăr de concentrare, un sistem intolerant, totalitar, concentraţionar, carceral, o cetate în prăbuşire, aidoma Sodomei şi Gomorei, o civilizaţie în curs de dispariţie, deşi, aparent, perfect organizată, viguroasă, dar de o vigoare distructivă; un infern.
Baia pare o anticameră a morţii, cu bărbaţi şi femei într-o stare avansată de decrepitudine, cu priviri inexpresive, goi, cu trupuri în destrămare, cu gesturi aproape mecanice; cabinetul pentru radiografii sugerează o cameră de interogatorii; încăperea pentru tratamentul astmaticilor pare o cameră de gazare, asemănătoare celor din lagărele de exterminare; locul destinat, aparent, lecturilor, este un spaţiu în care cenzorii ard documente compromiţătoare sau cărţi interzise;  salonul pentru concerte, ca şi sala pentru jocuri, plutind într-un fum înecăcios, reprezintă doar modalităţi de a ascunde adevărata destinaţie a clădirii, sala de joc sugerând şi o existenţă sub semnul imprevizibilului, al hazardului. Toate aceste încăperi sugerează tot atâtea spaţii închise, tot atâtea situaţii limită. Între acestea – holuri, culoare, refugii, pe care locatarii le pot străbate aparent în libertate. Dar peste tot, interdicţii („Domnişoară, nu pe acolo; pe scări… Cine ţi-a dat drumul să ieşi?... Portar!...”).
Şi această construcţie, asemenea Infernului lui Dante, fiecare spaţiu semnificând câte o bolgie pe frontispiciul căreia parcă scrie „Lasciate ogni speranza voi ch’entrate!”, aminteşte de construcţiile din 1001 de nopţi, dar în sens negativ, de construcţiile ariosteşti, de Cetatea Epitimiei, a prăbuşirii, şi de Templul Pleonexiei, al lăcomiei, din Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, de Xanadu, acel palat al claustrării, al plăcerilor devoratoare, al orgoliului apăsător şi distructiv, din filmul lui Orson Welles, Cetăţeanul Kane, de construcţia similară din Procesul kafkian, în ecranizarea aceluiaşi, sau de cea din filmul lui Milos Forman, Zbor deasupra unui cuib de cuci. Aparent absurdă şi haotică, această construcţie este gândită şi riguros folosită pentru destrămarea personalităţii umane, pentru transformarea individului într-un element de serie, docil, imbecilizat, uşor de manipulat. În acest infern elaborat, toate drumurile duc la aberaţie. Doar conacul familiei Ordeanu pare un spaţiu al demnităţii, al speranţei, un reper moral. Iorgu, inteligent şi cult, colecţionar de cărţi şi de tablouri valoroase, este un păstrător şi transmiţător de tradiţii.
Chiar şi străzile, aparent accesibile unui trafic liber, sunt permanent supravegheate. Şi ele au aceeaşi semnificaţie, de spaţiu închis, de labirint, de capcană, de culoar fără ieşire, de fundătură.
Personalul de serviciu, deşi poartă halat alb, simbol universal al Crucii Roşii, este constituit, în fond, din temniceri, din călăi, în vreme ce locatarii, ceilalţi, sunt victimele, condamnaţii, supuşii. Personajele se împart, aşadar, ca şi în Zbor deasupra unui cuib de cuci, în două categorii distincte, călăi şi victime. Sub halatele albe ale personalului medical se ascund temnicerii. De fapt, disocierea dintre călăi şi victime este foarte precisă, în pofida unor ambiguităţi. Toate personajele sunt prezenţe simbolice, cu trimiteri la o anumită tipologie, sunt investite cu anumite semnificaţii. Personajul Ion Teodorescu (Ştefan Iordache) semnifică o pătură socială superioară, dar ratată, memoria colectivă, o memorie şi o conştiinţă bulversate; Alexandru Agiu (Ion Fiscuteanu) reprezintă noua clasă, a veneticilor, a parveniţilor, a impostorilor, a veleitarilor, a îmbogăţiţilor în împrejurări tulburi. Iorgu Ordeanu (Petre Simionescu) sugerează clasa tradiţională, autohtonă, păstrătoare şi transmiţătoare a unor valori morale, culturale, spirituale, a tradiţiilor. Dar dacă moşia lui Agiu este în plină înflorire, cea a lui Ordeanu se află într-o stare de descompunere. Agiu este amator de chefuri, de femei; Ordeanu, demn, politicos, generos, colecţionează cărţi şi tablouri rare.
Cei doi ţărani, el şi ea, de pe moşia lui Ordeanu, surdomuţi, semnifică starea de incomunicabilitate, alterarea fibrei vitale a neamului. Apa, element primordial, ca şi la Andrei Tarkovski, are o dublă funcţie: de absorbire şi de regenerare. Zgomotul surd din banda sonoră semnifică un rău implacabil, expansiunea unui rău de dimensiuni cosmice, ca şi fiul directoarei, copilul ce se apropie în final, spre prim-plan, în ritmul accelerat al bocancilor. El este urmaşul. Zgomotul de sticlă spartă sugerează caracterul fragil, perisabil, al existenţei, fragilitatea condiţiei umane. Jocul de cărţi, jocul la ruletă au sensul existenţei derulate întâmplător, sub semnul hazardului. Cultura şi artele nu au nici o şansă într-un sistem totalitar. În Glissando se ard cărţi, se elimină pasaje sau file întregi.
O viziune pesimistă. Şi totuşi… Misterioasa Aglaie, Maria (Rada Istrate), maternă, sensibilă, demnă, discretă, fetiţele Amalia şi Anita, cărţile, tablourile, amintirea copilăriei, a şcolii, sunt tot atâtea repere morale, spirituale, aspiraţii, speranţe de eliberare, de purificare, de regenerare, de renaştere. Pesimismul lui Mircea Daneliuc este un „pesimism eroic”, stimulator, eliberator, purificator.
Glissando este un film proaspăt, complex, dens, cu interpretări actoriceşti, imagine, montaj şi coloană sonoră de excepţie, foarte bine armonizat şi ritmat, fluent. Un film puternic, unic în cinematografia noastră, un film vehement, dar cu eleganţă, demascator, dar cu artă, un film protestatar, un film avertisment, dar cu poezie, din familia celor mai strălucite filme despre sistemul totalitar: Procesul (Orson Welles), Cabaret (Bob Fosse), Oul de şarpe (Ingmar Bergman), Căderea zeilor (Luchino Visconti), Mephisto (István Szabó), Căinţa (Tenghiz Abuladze).
Glissando a avut un considerabil impact asupra publicului studenţesc, universitar, intelectual. Se poate spune că acest film a generat unele mutaţii, unele limpeziri în planul conştiinţei, în planul afectiv şi spiritual al acestui eşantion de public. Filmul, urmărit insistent de putere pentru a i se sista difuzarea, dar difuzat tot atât de insistent în mediile amintite, a fost distins cu următoarele premii ACIN în 1986: pentru Cea mai bună interpretare masculină – ex aequo (Ştefan Iordache); Cea mai bună imagine (Călin Ghibu); Cele mai bune decoruri – ex aequo (Magdalena Mărăşescu); Cele mai bune costume (Cătălina Iacob); Cea mai bună coloană sonoră (ing. Anuşavan Salamanian). Spre lauda lor, în acele condiţii, unii gazetari au consemnat favorabil, cu demnitate şi profunzime, prezenţa acestui film: Mircea Alexandru şi Mihai Stănescu („Cinema” nr. 10/1984), Horia Pătraşcu („Flacăra” nr. 49/1984), Simelia Bron, Traian Ungureanu şi Ioan Buduca („Amfiteatru” nr. 10/1984), Daniel Daniel („Flacăra” nr. 2/1985), Dan Laurenţiu („România literară” nr. 32/1985). Este însă imposibil de acceptat articolul din „Săptămâna culturală a capitalei” nr. 50/1984, semnat de Nicolae Ulieru, total negator, fără a folosi criterii specifice şi argumente logice. Cu elementele sale de baroc, de suprarealism şi expresionism, cu influenţe creatoare din Ingmar Bergman, Federico Fellini şi Andrei Tarkovski, filmul a fost selecţionat în 1985 la „Mostra din Venezia”, fiind favoritul festivalului, argumente fiind cronicile ample şi aprecierile extrem de pozitive din presa italiană, din 28 august 1985: „L’Arena”, „Carlino”, „Corriere della sera”, „Nazione”, „Paese sera” şi „Il Tempo”. Reproduc aici un fragment din cronica publicată în „Carlino”, semnată de Vittorio Spiga: „Un vero grande capolavoro d’ambiguita che puo avere molti piani di lettura” („o adevărată capodoperă a ambiguităţii care poate avea numeroase planuri de lectură”).
 Mircea Dumitrescu
Memorat
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #132 : Septembrie 15, 2008, 19:00:45 »

http://www.badin.ro/
Testamentul lui Stefan Iordache
Publicat in: Cultură , Special . de Andrei Bădin
Stefan Iordache, Nelu Ploiesteanu&Gheorghe Dinica - Tot am zis ma duc, ma duc
Vreau să fiu îngropat în pămînt românesc, aici, în pămîntul de ţară al comunei, să crească pe mine iarbă românească şi să mă calce talpă de român. Iar cînd păşeşte românul meu peste mormînt să-şi amintească doar atît, aici stă un actor român, Ştefan Iordache".
Memorat
  • nor
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 8564
  • Vezi Profilul
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #133 : Ianuarie 15, 2009, 12:10:48 »

Astazi e o zi care ar trebui sarbatorita. Aniversam nasterea poetului national al romanilor, Mihai Eminescu. 15 ianurari 1850 - 15 iunie 1889. Dusmanii poetului, care sunt si ai romanilor si ai Romaniei (chiar daca noi nu stim sau preferam sa nu stim), au simtit nevoia, izvorata din iadul simtamintelor lor deviata, sa nu piarda acest moment aniversar fara sa loveasca in memoria marelui poet. Sa loveasca, de fapt, in noi si in pozitia noastra sub soare si stele. Am sa postez mai jos un singur exemplu din presa de astazi, un articol din "Adevarul", fosta "Scanteie" comunista, ca sa vedeti ca si pentru "internationalisti" spusa lui Rares "Vom fi iarasi ce am fost si mai mult decat atat" este perfect valabila. Depinde de sufletul fiecaruia cum intelege orice spusa, inaltator sau in sens invers. Dupa abjecta insailare din acest otravitor, sfidator si mincinos (chiar prin titlu) ziar, va invit sa vizitati www.mihai-eminescu.net. Sa ne rugam pentru sufletul poetului si sa-i multumim Domnului Dumnezeului nostru ca a binevoit sa ni-l daruiasca.
Memorat
  • Nr. 1
  • Hero Member
  • *****
  • Deconectat Deconectat
  • Mesaje: 1784
  • Vezi Profilul
Răspuns: ROMANI CELEBRI
« Răspunde #134 : Ianuarie 15, 2009, 12:25:40 »

   Asa este, dusmani ai romanilor vor sa minimalizeze toate valorile pe care Dumnezeu le-a dat romanilor, la fel se intampla si cu istoria acestui popor, care a fost "GRNICERUL EUROPEI". La adapostul Tarilor Romane, Europa s-a dezvoltat, cultural, social, "arhitectural", daca acest popor nu ar fi existat in acele vremuri, toata Europa ar fi fost pasalac turcesc. Dar ma indepartez de subiect.
   Acum 2 ani daca nu ma insel, Robert Turcescu facea o emisiune dedicata momentului, in care incerca sa banalizeze aportul marelui poet roman, sunt curios sa vad astazi cine isi va "asuma" acest rol, pentru ca asa cum a spus foarte bine poetul: "E USOR A SCRIE VERSURI, CAND NIMIC NU AI A SPUNE ..."
   Va propun ca astazi sa ne bucuram de frumoasele povesti spuse de poet, aranjate cu maiestrie, in rime ce te poarta ca un vis, fara sa atingi pamantul ...
Memorat
Pagini: 1 ... 7 8 [9] 10 11
Schimbă forumul: